plictisi [At: I. GOLESCU, C. / V: plec~, plih~, (reg) pric~ / Pzi: ~sesc / E: ngr πλήκτω] 1 vr A fi cuprins de plictiseală (1). 2 vr A nu-i mai face plăcere. 3 vr A se sătura de ceva sau de cineva. 4 vt A supăra. 5 vt A crea o stare de enervare, de iritare Si: a agasa, a enerva, a irita. 6 A bate la cap Si: a deranja, a sâcâi. 7 vr (Reg) A obosi.

PLICTISI, plictisesc, vb. IV. 1. Refl. A suferi de plictiseală, a fi sătul de un lucru, a nu mai putea suporta o situație. Santinela de sus se plictisea de stat și începea iarăși să umble. DUMITRIU, B. F. 154. Pe podiș umblau șiraguri lungi în toate părțile, răsunau comenzi asurzitoare și ofițerii se plictiseau grozav. SADOVEANU, O. VI 210. 2. Tranz. A supăra, a enerva, a irita, a agasa. Neculai, de cîte ori mai vine domnul acesta care a plecat, spui că nu sînt aci. A început să mă plictisească individul. C. PETRESCU, C. V. 135.

A PLICTISI ~esc tranz. 1) A face să se plictisească. 2) A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a pisa; a necăji. /<ngr. pliktisa

A SE PLICTISI mă ~esc intranz. A cădea într-o ușoară depresiune sufletească (cauzată de lipsa de ocupație, de monotonie, de singurătate etc.). /<ngr. pliktisa

plictisì v. a cauza plictiseală. [V. plicticos].

plectisi v vz plictisi

plihtisi v vz plictisi

prictisi v vz plictisi

plictisésc v. tr. (ngr. plikto [aor. pliktisa], plictisesc, plixis, plictiseală, vgr. plêxis, lovire, plésso, lovesc. V. plagă). Pricinuĭesc plictiseală, satur, dezgust. V. refl. Simt, plictiseală.

plictisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisesc, 3 sg. plictisește, imperf. 1 plictiseam; conj. prez. 1 sg. să plictisesc, 3 să plictisească

plictisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisesc, imperf. 3 sg. plictisea; conj. prez. 3 să plictisească

plictisi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plictisesc, imperf. 3 sg. plictisea; conj. prez. 3 sg. și pl. plictisească

PLICTISI vb. 1. a se sătura, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 2. v. enerva. 3. v. cicăli.

PLICTISI vb. 1. a se sătura, a i se urî, (rar) a se anosti, (Mold. și Bucov.) a se lehămeti, (înv. și fam.) a se sastisi, (înv.) a se stenahorisi, a se supăra, (fig.) a i se acri. (S-a ~ de moarte să stea în casă.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a sîcîi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) scociorî. (Îl ~ cu insistențele.) 3. a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

A se plictisi ≠ a se distra

LE SECRET D’ENNUYER EST CELUI DE TOUT DIRE (fr.) secretul de a plictisi este acela de a spune totul – Voltaire, „Discours sur l’homme”, VI, 171.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.