SĂLBATIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (= silvaticus).

sălbatic, ~ă [At: (a. 1560) GCR I, 4/4 / V: ~tec, (înv) salbatec, selbatec, sel~, (reg) sărb~ / Pl: ~ici, ~ice, (îvr) ~ici af / E: ml silvaticus] 1 a (D. plante) Care a crescut de la sine, fără să fie cultivat Si: necultivat, (reg) sălbăticos (1). 2 a (D. plante) Care nu este altoit Si: nealtoit, (reg) sălbăticos (2). 3 a (Ca determinativ, urmând după nume de fructe) Care reprezintă varietăți necultivate (sau nealtoite) Si: (reg) sălbăticos (3). 4 a (Înv; csnp; îs) Vin selbatec Vin care provine din viile cu viță-de-vie nealtoită. 5 a (D. animale) Care este nedomesticit, trăind în natură și ferindu-se de om Si: neîmblînzit, (înv) sălbăticos (4). 6 a (Pex; d. cai) Care este greu de stăpânit Si: aprig (8), sireap (3). 7 a (Îs) Miere sălbatecă Miere produsă de albinele sălbatice (5). 8 a (D. animale domestice) Care se arată temător în prezența oamenilor (străini). 9 a (D. copii, oameni) Care se sperie ușor. 10 a Care este creat de natură fără intervenția omului Si: natural. 11 a Lipsit de artificii (de rafinament) Si: frust (6), simplu. 12 a Care aparține naturii vegetale. 13 a Care este specific naturii vegetale. 14 a (D. pământ, terenuri etc.) Care este (încă) nedesțelenit. 15 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este greu accesibil (sau neospitalier) datorită unor factori naturali Si: inaccesibil. 16 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este nelocuit Si: pustiu. 17 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este neumblat Si: nefrecventat. 18 a (D. ținuturi, locuri etc.) Care este lipsit de urmele civilizației. 19-20 smf, a (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate (încă) în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești Si: primitiv. 21-22 smf, a (Persoană) care aparținea unei populații migratoare din epoca marilor migrațiuni Si: (iuz) barbar (1-2). 23 a Specific sălbaticului (19) Si: înapoiat, primitiv. 24 a Care se referă la sălbatici (19). 25 a Care datează din timpul sălbaticilor (21). 26 a (D. ochi, privire etc.) Ca de sălbatic (19). 27 a (D. păr, bărbi, etc.) Care este (total) neîngrijit, ca de sălbatic (19). 28-29 smf, a (Persoană) care se comportă ca un sălbatic Si: grosolan, înapoiat, necivilizat, primitiv, (liv) troglodit. 30 a (D. oameni) Care este lipsit de omenie, comportându-se în mod crud Si: barbar (14), sângeros (1), violent. 31 a (D. manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor sau d. fața, fizionomia, ochii, privirea etc. lor) Care exprimă lipsă de omenie (sau cruzime, brutalitate, violență). 32 a (Îvr; d. obiecte; îf sălbatec) Care produce dureri violente, insuportabile. 33-34 smf, a (Om) căruia nu-i place compania altora. 35-36 smf, a (Om) care se izolează de semenii săi, de societate Si: insociabil, nesociabil. 37-38 smf, a (Om) retras. 39 a Care se manifestă cu o violență, o forță, o intensitate extraordinară. 40 a (D. elemente mobile; spc) Care se mișcă, se deplasează (cu mare viteză și în mod impetuos). 41-42 a, av (D. mișcări, deplasări ale unor elemente mobile) (Care se fac) cu mare viteză și în mod impetuos. 43 a (D. oameni) Care au manifestări nestăpânite Si: impulsiv. 44 a (D. firea, manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de stăpânire, impulsivitate.

SĂLBATIC, -Ă, sălbatici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stăpânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprimă neliniște, spaimă sau violență, sălbăticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natură, fără intervenția omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pământ, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre ținuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizație. II. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care aparține unor grupuri de oameni aflate în prima perioadă de dezvoltare a societății omenești; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. și f. (Persoană) care se comportă ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre păr) Des și aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii sălbatic. ♦ (Despre manifestări, acțiuni etc. ale omului) Care exprimă, care arată lipsă de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necruțător. 6. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu se poate stăpâni; aprig, impulsiv, nestăpânit, nedomolit. 7. Adj., s. m. și f. (Om) care fuge de lume, care nu respectă conveniențele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifestă cu deosebită intensitate, neobișnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricoșător, de neînvins. 2. (Despre mișcări sau corpuri în mișcare) Rapid, vijelios, năvalnic. [Var.: sălbatec, -ă adj., s. m. și f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

SĂLBATIC¹, -Ă, sălbatici, -e, adj. (Și în forma sălbatec) 1. (Despre animale, în opoziție cu domestic) Care nu este domesticit, îmblînzit, supus omului; p. ext. greu de stăpînit, aprig, aprins, nedomolit. Să mă duc pe-un cal sălbatec, să mă duc fără să știu. EFTIMIU, Î. 27. Sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. ALECSANDRI, P. A. 124. ♦ (Despre plante) Care a crescut de la sine, necultivat, neîngrijit, nealtoit. Ea are flori de crîng la sîn Și-n păr un trandafir sălbatic. COȘBUC, P. I 181. 2. (Despre pămînt, locuri etc.) În care nu a intervenit prezența și mîna omului, necultivat, nelucrat, nelocuit, neamenajat; pustiu. Asculta cu luare aminte isprăvile de vînătoare, rătăcirile prin locuri sălbatice și neumblate. SADOVEANU, O. I 272. Pîraiele... sălbatice cîntă neîncetat lauda ta. RUSSO, O. 23. 3. (Despre oameni) Din prima perioadă de dezvoltare a societății omenești, p. ext. care se comportă ca un om necivilizat, primitiv. Din turnul acesta sălbaticii noștri strămoși cercetau zarea. SADOVEANU, O. VII 179. Îi socotea sălbateci și răi. REBREANU, R. I 169. ♦ Care arată sălbăticie, primitivism; de sălbatic, ca la sălbatici. Cu cît oastea tăcută se apropia, cu atît gălăgia țărănească se învolbura ca un cor sălbatec amețitor. REBREANU, R. II 250. Ea cîntă-un viers sălbatec din Dacia transalpină. ALECSANDRI, T. II 204. ◊ Fig. Sînt ciudate și pline de o sălbatică frumusețe nopțile de toamnă din jurul munților Perșani. BOGZA, C. O. 248. Îmi umpleau tot trupul pînă în cele din urmă fibre cu simțirea sălbatică a bucuriei de viață. SADOVEANU, O. V 103. ♦ Fig. Înfricoșător, înfiorător. Vîntul plîngea afară cu modulații sălbatice. SADOVEANU, O. I 435. Mereu crește zgomotul valurilor ce se izbesc de chei, spărgîndu-se într-un muget sălbatic. BART, S. M. 14. ♦ Fig. Vijelios, repede. Jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatic. REBREANU, I. 12. Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii... Și roibii cu nările-n vînt Vor trece-n sălbatec galop. COȘBUC, P. I 154. ♦ Retras de lume, nesociabil, singuratic. 4. Neomenos, crud, barbar, lipsit de umanitate, animalic; Un chef sălbatic se încinse. SADOVEANU, O. I 166. Acum ar fi vrut o biruință sălbatecă, numai ca să-i îngenunche pe toți. C. PETRESCU, C. V. 122. Focul!... Focul! răcni un glas cu o bucurie sălbatecă. REBREANU, R. II 205. ◊ (Adverbial) Ne-au furat caii! – Cum? urlă sălbatic vatamanul. SADOVEANU, O. VII 38. Arald se primblă singur, rîzînd, vorbind sălbatic. EMINESCU, O. I 96. ♦ Care exprimă cruzime, sălbăticie. Și ochii lui sălbatici Străfulgerînd tresar. IOSIF, PATR. 70. – Variantă: sălbatec, -ă adj.

SĂLBATIC², -Ă, sălbatici, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unor grupuri de oameni aflați în sălbăticie, p. ext. persoană aflată pe o treaptă inferioară de civilizație. ♦ Persoană nesociabilă care trăiește retrasă de lume. Leana și Culai?... Ce sălbatici! DELAVRANCEA, O. II 331. – Variantă: sălbatec, -ă s. m. și f.

SĂLBATIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neîmblânzit. 2) (despre plante) Care crește de la sine; necultivat. 3) (despre pământ) Care este lăsat în părăsire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) și substantival (despre persoane) Care se ferește de lume; nesociabil. 7) și substantival Care este lipsit de milă; fără milă; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifestă cu mare putere; violent. 9) și substantival fig. Care vădește lipsă de respect față de cultură și civilizație; barbar. /<lat. silvaticus

sălbatic a. 1. care trăiește în păduri, în locuri pustii; 2. care nu e domesticit: rață sălbatică; 3. care nu e civilizat: popoare sălbatice; 4. care răsare firește: smochin sălbatic; 5. incult și nelocuit: țară sălbatică; 6. fig. grosolan, necioplit: apucături sălbatice. [Lat. vulg. SALVATICUS = clasic SILVATICUS]. ║ m. 1. cel ce trăiește în păduri, fără legi: sălbaticii din Africa; 2. fam. cel ce evită societatea.

BUSUIOC, -OACĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.

GĂINĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

SPANAC, (1) (rar) spanace, (2) spanacuri, s. n. 1. Plantă erbacee legumicolă cultivată pentru frunzele sale mari, cărnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). 2. (Fam.) Lucru banal, fără valoare; fleac. ◊ Expr. (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanță, un fleac, un vax. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă erbacee cu frunze romboidale și cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = plantă erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulețe (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.

micsandră sf [At: POLIZU / S și: mixa~ / V: (reg) licsandrie, ~drea, ~dru sn, mis~ / Pl: ~dre / E: ns cf micsă] 1-2 Două specii de plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpină simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite de peri cenușii, cu flori albe, roșii, albastre sau violete, plăcut mirositoare. Si: micșunea, (reg) foaltină, garoafă, levcoaie-roșie, șivoi, vioară-roșie, viorea-roșie (Matthiola incana și annua). 3 (Bot; șîc) ~-galbenă Micșunea (Cheiranthus cheiri). 4 (Bot) Toporaș (Viola odorata). 5 (Îc) ~-sălbatică (sau ~-de-munte) Plantă erbacee din familia cruciferelor cu tulpina dreaptă, cu flori acoperite cu peri cenușii și cu flori galbene, cu miros plăcut (Erysimum officinalis).

morcov sm [At: 1808 IORGA, S. D. VIII, 44 / V: (reg) mâr~, ~oavă sf ~ob, ~od, ~oi, ~on, ~ă sf ~oz, ~cur, ~cuv, murcoi, mur~ / Pl: ~i, (reg) ~e sn / E: bg морков] 1 Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, a cărei rădăcină groasă, în formă de con, de culoare galbenă roșiatică, cu gust dulce, este întrebuințată în alimentație Si: (reg) moroc, mure (Daucus carota sativa). 2 (Bot; reg; îc) ~-de-câmp, ~-galben,~-sălbatic Rușinea-fetei (Daucus carota). 3 (Bot; reg; îc) ~-de-deal Scaiul-dracului (Eryngium campestre). 4 (Bot; reg; îc) ~-porcesc Nap porcesc (Helianthus tuberosus). 5 (Îf morcovă; îc) ~-vadelelor Mutătoare (Bryonia alba). 6 (Îc) ~i-albi Cartofi (Solanum tuberosum). 7 (Arg) Fiecare dintre bornele fixate pe marginea unei șosele.

salbatec, ~ă sm, sf, a vz sălbatic

sălbatec, ~ă a, smf vz sălbatic

sărbatic, ~ă a, smf vz sălbatic

selbatec, ~ă smf, a vz sălbatic

selbatic, ~ă sf, a vz sălbatic

busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.

CAPRĂ (pl. -re) sf. 1 🐒 Animal domestic, din ord. rumegătoarelor, cu coarne lungi întoarse înapoi, cu coada scurtă și cu trupul acoperit de o lînă aspră numită „păr”; dă un lapte foarte bun și e numită adesea de economiști „vaca săracului” (Capra hircus) (🖼 486); proverb: a împăca și capra și varza, a mulțumi și pe unii și pe alții, a împăca două interese opuse; pe unde a sărit capra, sare și iada, copiii fac ce au văzut de la părinți, năravurile părinților trec și la copii; caprei îi cade coada de rîie, și ea tot sus o ține, se zice celor mîndri, înfumurați cari își păstrează îngîmfarea cu toate loviturile soartei, cu toată păcătoșia lor ¶ 🐒 CAPRĂ-NEAGRĂ, numită și CAPRĂ-SĂLBATICĂ, speță de antilopă, cu coarne mici, care trăește pe creștele cele mai înalte ale Alpilor și Pirineilor și sare din stîncă în stîncă cu o ușurință și o dibăcie fără pereche (Capella rupicapra) (🖼 847): se ducea tocmai pe Vulcan de împușca cîte un puiu de urs și o ~-neagră I. -GH. ¶ 3 🐦 CAPRA-DRACULUI LUPUL-VRĂBIILOR ¶ 4 🎲 Arșic scos din încheietura piciorului caprei: averea noastră în arșice se suia într’o vreme pînă la două mii, tot capre curățite în var I. -GH. ¶ 5 Fig. familiar Poreclă dată Grecilor de la noi din țară: ~ rîioasă, Grec înfumurat ¶ 6 Scaunul trăsurei pe care șade birjarul sau vizitiul (🖼 848): vezeteul să dă iute jos din capra trăsurii CRG. ¶ 7 Patru picioare de lemn dispuse cîte două cruciș și împreunate între ele, pe care se taie lemne cu ferestrăul (🖼 849); împreunate în alt chip, aceste patru picioare se întrebuințează ca suport al unei mese, al unei schele de zidari, etc. ¶ 8 💒 Doi căpriori (de la acoperișul casei) încheiați la vîrf (🖼 850) ¶ 9 🔧 Compasul dogarului, pas, pașnic ¶ 10 Trans, ⛓ Vîrtelniță de depănat tortul (🖼 851); ~ de țevi, un fel de vîrtelniță așezată pe trei crăcane, pentru depănat țevi (🖼 852) ¶ 11 Trans. Crăcană pe care se pune ciubărul cu rufe ¶ 12 Trans. Coșul cuptorului, hornul, făcut din nuiele {DENS.~} ¶ 12 Mold. Bucov. Maram. Om îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos și deghizat ca o capră, care umblă jucînd și sărind în patru labe în ajunul sfîntului Vasile sau la petrecerile organizate la priveghiu (🖼 853): capra clămpănea în toate părțile, repezindu-se după fete SAD. ¶ 14 De-a capra, joc de copii în care unul sare peste unul sau mai mulți copii aplecați și sprijinindu-se cu mîinile de genunchi (🖼 854) ¶ 15 🎼 👉 ARCUȘ ¶ 16 🌿 BARBA-CAPREI, numele mai multor plante și ciuperci 👉 BARBĂ; – CAPRĂ-NEMȚEASCĂ = CALCEA-CALULUI; – PICIORUL-CAPREI¹, plantă erbacee cu tulpina groasă, cu flori albe sau roșietece întrebuințată odinioară ca leac contra podagrei (Aegopodium podagraria) (🖼 855 ; -PICIORUL-CAPREI² – SPANAC-SĂLBATIC; -ȚÎȚA-CAPREI¹, plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon pratensis) (🖼 856); – ȚÎȚA-CAPREI² – BARBA-CAPREI¹ [lat. capra].

GĂINĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂINĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

MICSANDRĂ, micsandre, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, avînd tulpina ramificată, frunzele acoperite cu peri cenușii și florile albe, roșii sau violete cu miros plăcut (Mathiola incana); micșunică. Îngustă grădiniță provincială cu micsandre. C. PETRESCU, Î. I 20. Micsandra spre rozetă se pleacă fermecată. MACEDONSKI, O. I 117. – Compus: micsandră-sălbatică = plantă erbacee cu flori în ciorchine, galbene, plăcut mirositoare, care crește prin locuri însorite (Erysimum Wittmannii).

ROȘCOV, roșcovi, s. m. (Bot.; numai în expr.) Roșcov-sălbatic = plătică². Din fața casei lui Hagiu pleca spre oraș calea Plevnei, pe stînga cu umbră firavă de roșcovi-sălbatici. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.

SĂLBATEC¹, -Ă adj. v. sălbatic¹.

SĂLBATEC², -Ă s. m. și f. v. sălbatic².

SPANAC, (rar) spanace, s. n. Plantă erbacee cultivată pentru frunzele ei mari, de un verde-închis, folosite ca aliment (Spinacia oleraceea). Frunzuliță trei spanace, De la București încoace, Este-o cîrciumă-n pîrloage. ȘEZ. I 288. Frunză verde de spanac Strigă-naltul împărat De trei zile și trei nopți. TEODORESCU, P. P. 609. ◊ Compuse: spanac-porcesc = plantă cu flori verzi, care crește prin dărîmături, pe lîngă ziduri etc. (Chenopodium hybridum); spanac-sălbatic = plantă cu frunzele dințate și cu flori albicioase, care crește prin locuri cultivate și necultivate (Chenopodium album ); piciorul-caprei. – Pl. și: (rar, m.) spanaci (ȘEZ. III 156). – Variante: spinac (BIBICESCU, P. P. 385), (Transilv.) spinat s. n.

sălbatéc (vest) și -ic (est), -ă adj. (lat. salváticus, îld. sĭlváticus, pădureț, d. silva, pădure; it. salvático, selvaggio, Triest, salvadego, pv. salvatge, fr. sauvage). Care nu e domestic, care nu trăĭește pe lîngă om (ci în pădurĭ saŭ deșerturĭ): animale sălbatice. Fig. Sperios, care fuge de om străin: copil sălbatic. Singuratic, misantrop: savanțiĭ îs cam sălbaticĭ. Necivilizat, incult, necĭoplit, primitiv: popoare sălbatice. Fig. Crud, feroce: un țăran sălbatic. Necĭoplit, grosolan: apucăturĭ sălbatice. Care crește singur (fără cultură), spontane: poamă sălbatică (V. pădureț). Primitiv, necultivat, nelocuit: țară sălbatică. Subst. Om sălbatic, om care trăĭește fără legĭ scrise, fără organizațiune socială: sălbaticiĭ africanĭ. Misantrop.

sălbatic adj. m., s. m., pl. sălbatici; adj. f., s. f. sălbatică, pl. sălbatice

sălbatic adj. m., s. m., pl. sălbatici; adj. f., s. f. sălbatică, pl. sălbatice

sălbatic adj. m., s. m., pl. sălbatici; f. sg. sălbatică, pl. sălbatice

sălbatic

sălbatic.

busuioc-sălbatic (plantă) s. m., art. busuiocul-sălbatic

cocoș-sălbatic (pasăre) s. m., pl. cocoși-sălbatici

găină s. f., g.-d. art. găinii; pl. găini

găină-sălbatică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găinii-sălbatice; pl. găini-sălbatice

micsandră-sălbatică (plantă) s. f., g.-d. art. micsandrei-sălbatice; pl. micsandre-sălbatice

neghină-sălbatică (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. neghinei-sălbatice

porc-sălbatic (mistreț) s. m., pl. porci-sălbatici

rață sălbatică s. f. + adj.

roșcov s. m., pl. roșcovi

rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

usturoi-sălbatic (plantă) s. m.

!busuioc-sălbatic (plantă) s. m., art. busuiocul-sălbatic

cocoș-sălbatic (pasăre) s. m., pl. cocoși-sălbatici

găină-sălbatică (găină-de-munte) s. f., g.-d. art. găinii-sălbatice; pl. găini-sălbatice

micsandră-sălbatică (plantă) s. f., g.-d. art. micsandrei-sălbatice; pl. micsandre-sălbatice

neghină-sălbatică (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. neghinei-sălbatice

pisică sălbatică s. f. + adj.

!porc-sălbatic (mistreț) s. m., pl. porci-sălbatici

rață sălbatică s. f. + adj.

!rută-sălbatică (plantă) s. f., art. ruta-sălbatică, g.-d. art. rutei-sălbatice; pl. rute-sălbatice

!usturoi-sălbatic (plantă) s. m.

busuioc sălbatic s. m. + adj.

cocoș-sălbatic s. m., pl. cocoși-sălbatici

găină-sălbatică (găină-de-munte) s. f., pl. găini-sălbatice

micsandră-sălbatică (bot.) s. f., g.-d. art. micsandrei-sălbatice; pl. micsandre-sălbatice

neghină-sălbatică s. f.

pisică sălbatică s. f. + adj.

porc sălbatic s. m. + adj.

rață sălbatică s. f. + adj.

ruta-sălbatică s. f., art. ruta-sălbatică

usturoi sălbatic s. m. + adj.

sălbatic (sălbatică), adj. – Neîmblînzit, necultivat, natural, frust, rău. – Var. sălbatec. Megl. sălbatic. Lat. salvatĭcus (Diez, I, 365; Pușcariu 1497; REW 7922, Rosetti, I, 59), cf. it. salvatico, prov. salvatge, fr. sauvage. – Der. sălbătici (var. însălbătici, (în)sălbătăci), vb. (a <se> face sălbatic); sălbăticie (var. sălbatăcie), s. f. (stare de sălbatic; Trans., fiară); sălbăticime (var. sălbătăcime, sălbăticiune, sălbătăciune), s. f. (fiară; animal sălbatic); sălbăticos, adj. (sălbatic); sălbăție, s. f. (plantă, Lolium temulentum), numită poate astfel datorită proprietăților sale narcotice. Din rom. provine rut. silvatici „spiriduș” (Candrea, Elemente, 409).

OREZ SĂLBATIC s.n. Graminee originară din America de Nord (Zizania aquatica), neînrudită cu orezul, ale cărei semințe lungi și subțiri, de culoare maronie, sunt comestibile și utilizate de obicei în amestec cu orezul. Conferă preparatelor culinare un aspect și o aromă deosebite, boabele sale devenind prin fierbere de culoare purpurie. [Dicționar gastronomic explicativ, Ed. Gemma Print, 2003]

ERYSIMUM L., MIXANDRE SĂLBATICE, fam, Cruciferae. Gen originar din Asia, America de N, sudul Europei, cca 82 specii, erbacee, anuale, bienale, perene cu peri gri, rar gri-pîsloase. Tulpină erectă. Frunze oblong-lanceolate, fără stipele, dentate, acoperite cu peri trifizi, cele superioare sesile, cele inferioare scurt-pețiolate. Înfloresc mai-sept. Flori galbene-portocalii, mirositoare, hermafrodite (4 sepale, 4 petale lung-ungulate, 6 stamine cu glande nectarifere la bază, un stil simplu, cca 3 mm lungime, stigmat întreg sau bilobat), dispuse în raceme largi sau alungite. Fruct, silicvă lung-pețiolată, patrunghiulară.

GLEDITSCHIA L., GLĂDIȚĂ, PLĂTICĂ, ROȘCOV SĂLBATIC, fam. Leguminosae. Gen originar din Africa, America, Asia, Europa, America de S, cca 11 specii, arbori cu spini lungi, ramificați. Frunze simplu și dublu-penate cu foliole mai mici. Flori verzi, poligame, în raceme sau panicule, cu 6-10 stamine libere. Fructul, o păstaie turtită.

PRUNELLA L., PRUNELA, BUSUIOC SĂLBATEC, fam. Labiatae. Gen originar din regiunile continentale, 4-6 specii, erbacee, perene, scunde. Frunzele pețiolate, oblong-ovate, rar penat-fidate, cu lobii liniari sau oblongi lipsite de stipele. Flori mov-roșietice sau purpur și albe, dispuse în spic dens, terminal (caliciul cilindric- campanulat, bilabiat, cu 10 nervuri neregulate, baza superioară cu 3 dinți lați, scurți, cea inferioară cu 3 dinți subțiri, lungi, antere cu 2 loji, stil crestat în vîrf), dispuse In spic dens, terminal.

SĂLBATIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rău. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.

SĂLBATIC adj., adv. 1. adj. (rar) pădureț. (Animale ~e și animale domestice.) 2. adj. nedomesticit, neîmblînzit, (pop.) sireap. (Cal ~.) 3. adj. aprig, focos, nestăpînit, sireap, vijelios, (înv.) zmeios. (Un armăsar ~.) 4. adj. barbar, primitiv, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 5. adj. înapoiat, neevoluat, primitiv, rudimentar. (Duceau o viață ~, în caverne.) 6. adj. necivilizat, primitiv. (Așezări ~.) 7. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 8. adj. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 9. adj. animalic, bestial, feroce, fioros. (Gest ~.) 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 12. adj. fricos, sperios, temător, (livr.) timorat. (De ce ești atît de ~ ?) 13. adj. (BOT.) pădureț, (pop.) mistreț, mistricit. (Păr ~.) 14. adj. (BOT.) (pop.) pădureț, (înv. și reg.) păduratic, păduresc. (Fruct ~.) 15. adj. natural, (livr.) frust. (Frumusețea ~ a Bucegilor.) 16. adj. deșert, gol, necultivat, pustiu, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) pustiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.)

BUSUIOC-SĂLBATIC s. v. lupoaie.

MEI SĂLBATIC s. v. meișor.

PĂTRUNJEL-SĂLBATIC s. v. rușinea-fetei.

ROȘCOV SĂLBATIC s. v. glădiță, plătică.

RUTĂ-SĂLBATICĂ s. v. tămâiță-de-câmp.

busuioc-sălbatic s. v. LUPOAIE.

mei-sălbatic s. v. MEIȘOR.

morcov-sălbatic s. v. RUȘINEA-FETEI.

pătrunjel-sălbatic s. v. RUȘINEA-FETEI.

roșcov-sălbatic s. v. GLĂDIȚĂ. PLĂTICĂ.

rută-sălbatică s. v. TĂMÎIȚĂ-DE-CÎMP.

Sălbatic ≠ domestic