13 definiții pentru pacoste

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PACOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe; situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. – Din sl. pakostĭ.

PACOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe; situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. – Din sl. pakostĭ.

pacoste sf [At: MOXA, 352/19 / Pl: ~ și (rar) ~oști / E: slv пакость] 1 Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe Si: belea, năpastă, nenorocire, (îrg) nafaca, (reg) păcostenie. 2 Situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o năpastă. 3 (Îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) în ~ A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva. 4 (Ccr) Ființă care provoacă cuiva tot felul de neplăceri Vz belea, năpastă. 5 (Îvr) Neînțelegere. 6 (Înv) Abatere de la o normă religioasă Si: greșeală, păcat2, vină. 7 (Înv; îlav) Cu ~ În mod nedrept. 8 (Pop; îe) Este ~ Nu se cuvine.

PACOSTE, (rar) pacoste, s. f. Întîmplare care pricinuiește necazuri mari; calamitate, nenorocire, năpastă, belea. Războiul era o pacoste pentru moșneag. SADOVEANU, O. VI 105. Și mai este o pacoste pe capul nostru, cucoane: cheamă-ți înapoi jandarmii pe care ni i-ai trimis prin sate, chipurile, să ne facă dreptate! SP. POPESCU, M. G. 63. Și doar mă și feream eu într-o părere să nu mai dau peste vro pacoste. CREANGĂ, A. 52. ◊ (Folosit ca epitet) Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămîntă cu firea pentru sănătatea mă-sii. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Eufemistic, mai ales în imprecații) Dracul, naiba. Apoi el pleacă și se duce Pe trepte pîn’ la filozof, Să vadă, să cunoască modul, Cum pacostea de-i plouă podul. COȘBUC, P. II 174. Să cugetăm că vor fi iarăși mulți carii nu vor fi știind ce pacoste de vorbe mai sînt și acelea. ISPIRESCU, U. 115.

PACOSTE f. 1) Fapt, întâmplare care pricinuiește mari necazuri; năpastă. 2) pop. depr. Ființă care cauzează cuiva neplăceri; râie. /<sl. pakosti

pàcoste f. belea, nevoie; să nu mai dăm peste vr’o pacoste CR. [Slav. PAKOSTĬ, supărare, pagubă].

pácoste f. (vsl. pakostĭ, pacoste, d. paky, ĭar, din noŭ, opaky, înapoĭ, contrar. V. ipac, opăcesc). Nenorocire, calamitate: Jidaniĭ îs o pacoste pe țară! V. prăpădenie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

pacoste s. f., g.-d. art. pacostei; pl. pacoste

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PACOSTE s. 1. v. necaz. 2. v. dezastru.

PACOSTE s. 1. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!) 2. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pacoste (pacoste), s. f. – Calamitate, nenorocire, supărare, pagubă. Sl. pakosti (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 237). – Der. pacostnic, adj. (vătămător, dăunător), din sl. pakostiniku, înv.

Intrare: pacoste
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pacoste
  • pacostea
plural
  • pacoste
  • pacostele
genitiv-dativ singular
  • pacoste
  • pacostei
plural
  • pacoste
  • pacostelor
vocativ singular
  • pacoste
  • pacosteo
plural
  • pacostelor
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pacoste, pacostesubstantiv feminin

  • 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Războiul era o pacoste pentru moșneag. SADOVEANU, O. VI 105. DLRLC
    • format_quote Și mai este o pacoste pe capul nostru, cucoane: cheamă-ți înapoi jandarmii pe care ni i-ai trimis prin sate, chipurile, să ne facă dreptate! SP. POPESCU, M. G. 63. DLRLC
    • format_quote Și doar mă și feream eu într-o părere să nu mai dau peste vro pacoste. CREANGĂ, A. 52 DLRLC
    • 1.1. Situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Uneori este folosit ca epitet. DLRLC
      • format_quote Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămîntă cu firea pentru sănătatea mă-sii. ISPIRESCU, L. 128. DLRLC
  • 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apoi el pleacă și se duce Pe trepte pîn’ la filozof, Să vadă, să cunoască modul, Cum pacostea de-i plouă podul. COȘBUC, P. II 174. DLRLC
    • format_quote Să cugetăm că vor fi iarăși mulți carii nu vor fi știind ce pacoste de vorbe mai sînt și acelea. ISPIRESCU, U. 115. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.