11 definiții pentru dement (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj. Care și-a pierdut mintea, alienat, nebun. Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310.

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -éntis, d. mens, minte). Nebun, alienat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte

demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMENT adj., s. 1. adj., s. alienat, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. demențial, nebunesc, smintit. (Un act ~.)

Intrare: dement (adj.)
dement adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dement
  • dementul
  • dementu‑
  • dementă
  • dementa
plural
  • demenți
  • demenții
  • demente
  • dementele
genitiv-dativ singular
  • dement
  • dementului
  • demente
  • dementei
plural
  • demenți
  • demenților
  • demente
  • dementelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)