21 de definiții pentru ursuz

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URSUZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursuz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

URSUZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursuz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.

ursuz, ~ă [At: R. POPESCU, CM I, 424 / V: (Mol; înv) h~, hurhuz, hurzuji amp / Pl: ~i, ~e, (înv) ~uji / E: tc uğursuz] 1 a (Înv) Care nu are noroc Si: ghinionist (2), nenorocos. 2 a (Înv) Care aduce nenorocire altora. 3-4 smf, a (Om) căruia nu-i place societatea Si: închis, morocănos, necomunicativ, neprietenos, posac, (îvr) umorist2 (2), ursos (3). 5-6 av, a (D. înfățișarea, manifestările, acțiunile etc. oamenilor) (într-un mod) care exprimă sau trădează lipsa de amabilitate, de prietenie, o stare de nemulțumire, de tristețe permanentă. 7 a (Fig; d. obiecte) Lipsit de atracție Si: neplăcut, respingător.

URSUZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre persoane și despre înfățișarea sau atitudinea lor) Morocănos, neprietenos, necomunicativ, posac. Ce figură ursuză și posomorîtă are Peruianu! VLAHUȚĂ, O. A. III 65. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia, singur prin ogradă. CARAGIALE, O. I 284. ◊ (Adverbial) Se uită ursuz la nevastă-sa care are bani, dar nu-i dă. REBREANU, I. 15. ◊ (Substantivat) Ești un ursuz și un fricos capabil să-mi strici toată dispoziția! REBREANU, R. II 99. ♦ Fig. (Despre obiecte) Lipsit de atracție, respingător. După o lună de ședere într-un loc, i se păreau vechi și ursuze toate lucrurile din odaie. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. Ce ursuză-i vatra rece! Parc-aș sta c-un mort în casă. id. O. A. 86. – Variantă: hursuz, -ă (SADOVEANU, M. C. 7, HOGAȘ, DR. II 2, CREANGĂ, P. 292) adj.

URSUZ ~ă (~i, ~e) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește în permanență nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocănos. /<turc. uğursuz

ursuz a. 1. nenorocos: ce nenorocire, ce scrisă ursuză pe bietu stăpânu-meu! POP.; 2. posac, tiran, rău: cu banii ce luam, mult mă chiabuream, dar Pașa ursuz la haraciu m’a pus POP. [Turc. URSUZ, sinistru, fatal].

ursúz, -ă adj., pl. m. (turc. ughursuz, pop. ursuz, sinistru, de răŭ auguriŭ, d. ughur, auguriŭ; sîrb. ugursuz, mizerabil, nelegiuit. V. ogur). Fam. Nenorocit, funest (Rar). Răŭ, morocănos, supărăcĭos. Adv. S’a purtat ursuz. – În est și hursuz.

HURSUZ, -Ă adj. v. ursuz.

hursuz, ~ă a vz ursuz

HURSUZ adj. (Mold.) Nenorocos, ghinionist. Pașa nicicum n-au vrut, fiind hursuz, că și la Seva în Țara Ungurească și în alte locuri . . . au pierdut războiul. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: tc. uğursuz.

hursuz a. V. ursuz: de multe ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz CR.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ursuz adj. m., pl. ursuzi; f. ursu, pl. ursuze

ursuz adj. m., pl. ursuzi; f. ursuză, pl. ursuze

ursuz adj. m., pl. ursuzi; f. sg. ursuză, pl. ursuze

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URSUZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

URSUZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig. ) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ursuz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der.Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι < lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk.

Intrare: ursuz
ursuz adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ursuz
  • ursuzul
  • ursuzu‑
  • ursu
  • ursuza
plural
  • ursuzi
  • ursuzii
  • ursuze
  • ursuzele
genitiv-dativ singular
  • ursuz
  • ursuzului
  • ursuze
  • ursuzei
plural
  • ursuzi
  • ursuzilor
  • ursuze
  • ursuzelor
vocativ singular
plural
hursuz adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hursuz
  • hursuzul
  • hursuzu‑
  • hursu
  • hursuza
plural
  • hursuzi
  • hursuzii
  • hursuze
  • hursuzele
genitiv-dativ singular
  • hursuz
  • hursuzului
  • hursuze
  • hursuzei
plural
  • hursuzi
  • hursuzilor
  • hursuze
  • hursuzelor
vocativ singular
plural
hursus
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ursuz, ursuadjectiv

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.