NAIBA s. m. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

naiba sfa [At: RUSSO, S. 103 / V: (reg) ~ima / Pl: (rar) ~be / G-D: ~bei, ~bii, năibii / E: ns cf rrm naibah] (Fam) 1 Drac. 2-3 (Îljv) Al ~bii (de...) (Care este) peste măsură de... Si: foarte, grozav, teribil. 4 (Îe) A da de (sau a vedea pe) ~ A o păți. 5 (Îe) A da (sau a lăsa) la ~ (sau naibii) A renunța la ... 6 (Îae) A nu mai ține seama de... 7 (Îae) A nu se mai interesa de ceva sau de cineva Si: a abandona, a părăsi. 8 (Îe) A nu avea nici pe ~ A fi perfect sănătos. 9 (Îae) A se simți bine. 10 (Îae) A nu se resimți în urma unui efort.

NAIBA s. f. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

NAIBA s. f. art. (Familiar) Dracul. Strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba... îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. ◊ (Mai ales în imprecații) Fire-ar al naibii sau du-te (fugi) la naiba, lua-te-ar naiba. Să vă dau, cioroilor, fire-ați ai naibii! REBREANU, I. 21. Fugi la naiba, ghiuj bătrîn. ALECSANDRI, P. P. 326. Du-te la naiba și nu mă necăji! NEGRUZZI, S. III 32. ◊ (Mai ales în expr., în concurență cu dracul, v. c.) A da de (sau a vedea pe) naiba = a-și găsi beleaua, a o păți. Dacă se atingea cineva de un cîine al Cazangiilor... da de naiba cu ei. PAS, Z. I 149. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a părăsi, a neglija, a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva). Să lași la naiba și zmeu și tot. ISPIRESCU, L. 259. Te las naibii, sărăcie, Și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Naiba de... = afurisitul, blestematul de... Ei, iaca naiba de părău, Mi-l puse focu-n drumul tău! COȘBUC, P. I 170. La naiba! formulă (de dispreț) prin care se exprimă dorința de a renunța la ceva, de a se lepăda de ceva. Dar la naiba frunza verde! Ce să mai tocăm degeabă? HASDEU, R. V. 15. N-am (n-ai etc.) nici pe naiba = n-am (n-ai etc.) nimic, nici o durere. Jucăm, zău, toată ziua, Și n-avem nici pe naiba! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 361. ◊ (Ca atribut genitival, cu nuanță afectivă de întărire) Ghiujul naibii, ticălosul de bărbatu-meu, s-a îmbătat. SADOVEANU, O. I 365. Golanul naibii scoate din traistă ceva. RETEGANUL, P. I 21. Dorul naibii tare strică Pe mîndruța ocheșică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii = (familiar) excelent, grozav. Al naibii copil. ▭ Șampania era rece și bună, al naibii de bună. SLAVICI, N. II 310. ◊ (Ca element cu valoare stilistică, mai ales în propoziții exclamative și interogative, exprimă mirarea, nemulțumirea, reproșul, supărarea, indignarea) Mîine ce naiba o să mai ardeți? PAS, Z. I 133. Cum naiba dor să nu-mi fie? Cînd și muntele că-i munte Și-ncă are doruri multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144.

NAIBA f. Una din numirile populare ale diavolului. * La ~! se spune, când cineva vrea să se lepede de ceva. Ce ~! se spune pentru a exprima nerăbdarea sau nemulțumirea. Al ~ii! se spune pentru a exprima mirarea. Dat ~ii a) care pricinuiește multă bătaie de cap; b) care este foarte dezghețat și descurcăreț. Pe ~! se spune pentru a nega ceva. Nici pe ~ absolut nimic. A căuta pe ~ a se aventura în ceva, care poate avea urmări neplăcute. A da de ~ (sau a vedea pe ~) a nimeri într-o încurcătură. A da (sau a lăsa) pe cineva sau ceva la ~ (sau ~ii) a renunța la cineva sau ceva. Du-te (sau fugi) la ~! sau du-te ~ii!, lua-te-ar ~!, fire-ar (sau fir-ar) al ~ii (să fie)! se spune pentru a exprima o imprecație sau un blestem. [G.-D. naibei] /Orig. nec.

náĭba m., gen. al luĭ (după uniĭ, d. n’ aibă parte, adică „de mine, de noi”. Cp. și cu tc. naibe, nenorocire). Fam. Dracu: țipă parcă l-a apucat naĭba.

naima sf vz naiba

naibă f. drac: dute la naiba! [Nume eufemistic: n’aibă (parte!)].

naiba (fam.) s. m. art., g.-d. art. naibii

+naiba (la ~) loc. interj.

!naiba (fam.) s. m. art., g.-d. art. naibii

naiba s. f. art., g.-d. naibei/naibii

naiba, -bei gen. a.

+la naiba loc. interj.

NAIBA s. art. v. drac.

NAIBA s. art. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

naiba s. m. art. – Dracul. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Șeineanu, Semasiol., 61), prin intermediul țig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curînd o imprecație generică decît un nume propriu al demonului. Der. propusă de la n’aibă (parte de noi) nu pare normală (ducă-se pe pustiu sau ucigă-l toaca sînt alte denumiri ale demonului; dar ducă-se sau ucigă-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este puțin probabil. – Der. năibui, vb. (a trimite la dracul).

naiba, s.f., art. – Dracul, diavolul. – Et. nec. (DEX); din țig. naibah „ghinion” (Graur, cf. DER; MDA) < tc. (arab) naibe „nenorocire”.

NAIMA s. f. v. năiamă.

NAIMA, Mustafa (1655-1716), istoric turc. Cronicarul oficial al marelui vizir Silâhdar Ali Pașa (1709). Autor al cronicii „Tarih”, cuprinzând perioada 1591-1659.

a da naibii / la naiba expr. a nu se mai interesa (de cineva / de ceva).

a vedea pe dracul / pe naiba expr. a avea necazuri mari.

a-l lua dracul / mama dracului / naiba expr. (peior.) a muri

dat dracului / naibii expr. 1. deștept, isteț; șiret, șmecher. 2. rău, afurisit.

nici dracu’ / naiba expr. nimeni.

nici pe dracu’ / pe naiba expr. (pop.) nimic.