corect, ~ă a [At: P. MAIOR, IST. ap. RUSSO, S. 60 / Pl: ~cți, ~e / E: fr correct] 1 Care respectă regulile dintr-un domeniu dat. 2 Așa cum trebuie. 3 Fără greșeală. 4 (D. oameni) Care are o ținută, atitudine, purtare ireproșabilă. 5 Cinstit.

CORECT, -Ă, corecți, -te, adj. 1. Conform cu regulile juste (ale artei, ale științei, ale gramaticii etc.); așa cum trebuie. Vorbirea curentă și corectă în limba rusă nu este posibilă fără cunoașterea cît mai completă și mai precisă a structurii gramaticale a limbii ruse. L. ROM. 1953, nr. 1, 67. Gramatica... ne învață a vorbi și a scrie o limbă corect. CREANGĂ, A. 87. Aceste două modeluri, caracterizate unul prin grația corectă și prin vigoarea juvenilă a antichității, celalt prin eleganța mai răsfățată și mai sumptuoasă a Renașterii. ODOBESCU, S. III 58. ◊ (Adverbial) Vorbea limpede, corect, liniștit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Ridicîndu-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atît de netedă, albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a tînărului meu. EMINESCU, N. 35. 2. (Despre persoane) Care are o ținută, o purtare, o atitudine ireproșabilă; cinstit. Te cunosc toți că ești un funcționar corect. CARAGIALE, O. II 237. ◊ (Adverbial) Cu țăranii se purta corect. REBREANU, E. I 54.

CORECT, -Ă adj. 1. Conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (Despre oameni) Cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. [< fr. correct, cf. lat. correctus].

CORECT, -Ă adj. 1. (și adv.) conform normelor, regulilor; fără greșeală. 2. (despre oameni) cu o ținută, o atitudine, o purtare ireproșabilă; cinstit. (< fr. correct, lat. correctus)

CORECT ~tă (~ți, ~te) și adverbial 1) Care corespunde normelor; în conformitate cu normele; conform; exact; fidel. Copie ~tă. Frază ~tă. 2) Care corespunde uzanțelor sociale; în concordanță cu morala; decent. Ținută ~tă. 3) (despre persoane) Care respectă conveniențele sociale; caracterizat prin respect pentru principiile moralei sociale. /<fr. correct, lat. correctus

corect a. 1. ce are o formă exactă, pură: desen corect; 2. conform regulelor gustului: locuțiune corectă; 3. fig. scrupulos: om corect.

*coréct, -ă adj. (lat. correctus, d. corrigere, a îndrepta. V. drept, corijez). Exact: plan corect. Fig. Conform gustuluĭ saŭ regulelor: stil, scriitor corect. Conform conveniențelor: ținută corectă. Onest, onorabil: om corect. Adv. În mod corect.

corect¹ adj. m., pl. corecți; f. corectă, pl. corecte

+corect² adv.

corect adj. m., pl. corecți; f. corectă, pl. corecte

corect adj. m., pl. corecți; f. sg. corectă, pl. corecte

CORECT adj., adv. 1. adj. v. adevărat. 2. adv. v. exact. 3. adj. v. cinstit. 4. adv. v. bine.

CORECT adj., adv. 1. adj. adevărat, drept, exact. just. (O concluzie ~.) 2. adv. bine, exact, precis. (I-a dat ~ calculul.) 3. adj. cinstit, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, onest, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Om ~; comportare ~.) 4. adv. bine, just. (Ai procedat ~.)

Corect ≠ eronat, greșit, incorect, defectuos, corupt, necinstit, neonest, necorect

corect (corectă), adj. – Care respectă regulile, normele. Fr. correct. – Der. incorect (var. necorect), adj. (incorect); corecta, vb. (a îndrepta), cu var. corija (din fr. corriger) și corige (din germ. korregieren, în Trans.); corectură, s. f. (text tipărit din care s-au înlăturat greșelile), din germ. Korrectur; corector, s. m., din fr.; corijent, adj. (elev sau student care nu a obținut nota de trecere la una sau mai multe materii, fără a fi obligat să repete anul); corecțional, adj., din fr.; incorecțiune, s. f., din fr.; corectiv, s. n., din fr.

CORECT, -Ă adj. (< fr. correct, cf. lat. correctus): în sintagmele exprimare corectă și scriere corectă (v.).