opțiuni
  • info

16 definiții pentru oroare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OROARE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris.

OROARE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris.

oroare sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~oroar[1] sn / Pl: ~ri / E: fr horreur, lat horror, -oris] 1 Sentiment de dezgust și de groază Si: aversiune, repulsie, scârbă. 2-3 (Faptă sau) vorbă care inspiră groază și repulsie Si: grozăvie. 4 Lucru oribil (1).

  1. Variantă incorect tipărită; posibil să fie vorba aici de varianta oror — LauraGellner

OROARE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust; repulsie, aversiune, scîrbă. Bolnav de o prea mare sensibilitate, poetul avea o oroare fizică de accesul altora de milă, de compătimire sau de familiaritate. CAMIL PETRESCU, N. 57. Avea oroare de bărbații mici. REBREANU, I. 85. 2. Faptă sau vorbă care inspiră groază, repulsie; grozăvie. De ce să ne spunem orori în care nici unul nu crede. DEMETRIUS, C. 54. Oroare!... Capul zboară rostogolit departe Și corpul i se-nfige cu furie-n pămînt. MACEDONSKI, O. I 255. O, durerea de a spune ducă o dată asemenea orori. VLAHUȚĂ, O. A. III 97.

OROARE s.f. 1. Dezgust, repulsie, groază. 2. Faptă sau vorbă care inspiră repulsie; grozăvie. [Gen. ororii. / < fr. horreur, cf. lat. horror].

OROARE s. f. 1. dezgust, repulsie, groază. 2. faptă, vorbă care inspiră repulsie; grozăvie. (< fr. horreur, lat. horror)

OROARE orori f. 1) Sentiment de dezgust puternic, amestecat cu groază. 2) Faptă sau vorbă oribilă. 3) Situație oribilă. /<fr. horreur, lat. horror, ~oris

oroare f. 1. groază; 2. grozăvie: o babă ce oroarele uscaseră ’n lume BOL.

*oroáre f., pl. orĭ (lat. horror; fr. horreur, it. orrore. V. oribil, urdoare). Groază, înfiorare, mare frică: a te îngălbeni de oroare. Repulsiune violentă: a avea oroare de răŭ. Grozăvie, caracteru de a fi grozav: oroarea unuĭ incendiŭ. Faptă grozavă: ce oroare!

oror sn vz oroare

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oroare s. f., g.-d. art. ororii; (fapte, vorbe, situații) pl. orori

oroare s. f., g.-d. art. ororii; (fapte, obiecte) pl. orori

oroare s. f., g.-d. art. ororii; (fapte) pl. orori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OROARE s. 1. v. dezgust. 2. v. groază. 3. v. grozăvie.

OROARE s. 1. aversiune, dezgust, greață, îngrețoșare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins pentru...) 2. groază, încrîncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimîntare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (Fapta lui monstruoasă i-a produs ~.) 3. grozăvie, monstruozitate, (pop.) grozăvenie, (înv. și reg.) strășnicie, (înv.) groznicie. (~ faptei sale.)

Oroare ≠ deliciu

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

oroare (orori), s. f. – Groază. Fr. horreur sau it. orrore.

Intrare: oroare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oroare
  • oroarea
plural
  • orori
  • ororile
genitiv-dativ singular
  • orori
  • ororii
plural
  • orori
  • ororilor
vocativ singular —
plural —
oror
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oroare, ororisubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: aversiune dezgust repulsie scârbă
    • format_quote Bolnav de o prea mare sensibilitate, poetul avea o oroare fizică de accesul altora de milă, de compătimire sau de familiaritate. CAMIL PETRESCU, N. 57. DLRLC
    • format_quote Avea oroare de bărbații mici. REBREANU, I. 85. DLRLC
  • 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: grozăvie
    • format_quote De ce să ne spunem orori în care nici unul nu crede. DEMETRIUS, C. 54. DLRLC
    • format_quote Oroare!... Capul zboară rostogolit departe Și corpul i se-nfige cu furie-n pămînt. MACEDONSKI, O. I 255. DLRLC
    • format_quote O, durerea de a spune ducă o dată asemenea orori. VLAHUȚĂ, O. A. III 97. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.