smintă sf [At: DOSOFTEI, PS. 63/19 / V: smân~ / Pl: ~te / E: pvb sminti] 1 (Îrg) Sminteală (1). 2 (Îrg) Pagubă. 3 (Reg; îe) A da (pe cineva) de ~ A face cuiva rău. 4 (Reg; îae) A supăra. 5 (Îrg) Greșeală (2). 6 (Înv; îe) A cădea în ~ A greși (1). 7 (Îrg) Vină. 8 (Îrg) Defect (5).

smíntă (Trans. Ban.) și smîntă (vechî) f., pl. sminte (d. smintesc). Sminteală, greșeală.

smântă sf vz smintă

smîntă f. V. smintă.

SMINTĂ s. v. abatere, alienare, alienație, boală mintală, culpabilitate, culpă, daună, demență, eroare, greșeală, nebunie, pagubă, păcat, pierdere, prejudiciu, sminteală, smintire, stricăciune, țicneală, vină, vinovăție.

smintă s. v. ABATERE. ALIENARE. ALIENAȚIE. BOALĂ MINTALĂ. CULPABILITATE. CULPĂ. DAUNĂ. DEMENȚĂ. EROARE. GREȘEALĂ. NEBUNIE. PAGUBĂ. PĂCAT. PIERDERE. PREJUDICIU. SMINTEALĂ. SMINTIRE. STRICĂCIUNE. ȚICNEALĂ. VINĂ. VINOVĂȚIE.