17 definiții pentru locui lucui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

locui [At: PSALT. HUR. 27r/2 / V: (înv) lăc~, (îvr) luc~ / Pzi: ~esc / E: mg lakni cf loc] 1 vi A-și avea domiciliul undeva. 2 vi A trăi undeva Si: a sta, (pfm) a ședea, (îvp) a sălășlui. 3 vi (Pex; d. păsări, animale, insecte) A-și avea cuibul, vizuina etc. undeva. 4 vi (De obicei urmat de determinări temporale) A rămâne undeva sau la cineva o vreme Si: a se opri, a poposi, (reg) a mânea. 5 vi (Rel; înv) A continua să existe (în conștiința oamenilor) Si: a dăinui, a dura, a persista, (îvp) a sta. 6 vi (Înv) A se afla undeva sau la cineva Si: a exista, a trăi, (înv) a viețui. 7 vi (Înv; d. organe ale corpului omenesc) A se afla. 8 vi (Înv; d. afecțiuni) A fi localizat. 9 vi (Înv) A-și petrece viața într-un anumit fel Si: a trăi. 10 vi A conviețui. 11 vi (Înv) A trăi în concubinaj Si: (pop) a se ține. 12 vt (Înv) A ocupa un loc pentru a se stabili Si: a popula. 13 vt (Înv) A fi răspândit într-o anumită regiune Si: a popula. 14 vt (Înv; c. i. oameni, populații etc.) A așeza într-un loc Si: a coloniza, a stabili.

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuința undeva; a sta, a ședea undeva, a domicilia. 2. Tranz. (Înv.) A așeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).

LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și avea domiciliul, a fi stabilit cu locuința undeva. V. sta, ședea. Cu Haralambie Oanță se considera prieten. Locuiesc pe aceeași stradă. SAHIA, N. 95. Locuiam într-un sat de pe malul stîng al Buzăului. ODOBESCU, S. III 22. Acum și locuiau împreună. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ Tranz. (Rar) Am putea locui lumea satelor. EMINESCU, N. 33. El locuiește un măreț palat de vară. ALECSANDRI, P. III 83. 2. Tranz. (Învechit) A așeza pe cineva într-un loc; a coloniza. Drumul mare este prin mijlocul a cîteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii romîni. NEGRUZZI, S. I 193. ◊ Refl. Multe familii bogate ce se locuiseră în țară, pribegiră. NEGRUZZI, S. I 144.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

locuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 să locuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LOCUÍ vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. v. popula.

LOCUÍ vb. v. coloniza, dăinui, dura, exista, fi, menține, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ține, viețui.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist.

A LOCUÍ ~iésc 1. intranz. A fi așezat cu traiul (undeva); a trăi. 2. tranz. înv.A instala cu traiul (într-un loc nou). /<ung. lakni

locuì v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [V. lăcuì].

locui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiesc, conj. locuiască)

lăcuì (locuì) v. a ședea într’un loc, a trăi undeva. [Ung. LAKN, forma literară locui a fost modelată după loc, cu care náre de a face].

1) lăcuĭésc (vechĭ) și locuĭésc v. intr. (ung. lakni, a locui. Locuĭesc supt infl. luĭ loc). Șed, îs stabilit într’un loc: a locui într’o casă, într’un oraș, la țară. V. tr. Barbariĭ locuĭaŭ odinioară Dacia.

locuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. locuiáscă

LOCUI vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a ședea, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (înv. și reg.) a băciui, (reg.) a sălăși, (înv.) a sălășui. (Mama a ~ o vreme la Bacău.) 2. a popula. (Tribul ~ în nordul regiunii.)

locui vb. v. COLONIZA. DĂINUI. DURA. EXISTA. FI. MENȚINE. PĂSTRA. PERPETUA. PERSISTA. RĂMÎNE. TRĂI. ȚINE. VIEȚUI.

Intrare: locui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • locui
  • locuire
  • locuit
  • locuitu‑
  • locuind
  • locuindu‑
singular plural
  • locuiește
  • locuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • locuiesc
(să)
  • locuiesc
  • locuiam
  • locuii
  • locuisem
a II-a (tu)
  • locuiești
(să)
  • locuiești
  • locuiai
  • locuiși
  • locuiseși
a III-a (el, ea)
  • locuiește
(să)
  • locuiască
  • locuia
  • locui
  • locuise
plural I (noi)
  • locuim
(să)
  • locuim
  • locuiam
  • locuirăm
  • locuiserăm
  • locuisem
a II-a (voi)
  • locuiți
(să)
  • locuiți
  • locuiați
  • locuirăți
  • locuiserăți
  • locuiseți
a III-a (ei, ele)
  • locuiesc
(să)
  • locuiască
  • locuiau
  • locui
  • locuiseră
lucui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)