10 definiții pentru smintit ismintit


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor ) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

SMINTÍT, -Ă, smintiți, -te, adj. 1. Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24. Gesticulam vorbind singur, fără să bag de seamă la un bun bătrîn care mă privea cu mirare de cîteva minute și care negreșit mă socotea smintit. NEGRUZZI, S. I 221. ◊ (În construcții pleonastice) Feciorul acela-i cam smintit la cap. VORNIC, P. 205. ◊ (Adverbial) Rîzînd smintit în fericirea lui drăcească, venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44. ◊ (Substantivat) Vă uitați ca la un smintit care și-a luat cîmpii. PREDA, Î. 26. Dați-l afară, că e un smintit și nu știe ce vorbește. ISPIRESCU, L. 203. Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată; nechibzuit, nebunesc. O politică rea și smintită pe un neam îl poate răsturna în mormînt. GHICA, A. 327. 2. Fig. Scos din făgașul obișnuit; deranjat. Să se ducă la curte spre a se liniști... să nu fie treburile smintite a doua zi dimineața. SADOVEANU, Z. C. 216.

smintit a. 1. mutat, dislocat: felinare smintite din locul lor; 2. stricat: acest drum avea folosul a nu fi călcat și smintit de dușman BĂLC.; 3. fig. ieșit din minți: un om smintit.

smintít, -ă adj. Vechĭ. Deranjat, mutat din loc: stîlp smintit. Vătămat, stricat: drum smintit. Azĭ. Fig. Nebun: om smintit. – Și zm-.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SMINTÍT adj. v. defect, defectat, defectuos, deranjat, dereglat, eronat, fals, greșit, incorect, inexact, neadevărat, necorespunzător, stricat.

SMINTÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

smintit adj. v. DEFECT. DEFECTAT. DEFECTUOS. DERANJAT. DEREGLAT. ERONAT. FALS. GREȘIT. INCORECT. INEXACT. NEADEVĂRAT. NECORESPUNZĂTOR. STRICAT.

SMINTIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. dement, demențial, nebunesc. (Un act ~.) 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

Intrare: smintit
smintit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • smintit
  • smintitul
  • smintitu‑
  • sminti
  • smintita
plural
  • smintiți
  • smintiții
  • smintite
  • smintitele
genitiv-dativ singular
  • smintit
  • smintitului
  • smintite
  • smintitei
plural
  • smintiți
  • smintiților
  • smintite
  • smintitelor
vocativ singular
plural
ismintit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)