19 definiții pentru singuratic singuratec


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic.

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic.

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -e, adj. 1. (Despre ființe, în special despre oameni) (Care trăiește) departe de alte ființe, izolat de societate; retras, singur. Șt. O. Iosif a murit trist și singuratic. SADOVEANU, E. 168. Dar nu vine! Singuratic În zadar suspin și sufăr Lîngă lacul cel albastru, încărcat cu flori de nufăr. EMINESCU, O. I 74. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stîncă, pe-un munte păduratic. ALECSANDRI, P. A. 161. ◊ (Substantivat) Franțuzeasca cu puternic accent toscan se dovedea fluidă și bogată, după legea singuraticilor condamnați îndelung la muțenie. SADOVEANU, Z. C. 98. ♦ (Despre perioade de timp) Petrecut, trăit în singurătate. Deodată văzui pe bătrînă privindu-l fix, cu dragoste, cu tristeță și resemnare, cum îl privea de zeci de ani singuratici și triști. SADOVEANU, O. VIII 62. ♦ (Despre acțiuni omenești) Făcut în singurătate; tainic. Fără mărturie străină își face singuraticele sale rugăciuni. HOGAȘ, H. 53. 2. (Despre lucruri) Departe de alte lucruri sau de alte așezări omenești; solitar, liniștit. Privighetorile se așază în colțuri singuratice așa alese încît să răspundă armonic ecourile. SADOVEANU, O. VI 331. Se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică. CREANGĂ, P. 213. Conrad simțea în sînu-i un dor necunoscut; Pe podul singuratic ședea el abătut. BOLINTINEANU, O. 240. 3. (Gram.; învechit) Singular. (Substantivat) Petru Maior nu impune sisteme de cuvinte, ci... le lasă în forma primitivă la înmulțit (= plural) sau la singuratic. RUSSO, S. 60. – Variantă: singurátec, -ă (EMINESCU, O. I 75, RUSSO, 99) adj.

SINGURÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre ființe) Care trăiește singur; retras; solitar. 2) (despre obiecte) Care se găsește singur; solitar. /singur + suf. ~atic

singuratic a. care e singur, cui îi place a fi singur.

singurátic (est) și -ec (vest), -ă adj. (d. singur). Izolat, departe de lume: un schit singuratic, o singuratică insulă din imensitatea oceanuluĭ. Iubitor de singurătate: cugetătoriĭ îs singuraticĭ.

SINGURÁTEC, -Ă adj. v. singuratic.

SINGURÁTEC, -Ă adj. v. singuratic.

SINGURÁTEC, -Ă adj. v. singuratic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice

singurátic adj. m., pl. singurátici; f. sg. singurátică, pl. singurátice

singuratic (cu înțelesul: căruia îi place să trăiască singur).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SINGURÁTIC adj. 1. v. retras. 2. v. răzleț. 3. v. dosnic.

SINGURÁTIC adj. v. singur, unic.

SINGURÁTIC adj., s. v. singular.

SINGURÁTIC s. v. solitar.

SINGURATIC adj. 1. izolat, retras, singur, solitar, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; trăiește ~.) 2. izolat, pribeag, rătăcit, răzleț, singur, solitar. (Se uita la un nor ~.) 3. ascuns, dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, tainic, tăinuit, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.)

singuratic adj., s. v. SINGULAR.

singuratic adj. v. SINGUR. UNIC.

Singuratic ≠ nesolitar, nesinguratic

Intrare: singuratic
singuratic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singuratic
  • singuraticul
  • singuraticu‑
  • singuratică
  • singuratica
plural
  • singuratici
  • singuraticii
  • singuratice
  • singuraticele
genitiv-dativ singular
  • singuratic
  • singuraticului
  • singuratice
  • singuraticei
plural
  • singuratici
  • singuraticilor
  • singuratice
  • singuraticelor
vocativ singular
plural
singuratec adjectiv
adjectiv (A10)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • singuratec
  • singuratecul
  • singuratecu‑
  • singuratecă
  • singurateca
plural
  • singurateci
  • singuratecii
  • singuratece
  • singuratecele
genitiv-dativ singular
  • singuratec
  • singuratecului
  • singuratece
  • singuratecei
plural
  • singurateci
  • singuratecilor
  • singuratece
  • singuratecelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)