NEVINOVAT, -Ă, nevinovați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care nu este vinovat, care nu are nicio vină; fără vină. 2. Care nu e atins de rău, care ignoră răul, care este incapabil de a comite un rău; curat la suflet; inocent, candid; p. ext. lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie; naiv. ♦ Care denotă, exprimă inocență, candoare, naivitate. ♦ Care nu ascunde nimic rău; inofensiv. – Pref. ne- + vinovat.

nevinovat, ~ă [At: COD. VOR. 144/2 / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + vinovat] 1-2 smf, a (Om) care nu este vinovat. 3-4 smf, a (Persoană) care nu are nici o vină. 5-6 smf, a (Om) fără păcat Si: curat, drept. 7-8 smf, a (Îvr) (Om) scutit de datorii. 9-10 smf, a (Îvr) (Om) fără sarcini. 11-12 smf, a (Îvr) (Om) liber. 13-14 smf, a (Om) care nu este atins de rău. 15-16 smf, a (Om) care ignoră răul Si: (înv) nezlobiv (1). 17-18 smf, a (Pex) (Om) inocent. 19-20 smf, a (Om) care este incapabil de a comite un rău Si: (înv) nezlobiv (2). 21-22 smf, a (Pex) (Om) lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie Si: naiv (1-2). 23 a Care denotă inocență, candoare. 24 a Care denotă naivitate (1). 25 a Care nu ascunde nimic rău Si: inofensiv.

NEVINOVAT, -Ă, nevinovați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care nu este vinovat, care nu are nici o vină; fără vină. 2. Care nu e atins de rău, care ignoră răul, care este incapabil de a comite un rău; curat la suflet; inocent, candid; p. ext. lipsit de experiență, de artificialitate și de prefăcătorie; naiv. ♦ Care denotă, exprimă inocență, candoare, naivitate. ♦ Care nu ascunde nimic rău; inofensiv. – Ne- + vinovat.

NEVINOVAT, -Ă, nevinovați, -te, adj. 1. Care nu e vinovat, care nu are nici o vină, fără vină. Să curm viața atîtor gîzulițe nevinovate. CREANGĂ, P. 237. Ce lucru poate să fie, Să mă bage în robie, Nelegat, nevinovat? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 101. Că-s nevinovată Ca apa curată. ALECSANDRI, P. P. 117. 2. Curat la suflet, candid, inocent; cast. Mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. CREANGĂ, A. 38. Nu zîmbea nici la cîntecul nevinovat al copilului. EMINESCU, N. 3. Un copil blînd și nevinovat ca o fată mare. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Fig. Ani de-a rîndul... nevinovații și suavii trandafiri mi-au fost inimici. GALACTION, O. I 58. ◊ (Substantivat) Cocheta face pe nevinovata. NEGRUZZI, S. I 65.

NEVINOVAT ~tă (~ți, ~te) (negativ de la vinovat) 1) Care nu este vinovat. * A face pe ~tul se spune despre o persoană vinovată dar care se poartă parcă nu ar avea nici o vină. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care exprima curățenie sufletească; predispus să facă numai bine; inocent; candid. Privire ~tă. /ne- + vinovat

nevinovat a. 1. care nu e vinovat; 2. scutit de păcate, candid: suflet nevinovat; 3. simplu, prea naiv: ființă nevinovată.

nevinovát, -ă adj. (ne și vinovat). Inocent, lipsit de vină. Naiv. Lipsit de răutate.

!nevinovat adj. m., s. m., pl. nevinovați; adj. f., s. f. nevinovată, pl. nevinovate corectat(ă)

nevinovat adj. m., pl. nevinovați; f. nevinovată, pl. nevinovate

nevinovat adj. m., pl. nevinovați; f. sg. nevinovată, pl. nevinovate

NEVINOVAT adj. 1. inocent, (înv. și pop.) negreșit. (Acuzat ~.) 2. v. inocent.

NEVINOVAT adj. 1. inocent, (înv. și pop.) negreșit. (Acuzat ~.) 2. candid, cast, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (O dragoste ~.)

Nevinovat ≠ culpabil, vinovat

NEVINOVAT, -Ă adj. (Adesea substantivat) 1. Negativ al lui vinovat. cf. cod. vor. 144/2, psalt. 20, varlaam, c. 35, ureche, l. 111, 178, prav. 167, eustratie, prav. 24/21, cantemir, ist. 26, r. popescu, cm i, 331, antim, P. XXIV, CARAGEA, L. 85/30, AR (1832), 12¹4, drăghici, r. 65/30, f (1880), 298, delavrancea,o. ii, 148, topîrceanu, p. o. 145, camil petrescu, U. n. 427, GALAN, B. II, 158, BARANGA, R. f. 61, ALECSANDRI, P. P. 177, JARNlK-BÎRSEANU, D. 101. ♦ (Învechit) Fără păcat, curat; drept. Fuse nevinovată calea mea. psalt. 28. Cu dereptate și nevinovați să lăcuim și să îmblăm in năravul cela bunul, coresi, ev. 199. Atîta de svînt și nevinovat să moară cu moarte rea. varlaam, c. 55. Fericiți cei nevinovați care îmblă în legea Domnului, neagoe, înv. 418. ♦ (Învechit, rar) Scutit de îndatoriri, fără sarcini; liber. De va lua neștine muiare de curînd, să nu iasă la războiu și să nu puie preste el nice un lucru, nevinovat să fie întru casa lui. biblia (1688), 143²/14. 2. Care nu e atins de rău, care ignorează răul, care este incapabil de a comite un rău, inocent, candid, naiv (1), (învechit) nezlobiv ; care denotă, exprimă inocență, candoare, naivitate (1). Toate cîte fac și scriu oamenii astăzi nu sînt, zic, pentru noi..., ci pentru simpla și nevinovata tinerime. heliade, o. ii, 194. Îi un vînător... groaznic... Almintere un copil blînd și nevinovat ca o fată mare. alecsandri, t. 948. Nu zîmbea nici la cîntecul nevinovat al copilului. eminescu, n. 3. Mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă și nevinovată. creangă, a. 36. Ia un porumbel alb nevinovat, îl încarcă cu cordele..., îl aruncă in sus. ispirescu, l. 275. Mi se părea o ființă dintr-altă lume, un înger nevinovat în trup de om. f (1903), 39. Și gîndul ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale, Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale. iosif, patr. 44. Pășunea mea tu să fii Cu păpădii Eu să fiu boul tău alb și nevinovat, arghezi, vers. 188. Frumusețea are în ea totdeauna ceva nevinovat. camil petrescu, o. iii, 92. Se scărpina în cap și întrebă rîzînd, nevinovat ca un copil. tudoran, p. 434. Privirile albastre îi erau nevinovate, dureros uimite. t. popovici, se. 203. ◊ (Ironic) În loc să zbiere ca alți copii, după groaznicul obicei prost al acestor îngerași nevinovați, el a-nceput să rîză. caragiale, o. ii, 301. ◊ fig. Le străluceau baionetele în soarele dimineții – nevinovată și limpede, sahia, n. 84. ♦ Care nu ascunde nimic rău; inofensiv. Toată lumea atunci îi strică și toată șopta nevinovată i se pare un complot asupra vieții sale însuși. heliade, o. ii, 18. Teatru național... este adevărata shoală a moralului și izvorul plăcerilor nevinovate. ar (1837), 551/31. Dintr-o vorbă nevinovată înțelegea tot felul de aluzii ascunse. t. popovici, se. 323. – pl.: nevinovați, -te. – pref. ne- + vinovat.