mohor¹ sn [At: N. COSTIN, L. 560 / V: (reg) moor, mour, măhur, măur, muhor / Pl: ~oare / E: mg mohar „plantă”] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele ascuțite, cu inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii, care crește în culturile de păioase, de porumb etc. și este utilizată ca furaj Si: (reg) bursoacă, costrei {Setaria glauca sau Panicum glaucum). 2 Plantă erbacee din familia gramineelor cu franzișoarele de la baza spicului verzi, bătând în roșcat Si: (reg) bursoacă, dughie, mei-păsăresc (Setaria verticillata). 3 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzișoarele de la baza spicului verzi sau brun-violete Si: mei-nebun {Setaria viridis). 4 (Rar; îe) A-și drege ~ul A încerca să repare o gafă. 5 (Bot; reg; îc) ~-roșu Meișor {Panicum sanguinale). 6 (Bot; reg; îc) ~-gros Iarbă- bărboasă {Panicum Crus-galli). 7 (Bot; reg; îc) ~-mare Dughie {Setaria italica). 8 Câmp cultivat cu mohor¹ (1-3) sau pe care cresc aceste plante. 9 (Reg) Mohor¹ (1-3) amestecat cu porumb sau cu ovăz, mei, dughie, servind ca nutreț. 10 (Bot; reg) Rogoz (Carex riparia). 11 (Bot; reg) Țăpoșică {Nardus stricta).

mohor² sn [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 11073 / Pl: ~oare / E: mg mohar „un fel de stofă”] (Îrg) Haină de purpură.

MOHOR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori în spice cilindrice de culoare stacojie, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Setaria); dughie, costrei, mei, mei-păsăresc. Iarba-rea, cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. Frunză verde de mohor, Somn îi, maică, ochilor! ȘEZ. I 171. Și de-a fi să mor în cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2. 2. Loc cultivat cu mohor (1). De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare... și a dat în șosea. POPA, V. 110. ◊ (Poetic) Sus, pe dealuri, toamna pune... Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, P. 212.

MOHOR ~oare n. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascuțite și cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar

MOHOR s.n. (Mold.) Haină de purpură. L-au zugrumat ariianii cu mohorul svințiii sale. DOSOFTEI, VS. // B: cf. LEX. 1683, 4^r. Etimologie: magh. mohar „un fel de stofă”. Vezi și mohorîțeală, mohorîți.

mohor n. Bot. costreiu. [Ung. MOHAR].

mohór m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca nutreț (ung. mohar, muhar, mohor, d. sîrb. muhar, mohor, rus. mohór, șir de cĭucurĭ, petale duble). Un fel de meĭ cultivat ca nutreț (setária glauca [saŭ panicum glaucum], itálica, verticillata și viridis). – Numit și bursoacă și costreĭ. V. meĭ.

măhur sn vz mohor

măur s vz mohor

moor sn vz mohor

mour sn vz mohor¹

muhor sn vz mohor¹

BURSOACĂ sf. 🌿 = MOHOR.

mohor s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoare

mohor s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoare

mohor s. n., (terenuri) pl. mohoare

MOHOR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.

MOHOR s. v. dughie, rogoz.

MOHOR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.

mohor s. v. DUGHIE. ROGOZ.

mohor (mohori), s. m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar (Cihac, II, 516; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. muhar, bg. mohor (Conev 46). – Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea spicului; mohorî, vb. (a întrista a întuneca); mohorală (var. mohoreală), s. f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie); mohorîu, adj. (înv., roșu-închis); mohorîți, vb. (înv., a vopsi în roșu); muhurel, adj. (cu pielea brună).

MARSTON MOOR [mái:stən muə], localitate în V Angliei. Locul Bătăliei dintre trupele lui Cromwell și armata regalistă, soldată cu victoria primului (2 iul. 1644). A reprezentat momentul de cotitură în mersul războiului.

MOR (MOOR) [mó:r], Sir Anthonis (cunoscut și sub numele de Antonio Moro) (1519-1576), pictor olandez. Portretist al curților princiare din Spania, Portugalia și Anglia. Opera sa, remarcabilă prin expresivitate, sobrietate și caracterizarea viguroasă a modelelor, a influențat arta portretului oficial din sec. 16 („Maria Tudor”, „Filip al Spaniei”, „Sir Thomas Gresham”).

a rămâne cu mohorul expr. (intl.) a nu se alege cu nimic în urma comiterii unei infracțiuni.

MOHOR¹ s. n. 1. Numele mai multor plante erbacee din familia gramineelor, care cresc sălbatice în culturile de păioase, de porumb, cartofi etc. sau se cultivă, servind ca furaj: a) plantă cu frunzele ascuțite, cu inflorescența ramificată și cu flori galbene-ruginii; costrei (regional) bursoacă (Setaria glauca sau Panicum glaucum); b) plantă cu frunzișoarele della baza spicului verzi, bătînd în roșcat; dughie, mei-păsăresc, (regional) bursoacă (Setaria verticillata); c) plantă cu frunzișoarele de la baza spicului verzi sau brun-violete; mei-nebun (Setaria viridis). Dacă s-au pornit ploi, au otăvit clmpul și s-au făcut mohor pen țarini și au strîns de acel mohor de ș-au scos sărăcimea foamea. N. COSTIN, L. 560. Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu se arată pe cîmpul de mohor. ALECSANDRI, P. III, 90, cf. II, 189. Înainte se întinde Un drum negru de mohor. NEGRUZZI, S. II, 164. Iarba rea cum năpădește Cîmpul de mohor, Cîmpul tot îl otrăvește, Florile de mor. DAVILA, V. V. 107. În urma ploilor, tot mai creștea pe locuri mohor pentru vite. SANDU-ALDEA, D. N. 247. Coasa este socotită numai pentru a cosi sau a da jos fînul sau mohoarele. PAMFILE, A. R. 125. Am de vîndut 20 de clăi de cîte zece care claia; fîn bun ca fraga, trifoi de pădure și mohor. AL LUPULUI, P. G. 181. Au intrat pe o miriște largă, plin de trifoi, de mohor înalt și de tufe. PREDA, Î. 145, cf. LESNEA, I. 150, ISANOS, Ț. L. 51. O miriște ascunsă între porumbi, plină de troscot, de mohor și de costrei. V. ROM. august 1954, 52. Și de-a fi să mor, În cîmp de mohor. ALECSANDRI, P. P. 2, cf. 228, 246, 337. Foicică de mohor. TEODORESCU, P. P. 280. Foaie verde de mohor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 117, cf. 123, 204, MÎNDRESCU, L. P. 155, ȘEZ. I, 171, III, 20, XV, 87, HODOȘ, P. P. 82. Și fă urmă prin ocol, Să crească mîndru mohor. MARIAN, Î. 270. După ce dădu sarcina de mohor vacii s-o mănînce, intrară. . . în căsuță. RETEGANUL, P. III, 3, cf. id. TR. 114. Un flăcăuaș. . . cu cartea într-o mînă și cu funia vacii ce paște mohorul de pe hat, în cealaltă. CARDAȘ, C. P. 7, cf. 138, 238. Măhur (cînd e sămănat), fîn (după ce s-a face și-l cosim): fîn de măhur. ALR I 932/900. O pală de fîn de măhur. ib. 933/900. Cosesc măuru, lucerna, fînu. ib. 939/900. Cînd vine apă și strică grîul, se pune mohor. ALR II 5 249/53. ◊ E x p r. (Rar) A-și drege mohorul = a încerca să repare o gafă; (regional) a drege busuiocul. Cf. ZANNE, p. ix, 491. -0* Compuse: mohor- roșu = meișor (1 b) (Panicum sanguinale). Cf. BRANDZA, FL. 479, GRECESCU, FL. 595, panțu, pl. ; mohor-gros = iarbă-bărboasă (Panicum Crus-galli). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. ; mohor-mare = dughie (Setaria italica). Cf. GRECESCU, FL. 596, PANȚU, PL. 2. Cîmp cultivat cu mohor¹ (1) sau pe care crește această plantă. Sus pe dealuri Toamna pune. . . Arături ca de cărbune Și mohoare de rugină. TOPÎRCEANU, M. 25. De acolo, uitîndu-se tot mereu în urmă, a ocolit pe hatul dintre niște mohoare. . . și a dat în șosea. POPA, V. 110. Hâituiăsc mohoarele (acolo stau iepurii). ALR I 1 216/516, cf. ALR II 5 249/349. 3. (Regional) Mohor¹ (1) amestecat cu porumb sau cu ovăz, mei, dughie și servind ca nutreț. Mohor se mai numește. . . și amestecul de mohor propriu-zis cu popușoi, ovăz ș.a. care se lasă să crească în scopul de a-l face nutreț. PAMFILE, A. R. 150, cf. ALR II 5 249/520, 5 250/105. ALR SN I h 120. 4. (Regional) Rogoz (Carex riparia). Cf. ALR I 1 913/136, 573, 582, 831, 856, 878. 5. (Regional) Țăpoșică (Nardus stricta). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mohoare. - Și: (regional) moór (ALR II 249/791), moúr (com. din TURBNU MĂGURELE, ALR II 5 249/872, L. ROM. 1 960, nr. 2, 19), măhúr, măúr, muhór (ALR II 5 249/2, 310) s. n. – Din magh. mohar „plantă ( Panicum)”.

MOHOR² s. n. (Învechit și regional) Haină de purpură. Cf. m o h o r î t (1). L-au zugrumat ariianii cu mohorul svințiii sale. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110^r/3, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., TDRG. – Pl.: mohoare. – Din magh. mohar „un fel de stofă”.

MĂHUR s. n. v. mohor.

MĂÚR subst. v. mohor.