21 de definiții pentru locui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

locui [At: PSALT. HUR. 27r/2 / V: (înv) lăc~, (îvr) luc~ / Pzi: ~esc / E: mg lakni cf loc] 1 vi A-și avea domiciliul undeva. 2 vi A trăi undeva Si: a sta, (pfm) a ședea, (îvp) a sălășlui. 3 vi (Pex; d. păsări, animale, insecte) A-și avea cuibul, vizuina etc. undeva. 4 vi (De obicei urmat de determinări temporale) A rămâne undeva sau la cineva o vreme Si: a se opri, a poposi, (reg) a mânea. 5 vi (Rel; înv) A continua să existe (în conștiința oamenilor) Si: a dăinui, a dura, a persista, (îvp) a sta. 6 vi (Înv) A se afla undeva sau la cineva Si: a exista, a trăi, (înv) a viețui. 7 vi (Înv; d. organe ale corpului omenesc) A se afla. 8 vi (Înv; d. afecțiuni) A fi localizat. 9 vi (Înv) A-și petrece viața într-un anumit fel Si: a trăi. 10 vi A conviețui. 11 vi (Înv) A trăi în concubinaj Si: (pop) a se ține. 12 vt (Înv) A ocupa un loc pentru a se stabili Si: a popula. 13 vt (Înv) A fi răspândit într-o anumită regiune Si: a popula. 14 vt (Înv; c. i. oameni, populații etc.) A așeza într-un loc Si: a coloniza, a stabili.

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul, a fi stabilit cu locuința undeva. V. sta, ședea. Cu Haralambie Oanță se considera prieten. Locuiesc pe aceeași stradă. SAHIA, N. 95. Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului. ODOBESCU, S. III 22. Acum și locuiau împreună. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ Tranz. (Rar) Am putea locui lumea satelor. EMINESCU, N. 33. El locuiește un măreț palat de vară. ALECSANDRI, P. III 83. 2. Tranz. (Învechit) A așeza pe cineva într-un loc; a coloniza. Drumul mare este prin mijlocul a cîteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii romîni. NEGRUZZI, S. I 193. ◊ Refl. Multe familii bogate ce se locuiseră în țară, pribegiră. NEGRUZZI, S. I 144.

A LOCUÍ ~iésc 1. intranz. A fi așezat cu traiul (undeva); a trăi. 2. tranz. înv.A instala cu traiul (într-un loc nou). /<ung. lakni

locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V. lăcuì].

lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN[1], forma literară locui a fost modelată după loc, cu care n’are de a face].

  1. Etimonul corect ortografiat este LAKNI. — Ladislau Strifler

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într’un loc: a locui într’o casă, într’un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

locui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiesc, imperf. 3 sg. locuia; conj. prez. 3 să locuiască

locuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. locuiáscă

locui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiesc, conj. locuiască)

locuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LOCUÍ vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. v. popula.

LOCUÍ vb. v. coloniza, dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține, viețui.

locui vb. v. COLONIZA. DĂINUI. DURA. EXISTA. FI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. RĂMÎNE. TRĂI. ȚINE. VIEȚUI.

LOCUI vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. a popula. (Tribul ~ în nordul regiunii.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. – (pop.) A locui: „Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri” (Papahagi, 1925: 187). – Din magh. lakni „după loc” (Cihac, cf. DER); var. a lui locui (< magh. lakni) (MDA).

lăcuí, lăcuiesc, vb. intranz. – (pop.) A locui: „Leacu meu e pă vârvuri, / Lăcuiește-n decunguri” (Papahagi 1925: 187). – Din magh. lakni „după loc” (Cihac cf. DER).

Intrare: locui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • locui
  • locuire
  • locuit
  • locuitu‑
  • locuind
  • locuindu‑
singular plural
  • locuiește
  • locuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • locuiesc
(să)
  • locuiesc
  • locuiam
  • locuii
  • locuisem
a II-a (tu)
  • locuiești
(să)
  • locuiești
  • locuiai
  • locuiși
  • locuiseși
a III-a (el, ea)
  • locuiește
(să)
  • locuiască
  • locuia
  • locui
  • locuise
plural I (noi)
  • locuim
(să)
  • locuim
  • locuiam
  • locuirăm
  • locuiserăm
  • locuisem
a II-a (voi)
  • locuiți
(să)
  • locuiți
  • locuiați
  • locuirăți
  • locuiserăți
  • locuiseți
a III-a (ei, ele)
  • locuiesc
(să)
  • locuiască
  • locuiau
  • locui
  • locuiseră
lucui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

locui, locuiescverb

  • 1. intranzitiv A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cu Haralambie Oanță se considera prieten. Locuiesc pe aceeași stradă. SAHIA, N. 95. DLRLC
    • format_quote Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului. ODOBESCU, S. III 22. DLRLC
    • format_quote Acum și locuiau împreună. NEGRUZZI, S. I 47. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar Am putea locui lumea satelor. EMINESCU, N. 33. DLRLC
    • format_quote tranzitiv rar El locuiește un măreț palat de vară. ALECSANDRI, P. III 83. DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit A așeza pe cineva într-un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Drumul mare este prin mijlocul a cîteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii romîni. NEGRUZZI, S. I 193. DLRLC
    • format_quote reflexiv Multe familii bogate ce se locuiseră în țară, pribegiră. NEGRUZZI, S. I 144. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.