NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la Curtea seniorilor feudali sau la Curțile regale). 2. Piesă la jocul de șah. – Pref. ne- + bun.

nebun, ~ă [At: PSALT. HUR. 30^r/19 / V: (reg) na~, năb~ / Pl: ~i, ~e / E: ne- + bun] 1 a (Îvp) Care nu este bun Si: rău. 2 a (Înv; spc) Păcătos. 3 a (Înv) Îndărătnic. 4 a (Înv) Leneș. 5 a (Înv) Stricat. 6 a (Înv) Nemernic (3). 7 a (Îvr; udp „de”) Care nu este vrednic de... 8 a (Reg; d. ciuperci) Care nu este comestibil Si: otrăvitor. 9 a (Reg; îs) Mere ~e Specie de mere nedefinite mai îndeaproape. 10 a (Reg; îs) Muiere ~ă Vrăjitoare. 11 sm (Reg) Drac. 12-13 smf, a (Îoc cuminte, înțelept) (Om) lipsit de rațiune Si: nesocotit (3), necugetat, (îvp) nebunatic (1). 14-15 smf, a (Pex) (Om) slab de minte Si:prost, netot (2). 16 sm (Îe) A prinde șarpele cu mâna ~ului A scăpa dintr-o primejdie, antrenând pe altul mai prost în ea. 17 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă lipsă de rațiune Si: nechibzuit, prostesc, nebunesc (3). 18 a Care nu este întemeiat Si: deșert. 19 a (Înv; d. oameni) Care nu este învățat, cultivat. 20 a (Reg) Amețit din cauza unei emoții puternice, a zgomotului etc. 21-22 smf, a (Ființă) vioaie. 23-24 smf, a (Ființă) zvăpăiată. 25-26 smf, a (Ființă) nestăpânită. 27 a (Trs) Care nu este serios. 28 a (Trs) De nimic. 29-30 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: alienat, dement, (pop) smintit, (îrg) nerod (2). 31 a (Fam; îe) Ești ~? Se spune pentru a arăta dezaprobare, mirare, surpriză etc. față de faptele, afirmațiile cuiva. 32 sm (Pop; îs) Trif ~ul Sărbătoare populară nedefinită mai îndeaproape. 33 sm (Îe) A (o) face pe ~ul A-și acorda o importanță exagerată. 34 sm (Îae) A fi mereu cu nasul pe sus. 35 sm (Îae) A fi nemulțumit. 36 sm (Fam; îae) A se preface că nu știe nimic. 37 av (Fig) Extrem de repede. 38 av (Fig) Foarte tare. 39 a Care se face cu disperare. 40 a (Îe) A umbla (sau a fi) ~ după cineva (sau după ceva) A fi îndrăgostit foarte tare de cineva. 41 a (Îae) A-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 42-43 smf, a (Fam; ca termen de apostrofare) (Om) smintit. 44 a (Udp „de”) Scos din minți Si: înnebunit. 45 a (Îe) A fi ~ de carte Se spune despre cineva care a învățat foarte mult. 46 a Care denotă nebunie (17) Si: dement. 47 a Care este propriu nebuniei (17). 48 a (Pex) Fantasmagoric. 49 a (Pex) Bizar. 50 a Care nu are limite, margini, măsură etc. 51 a (Pex) Enorm. 52 a (Fig) Extraordinar. 53 a (Fig) Groaznic. 54 sm Piesă la jocul de șah. 55 sm (Rar) Măscărici la curțile suveranilor sau nobililor. 56 sm (Pop) Personaj imaginar, invocat ca sperietoare pentru copiii mici. 57 sf (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 58 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 59 sfa Melodie după care se execută nebuna (58).

NEBUN, -Ă, nebuni, -e, adj., subst. I. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care suferă de o boală mintală; alienat, dement. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a fi foarte îndrăgostit de cineva; a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. Ești nebun? se spune pentru a arăta dezaprobare sau mirare, surpriză față de faptele sau de afirmațiile cuiva. A (o) face pe nebunul = a-și acorda o importanță exagerată, a fi mereu mândru, cu nasul pe sus, nemulțumit. 2. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de judecată dreaptă, de rațiune; (om) nesocotit, necugetat, nechibzuit. 3. Adj., s. m. și f. (Ființă) neastâmpărată, zvăpăiată, vioaie. 4. Adj. Care arată, trădează nebunie. II. Adj. 1. Care nu are limite, margini, măsură; p. ext. enorm, extraordinar; groaznic, cumplit. Un lux nebun. 2. (Înv. și pop.) Care nu este bun; rău. III. S. m. 1. (Rar) Măscărici, bufon (la curțile suveranilor sau ale nobililor). 2. Piesă la jocul de șah. – Ne- + bun.

NEBUN ², -Ă, nebuni, -e, s. m. și f. 1. Persoană care suferă de o boală mintală; alienat, dement, smintit. Nebunii se plimbau în halaturi albe. C. PETRESCU, S. 193. Setilă... zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Ferește-te de proști Și de nebuni. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Casă de nebuni v. casă. ◊ Expr. Se bat nebunii la gura lui, se spune despre cineva care vorbește sau mănîncă mult și foarte repede. 2. Persoană lipsită de rațiune, de judecată, nesocotit, nechibzuit. Taci, măi nebune, și nu-l mai amărî. DUMITRIU, B. F. 20. Te pomenești că nebunul ăsta nu mai vine mîine. SAHIA, N. 103. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu?... Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela? CREANGĂ, P. 156. 3. Ființă vioaie, zvăpăiată, neastîmpărată. Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule. REBREANU, R. I 147. Iată-i iepurii, nebunii, Coarne-n cap își pun. COȘBUC, P. II 19. 4. Piesă la jocul de șah, care se poate muta numai transversal pe aceeași culoare. O momiță strîmbătoare... Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege. ALECSANDRI, P. III 87.

NEBUN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care are tulburări psihice grave; care și-a ieșit din minți; alienat mintal; dement. * ~ de cap se spune despre cineva care suferă de o boală mintală. Casă de ~i spital de boli psihice. Ești ~? se spune pentru a-și exprima dezacordul în legătură cu acțiunile, afirmațiile sau cu intențiile cuiva. A fi ca ~ a-și pierde cumpătul (în urma unei emoții). A fi (sau a umbla) ~ după cineva (sau după ceva) a-i plăcea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fă ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ți face de cap!; astâmpără-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuință în acțiuni; nesocotit; nesăbuit. Gând ~. 3) și adverbial Care vădește o putere de nestăvilit; deosebit de tare. Vântul bate ~. /ne- + bun

nebun a. 1. smintit, ieșit din minți; 2. contrar rațiunii: gânduri nebune; 3. foarte vioiu: veselie nebună; 4. excesiv, prodigios: succes nebun; 5. foarte amorezat: e nebun după dânsa. [Lit. care nu-i bun, adică rău: alienarea mentală, concepută ca o perversitate, se rapoartă probabil la vechea concepție medicală despre alienați; considerați ca dârji și răi, ei erau maltratați în mod barbar]. ║ m. 1. cel ce și-a pierdut mințile; 2. od. caraghios la curtea unui rege.

nebún, -ă adj. (ne și bun). Alienat, smintit, care șĭ-a perdut mintea. Nebunesc, excesiv, colosal: veselie nebună, succes nebun. În mare număr: era o lume nebună. Foarte înamorat, care se dă în vînt: e nebun după ĭa. Mere nebune (Mold.), un fel de mere maĭ marĭ și de cît cele domneștĭ. Subst. Persoană nebună, fără minte. S.m. Odinioară, bufon de la curtea unuĭ suveran.

năbun, ~ă smf, a vz nebun

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; adj. f., s. f. nebună, pl. nebune

nebun adj. m., s. m., pl. nebuni; f. sg. nebună, g.-d. art. nebunei, pl. nebune

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.

NEBUN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. nebunesc, nechibzuit, necugetat, necumpănit, necumpătat, nesăbuit, nesocotit, prostesc, (rar) nejudecat, neprecugetat, (reg.) nechitit. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 4. adj. drăcos, neastîmpărat, nebunatic, sprințar, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 5. adj. aprig, cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, sălbatic, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 6. adj. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut iarăși un noroc ~.)

nebun, -ă, nebuni, -e adj., s. m. și f. 1. (Om) care nu este bun, care nu este sănătos. ◊ Expr. A fi (sau a umbla) nebun după cineva (sau după ceva) = a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva. 2. (În sintagma) Nebun pentru (sau înv., întru) Hristos, epitet dat în Noul Testament celor care depășesc înțelepciunea curentă a lumii, care rușinează „pe cei înțelepți” (I. Cor. 1, 25-27). – Din ne- + bun.