15 definiții pentru corect


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

corect, ~ă a [At: P. MAIOR, IST. ap. RUSSO, S. 60 / Pl: ~cți, ~e / E: fr correct] 1 Care respectă regulile dintr-un domeniu dat. 2 Așa cum trebuie. 3 Fără greșeală. 4 (D. oameni) Care are o ținută, atitudine, purtare ireproșabilă. 5 Cinstit.

CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.

CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Care respectă regulile, normele dintr-un domeniu dat; așa cum trebuie. 2. (Despre oameni) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit, leal. – Din fr. correct, lat. correctus.

CORÉCT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Conform cu regulile juste (ale artei, ale științei, ale gramaticii etc.); așa cum trebuie. Vorbirea curentă și corectă în limba rusă nu este posibilă fără cunoașterea cît mai completă și mai precisă a structurii gramaticale a limbii ruse. L. ROM. 1953, nr. 1, 67. Gramatica... ne învață a vorbi și a scrie o limbă corect. CREANGĂ, A. 87. Aceste două modeluri, caracterizate unul prin grația corectă și prin vigoarea juvenilă a antichității, celalt prin eleganța mai răsfățată și mai sumptuoasă a Renașterii. ODOBESCU, S. III 58. ◊ (Adverbial) Vorbea limpede, corect, liniștit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atît de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tînărului meu. EMINESCU, N. 35. 2. (Despre persoane) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit. Te cunosc toți că ești un funcționar corect. CARAGIALE, O. II 237. ◊ (Adverbial) Cu țăranii se purta corect. REBREANU, E. I 54.

CORÉCT, -Ă adj. 1. Conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (Despre oameni) Cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. [< fr. correct, cf. lat. correctus].

CORÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. (< fr. correct, lat. correctus)

CORÉCT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care corespunde normelor; în conformitate cu normele; conform; exact; fidel. Copie ~tă. Frază ~tă. 2) Care corespunde uzanțelor sociale; în concordanță cu morala; decent. Ținută ~tă. 3) (despre persoane) Care respectă conveniențele sociale; caracterizat prin respect pentru principiile moralei sociale. /<fr. correct, lat. correctus

corect a. 1. ce are o formă exactă, pură: desen corect; 2. conform regulelor gustului: locuțiune corectă; 3. fig. scrupulos: om corect.

*coréct, -ă adj. (lat. correctus, d. corrigere, a îndrepta. V. drept, corijez). Exact: plan corect. Fig. Conform gustuluĭ saŭ regulelor: stil, scriitor corect. Conform conveniențelor: ținută corectă. Onest, onorabil: om corect. Adv. În mod corect.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

coréct adj. m., pl. corécți; f. coréctă, pl. corécte

coréct adj. m., pl. corécți; f. sg. coréctă, pl. corécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CORÉCT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adv. v. exact. 3. adj. v. cinstit. 4. adv. v. bine.

CORECT adj., adv. 1. adj. adevărat, drept, exact. just. (O concluzie ~.) 2. adv. bine, exact, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. cinstit, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Om ~; comportare ~.) 4. adv. bine, just. (Ai procedat ~.)

Corect ≠ eronat, greșit, incorect, defectuos, corupt, necinstit, neonest, necorect


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coréct (coréctă), adj. – Care respectă regulile, normele. Fr. correct.Der. incorect (var. necorect), adj. (incorect); corecta, vb. (a îndrepta), cu var. corija (din fr. corriger) și corige (din germ. korregieren, în Trans.); corectură, s. f. (text tipărit din care s-au înlăturat greșelile), din germ. Korrectur; corector, s. m., din fr.; corijent, adj. (elev sau student care nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe materii, fără a fi obligat să repete anul); corecțional, adj., din fr.; incorecțiune, s. f., din fr.; corectiv, s. n., din fr.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CORÉCT, -Ă adj. (< fr. correct, cf. lat. correctus): în sintagmele exprimare corectă și scriere corectă (v.).

Intrare: corect
corect adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • corect
  • corectul
  • corectu‑
  • corectă
  • corecta
plural
  • corecți
  • corecții
  • corecte
  • corectele
genitiv-dativ singular
  • corect
  • corectului
  • corecte
  • corectei
plural
  • corecți
  • corecților
  • corecte
  • corectelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)