ispită sf [At: COD. VOR. 109/13 / Pl: ~te, (rar) ~iți / E: drr ispiti] 1 (Înv) Încercare de a afla ceva Si: cercetare, examinare, ispiteală (1), scrutare. 2 (Înv) Încercare dificilă de a obține ceva Si: ispiteală (2), stăruință, trudă. 3 (Înv) Probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. Si: ispiteală (3). 4 (Îvr) Încercare a puterii sau a îndemânării într-o întrecere cu alte persoane Si: concurs, exercițiu, ispiteală (4), întrecere, probă. 5-6 Ceea ce exercită o mare forță de atracție, un îndemn (spre rău) Si: ademenire, ispiteală (5-6), ispitină (1-2), seducție. 7 (Bis) Tentație de a păcătui Si: ispitină (3). 8 (Pex) Păcat. 9 (Înv) Experiență.

ISPITĂ, ispite, s. f. I. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; tentație, ademenire, seducție; (în concepția religioasă) îndemn pe care îl simte cineva de a săvîrși un păcat. Gătitu-ți-am fagure dulce Din stupii grădinilor mele; Din vița brumată, Spre buzele-ți roșii Își tind tămîioșii Ispita ciorchinelor grele. TOMA, C. V. 117. Mi-a pierit vederea, judecata mi s-a-ntunecat: O ispită, vai! Ancuțo, sufletul mi l-a mușcat: Mi-am uitat iubirea, te-am uitat pe tine... Și-am făcut alt vis! DAVILA, V. V. 86. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137. 2. (Învechit, numai la pl.) Încercare la care e supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea etc. Destul ispite, destul atîta cercare, Că, luptîndu-vă cu mine, v-ați aprins focul mai tare! CONACHI, P. 87. II. (Învechit) 1. Cercetare, examinare. Te rog să binevoiești a-mi aduna tot ce știi că s-a tipărit sau s-a scris despre monumente, mozaic, monede, ruine vechi din Transilvania... în sfîrșit de tot ce știi dumneata singur prin ispită. KOGĂLNICEANU, S. 197. 2. Experiență. Postelnicul Zimbolici cunoștea proverbul din ispită, dar, fiind om de duh, desprețuia aste prejudiții. NEGRUZZI, S. I 72. Mintea, vremea și ispita necontenit ne arată A strînge încă mai tare acea dragoste-nchegată. CONACHI, P. 295.

ISPITĂ ~e f. 1) Motiv care atrage la o acțiune; dorință puternică de a realiza sau a obține ceva (mai ales interzis); tentație. 2) înv. Încercare la care era supus cineva pentru a i se verifica starea morală. /v. a ispiti

ispită f. 1. îndemn spre rău: să te ferească Dumnezeu de ispită! CR.; 2. ceea ce provoacă ispita: ispitele lumii sunt multe și de tot felul OD.; 3. pl. suferințe, nenorociri: trecuse prin fel de fel de ispite și nevoi; 4. experiență, tentativă. [Slav. ISPYTŬ, cercetare].

ispítă f., pl. e (vsl. ispytŭ, cercetare peste tot; sîrb. ispit, examin). Tentațiune, încercare. Ceĭa ce te face să cazĭ în ispită. A cădea în ispită, a nu putea să te abțiĭ de la păcat. A duce în ispită, a atrage spre păcat.

ispită s. f., g.-d. art. ispitei; pl. ispite

ispită s. f., g.-d. art. ispitei; pl. ispite

ispită s. f., pl. ispite

ISPITĂ s. v. analiză, cercetare, demers, examinare, experiență, greutate, intervenție, încercare, necaz, nevoie, observare, observație, practică, rutină, scrutare, studiere, studiu, suferință, vicisitudine.

ISPITĂ s. 1. v. tentație. 2. v. păcat.

ISPITĂ s. 1. ademenire, atracție, seducere, seducție, tentație, (înv.) blaznă, iscușenie, năpastă, săblaznă, scandală, (fig. rar) nadă. (N-a rezistat ~.) 2. greșeală, păcat. (A căzut în ~.)

ispită s. v. ANALIZĂ. CERCETARE. DEMERS. EXAMINARE. EXPERIENȚĂ. GREUTATE. INTERVENȚIE. ÎNCERCARE. NECAZ. NEVOIE. OBSERVARE. OBSERVAȚIE. PRACTICĂ. RUTINĂ. SCRUTARE. STUDIERE. STUDIU. SUFERINȚĂ. VICISITUDINE.

ispită (ispite), s. f. – 1. Cercetare, investigație, studiu, examen. – 2. Efort, sforțare. – 3. Probă, încercare, experiment. – 4. Experiență, cunoaștere directă. – 5. Ademenire, seducere, tentație. Sl. ispytĭ, cf. bg. ispit (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 267; Cihac, II, 151; DAR) sau postverbal de la ispiti (Tiktin). Toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului. – Der. ispiti, vb. (a căuta, a cerceta, a examina; a întreba; a spiona; a încerca, a căuta să; refl., a se încumeta, a fi tentat; a pune la încercare; a tenta, a seduce), din sl. ispitati (toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului); ispiteală, s. f. (probă, încercare), înv.; ispititor, adj. (ademenitor); ispitaci, adj. (capabil, iscusit), format ca iscodaci.