eres sn [At: COD. VOR.² 27^v/9 / V: (pop) ires, (înv) ~ă (pl: ~e, ~ii), iresă (pl: ~e) / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: vsl єрєсъ] 1 (Înv; asr) Erezie (1). 2 (Înv; asvl) Practică religioasă neoficială. 3 (Înv) Sectă religioasă. 4 (Îvr) Dezbinare. 5 Prejudecată. 6 Superstiție. 7 Erezie (4). 8 Convingere. corectat(ă)

ERES (pl. -esuri) sn., Mold. ‡EREASĂ (pl. -ese) sf. 1 ⛪ Credință eretică, erezie: de ereasa papistășască... îndată s’au botezat... întorîndu-să la orthodoxie CANT.; cîndu se va despărți bărbatul de muiare-și... pentru erese, de va fi unul eretic PRV. -LP. ¶ 2 Credință deșartă, superstiție: Căci nu mă ’ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri EMIN. ¶ 3 pr. ext. Părere, credință opusă acelora împărtășite de toată lumea: tu nu poți înțelege un biet suflet ca el meu, comun și plin de eresuri VLAH. [vsl. erešu < gr.].

ERES, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată adesea în deprindere); prejudecată, rătăcire, eroare, superstiție. Mințile erau întunecate de eresuri. CAMILAR, N. II 370. Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. Tu nu poți înțelege un biet suflet ca al meu, comun și plin de «eresuri». VLAHUȚĂ, O. A. 325. O, șoptește-mi – zice dînsul – tu cu ochii plini d-eres, Dulci cuvinte nențelese, însă pline de-nțeles. EMINESCU, O. I 82.

eres n. credință populară, superstițiune: povești și doine, ghicitori, eresuri EM. [Vechiu-rom. eres, eresie, de origină slavo-greacă].

erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.

eresă sf vz eres

iereasă sf vz eres

ieres sn vz eres

ires sn vz eres

iresă sf vz eres

‡EREASĂ sv ERES.

ires n. V. eres: nu mai crede și tu în toate iresurile ISP.

irés și iréz, V. erez.

eres s. n., pl. eresuri

eres s. n., pl. eresuri

eres s. n., pl. eresuri

eres, -suri.

ERES s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, prejudecată, superstiție, vină, vinovăție.

ERES s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.)

eres s. v. ABATERE. CULPABILITATE. CULPĂ. EROARE. GREȘEALĂ. PĂCAT. PREJUDECATĂ. SUPERSTIȚIE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

ERES s. (BIS.) erezie, (rar) necredință, (înv.) minciună. (A comite un ~.)

eres (eresuri), s. n. – Erezie, greșeală. – Var. (înv.) eresă, ires. Gr. αιρεσις (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie, s. f., din fr. hérésie. – Der. ereziarh, s. m. (autor al unei erezii); eretic (var. înv. iritic), adj. (adept al unei erezii); irează, s. f. (monstru, grozăvie), pentru a cărui der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.