MERS, mersuri, s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

mers², mearsă a [At: BIBLIA (1688), 120¹/19 / Pl: merși, ~e / E: merge] (Înv) 1 Care s-a deplasat. 2 Care a plecat de undeva. 3 Care s-a dus undeva. 4 (D. drum) Care a fost parcurs. 5 Care s-a mutat în alt loc.

mers¹ sn [At: NECULCE, L. 42 / V: (reg) mes / Pl: ~uri, (îvr, 14) merse / E: merge] 1 Deplasare dintr-un loc într-altul Si: (înv) mersei, mergere (1), umblet. 2 (Îs) ~ul trenurilor (sau vapoarelor) Orar după care circulă trenurile (sau vapoarele). 3 (Îas; pex) Tabel sau broșură care cuprinde mersul (2) trenurilor. 4 (Îlav) Din ~ Fără a se opri, sau a opri pe altcineva din înaintare. 5 Fel de a merge al cuiva Si: (îvp) mersură (1), (rar) mersătură (1), pas, umblet. 6 Ritm sau viteză cu care merge cineva Si: (îvp) mersură (2), (rar) mersătură (2). 7 (Îcr întors) Plecare. 8 (Rar) Curs al unei ape curgătoare. 9 Ieșire a fumului, a gazelor etc. 10 Evoluție a unui fenomen, a unui proces etc. Si: dezvoltare, desfășurare. 11 Mod de desfășurare a unui fenomen, a unui proces etc. Si: curs, ritm. 12 (Îs) ~ înainte Progres. 13-14 (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. 15 (Îvr) Fel de a acționa. Si: procedeu.

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc în altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar după care circulă trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau broșură care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării, fără a se opri; mergând. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, călcătură; ritm sau viteză cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgătoare). 3. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers înainte = progres. ♦ (Rar) Desfășurare a unei activități. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers în gol = regim de funcționare în care nu se produce lucru mecanic util. Mers în sarcină = regim în care se furnizează o anumită putere utilă. – V. merge.

MERS s. n. 1. Mișcare, deplasare dintr-un loc într-altul (a ființelor cu ajutorul picioarelor, a vehiculelor, a obiectelor cu ajutorul unei forțe din afară sau al unui mecanism etc.). De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Petre își iuți mai mult mersul. REBREANU, R. II 199. Trenul prinse a-și domoli mersul, pînă se opri de tot în gară. MIRONESCU, S. A. 132. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării. Se întoarce, așezîndu-și din mers firele de păr în care lucește lumina, C. PETRESCU, Î. II 271. ◊ Mersul trenurilor = orar după care circulă trenurile într-o țară; p. ext. tabelă sau broșură care conține acest orar. 2. Felul de a merge al cuiva, umblet. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau și nici așternutul moale și ruginiu de foi uscate și seci nu foșnea. HOGAȘ, M. N. 130. Ieși Zamfira-n mers isteț. COȘBUC, P. I 56. A trecut bădița dealul, Ii cunosc mersul și calul JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. ♦ Funcționarea unui sistem tehnic care consumă energie. Mersul ceasornicului. 3. Fig. Curs, dezvoltare, evoluție, înaintare, desfășurare. Păstra de la zi la zi... o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Preotul vorbea cu... ceilalți țărani despre mersul vremii. REBREANU, I. 23. Mi-e drag să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai romînesc. COȘBUC, P. II 203. ♦ Funcționare. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său [al teatrului], ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I 345.

MERS n. 1) v. A MERGE. 2) Deplasare dintr-un loc în altul (a oamenilor și a vehiculelor, pe căi de comunicație). * Din ~ fără a se opri. ~ul trenurilor orarul de circulație a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. ~ ușor. ~ apăsat. 4) Mod de funcționare a unui sistem tehnic. ~ul motorului. 5) Felul sum se desfășoară un fenomen sau un proces. ~ul lucrurilor. /v. a merge

mers n. 1. modul de a merge: mersul calului; 2. mișcarea celui ce merge: a-și grăbi mersul; fig. mersul ceasornicului; 3. înaintare, desvoltare: mersul unei boale, unei afaceri; fig. mersul ideilor.

mers n., pl. urĭ (d. merg). Acțiunea de a merge: l-am văzut în mersu meŭ spre casă. Umblat, modu de a merge: pasu, trapu și galopu îs mersurĭ ale caluluĭ. Mișcare, circulațiune: mersu trenurilor. Mișcare de mecanism: mersu ceasorniculuĭ. Fig. Înaintare, curs, dezvoltare, evoluțiune: mersu uneĭ boale, uneĭ afacerĭ, unor ideĭ. Mers armenesc (Mold.), gebea, un mers legănat al caluluĭ. V. buĭestru.

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mere vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.

me v vz merge

mere v vz merge

merge [At: COD. VOR. 38/25 / V: (Trs) mere (Pzi: 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer), (Mar) me (Pzi: 2 mei, 3 me, meie, 4 mem, meiem, 5 meți, meieți) / Pzi: merg, (Trs) meg, 2 (Trs) megi, 3 merge, 4 mergem (pop, A și: mergem), (Trs) megem, 6 (Olt) merge; Ps: 1 mersei, (reg) mergei, mergăi, mersui, (înv) merși, merșu, 3 (reg) mersu, 4 (înv) mersem Mp: 5 (îvr) mersesiți / E: ml mergere „a se cufunda”] 1 vi (D. ființe) A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul Si: a umbla. 2 vi (Reg; îe) A ~ de-a roata (sau de-a zbârdigoala) A se da peste cap. 3 vi (Cu determinarea „înainte”) A preceda în spațiu. 4 vi (Cu determinări ca: „în sus”, „la deal” etc.) A urca. 5 vi (Cu determinări ca: „în jos”, „la vale” etc.) A coborî. 6 vi (Mgm; reg; cu determinarea „din drum”) A-și schimba direcția de mers. 7 vt (Îrg) A străbate. 8 vi A trece dintr-un loc în altul. 9 vi (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stânga”, „hăis”, „cea”) A coti. 10 vi (D. obiecte sau ființe) A se deplasa prin aer Si: a zbura. 11 vi (D. nave ori obiecte plutitoare) A se deplasa pe apă Si: a pluti. 12 vi (Fam, d. mâncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gât”) A putea fi înghițit ușor și repede Si: a aluneca. 13 vi (Deplasarea este văzută în stadiul inițial) A se îndrepta spre... Si: a pleca, a porni, a se duce. 14 vi (Îe) A ~ înaintea cuiva sau a-i ~ (cuiva) înainte A întâmpina pe cineva. 15 vi (Pop; îe) A ~ de la... A se despărți de cineva. 16 vi (Pop; îe) A ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 17 vi (Reg; îe) ~gi-ncolo! sau ~gi în treabă-ți! Pleacă de aici! 18 vi (Reg; îae) Nu mai spune! Si: extraordinar. 19 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) A-i plăcea foarte mult. 20 vi A vizita. 21 vi (De obicei cu determinări ca: „la școală”, „la universitate”) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 22 vi (Îrg; d. ființe sau obiecte; cu determinări care indică un spațiu delimitat) A intra. 23 vi (Înv; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge. 24 vi (Îe) A ~ prea departe A trece peste limitele îngăduite. 25 vi (Pop; udp „în”, „la”) A se angaja într-un serviciu. 26 vi (Cu determinările „la armată”, „la oaste”) A se înrola. 27 vi (Udp „la”) A cere sfatul Si: a consulta. 28 vi (Udp „la”) A cere sprijinul Si: a apela. 29 vi (Udp „cu”) A însoți pe cineva. 30 vi (D. întâmplări, fenomene etc.; îe) A ~ mână în mână (cu... ) A se afla în strânsă legătură, a fi strâns legate între ele. 31 vi (Pop; d. persoane; îae) A fi înțeleși pentru săvârșirea unei nereguli, fraude etc. 32 vi (Înv; îlv) A ~ după... A urma. 33 vi (îal; îvp; d. femei) A se căsători. 34 vi (Îal) A urmări. 35 vi (Îe) A ~ după... A accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. 36 vi (Înv; îe) A ~ pe legea cuiva A accepta sau a respecta o credință. 37 vi (Reg; îlv) A ~ în urma cuiva A urmări. 38 vi (Înv; îe) A ~ în (sau la) sfatul cuiva A accepta, a urma sfaturile cuiva. 39 vi (Înv; îlv) A ~ spre nuntă (sau, reg, în cununie cu...) A se căsători. 40 vi (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A accepta miza și a participa la joc. 41 vi (D. ape curgătoare) A curge. 42 vi (Pop; d. lichide sau secreții organice) A se scurge. 43 vi (Pop; d. praf, fum, aburi etc.) A ieși din... 44 vi (Pop; d. praf, fum, aburi etc.) A se desprinde din ceva, deplasându-se în spațiu. 45 vi (În legătură cu „a bate”; îlav) De-i ~ (sau să-i meargă) fulgii (sau colbul, peticii, peticile, untul, rar, scânteile) Zdravăn. 46 vi (Trs; d. pete, murdărie etc.) A se curăța prin frecare. 47 vi (D. drumuri) A duce la..., a o lua spre... 48 vi (D. întinderi de pământ, drumuri, linii de hotar etc.) A se întinde de la... până la... 49 vi A se extinde. 50 vi (D. vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva. 51 vi (Îe) ~ vorba sau vorba ~ Se vorbește peste tot. 52 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) A se spune despre el că... 53 vi (Îae) A fi renumit. 54 vt (În imprecații; îe) Meargă-i numele! Să nu se mai audă de el sau de ea decât numele. 55 vi (D. acțiuni, fenomene, evenimente etc., cu determinări modale) A se desfășura. 56 vi (Cu determinare subînțeleasă) A se desfășura destul de bine, normal. 57-58 vi (D. aparate, mecanisme, sisteme tehnice) (A fi în funcțiune sau) a putea fi pus în funcțiune Si: a funcționa. 59-60 vim (D. ființe, ccd; îe) A-i ~ bine (sau rău) A o duce (bine sau) rău. 61 vi (Cu determinarea subînțeleasă) A avea succes. 62 vi (Cu determinarea subînțeleasă; îcn) A nu avea succes. 63 vim (Cu determinări modale ca: „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A progresa. 64 vi (D. oameni; cu determinări ca: „(tot)-înainte”, „mai departe”) A persevera. 65 vi (D. oameni; urmat de o determinare numerică; îe) A ~ pe... A se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. 66 vi (Îe) A ~ spre... (sau către...) A se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. 67 vim (Îe) De ce (sau, rar, pe cât) ~ sau pe zi (ori pe an) ce ~ Pe măsură ce trece timpul. 68 vi (D. ființe) A trece dintr-o situație în alta. 69 vi (D. ființe) A ajunge într-o anumită situație. 70 vi (D. materiale) A fi necesar în cantități determinate la realizarea unui produs Si: a se consuma, a se întrebuința. 71 vi (Pfm; îe) Unde ~ mia, meargă și suta Dacă s-a cheltuit atât de mult, se mai poate cheltui încă puțin. 72 vi (Pex) Fie, treacă de la mine! 73 vt (Rar, cu determinări nume de alimente introduse prin „pe”) A se hrăni. 74 vi (Îvp) A se adăuga la socoteală. 75 vi (Mat; d. numere) A se cuprinde în alt număr. 76-77 vim (Și îcn) A (nu) fi posibil, acceptabil, permis sau valabil Si: a (nu) se accepta, a (nu) se admite, a (nu) se putea. 78-79 vi (Și îcn; îlv) A (nu)-i ~ la socoteală A (nu) -i conveni. 80 vi A se potrivi. 81 vi (Jur; d. termene, clauze etc.) A intra în vigoare Si: a curge. 82 vi (Trs; d. vorbe, expresii etc.) A se putea folosi Si: a se spune, a se zice. 83 vi (Rar) A avea valoare de... Si: a face, a valora. 84 vi (D. bani, pex d. documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil. 85 vi (D. salarii, venituri etc.) A reveni cuiva cu continuiate. 86 vi (Înv; d. bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept. 87 vi (îvr; d. legi) A prevedea. 88 vi A se îmbrăca într-un anumit fel Si: ci se asorta, a se purta.

merș sm vz merșă

merșă sf [At: DR. V, 211 / V: merș sm / E: ucr мерша „hoit”] (Reg) Animal, mai ales cal sau oaie, bătrân, istovit Si: (Mar) merșitură.

mes sn vz mers¹

treacă sf [At: PO 151/24 / Pl: ? / E: pvb trece] (Îvr) Zăbovire.

CURRICULUM VITAE (lat.) = Mersul vieții. Termen întrebuințat cînd se cere referințe asupra vieții cuiva.

MERE vb. III v. merge.^[1]

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mere vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.

MERGE, merg, vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca (pășind sau fiind purtat de un vehicul) dintr-un loc într-altul; a păși, a se deplasa. V. umbla, circula. Caii mergeau acum mai greu pe drumul desfundat. SADOVEANU, O. VII 80. Eu mergeam pe strîmtă cale de sub marginea pădurii. COȘBUC, P. I 317. Și-a mers el multă lume și țară. RETEGANUL, P. III 27. Mers-au ei și zi și noapte, nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. ◊ Expr. A merge glonț (sau întins) la... v. glonț. A merge ață = a merge drept la țintă. A merge în bobote v. bobot. A merge (sau a umbla) pe două cărări v. cărare. ♦ (Subiectul este drumul, calea etc.) A se întinde; a duce. Calea mergea trăgănată pe coastă; casele se răreau, trupul satului rămînea în urmă, în verdeața livezilor. SADOVEANU, O. I 35. Mergea atunci podul făcut de Sinan de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului... pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, O. II 123. Cărărușa merge-n vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. A pleca. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. N-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. Mergînd, dragă, de la tine, Plînge inima în mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ◊ (În formule de urare, la despărțire) Alergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. ♦ (Determinat de un adverb de loc sau de un substantiv introdus prin «(pînă) la», «(pînă) în»), «întru», «către», «spre») A se duce, a porni. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei; serile arareori. GÎRLEANU, L. 34. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. CREANGĂ, P. 162. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I 183. Se scobora... ca să meargă la tabăra de la Sas-Sabeș. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Expr. A-i merge (cuiva ceva) la inimă v. inimă. A merge pînă... = a ajunge pînă la... Știam pînă unde merge afecțiunea mamei. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II 323. Duhul de superstiție merse pînă a crede că și schimbarea portului ce ei făcuseră de vreo cîțiva ani fuse un semn rău. BĂLCESCU, O. II 258. A merge la pieire (sau, mai rar, la pieirea capului) = a ajunge în primejdie, a-și periclita existența. Să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. ♦ (Popular, urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A intra. A mers la armată. Nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă, ca să-și cîștige și ea ceva. SBIERA, P. 208. 3. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A întovărăși, a însoți, a acompania. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască, după pustietăți? SP. POPESCU, M. G. 57. Dacă vei merge cu mine... habar să n-ai. ISPIRESCU, L. 16. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb și pace bună. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Determinat prin «pe urmă» sau «în urmă») A urmări pe cineva cu scopul de a-l prinde. În zadar mai merg în urma lor! RETEGANUL, P. I 37. ◊ Expr. A merge pe urma (sau pe urmele) cuiva v. urmă. (Popular, despre femei) A merge după cineva = a se mărita. Cum de-ai putut tu merge după un mire hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. II. 1. A se mișca în spațiu, a se duce, a străbate un drum pentru a ajunge într-un anumit loc. Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. Trenul mergea tot mai departe. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. ◊ (Despre lună, soare) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea și-i surîde dulce. BOLINTINEANU, O. 35. (Despre lucruri duse de om) Urciorul nu merge de multe ori la apă (= pînă la urmă ți se înfundă). ◊ Expr. (Despre mîncări) A merge pe gît = a aluneca pe gît. Mă răped în cramă ș-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. A bate (sau a freca, a croi, a flocăi pe cineva) de-i merg(sau să-i meargă) fulgii (sau peticele, colbul, untul) = a bate rău, a bate măr. Altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani, să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam... de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă și vă croiesc de vă merg peticile. id. ib. 38. Joacă de-i merg peticele (sau de-i merge colbul) = joacă cu multă pasiune, cu mult foc. Zîna... au început deodată să joace, și unde nu juca și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. 2. (În legătură cu noțiuni temporale) A se apropia de... Băiatul merge pe opt ani. ◊ (Impersonal) Eu babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. ◊ Expr. Pe zi ce merge sau de ce, pe cît merge = pe măsură ce trece vremea, pe zi ce trece; progresiv. Și în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I 160. Tîrgul Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I 192. Au început a.să ivi niște nourași, carii pe cît mergea acoperea ceriul. DRĂGHICI, R. 9. ♦ (Determinat prin «înainte») A continua. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. III. 1. (Familiar, despre bani) A fi în circulație, a circula, a avea curs. 2. (Despre veste, zvon, vorbă, faimă, nume) A se răspîndi, a ajunge să fie cunoscut de toată lumea, a se generaliza. Auzi! îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? COȘBUC, P. I 126. Îi mersese vestea că face din cînepa cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10. IV. 1. (Despre un mecanism) A funcționa, a umbla. Ceasul merge bine. ▭ Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați care pun în mișcare valea. BOGZA, V. J. 82. ◊ Expr. A merge ca pe roate v. roată (1). 2. (În expr.) A-i merge (cuiva) gura v. gură. V. 1. (În legătură cu o activitate) A se prezenta într-un anumit fel, a o duce. Bietul Guraliuc făcea pozne; la instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. Umblam la școală, unde mergeam bine. Eram monitor, premiant. La TDRG. ♦ (Impersonal) A reuși, a avea succes. Cu mine nu-ți merge. ▭ Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ A evolua, a decurge, a se desfășura (într-un anumit fel). Se scuză că a lipsit atîta vreme și era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I 231. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare. CREANGĂ, A. 34. Treaba mergea strună. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ (Impersonal) Cît mai ai de muncit ca să te plătești? – Eu știu, tovarășe dragă? După cum mi-o merge și mie. O lună...două luni... DUMITRIU, N. 268. A fost Cuminte om; dar nu știu cum Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. ♦ (În legătură cu sănătatea sau cu starea cuiva) A o duce, a fi. Cum merge soția d-tale? Tot bolnavă? La TDRG. 2. (înlocuind alte verbe) A se potrivi. Aceste culori nu merg bine împreună. ♦ (Despre un material întrebuințat spre a face ceva din el) A se consuma, a intra, a se întrebuința. Ca să nu meargă miere multă, după ce le-au scos din cuptor, le ung pe deasupra cu miere. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta. ♦ (Despre venituri) A reveni. Și dobînda de 50 la sută merge la... La capetele întregi! DELAVRANCEA, O. II 366. ♦ (Impersonal) A se putea. Merge și fără zahăr. ▭ Ți-arăt eu ție! Cu dinții te rup! Ha, ha! Parcă așa merge? DUMITRIU, P. F. 22. Cu mine nu merge așa! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ Expr. Așa mai merge = așa e bine, se potrivește. Treacă (și) meargă = fie! să zicem că se poate. Greu lucru mă întrebași, mamă, dară aide, treacă-meargă. ISPIRESCU, E. 114. Cît pentr-o piele, treacă și meargă, Fiindcă singur spui c-ai dreptate. ALEXANDRESCU, M. 301. – Forme gramaticale; perf. s. mersei, part. mers. – Variantă: (regional) mere (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81) vb. III.

A MERGE merg intranz. 1) (despre ființe) A se mișca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. * ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mișca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, mașini) A fi în acțiune; a-și îndeplini funcția (într-un anumit fel); a funcționa. Ceasul merge bine. 5) A-și schimba locul inițial, orientându-se într-o anumită direcție; a se duce; a pleca. * ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-și vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăși limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mișca în mod natural (într-o anumită direcție); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcție; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la școală. 9) (despre mijloace de locomoție) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitențe (într-un anumit sens și într-un anumit spațiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoți. 11) (despre vești, știri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. * A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre ființe) A avea o anumită stare a sănătății. 13) A avea succes (într-o activitate, acțiune, întreprindere etc.). ~ bine la învățătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfățișare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îți merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanță (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. * Așa mai ~ așa e bine; așa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuții etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acțiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfășura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. * ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfășura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere

merge v. 1. a se mișca dintr’un loc la altul: mergi iute; 2. a se duce într’un loc anumit: copiii merg la școală; 3. a se afla, a fi: cum mergi cu sănătatea? îi merge bine; 4. a se putea: nu merge; 5. a veni bine, a conveni: asta nu-mi merge la socoteală. [Lat. MERGERE, a se cufunda, a dispare].

treacă (meargă)! int. fie (permis)!

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într’un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s’a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s’ar fi făcut a mĭerge. – Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr’un loc într’altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n’a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis?

mes m. V. meș.

meș (orĭ mes?) și (maĭ vechĭ mold.) mest m. (turc. mest de unde și ngr. mésti, alb. meșt, sîrb. mestva, rut. mešty, pol. meszty). Vechĭ. Pantofĭ de pele galbenă supțire care eraŭ cusuțĭ de ceacșirĭ. (Peste meșĭ se puneaŭ papuciĭ și se intra în casă numaĭ în meșĭ): meș de marochin (ChN. I, 78). Azĭ. Pantofĭ de postav orĭ pîslă (tîrlicĭ ș. a.). Fig. Iron. Șĭ-a dat meșiĭ, a murit: nu-ĭ dă meșiĭ să vie, nu-ĭ dă mîna (nu îndrăznește) să vie. – Forma meștĭ (pl.) în VR. 1922, 9, 354, 356 și 359, și 1923, 4, 4. Forma mestiĭ (pl. nearticulat) presupune un sing. mestiŭ, inexistent: n’aŭ fost avînd mestiĭ la nădragĭ (Let. 2, 182).

mers s. n., pl. mersuri

mers s. n., pl. mersuri

mers s. n., pl. mersuri

mers (= plecat) adj., pl. merși; fem. mearsă, pl. merse

merge¹ (a ~) (a o duce) vb., ind. prez. 3 sg. (îmi etc.) merge, perf. s. 3 sg. (îmi etc.) merse, m.m.c.p. 3 sg. (îmi etc.) mersese; conj. prez. 3 să (îmi, să-mi) meargă; ger. mergându(-mi); part. mers

merge² (a ~) (a umbla) vb., ind. prez. 1 sg. merg, 3 sg. merge, perf. s. 1 sg. mersei, 1 pl. merserăm, m.m.c.p. 1 pl. merseserăm; conj. prez. 1 sg. să merg, 3 să meargă; ger. mergând; part. mers

!treacă-meargă (fie!) interj.

merge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mergem, perf. s. 1 sg. mersei, 1 pl. merserăm; conj. prez. 3 să meargă; part. mers

treacă-meargă loc. adv.

merge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mergem, perf. s. 1 sg. mersei, 1 pl. merserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. meargă; part. mers

treacă-meargă loc. adv.

treacă-meargă

merg, mergi 2, mergem 1 pl., meargă 3 conj., mersei 1 aor.

treacă-meargă.

MERS s. 1. deplasare, mergere, mișcare. (~ul lui prin grădină.) 2. circulație, umblet, (pop.) purtare. (O potecă formată prin ~ul oamenilor.) 3. călcătură, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.) 4. v. plecare. 5. v. evoluție. 6. mers-înainte v. progres. 7. funcționare. (~ul unui ceasornic.)

MERS s. v. curgere.

MERS s. 1. deplasare, mergere, mișcare. (~ lui prin grădină.) 2. circulație, umblet, (pop.) purtare. (O potecă formată prin ~ oamenilor.) 3. călcătură, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (Are un ~ săltăreț.) 4. ducere, mergere, plecare, pornire. (După ~ lui acolo.) 5. curs, desfășurare, dezvoltare, evoluție, (Munt.) șiretenie. 6. mers-înainte = dezvoltare, evoluție, înaintare, progres, propășire, (pop.) ridicare, săltare, (înv.) pricopsire, progresie, prohorisire, (fig.) creștere. (~ al societății.) 7. funcționare. (~ unui ceasornic.)

mers s. v. CURGERE.

MERGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneții.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieși. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre...) 19. v. întinde. 20. v. desfășura. 21. v. progresa. 22. v. funcționa. 23. a o duce. (Știi că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.

MERGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăți, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.

TREACĂ-MEARGĂ interj. v. fie.

MERGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrîneții.) 3. a trece. (Chiar acum ~ spre casă.) 4. a face, a parcurge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 5. a colinda, a cutreiera, a străbate, a umbla. (~ prin munți și văi.) 6. a zbura. (Avionul ~ cu 1000 de km pe oră.) 7. a (o) coti, a o lua. (~ la stînga.) 8. a se da, a se deplasa, a se duce. (~ cu doi pași înapoi.) 9. a se duce, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?; ~ în excursie.) 10. a (o) apuca, a se îndrepta, a o lua, a se orienta, a păși, a pleca, a porni, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (Ne-am despărțit și el a ~ spre casă.) 11. a se duce. (~ la doctor.) 12. a se duce, a trece. (Te rog să ~ și pe la noi.) 13. a se lua, a se ține, a veni. (Se dă jos și ~ după car.) 14. a ieși, (înv. și pop.) a purcede. (Să ~ puțin în grădină.) 15. a intra, a pătrunde. (Au ~ apoi în casă.) 16. a intra, a se înrola. (~ în armată.) 17. a (se) circula, a (se) deplasa, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre...) 19. a ajunge, a se întinde. (Cîmpia ~ pînă la poalele dealului.) 20. a se desfășura, a evolua. (Treaba ~ bine.) 21. a înainta, a progresa. (Omenirea ~ continuu pe calea civilizației.) 22. a funcționa, a umbla. (Ceasornicul, motorul ~.) 23. a o duce. (Știi că îi ~ bine.) 24. a se consuma, a intra. (~ mult unt la această mîncare.) 25. (MAT.) a se cuprinde, a intra. (4 în 8 ~ de două ori.) 26. a purta, a umbla. (Vara ~ cu basc.) 27. a (se) armoniza, a (se) asorta, a (se) combina, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul ~ bine cu albul.) 28. a cadra, a corespunde, a se potrivi, (înv. și reg.) a veni. (Ce faci tu nu ~ cu momentul ales.) 29. a se putea. (Nu mai ~!)

merge vb. v. AJUNGE. ANGAJA. BĂGA. CURGE. EXTINDE. INTRA. ÎNCADRA. ÎNTINDE. LĂȚI. PICA. PICURA. PRELINGE. PROPAGA. RĂSPÎNDI. SCURGE. SOSI. TOCMI. TRECE. VENI. VÎRÎ.

treacă-meargă interj. v. FIE.

A merge ≠ a sta, a (se) opri

merge (merg, mers), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” < lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur.

merge S-au încercat mai multe etimologii pentru a merge: REW (5525), în ediția întîi, se gîndea la o încrucișare între meo și pergo, dar ambele verbe sînt necunoscute în limbile romanice. Candrea (BSF, II, p. 12, cf. și CDDE), urmat de DLR și de alte dicționare, pornește de la lat. mergo „a se scufunda”: înțelesul s-ar fi schimbat în timpul viețuirii românilor în munți, unde cel care se depărtează dispare, din cauza copacilor, a denivelărilor de teren. Pușcariu, EW, compară alb. mergoj „a se îndepărta” și atașează ambele verbe la lat. mergo, presupunind pentru schimbarea de înțeles în română seria mmătoare: „mă scufund” > „dispar” > „mă îndepărtez” > „plec” > „merg”. Și această filieră pare foarte complicată și, ce e mai curios, este că toate dialectele românești ar fi trebuit să o parcurgă. Rămîne însă alăturarea formei albaneze, care într-adevăr trebuie sa fie înrudită cu cea română. G. Daicoviciu, DR, V, p. 477-478, reproduce o inscripție latină unde apare fraza immargebam in quartum deeimumque annum, care ar însemna „mergeam pe anul al 14-lea”. Desigur, este o ipoteză, dar, chiar dacă o acceptăm, immergebam ar putea însemna; „mă scufundam”, adică „intram”, și nu e nevoie să fi ajuns la înțelesul de „a merge”. Aș zice că acest immargebam e un derivat de la margo „margine”, dar se ivește o mare dificultate în faptul că e verb de conjugarea a treia, care de mult nu mai era productivă, v. Pușcariu, Locul limbii române între limbile romanice, București, 1920, p. 35, explică schimbarea de înțeles, de la latină a la română, prin întoarcerea românilor de la munte la câmpie. Meyer-Lübke, REW, ed. a 3-a, arată că aceasta nu se potrivește pentru albaneză. Giuglea, DR, I, p. 486, atrage atenția, cu dreptate, asupra faptului că mergo are e scurt, care ar fi trebuit să se diftongheze. Un singur lucru rămîne cert: fiind verb de conjugarea a III-a, merge nu poate să vină din altă limbă decît din latină. Pînă astăzi, pe cît știu, nimeni nu a atras atenția asupra asemănării între rom. merge și fr. marcher. Acesta din urmă a fost și el explicat în diverse chipuri. O ipoteză multă vreme acceptată a fost cea pe care o găsim în ultimul rînd la Gamillscheg, EW: lat. marcare, derivat de la marcus „ciocan”; sensul primitiv ar fi fost „a marca o cadență”. Altă ipoteză, emisă de M. Gundermann (ZdW, VIII, p. 120) și admisă de REW, 5357, pornește de la un germanic marhan, care ar fi atestat ca termen de comandă militară in latinește. E. Holthausen, ZrPh., XXXIX, p. 494, socotește că marhan e neatestat și parte îndoielnic. De fapt, Ammianus Marcellinus, XIX, 11, 10, la care se trimite, spune numai că marha este strigătul de război al limiganților sarmați cum remarcă M. Brüch, ZrPh., XXXIX, p. 204, nimic nu dovedește că e un cuvînt germanic, nici că avea înțelesul de „a merge”. Pe de altă parte, germ. h nu devine ch în franțuzește. Dauzat-Dubois-Mitterand recurg la alt etimon germanic: markôn „a marca”, „a imprima pasul”. Mi se pare că a merge și fr. marcher sînt prea aproape unul de altul ea să ne putem permite să neglijăm asemănarea. N-avem decît să punem alături perechea (în)fige și fr. ficher. Dacă ne hotărîm să reconstruim un lat. mergo acesta ar putea fi comparat cu skr. mārgah „drum”. Acest verb latinesc ar fi avut o întrebuințare mai ales în graiuri rustice și s-ar fi păstrat în ariile laterale ale latinei.

merșă s.f. (reg.) animal bătrân, istovit.

mers treptat, unul din cele trei tipuri fundamentale posibile în evoluțiile melodice (alături de nota repetată și salt*). Acest tip de mers presupune mișcarea melodică pe trepte* alăturate aflate la distanță de ton* sau semiton*. De obicei, va fi utilizat în pasaje muzicale cantabile, fiind mai degrabă predestinat să exprime momentele muzicale relaxante, generoase, calme deși, mai ales când sunt implicate elemente cromatice*, poate exprima o tensiune de așteptare sau o acumulare de tensiune muzicală. În armonie (III, 2), m. este propriu în primul rând notelor străine de acord*.

AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.

ÇA IRA (fr.) o să meargă – Cântec de mare popularitate din perioada Revoluției franceze, exprimând încrederea în izbândă.

CHI VA PIANO, VA SANO (it.) cine merge încet, merge sigur – Expresia este echivalentă cu cea românească: „Cine merge încet, departe ajunge”.

COURIER [curié] DE MÉRÉ, Paul-Louis (1772-1825), scriitor francez. Elenist. Pamflete politice împotriva Restaurației, într-un stil ironic și elegant.

MORITURI TE SALUTANT V. AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT.

A merge la Canossa – Canossa (cu doi s, fiindcă mai este un orășel, tot în Italia, căruia îi zice Canosa și se citește Canoza) e o localitate foarte mică din apropierea orașului italian Modena, dar foarte vestită, datorită faptului că acolo, acum 900 de ani, papa Grigore al VII-lea l-a supus, timp de trei zile, la cele mai mari umilințe pe împăratul Henric al IV-lea al Germaniei, care fusese excomunicat după ce multă vreme dusese o luptă înverșunată împotriva înaltului pontif. Între altele, împăratul a fost obligat să se tîrască în genunchi pe zăpadă, îmbrăcat în sac și cu picioarele goale. De aici expresia a merge la Canossa indică situația cînd cineva, după ce a rezistat și a refuzat mult timp să îndeplinească sau să recunoască ceva, vine în cele din urmă să se plece, să facă penitență. Deci, în general, o retractare, o revenire de obicei injositoare. Poeții Anghel și Iosif, în Variațiuni asupra lui „cum”, se referă la un critic care „vrea să ne trimeată cu de-a sila la Canossa”. Despre un personaj din romanul său L’âme enchantée (Inimă vrăjită) Romain Rolland scrie: „EI îi denunța pe conducătorii pacifismului. N-avea liniște pînă ce nu-și silea vechii tovarăși să vină la Canossa” (În volumul Mère et fils). IST.

Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.

Ça ira – Aceste două cuvinte franțuzești (care traduse literar înseamnă: „o să fie bine!”, iar literal: „o să mergă”) constituie primul vers al unui faimos cîntec revoluționar, compus pentru cea dintîi aniversare a Revoluției Franceze. Se pare că autorul textului era un cîntăreț de stradă, anume Ladré, iar al muzicii – toboșarul Operei din Paris, pe nume Bécourt. Cîntecul a cucerit toată Franța, a trecut și granițele, exprimînd optimismul poporului și încrederea lui în victoria revoluției. Ritornela melodiei (Ça ira!) a devenit o deviză și apoi o expresie aproape universală, care rezumă în două scurte cuvinte convingerea că ceva, care se află abia la început, va reuși. Altă versiune pretinde că expresia e mai veche și că aparține lui Benjamin Franklin, care încă în 1776, pe cînd era ministru la Paris, răspundea cu „ça ira! ça ira!” la întrebările ce i se puneau în legătură cu revoluția americană și cu începuturile noilor state independente de peste ocean. MUZ.

Chi va piano, va sano – (ital. „Cine merge încet, merge sănătos”, adică sigur) – E numai prima jumătate a unui foarte des folosit proverb italian, cealaltă parte întrebuințîndu-se mai rar: e chi va sano, va lontano (și cine merge sigur, ajunge departe). „Ce astăzi nu-i gata pe mîine s-o-mplini – / Cu-ncetul se face oțetul / Chi va piano, va sano...” (H. Heine, poemul Germania – o poveste de iarnă, cap. XV, v. 77-79). Aceeași idee a pasului bine măsurat o găsim exprimată în multe graiuri. Francezii, dintr-un vers al lui Racine din piesa Les plaideurs (act. I, sc. 1), au făcut zicătoarea: Qui veut voyager loin, ménage sa monture (Cine vrea să călătorească departe, își cruță animalul). Germanii spun: „Langsam, aber sicher” (încet, dar sigur), iar noi spunem: „Încet, încet, departe ajungi”. FOL.

Macht geht vor Recht (germ. „Forța merge înaintea dreptului”) – adică: forța e mai tare decît dreptul. Expresia favorită a cancelarului german Bismarck, care o repeta în toate ocaziile. Unii îl consideră chiar autorul ei. Vezi expresiile similare: La raison du plus fort și Faustrecht. IST.

Vade mecum (lat. „Merge cu mine”) – Ghid, sau cărțulie cu informații strict necesare, sau altă broșură de folos zilnic, pe care de obicei o porți asupra ta. Prin extensiune, orice lucru util ce-l iei mereu cu tine. Se spune uneori și venit mecum (vine cu mine).

a bate să-i meargă fulgii expr. v. a bate măr

a merge ca / cu turma (după cineva) expr. a urma (pe cineva) în mod automat / fără discernământ.

a merge ca melcul expr. a se mișca încet.

a merge ca oile expr. (peior.) a merge în grup (dezordonat).

a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa.

a merge ca un ceasornic / ca ceasul / ca pe roate / ca uns expr. a funcționa, a evolua perfect.

a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren.

a merge copăcel expr. (d. copiii mici) a se ține pe picioare, a păși drept și încet.

a merge cu doiu’ expr. (adol.) a merge pe jos.

a merge găitan expr. a funcționa perfect.

a merge în ciricuri expr. a fi infatuat.

a merge la cartuș expr. (intl. – înv. ) a fi condamnat la moarte.

a merge la export expr. a muri.

a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile.

a merge la matineu expr. (intl. – d. hoți) a acționa dimineața.

a merge la reciclare expr. ( intl.) a executa o nouă pedeapsă.

a merge la sigur expr. a întreprinde o acțiune, a face ceva cu sorți siguri de izbândă.

a merge pe barba lui expr. a urma o strategie personală.

a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns.

a merge pe lângă pantof expr. a fi foarte prost.

a merge pe mâna cuiva expr. a acorda încredere deplină cuiva.

a merge șontâc-șontâc expr. a șchiopăta.

a merge-n mâini expr. (glum. – d. femei) a avea picioare subțiri.

a saluta din mers (pe cineva) expr. a pleca; a părăsi (pe cineva).

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).

a-i da cu praf de mers expr. (adol.) a pleca în grabă, a fugi.

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).

a-i merge cuiva (ceva) ca o mănușă expr. a i se potrivi (ceva) cuiva foarte bine.

a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.

merg și eu o stație expr. 1. vreau să trag și eu din țigară. 2. contribui și eu cu ceva (la cheltuială). 3. stau și eu puțin.

merge, merg v. i. pers. a-III-a sg. (d. mâncăruri și băuturi) a putea fi ușor de înghițit.

mersu’ s. invar. (adol., obs.) penis.

soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături.

MERS², MEÁRSĂ adj. (învechit) Care a mers; plecat, dus. (Substantivat) Partea celor merși la războiu. BIBLIA (1 688), 120¹/19. - Pl.: merși, -se. – V. merge.

MERS¹ s. n. Faptul de a m e r g e. 1. Deplasare, mișcare dintr-un loc într-altul; umblet, mergere. Fără drum și fără nici o poticâ de mărs sau de trecere. CANTEMIR, ap. GCR I, 360/23. Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul. EMINESCU, O. I, 91. Trenul, cît îi el de lung și de greu, face la o cotitură mișcarea pe care o are un balaur în mers. SP. POPESCU, M. G. 29. Și se întorc cu mersul spre libice maluri. COȘBUC, AE. 15. De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 540. Un cîrd de marsuini se întrec în mers cu noi. BART, S. M. 30, cf. DOINE, 17. Mersul trenurilor (sau vapoarelor) = orar după care circulă trenurile (sau vapoarele); p. ext. tabel sau broșură care cuprinde acest orar. Cf. ALEXI, W. La agenția companiei Fraissinet mersul vapoarelor fu studiat cu de-amănuntul. BART, E. 74. ◊ L o c. a d v. Din mers = fără a se opri (sau a opri pe altul) din înaintare; în timpul deplasării; mergînd. Se întoarce, așezindu-și din mers firele de păr în care lucește lumina. C. PETRESCU, Î. II, 271. Încingîndu-se din mers . . . colonelul alergă pe urma generalului. BRĂESCU, V. 36. O șalupă cu flamură galbenă – pavilionul de carantină – ne acostează din mers. BART, S. M. 38. ♦ Fel de a merge al cuiva, umblet, pas; ritmul sau viteza cu care merge cineva; (învechit și popular) mersură, (rar) mersătură. Ieși Zamfira – mers isteț. COȘBUC, B. 20. Logofătul Baloș cu mersul lui de neam ales. DELAVRANCEA, O. II, 179. Avea mersul legănat și așăzat, ca oamenii cei în vîrstă. BUJOR, S. 80. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau, HOGAȘ, M. N. 130. O, dac-ar fi ea. . ., declamă dînsul patetic, aprinzîndu-și închipuirea și grăbindu-și mersul. REBREANU, I. 103. Petre își iuți mai mult mersul. id. R. II, 199, cf. ENC. VET. 133. Șomerii îi cunoști după mers, după cum leagănă brațele. SAHIA, N. 93. Îi ieși înainte cu un mers țeapăn. CAMIL PETRESCU, O. III, 192. Intrară în porumb și-și încetiniră mersul. PREDA, Î. 149, cf. DEȘLIU, G. 14. Dragă-mi e lelița-naltâ Și la mers cam legănată. ALECSANDRI, P. P. 337. A trecut bădița dealul, îi cunosc mersul și calul. JARNIK-BÎRSEANU, D. 96. Că ți-i mersul legănat, Trupușorul dezmierdat. ȘEZ. Î, 49. Îmi place miesu la calu aiesta. ALR II 2 969/95, cf. 2 965/260, 272, 279, 284, 316, 346, 349, 353, 362, 386, 414, 551, A I 20, 23. 2. (Adesea în corelație cu î n t o r s) Plecare, ducere. N-ave nime nice o nevoie, nice la mărsu, nici la întorsu. NECULCE, L. 42. Trecut-au tătarii . . . și la mărsu și la întorsu tot pen țara Muntenească. id. ib. 105. Trăgea nădejde altul de domnie, atunce cu mersul boierilor la Poartă. MUȘTE, LET. III, 7/9. 3. (Rar) Curgere, curs (al unei ape curgătoare). Peste mersul Oltului prin lume, un fenomen de mari proporții se suprapune. BOGZA, C. O. 259, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 4. Ieșire (a fumului, a gazelor etc.). Mersul ascendent al gazelor și mersul descendent al șarjei. IOANOVICI, TEHN. 37. 5. Evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfășurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). Mersul general al omenirei. . . aduce acele minunate reînnoiri ce se fac pe pămînt. BĂLCESCU, M. V. 4. Teatrul românesc era în floarea lui. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său, ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I, 345. Acești cetățeni protestează că urbea lor e lăsată afară din mersul progresului ! CARAGIALE, O. IV, 21. Mi-e drag Să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai românesc. COȘBUC, P. II, 203. Grea meserie e aceea de judecător pentru unul care pricepe însemnătatea misiunii lui și pe care-l interesează direcția mersului stărilor sufletești ale oamenilor. BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 250. Cîrciumarul închidea ochii și urechile, fiind vorba de bunul mers al afacerii. REBREANU, I. 153. Viața își reluă chiar de-a doua zi mersul ei obișnuit. id. ib. 261. Membrii cari să cunoască mersul daraverilor oricăror bresle. N. A. BOGDAN, C. M. 45. Păstra de la zi la zi, după orînduiala profesorului din București, o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Reprezentarea grafică a mersului unei reacții chimice. MARCOVICI, CH. 142. Ideile lui au o complexitate, mersul cugetării sale înaintează printre excepții, explicații și nuanțări. VIANU, M. 191. Aglomerarea acestor păsări. . . se explică prin mersul vremii, dintr-odată schimbătoare. LiNȚIA, P. II, 71. Mers înainte = progres. Știința se dovedește un puternic factor al mersului înainte spre comunism. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 801. ♦ Desfășurare a unei activități. Cum vă amestecați d-voastră în mersul justiției ? MAIORESCU, II, 166. ♦ (Mod de) funcționare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. Cînd mai rămase de tăiat ca de patru degete, omul opri fierăstrăul din mers. CONTEMP. 1 953, nr, 376, 4/2. Mersul unui ceasornic, al unei mașini, al unui transformator. DT. 6. (Învechit, rar) Fel de a acționa, de a proceda; procedeu. Era om bun, blînd, mersele măriei sale cinstite. LET. II, 416/12. – Pl.: (învechit, rar, 6) merse. – Și: (regional) mes s. n. – V. merge.

ME vb. III v. merge.

MÉRE vb. III v. merge.

MÉRGE vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca deplasîndu-se dintr-un loc în altul; a umbla, a se deplasa. Mărrgîndu și apropiindu-me cătră Damascu. COD. VOR. 38/25, cf. 26/9. Să le arate taina, ca să vază toți cîți mergea pre cale. CORESI, EV. 89. Mărgînd neștine pre un drum, va afla vreun dobitoc. PRAV. 5. De-l va petreace ca un priatel și mărgînd să va prileji într-acea greșală, nu să va certa. ib. 310, cf. 39, 168, 285. Și veți învăța pre iale pre feciorii voștri, să le grăiască șăzînd în casă și mergînd în cale și culcîndu-să și sculîndu-sâ. BIBLIA (1 688), 134²/15. Mărgînd doi oameni pre cale (sec. XVII). CAT. MAN. I, 383. Și așa vitejaște au mers pînă lîngă curtea împăratului. ANON. BRÎNCOV., CM II, 322. Să meargă pe drumul cel mare, de la Ocna pînă la Sculeni (a.823). URICARIUL, XIV, 289. Nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. După ce merse cale lungă depărtată, ajunse la niște munți mari și înalți. ISPIRESCU, L. 19, cf. 34, 43. Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat – Mergea de-un gînd nebun purtat. COȘBUC, P. I, 233, cf. 317. Că-i iarba mare, d'e nu pot horind a mere. ap. VAIDA. Pe de-o lăture de sat Mere-un păun retezat, Dar nu-i păun retezat, Ci-i bădița fermecat. JARNIK-B]RSEANU, D. 11. Prin pădurea cu nuiele Merg răgute tinerele. id. ib. 309, cf. 17, 81, 253, 313, 497. Merge badea meu cu plugul Tot alăturea cu drumul. HODOȘ, P. P. 45. Alele ! mergînd pe drum Bătrînețele m-ajung. DOINE, 90, cf. 8, 15. Mergînd amândoi pe drum, iată că întîlnesc un grec. ȘEZ. IV, 6. Pe drumul care merg eu Nu e iarbă, nici dudău. ib. 218. Merse fără preget pe pustiul de zăduf. POPESCU, B. III, 111. Îmi place cum miege cálu ăsta. ALR II 969/172. Meream înăpoia cociei. ib. 3 212/53, cf. 3 212/64, 95, 157, 219, 228, 250, 272, 279, 284, 310, 316. O mărs o buca di drum. ib. 4 395/551. Pornește-a merje. A III 5. Mergăi printr-o pădurice, Găsii nouă ouă de vovice; Luai nouă, Lăsai două, Ca vovicea să mai ouă (Cartofii). GOROVEI, C. 20, cf. PASCU, C. 243. ◊ (Întărit prin repetare, arată durata prelungită a acțiunii) Și merge și merge, pînă ce înnoptează bine. CREANGĂ, P. 187. Și merg ei o zi și merg două și merg patruzeci și nouă. id. ib. 199, cf. 207, 301. Merse Făt-Frumos, merse și iar merse, cale lungă și mai lungă. ISPIRESCU, L. 5. Merseră, merseră, cale lungă depărtată. id. ib. 22, cf. 26. De urît aș mere, mere, Calea mi se face stele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 211. Mai merge ce mai merge. ȘEZ. I, 5. ◊ (Cu determinări care indică modul de deplasare) a) (Determinarea indică dacă deplasarea se face pe jos sau cu un mijloc de locomoție) De acolo vrumu se luomu Pavelu. . . și vrea însuș pedestru se mearrgă. COD. VOR. 18/8. Un om s-au rugat să-i dau un cal, să margă călare dzeace mile de pămînt. PRAV. 41. Au mărs pre picioare. . . 2 mile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^r/9. Ea mergea bine pe cal. BOLINTINEANU, O. 428. Tu-i mere pe sus cîntînd, Iară eu pe jos plîngînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 301, CÍ. ȘEZ. I, 153. Mere călărește. ALR I 1 120/333. Mere cu bițicli [= bicicleta]. ALR II 2 575/260. b) (Determinarea indică sau sugerează ritmul de deplasare) Și, mergând tare, sosi în țara tătărască, și agiunsă la amândouă oștile tătărăști. HERODOT (1 645), 247. Gloata silită de foame Va căuta să meargă bărbătește. BUDAI-DELEANU, Ț. 106. Ei mergind ca vîntul se ceartă și se-ntreabă. EMINESCU, O. I, 447. Cătră sară pornește și el mergînd în pasul calului. CREANGĂ, P. 198. Și cînd venea ea, nene, dobora copacii: așa de iute mergea. ISPIRESCU, L. 5. Cîrdul mergea acum încet. PREDA, Î. 145, cf. V. ROM. septembrie 1 954. Și te uită după el Cum mere de cătinel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. Așa zice popa nost Cînd moare cel fără rost: Mergeți tare, Că bani n-are. id. ib. 468. Merseră ca gîndul, de întreceau vîntul. RETEGANUL, P. III, 14. c) (Determinarea indică poziția corpului în timpul deplasării) Cf. ZANNE, P. II, 101. Merge în patru picioare. ALRM I/II h 328. Merge în brînci. ib. Merge de-a bușilea. ib. Merge capră. ib. Merge de-a oaia. ib. Merge în patru mîini. ib., cf. A III 16. d) (Despre cai; determinarea indică poziția picioarelor în timpul deplasării, adesea și ritmul de deplasare) Calu a fos mergînd îm buiestru. GRAIUL, I, 34. Meri în trap. A I 23. Meri în galop. ib. Me-n paș. ib. 31. Merje calu de-a-nsăltatilea. ib. III 17. e) (Cu alte determinări modale) Gheorghiță, să mergi binișor mîne dimineață. TEODOREANU, M. II, 194, cf. ALR II 3 723/102, ZANNE, P. IV, 255. ◊ Expr. A merge pe două (sau trei, patru, șapte, nouă) cărări v. c ă r a r e. A merge în bobote v. b o b o t. A merge în dorul lelii v. d o r. (Regional) A merge de-a roata (sau de-a zbîrdigoala) = a se da peste cap, a se da tumba. Cf. ALR I 367/80, 218. F i g. Auzită fă mie demăreața meserearea ta, că în tire upăvăiiu; spune-mi, Doamne, calea într-însă se mergu. PSALT. 296, cf. 55. Înțelegu-te și deregu-te în calea ceasta ce mergi. CORESI, ap. GCR I, 13/23. Mă va păzi pre mine, în calea care mărg acum (a. 1 683). GCR I, 273/36. (T r a n z., învechit, rar) Au mers căi strîmbe. BIBLIA (1 688), 176²/20. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, cînd mergea căruța. CREANGĂ, P. 106, cf. 40. Trenul mergea tot mai departe, se apropia tot mai mult de țelul călătoriei. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Care de munte cu coviltire merg înaintea noastră tihnit. CAMIL PETRESCU, U. N. 219. Pe drumul Orăzii Merg carăle Gheorghiții. POMPILIU, B. 27. Merg carele după vin. JARNIK-BÎRSEANU, D. 53. ◊ (Despre aștri) Nu văz stele strălucind Nici luna pe ceri mergînd. ȘEZ. II, 9, cf. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ F i g. Îi mergeau și gîndurile prin cap. GANE, N. II, 100. ♦ (Cu determinări locale; împreună cu aceste determinări, verbul capătă diverse accepții) a) (Cu determinarea „înainte”) A preceda (în spațiu). Înrainte mearge-veri amu înraintea feațeei Domnului a găta calea lui. PSALT. 335. (Despre abstracte) Dereptatea. . . înainte mearge și pure în cale urmele sale. ib. 176. Va mearge dereptatea ta înaintea ta și slava lu Dumnezeu acoperi-te-va. CORESI, EV. 52; b) (cu determinări ca „sus”, „în sus”, „la deal” etc.) a urca, a sui. Mere la deal cu greu. ALR II 3 113/228. Ion mere cîtinel la deal. ib. 3 113/235, cf. 3 113/141. Din treapta cea mai de jos, cînd vei aluneca în jos, lesne te mai scoli de jos, iar din cea mai de sus anevoie mergi în sus. ZANNE, P. III, 412; c) (cu determinări ca „jos”, „în jos”, „la vale” etc.) a coborî. Gios mergea în mare în corabie. PSALT. 230. Nu zice că „pogorî^”, ce „mergea în jos”. CORESI, EV. 391, cf. GCR II, 359, ALR I 1 221/159; d) (maghiarism regional; cu determinarea „din drum”) a-și schimba direcția de mers, a se abate din drum. Cf. ALR II 3 421/64, 105, 250, 310, 325, 334. ♦ T r a n z. (Învechit și regional) A străbate, a parcurge. Atîta mergeam de reapede acesta drum, cît îm părea că zburăm. DOSOFTEI, V. S. septembrie 11^v/33. Și-a mers el multă lume și țară și nu și-a căpătat stăpîn. RETEGANUL, P. III, 27. ♦ A colinda din loc în loc, a trece dintr-un loc în altul. Și de-aciia ieșind și mergea pren Galileiu; și nu vrea de să-l știe cineva. CORESI, EV. 77, cf. 256. Mergînd prin țară, domnul întîlni o seamă de turci. BĂLCESCU, M. V. 242. Îi deteră voie să meargă prin toate locurile de prin prejur, pe unde va voi. ISPIRESCU, L. 8. Tot într-un pas mergeau de la o casă la alta. ȘEZ. III, 184, cf. ZANNE, P. III, 246, IV, 162, V, 106. ♦ (Cu determinări ca „la dreapta”, „la stînga”, „hăis”, „cea”) A (o) coti (spre. . .). Mărg la direapta sau la stînga. ALR II 5 637/316. Merem hois sau cea. ib. 5 637/334, cf. 5 637/349, 353, 531, 791. ♦ (Despre obiecte sau, p. e x t., despre ființe) A se deplasa prin aer; a zbura, a pluti. Și așa mearge pe deasupra pământului ca de doi coți. N. COSTIN, ap. GCR I, 201/26. ♦ (Despre nave ori despre alte obiecte plutitoare sau, p. ext., despre ființe) A se deplasa plutind pe apă; a pluti. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. Vaporul merge mai încet, mai cu pază. VLAHUȚĂ, R. P. 5. Faci valuri pîn apă ca să morgă [barca]. ALR II 2 522/386. Curcubeta încă merge cît merge deasupra apei. . ., dar odată se cufundă. ZANNE, P. III, 537. ♦ (Familiar, despre mîncări sau băuturi; de obicei determinat prin „pe gît”) A putea fi înghițit ușor (și repede); a aluneca pe gît. Mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. Lupul nostru începe a mânca hîlpov; și gogîlț, gogîlț, gogîlț, îi mergeau sarmalele întregi. id. ib. 32. ◊ (Glumeț, printr-o lărgire a sensului) Să-mi pun pelea la pază din partea lui Chitiuță, și apoi oi vedea eu cum i-o merge îmbucătura. ȘEZ. IX, 67. 2. (Deplasarea este văzută în stadiul inițial; de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre....). Deaci ieși, se mearrgă întru Machiedonia. COD. VOR. 14/17. Gotoviți doao sute de voinici, se mearrgă pănră la Chiesariia. ib. 54/11, cf. 8/7, 38/25, 52/18, 68/19. Îngerii oameniloru, a bărbaților și a muierilor, mergu la Dumnezeu să se închine (cca 1 550). GCR I, 1/9. Voinicul, cînd mearge la războiu, elu se teame și e întru grije multă. CORESI, EV. 78. Lazar, soțul nostru, au adurmit. Ce merg, să deștept el. id. ib. 95, cf. 170, 314. Eu iarăși merș la Ier[u]s[a]lim cu Varnavași luai Tit cu mine (cca 1 569-1 575). GCR I,* 15/28. Eu merși la iad, vrăjmașul cîlcaiu. COD. TOD. 208. Merș și vădzuiu acolo sadurile raiului. ib. 210, cf. 220. Te scoală de mergi întru tîmpinarea lui și-i spune lui de toate (cca 1 600-1 625). GCR I, 67/2, cf. 74/14. Iară den cîte avem aicea, toate vom să le lăsăm; și numai goli vom să meargem ca și cum ne-am născut (a. 1 642). id. ib. 97/2, cf. 115/31. Să cunoști asupra cărora oameni mergi tu cu oaste. HERODOT (1 645), 363. De va veni neștine la un priiatin, să poftească un cal, sau un bou, să margă pănă la cutare loc. PRAV. 41. Au trimis de l-au chemat, să margă să o găsească. ib. 189, cf. 309, 321. Iară cum auzi Is[us] că iaste Ioan prins, mearse în Galilea. N. TEST. (1 648), 6^r/3, cf. m o l i t v e n i c (sec. XVII), 311. Noi după cuvîntul dumitale am mers la numitul sat Trudeștii (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 66. Lăsă Chesariia și iarăși mearsă în pustie. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/29. Meargeți în satul carele e în preajma voastra, și îndată. . . veți găsi un mînzu legat (a. 1 693). GCR I, 310/27. Vrînd să margă la biserică întru o duminică dimineața . . . au audzit un glas mare de om strigînd. NECULCE, L. 11, cf. 261. Ne-au părut râu și am mărsu de am supărat pe dumnealui giupănul Iordachi Rusăt (a. 1 710). BUL. COM. IST. IV, 194. Mergînd eu la curte marți seara și vorbind în taină cu măria sa, i-am zis cum că mă las de vlădicie de voia mea. ANTIM, P. XXIII . Obiceaiu au împărații cînd vor să meargă la un loc unde vor vrea, întîi să trimiță slugile (a. 1 747). GCR II, 39/3, cf. 64/10. Va merge starostele la casa vreunui ciubotar (a. 1 776). URICARIUL, XIV, 11. Preste puțin iară mearsem la locul acela. MINEIUL (1 776), 29^V2 /11. Fac curături pentru aratu . . . de strică pădurele numai pentru că nu vor să margă la cîmp pentru depărtarea locului (a. 1 792). URICARIUL, L, 348. Să mergem la bărbierie, Să ne rază pe datorie (sfîrșitul sec. XVIII). GCR II, 105/13, cf. 115/6. Să margă la starea locului. . . să le împartă și pădurea cu bună dreptate (a. 1803). URICARIUL, XXV, 91. Să meargă la sat la Bărgăoani și să strîngă oameni bătrîni și să le împarță moșia (a. 1 806). ib. 133. Ermina de-aci mersă nevăzută, Lăsînd pe voinic în uimire adîncă. BUDAI-DELEANU, Ț. 140. Mutîndu-și apoi lăcașul său, mearsă Din Stambul. id. T. V. 109, cf. MARCOVICI, D. 15/14. Au năimit pe un om cu îndatorire, ca. . . să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6/17, cf. 18/22. Aflînd de la vezir că îl poftește frate-său să meargă la India, îi păru cu totul bine. GORJAN, H. I, 2/29, cf. 4/16. Un loc pustiu și tainic, de curînd aflat la lume, Unde spre tămăduire pătimașii merg anume. CONACHI, P. 85. Să meargă la tabăra de la Sas-Sebeș. BĂLCESCU, M. V. 392. Merse în mijlocul bisericii și . . . se înturnă spre nord. NEGRUZZI, S. I, 149. Să mergem împreună acilea la un loc, Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc. ALEXANDRESCU, O. I, 343. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I, 183, cf. 63, 281. Eu mă duc și te las pe tine aicea. . . , dar înainte de-a merge, voi să-ți arăt în ce consistă nebunia vieții mele. EMINESCU, G. P. 91, cf. id. N. 3. I-a zis cu ciudă să iasă din ogradă și să meargă unde știe. CREANGĂ, P. 98. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. id. ib. 162. D-le Nae . . . Nu mai mergem pe la o țuică? CARAGIALE, O. VI, 163. Se înduplecă de rugăciunele neguțătorului și pofti să meargă să-i vază marfa. ISPIRESCU, L. 24. Mergînd spre răsărit, ajunse la curtea unui împărat. id. ib. 33, cf. id. U. 42. Văd în zori, cum merg s-adune Mură fetele: doinesc, Rîd pe drum și hohotesc. COȘBUC, P. I, 262. E, ai să mergi la război. DELAVRANCEA, O. II, 200. E timpul spre palat să mergem. DENSUSIANU, L. A. 130. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei. GÎRLEANU, L. 114. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. Ne urcăm mai bine în mașină și mergem la redacție. C. PETRESCU, C. V. 158, cf. id. R. DR. 16, SAHIA, N. 42, CĂLINESCU, E. 96. E neapărat nevoie să meargă o delegație la Constantinopol. CAMIL PETRESCU, O. III, 97. Mă pregătesc de plecare. . . - Ce tot băsădești? Unde vrei să meri? T. POPOVICI, S. 266, cf. id. SE. 66. Du-mă bade și pe mine Unde mergi, în țâri străine. JARNIK-BÎRSEANU, D. 63. Cîndu-i mere a peți Și la mine nu-i veni, Căluți se poticnească. id. ib. 266. La moară nu te-oi mîna, De nu-i mere, nu-i mînca. id. ib. 392. Numai pe acel timp merge paserea după hrană și nu-i la cuib. SBIERA, P. 25. Să-și aleagă un cal mîndru, sireap, și apoi să meargă undeva în pețite. id. ib. 50, cf. 262, HODOȘ, P. P. 44, 47. Eu merg la lucru, unde voi căpăta ceva, tu stai în piață. RETEGANUL, P. II, 19, cf. I, 2. Merg țiganii-a colinda. DOINE, 79, cf. 82, 219, 253, 298. Eu ziceam că merg la fragi. ȘEZ. III, 156, cf. IV, 172, MAT. FOLK. 1 468. Să meargă unde îi vor duce ochii. BOTA, P. 5. Să margă s-adepe caii. ALR I 298/61, Merem cu oile să le împriorâm. ib. 619/218. Am mers la drum de cu noapte. ALR II 2 391/334. Tu nu vez că-ș ia pălăria și merge. ib. 3 037/192. Cînd ai mărs la tîrg, am zis să nu te uiț de leacuri. ib. 3 115/325. Hai să merem cală casă, că- i noapte. ib. 3 207/250. Merem la săniet. ib. 4 369/219. Mem la sapă la cucuruz cu plugul. ib. 5 132/64. Me cu boii la munți, A I 23. La culesul viei nu merge cu struguri în traistă. ZANNE, P. III, 407. La vînat cu pușca sacă să nu mergi. id. ib. IV, 680, cf. 527. Am o păserea Intr-un vîrf de nuia, Tot se caină ca vai de ea, Că nu mere nime să o ia (Aluna). GOROVEI, C. 11. ◊ (În corelație cu a s e î n t o a r c e, a v e n i) Grăiesc unuia să meargă, și mearge, și altuia să vie, și vine. CORESI, EV. 223. Din cvartirul seraschierului vin și merg curierii fără de răstimp. GT (1 839), 57²/41. Badea mere și se-ntoarce, Sînul meu durerea-l stoarce ! JARNIK-BÎRSEANU, D. 143, cf. 127. Oi veni Pe la Suceavă, Că dor-oi veni mai degrabă. Pîn-a mere și-a veni, Cărările s-ar stecli. MARIAN, NU. 500. Dacă mei . . ., vin-di grabă. ALR I 340/65, cf. 340/90, 98, 308, 345. ◊ (La imperativ, ca termen – sau în formule – de urare ori de îndemn) Mergi – și fii încredințată -, nimic nu m-a turburat. HELIADE, o. i, 431, cf. 457. Mergi, dar, fără mâhnire, te du și fii voioasă. ALECSANDRI, P. I, 138. Te du cu bine în cale depărtată Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată. id. T. II, 92, cf. 133. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. Mergi cu bine, fătul mieu. id. ib. 185. Mergeți în pace, dragii miei. id. ib. 199, cf. 275. Nu stați, dragii mei, că nu-i de-a sta; mergeți în plata lui D-zeu sfîntul. RETEGANUL, P. V, 42, cf. ALR I 1 498/217. ◊ Expr. A merge înaintea cuiva sau a-i merge (cuiva) înainte = a se duce în întîmpinarea cuiva; a íntímpina (pe cineva). Nu se așteaptă feciorul să vie pînă la el, ce-i mearse înainte, de apucă pre el și-l sărută. CORESI, EV. 29, cf. 86. (Popular) A merge de la... = a pleca despărțindu-se de cineva. Mergînd, mîndră, de la voi, Plîngu-mi ochii amândoi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 113, cf. 108. (Popular) A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori sa etc.) = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. Cei trei camarazi se despart, să meargă fiecare la treaba lui. CARAGIALE, O. II, 66. Zicînd acestea, s-au despărțit unul de altul, și fiecarele au mers în treaba sa. SBIERA, P. 200. (Regional) Mergi-ncolo! = a) pleacă de aici! lasă-mă în pace! Cf. ALR II 3108/228; b) nu mai spune! extraordinar: de necrezut! Com. din SEBEȘ-ALBA IULIA. (Regional) Mergi în treabă-ți = pleacă de aici! lasă-mă în pace! Sîntem osteniți de drum și flămânzi, am intrat la d-ta, să cerem ceva de mâncare... – Mergeți în treabă-vă ! RETEGANUL, P. I, 56. (Regional) A merge în porneală v. p o r n e a l ă. A merge ață (sau întins, țintă, regional, oblu) v. a ț ă, î n t i n s, ț i n t ă, o b l u. A merge glonț v. g l o n ț. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult, á(-i) da satisfacție, a(-i) produce mulțumire. Cînd doinea în zori de ziuă . . . știa să scoată sunete ce în adevăr mergeau la suflet. GANE, N. I, 139. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă. id. ib. III, 26. Cuvinte pline de foc, cari să meargă drept la inimă. GHEREA, ST. CR. II, 99. Cu mândra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam; Da cu mândra din- tr-ăst an Mînc un măr și două pere. La inimă tot nu mere. JARNIK-BÎRSEANU, D. 155. O puică ș-un cocoș. . . Le presară cu sare Și le trage-ntr-o frigare; Și le pică cu slănină, Ca să-mi meargă la inimă. id. ib. 456. Fie pita cît de bună, Dacă-s în țară străină, Nu mai mere la inimă. MÎNDRESCU, L. P, 22. Mîncă ce mîncă, dar părea că aruncă la spate, căci nu-i mergea la inimă nici o îmbucătură. FUNDESCU, L. P. 97. ◊ (Cu determinări locale de felul „înainte”, „mai înainte”, „mai departe”, care arată continuarea deplasării, de obicei a deplasării întrerupte) De ocolea de la acel conac rădicîndu-sâ mers-au și mai nainte la satul Cărstiianul (a. 1 700). GCR I, 333/29. Cine va veni pănă aice, mai înainte să nu margă. ALEXANDRIA (1 784), ap. GCR II, 133/37. După ce ranele-ș legă doftorește, Mearsă înainte pe cale apucată. BUDAI-DELEANU, T. V. 150. Părăsit dar cu totul de puteri a merge mai înainte. . . au fost silit. . . să rămîie acolo. DRĂGHICI, R. 160/31. Nemaiputînd struni calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat. CREANGĂ, P. 185, cf. ISPIRESCU, L. 18. ◊ F i g. (În limbajul bisericesc) Părintele nostru Martin, răbdînd multe nevoi în Hărson răpăosâ și mearsă către Dumnăzâu. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/34. Dar de vași muri cineva. . . merge cătră prea bunul Dumnezău. DRĂGHICI, R. 72/19. ◊ (Prin extensiune, despre vehicule) Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. ◊ (Despre aștri) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea. BOLINTINEANU, O, 35. ◊ A se duce în vizită, a vizita; a frecventa. Nu. . . să meargem la crăcime și să ne îmbătăm. CORESI, ap. GCR I, 24/20. Sv[î]nt[u]l părintele nostru Ioan. . . mearse pre la sv[î]nt[e]le locurile. DOSOFTEI, V. S. octombrie 42^v/9. În fiecare seară merg la cinematograf. CAMIL PETRESCU, P. 296. Dintre două mândre-a mele Nu știu la care-oi mai mere. MARIAN, O. II, 357, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 33. Mersui la voi, Mi-l țipă mâ-ta dinapoi (Scaunul). GOROVEI, C. 330, cf. PASCU, C. 243. ♦ (De obicei cu determinări de felul „la școală”, „la universitate”) A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățămînt. De cuconi mearseră la școală. DOSOFTEI, V. S. septembrie 23^r/5. Dorul tău mă bagă-n boală, De nu poci merge la școală. JARNIK-BÎRSEANU, D. 31, cf. ALR II 2 987/29, 899. Care prunci mărg la școală? ib. 2 991/279, cf. 2 991/260, 310, 325, 334, 551, 762, A I 21. ♦ (Învechit și regional; despre ființe sau obiecte; cu determinări locale care indică un spațiu delimitat) A intra, a pătrunde. Pavelu luo bărrbații a doao dzi demăreața și se curâți. . . și mearrse în băsearecă. COD VOR. 32/17, cf. 70/24, 76/21. În vreamea aceaia mearse Isus în Capernaum. CORESI, EV. 54. Nu sînt destoinic, ca supt coperimîntul mieu să mergi. id. ib. 223, cf. 384. Din pămînt ești și iară în pământ veri mearge (cca 1 600-1 625). GCR I, 65/6. Dacă mearsă în besearică cu alți arhierei, îi deade patriarhul ev[an]g[he]liia. DOSOFTEI, V. S. octombrie 52^v/11. Și derease ei în cale dereaptâ, se între (întru să meargă D) în cetate. PSALT. 228. Se pleacă crengile frăgariului, se sucesc, ca să creape, cît merg în pămînt, apoi se îngroapă. ECONOMIA, 210/23. Degeaba așa nu mersesiți înlăuntru. KOTZEBUE, U. 6^v/27. Că doresc a o vede Cum doresc în rai a me. POMPILIU, B. 52. Măi bădiță Neculai, Nu gîndi că mergi la rai. ȘEZ. I, 172, cf. JARNIK-BÎRSEANU, D. 260. În pămîntul uscat pociumpul merge greu. Com. PAȘCA. Am mărs cu tății dodată-n casă. ALR II 3 164/279, cf. 3 164/310. În cruce vine o scoabă de fier, prin scoabă mere ruda. ib. 5 647/260. Țevea care mere-n apă rece. ib. 6 356/250. I mai copt, nu me unghia în el. A I 23. ♦ (Învecbit; deplasarea este văzută în stadiul final) A ajunge, a sosi. Aceștia ainte mearrseră (s o s i r ă N. TEST. 1 648) și aștepta noi întru Troada. COD. VOR. 16/4. Răspunse lui bolnavul: Doamne, om n-am, cum, cîndu se turbură apa, să mă bage în lac; e cînd merg eu, altul mainte de mine au deștins. CORESI, EV. 143. ◊ F i g. (Sens curent; cu determinări introduse prin prep. „pînă”) Spiritul de superstiție și de misticism. . . merse pînă a crede că și schimbarea portului. . . fusese un semn rău. BĂLCESCU, M. V. 392, cf. HASDEU, I. V. 206. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II, 135. Turcii . . . merseră pînă a ridica de pe malul românesc șlepuri cu grîne. D. ZAMFIRESCU, R. 54. ◊ E x p r. A merge prea departe = a trece peste limitele îngăduite. Cf. COSTINESCU. ♦ (Popular, cu determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A se angaja, a intra (într-o slujbă). O învăță tot ce trebuia să știe un viteaz care merge la așa slujbă înaltă. ISPIRESCU, L. 13. Să merg în cănțelărie, Să mă-nvâț și eu a scrie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 26. Fata babei însă au fost șăzut pînă acuma tot pe-acasă. . .; nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă. SBIERA, P. 208. ♦ (Cu determinări de felul „la armată”, „în armată”, „la oaste”) A se înrola. De va lua calul să margă la oaste, atunce nu iaste cu cale aceasta vină. PRAV. 53. Numaidecît să poruncească să meargă la oaste. IST. Ț. R. 54. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la”) A cere sfatul, a consulta; a cere sprijinul, a apela. Stăpînul. . . să margă la giudeț și să-i facă leage, să-i dea boul. PRAV. 19, cf. 237. Pentru vrăji și pentru ceia ce mărg la vrăjitori. EUSTRATIE, ap. GCR I, 116/2. Bărbatu și nevasta „mergea pă la popi”, de cerea să-i despărțească. PITIȘ, ȘCH. 153. Numa ce s-o julit la un ghejet și gata, mere la domn părinte să-i cetească. STĂNOIU, C. I. 52. 3. (Cu determinări nume de ființă, sau cu echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania. Ceia ce merrgea cu meînre, toți cădzură spre pămîntu. COD. VOR. 76/28. Și mergea cu nusa iudeii plîngea-se. CORESI, EV. 96. Lot încă rnearse cu el. PALIA (1 581), 48/7. Să meargă toți cu dînsul, să-l petreacă pînă la groapă (cca 1 600-1 650). GCR I, 139/37. Și luă cu el și pre ceaialanți fraț și marsăm cu dînsa (a. 1692). id. ib. 307/1. L-au și întrebat de primește să meargă cu dînsul. DRĂGHICI, R. 6/2, cf. 26/9. Oriunde vei merge cu mine, nu cumva să bleștești din gură. CREANGĂ, P. 207. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb, și pace bună. id. ib. 274. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască. . .!? SP. POPESCU, M. G. 57. Rîd suratele gătite Mînă-n mînă cu flăcăii; Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult. IOSIF, PATR. 38. Mergi apoi cu mine, și cu restul îți aleg o cravată pă cinste. C. PETRESCU, C. V. 55, cf. 323. Nici unu dintre voi să nu margă cu mine. ALR II 3 098/551. Aș vrea să meargă cu mine. A III 3. Spune-mi cu cine mergi și-ți voi spune ce plătești. ZANNE, P. IV, 220. (În context figurat) Înnoptez pintre prăpăstii, pintre rîpi, pintre ponoară . . . Dar în zădar! că durerea merge. . . Cu mine. CONACHI, C. 103. ◊ (Cu determinarea subînțeleasă) Eu știu un vin bun, într-un loc unde sînt servit bine . . . Mergi? C. PETRESCU, C. V. 305. ◊ E x p r. A merge mînă în mînă (cu . . .) = (despre întîmplări, fenomene etc.) a se afla în strînsă legătură, a fi strîns legate între ele. Rasismul și anticomunismul merg mînă-n mînă, aspecte ale aceleiași plăgi a capitalismului. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 392. ♦ (În expr.) A merge după (cineva) = a) (Învechit) a urma (pe cineva). Cine va sluji mie, după mine să meargă ! CORESI, EV. 68. Păsați după mine și face-voiu pre voi vînâtori de oameni. Ei amu lăsară mreaja, după el mearseră. id. ib. 208. Nu iaste datoare muiaria să margă după bărbat, cînd va vrea. . . bărbatul să lăcuiască într-alt sat. PRAV. 168, cf. ANTIM, P. 3, ZANNE, P. II, 122, 608; b) (Învechit și popular, despre femei) a urma (pe cineva) în căsătorie; a se căsători (cu cineva). Femeile vaviloncițe ce-au mărs după evrei și carii n-or vrea să se desparță, să nu-i treci cu tine Iordanul. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107^r/21. Nu poci suferi a mearge după căsătoriu mai prost decît mine. id. ib. noiembrie 161^v/24. Să nu mergi tu după tineri, macar sărac, macar avut. BIBLIA (1 688), 193²/12. A u amăgit-o un grec, de s-au măritat după dînsul. . . Și după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o. NECULCE, L. 82. Mi te cere-un diecel: Mere-i, mîndră, după el? – După diac nu m-oi duce. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 181, 452. Of! draga mea! da cum de-ai putut tu merge după un măre hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. Vin la maica de mă cere, Că io după tine-oi mere. MÎNDRESCU, L. P. 53, cf. HODOȘ, P. P. 187. Merge-aș, bade, după tine, Dar pămîntu nu mă ține, Că ți-i casa jelitoare. MARIAN, SA. 9. Tată, te-ai dus la fata împăratului, să vezi, merge după mine? ȘEZ. II 109; c) a accepta, a urma sfaturile, învățăturile cuiva. Se schimbă și în dereapta și în stîngă. . . sau i se și pare că mearge după Hristos. CORESI, EV. 71, cf. 438. Ș-au închis și pe Iordachi vornicul . . . ș-au pus câmaican în locul lui pe Ion Buhuș. . . , ca să poprească țara să nu margă după dînsu să-l pîrască. NECULCE, L. 166; d) (rar) a urmări. Iar deca merge omul după dînsul [după șarpe], și-l ajunge . . ., el își acopere capul cu tot trupul (a. 1 654). GCR I 166/39. A merge pe urma (sau urmele) cuiva v. u r m ă. (Învechit) A merge pe legea cuiva = a accepta sau a respecta o credință. Să ispitescu pre ei, de vor mearge pre leagea mea au ba. BIBLIA (1 688), 50²/34. (Regional) A merge în urma cuiva = a urmări. I-am văzut, chiar pe drumul acesta trecură. . . – Oh, zise zmeul, dar numai în zadar mai merg în urma lor ! RETEGANUL, P. I, 37. (Învechit) A merge în (sau la) sfatul cuiva = a accepta, a urma sfaturile cuiva. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraților și pre calea păcătoșilor nu stă. PSALT. 1. Ferice de omul ce n-a miarge în sfatul celor fără de liage Și cu răii nu va sta-n cărare. DOSOFTEI, PS. 11/8. (Învechit) A merge spre nuntă sau (regional) în cununie (cu...) =a se căsători, a se cununa. El era născut den fată, nu den muiare ce mersease spre nuntă. CORESI, EV. 527. Cînd o mers în cununie, icoanile-o prins a plînge. MÎNDRESCU, L. P. 182. Ce iubesc mamii nu-i place; De-ar plăcea mamii ca mie, Mîne-aș mere-n cununie. MARIAN, NU. 82. ♦ (La unele jocuri, mai ales la jocul de cărți) A se angaja, a participa (la joc). Pune miza, zise căpitanul de intendență. – Am pu-u-u-s doi franci. . . – Dumneata mergi, domnule maior? – Da. D. ZAMFIRESCU, R. 203, cf. BUL. FIL. V, 261. II. 1. (Despre ape curgătoare) A curge. Un părâu . . . mergea cu mare cursături. DOSOFTEI, V. S. octombrie 46^r/ll. Iată că merg patru rîuri din raiu, unul Tigru, altul Efrat, altul Fison, altul Gheon. ALEXANDRIA, 106/16. Ș-așa cîntă de cu jele, De stă Oltul și nu mere, Ș-așa cîntă cu căldură, De stă Oltul și nu cură. JARNIK-BÎRSEANU, D. 106, cf. DOINE, 97. Peste noi a trece vînt, Și picăm fără de rînd. P'îngă noi, d-a mere apă, Și picăm fără de seamă. BÎRLEA, B. 10. Me apa la Criș. ALR I 422/80. Ampoiu meie lin. ALR II 2 505/102, cf. 2 505/157, 3 498/386. 2. (Popular, despre lichide sau despre secreții organice) A curge, a se scurge. Bătaia, cînd să face cu toiagul, și mai vîrtos cîndu să va svărîma lemnul, sau să facă cu acesta rane să margă sînge . . . , atunce de pururia să va certa bărbatul. PRAV. 159. Am descoperit smochinele, și. . . le mergea laptele. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 106^v/1. Să apropie de Alexandru și-și plecă capul la domnul său și-i mergea lacrămile din ochii lui izvor. ALEXANDRIA, 168/16. Bădiță . . . Tare râu sîngele părău. RETEGANUL, TR. 134. Merg balele. ALRM II/I h 55, cf. ALR II 4 211/362, 4 212/95, 362. Mier lăcrămile pe obraz. ALR II/I MN 4, 6 829/836 Întotdeauna îi merge lacrimi din ochi. ib. h 17. 3. (Popular, despre praf, fum, aburi etc.) j ieși (din. . .); a se desprinde din. . . (deplasîndu-se în spațiu). Atunci e mai bun semănați orzului, cînd după grapă mearge pulbere. ECONOMIA, 39/4. Ian caută la obiele, Cum merg fumul din ele. DOINE, 136, cf. ALRM II/I h 310. 388. Le-am frecat hanele să margă zgura din ele. ALR I 643/295. Merze aburi din gunoi. ALR II/I MN 129, 3 864/27, cf. ib. 3 864/29, 36, 76. ◊ E x p r. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate” sau cu echivalente ale acestuia pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticii, peticile, untul, rar, scînteile) = zdravăn, tare, violent. Și înherbîntă o tigaie de o înfocă de-i mergea scînteaiele. DOSOFTEI, V. S septembrie 7^v/4, cf. BARONZI, L. 48. Scoteau mîțele de prin ocnițe și cotruțe, și le flocăiam și le șmotream. . . de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă, și vă croiesc de vă merg petecile. id. ib. 38, cf. id. P. 24, 148 O lovi o dată cu mîțele de-i merse fulgii. ISPIRESCU ap. CADE. Bărbatul său însă. . . mi-o bătu ș de astă dată de-i merse colbul. MARIAN, O. I 347. N-am eu vreme de pierdut și mi-i capu la altele, altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Te muștruluiește de-ți merge untul. BRĂESCU, V. A 132. Cam cu chef cum era, au început deodată să joace, și unde nu juca, și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. S-au dat la jucat, și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. De feli nu-i cruțau, ci-i măcilăreau de le mergeai peticele. MARIAN, T. 228. Le-a tras o bătaie de le-a mers colbul și i-a alungat departe. id. ib 267, cf. ȘEZ. III, 143. L-a bătut de i-au mers fulgii. ZANNE, P. IV, 274, cf. 162, III, 294. Te pălesc de-ți merg fulgii. ALR I 1 435/887. ♦ (Prin Transilv., despre pete, murdărie etc.) A dispărea, a se șterge (prin frecare, curățire etc.). Com. din ALBA IULIA. III. (De obicei cu determinări locale) 1. (Despre drumuri) A duce (la. . .), a o lua (spre . . .) Amîndouă drumurile acestea merg tot la Țuțora. (a. 1803). URICARIUL, XXV, 258. Drumul care mergea la capiște era presărat cu flori. BELDIMAN N. P. I, 61/13. Arată-mi drumu cum mere cătă casă. ALR II 3 459/102. Să mă-ndrepți că-ncătrău mere drumu ăsta. ib. 3 459/235, cf. 2 938/235, 250. ♦ (Despre întinderi de pămînt, drumuri linii de hotar etc.) A se întinde, a ține (pînă la. . . sau de la . . . , de la pînă la . . .), a ajunge (pînă la. . . sau de la pînă la . . .). Această moșie țearca căriea îi merge hotarul de la un loc pe valea Sulinarului. . . până în via Mecolei (a. 1 776). URICARIUL, VII, 20. Acele pămînturi din Maxinești merg pînă la hotarul Honcului și lovesc în capul iazului Bălăneștilor (a. 1 797), ib. XXV, 242. Mergea atunci podul. . . de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului. . . pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, M. V. 164. Atîta rămăsese din livada. . . ce mersese pînă-n ulița din dos. REBREANU, I. 47. %Cărărușa merge-n rît, Dragi am fost și ne-am urît; Cârărușa merge-n vii, Dragi am fost de mici copii. JARNIK-BÎRSEANU, 162. 2. A se extinde, a se propaga, a se generaliza. Focu într-însu înrainte mearge și arde împregiuru dracii lui. PSALT. 201. Apoi au început a slobodzi drăgănimea flintele . . . din om în om împregiur. Ca. . . fulgerul, așe merge focul împregiur. NECULCE, L. 232. Mere pîrjol pîn tătă pădurea. ALR 1 692/270. Marsă sun [= ecou] pîm pădure. ib. 1367/80. Mere răsunu. ib. 1367/295, cf. 1367/93. Căscătura așa merge din omu-n om, ca pasărea-n zbor. ALR II/I MN 10, 6 869/705, cf. ib. 6 869/886. 3. (Despre vești, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspîndi (la toți). Aceastași poroncă și domnului muntenesc lui Gligorie vodă i-au mărsu. N. COSTIN, LET. II, 3/21. N-au așteptat pănă le va merge răspunsul, ce îndată au trimis ordinanțu la toți oștenii. AXINTE URICARIUL, ib. 147/28. Mersăse cuvîntul din om în om. . . pănă . . . la urechile celor mari (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 235/32. Cărțile de poronci, ce le vor fi mers, cît au fost în treabă ispravnicii (a. 1820). URICARIUL, I, 254. Un aspru împărat, La care cum au mers asemine știință Au și găsit de cuviință. Pe om se-l de subt judecată. DONICI, F. I, 29/6. Zgomotul serenadelor și serbătorilor deșteptă atențiunea vecinilor și vestea merse pînă la postelnicul. FILIMON, O. I, 119. ◊ E x p r. Merge vorba sau vorba merge = se spune, se vorbește (peste tot). Pe timpii de atunci, mergea vorba că îndeobște călugării de la Sîntele-Locuri erau. . . învățați. ODOBESCU, S. II, 36. Vorba mergea că ar fi dat trupul la dobitoace, și că de aceea nu s-au găsit decît mantaua și iarmurca. CONTEMPORANUL, II, 221. El, după cum îl știm, nu era de cei ce poartă frică de o furnică, cum merge vorba. MARIAN, T. 323. Mai mergea vorba că e și tare învățat. CIAUȘANU, R. SCUT. 16. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că. . . , i s-a dus vestea (că. . .); este denumit, i se spune. Duduca asta se vede că are duh, de vreme ce i-a mers buhu de la Burdujani pănă la Galați. NEGRUZZI, S. III, 75. Și de-atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omu lui vodă. CREANGĂ, A. 20. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10, cf. COȘBUC, P. I, 238. De vreo zece ani Vălenilor le mersese vestea departe. AGÎRBICEANU, A. 74. Îi mersese vestea că face din cînepă cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220, cf. ZANNE, P. V, 510. (Cu schimbarea topicii și a accentului stilistic, peiorativ) E un tîrîie-brîu, căruia numai vorba-i merge că-i la Iași, la învățătură. MIRONESCU, S. A. 137. Meargă-i numele! = (în imprecații) să nu se mai audă despre el sau ea (decît numele)! să se facă de rîsul lumii ! Îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandei noră ! O, meargă-i numele! COȘBUC, B. 123. IV. 1. (Despre acțiuni, fenomene, evenimente etc.; de obicei cu determinări modale) A se desfășura, a evolua, a decurge. Va vedea cum merg vremile. AXINTE URICARIUL, LET. II, 171/8. Vâdzîndu pe Antohie Vodă că-i mărgu lucrurili cu-ntemeiere bună, începu în sfaturi cu boieri pribegi. NECULCE, L. 135. Mulți sînt care pot zice că încă lucrurile nu merg bine. HELIADE, O. II, 415. Sabia această pînă Nu mi să va da în mînă, Toate merg într-un zădar. PANN, E. II, 52/12. Să închizi ochii și să-ți cauți de treabă. . . iară trebșoarele tale o să-ți meargă de minune. FILIMON, O. I, 130, cf. BOLINTINEANU, O. 141. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! CREANGĂ, A. 34, cf. 4. Harap-Alb vede el bine unde merge treaba. id. P. 219, cf. 248. Terzetul final din actul întîi a mers admirabil. CARAGIALE, O. I, 3. Pînă acum m-ai ascultat la orice ți-am zis, și toate ți-au mers bine. ISPIRESCU, L. 21. Toate merg bine. ODOBESCU, S. III, 66. Îi mergeau prost afacerile, era încurcat și pe la bănci, AGÎRBICEANU,123, cf. id. P. M. 137. Era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I, 231. Tare-i plăcea cum mere treaba la rumâni la botez. PRIBEAGUL, P. R. 105. Mergea treaba de-a mai mare dragul, fără sîcîieli, fără bateri pe loc. V. ROM. noiembrie 1953, 161. Să meargă treaba-n plin. teodorescu, P. P. 151, cf. RETEGANUL, P. II, 3, ZANNE, P. III, 154, 187, IV, 636. ( E x p r.) A(-i) merge strună (sau găitan, ca din apă) v. s t r u n ă, g ă i t a n, a p ă. ◊ I m p e r s. Dar cu limba merge altfel: ea nu are vreme hotărîtă că în atîtea luni sau în atîția ani. . . să se formeze. HELIADE, O. II, 129. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă) A se desfășura (destul de) bine, normal; a da rezultate (destul de) mulțumitoare. Apoi de mărs o mărs [executarea cîntecului], frate Dincă, da nu-ș cum. . . , voi oltenii o luați mereu prea iute. CAMIL PETRESCU, B. 177. Fac cereale, domnule colonel. . . – Și merge? – Merge . . . Dar, pe lîngă cereale, m-am gîndit să fac și puțin astrahan. . . Și merge. CAMILAR, N. II, 98. ♦ (Despre aparate, mecanisme, sisteme tehnice) A fi în funcțiune sau a putea fi pus în funcțiune; a funcționa. Cf. LM. Ceasornicul nu merge. DDRF. Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați. BOGZA, V. J. 82. Plugu gazdii mere tăt ca ș-a meu. ALR I 242/257, cf. ALR II 6 714/172, 6 715/172. ◊ E x p r. A-i merge (cuiva) gura v. g u r ă. 2. I m p e r s. (Despre ființe, cu complementul în dativ; de obicei cu determinări modale ca „bine”, „rău” etc.) A o duce, a-i fi (într-un anumit fel). Și deodată mergea cu năroc lui Ștefan Vodă. URECHE, LET. I, 101/17. Să-ți margă tot bine și cu năroc. VARLAAM, C. 261. Petru Vodă... socotind că nu-i merge pe treaba lui. . . s-au dus în țara leșască. N. COSTIN, LET. II, 37/25. Să fii mai îngăduit, măria ta, păn' li s-ar fi vădzut. . . cum le merge. NECULCE, L. 219. Cătră seară le merse brașovenilor mai bine, căci luară de la români un tun. BĂLCESCU, M. V. 519. Las' pe mine, că te-oi iuți eu, bade Stane. . . nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611, cf. 970. Mă! că rău mi-a mai mers astăzi! CREANGĂ, P. 46, cf. 144, id. A. 52. Hotărîră ca o parte din zi să lucreze, o parte să citească . . . Așa făcură, și le mergea bine. ISPIRESCU, L. 49. Și-a fost Cuminte om; dar nu știu cum, Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I, 229, cf. 260. Nici mie n-o să-mi meargă râu. Avendrea e priceput la toate. STANCU, D. 252. Nu l-am mai întrebat cum îi merge. V. ROM. mai 1955, 42. Nu-i mergea bine în nici o treabă, măcar de ar fi muncit el orișicît. SBIERA, P. 187, cf. 195. Cu popă și cu iepure cine să întîlnește la drum, bine nu-i merge. ȘEZ. I, 18, cf. 51, GOROVEI, CR. 43. La pruncii aiștea le me bine. ALR I 259/80, cf. 259/61, 63, 103, 170, 231, 308, 343, 839, ALR II 3 175/102. ◊ (În formule de urare) Să-ți meargă tot cu bine. HODOȘ, P. P. 214. ◊ (Prin extensiune, despre plante) Cu cît se seamănă mai afund și mai rar cucuruzul, cu atîta îi mearge mai bine. ECONOMIA, 41/27. Prin aceasta multe buruiene se vor stîrpi, și cartofelor le va merge atîta de bine, ca și cînd ar fi fost prășite. IONESCU, C. 81/11, cf. 182/4. ♦ (Cu determinarea subînțeleasă; adesea în construcții negative) A o duce bine, a-i fi bine, a avea succes; a-i prii. Văzînd și domnul că nu-i merge în pămîntul Moldovei, fiind învățat în Țara Românească cu venituri mai mari, au scris la Țarigrad (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 200/15. ♦ (Adesea în construcții negative) A reuși, a izbuti. Începu să povestească amănunțit cum „a pus mîna” el cîndva pe cămara lui Răghină. . . , cum „i-a mers”. V. ROM. mai 1954, 72. ♦ Cu mine nu i-a mers. 3. (De obicei cu determinări modale de felul lui „înainte”, „bine”, „încet”, „greu”) A înainta, a progresa; a se dezvolta. Carile dintr-un loc mai înainte nu mearge nici mai adaoge, acela prea pe lesne îndărăpt să dă și scade. CANTEMiR, ap. GCR I, 327/7. În acest chip lucrul merge înainte. I. IONESCU, C. 58/14. Omenirea merge într-un progres continuu. BĂLCESCU, M, V. 3. Fără să perdem un minut, am cercat să facem ceva; știți însă că la noi lucrurile merg încet. ap. SBIERA, F. S. 240. Umblam la școală, unde mergeam bine. ap. TDRG. Nu-mi merge lucrul din mână. Com. din BRAȘOV, cf. DEȘLIU, G. 15, TULBURE, V. R. 43. ◊ I m p e r s. Eu scriu mereu și merge greu. CARAGIALE, O. VII, 62. ♦ (Despre oameni; cú determinări de felul „(tot) înainte”, „mai departe”) A persevera, a continua. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. 4. (În e x p r.) A merge pe . . . = (despre oameni sau în construcții impersonale; urmat de o determinare numerică) a se apropia de sau a se îndrepta spre data la care împlinește un an în plus. Asta nu se poate spune. Eu, babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa --. . . și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. Iaca eu sînt om de merg pe șaptezeci și patru de ani. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. (Cu o construcție învechită) De vreame ce cel. . . ce face greșalâ, va fi de optspredzeace ai mărgînd, atunce să-l bage în hiară. PRAV. 261. A merge spre. . . (sau către. . .) = a se apropia de un anumit stadiu de evoluție, de o anumită fază, de perioada de timp imediat următoare. [Holda] merge spre copt. ALR SN I h 43. (I m p e r s.) Mergea spre toamnă. ap. CADE. (I m p e r s.) De ce (sau, rar, pe cît) merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. Holera, de ce merge, crește în Paris. CR (1832), 87²/11, cf. DRĂGHICI, R. 9/10. De ce merge, se întinde gustul cititului. GT (1839), 27²/44. Siguritatea se întemeiază pe an ce merge. ib. 173²/16. Tîrgul-Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I, 192. Oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I, 160. Pe zi ce merge, perfectul compus, datorită tocmai expresivității lui, tinde să ia pretutindeni locul celui simplu. IORDAN, STIL. 151. 5. (Despre ființe) A trece (dintr-o situație în alta), a ajunge (într-o anumită situație). Mearge-voru din virtute în silă. PSALT. 173. A trupului hrană sfîrșaște-se și întru putredire mearge. CORESI, EV. 233. Cu lacrămile în ochi îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la peirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Scoală, Adame, hai cu mine, Să miei de la rău la bine. BÎRLEA, B. 91. ♦ (Regional; despre obiecte) A se face, a deveni (Voivozi-Șimleul Silvaniei). ALR II 3 952/325. Tăt o mărs țîră [= s-a făcut cioburi], ib. V. 1. (Despre materiale, în special despre alimente) A fi necesar (în cantități determinate) la realizarea unui produs; a se consuma, a se întrebuința, a se cheltui. Fac nouă turtițe, le ung cu miere și le dau la cuptor; mulți însă, ca să nu meargă miere multă. . ., le ung pe deasupra. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta (dacă s-a cheltuit atît de mult, se mai poate cheltui încă puțin; p. e x t. fie, treacă de la mine!). Cf. ZANNE, P. V. 424. ♦ (Rar; cu determinări nume de alimente introduse prin prep. „pe”) A se hrăni, a se alimenta. Din toate drumurile, acest de iarnă este acel mai greu, fiindcă vitele merg numai pe fîn și cheltuiala se rădică. I. IONESCU, C. 221/17. 2. (Învechit și popular) A se calcula, a se socoti; a se adăuga (la socoteală). Căci [peste] acele multe și mari supărări ce se făcea peste locuitori, le mai merge săracilor încă al doilea văcărit (a. 1 757). URICARIUL, IV, 9/1. Și dobînda de 50 la sută merge la. . . – La capelele întregi! DELAVRANCEA, O. II, 366. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. Patru-n opt merge de două ori. ALR II 2 353/36, cf. 2 353/47, 76, 105. Doi mere de două ori în patru. ib. 2 353/250, cf. 2 353/260, 279. VI. 1. (De obicei impers.; adesea în construcții negative) A fi posibil, acceptabil, permis sau valabil; a se putea, a se accepta, a se admite. Înțeleg să aveți respect de opinia publică;. . . dar, de respectul opiniei publice, să nesocotiți pe un confrate bătrîn – iar nu merge. CARAGIALE, O. VII, 425. Opt versuri, le-am făcut! așa cu gluma. . . O, de-aș găsi acum o rimă-n „uma”; Dar, haid! și fără rimă văd c-a mers. COȘBUC, P. II, 267. Toate merg pînă la un timp. BRĂTESCU-VOINEȘTI, ap. CADE. Ți-o spun hotărît, nu mai merge, trebuie să facem economie. BRĂTESCU, V. 5. Te înșeli amar!. . . Cu mine nu merge așa! . . . Nu scapi cu una, cu două! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ E x p r. (Mai ales în construcții negative) A-i merge la socoteală = a-i conveni. Cf. CADE. Treacă-meargă v. t r e c e. ♦ A se potrivi; a se armoniza, a se asorta. Albastrul merge bine cu albul. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare; a curge. Prescripțiunea începe să meargă numai din momentul punerii în întîrziere. COD. PEN. R.P.R. 599. 3. (Prin nordul Transilv.; despre vorbe, expresii etc.) A se (putea) folosi, a se (putea) întrebuința; a se spune, a se zice. Cf. ALR II/I MN 68, 2 630/284, alr i 383/278. 4. (Rar) A avea valoarea de . . .; a fi socotit, considerat ca avînd valoarea de . . .; a valora, a face. Pui patru cărți jos, dai cîte patru fiecărui, iei carte cu carte, sau cu șapte iei trei și patru de jos. . . la urmă, cărțile „merg două” (dacă ai cel puțin 37), spatiile 1. PAMFILE, J. I, 15. 5. (Despre bani, p. ext. despre documente care conferă anumite drepturi) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. Banii vechi nu mai merg. SCRIBAN, D. 6. (Despre salarii, venituri etc.) A reveni (cuiva) în continuare. Leafa îi merge pe vacanță. SCRIBAN, D. 7. (Învechit, despre bunuri materiale) A-i reveni cuiva de drept, a fi atribuit cuiva. De s-ari pedepsi cineva cu moarte, averea lui, după obiceiul țărăi aceiia, să margă la rude și la urmașii lui. N. COSTIN, L. 578. 7.(Învechit, rar, despre legi) A prevedea, a specifica, a stipula. Un plugar oarecarele de să va prileji să aibă a să pîrî cu cineva pentru vreun pămînt sâmănat și nu-ș va întreba întÎi la giudeț, să vadzâ cumu-i va miarge leagia . . . PRAV. 3. VII. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a se îmbrăca (într-un anumit fel); a purta. Își legase multă vreme capul cu o basma, apoi începu a merge vara cu capul gol. CĂLINESCU, S. 142. - Prez. ind.: merg și (prin Transilv.) meg (ALR II 4 797/130), pers. 2 (prin Transilv.) și megi (ib. 4 797/130, 172), pers. 3 (prin Transilv.) și mege, pers. 4 (popular) accentuat și mergém (BUL. FIL. II, 105, IORDAN, L. R. A. 128), (prin Transilv.) și megem (ALR II 4 797/172), pers. 6 (prin Olt.) și merge (ib. 4 797/886); perf. s.: pers. 1 mersei și (regional) mergei (ARH. FOLK. I, 168), mergâi, mersui, (învechit) merși, merșu, pers. 3 (regional) și mersu (D. POP, M. 154), pers. 4 (învechit) și mersem m. m. perf. pers. 5 (învechit, rar) și mersesiți. – Și: (regional, mai ales Transilv.) mére (prez. ind. pers. 2 meri, 3 mere, 4 merem, 5 mereți, 6 mer ZANNE, P. VI, 46, ALR SN I h 124/812) vb. III ; (regional, mai ales Maram. și nordul Transilv.) me (prez. ind. pers. 2 mei, 3 me și meie, 4 mem și meiem ALR II 4 797/102, pers. 5 meți și meiți ib. 4 797/104, 106) vb. III. – Lat. mergere „a se cufunda”.

MERȘ s. m. v. merșă.

MÉRȘĂ s. f. (Regional) Nume dat unui animal (mai ales cal sau oaie) bătrîn, istovit; (prin Maram.) merșitură. Cf. DR. V, 211, CHEST. V 76/27, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. - Și: merș s. m. – Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Din ucr. мерша "hoit¹¹.

MES s. n. v. mers¹.