5 definiții pentru ezitat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EZITÁ, ezít, vb. I. Intranz. și tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a șovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EZITÁ vb. 1. a se codi, a pregeta, a șovăi, (înv. și reg.) a se îndoi, (reg.) a se îngăima, a se nedumeri, a se tântăvi, (Mold.) a se cioșmoli, (prin Olt.) a se scârciumi, (înv.) a se cruța, a lipsi, (fig.) a oscila, (înv. fig.) a se atârna, a se cumpăni, a se legăna. (A ~ să se ducă acolo.) 2. a aștepta, a șovăi. (N-a mai ~ o clipă și...)

EZITÁ vb. I. intr., tr. A șovăi, a se îndoi. [P.i. ezit 3,6 -tă. / < fr. hésiter, cf. lat. haesitare – a fi încurcat].

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a șovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ezitá vb., ind. prez. 1 sg. ezít, 3 sg. și pl. ezítă

Intrare: ezitat
ezitat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ezitat
  • ezitatul
  • ezitatu‑
  • ezita
  • ezitata
plural
  • ezitați
  • ezitații
  • ezitate
  • ezitatele
genitiv-dativ singular
  • ezitat
  • ezitatului
  • ezitate
  • ezitatei
plural
  • ezitați
  • ezitaților
  • ezitate
  • ezitatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)