ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la Curtea seniorilor feudali sau la Curțile regale). 2. Piesă la jocul de șah. – Pref. ne- + bun.

înnebuni [At: CORESI, EV. 543 / S și: îne~ / Pzi: ~nesc / E: în- + nebun] 1 vt A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine Si: a agasa, a enerva. 2-3 vt (Pfm; îe) Nu mă ~! Se spune cuiva pentru a exprima (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 4 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 5 vi A fi atins de demență Si: a se aliena. 6 vt (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea cuiva foarte mult cineva sau ceva.

năbun, ~ă smf, a vz nebun

neabun, ~ă a vz nebun

neabunie sf vz nebunie

nebun, ~ă [At: PSALT. HUR. 30^r/19 / V: (reg) na~, năb~ / Pl: ~i, ~e / E: ne- + bun] 1 a (Îvp) Care nu este bun Si: rău. 2 a (Înv; spc) Păcătos. 3 a (Înv) Îndărătnic. 4 a (Înv) Leneș. 5 a (Înv) Stricat. 6 a (Înv) Nemernic (3). 7 a (Îvr; udp „de”) Care nu este vrednic de... 8 a (Reg; d. ciuperci) Care nu este comestibil Si: otrăvitor. 9 a (Reg; îs) Mere ~e Specie de mere nedefinite mai îndeaproape. 10 a (Reg; îs) Muiere ~ă Vrăjitoare. 11 sm (Reg) Drac. 12-13 smf, a (Îoc cuminte, înțelept) (Om) lipsit de rațiune Si: nesocotit (3), necugetat, (îvp) nebunatic (1). 14-15 smf, a (Pex) (Om) slab de minte Si:prost, netot (2). 16 sm (Îe) A prinde șarpele cu mâna ~ului A scăpa dintr-o primejdie, antrenând pe altul mai prost în ea. 17 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de rațiune Si: nechibzuit, prostesc, nebunesc (3). 18 a Care nu este întemeiat Si: deșert. 19 a (Înv; d. oameni) Care nu este învățat, cultivat. 20 a (Reg) Amețit din cauza unei emoții puternice, a zgomotului etc. 21-22 smf, a (Ființă) vioaie. 23-24 smf, a (Ființă) zvăpăiată. 25-26 smf, a (Ființă) nestăpânită. 27 a (Trs) Care nu este serios. 28 a (Trs) De nimic. 29-30 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: alienat, dement, (pop) smintit, (îrg) nerod (2). 31 a (Fam; îe) Ești ~? Se spune pentru a arăta dezaprobare, mirare, surpriză etc. față de faptele, afirmațiile cuiva. 32 sm (Pop; îs) Trif ~ul Sărbătoare populară nedefinită mai îndeaproape. 33 sm (Îe) A (o) face pe ~ul A-și acorda o importanță exagerată. 34 sm (Îae) A fi mereu cu nasul pe sus. 35 sm (Îae) A fi nemulțumit. 36 sm (Fam; îae) A se preface că nu știe nimic. 37 av (Fig) Extrem de repede. 38 av (Fig) Foarte tare. 39 a Care se face cu disperare. 40 a (Îe) A umbla (sau a fi) ~ după cineva (sau după ceva) A fi îndrăgostit foarte tare de cineva. 41 a (Îae) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 42-43 smf, a (Fam; ca termen de apostrofare) (Om) smintit. 44 a (Udp „de”) Scos din minți Si: înnebunit. 45 a (Îe) A fi ~ de carte Se spune despre cineva care a învățat foarte mult. 46 a Care denotă nebunie (17) Si: dement. 47 a Care este propriu nebuniei (17). 48 a (Pex) Fantasmagoric. 49 a (Pex) Bizar. 50 a Care nu are limite, margini, măsură etc. 51 a (Pex) Enorm. 52 a (Fig) Extraordinar. 53 a (Fig) Groaznic. 54 sm Piesă la jocul de șah. 55 sm (Rar) Măscărici la curțile suveranilor sau nobililor. 56 sm (Pop) Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. 57 sf (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 58 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 59 sfa Melodie după care se execută nebuna (58).

nebuni [At: CORESI, EV. 543 / Pzi: ~nesc / E: nebun] 1-2 vir (Înv) A se face rău, dușmănos. 3-4 vir (Înv) A se înfuria. 5-6 vir (Înv) A se îndârji împotriva cuiva. 7-8 vir (Înv) A se răzvrăti. 9 vt (Pop) A face pe cineva să-și piardă judecata Si: a înnebuni. 10 vt (Pop) A strica pe cineva din punct de vedere moral Si: a corupe. 11 vt (Pop) A prosti pe cineva. 12-13 vt (Fam; îe) Nu mă ~! Exprimă (mirarea sau) neîncrederea față de cele auzite. 14 vi A-și pierde facultățile mintale Si: a înnebuni. 15 vi A se zăpăci. 16 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva.

nebunie sf [At: CORESI, EV. 83 / V: (reg) neab~ / Pl: ~ii / E: nebun + -ie] 1 (Înv) Răutate. 2 (Înv) Ticăloșie. 3 (Înv) Nesupunere. 4 (Înv) Rătăcire. 5 (Înv; spc) Desfrâu. 6 Lipsă de judecată dreaptă Si: nechibzuință, nesocotință (1). 7 (Pex) Prostie. 8 Neastâmpăr. 9 Exuberanță. 10 Lucru, faptă, vorbă etc. necugetată Si: greșeală, prostie, trăsneală. 11 Faptă de om nebun (13). 12 Extravaganță. 13 Fantezie. 14 (Mpl) Faptă lipsită de seriozitate Si: năzbâtie, năzdrăvănie, poznă. 15 Glumă. 16 Farsă. 17 Pierdere a judecății datorită unei boli mintale Si: demență, (pop) nebuneală (1), (înv) neistov. 18 (Fig) Întunecare trecătoare a minții Si: rătăcire. 19 (Determină verbe ca „a-l iubi”, „a-i plăcea”; îlav) La ~ sau, rar, până la ~ Foarte mult Si: enorm. 20 (Îe) O ~ Se spune ca elogiu despre un lucru, o întâmplare, o situație excepțională etc. 21 (Fam; îe) A-i veni cuiva ~ia (sau, rar, ~) A-și pierde stăpânirea de sine. 22 (Fam; îae) A-și ieși din fire. 23 (Fig) Exaltare. 24 (Reg) Boală a albinelor nedefinită mai îndeaproape. 25 (Bot; reg) Zizanie (Lolium perenne).

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A fi atins de nebunie, de demență; a deveni nebun; a se aliena; (prin exagerare) a-și pierde calmul, stăpânirea de sine. ◊ Tranz. Durerea l-a înnebunit. ◊ Expr. (Tranz.) Nu mă-nnebuni!, se spune cuiva pentru a exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a agasa, a enerva. – În + nebun.

NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de șah. – Ne- + bun.

ÎNNEBUNI, înnebunesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun; (prin exagerare) a deveni zăpăcit, aiurit. Pe pustiul țărm al mării stă cu părul despletit Toamna, ca o călătoare care a înnebunit. D. BOTEZ, P. O. 50. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urm-o-nnebunit. COȘBUC, P. I 229. ◊ Expr. (Familiar) Ai înnebunit? exprimă mirarea și blamul față de vorba sau purtarea nepotrivită a interlocutorului. ◊ Tranz. L-a înnebunit frica. (Expr.; familiar) Nu mă-nnebuni! exclamație folosită cînd se spun lucruri de necrezut, care te uimesc, te minunează. Nu mă-nnebuni, onorabile! Dumneata ești? CARAGIALE, O. I 81. Au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nnebuni! ALECSANDRI, T. 993. ♦ Tranz. A plictisi, a agasa. Ei, destul acuma, lasă, nu ne mai înnebuni. CONTEMPORANUL, I 163. ◊ Expr. A înnebuni de cap (pe cineva) = a zăpăci (pe cineva). – Variantă: nebuni (RETEGANUL, P. IV 49, EMINESCU, N. 9, NEGRUZZI, S. I 32) vb. IV.

NEBUN ², -Ă, nebuni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care suferă de o boală mintală; alienat, dement, smintit. Nebunii se plimbau în halaturi albe. C. PETRESCU, S. 193. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Ferește-te de proști Și de nebuni. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Casă de nebuni v. casă. ◊ Expr. Se bat nebunii la gura lui, se spune despre cineva care vorbește sau mănîncă mult și foarte repede. 2. Persoană lipsită de rațiune, de judecată, nesocotit, nechibzuit. Taci, măi nebune, și nu-l mai amărî. DUMITRIU, B. F. 20. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. SAHIA, N. 103. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu?... Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? CREANGĂ, P. 156. 3. Ființă vioaie, zvăpăiată, neastîmpărată. Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. REBREANU, R. I 147. Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun. COȘBUC, P. II 19. 4. Piesă la jocul de șah, care se poate muta numai transversal pe aceeași culoare. O momiță strîmbătoare... Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. ALECSANDRI, P. III 87.

NEBUN¹, -Ă, nebuni, -e, adj. I. 1. Care suferă de o boală mintală; alienat, dement, dezechilibrat mintal. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit! CREANGĂ, P. 243. Unde-s șirurile clare din viață-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMINESCU, O. I 158. Baba Cloanța cea nebună... aleargă descîntînd. ALECSANDRI, P. I 12. Negreșit că mă socotea nebun. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva, a iubi peste măsură pe cineva; a-i plăcea la nebunie, a se da în vînt după cineva (sau ceva). Cînd eram fată... umblam nebună după el. DAVIDOGLU, M. 43. Eram nebun după o vară a mea. DELAVRANCEA, la TDRG. Aceste domnițe... erau nebune după joc și pe fiecare noapte rupeau cîte o pereche de conduri de mătase albă, dănțuind. ISPIRESCU, L. 232. A fi nebun de bucurie (de groază, de durere etc.) = a fi cuprins, a fi copleșit de bucurie (groază, durere etc.). Mulțimea, nebună de groază, își caută scăparea-n fugă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 119. I-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. CREANGĂ, P. 292. 2. Nechibzuit, nesocotit. Nu sînt oamenii așa de nebuni cum crede lumea la oraș. REBREANU, R. II 46. Cine-a fi nebun ca mine, Tot ca mine să pățească. ALECSANDRI, P. III 366. Cine-a făcut crîșma-n drum, N-a făcut-o de nebun. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 385. ◊ (Despre manifestările oamenilor) Mergea de-un gînd nebun purtat: Să moară-ntre străini! COȘBUC, P. I 233. Să nu-ți mai scape din gură astfel de vorbe nebune. NEGRUZZI, S. I 146. Eu am prins gînduri nebune, Să mă duc cu mîndra-n lume. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 56. 3. Neastîmpărat, nestăpînit, zvăpăiat, vioi. Poate să mai doarmă cineva de răul nebunelor istor de privighetori? CREANGĂ, P. 131. Mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Joc amețitor, nebun, fără astîmpăr. BART, S. M. 15. 4. (Cu valoare de superlativ) Foarte mare (tare, puternic etc.), extraordinar, teribil, strașnic. Cum alergam ca furtuna În fugă nebună, pe bețe! Hi! cal năzdrăvan! BENIUC, V. 23. Apusul se îneca în urma mea în nourii de praf, pe care Harap îi ridica din fuga lui nebună. GALACTION, O. I 78. Acești miliardari duc o viață de somptuozitate, de un lux nebun. GHEREA, ST. CR. II 316. II. (Azi neobișnuit; popular) Care nu e bun; rău. La elenii aceia, zeii cei buni, ca și cei nebuni, cei răi, ca și cei nerăi, toți fierbeau într-o oală. ISPIRESCU, U. 4. Dar ne-ați dat o călăuză nebună, Ne-a dus pe calea ce n-a fost bună. TEODORESCU, P. P. 180.

NEBUNI vb. IV v. înnebuni.

NEBUNIE, nebunii, s. f. 1. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale; alienație mintală, demență. Suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. Ar fi avut momente de adevărată nebunie ca să mă vadă. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. Pentru că mă văd tristă și pe gînduri, zic că dau semne de nebunie. ALECSANDRI, T. I 188. ◊ Loc. adv. (Determinînd verbe ca: «a iubi», «a plăcea» etc.) La nebunie = cu mare intensitate, foarte mult. Pe urmă mi-a citit niște scrisori de dragoste, de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. POPESCU, B. III 82. 2. Faptul de a fi nesocotit, nechibzuit. Eu cu nebunia mea am cutezat să-i necăjăsc. DRĂGHICI, R. 89. 3. Faptă nesocotită, nechibzuită, nesăbuită, prostie. Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. SADOVEANU, Z. C. 302. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă: mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. BOLINTINEANU, O. 389. ♦ Năzdrăvănie, poznă. În Moși... au făcut tot felul de nebunii. PAS, Z. I 126. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie. Rîdea c-un fel de copilăroasă nebunie. EMINESCU, N. 83. 4. Faptă de om nebun; grozăvie, oroare.

A ÎNNEBUNI ~esc 1. intranz. A deveni nebun; a pierde facultatea de a judeca normal; a se scrânti; a se sminti; a se aliena. ◊ Ai ~it? exclamație de dezaprobare față de ceea ce zice sau face cineva. ~ după cineva (sau după ceva) a dori foarte mult pe cineva sau ceva. 2. tranz. A scoate din starea normală; a ameți; a zăpăci; a buimăci. ~ de cap pe cineva. ◊ Nu mă ~! se spune pentru a-și exprima mirarea sau neîncrederea față de cele auzite. /în + nebun

NEBUN² ~i m. Piesă la jocul de șah. /ne- + bun

NEBUN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care și-a ieșit din minți; alienat mintal; dement. * ~ de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de ~i spital de boli psihice. Ești ~? se spune pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu acțiunile, afirmațiile sau cu intențiile cuiva. A fi ca ~ a-și pierde cumpătul (în urma unei emoții). A fi (sau a umbla) ~ după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ți face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuință în acțiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând ~. 3) și adverbial Care vădește o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate ~. /ne- + bun

A NEBUNI ~esc tranz. v. A ÎNNEBUNI. /Din nebun

A SE NEBUNI mă ~esc intranz. pop. (mai ales despre copii) A-și face de cap (ca un nebun); a se ține de pozne. /Din nebun

NEBUNIE ~i f. 1) Stare a unei persoane care suferă de o boală mintală; alienație; demență. * A iubi (sau a-i plăcea) la ~ a iubi sau a-i plăcea extrem de mult. 2) Acțiune sau faptă de om nebun; alienație; nebunie. 3) Faptă nesocotită lipsită de gravitate; poznă; năzbâtie; boroboață. [G.-D. nebuniei] /nebun + suf. ~ie

Ioana f. 1. (d’Albret), regina Navarei, mama Iui Henric IV(1528-1572); 2. (d’Arc), Fecioara din Orleans, eroină franceză, repurtă mai multe victorii asupra Englezilor, de cari fu apoi prinsă și arsă de vie (1412-1431); 3. (Nebuna), regina Castiliei, mama lui Carol Quintu (m. 1555).

nebun a. 1. smintit, ieșit din minți; 2. contrar rațiunii: gânduri nebune; 3. foarte vioiu: veselie nebună; 4. excesiv, prodigios: succes nebun; 5. foarte amorezat: e nebun după dânsa. [Lit. care nu-i bun, adică rău: alienarea mentală, concepută ca o perversitate, se rapoartă probabil la vechea concepție medicală despre alienați; considerați ca dârji și răi, ei erau maltratați în mod barbar]. ║ m. 1. cel ce și-a pierdut mințile; 2. od. caraghios la curtea unui rege.

nebunie f. 1. turburarea minții cauzată printr’o vătămare a creierului: acces de nebunie; 2. faptă nebună, extravaganță; 3. purtare ușuratecă.

înebunésc v. intr. Devin nebun. V. tr. Prefac în nebun. – Se zice și se scrie și înnebunésc. Maĭ vechĭ și maĭ rar azĭ și nebunésc. Ca v. refl. mă îne- și nebunesc după cineva saŭ după ceva, îmĭ place foarte mult, mă daŭ în vînt. Mă nebunesc, fac nebuniĭ copilăreștĭ, zburd: nu vă maĭ nebunițĭ, măĭ băĭețĭ! V. bălăbănesc.

nebún, -ă adj. (ne și bun). Alienat, smintit, care șĭ-a perdut mintea. Nebunesc, excesiv, colosal: veselie nebună, succes nebun. În mare număr: era o lume nebună. Foarte înamorat, care se dă în vînt: e nebun după ĭa. Mere nebune (Mold.), un fel de mere maĭ marĭ și de cît cele domneștĭ. Subst. Persoană nebună, fără minte. S.m. Odinioară, bufon de la curtea unuĭ suveran.

2) nebunésc verb V. înebunesc.

nebuníe f. (d. nebun). Starea omuluĭ nebun. Faptă ca un nebun, extravaganță. Credință foarte greșită: e o nebunie să crezĭ asemenea lucrurĭ. Pl. Zburdălnicii copilăreștĭ: aceștĭ copiĭ fac numaĭ nebuniĭ. A ĭubi, a-țĭ plăcea la nebunie, a ĭubi, a-țĭ plăcea grozav.

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, 3 sg. înnebunește, imperf. 1 înnebuneam; conj. prez. 1 sg. să înnebunesc, 3 să înnebunească

mei-nebun (plantă) s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, 3 sg. nebunește, imperf. 1 nebuneam; conj. prez. 1 sg. să nebunesc, 3 să nebunească

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile (desp. -ni-i-)

înnebuni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 să înnebunească

mei-nebun (plantă) s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

nebuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, imperf. 3 sg. nebunea; conj. prez. 3 să nebunească

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile

înnebuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înnebunesc, imperf. 3 sg. înnebunea; conj. prez. 3 sg. și pl. înnebunească

mei-nebun s. m.

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; f. sg. nebună, g.-d. art. nebunei, pl. nebune

nebuni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nebunesc, imperf. 3 sg. nebunea; conj. prez. 3 sg. și pl. nebunească

nebunie s. f., art. nebunia, g.-d. art. nebuniei; pl. nebunii, art. nebuniile

înnebuni

înnebunesc, -neam 1 imp.

nebun, -ă, nebuni, -e adj., s. m. și f. 1. (Om) care nu este bun, care nu este sănătos. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 2. (În sintagma) Nebun pentru (sau înv., întru) Hristos, epitet dat în Noul Testament celor care depășesc înțelepciunea curentă a lumii, care rușinează „pe cei înțelepți” (I. Cor. 1, 25-27). – Din ne- + bun.

IRA FUROR BREVIS EST (lat.) mânia este o scurtă nebunie – Horațiu, „Epistulae”, 1, 2, 62.

A FI NEBUN a avea o lampă arsă, a avea mușchi / pitici pe creier, a-i cânta sticleții în cap, a fi într-o dungă / într-o parte, a-i fila (cuiva) o lampă, a-i lipsi o doagă.

A ÎNNEBUNI a da benga în cineva, a se dili, a o lua razna, a mânca ceapa ciorii, a mânca ciuperci, a-și pierde mințile, a i se pune piticul, a i se răsturna (cuiva) cloșca, a se scrânti, a se sona, a se țăcăni, a se țicni, a se ușchi.

a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva).

la nebunie expr. foarte mult, enorm.

NEBUN atins, candriu, cu trei roate la car, dilimac, dilimache, dilimandros, diliu, dus de-a acasă / cu sorcova, fără o doagă, într-o dungă, într-o ureche, lovit cu leuca, paliu, plecat cu sorcova / de-a acasă, răcit la cap, sandilău, sandiliu, sărit, scrântit, sifilitic, sisi, smucit, sonat, soni, sony, tralala, trăsnit, țaparliu, ușchit, zbanghiu, zurliu, zuză.

să-nnebunesc! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) căpia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trăsni, a se țăcăni.

MEI-NEBUN s. v. mohor.

NEBUN s. v. bufon, măscărici, paiață.

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.

NEBUN adj. v. amețitor, năucitor, uimitor, uluitor.

NEBUNIE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrânteală, țăcăneală. (Un acces de ~.) 2. v. glumă. *3. v. folie.

NEBUNIE s. v. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie.

ÎNNEBUNI vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

mei-nebun s. v. MOHOR.

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 4. adj. drăcos, neastîmpărat, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 5. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, sălbatic, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 6. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut iarăși un noroc ~.)

nebun s. v. BUFON. MĂSCĂRICI. PAIAȚĂ.

nebunie s. v. ABJECȚIE. FĂRĂDELEGE. INFAMIE. JOSNICIE. MIȘELIE. MÎRȘĂVIE. NELEGIUIRE. NEMERNICIE. NETREBNICIE. TICĂLOȘIE.

NEBUNIE s. 1. (MED.) alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. ghidușie, glumă, năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlîc, (fam.) pehlivănie. (A face o ~.)

NEBUNIE. Subst. Nebunie, nebuneală (pop.), nebunire (rar), înnebunire, demență, alienare mintală, alienație (livr.), insanitate (rar), tulburare mintală (fig.), boală mintală, detracare (livr.), dezaxare (fig.), dezechilibru (fig.), rătăcire (fig.), sminteală, smintire (rar), căpiere (rar), țicneală (fam.), scrînteală (fig.), scrîntire (fig.), țăcăneală (fig.), bolunzeală (reg.), zăluzeală (reg.), zăluzie (reg.), zărgheală (reg.), zărghenie (reg.). Delir, aiurare, halucinație; manie; psihopatie, psihoză; schizofrenie. Nebun, dement, alienat, psihopat, detracat (livr.), dezaxat (fig.), smintit, aiurit, trăsnit, iresponsabil. Casă de nebuni, ospiciu, balamuc. Psihiatrie, psihopatologie. Psihiatru. Adj. Nebun, nebunit (rar), înnebunit, dement, alienat, iresponsabil, bolnav mintal, dezaxat (fig.), dezechilibrat (fig.), căpiat (fig., fam.), smintit, rătăcit (fig.), țicnit (fam.), șui (fam.), capiu (fig.), scrîntit (fig.), țăcănit (fig.), trăsnit, aiurit, aiurea, zălud, zăluzit (reg.), zărghit (reg.), vîntuit (reg.), tuieș (reg.), bolînd (reg.), într-o ureche, ieșit (sărit) din minți, cu mintea rătăcită, sonat (fam.), sărit (ieșit) de pe fix (fam.). Vb. A înnebuni, a (se) nebuni (rar), a se aliena (livr.), a se detraca (livr.), a se dezaxa (fig.), a se dezechilibra (fig.), a căpia (fig., fam.), a se sminti, a se sona (fam.), a se țicni (fam.), a se scrînti (fig.), a se țăcăni (fig.), a se trăsni (fig.), a bolunzi (reg.), a (se) zăluzi (reg.), a se zărghi (reg.), a-și pierde mințile (mintea), a-și pierde dreapta judecată, a i se tulbura mintea (mințile) a-și sări (ieși) din minte, a da în mintea copiilor, a se scrînti la cap. A scoate din minți (din minte), a înnebuni, a băga în nebuneli, a sminti, a lua (a fura, a răpi, a suci) (cuiva) mintea, a tulbura (cuiva) mintea, a vîntui. A fi nebun (smintit, scrîntit), a nu fi în toate mințile, a nu fi sănătos la minte, a fi într-o ureche, a fi cam tralala, a fi (cam) într-o doagă, a-i lipsi (cuiva) o doagă, a fi lovit (bătut, pălit, trăsnit) cu leuca (în cap), a avea gîndaci la cap, a avea clavir la cap, a fi bun de (dus la) balamuc. A delira, a aiura. V. boală, fobie, iritare, manie, nestăpînire, zăpăceală. NECAZ

Nebun ≠ normal

Nebunie ≠ rațiune

Better a witty fool, than a foolish wit (engl. „Mai bine un isteț nebun, decît un nebun isteț”) – E o reflecție a Bufonului din comedia A douăsprezecea noapte de Shakespeare (act. I, sc. 5). Traducerea lui Mihnea Gheorghiu subliniază limpede înțelesul: „decît un nebun care face pe deșteptul, mai bine un deștept care face pe nebunul”. (Shakespeare, Opere, vol. 7, pag. 227). Se folosește uneori în sensul zicalei noastre: „Mai bine cu un deștept la pagubă, decît cu un nătîng la cîștig”. LIT.

Ira furor brevis est (lat. „Mînia e o scurtă nebunie”) – spune Horațiu în Epistole (cartea I, epistola II, versul 62). Se pare însă că această maximă are o vîrstă mai înaintată, deoarece Cicero, în Tusculane (IV, 23) precizează: „Iram bene Ennius initium dixit insaniae” (Bine a spus Ennius, că furia e începutul nebuniei). Or, Ennius a fost unul dintre cei mai vechi poeți latini și a trăit cu două sute de ani înaintea lui Horațiu. La rîndul lui, a împrumutat probabil zicala de la greci, el fiind născut în Grecia. Dar dacă paternitatea expresiei e controversată, în schimb i se cunose precis „urmașii”. Unul dintre ei: sfatul lui Shakespeare din piesa A douăsprezecea noapte (act. IV, sc. 1): „Let thy fair wisdom, not thy passion, sway!” (Dă ascultare înțelepciunii, nu mîniei tale!). Alt „urmaș”: proverbul nostru „Omul la mînie cade-n nebunie”. LIT.

La folle du logis (fr. „Nebuna casei”) – metaforă pe care filozoful francez Nicolas de Malebranche, în lucrarea sa Recherche de la vérité (Căutarea adevărului) o folosește pentru imaginație. Ea își îngăduie abateri de la realitate, plăsmuiri fantastice, extravaganțe stranii. Deci: o nebună ! Imaginația trăiește totuși în mijlocul nostru. Deci: o nebună a casei! Malebranche i-a dat porecla. Scriitori ca Swift, Edgar Allan Poe, Jules Verne, Hoffmann, Wells etc. i-au transformat-o în renume! LIT.

nebuní, nebunesc, v.t. (pop.) A înnebuni. – Din nebun.

NEBUNI vb. IV. = înnebuni. 1. Intranz. și refl. (Învechit) A se face rău, dușmănos; a se mînia, a se îndîrji (contra cuiva), a se învrăjbi; a se răzvrăti. Prespre măsură învrăjbiia ei (m-a m turbat spre ei n. test. 1648, nebunindu-mă asupra lor biblia 1688). cod. vor. 76. Cărtularii și domnii iudeești înșelară-se și nu înțeleaseră și de pizmă topiia-se și nebuniia. coresi, ev. 416. Să nebuniia la ușile cetății și să sprijinia întru mînile lui și cădea pră ușăle cetății și balele lui cura preste barba a lui. biblia (1688), 212²/9. Toți să îndrăciră de să nebuniră. anon. cantac., cm i, 161. Nebunindu-se întru sine tiranul cel fără de minte. mineiul (1776), 74^r2 /36. Se nebuniseră și îi țineau cu ostaș, legați ca să îi ducă în cule. gorjan, h. iv, 21/6. 2. Tranz. (Popular) A face să-și piardă dreapta judecată, a scoate din minți; a strica din punct de vedere moral, a corupe; a prosti, a năuci (1); a înnebuni. Curviia amu pre preamîndru Solomon, spre a idolilor jărtvă, nebuni-l. coresi, ev. 543. Că acealea multora le-au făcut farmece și pre ibovnicii lor pre unii i-au nebunit iară pre alții i-au și omorît (a. 1691). gcr i, 291/28. Lume zisă: dar nu sînt înțâleaptă? – Înțăleaptă, di n-ar nebuni pre niminea înțălepciune ta. cantemir, ap. gcr ii, 95/14. Pre dînsa mai mult decît mai înainte au nebunit-o băutura. aethiopica, 33^r /11, cf. lb. Barbatu m-o nebunit. șez. iv, 232. Dragostea te nebunește. reteganul, tr. 119. Umblă dracul ca nebun, Pe cine să-l nebunească, Pe hîda să o pețească. bud, p. p. 56. Goronul ține nebunul; Nebunul nebunește oamenii (Butea). gorovei, c. 36. ◊ Expr. (Familiar) Nu mă nebuni!, exclamație folosită pentru a exprima mirarea (și neîncrederea) față de cele auzite. Ăsta e ăl care scrie la „Vocea Patriotului Naționale”. – Nu mă nebuni! caragiale, o. vi, 51, cf. 49. ◊ Refl. De n-ar fi viță și prun, Omul n-ar mai fi nebun, Dar vița și prunul este, Omul de se nebunește. RETEGANUL, CH. 71. 3. Intranz. A-și pierde facultățile mintale, a ajunge nebun (I 4); (cu sens atenuat) a se zăpăci, a se năuci (1); a înnebuni. Tătarăi ponoslăiesc grecilor pentru că zic că nu poate să fie bozu ca aceala carile să poată faci pre om să nebunească. herodot (1645), 232, cf. 337. Un țeran ce nebunisă de cap au fost strigînd în gura mare. ureche, let. i, 137/27. De va nebuni..., de vreme ce pre nebun nu-l pot certa trupeaște, va schimba certarea lui pre bani. prav. 267, cf. st. lex. 171^v1 /17. Iar unii dintr-a-celi bătăi au și nebunit de-u rămas nebuni. NECULCE, L. 119, cf. ANON. CAR., MAN. GOTT. Ea nebunise; au dus-o la Golia. negruzzi, s. i, 32. Dac-ai muri tu, eu aș nebuni ori aș muri și eu. eminescu, n. 9. Cine m-ar fi văzut fugind pe uliță... ar fi crezut că am nebunit, f (1903), 16. Cînd vezi vîrtej, să fugi de el, că de dă peste tine, nebunești. șez. vi, 62. Dau să le vorbească, dar în deșert, căci nu aveau cu cine; împăratul și împărăteasa nebuniseră. reteganul, p. iv, 49, cf. bud, p. p. 76. ♦ Refl. Ahileu au obosăt, s-au nebunit de durere (a. 1802). gcr ii, 196/14. (Expr.; familiar) A se nebuni după cineva (sau ceva) = a-i plăcea cineva (sau ceva) foarte mult, a nu mai putea după... Ce vorbiți împreună?... Ian spuneți-mi și mie, că mă nebunesc după cabazlîcuri. alecsandri, t. 188. (Intranz.) Feciorul împăratului nebunea după fata moșneagului. șez. v, 66. Mîndruluț cu păr sucit, După tine-am nebunit. bud, p. p. 34. – prez. ind.: nebunesc. – v. nebun.

NEBUNIE s. f. 1. (Învechit) Calitate sau faptă a celui rău, netrebnic (3), păcătos, răutate, ticăloșie, netrebnicie (3); nesupunere; rătăcire, orbire. Iară care-i lucrează pîntecelui cu sațiul... dentr-acea nebunie drăcească nu poate lesne a se dezbate sau a scăpa. coresi, ev. 83. Să vă întoarceți den nebuniia voastră. id. ib. 343, cf. 278,375. Doamne, ...tu știi nebunia mea și păcatel[e] meale de tine nu se ascunseră (cca 1633). gcr i, 80/13, cf. st. lex. 173^v2 /1. Feciorii lui Antonie Vodă... făce multe giocuri și beții și nebunii prin tîrguri și prin sate boierești de lua femeile și fetele cu de sila. neculce, l. 65. Împărat sultanul Mehmet sfat au făcut pentru atîta nebunie ce au făcut acești oameni în Țara Muntenească. anon. cantac., cm i, 167. Cu acea oaste să se înfrîneze nebunia și starea împotrivă a lui calga-sultan. r. greceanu, cm ii, 183. Trezvindu-te... din nebuniia cea mai de denainte, ai mustrat înșălăciunea cea drăcească și rătăcirea cea pierzătoare de suflet. mineiul (1776), 9^r1 /25, cf. ddrf. ♦ Spec. Desfrîu, dezmăț. Iară de... nu să va afla feciorie la fecioară... vor scoate pre fecioară la ușăle cosii tătîni-său și o vor ucide pre ea cu pietri oamenii cetății și va muri, căce au făcut nebunie întru fiii lui Israil acurvi casa tătîni-său. biblia (1688), 1422/5. 2. Lipsă de judecată dreaptă, de minte, de cumpănire; nechibzuință, nesocotință (1), prostie. Preablînda firea omenească sălbă-tăceaște-o, înțelepțiia spre nebunie adauge și mii de nevoi aduce. coresi, ev. 542, cf. 94. O, nebunie, câtă pagubă feace grecilor. moxa, ap. gcr i, 61/31. Deci învățăm: de sugrumat și de mortăciună să nu se guste aceastea... ce oarecarii dentru nebuniia lor fac aceasta (a. 1641). gcr i, 90/30. O, mare nebuniie a nemulțămitorilor ghergheseani! varlaam, c. 176. O, vai de nebuniia lor săracii! cel mort în ce chip să omoară pre cei vii? (a. 1645). gcr i, 117/19. Dzîsă întru sine cel fără de minte ’Ntr-a sa nebunie deșarte cuvinte. dosoftei, ps. 40/4, cf. anon. car. Iară vulpea zise: o, jup[ă]neasă maimuță, dară aceast[ă] nebunie ai fost avut tu, și încă vreai să fii împărat preste fiiară și dobitoace (a. 1705). gcr i, 354/7. Cîtă nebunie la om! el singur defaimă pricina prin care se deosibește din celelalte viețuitoare. marcovici, c. 13/2, cf. polizu. Din nebunia streină te înveți minte. alexi, w. Nebunia cu înțelepciunea de-a dreptul se împotrivesc. zanne, p. viii, 666, cf. v, 351. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie, exuberanță. cf. polizu, pontbriant, d., costinescu. Rîdea cu-n fel de copilăroasă nebunie. eminescu, n. 83. Iar o pasăre, cuprinsă de o dulce nebunie, Piruie în urma noastră, în lumina argintie. cerna, p. 54, cf. 70. 3. Lucru, faptă, vorbă necugetată (3), lipsită de sens, greșeală, prostie, trăsnaie; faptă de om nebun (I 2). Au fost făcând toate nebuniile bețiii și alte seamne ca de om bat. prav. 265. Acesta, lîngă alte nebunii multe ce făcea, au făcut și aceasta, mai mare decît toate. r. popescu, cm i, 275, cf. 288. Mare nebunie iaste a alerga înaintea unuia ce nu te chiamă și mai mare nebunie iaste a răspunde fără de a te întreba cineva. antim, ap. gcr ii, 6/28. Mare nebunie iaste a lipi inima spre putrejune (a. 1785). gcr ii, 148/6. Din nebunii făr’de vreame vă siliți Pe Orest ca să-l aduceți, voința să vă-npliniți. beldiman, o. 17/9. Au îndrăznit a lăsa pe părinții săi împotriva voinței lor... – Adevărat, mare nebunie este aceasta. drăghici, r. 6/26, cf. 89/11. Ce grăiți voi nebunie? bărac, a. 75/16. Ar fi fost din partea Basarabilor o nebunie a înfrunta și un miracol a învinge pe nește regi maghiari ca Ludovic cel Mare și împăratul Sigismund. hasdeu, i. c. i, 34. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă; mi-era teamă să nu faci vreo nebunie. bolintineanu, o. 389. Viața-mi pare-o nebunie Sfîrșită făr-a fi-nceput. eminescu, o. i, 212, cf. 40. Aș rîde și mai bine dacă soția altuia ar fi care vorbește așa nebunii, f (1906), 2. Ce vrai să faci, beizade? Nu îndrăzni în țară păgînă să faci vreo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. sadoveanu, z. c. 302. Iancule, român turcit, Lasă-te de haiducit, Lasă-ți nebuniile, Lasă-ți haiduciile, Să-ți dau boieriile, teodorescu, p. p. 292. ♦ Extravaganță, fantezie. Pentru aceasta mi-am interzis orice pasiune în viață, orice sentiment, toate plăcerile, orice nebunie. c. petrescu, c. v. 25. Te întrebi, 22 de mii de lei pe o carte, nu e o nebunie? sebastian, t. 283. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de seriozitate; năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, ghidușie, ștrengărie; glumă, farsă. Îndată ce sună... semnul bronzului, tot romanul și străinul leapădă orice interes și haractirul cel serios și, cu voia guvernului, să încep nebuniile pe uliță. ar (1839), 41²/38, cf. costinescu. Alcibiad... tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne minunat... numai ca, dînd de vorbă concetățenilor săi asupra acestei nevinovate nebunii a lui, să-i oprească de a cîrti despre dînsul alte lucruri mai rele. odobescu, s. iii, 43. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. creangă, a. 2. Copiii fac fel de fel de nebunii: joacă o horă, apoi se bat și aleargă. caragiale, o. vi, 479, cf. i, 20, barcianu. În Moși au cumpărat cîte o trompetă și au suflat în urechile oamenilor și au făcut tot felul de nebunii. pas, z. i, 126, cf. șez. iii, 92, com. marian. Băieții aieștia fac niabunii piste niabunii. alr ii 3 204/386, cf. 3 204/36, 64, 95, 4 399/791. ◊ Fig. Ce cunoștință veche îi era vîntul acesta, ce bine îi știa el nebuniile lui înșelătoare! bart, s. m. 62. 4. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale, demență, alienație mintală, (popular) nebuneală (I 1); fig. întunecare (trecătoare) a minții, rătăcire. Iar el și mai nainte fiind trăsnit, atuncia îl apucă o boală de nebunie și... îi lovia cu buzduganul în obrazu. herodot (1645), 335. De va face vreo greșală în vreamea nebuniii lui, nu să va certa. prav. 267. Cărțile ceale multe te duc la nebunie. n. test. (1648), 170^r /6, cf. st. lex. 171^v1 /17, man. gOtt. Sculîndu-se noaptea... cu nebunie, au rănit pe nouă oameni pe care i-au tăiat cu toporul (a. 1776). uricariul, xix, 48. Deliriul, adecă nebuniia. Învățătură, 84/18, cf. drlu, lb. Iaca pozna, soro, că iar i-o venit toana nebuniei... Săracan de mine!... tocmai azi, în ziua logodnii? alecsandri, t. 521. Lovit... de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere. maiorescu, CR. ii, 294. Alienație mentală se numește popular nebunie, nebuneală, bolînzîie. candrea, f. 224, cf. bianu, d. s. Sînt solitarul pustiilor piețe Cu jocuri de umbră ce dau nebunie. bacovia, o. 21. Ar fi avut momente de adevărată nebunie. camil petrescu, u. n. 187. Să nu se socoată însă drept nebunie delirurile... care apar în unele boli cu febră mare. ygrec, m. n. 14. Ochii lui ardeau ca doi cărbuni, în cearcăne vinete; ...pe fața lui slăbită, durerea lăsase spaimă și nebunie. sadoveanu, o. i, 148, cf. v, 566, h x 491, alr ii/i mn 55, 4 176/365, 386, 574. ♦ loc. adv. (De obicei pe lîngă verbe ca „a-l iubi”, „a-i plăcea” etc.) La nebunie sau (rar) pînă la nebunie = foarte mult, enorm. Este o fată foarte frumoasă, pe care o iubesc pînă la nebunie. filimon, o. i, 125. Mi-a citit niște scrisori de dragoste de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. vlahuță, o. a. 193. A fost un secret public că ai iubit la nebunie pe Ella. f (1900), 548. Îmi place la nebunie poezia. ap. tdrg. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. popescu, b. iii, 82. Îmi place la nebunie. bl v, 50. ◊ Expr. O nebunie, se spune ca elogiu superlativ despre un lucru, despre o întîmplare, o situație excepțională etc. Ții minte dumineca trecută la Sîn-Dominic... Era o nebunie. sebastian, t. 154. (Familiar) A-i veni cuiva nebunia (sau, rar, nebunie) = a-și pierde stăpînirea de sine, a se înfuria foarte tare; a-și ieși din fire. cf. polizu. Uite-mi pierd răbdare și-mi vine nebunie! ap. ddrf. ♦ Fig. Exaltare. Asemenea cu viermele ce deapănă mătasea, mă sîrguiam să mă înfășur cu pînza cea de nebunia mea țesută. marcovici, c. 15/23, cf. id. d. 8/19. S-a petrecut o dramă de nebunie religioasă, f (1906), 20. Dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurînd, E că un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rînd. cerna, p. 15. ♦ (Regional) Boală a albinelor nedefinită mai de aproape; (regional) nebuneală (I 1) (Cîmpulung Moldovenesc), chest. vi 15/3. 5. (Bot.; regional) Zizanie (Lolium pere,nne) (Rășinari-Cisnădie). cf. păcală, m. r. 25. – pl.: nebunii. – Și: (regional) neabunie s.f. – Nebun + suf. -ie.