OPRI, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o mișcare, o acțiune, un proces, un fenomen în desfășurare, a face să înceteze, să stea pe loc; a stăvili, a curma. ♦ Refl. A conteni, a înceta, a stagna. 2. Intranz. și refl. A sta pe loc; p. ext. a întârzia, a poposi, a zăbovi. ♦ Tranz. A întrerupe din mers o ființă, un vehicul; a face să stea pe loc. ◊ Expr. A opri calea (cuiva) sau a-i fi oprită calea = a sta în calea cuiva; a împiedica pe cineva (din drum). ♦ Tranz. A reține undeva, a determina să rămână. ♦ Tranz. A reține cu forța, a sechestra; a aresta. 3. Tranz. A reține pentru sine, a pune deoparte, a-și însuși un obiect, o valoare etc. ♦ A rezerva, a reține (pentru mai târziu) locuri, bilete etc. 4. Refl. A se așeza (temporar), a se stabili, a se fixa undeva. ♦ A-și îndrepta ochii, privirea, atenția etc. asupra unui lucru, asupra unei probleme etc.; a se concentra asupra unui punct, asupra unei chestiuni etc. care merită atenție; a insista. 5. Tranz. A împiedica de la o acțiune, a nu îngădui, a nu permite; a interzice. ♦ Refl. A se stăpâni, a se înfrâna, a se abține de la ceva. [Imper. sg. și: (reg.) oprea] – Din sl. oprĕti.

opri [At: TETRAEV. (1574), 235 / Pzi: ~resc / E: slv опрѣти (сѧ)] 1 vt (C. i. o acțiune în desfășurare, un proces fizic sau psihic, un mecanism în acțiune) A face să înceteze brusc Si: a curma, a întrerupe, a stăvili. 2 (Pop; îe) Minte de se ~resc apele în loc Spune minciuni foarte mari. 3 vr A înceta. 4 vt A potoli foamea. 5 vr (Pex) A poposi. 6 vt (C. i. o ființă sau un vehicul în mers) A face să stea pe loc. 7 (Pfm; îe) A ~ (cuiva) calea A sta în calea cuiva. 8 (Îae) A împiedica pe cineva în drum. 9 vt A determina pe cineva, prin stăruințe, să rămână undeva. 10 vt A reține ceva cu forța Si: a sechestra. 11 vt A aresta. 12-13 vt A se așeza (temporar) Si: a se fixa, a se stabili. 14 vr A-și fixa atenția asupra unei probleme Si: a se concentra. 15 vr A insista. 16 vt A împiedica o acțiune. 17 vta (Înv) A interzice. 18 vr A se stăpâni de la ceva. 19 vi (Înv; ccd) A refuza. 20 vt (Înv; ccd) A reține pentru sine. 21 vt A pune deoparte ceva pentru a-l folosi. 22 vt A rezerva, pentru sine sau pentru alții. 23-24 vti (Înv) A porunci cu severitate. 25 vt (Îvr) A ajuta. 26 vt (Îvr) A ierta. 27 vt (Îvr) A elibera.

OPRI, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o mișcare, o acțiune, un proces, un fenomen în desfășurare, a face să înceteze, să stea pe loc; a stăvili, a curma. ♦ Refl. A conteni, a înceta, a stagna. 2. Intranz. și refl. A sta pe loc; p. ext. a întârzia, a poposi, a zăbovi. ♦ Tranz. A întrerupe din mers o ființă, un vehicul; a face să stea pe loc. ◊ Expr. A opri calea (cuiva) sau a-i fi oprită calea = a sta în calea cuiva; a împiedica pe cineva (din drum). ♦ Tranz. A reține (prin rugăminți) pe cineva undeva, a-l determina să rămână. ♦ Tranz. A reține cu forța, a sechestra; a aresta. 3. Tranz. A reține pentru sine, a pune deoparte, a-și însuși un obiect, o valoare etc. ♦ A rezerva, a reține (pentru mai târziu) locuri, bilete etc. 4. Refl. A se așeza (temporar), a se stabili, a se fixa undeva. ♦ A-și îndrepta ochii, privirea, atenția etc. asupra unui lucru, asupra unei probleme etc.; a se concentra asupra unui punct, asupra unei chestiuni etc. care merită atenție; a insista. 5. Tranz. A împiedica de la o acțiune, a nu îngădui, a nu permite; a interzice. ♦ Refl. A se stăpâni, a se înfrâna, a se abține de la ceva. [Imper. sg. și: (reg.) oprea] – Din sl. oprĕti.

OPRI, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o mișcare sau o acțiune în desfășurare, a face să înceteze, a curma, a stăvili (pentru un timp limitat sau pentru totdeauna). Inima îl îndemna [să intre în horă], dar frica de plutonier îi oprea avîntul. REBREANU, R. I 136. Spre-a opri acea privire, dacul manta și-o ridică. EMINESCU, O. IV 137. ◊ (Urmat de determinări arătînd acțiunea care este curmată) Cînele... a apucat de straie pe stăpînul său cu atîta putere, încît l-a oprit de a mai luneca. DRĂGHICI, R. 104. ◊ (Urmat de determinări arătînd instrumentul acțiunii) Tu m-oprești, de-aș vrea să fug, Cu-o singură privire. COȘBUC, P. II 220. Ea-l oprește-n loc cu ochii. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Cu privire la o ființă) A face să stea pe loc, a întrerupe din mers, a face să înceteze acțiunea, activitatea începută, aflată în curs de desfășurare. Magda își opri calul și ridică o mînă. SADOVEANU, O. VII 57. Moșneagul opri caii la pas. C. PETRESCU, S. 181. Tot îi venea să oprească pe Luca. REBREANU, R. I 194. ◊ (Întărit prin «în drum», «în cale» sau urmat de determinări locale) Am fost oprit pe bulevard de un domn și o doamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 184. Amabilitatea cu care m-ați oprit în drum ca să mă aduceți aici în gazdă. ALECSANDRI, T. I 281. Nu mai cunoaștem drumul; ne-am oprit. SADOVEANU, O. VI 526. Iepurașul se opri o clipă să se odihnească. GÎRLEANU, L. 19. Caii noștri apucă prin rîu și se opresc în mijlocul lui, ca să se adape. ALECSANDRI, O. P. 362. (Refl. pas.) Nu știu cum să fac să se oprească focurile. CAMIL PETRESCU, U. N. 401. ◊ (În personificări) Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «din»), arătînd mișcarea sau acțiunea care se întrerupe) Se uită la boi cum se opriseră amîndoi din rumegat și-l priveau neliniștiți. MIRONESCU, S. A. 45. Aude baba ceva și se oprește din povestit. CARAGIALE, O. III 54. ◊ Intranz. (Numai despre obiecte) Trecătorii se răsuceau în călcîiul șoșonilor întorcînd spatele vîntului... făcînd semne automobilelor să oprească. C. PETRESCU, C. V. 135. În ogradă intrase și oprise un car cu doi bouleni jigăriți. REBREANU, R. I 101. 2. Refl. A sta pe loc undeva; a poposi, a zăbovi. M-am oprit în dreptul lui, fără puterea de a-mi continua drumul. VORNIC, P. 20. Dar unde te oprești acum în mijlocul pustiului și... sub torentele vijelioase ale ploii? GALACTION, O. I 80. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe murii mănăstirii. ALEXANDRESCU, M. 10. ♦ Tranz. A reține (prin rugăminți) pe cineva, a determina să rămînă undeva. Aproape toată ziua era la Domițian. Uneori îl opreau la masă. BASSARABESCU, V. 10. ♦ Tranz. A reține cu forța, a sechestra, a aresta. Eu nu mă dau cu una, cu două... La ce să mă opriți? ALECSANDRI, T. I 98. 3. Tranz. (Cu privire la obiecte, valori) A reține (pentru sine), a-și însuși, a pune deoparte (pentru a se servi). Aprinse și își opri cutia de chibrituri. C. PETRESCU, V. 55. Mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pîni întregi. CREANGĂ, A. 145. I-ați trimis 2400 fr., însă 200 fr. i-a oprit el pentru cheltuieli. GHICA, A. 787. ♦ A rezerva, a reține (pentru sine sau pentru alții). Mai aveți locuri pentru Timișoara? Perfect. Fii, te rog, drăguț și oprește... trei locuri. BARANGA, I. 219. Ți-am oprit, de-mîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Mesele și băncile erau oprite înadins pentru dînșii, ca să poată petrece mai în tihnă. REBREANU, I. 32. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A se concentra asupra unui punct sau a unei probleme care merită atenție; a insista. Ne pare rău că marginile articolului ne silesc a ne opri foarte puțin asupra acestei opere artistice. GHEREA, ST. CR. II 326. ♦ (Despre ochi, priviri) A se fixa. 5. Tranz. A împiedica de la o acțiune, a nu îngădui, a nu da voie să...; a interzice. Mai grav este că tu începi să-mi sapi autoritatea în fața lumii și că oprești pe oameni să execute poruncile mele. REBREANU, R. I 119. Întunericul, mă oprea să văd fața Adelei. IBRĂILEANU, A. 90. Băiete, i-a răspuns mama, nu vreau să te opresc de la ce ai pus de gînd. CARAGIALE, P. 122. ◊ (Eliptic) Intrarea oprită. ♦ Refl. (Despre persoane) A se stăpîni, a se înfrîna, a se abține (de la ceva). Îi venea flăcăului, de drag, să o soarbă într-o lingură de apă, dară se opri și nu făcu nici o mișcare. ISPIRESCU, L. 35. Mă iertați, dar, zău! nu mă pot opri de rîs. ALECSANDRI, T. I 358. Orice damă l-ar fi văzut în ceasul acela nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGRUZZI, S. I 16. – Imper. sg. și: (regional) oprea (DELAVRANCEA, S. 263).

A SE OPRI mă ~esc intranz. 1) A-și întrerupe mișcarea sau funcționarea. 2) A poposi pentru un anumit timp; a se așeza temporar undeva. 3) A-și înfrâna pornirile; a se reține; a se înfrâna; a se stăpâni; a se controla. [Sil. o-pri] /<sl. oprĕti

A OPRI ~esc tranz. 1) A face să se oprească. 2) A pune deoparte (pentru sine sau pentru altcineva). 3) (despre legi, reguli, dispoziții etc.) A pune sub interdicție; a interzice. [Sil. o-pri] /<sl. oprĕti

oprì v. 1. a împiedeca din mers, din curs: a opri o pendulă, un râu; 2. a reține: i-a oprit leafa; 3. a nu lăsa: l’a oprit de a pleca; 4. a interzice: legea oprește aceasta; 5. a intercepta: a opri scrisorile; 6. a înceta de umblat, de vorbit sau de lucrat: oprește-te; 7. a sta locului, a zăbovi: s’a oprit trei zile în oraș. [Slav. OPRĬETI, a sprijini].

oprésc v. tr. (vsl. o-prĭeti, a opri, d. prĭeti-pron, a sprijini, de unde vine și po-prĭeti și o-pirati, a sprijini, za-prĭeti, a închide, za-porŭ, rătez, rus. za-pór, zăvor, ceh. o-pritĭ, a sprijini. V. po-presc, o-, pri- și ză-por). Împedec din mers, nu las să plece, să curgă, să circule: l-am oprit de a pleca, a opri un ceasprnic, un tren, un izvor. Interceptez: a opri niște scrisorĭ. Rețin: a opri cuĭva leafa, oprește asta pentru tine. Interzic, nu permit: l-am oprit de a pleca, legea oprește asta. V. refl. Încetez de a merge, de a lucra, de a vorbi: m’am oprit o zi la Cluj, oratoru s’a oprit din vorbă. – Vechĭ opreá, oprește-te, stăĭ.

opri (a ~) (desp. o-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opresc, 3 sg. oprește, imperf. 1 opream; conj. prez. 1 sg. să opresc, 3 să oprească

opri (a ~) (o-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opresc, imperf. 3 sg. oprea; conj. prez. 3 să oprească

opri vb. (sil -pri), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opresc, imperf. 3 sg. oprea; conj. prez. 3 sg. și pl. oprească

OPRI vb. I. 1. a sta, (înv. și reg.) a se sprijini, (înv.) a se popri. (A mers ce-a mers, apoi s-a ~.) 2. v. poposi. 3. a poposi, (înv.) a conăci. (S-a ~ la un han.) 4. v. abate. 5. v. stabili. 6. v. staționa. 7. v. stopa. 8. v. frâna. 9. v. sta. 10. v. închide. II. 1. v. înceta. 2. a conteni, a înceta, a (se) întrerupe, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a(-și) înceta, a(-și) întrerupe, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 4. a conteni, a înceta, a se întrerupe, (Mold. și Bucov.) a stâmpi, (înv.) a pristoi. (S-a ~ din cântat, din citit, cu vorba.) 5. a se curma, a înceta, a se întrerupe, (fig.) a se frânge. (Cântecul s-a ~ brusc.) 6. a (se) curma, a (se) întrerupe, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația, de emoție.) 7. v. curma. 8. a se întrerupe, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mâncat.) III. 1. v. împiedica. 2. a împiedica, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 3. v. reține. 4. v. abține. IV. 1. a păstra, a reține, a rezerva. (Ți-am ~ bilete la spectacol.) 2. v. reține. 3. a păstra, a rezerva, a ține. (I-a ~ loc la rând.) V. 1. a interzice. (Te ~ să te mai duci acolo!) 2. v. prohibi. 3. v. interzice.

OPRI vb. I. 1. a sta, (înv. și reg.) a se sprijini, (înv.) a se popri. (A mers ce-a mers, apoi s-a ~.) 2. a poposi, a sta, a ședea, a trage, a zăbovi. (S-a ~ la umbra unui stejar.) 3. a poposi, (înv.) a conăci. (S-a ~ la un han.) 4. a se abate, a da, a trece. (În drum s-a ~ și pe la el.) 5. a se așeza, a se fixa, a se instala, a se stabili, a se statornici, (pop.) a se sălășlui, (înv. și reg.) a se sălășui, (înv.) a se sădi, a se stăvi. (S-au ~ în acele cîmpii mănoase.) 6. a staționa. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 7. a stopa. (Mașina ~ brusc.) 8. a frîna. (~ mașina.) 9. a sta, (fig.) a încremeni. (Ceasul s-a ~.) 10. a închide. (A ~ apa, gazele.) II. 1. a conteni, a se curma, a înceta, a se potoli, a se sfîrși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a (se) prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a continuat și nu s-a ~ decît seara.) 2. a conteni, a înceta, a (se) întrerupe, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a(-și) înceta, a(-și) întrerupe, a(-și) sista, a(-și) suspenda. (Uzina și-a ~ activitatea.) 4. a conteni, a înceta, a se întrerupe, (Mold. și Bucov.) a stîmpi, (înv.) a pristoi. (S-a ~ din cîntat, din citit, cu vorba.) 5. a se curma, a înceta, a se întrerupe, (fig.) a se frînge. (Cîntecul s-a ~ brusc.) 6. a (se) curma, a (se) întrerupe, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respirația, de emoție.) 7. a curma, a întrerupe, (fig.) a reteza, a stăvili. (N-a putut ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 8. a se întrerupe, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mîncat.) III. 1. a împiedica, a înfrîna, a stăvili, (fig.) a frîna. (Nu puteau ~ avîntul revoluționar.) 2. a împiedica, a reține, (înv. și reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 3. a reține, a stăpîni, (rar) a prididi, (fig.) a înghiți. (A-și ~ lacrimile.) 4. a se abține, a se domina, a se înfrîna, a răbda, a se reține, a se stăpîni. (Nu s-a putut ~ să nu-i spună.) IV. 1. a păstra, a reține, a rezerva. (Ți-am ~ niște măsline.) 2. a păstra, a reține. (~ restul!) 3. a păstra, a rezerva, a ține. (I-a ~ loc la rînd.) V. 1. a interzice. (Te ~ să te mai duci acolo.) 2. a interzice, a prohibi, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor alcoolice.) 3. a interzice, a proscrie. (A ~ duelul.)

A se opri ≠ a continua, a se mișca

A opri ≠ a permite

A (se) opri ≠ a (se) porni

OPREȘTE interj. 1. v. stop! 2. ho.

OPREȘTE interj. ho!, stai! (~!, murgule!)

opri (opresc, oprit), vb. – 1. A reține, a para. – 2. A reține, a conține, a supune, a constrînge. – 3. A interzice. – 4. A invita, a găzdui. – 5. A deduce, a conchide. – 6. A închide, a pune în închisoare. – 7. (Vb. refl.) A înceta, a zăbovi, a se întrerupe. Sl. opreti (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 229), cf. ceh. opreti „a susține” și opor. – Der. opreală, s. f. (oprire, popas; încetare, sfîrșit; închisoare); opreliște, s. f. (înv., oprire, detenție; înv., prohibiție); oprea, interj. (stai, oprește-te!); oprelnic, adj. (represiv); opritor, adj. (înv., protector, susținător); opritoare, s. f. (piedică, obstacol); opritură, s. f. (interdicție; pădure în care e oprită tăierea copacilor).

O, temps, suspends ton vol! (fr. „O, timpule, oprește-ți zborul!”) – Lamartine, poezia Lacul, strofa 6. Poetul stă pe malul unui lac, își aduce aminte de întîlnirile cu iubita lui și meditează asupra trecerii vremii: „Scăpare n-are omul, și timpul țărm nu are:/ El curge, noi murim!” Versul „O, temps, suspends ton vol!” a apărut cu mult înainte (1762) în Ode sur le temps (Odă despre timp) a lui Antoine Thomas. Cum însă poezia Lacul e mai cunoscută, expresia circulă sub semnătura lui Lamartine. „Să fi strigat atunci, să fi strigat,/ Așa cum mă-nvățase bunul poet:/ «O, vreme, curmă-ți zborul și tu/ prielnic ceas, oprește-te!»/ e-aproape sigur/ că lucrurile n-ajungeau aici” (Geo Dumitrescu, „Gazeta literară”, nr. 702). Vezi: Die Jahre fliehen… LIT.