fărădelege [At: COD. VOR. 170/9 / V: fărdelege (S și: înv făr' delege, (îvr) fărăleage / S și: (înv) fără-de-lege, fără de lege / Pl: ~egi / E: fără + de⁴ + lege după vsl безакониж] 1-2 smf, a (Bis; înv) Necredincios. 3-4 smf, a (Bis; înv) Păcătos. 5-6 smf, a (Bis; înv) Criminal² (1). 7 av În mod nelegiuit. 8 sf (Înv) Sacrilegiu. 9 sf (Îvp) Nelegiuire.

FĂRĂDELEGE, fărădelegi, s. f. Faptă rea, nelegiuire, mișelie, ticăloșie. Oricît s-ar zvîrcoli burghezia, oricîte crime și fărădelegi ar înfăptui, ea nu poate opri în loc mersul dezvoltării societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 95. Ucigașul lui Andrei, în loc de răsplata ce aștepta de la Mihai, fu osîndit a i se tăia capul pentru fărădelegea ce făcuse. BĂLCESCU, O. II 260. – Variantă: fărdelege (ALECSANDRI, P. A. 172) s. f.

FĂRĂDELEGE, fărădelegi, s. f. Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelege s. f.] – Din fără + de + lege (după v. sl. bezakomije).

FĂRĂDELEGE ~i f. Faptă care contrazice legile juridice sau morale; nelegiuire. [G.-D. fărădelegii] /fără + de + lege

fărădelege f. faptă nelegiuită, crimă. [Modelat după slav. BEZAKONIĬE (v. bazaconie)]. ║ a. criminal: era om fărădelege CR.

fărăleage sf vz fărădelege

fărdelege sf vz fărădelege

FĂRĂ-LEGE = FĂRĂ-DE-LEGE.

FĂRĂ-DE-LEGE I. sf. Nelegiuire, faptă nelegiuită: hojma le spunea ... ce-i așteaptă pentru fără-de-legile lor NEGR.. II. adj. Nelegiuit: păcat, sărmanul, să moară ca un cîne ~ CRG. [fără+de+lege].

LEGE sf. ⚖️ Prescripțiune, normă scrisă, stabilită de autoritatea supremă căreia toți cetățenii trebuie să i se supună și prin care-i obligă la anumite lucruri și-i oprește de la altele: ~a e egală pentru toți; autoritatea legii; sub protecțiunea legii; a respecta ~a; a călca ~a; proiect de ~; a promulga o ~; a abroga o ~ ¶ 2 ⚖️ Dispozițiuni ale legii relative la o materie sau ordine particulară: legi politice, care au de scop conservarea Statului; legi civile, acelea care regulează drepturile și datoriile cetățenilor; ~ marțială, aceea care autorizează întrebuințarea forței armate; ~ divină, preceptele date prin revelațiune; legile omenești, cele stabilite de oameni; legile de războiu, totalitatea regulelor ce și-au impus popoarele civilizate cu privire la modul de a se purta în războiu ¶ 3 ⚖️ om de ~; avocat, jurisconsult; știința legilor, jurisprudența ¶ 4 ⛪ Tablele legii, cele 10 porunci date de Moise poporului evreu ¶ 5 ⛪ Legea veche, Vechiul Testament; Legea nouă, Noul Testament ¶ 6 † Ⓟ Religiune, credință religioasă creștinii trebuiau să s’ascundă prin beciuri ca să se poată închina în ~a ’or (VLAH.); s’o temut să nu-mi pierd ~a și să mă întorc înapoi păgîn (ALECS.); (P): Cine ’ntr’altă ~ sare Nici un Dumnezeu nu are; a lui Moise, religiunea mosaică; (om) fără de ~; nelegiuit (👉 și FĂRĂ-DE-LEGE) ¶ 7 F Credință, cinste: pre ~a mea! Mold. premelege! formulă de jurămînt, de încredințare că un lucru e adevărat ¶ 8 Ⓟ În ~, în toată regula, în toată puterea cuvîntului. nu glumă: la casa lui era nuntă în ~ (R.-COD.); prinsese gustul de băutură în ~ (LUNG.) ¶ 9 Ⓟ Fel de a vorbi, de a se purta, după cum a apucat cineva de demult, după priceperea lui, cum îl taie capul: ia spune dumneata, în ~a dumitale, cum ai înțeles, cum n’ai înțeles (CRG.); și-și tocmi oștile, boierimea și prostimea, cum știa el în ~a lui (ISP.) ¶ 10 Obligațiune, datorie morală: legile onoarei ¶ 11 📻 Principiu general bazat pe observațiunea lumii fizice: legile fenomenelor naturii; legile atracțiunii universale; ~a căderii corpurilor; legile refrațiunii ¶ 12 Regulă care fixează anumite lucruri: ~ fonetică; legile jocului [lat. legem].

fără-de-lege f., pl. fără-de-legĭ. Crimă.

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege

+fără de lege (nelegiuit) (înv.) loc. adj. (oameni ~)

fără-de-lege.

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.

FĂRĂDELEGE adj. v. mișelesc, rușinos, scelerat.

FĂRĂDELEGE s. v. ticăloșie.

FĂRĂDELEGE adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

FĂRĂDELEGE s. abjecție, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

fărădelege adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

fărădelege adj. v. MIȘELESC. RUȘINOS. SCELERAT.

Fărădelege ≠ lege