17 definiții pentru diavol gheavol


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

diávol sm [At: PSALT. 235 / V: (înv; rar) sf / Pl: ~i / E: vsl дꙗвολъ] 1 Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 3 (Reg; îs) Încuierea ~ului Joc de copii care constă în aruncarea unor pietre în apa unui râu, a unei bălți etc. 4 (Fig) Putere de seducție, de captivare. 5 (Fig) Spirit rău, diabolic. 6 (Fig) Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț. 7 (Fig) Nume dat unui om rău. 8 Mașină cu care se scot buturugile din pământ când se defrișează pădurea. 9 (Reg; lpl) Sarmale.

DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

DIÁVOL, diavoli, s. m. 1. Drac. Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357. Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238. 2. Fig. Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț, îndrăzneț, obraznic, rău. Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16. Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Putere de seducție, de captivare. Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189. – Pronunțat: dia-.

DIÁVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu

diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2. fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].

* diávol m., pl. (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.

ghiavol m. Mold. diavol: ghiavoli ce sunteți! CR. [Rostire dialectală].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

diávol (dia-) s. m., pl. diávoli

diávol s. m. (sil. dia-), pl. diávoli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIAVOL s. aghiuță, demon, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă. ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

diávol (diávoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.

Intrare: diavol
  • silabație: dia-vol info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • diavol
  • diavolul
  • diavolu‑
plural
  • diavoli
  • diavolii
genitiv-dativ singular
  • diavol
  • diavolului
plural
  • diavoli
  • diavolilor
vocativ singular
  • diavolule
  • diavole
plural
  • diavolilor
gheavol
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

diavol gheavol

  • 1. (termen) bisericesc Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; necuratul.
    exemple
    • Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357.
      surse: DLRLC
    • Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Nume dat unui copil sau, prin extensiune unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16.
      surse: DLRLC
    • Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți.
      exemple
      • Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251.
        surse: DLRLC
  • 3. figurat mai ales la plural Putere de seducție, de captivare.
    exemple
    • Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189.
      surse: DLRLC

etimologie: