Definiția cu ID-ul 918426:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MERS s. n. 1. Mișcare, deplasare dintr-un loc într-altul (a ființelor cu ajutorul picioarelor, a vehiculelor, a obiectelor cu ajutorul unei forțe din afară sau al unui mecanism etc.). De la un timp nici mersul nu mai ajută nimic, mă trîntesc iar jos. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. Petre își iuți mai mult mersul. REBREANU, R. II 199. Trenul prinse a-și domoli mersul, pînă se opri de tot în gară. MIRONESCU, S. A. 132. ◊ Loc. adv. Din mers = în timpul deplasării. Se întoarce, așezîndu-și din mers firele de păr în care lucește lumina, C. PETRESCU, Î. II 271. ◊ Mersul trenurilor = orar după care circulă trenurile într-o țară; p. ext. tabelă sau broșură care conține acest orar. 2. Felul de a merge al cuiva, umblet. Subt mersul său ușor nici vreascurile nu trăsneau și nici așternutul moale și ruginiu de foi uscate și seci nu foșnea. HOGAȘ, M. N. 130. Ieși Zamfira-n mers isteț. COȘBUC, P. I 56. A trecut bădița dealul, Ii cunosc mersul și calul JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. ♦ Funcționarea unui sistem tehnic care consumă energie. Mersul ceasornicului. 3. Fig. Curs, dezvoltare, evoluție, înaintare, desfășurare. Păstra de la zi la zi... o condică amănunțită a lucrului în mers. C. PETRESCU, R. DR. 56. Preotul vorbea cu... ceilalți țărani despre mersul vremii. REBREANU, I. 23. Mi-e drag să stau și din ochi de-amărunt să privesc La sate tot mersul de trai romînesc. COȘBUC, P. II 203. ♦ Funcționare. Dacă însă un curios ar fi observat cu sînge rece mersul său [al teatrului], ar fi văzut cu întristare că nu are baze solide. NEGRUZZI, S. I 345.