13 definiții pentru alienat (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alienat2, ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

alienát (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienáți; adj. f., s. f. alienátă, pl. alienáte

alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáți; f. sg. alienátă, pl. alienáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.

ALIENAT adj., s. 1. adj. (JUR.) înstrăinat. (Bunuri ~.) 2. adj., s. (MED.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)

Intrare: alienat (s.m.)
  • silabație: a-li-e-nat
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
plural
  • alienați
  • alienații
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
plural
  • alienați
  • alienaților
vocativ singular
  • alienatule
  • alienate
plural
  • alienaților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

alienat, -ă (persoană) alienat alienată

etimologie: