PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.

purta [At: PSALT. HUR. 116^r/8 / V: (înv) porta / Pzi: port / E: ml portare] 1 vt A ține în mâini, în spate, pe umăr etc. ducând cu sine undeva. 2 vt (Înv; îs) Poartă-voce Portavoce. 3 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe degete A dispune de cineva după bunul plac. 4 vt (Pex; îae) A înșela. 5 vt (Reg; îe) A ~ poșta A flecări. 6 vt (Reg; îe) A ~ sufletul în traistă A nu se ține de cuvânt Si: a minți. 7 vt (Fig; asr) A suporta consecințele. 8 vt (Fig; asr; pex) A suporta. 9 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) de cheltuială A suporta toate cheltuielile cuiva. 10 vt A trece dintr-o mână în alta, de la unul la altul. 11 vt A trece dintr-o parte în alta. 12 vt A avea asupra sa pentru a se folosi la nevoie. 13 vt (D. mijloace de transport, d. ființe) A transporta. 14 vt A duce cu sine. 15 vt (Înv; c. i. victorii, succese) A reputa. 16 vt A sprijini în mers, să nu cadă. 17 vt(a) (D. femele, femei) A fi însărcinată. 18 vt (D. plante) A rodi. 19 vt (C. i. ființe) A călăuzi¹ (1). 20-21 vtrp (Pgn) A (se) duce dintr-un loc într-altul. 22 vt A determina să se ducă undeva, în mod real sau imaginar. 23 vt A duce cu forța și sub pază. 24 vt (Înv; pfm; fig) A înșela, ducând pe o cale greșită. 25 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau cu vorbe ori, înv, cu voroave) A face promisiuni fără a-și ține cuvântul, pentru a obține răgaz. 26 vr (Pop; pex) A se perinda. 27 vr (Pop) A se plimba. 28 vr (Îvr) A pleca. 29 vr (Rar) A se îndrepta către... 30 vt (Rar) A trimite. 31 vt (Rar; c. i. drumuri) A parcurge. 32 vr (Reg) A se grăbi. 33 vt (C. i. corpul sau o parte a corpului unei ființe, un organ anatomic) A mișca ritmic încoace și încolo, de obicei în timpul mersului. 34 vtf (Spc; rar; c. i. părul) A flutura. 35-36 vtrp (Rar) A trece pe suprafața a ceva dintr-o parte în alta. 37-38 vtrp (Îvp; c. i. vorbe, vești, zvonuri etc.) A răspândi. 39 vr (Înv; îe) A i se ~ numele A ajunge să fie cunoscut de toți. 40 vt (Îrg) A avea grijă de... 41 vt (Îvr) A întreține din punct de vedere material. 42 vt (C. i. acțiuni) A desfășura cu eforturi proprii. 43 vt (Îe) A ~ (pe cineva) prin judecăți A da pe cineva în judecată, târându-l mereu pe la procese. 44 vt A îndeplini o funcție, o însărcinare sau a deține un titlu, o demnitate. 45 vt (C. i. instrumente, unelte, arme etc.) A mânui cu pricepere, cu îndemânare. 46 vt A avea o anumită înfățișare de la natură ori potrivit obiceiului, modei etc. 47 vt (Rar; îe) A ~ coarne A fi înșelat în căsnicie. 48 vt (Spc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, de încălțăminte, podoabe etc.) A umbla îmbrăcat încălțat, împodobit cu... 49 vi (Jur; udp „asupra”) A se referi la... 50 vi (Reg) A fi mai rezistent. 51 vt (Îe) A ~ doliu A umbla îmbrăcat în negru sau a avea aplicată o fâșie neagră pe haine, în semn de doliu. 52 vt A avea imprimat, gravat, pictat, scris. 53 vt A avea în structura sa. 54 vt (Înv) A deține pentru a conduce, a decide etc. 55 vt (C. i. gânduri, sentimente, intenții etc.) A nutri. 56-57 vti (Îlv) A ~ (de) grijă (sau grija) cuiva sau de (ori, înv, despre) ceva A se îngriji de cineva sau de ceva. 58 vt (Fam; îe) A-i ~ cuiva un dinte A urmări să se răzbune pe cineva. 59 vt A conține într-o manieră abstractă, psihologică. 60 vt (C. i. nume) A se numi. 61-62 vtrp (C. i. conversații, corespondență) A întreține. 63-64 vtrp (Pop) A îndeplini conform tradiției sau rânduielilor bisericești. 65 vr A avea o anumită conduită. 66 vr (Pex) A acționa într-un anumit fel. 67 vtf (Pop) A se comporta cu cineva după bunul său plac. 68 vr (Îvr; fig) A se desfăta (5). 69 vr (Înv) A se desfășura.

PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc monumental. ◊ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa. A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.

PURTA, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține (pe cineva sau ceva) în mînă, în brațe, în spinare, pentru a-l transporta în altă parte sau a-l duce dintr-un loc în altul. Copilul se simțea purtat pe sus. DUMITRIU, N. 147. Femeile-aleargă mîncare făcînd Și umplu paharul și-l poartă pe rînd. COȘBUC, P. I 143. La ceremoniile cele mari, vătaful de copii purta arcul și purpura domnilor. BĂLCESCU, O. I 18. ◊ Fig. Multe au văzut ochii mei, de-atîta amar de veacuri cîte port pe umerele acestea. CREANGĂ, O. A. 223. Ce să vă spun vouă oameni de ieri, eu, omul veacului care port două sute de ierne în spate. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme (sau ca pe palmă) = a arăta cuiva o grijă deosebită, a dezmierda, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete v. deget. ◊ (Mil.; învechit) A purta arma = a aduce arma în poziția reglementară de salut. Pe loc tot regimentul Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor. ALECSANDRI, O. 244. ♦ (Cu privire la o însărcinare oficială) A conduce, a executa, a îndeplini. El purta cu înțelepciune treburile împărăției. RETEGANUL, P. III 7. De douăzeci și mai bine de ani, de cînd port vornicia în Pipirig, am dus-o cam anevoie numai cu răbușul. CREANGĂ, A. 18. Eu port toată puterea. ALECSANDRI, T. II 169. ♦ A duce, a transporta. Iarna, puneam cîinele în săniuță, Ca să știe și el ce bine-i să te poarte alții. BENIUC, V. 24. Gabrioleta boierului le-a purtat la conac. STANCU, D. 53. Calul meu să mă poarte ca săgeata. ALECSANDRI, P. III 12. ◊ Fig. Pe cînd luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu mii de veacuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bîrfi. ♦ (Cu privire la ființe date în seama sau în grija cuiva) A face să meargă dintr-un loc în altul, conducînd, călăuzind, mînînd din urmă sau ducînd cu sine. Fata mea e ca o stea, frumoasă și curată, ș-am purtat-o și-n țara leșească la oleacă de învățătură. SADOVEANU, O. VII 30. Pe cucoș îl purta în toate părțile după dînsul, cu salbă de aur la gît. CREANGĂ, P. 70. Om bogat și fără sfat, Ce mă porți prin sat legat, Zici că birul nu ți-am dat? TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Fig. Ce vînt te poartă pe la mine? RETEGANUL, P. V 43. M-au purtat odată păcatele pe acolo. CREANGĂ, P. 235. ◊ Expr. A purta (pe cineva) de nas = a supune pe cineva voinței sale amăgindu-l, prostindu-l, înșelîndu-l. Era gura unui vlăjgan mare din grămadă care se vede că-i purta pe ceilalți de nas. STĂNOIU, C. I. 68. Să-i poarte ei de nas după cum le place lor. CARAGIALE, O. III 65. Ș-acum, se zice că-l poartă de nas fata lui, domnița Sînziana? ALECSANDRI, T. I 390. A purta (pe cineva) cu vorba (mai rar cu vorbe sau cu făgăduinți) = a promite fără a-și ține cuvîntul, pentru a obține un răgaz; a tărăgăna. La început purtat cu făgăduinți, apoi respins... paloșul și focul intrară în țara vrăjmașă. SADOVEANU, O. I 247. De unde să știu de ce mă poartă cu vorba Alcaz? C. PETRESCU, C. V. 54. Să-l port cu vorbe că l-oi însura cu Măndica, pînă ce-oi mîntui tîrgul. ALECSANDRI, T. 827. (Eliptic) Așa m-a purtat și pe mine, de-au trecut săptămînile. REBREANU, R. I 205. A purta (pe cineva) de la Ana la Caiafa v. caiafă. ♦ (Cu privire la unelte) A mînui. Apoi lască Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. COȘBUC, P. I 94. Capitane Solomoane, Ia dă-mi drumu din catane Să mai port plugu de coarne. ȘEZ. II 79. 2. Tranz. A duce o povară; a căra. Ca un fluviu care poartă a lui insule pe el. EMINESCU, O. IV 125. ♦ Fig. A suporta. Două zile au purtat ei neliniștea aceasta, s-au trudit și s-au sfătuit. SADOVEANU, O. VIII 139. Iubirea ta o port ca pe-un blestem. CAZIMIR, L. U. 94. Este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10. ♦ A-și duce sarcina, a avea făt în pîntece. Nu vezi pe cine am la genunchii mei? Pe muma care a purtat în pîntecele ei pe domnul de mîne al Moldovei. DELAVRANCEA, O. II 32. Îți iert moartea mea, dar nu-ți voi ierta niciodată pe aceea a nevinovatului prunc ce port în sînul meu. NEGRUZZI, S. I 29. ◊ (Prin metonimie) O! de sînul meu ferice, C-a purtat și a născut Domn viteaz și priceput! ALECSANDRI, P. II 108. ◊ Absol. Bivolițele poartă un an de zile. RETEGANUL, P. V 50. ♦ (Despre flori, plante; cu complementul «rod») A rodi. Multe flori sînt, dar puține Rod în lume o să poarte. EMINESCU, O. I 226. 3. Refl. (Mold.) A se îndrepta spre..., a merge de colo pînă colo, a circula. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dinșii, se purtau încet spre comedii. SADOVEANU, O. III 384. La două ferestre se vedea seara lumina și o umbră se purta mereu de colo- colo. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Vornicul Nic-a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau pintre oameni, de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. ♦ A umbla, a se ține, a merge. Abia se mai purta pe picioare. VLAHUȚĂ, N. 6. 4. Tranz. (Cu privire la corp sau la o parte a corpului) A mișca încoace și încolo; a duce. V. deplasa. Baba își purtă prin casă trupu-i greu, căutînd plosca de lemn. SADOVEANU, B. 53. Dracul... întră înlăuntru și începe a-și purta codița cea bîrligată pe la nasul unchiașului. CREANGĂ, P. 53. Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Prin analogie) Ceasornicul... bătea clipele, tic-tac, rar, și-și purta limba în lungul peretelui. SADOVEANU, P. 101. ◊ Refl. Tot trupul fetei se purta într-un ritm mlădios. SADOVEANU, O. I 408. Trupul lăutarului sta ca de piatră, numai mînile se purtau. id. ib. 303. ♦ A face să se miște de colo pînă colo. Vîntul le purta pletele. SADOVEANU, O. I 298. Cînd vîntul suflă de poartă crenguțele copacilor, avem vînt; de poartă crăcii mai groși și suflă col de jos, e vînt mare. ȘEZ. V 140. 5. Tranz. (În locuțiuni verbale) A purta (de) grijă (sau grija cuiva sau a ceva) = a avea grijă (de cineva sau de ceva); a fi îngrijorat (de soarta cuiva sau a ceva). Poartă-i grija! Tot a mea S-o găsesc, tot dor să-mi poarte! COȘBUC, P. I 138. Despre sosirea mea, dacă nu te anunț din vreme, nu purta grijă. CARAGIALE, O. VII 78. Nu purta grija noastră, domnule. ALECSANDRI, T. II 32. A purta răspunderea = a fi răspunzător. Sfaturile populare poartă răspunderea pentru aplicarea întocmai a hotărîrilor partidului și guvernului în vederea îmbunătățirii schimbului de mărfuri dintre oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 12, 103. A-i purta (cuiva) sîmbetele v. sîmbătă. A purta dușmănie (sau pică) = a dușmăni, a invidia. Era văr cu un lucrător care-ți purta pică. PAS, Z. I 270. N-am dat în viață nimănui Prilej să-mi poarte dușmănie. COȘBUC, P. I 199. A purta bănat = a purta pică, a avea necaz, ciudă (pe cineva). Nu știu ce-i cu tine Că tot porți bănat, De te rid prin sat. COȘBUC, P. II 143. A purta interes = a se interesa de... Deși erau amîndoi bătrîni, ei se grăbise astfeli, încît aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. EMINESCU, N. 77. A purta lupte (sau război, bătălie) = a se lupta, a se război. Cincizeci de ani de cînd împăratul purta război c-un vecin. EMINESCU, N. 3. Că de cînd porți bătălie Rămîn holdele pustie, Fete și mame bătrîne, Și copiii fără pîne. HODOȘ, P. P. 229. A purta biruință = a birui, a învinge. Să purtăm biruință asupra vrăjmașilor. ISPIRESCU, M. V. 23. (Regional) A purta frică de... = a se teme de... Nu purta frică de aceasta. SBIERA, P. 53. Port frică de bărbat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. 6. Tranz. A avea, a deține, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). Eu pe părintele mitropolit tot vreau să-l ușurez de galbenii pe care-i poartă cu el. SADOVEANU, O. VIII 249. De patruzeci de ani purta Cu el acest cuțit: Era pentr-un dușman menit. COȘBUC, P. I 231. ◊ (Poetic) Omul mare-n suflet, moșnean, străin el fie, în suflet poartă lumea întreagă drept moșie! ALECSANDRI, T. II 114. 7. Tranz. A fi îmbrăcat (încălțat sau împodobit) cu...; a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. Omul purta o șapcă neagră de elev de liceu, cu cozorocul mare. DUMITRIU, N. 5. Jupîn Hagiul purta pe umeri o scurteică de lastic. DELAVRANCEA, H. T. 6. După ce-ai purtat ciubotele atîta amar de vreme... acum ai vrea să-ți dau și banii înapoi? CREANGĂ, A. 106. Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig. Tanța purta pe față un surîs curat de fericire. REBREANU, R. I 245. ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru sau a aplica o fîșie neagră pe haine (mai ales la rever), ca semn al doliului în urma morții unei persoane apropiate. Poartă (sau să porți) sănătos, urare care se face celui care are un obiect de îmbrăcăminte nou. (Familiar) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie; a fi încornorat. Dar cînd mai porți și coarne, ce zici, Prutescule? CONTEMPORANUL, VII 501. ◊ Refl. E negru-al ei vestmint, Că-n negru, se purtase De cînd se măritase. COȘBUC, P. I 280. ◊ (Refl. pas., în expr.) Se poartă = se obișnuiește, e la modă. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. Mustățile nu-i prea creșteau și de aceea le rădea, zicînd că se poartă după moda anglo-americană. REBREANU, I. 61. ♦ A aranja îmbrăcămintea sau o podoabă într-un anumit fel. Purta părul împletit în cunună, fără nici o broboadă, după rînduiala fecioarelor. SADOVEANU, B. 21. ♦ A se îngriji de cineva procurîndu-i îmbrăcămintea; a susține cheltuielile necesare unei persoane, a-i da cuiva cele necesare. Nu mai știau bieții părinți ce să-mi mai facă și cum să mă mai poarte. Eram singurul lor copil. VLAHUȚĂ, O. A. II 248. Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ (Intranz., în expr.) A purta (cuiva) de cheltuială = a procura (cuiva) banii necesari pentru trai. Eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială, CREANGĂ, A. 120. A da (cuiva) de purtat = a da cuiva obiectele de îmbrăcăminte necesare. Să-mi dai de mîncare și de purtat cît mi-a trebui. CREANGĂ, P. 151. ◊ (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. Romîni, nu vă atingeți de banii cu păcat, Ce poartă a lui Despot chip mîndru-ncoronat. ALECSANDRI, T. II 189. 8. Refl. A se comporta, a se manifesta (potrivit cu buna creștere). S-a purtat bine și n-a avut nici o pedeapsă. REBREANU, R. I 141. Oamenii aceștii s-au purtat vitejește. NEGRUZZI, S. I 174. Tu, mîndruțo, cum te porți, Te urăsc voinicii toți. HODOȘ, P. P. 114. Ori te poartă cum ți-i vorba, ori vorbește cum ți-i portul. (Regional) A umbla (repede). Uite-mi vine, Să văd oare cu cosiță Sta-mi-ar bine? O, că-mi stă mie-n tot felul! Să mă port cu-ncetinelul. COȘBUC, P. I 104. Grabnic, hai să-nchid dulapul Să mă port să nu mă prindă. id. ib. 104.

A PURTA port tranz. I. 1) (ființe sau lucruri) A deplasa ținând (în brațe, pe spate, într-un loc special amenajat în acest scop etc.); a duce. ~ ghiozdanul. ◊ ~ (pe cineva) pe palme (sau ca pe palme) a avea o grijă deosebită (față de cineva). ~ arma a mânui arma pentru a da onorul. 2) fig. (greutăți de ordin moral) A răbda simțind inutilitatea protestului; a îndura. Poartă cu greu ura dușmanului. ◊ ~ jugul a fi împilat, exploatat. 3) (ființe sau lucruri) A duce dintr-un loc în altul (mai ales cu ajutorul unui mijloc de transport); a transporta; a căra. Trenul l-a ~t prin multe orașe. 4) (ființe) A duce cu sine sau după sine. Poartă copilul la lucru. Îl poartă de mână. ◊ ~ cu vorba (pe cineva) a tărăgăna realizarea celor promise. 5) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, podoabe etc.) A avea cu sine. El poartă barbă. Port cercei de aur. ◊ ~ sarcină a fi gravidă. 6) (acte, bani etc.) A ține la sine (pentru a fi folosit la necesitate). 7) A avea imprimat în calitate de semn distinctiv. Documentul poartă antetul instituției. ◊ Poartă numele (sau porecla, titlul) a avea drept nume (sau poreclă, titlu). 8) (corpul sau părți ale lui) A mișca dintr-un loc în altul sau dintr-o poziție în alta; a deplasa; a dirija. Își purta mâna deasupra capului meu. 9) (unelte și instrumente) A pune în funcțiune operând (dibaci) cu mâinile; a mânui; a manipula. Poartă cu iscusință bisturiul. 10) A face să se poarte. II. (în îmbinări stabile) 1) (sugerând ideea de menținere a unei stări de spirit). ~ (cuiva) de grijă, ~ grija cuiva v. GRIJĂ. ~ răspunderea a răspunde de ceva. ~ dușmănie (sau pică) a dușmăni. ~ cuiva sâmbetele a purta pizmă cuiva. ~ interes v. INTERES. Interesul poartă fesul v. FES. A-i ~ frica cuiva a se teme de cineva. 2) (sugerând ideea de conducere și de organizare) ~ gospodăria a avea în grijă sa treburile gospodăriei. ~ război (sau lupte) a se război. ~ o discuție a discuta. ~ biruință a birui. /<lat. portare

A SE PURTA mă port intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se comporta. ~ grosolan. /<lat. portare

purtà v. 1. a susține ceva greu: a purta o povară; 2. a transporta dintr’un loc într’altul: a purta un pachet la poștă; 3. a pune pe sine: a purta un palton; 4. a avea asupră-și: a purta arme; fig. a purta grija; 5. a duce: îl poartă în toate părțile: fig. îl poartă cu vorba; 6. a îndemna: inima mă poartă să stau în veci cu tine AL.; 7. a întreprinde: a purtat multe răsboaie; 8. a fi de purtat: această haină nu se mai poartă; 9. a avea purtare bună sau rea: se poartă aspru cu toți. [Lat. PORTARE].

OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) = Port cu mine tot ce am, în sensul că bogăția cea mai de seamă este mintea.

port-bebe s. n. (Ruc)sac matlasat unde este pus copilul purtat pe spatele sau pe pieptul persoanei care-l duce ◊ „[...] articole pentru nou-născuți: costumașe, botoșei, ghetuțe, port-bebe.” R.l. 17 XII 80 p. 4. ◊ „[...] s-au adus băițe, rucsacuri port-bebe, țarcuri [...]” I.B. 23 IV 84 p. 45 (din fr. porte-bébé; PR 1969)

port-bonheur s. n. (franțuzism) Mic obiect care ◊ „aduce” fericire, amuletă ◊ „Și, cine poate ști dacă aceste flori [...] nu sunt chiar port-bonheurul necesar [...]” Săpt. 15 VI 84 p. 8 [pron. portbonör] (din fr. porte-bonheur)

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter. – Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n’o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr’o familie ilustră.

purta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 2 sg. porți, 3 poartă; conj. prez. 1 sg. să port, 3 să poarte; imper. 2 sg. afirm. poartă

purta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poartă

purta vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 sg. și pl. poartă

PURTA vb. v. apuca, câștiga, cuceri, deplasa, desfășura, dobândi, duce, evolua, grăbi, iuți, îndrepta, îndura, întâmpla, lua, merge, mișca, obține, orienta, păși, pătimi, păți, petrece, pleca, porni, răbda, realiza, repurta, suferi, suporta, trage, umbla, zori.

PURTA vb. 1. v. căra. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mână în mână.) 3. a avea, a ține. (~ în mână un buchet de flori.) 4. a ține. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a susține, a ține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subțire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a deține, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 12. a păstra, a reține. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreține. (A ~ o corespondență vie cu...) 14. a da, a desfășura, a duce, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerția.) 15. a ademeni, a amăgi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)

PURTA vb. 1. a căra, a duce, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mînă în mînă.) 3. a avea, a ține. (~ în mînă un buchet de flori.) 4. a ține. (O ~ de talie.) 5. a conduce, a duce. (Îl ~ de mînă.) 6. a sprijini, a susține, a ține. (Vom merge cît ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluză subțire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. a se comporta. (Vezi cum te ~.) 10. a avea, a deține, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru...) 12. a păstra, a reține. (~ în suflet icoana copilăriei.) 13. a duce, a întreține. (A ~ o corespondență vie cu...) 14. a da, a desfășura, a duce, a susține, (înv.) a sta. (Au ~ o luptă continuă cu inerția.) 15. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)

purta vb. v. APUCA. CÎȘTIGA. CUCERI. DEPLASA. DESFĂȘURA. DOBÎNDI. DUCE. EVOLUA. GRĂBI. IUȚI. ÎNDREPTA. ÎNDURA. ÎNTÎMPLA. LUA. MERGE. MIȘCA. OBȚINE. ORIENTA. PĂȘI. PĂTIMI. PĂȚI. PETRECE. PLECA. PORNI. RĂBDA. REALIZA. REPURTA. SUFERI. SUPORTA. TRAGE. UMBLA. ZORI.

purta (port, purtat), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ține, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreține (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susține, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mișca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Pușcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s. f. (acțiunea de a se purta; conduită); purtăreț, adj. (ușor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s. m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 și REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s. m., din germ. Porto; port-altoi, s. n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s. m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s. n., din fr. porte-monnaie; portofel, s. n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s. n. (funcție ministerială, titlu); port-țigar, s. n., înv., din fr. porte-cigares; port-țigaretă, s. f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s. n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanță, s. f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.

PORT-BEBE [port-bebé] (cuv. fr.) subst. Coșuleț sau mic scăunel folosit pentru transportul bebelușilor.

Omnia mea mecum porto (lat. „Tot ce-i al meu port cu mine”) – deviza, tradusă în latinește, a filozoiului Bias, unul dintre „cei șapte înțelepți ai Greciei” (vezi). Pliniu relatează că Bias a fost întrebat de concetățenii săi care se grăbeau să părăsească orașul Priene, amenințat să fie cotropit de oștile persane ale lui Cirus (secolul VI î.e.n.), cum de nu-și ia nici veșminte, nici vase, nici alte lucruri din gospodărie. El le-a răspuns calm: „tot ce-i al meu port cu mine”, dînd astfel a înțelege că mai mult decît toate bunurile materiale prețuiesc acumulările spirituale și că adevărata bogăție este ceea ce a adunat omul ca experiență, cunoștințe, înțelepciune, cultură. Desigur, filozoful Bias a răspuns în grecește. Dar traducerea latină a rezistat timpului, așa cum s-a întîmplat cu foarte multe alte expresii din Biblie, mitologie, istorie, care ar fi trebuit citate în ebraică sau în greacă. FIL.

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva.

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva).

a purta coarne expr. (d. bărbați) a fi înșelat în căsătorie.

a purta pe palme (pe cineva) expr. a îngriji foarte bine (față de cineva); a răsfăța (pe cineva).

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

a purta vorba expr. a fi indiscret, a-i plăcea să afle și să răspândească informații care nu-l privesc în mod direct.

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva).

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva).

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare.