10 definiții pentru dement (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -éntis, d. mens, minte). Nebun, alienat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte

demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMENT adj., s. 1. adj., s. alienat, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. demențial, nebunesc, smintit. (Un act ~.)

Intrare: dement (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dement
  • dementul
  • dementu‑
plural
  • demenți
  • demenții
genitiv-dativ singular
  • dement
  • dementului
plural
  • demenți
  • demenților
vocativ singular
  • dementule
  • demente
plural
  • demenților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dement, -ă (persoană) dementă

etimologie: