STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea țării. 2. (La pl., în Evul Mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat-major = organ de conducere a trupelor format dintr-un anumit număr de ofițeri sub conducerea unui șef, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

STAT³, (2) staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

STAT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. ♦ Ședere, rămânere, zăbovire. 2. Înălțime a corpului omenesc, statură; p. ext. înfățișare. ◊ Un stat de om = măsură pentru înălțimi (egală cu lungimea obișnuită a unui om). ♦ Trup, corp omenesc. – V. sta.

STAT¹, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație^[1]; țară. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).

STAT², state, s. n. 1. Tablou, listă. ◊ (Mai ales în expr.) Stat de plată (sau de salarii) = tablou cuprinzînd specificarea drepturilor bănești pe care trebuie să le primească salariații unei instituții, sau întreprinderi. (Eliptic) La primirea salariilor, s-au iscălit statele. ▭ Stat de funcțiuni (de organizare sau de personal) = tablou care cuprinde posturile necesare unei unități administrative și categoriile de salarizare corespunzătoare. Numărul catedrelor didactice și al cadrelor didactice ajutătoare se fixează prin statele de personal aprobate de Ministerul Învățămîntului. COL. HOT. DISP. 1189. 2. (În expr.) Stat personal = dosar cuprinzînd specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele sale de stare civilă, socială, politică etc.

STAT⁴, state, s. n. (Numai în expr.) Stat-major v. major (3).

STAT³, staturi, s. n. 1. Faptul de a sta. Simți că statul culcat o ostenește. BUJOR, S. 79. ♦ Ședere, rămînere, zăbovire. Se duse să se culce în bordei, că «dă, mie mi s-a trecut vremea statului pînă tîrziu» zicea ea. MIRONESCU, S. A. 47. 2. Înălțime a corpului omenesc; înfățișare, statură. Avea stat chipeș și-obrazul ca oglinda. COȘBUC, P. II 199. Nu e deosebire între dînsele nici la frumuseță, nici la stat, nici la purtat. CREANGĂ, P. 270. Mîndru-i bradul muntelui, Da-i mai mîndru statul lui. SEVASTOS, C. 43. El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat. ALECSANDRI, P. P. 177. ◊ Expr. Un stat de om = măsură pentru înălțimi, cam cît înălțimea obișnuită a unui om. Streașina ei de șindrilă abia dacă se ridică peste un stat de om. CAMIL PETRESCU, O. II 237. La noi se cheamă Durău, unde curge apa-n jos de pe stîncă, preț așa ca la două staturi de om înălțime. HOGAȘ, M. N. 204. Și unde nu pornește stînca la vale, săltînd tot mai sus de un stat de om. CREANGĂ, A. 28. ♦ Trup, corp omenesc. La stat și umblet slabă ce-i! Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet ne-ntrerupt! COȘBUC, P. I 147. 3. (Învechit) Situație. Delegatul... prezentă un stat aproximativ al productelor ce țeara noastră va avea să expună. ODOBESCU, S. II 80. ◊ Expr. A fi în stat = a fi în stare. Încarcă preste măsură rînza sa cu atîta mîncare, cît nu iaste în stat a o fiarbe sau a o măcina. ȚICHINDEAL, F. 334. 4. (Popular, în expr.) A-i ieși (cuiva) statul = a i se împlini (cuiva) termenul. A slujit el cît o fi slujit, pînă cînd i-a ieșit statu, și-a vrut să plece. I. CR. II 228.

STAT¹, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotrivirii altor clase; teritoriul și populația asupra căreia își exercită autoritatea această organizație; țară. Mircea cel Bătrîn... voiește a întrupa toată romînimea într-un singur stat. BĂLCESCU, O, II 13. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. 2. (În loc. adj.) De stat = a) al statului, care emană de la stat (1). Plan de stat; b) (în opoziție cu particular) care e condus și controlat de stat (1), care aparține statului, oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. Împrumut de stat. ◊ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol (important) în conducerea treburilor statului. Omul sălbatic bine vedeți că nu e un politic, nu e adecă om de cetate sau mai vîrtos bărbat de stat. GHICA, A. 680. Lovitură de stat v. lovitură (4). (Ieșit din uz) Secretar de stat = ministru. 3. (La pl., în orînduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța. (Atestat în forma de pl. staturi) Staturile țării [Transilvaniei], ce se temeau ca această alianță cu casa Austriei să nu le fie fatală, ziceau în gura mare că și-au bătut nemții joc de prințul lor. BĂLCESCU, O. II 58. – Pl. și: (învechit) staturi.

STAT¹, state, s. n. 1. Organizație politică a clasei economicește dominante, care are ca scop apărarea ordinii economice existente și reprimarea împotriva altor clase; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ◊ Stat socialist = stat de tip nou, înfăptuit și condus de clasa muncitoare, a cărui esență o formează dictatura proletariatului și care are ca scop desființarea exploatării și construirea societății fără clase. ◊ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat; b) care e condus și controlat de stat, care aparține statului; oficial; c) care angajează statul, care se referă la stat. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în orânduirea feudală). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. Statele generale din Franța – Fr. état (lat. lit. status).

-STÁT Element secund de compunere savantă cu semnificația „stabilizator”, „care menține staționar”. [< fr., it. -state, cf. gr. states].

STAT² s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei instituții. ♦ Tablou, listă. 2. Stat de organizare (sau de funcții) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutațiilor de serviciu ale unui salariat și actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].

STAT¹ s.n. 1. Organizația politică a clasei economicește dominante în societate, care are drept scop apărarea ordinii economice și politice existente și reprimarea împotriva claselor opuse; țară. 2. Unitate administrativ-teritorială autonomă în unele republici din America și în Australia. 3. (La pl.; în orânduirea feudală) Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. [Pl. -te, -turi. / < lat. status, it. stato, fr. état].

STAT² s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile bănești pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau instituții. ◊ tablou, listă. 2. ~ de organizare (sau de funcții) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau instituții, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzătoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutațiilor de serviciu ale unui angajat și actele acestuia. (< lat. status, it. stato, după fr. état)

STAT¹ s. n. 1. instituție suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială și administrativă a unei țări. 2. de stat = care emană de la stat (1); condus și controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau bărbat) de stat = persoană cu rol important în conducerea statului; lovitură de stat = acțiunea rapidă care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite țări. (< it. stato lat. status, după fr. état,)

STAT³ ~e n. 1) la pl. Efectivul permanent al unei întreprinderi, instituții, organizații etc. A reduce ~ele. 2) Listă în care sunt indicate posturile și categoriile de salarii de care dispune o întreprindere, instituție etc. /<lat. status, fr. état

STAT¹ n. Ședere într-un loc (un anumit timp). /v. a sta

STAT² ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. 3): ~-major a) organ de conducere a forțelor armate (pe lângă mari unități militare); b) sediu al acestui organ de conducere. /<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status

STAT⁴ ~uri n. v. STATURĂ. ◊ Mic de ~ de statură joasă. De un ~ de om de înălțimea unui om. /v. a sta

stat n. 1. listă, inventar: statul cheltuielilor, a face statele; State generale, adunarea celor trei stări sociale în Franța (nobleță, clerul și burghezimea): 2. țara și forma de guvern a unui popor: Stat monarhic; lovitură de Stat, măsură ilegală și violentă, luată de un guvern spre a schimba constituția țării; om de Stat, cel ce dirijează sau este capabil a dirija afacerile publice; 3. guvernul, administrațiunea unei țări: moșiile Statului; 4. națiune ce formează o societate politică distinctă; Statul român; 5. țări ce se află sub aceeaș dominațiune: Statele Unite din America (fr. état).