Definiția cu ID-ul 916157:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MAJÓR, -Ă, majori, -e, adj. 1. (Despre oameni; în opoziție cu minor) Care a împlinit vîrsta cînd se poate bucura prin lege de drepturi civile și politice depline. Eleonora era majoră, era stăpînă pe moșie mai mult ca oricînd. DUMITRIU, B. F. 146. Ca mîine vii să-mi ceri consimțămîntul; și nu ți-l dau...Nu-mi pasă; sînt majoră. D. ZAMFIRESCU, R. 139. 2. Foarte important, principal, de căpetenie. Preocuparea lor majoră, artă sau speculația filozofică, le absoarbe întreaga existență. SADOVEANU, E. 30. ◊ Caz de forță majoră v. forță. 3. (Mil.; numai în expr.) Sergent-major v. sergent. Locotenent-major v. locotenent. (Ieșit din uz) Plutonier-major v. plutonier. Stat-major = grup de ofițeri care funcționează pe lîngă un comandant în scopul conducerii trupelor. [Un] general scund și grozav de spătos, în uniformă cu buzunări numeroase și enorme, încît ar fi putut cuprinde toată arhiva marelui stat-major. C. PETRESCU, Î. II 71. 4. (Muz.; în expr.) Gamă majoră = modul diatonic (cu semitonuri între treptele 3-4 și 7-8) pe care se bazează sistemul armonic tonal. 5. (Logică; în expr.) Termen major (sau premisă majoră) = unul din cei doi termeni (sau din cele două premise) ai unui silogism, și anume acela care conține obiectul concluziei.