aprig, ~ă a, av [At: DOSOFTEI, V. S. 189/1 / V: ~reg, (înv) ~ic / Pl: ~igi, ~ige / E: nct] 1-2 a (D. oameni; construit cu prepoziția la) Lacom, hrăpăreț. 3 a Neîndurător. 4 a Irascibil. 5 a Impetuos. 6 a Grozav. 7 a (D. animale) Sălbatic. 8 a (Fig) Aspru. 9 a Puternic. 10 a (Fig; d. conformații ale naturii) Primejdios. 11 av Cu toată puterea, cu impetuozitate, cu strășnicie.

APRIG, ‡APREG I. adj. 1 Înfocat, înflăcărat, nestăpînit: firea lui ~ă și svăpăiată (VLAH.) ¶ 2 Pornit, pătimaș, înverșunat, neîndurat, neîmblînzit: la mînie era ~, numai nu ținea prea mult (NEC.) ¶ 3 Furios, grozav: cale să deschidem prin ~ul dușman (ALECS.) ¶ 4 Crîncen: ~ războiu să dați necredincioșilor ce se închină la lună (ISP.) ¶ 5 Ce înspăimîntă, crunt: căutătură ~ă ¶ 6 Rău: e un om ~ ¶ 7 Lacom: ~ la cîștig ¶ 8 Fără milă, nesăturat: Petru Vodă... fiind ~ la prăzi (GR.-UR.) ¶ 9 Zelos, neîntrecut: e un vînător ~ ¶ 10 Necruțător, crud: va izbuti poate să scape și de dinții ~i ai dulăilor (ODOB.) ¶ 11 De înfățișare sălbatecă, greu de suit (vorb. de un munte): munți cu... coastele lor ~i, rîpoase și surpate (ODOB.) II. adv. 1 Cu înflăcărare, cu patimă: ține ~ la reputația lui ¶ 2 Cu răutate, cu mînie, crunt: se uită ~ la toți ¶ 3 În chip spăimîntător, grozav: Vuește ~ cîmpul și armele răsună (ALECS.).

APRIG, -Ă, aprigi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Iute, înfocat, înflăcărat, impetuos, nestăpînit; (despre animale) iute, sireap. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu... ALECSANDRI, P. A. 36. ◊ Fig. De multă vreme se strînsese în inimile lor dorul aprig de țară. SADOVEANU, O. I 322. Apriga furtună Pe marea tulburată... Se-nalță, se lățește și vîjîie și tună, Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. A. 70. ◊ (Adverbial) Doar tîrziu, cînd prînd mai aprig în vecini să latre cînii, Ei tresar, se văd în față și plîng amîndoi bătrînii. GOGA, P. 95. Unde te duceai așa de aprig? SADOVEANU, Z. C. 191. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. 2. Aspru, crunt, neîndurat, nemilos; înverșunat. Înțelesul tainic al acestui cuvînt [zgripsor] îl descoperisem eu singur în ființa aprigă și nemilostivă a țîțacăi mele Leona. SADOVEANU, N. F. 32. Agapia, care ascultase de după ușă, venea asupra lor cu priviri aprige. SADOVEANU, M. C. 10. Tatăl e om tare bun la inimă, deși îi place să se arate aprig cu ea. REBREANU, P.. S. 155. Spune-mi, ce voiești pentru binele ce mi-ai făcut că m-ai curățit de dușmanul meu cel mai nemilostiv și mai aprig? SBIERA, P. 87. ◊ (Adverbial) Văd... că are ce învăța și de la tine fiul tău, nepotul rotarului, a rostit aprig duduca Leona, arătîndu-și colții. SADOVEANU, N. F. 7. 3. (Construit cu prep. «la») Lacom. Om aprig la cîștig. ◊ Fig. La poalele lor [ale movilelor] cuibează vulturii... cei suri, al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. ODOBESCU, S. III 16. 4. Fig. (Despre conformații geografice) Cu înfățișare sălbatică, greu de urcat, prăpăstios, primejdios. E-o insulă-n zare, un colț de pămînt Cu aprige maluri. DEȘLIU, în POEZ. N. 190. Strecurîndu-ne încetinel prin tot felul de cotituri fără pericol, iată-ne ajunși pe tărîmurile aprige ale vînătoarei celei mari. ODOBESCU, S. III 76. Pe vîrful aprig [al] acestor maluri O floare mică a răsărit. ALECSANDRI, P. A. 84. Se cațără p-un munte stîncos, înalt și aprig. NEGRUZZI, S. II 252.

APRIG, -Ă, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpînit. De-aș avea pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; înverșunat. Unchiul meu era, atunci cînd interesele îi erau amenințate, aprig și fără cruțare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. Om aprig la cîștig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prăpăstios, primejdios. Se cațără p-un munte stîncos, înalt și aprig (NEGRUZZI).

APRIG ~gă (~gi, ~ge) 1) Care manifestă o activitate sporită; înfocat; înflăcărat. 2) Care este aspru; fără milă. 3) Care este lacom. ~ la câștig. [Sil. a-prig] /Orig. nec.

aprig a. iute, înfocat, strașnic: ce vifor aprig dupo zi încântătoare! AL. [Origină necunoscută].

áprig, -ă adj. (lat. aprícus, descoperit, bătut de soare, decĭ „viguros”, d. aperire, a deschide; sp. ábrego, un vînt de sud-vest). Ĭute, înfocat, strașnic: om, cal aprig. Adv. A te lupta aprig. V. sireap.

apreg, ~ă a, av vz aprig

apric, ~ă a vz aprig

‡APREG 👉 APRIG.

‡APRIC = APRIG.

aprig (desp. a-prig) adj. m., pl. aprigi; f. aprigă, pl. aprige

aprig (a-prig) adj. m., pl. aprigi; f. aprigă, pl. aprige

aprig adj. m. (sil. -prig), pl. aprigi; f. sg. aprigă, pl. aprige

aprig

aprig.

APRIG adj., adv. 1. adj. v. focos. 2. adj. v. impetuos. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. v. hrăpăreț. 5. adj. v. înverșunat. 6. adj. v. disputat. 7. adj. v. violent. 8. adj. v. cumplit. 9. adj. v. puternic.

APRIG adj., adv. 1. adj. focos, nestăpînit, sălbatic, sireap, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.) 2. adj. furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) 3. adj., adv. aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 4. adj. apucător, hrăpăreț, lacom, nesătul, (livr.) cupid, rapace, (pop.) hapsîn. (Om ~.) 5. adj. aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.) 6. adj. disputat, dîrz, îndîrjit, înverșunat, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.) 7. adj. înverșunat,mare, violent, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 8. adj. cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, sălbatic, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 9. adj. intens, mare, puternic, strașnic, tare, violent, zdravăn. (Un vînt ~.)

Aprig ≠ calm, domol, temperat, blajin, blând, liniștit, stăpânit, lin, ușor

aprig (aprigă), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.