CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A cădea, a atârna. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

curge vi [At: COD. VOR. 34/4 / V: (reg) cura, (îrg) cure (Pzi: cur, curi, cură) / Pzi: 3 curg, curgi, curge Ps: cursei Pt: curs / E: ml curro, -rere] 1 (Înv) A alerga. 2 (Ent; reg; îc) Cură-în-foc Fluture-de-lumină. 3 (Pop) A o lua la fugă. 4 (D. lichide, mai ales despre apă) A se mișca în direcția pantei. 5 (D. ploaie) A cădea din abundență. 6 (Pop; îe) A ~ gârlă A veni din belșug. 7 (Fam; îe) Va ~ multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) Va trece mult timp. 8 (Fam; îe) Dacă nu ~, pică Chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. 9 A fi dus de apă Si: a pluti. 10 (Pan; fig) A se desfășura. 11 (Pfm) A se decolora. 12 A face să curgă (4). 13 (D. ape curgătoare) A se vărsa în... 14 (D. secreții ale corpului) A se scurge (în afară). 15 (D. sânge) A circula. 16 (D. materii nelichide) A se scurge. 17-18 (D. vase) A lăsa să se scurgă lichidul sau materia pe care le conține (datorită unui orificiu). 19-20 (D. alte obiecte) A se desfășura, a se desprinde de pe ceva (căzând). 21 (Pfm; îe) A-i ~ peticele A fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 22 (Fig; d. păr) A atârna. 23-24 A năvăli, a se îngrămădi de peste tot. 25 (D. sunete, vorbe, discursuri etc.) A ieși cu ușurință, fără efort. 26 (D. evenimente) A se desfășura repede, unul după altul. 27 (D. vreme, viață etc.) A trece. 28 (D. prețuri, bani etc.) A circula. 29 (D. termene, dobânzi etc.) A se socoti de la... 30 A rezulta. 31 (D. corpurile cerești) A evolua pe bolta cerului. 32 A-și avea originea Si: a izvorî, a începe, a proveni, (înv) a obârși. corectat(ă)

CURGE, pers. 3 curge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se mișca necontenit în direcția pantei. ◊ Expr. A curge gârlă = a veni din belșug. Va curge multă apă pe gârlă (sau pe Dunăre) = va trece mult timp. Dacă (sau de) nu curge, pică = chiar dacă câștigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cădea din abundență, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichidă) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lăsa să se scurgă lichidul dinăuntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, căzând succesiv, bucată după bucată. 6. A atârna, a spânzura. Părul lung curgea în vițe până pe spate. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 7. (Despre grupuri de ființe sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a năpădi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se înșira cu ușurință. 2. (Despre timp, viață, zile etc.) A trece, a se desfășura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre apariția unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. și reg.) cure vb. III] – Lat. currere (după merge).

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere

curge v. 1. a se pune în mișcare de pe o clină sau de pe un povârniș (vorbind de lichide): râul curge lin; fig. norocul îi curge gârlă; 2. a circula liber: sângele curge în vine; 3. a trece (vorbind de timp); 4. a veni grămadă din toate părțile: curg mușterii; 5. a pica, a picura din ochi. [Lat. CURRERE (influențat de merge)].

cure v vz curge

3) cur, curs, a cúre v. intr. (ca și curg). Vechĭ. Alerg, mă duc. Azĭ. Hațeg. Alerg. Curg (GrS. 1937, 146 și 186).

curg, curs, a cúrge v. intr. (lat. cúrrere, cŭrsum, a alerga, de unde s’a făcut cur 3 [V. cur 3 și 2], apoĭ curg, după merg, șterg. V. curînd scurg). Mă mișc atras de gravitațiunea pămîntuluĭ și sprijinindu-mă de ceva (vorbind de lichide orĭ de grăunțe și praf): rîu, apa curge; făina curge din coș în postavă. Circul, merg: sîngele curge pin vine. Trec, mă scurg: zilele curg încet. Vin mult, mă adun în mare cantitate: curgea norocu pe capu luĭ, curg mușteriiĭ. A-țĭ curge (orĭ a ți se scurge) ochiĭ după cineva (orĭ ceva), a-țĭ plăcea foarte mult, a sorbi din ochĭ.

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, 3 pl. curg, perf. s. 3 sg. curse, m.m.c.p. 3 sg. cursese, 3 pl. curseseră; conj. prez. 3 să curgă; ger. curgând; part. curs

curge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. curge, perf. s. 3 sg. curse; ger. curgând; part. curs

curge vb., ind. prez. 3 sg. curge; 3 pl. curg; part. curs

CURGE vb. v. decurge, proveni, reieși, rezulta, scurge, trece, urma.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a râura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămân.) 3. v. circula. 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. v. supura. 6. v. atârna.

CURGE vb. 1. (astăzi rar) a se scurge, (pop.) a merge, (înv. și reg.) a cure, a rîura, (înv.) a purcede. (Apa ~ lin la vale.) 2. a trece. (Apa ~, pietrele rămîn.) 3. (FIZIOL.) a circula. (Sîngele ~ prin vene.) 4. a-i pica, a-i picura, a i se prelinge, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (Îi ~ lacrimi din ochi.) 5. (MED.) a puroia, a supura, (pop.) a musti. (Rana ~.) 6. a atîrna, a cădea, a spînzura. (Părul îi ~ pe spate.)

curge vb. v. DECURGE. PROVENI. REIEȘI. REZULTA. SCURGE. TRECE. URMA.

CURE vb. v. alerga, curge, fugi, goni.

cure vb. v. ALERGA. CURGE. FUGI. GONI.

curge (-g, curs), vb. – 1. A se prelinge o masă lichidă. – 2. A pluti. – 3. A produce, a cauza. – 4. A se vărsa (un rîu). – 5. A ieși, a supura o secreție din corp. – 6. A se revărsa, a da pe dinafară. – 7. A pierde lichid un vas. – 8. A veni în număr mare. – 9. A se răspîndi. – 10. A se dezvolta. – 11. A trece (timpul), a se scurge (timpul). – 12. A decurge, a proveni. – 13. A cădea, a se împrăștia. – 14. A recădea. – 15. A circula (sîngele). De la vb. a cure, modificat după un întreg grup de verbe care au o formă identică la part. trecut și la perf. simplu: curg a fost refăcut după curs, ca mers, șters, ung, sting, împung, dreg, etc. (după Pușcariu 455; DAR și Pușcariu, Lr., 22, numai prin analogie cu merg și pentru a evita omonimia de la prezent cu cur; cf. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 421; Candrea-Dens., 457). Fundamental are aceleași sensuri cu cure, dar se aplică numai maselor lichide sau obiectelor imateriale; prin urmare lipsește sensul de „a fugi, a alerga”, propriu lui cure. – Der. curgător, adj. (care curge; fluid); cursător, adj. (înv., curgător); decurge, vb. (a proveni), format din fr. découler de la couler; decurs, s. n. (transcurs); scurge, vb. (a vărsa; a goli; a prelinge; a se vărsa un rîu; a trece timpul), care reprezintă, prin intermediul lui a scure și cu aceeași modificare ca curge, lat. excŭrrĕre (Candrea-Dens., 461; Candrea); incurge, vb. (a invada, a face o incursiune, a pătrunde), cuvînt literar folosit în Trans., format după modelul lat. incŭrrĕre.

cure (-r, -rs), vb. – 1. A fugi, a merge în goană. – 2. A curge un lichid. – 3. A se scurge, a ieși o secreție din corp. – 4. A se revărsa. – 5. A se scurge lichid dintr-un vas. – 6. A se îngrămădi, a năvăli, a se îmbulzi. – 7. A se risipi, a se întinde. – 8. (Înv.) A se dezvolta, a se produce. – 9. A se scurge, a trece. – 10. (Înv.) A rezulta, a proveni, a decurge. – 11. A cădea, a se vărsa, a se risipi. – 12. A recădea. – Var. cura. Mr. cur, curare, megl. cur. Lat. cŭrrĕre (Pușcariu 455; Candrea-Dens., 451; REW 2412; DAR); cf. it. correre, prov., cat., sp., port. correr, fr. courir. Cf. și curînd, curge. Este cuvînt înv., aproape complet substituit în literatură prin curge (totuși, mai sînt scriitori care preferă să scrie cură în loc de curge); însă este comun în limbajul popular. Asimilat în parte cu cura „a curăța”, prin intermediul var. Der. curător, adj. (care aleargă; curent); curătoare, s. f. (vas de lemn care servește la a transvaza vinul), se confundă cu der. identic de la cura „a curăța”; curător, s. n. (brînză în calup); curăre, s. f. (înv., scurgere; înv., spermă); curătură, s. f. (vas pentru a transvaza vinul); cursoare, s. f. (curs revărsare; diaree; trecere a timpului; decurs), cuvînt înv. (sec. XVII), pe care Candrea-Dens., 459 îl derivă direct din lat. cursoria; cursură (var. cursătură), s. f. (curs; revărsare; diaree), cuvînt înv., pe care DAR îl consideră că provine direct din lat. cursura; scure (var. scura), vb. (a curge, a se revărsa, a se scurge, a trece), pe care Candrea-Dens., 454 îl deduce din lat. excŭrrĕre; scursoare (var. scurs(ăt)ură), s. f. (scurgere; flux; puroi; drojdie, depunere); încura, vb. (a fugi, a face calul să fugă; despre cai, a alerga; refl., a se fugări, a se urmări vînatul), pe care Pușcariu Dacor., IV, 687 și DAR îl consideră der. de la un lat. *incurrare, factitiv de la currere, cf. Candrea-Dens., 463; încurătură (var. încurătoare), s. f. (cursă de cai; hipodrom). – Cf. cursă, curînd. Der. neol. curent, adj., din lat. correntem, fr. courant; curent, s. m.; curenta, vb. (a electrocuta); curs, s. n., din fr. cours; cursă, s. f., din fr. course; cursier, s. m. (armăsar), din fr. coursier, înv.; cursist, s. m.; cursiv, adj., din fr. cursif; cursivitate, s. f.; curier, s. m., din fr. courrier; curtier, s. m., din fr. courtier; curtaj, s. n., din fr. courtage.

cure vb. III (înv.) 1. a alerga, a fugi; a se grăbi. 2. a curge. 3. a se rostogoli, a se înșira, a se întinde. 4. a se decolora. 5. a pica, a picura, a izvorî. 6. a se desprinde, a cădea. 7. a atârna, a spânzura. 8. a se îngrămădi, a năvăli, a năpădi. 9. a se desfășura, a se petrece, a se întâmpla, a decurge. 10. a trece, a se scurge. 11. a rezulta, a proveni, a deriva.

Totul curge (grec. Όλα ρέουν) – axiomă a filozofului materialist grec Heraclit din Efes, unul din întemeietorii dialecticii. El consideră lumea și omul într-o conținuă mișcare și într-o permanentă transformare, aidoma unui fluviu în care se adună și curg mereu alte ape (Despre natură, lucrare din care nu s-au păstrat decît fragmente). Astfel, după concepția lui Heraclit, lumea se află într-un nesfirșit proces de apariție și dispariție. El a eliminat din univers repaosul, imobilitatea, atribuind tuturor lucrurilor mișcarea: o mișcare perpetuă lucrurilor veșnice și o mișcare vremelnică celor pieritoare. Dar el o concepea numai ca o mișcare în cerc a naturii. Ideea dezvoltării progresive îi era străină. De aceea dialectica lui Heraclit a fost limitată din punct de vedere istoric. Expresia „Pànta rhei” e folosită în sensul că totul se schimbă (Vezi și: Omnia mutantur). Victor Hugo, în Orientale (XXVIII), reia tema într-o strofă celebră: „Tout fuit,/ Tout passe;/ L’espace/ Efface/ Le bruit”. FIL.

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.

a-i curge borșul expr. a avea o hemoragie, a sângera.

a-i curge Dâmbovița expr. (înv.) a avea o blenoragie.