25 de definiții pentru ministru


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ministru sm [At: NECULCE, L. 222 / V: (îrg) men~, (reg) ~stu / Pl: ~iștri, (îrg) ~ri / E: lat minister, -tri, fr ministere] 1 (Înv) Dregător. 2 (Înv) Titlu dat fiecăruia dintre dregătorii unui stat. 3 Membru al unui guvern care conduce, de obicei, un minister (5). 4 Titlu dat fiecăruia dintre membrii unui guvern Si: (reg) minister (2). 5 (Înv) Persoană împuternicită să reprezinte un stat, cu prilejul unor tratative. 6 (Iuz) Persoană care îndeplinește o anumită funcție ecleziastică, slujitor al bisericii.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

MINÍSTRU, miniștri, s. m. Membru al guvernului, care conduce de obicei un minister. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57. Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. Ce veac! ce oameni. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31 ◊ Consiliu, de miniștri v. consiliu. Ministru fără portofoliu v. portofoliu. Ministru-adjunct = locțiitor de ministru. Ministru plenipotențiar v. plenipotențiar.

MINÍSTRU s.m. Membru al unui guvern care este însărcinat cu conducerea unui minister. [< fr. ministre, cf. lat. minister].

MINÍSTRU s. m. 1. membru al unui guvern care conduce un minister. 2. (bis.) preot. ♦ ~ general = superior general al ordinului călugărilor minoriți. 3. pastor al cultului protestant. (< fr. ministre, lat. minister)

MINÍSTRU ~ștri m. Conducător al unui minister. * Consiliu de ~ștri guvern. Prim-~ conducător al unui guvern. ~ plenipotențiar agent diplomatic de rang inferior celui de ambasador. /<lat. minister, ~tri, fr. ministre

ministru m. înalt funcționar însărcinat cu unul din departamentele de administrațiune superioară ale unui Stat: ministru de finanțe; ministru plenipotențiar, agent diplomatic care are puteri depline spre a trata o anumită afacere.

*minístru m. (lat. minister, -stri, servitor. V. administrez). Om de stat ales de șefu puteriĭ executive ca să conducă un minister, un departament: ministru de externe. La protestanțĭ, preut. Ministru luĭ Dumnezeŭ, al culturluĭ, al bisericiĭ, preut. Ministru plenipotențiar, șefu uneĭ legațiunĭ, diplomat care reprezintă un stat în alt stat.

ex-ministru sm [At: COSTINESCU, 401 / Pl: ~iștri / E: ex- + ministru] Fost ministru.

ex-prim-ministru sm [At: L. ROM. 1993, 20 / Pl: ~iștri / E: ex- + prim-ministru] Fost prim-ministru.

menistru sm vz ministru

EX-MINÍSTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

feméie-minístru s. f. 1984 Femeie care îndeplinește funcția de ministru v. femeie-țăran(că); v. și ◊ „22” 43/96 p.16 (din femeie + ministru)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

minístru s. m., art. minístrul; pl. miníștri, art. miníștrii

minístru s. m., art. minístrul; pl. miníștri, art. miníștrii

ministru, -ștri (Cu majusculă în titlu: Domnule Ministru).

consíliu de miníștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

Consiliul de Miniștri (Guvernul) [liu pron. lĭu] s. propriu m.

víceprim-minístru (-ce-prim-) s. m., art. víceprim-minístrul; pl. víceprim-miníștri, art. víceprim-miníștrii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MINÍSTRU s. (POL.) 1. (înv.) minister. (~ al justiției.) 2. ministru de externe = (în unele state) secretar de stat.

MINISTRU s. 1. (înv.) minister. (~ al justiției.) 2. ministru de externe = (în unele state) secretar de stat.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

minístru (miníștri), s. m. – Membru al guvernului. Lat. minister (sec. XVIII), și apoi, din fr. ministre.Der. minister, s. n., din fr. ministère; ministerial, adj., din fr. ministériel; ministeriabil, adj. (susceptibil de a ajunge ministru).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MINÍSTRU (< fr., lat.) s. m. Membru al guvernului, cu funcții politice și administrative, conducător al unui organ central al administrației de stat (minister). ◊ M. fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi însă titularul unui minister. ◊ M. plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. ◊ M. secretar de stat = membru al guvernului cu rang de ministru, care nu este titularul unui minister și îndeplinește funcții de conducere a unui departament sau a unui domeniu de activitate; este primul locțiitor al ministrului.

Intrare: ministru
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ministru
  • ministrul
  • ministru‑
plural
  • miniștri
  • miniștrii
genitiv-dativ singular
  • ministru
  • ministrului
plural
  • miniștri
  • miniștrilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)