SMINTIT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

smintit², ~ă [At: PSALT. HUR. 23^v/17 / V: (îvp) zm~, (înv) smen~ / Pl: ~iți, ~e / E: sminti] 1-2 a, smf Care și-a pierdut judecata din cauza unei boli mintale Si: alienat (4-5), dement (1-2), descreierat (3-4), înnebunit, nebun, săltat², sărit², scrântit, (pfm) apucat² (9-10), candriu (1-2), căpiat² (2), sonat, strecheat, (îrg) nerod, prilestit, (reg) bolând, pălăurat, primit, prost, sașiu, tuieș, zărghit, zăluzit, (fam) sifilitic. 3-4 a, smf (Fig) Care are mintea întunecată Si: rătăcit. 5-6 a, smf (Pex) Care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut judecata normală Si: aiurea (6), aiurit (1-2), bezmetic (1), nebun, zănatic, zăpăcit, zurliu, (pop) pălăvatic, (reg) șucheat, tui⁶, țăcănit, țicnit, zălud, (fam) sanchiu, smucit (8), trăsnit, (pop) deșucheat (1). 7 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată Si: dement (4), demențial (1), nebunesc. 8 a (Îvr) Înșelat. 9 a (Înv; d. oameni sau părți ale corpului) Vătămat. 10 a (Înv; pex) Schilod. 11 a (Înv; pan; d. mecanisme) Stricat. 12 a (Îvr; d. limbă) Deformat² (7). 13 a (Înv; d. activități, procese etc.) Necorespunzător. 14-15 a, av (Îvp) Greșit (13). 16 a (Îvp) Deplasat din poziția inițială.

SMINTIT, -Ă, smintiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor ) Care denotă lipsă de judecată, nechibzuință, nebunie; nechibzuit, nebunesc. – V. sminti.

SMINTIT, -Ă, smintiți, -te, adj. 1. Care și-a pierdut dreapta judecată sau care se comportă ca și cum și-ar fi pierdut-o; ieșit din minți; nebun. Cînd baba înota smintită pe la jumătatea lacului alb, Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24. Gesticulam vorbind singur, fără să bag de seamă la un bun bătrîn care mă privea cu mirare de cîteva minute și care negreșit mă socotea smintit. NEGRUZZI, S. I 221. ◊ (În construcții pleonastice) Feciorul acela-i cam smintit la cap. VORNIC, P. 205. ◊ (Adverbial) Rîzînd smintit în fericirea lui drăcească, venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44. ◊ (Substantivat) Vă uitați ca la un smintit care și-a luat cîmpii. PREDA, Î. 26. Dați-l afară, că e un smintit și nu știe ce vorbește. ISPIRESCU, L. 203. Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei. EMINESCU, O. I 151. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de judecată; nechibzuit, nebunesc. O politică rea și smintită pe un neam îl poate răsturna în mormînt. GHICA, A. 327. 2. Fig. Scos din făgașul obișnuit; deranjat. Să se ducă la curte spre a se liniști... să nu fie treburile smintite a doua zi dimineața. SADOVEANU, Z. C. 216.

smintit a. 1. mutat, dislocat: felinare smintite din locul lor; 2. stricat: acest drum avea folosul a nu fi călcat și smintit de dușman BĂLC.; 3. fig. ieșit din minți: un om smintit.

smintít, -ă adj. Vechĭ. Deranjat, mutat din loc: stîlp smintit. Vătămat, stricat: drum smintit. Azĭ. Fig. Nebun: om smintit. – Și zm-.

ismintit, ~ă a vz smintit

smentit, ~ă a vz smintit

zmintit², ~ă a vz smintit²

zmintit, -ă adj. v. smintit.

SMINTIT adj. v. defect, defectat, defectuos, deranjat, dereglat, eronat, fals, greșit, incorect, inexact, neadevărat, necorespunzător, stricat.

SMINTIT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

smintit adj. v. DEFECT. DEFECTAT. DEFECTUOS. DERANJAT. DEREGLAT. ERONAT. FALS. GREȘIT. INCORECT. INEXACT. NEADEVĂRAT. NECORESPUNZĂTOR. STRICAT.

SMINTIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. dement, demențial, nebunesc. (Un act ~.) 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!)

Amantes, amentes (lat. „Îndrăgostiți, smintiți”). Terențiu a spus aceste vorbe în comedia sa Andria (versul 13, în versiune modernă: act I, sc. 3). Ele s-au răspîndit repede datorită nu atît cuprinsului lor destul de banal, cît mai ales jocului de cuvinte original, reușit și ușor de reținut. Cind se folosesc? Oricând îndrăgostiții, prin manifestările lor, confirmă părerea lui Terențiu! Byron, în Pelerinajul lui Childe Harold (IV, 123), spune de asemeni: Who loves, raves „Cine iubește, aiurează”, dar versul său are un caracter dramatic, căci se referă la rătăcirile dragostei care pot avea urmări nefericite. LIT.