SEBACEU ~e (~i, ~e): Glandă ~e glandă exocrină de la rădăcina părului, care secretează sebumul. [Sil. -ceu, -ce-e] /<fr. sébacé, lat. sebaceus

FOLICUL s.m. (Biol.) Veziculă glandulară sau ganglionară. ♦ Învelișul conjunctiv al rădăcinii părului. [< fr. follicule, cf. lat. folliculus – săculeț].

SEBACEU, -EE adj. De natura seului, unsuros. ♦ Glande sebacee = glande situate în piele la rădăcina părului și care secretează sebumul; chist sebaceu = umflătură apărută sub piele datorită hipertrofiei glandelor sebacee. [Pron. -ceu. / < fr. sébacé, cf. lat. sebaceus < sebum – seu].

FOLICUL s. m. mică formație anatomică în formă de sac. ♦ ~ ovarian = folicul în partea externă a ovarului, care conține ovulul și secretă foliculina. ◊ înveliș conjunctiv al rădăcinii părului. (< fr. follicule, lat. folliculus)

FOLICULITĂ s. f. inflamație purulentă a rădăcinii părului, produsă de microbi piogeni sau de ciuperci. (< fr. folliculite)

frunte f. 1. partea feței la om, între rădăcina părului și ochi; 2. partea dinainte a capului la animale; 3. fața, ca expresiune a sentimentelor: o frunte severă; 4. partea anterioară, întâiul rang: e totdeauna în frunte; 5. fig. floare, elită: fruntea negustorimii; de frunte, cel dintâiu, însemnat în felul său [Lat. FRONTEM].

rădăcină f. 1. partea arborelui ramificată și ascunsă în pământ: a prinde rădăcină, fig. a se așeza bine într’un loc; 2. partea plantei din pământ ce e bună de mâncare: rădăcină de ceapă, de usturoiu; 3. nume de plante: rădăcină de micșunea, plantă întrebuințată în medicină ce servă, din cauza mirosului ei plăcut, la fabricarea pudrelor și săpunurilor parfumate (Iris florentina); rădăcină dulce, gliciriză; rădăcina ciumei, captalan; 4. partea prin care unele organe se țin de corp: rădăcina părului, dinților; 5. fig. origină, cauză primă: a tăia răul din rădăcina sa; 6. Gram. vorbă primitivă din care derivă altele; 7. în aritmetică, număr care înmulțit prin el însuș, reproduce pe cel dintâi: rădăcină pătrată, rădăcină cubică. [Lat. RADICINA].

BROBONI, pers. 3 brobonește, vb. IV. Tranz. (Despre sudoare, nădușeală) A acoperi (fața, fruntea etc.) cu broboane. Sudoarea îi izvora pe la rădăcina perilor și-i brobonea fruntea. VLAHUȚĂ, O. A. 106. ◊ Refl. (Despre frunte, față) Fruntea i s-a brobonit de sudoare rece, iar în creier s-a învolburat o apă tulbure, cînd fierbinte, cînd înghețată. POPA, V. 12. Fruntea lui Dan se broboni de sudoare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 112. – Variantă: brobona, pers. 3 brobonează (DELAVRANCEA, S. 118), vb. I.

DERMĂ s. f. Țesut fibros conjunctiv care constituie partea cea mai groasă și mai adîncă a pielii, fiind acoperit de epidermă (și în care se află corpusculii tactili și rădăcinile perilor).

RĂDĂCINĂ, rădăcini, s. f. 1. Partea plantelor care se găsește (de obicei) în pămînt, avînd rolul de a le fixa și de a absorbi apă și săruri minerale din sol; (popular) parte a plantei aflată în pămînt, indiferent de structura și funcțiunile pe care le are. Ș-un fir de iarbă își are rădăcina lui. SADOVEANU, O. VII 100. Se așeză sub un nuc bătrîn și scorburos, pe o rădăcină încovoiată ca un jilț. REBREANU, I. 19. Îl învăță... să adune rădăcini ca să se hrănească. ISPIRESCU, L. 147. ◊ Fig. [Poezia] trebuie să-și aibă rădăcinile în același pămînt din care se hrănește viața. BENIUC, P. 140. ◊ Expr. A prinde rădăcini (sau rădăcină) v. prinde (VII 1). ♦ Fig. Origine, izvor. A curma răul din rădăcină. 2. Partea prin care un organ, o parte a corpului este fixată înțr-un țesut. Rădăcina unui dinte. ▭ Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pînă-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29. 3. Partea de lîngă pămînt a tulpinii unui copac. [Manlache] a făcut scăpată jos, la rădăcina copacului, legătura cu mîncare. POPA, V. 83. Mai în jos pe rămurele Cîntă două păsărele... Mai în jos la rădăcină Cînt-o turturea bătrînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ♦ Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază. Ei se așezară jos, la rădăcina zidului. ISPIRESCU, L. 26. Și rădăcinile munților mari se cutremurară falnic De horăitul bătrînului crai. EMINESCU, O. IV 198. ♦ Partea de la bază a anumitor organe. La rădăcina nasului lemnos al bătrînului, ochii se făcuseră parcă roșii. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Aveau... coada mai groasă la rădăcină și mai subțire la vîrf. ODOBESCU, S. III 43. ♦ Limita de adîncime a anumitor obiecte. Se împlîntau baionetele pînă în rădăcină în carne de turc. GANE, N. II 111. Pîndește călare... Bagă pintenii pînă la rădăcină. DELAVRANCEA, O. II 75. 4. Valoare a necunoscutei dintr-o ecuație. ◊ Rădăcină pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 5 e rădăcina pătrată a lui 25. ▭ Rădăcină cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată); radical¹. 5 e rădăcina cubică a lui 125. 5. (Lingv.) Element al unui cuvînt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvîntului; radical¹. Substantivul «muncă», verbul «munci», adjectivul «muncitor » au aceeași rădăcină «mun-». – Pl. și: (popular) rădăcine (HODOȘ, P. P. 73).

VAL¹, valuri, s. n. I. Masă de apă care înaintează (sau face impresia că înaintează) ridicîndu-se și coborîndu-se la suprafața unei mări, a unui fluviu etc.; talaz. Vasul nostru bătrîn, slăbit din încheieturi, gemea greoi, cutremurat la fiecare val ce se izbea în coastele-i de lemn. BART, S. M. 52. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. COȘBUC, P. I 48. Singuratece izvoare făc cu valurile larmă. EMINESCU, O. I 83. ◊ Fig. Mărirea să-l înece în valurile sale! ALECSANDRI, T. II 164. Loc. adv. În valuri sau valuri-valuri = unul după altul, succesiv, p. ext. din plin, cu grămada, puhoi. I se ridicau furiile valuri-valuri, ca penajul curcanului. VORNIC, P. 206. Căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi. VLAHUȚĂ, O. A. 410. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. ◊ Expr. În valul apei = contra direcției valurilor, împotriva cursului apei, în susul apei. Din picioare se pescuiește și mergînd la deal «în valul apei». ANTIPA, P. 152. Valurile vieții (sau lumii, lumești) = greutățile, încercările prin care trece omul în viață; vicisitudinile vieții. Omul e dator să se lupte cît o putea cu valurile vieții. CREANGĂ, P. 235. În interval, cei trei frați desmoșteniți cercau valurile lumii sub orizonturi străine. HASDEU, I. V. 99. Adeseori departe de-a lumei triște valuri, Cu păsuri regulate eu măsur al tău pod, Bahlui! ALECSANDRI, P. I 202. Să mai uite de aste valuri lumești. ȘEZ. IV 17. Valurile tinereții = nestatornicia, inconsecvența, dibuirile inerente vîrstei tinere. Ei! nu te rușina! Ale tinereții valuri! CARAGIALE, T. II 68. Valul (sau valurile) vremii = curgere, desfășurare, trecere a vremii. Ca valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus. GOGA, P. 22. Parcă nici n-o atinsese valul vremii. Aceeași bătrînică sprintenă și veselă. VLAHUȚĂ, O. A. 497. Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai. EMINESCU, O. I 213. II. Fig. Nume generic dat unor lucruri care pot fi comparate cu valul (I), ca formă sau ca mișcare. 1. (Predomină ideea de aplecare și de ridicare) Către sfîrșit de iunie, valurile spicelor încărcate se păstrează încă verzi. RALEA, O. 135. Vedeam valuri verzi de grîne, unduirea unei iniști. EMINESCU, O. I 141. Valurile de iarbă... nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. ODOBESCU, S. III 15. ♦ Oscilație, fluctuație. Nu mai trebuiesc comentarii la mica poezioară pe care mi-a inspirat-o nestatornicia valurilor politicei daco-romane. CARAGIALE, O. VI 50. 2. (Predomină ideea de mase în succesiune continuă și tumultuoasă) Valul de oameni se retrage. DUMITRIU, N. 98. Valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 330. Colonelul asculta distrat, privind valurile de lume. C. PETRESCU, Î. II 11. 3. (Predomină ideea de masă învolburată) După un timp, oboseala îmi dă ca un val de nebunie. CAMIL PETRESCU, U. N. 391. Îmi venise așa în ochi ca un val de bucurie. C. PETRESCU, S. 146. Un val fierbinte de mînie parcă i se ridică din tălpi pînă-n rădăcina părului. MIRONESCU, S. A. 29. ♦ Impuls, avînt, curent. 4. (Predomină ideea de masă care se revarsă, copleșește) Cînd stătea valul de ploaie, rămînea vîntul sunînd și fluierînd. SADOVEANU, M. C. 51. Titu răspunse cu un val de sărutări. REBREANU, R. I 248. Un val de aer umed am adus cu mine-n casă. TOPÎRCEANU, B. 73. 5. (Predomină ideea de linie sinuoasă, învălurată) De la asfințit suiau cu grabă valuri de nouri spre creștetul bolții. SADOVEANU, O. III 591. Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde. EMINESCU, O. I 142. 6. (Învechit și arhaizant) încercare grea, cumpănă. N-ai știut nici de năcazurile, nici de zbuciumele, nici de valurile de pe la noi. SADOVEANU, O. VII 49. Se încurcă puțin pe la crîșma din sat, spre a-și drege cheful după un val așa de greu. GANE, N. II 13. ◊ Expr. A avea val = a avea neplăceri, dificultăți; a trece printr-un pericol, printr-o cumpănă. Așa că-i poate cunoaște un om înțelept că ei au avut val în noaptea aceea. PAMFILE, S. T. 127. Toarce subțire și răsucește bine tortul, să fie tare, să nu avem val cu el la țesut. RETEGANUL, P. I 53. A face cuiva val = a provoca cuiva neplăceri, a-i face greutăți. Mă duc să nu vă fac val. RETEGANUL, P. I 76. Du-te, mîndră, mutului, Nu-mi fă val tu capului. HODOȘ, P. P. 124. 7. (Popular) Treabă, motiv, pretext. Nu știu ce valuri mi-aș face să văd pe badea cum zace. ȘEZ. XX 39. III. Nume dat unor obiecte în formă de sul sau de cilindru. 1. Sul de pînză sau de altă țesătură, înfășurată de obicei pe un cilindru de lemn sau de carton; vălătuc, trîmbă. Își luă un val de pînză și coborî să-l ghilească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 30. Începură a scoate din lada babei valuri de pînză. CREANGĂ, P. 14. De la ușă pînă-n casă Numai valuri de mătasă. PĂSCULESCU, L. P. 52. Am să te vînd în tîrg la Buzău Pe chile de grîu, Valuri de postav. TEODORESCU, P. P. 57. Val de tei = sul făcut din șuvițe lungi de scoarță de tei, care se folosesc ca sfoară de legat. Fă-mă, doamne, val de tei, Și m-aruncă-ntre femei. CREANGĂ, A. 64. 2. (Tipogr.) Piesă cilindrică de metal la presele de imprimat și de fălțuit. 3. (În expr.) Valul ștreangului = lațul cu care se prinde ștreangul sau șleaul de crucea căruței; orcicar. 4. (Regional) Tăvălug (2), treierătoare (2). Caii poartă după dînșii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu șase praguri care se numește tăvăluc... val. PAMFILE, A. R. 207. 5. Sul de lemn sau de metal, pe care se înfășoară și de pe care se desfășoară lanțul care ține găleata la fîntînă. 6. Vălătuc (4).

DERMATO- „piele, tegument, mucoasă, țesut cutanat”. ◊ gr. derma, atos „piele” > fr. dermato-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. dermato-. □ ~caliptrogen (v. caliptro-, v. -gen₁), s. n., țesutul meristematic formînd caliptra și stratul pilifer al rădăcinii; ~ciste (v. -cist), s. n. pl., peri umflați, prezenți pe sporoforul unor ciuperci; ~fite (v. -fit), s. n. pl., ciuperci microscopice care parazitează pielea și anexele ei; ~fiție (v. -fiție), s. f., boală de piele provocată de ciuperci, parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a nu contracta boli de piele; ~gen (v. -gen₁), s. n., țesut meristematic care generează epiderma primară; ~glife (v. -glif), s. f. pl., creste papilare; ~graf (v. -graf), adj., s. n., (creion) care servește la machiaj; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere anatomică a pielii; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu pielea; ~liză (v. -liză), s. f., afecțiune congenitală, manifestată prin flasciditate și prin tendința de a se forma pliuri la nivelul pielii și al țesutului subcutanat; ~log (v. log), s. m. și f., specialist în dermatologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a medicinii care studiază și care tratează bolile de piele; ~malacie (v. -malacie), s. f., proces de înmuiere a pielii; ~mer (v. -mer), s. n., teritoriu cutaneu care corespunde unui metamer medular; ~micete (v. -micete), s. f. pl., ciuperci din grupul fungilor imperfecți care parazitează pielea și anexele ei, producînd dermatomicoze; ~patie (v. -patie), s. f., maladie a pielii; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., protoplasmă vie, făcînd parte din membrana celulară; ~plast (v. -plast), s. n., citoplasma și nucleul, înconjurate de o membrană solidă, formînd un aparat vegetativ; ~ree (v. -ree), s. f., transpirație abundentă, care survine în anumite boli febrile; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., întărirea patologică a țesutului cutanat; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a pielii cu ajutorul unui microscop special; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a mușchilor pilomotori, însoțită de erecția fibrelor de păr; ~venerologie (v. venero-, v. -logie₁), s. f., parte a medicinii care se ocupă cu studiul bolilor de piele și venerice; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., 1. Corpusculi care apar în celulele vegetale, în timpul anafazei. 2. Particule care formează membrana celulară; ~zoonoză (v. zoo-, v. -noză), s. f., boală de piele foarte contagioasă, provocată de paraziți animali microscopici.

dermatofiție sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr dermatophitie] Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în țesutul subcutanat și la rădăcina părului Si: dermatofitoză.

cotor [At: ECONOMIA, 30 / V: cătur, ~tior, ~oară, ~tur / Pl: ~oare, (reg) ~oară sn, ~i sm / E: nct] 1 sn (Înv) Parte, segment care unește două părți ale unui obiect. 2 sn (Bot) Tijă care leagă frunza sau fructul de ramură Si: lujer. 3 sn (Bot) Cocean. 4 sn (Bot) Miezul verzei. 5 sn (Bot) Picior rămas după tăierea căpățânii de varză. 6 sn (Bot) Miezul fructului. 7 sn (Bot) Parte superioară a codiței, care rămâne la fructul cules sau căzut. 8 sm (Bot; reg) Mugur. 9 sm (Bot; reg) Inimă a miezului la fragi, căpșuni, zmeură și mure, care intră în receptacul și de care sunt lipite sepalele. 10 sn (Bot) Parte de jos a plantei, mai groasă, opusă vârfului. 11 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la primele ramuri sau frunze. 12 sn (Bot; reg) Trunchi al arborilor. 13 sn (Bot) Coardă lăsată la butucul viei, din care dau vițele. 14 sn (Bot) Tijă purtătoare de semințe la ceapă. 15 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la vârf, de pe care pornesc ramurile sau frunzele. 16 sn (Bot; spc) Tulpină a porumbului, cu sau fără frunze, de pe care s-au cules știuleții. 17 sn (Bot; reg) Nervură a frunzei. 18 sn (Bot) Capăt inferior, mai gros, al tulpinii sau al ramurii unui copac. 19 sn (Bot) Ciot rămas după tăierea unui copac sau unei ramuri. 20 sn (Bot) Ciot rămas pe tulpină după culesul știuletelui de porumb. 21 sn (Pop) Parte a snopului de grâu formată din tulpini legate, în opoziție cu spicele. 22 sn (Bot) Parte rămasă în pământ din plantele cu tulpina tare. 23 sn (Bot) Rădăcină a plantelor leguminoase. 24 sn (Bot) Butuc al viței. 25 sn (Bot) Trunchi de copac de pe care s-au tăiat crengile. 26 sn (Agr) Tăiere a vițelor inutile la vie. 27 sn (Agr) Săpare a viei. 28 sn (Agr; îe) A ridica via la ~ A lega via de haraci. 29 sn (Pex; lpl) Resturi rămase din tulpina plantelor de nutreț. 30 sn (Pex; lpl) Crengi tăiate la curățatul pomilor sau la vie. 31 sn (Pop) Parte rămasă dintr-un membru amputat. 32 sn Bază a organului sexual bărbătesc. 33 sm Parte de la cap a cornului rupt. 34 sn Coadă tăiată sau ruptă. 35 sn Parte superioară a cozii calului, care unește șira spinării cu rădăcina părului lung care formează coada. 36 sn Coadă de cal tăiată scurt. 37 sm Ax al penei de pasăre, de pe care se iau fulgii. 38 sm Parte tare a penei păsărilor, din piele și până unde încep fulgii. 39 sm Rădăcină a penelor unei păsări care nu a fost jumulită bine înainte de a fi gătită. 40 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire rare și tari care cresc în barba tinerilor care n-au început încă să se bărbierească. 41 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire din barbă rămase după bărbierit. 42 sm (Pop; pan) Fire rare rămase pe capul unui chel. 43 sm (Pan) Păr tuns prea scurt. 44 sm (Pop; pan) Barbă rasă prost. 45 sn (Înv; pan) Toc fără peniță. 46 sn (Pan) Parte mai groasă a unui instrument de scris, care se ține între degete. 47 sn (Pan) Capăt de funie. 48 sn (Pan) Parte din fier a unui cuțit, a unei săbii etc. care intră în mâner. 49 sn (Pan) Parte a peniței care se înfige în toc. 50 sn (Pan) Parte a pipei în care intră țeava care se ține în gură. 51 sn (Pan) Capăt de sus al undiței, cu cârligul de care se leagă coarda. 52 sn (Pan) Parte a lingurii care unește concavitatea cu capătul ținut în mână. 53 sn (Pan) Parte a măturii unde coada intră între nuiele sau paie și este legată cu sârmă. 54 sn (Pan) Parte prea scurtă rămasă dintr-un obiect tăiat. 55 sn (Pan) Coadă prea scurtă a unei unelte. 56 sn (Pan) Bucată din coada ruptă a unei unelte care rămâne în inelul de metal. 57 sn (Pan) Parte a cărții unde se unesc foile. 58 sn (Pan) Parte a chitanțierului care rămâne după tăierea chitanțelor. 59 sn (Pan) Carte cu copertele și o parte din foi rupte. 60 sn (Pan) Parte a crucii de la pământ până la brațe. 61 sn (Pan) Parte care se înfige în pământ a unui par. 62 sn (Îvp; fig; îe) A avea sau a face ~oară cu cineva A avea legături de afaceri cu cineva. 63 sn (Îvp; fig; îe) A avea ~oare A avea bani. 64 sm (Fig) Om mic de statură și gras. 65 sn (Pex) Mâner. 66 sn (Pex) Toartă. 67 sn (Pex) Coadă a unei unelte. 68-69 sn (Spc) Mâner al unei săbii sau al unui cuțit. 70 sn (Spc) Coadă a undiței. 71 sn (Pex) Orice resturi care nu mai servesc la nimic. 72 sn (Pex) Mătură roasă de prea multă întrebuințare. 73 sn (Pex) Lingură cu coada ruptă. 74 sn (Pex) Cuțit cu lama ruptă. 75 sn (Pex) Cuțit tocit. 76 sn (Pex; reg; îf ~tior) Răzuș cu care se curăță plugul 77 sn (Pex) Bază rămasă dintr-o lumânare care a ars.

folicul [At: PARHON, B. 24 / Pl: ~i / E: fr follicule] sm 1 Formație anatomică de dimensiuni reduse în formă de săculeț. 2 (Șîs ~ pilos) Învelișul conjunctiv al rădăcinii părului. 3 (Blg) Veziculă glandulară sau ganglionară.

păduche sm [At: HERODOT (1645), 105 / Pl: ~chi / E: ml peduculus] 1 (La om; șîc) ~-de-cap Insectă de circa 2 mm lungime, cu corpul oval-alungit, de culoare cenușie, cu marginile mai întunecate și cu numeroși peri, care trăiește pe pielea și în părul omului, depunând ouă, numite lindini, care se lipesc de firele de păr, și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) mișcoace, mișcoi, nicoreț¹, păducheare (1) (Pediculus capitis). 2 (Șîc) ~-de-cămașă, ~-de-corp, ~-de-haine, ~-de-rufe, ~-de-straie Insectă lungă de circa 3 mm, cu corpul oval-alungit, de culoare albă-cenușie, cu un punct negru pe spate și cu peri puțini, care trăiește și își depune ouăle în încrețiturile hainelor omului și care transmite tifosul exantematic și febra recurentă Si: (reg) păducheare (2) (Pediculus vestimenti sau corporis). 3 (La om; șîc) ~-lat Insectă lungă de circa 1,5 mm, cu corpul lat, de culoare albicioasă sau galbenă, care stă nemișcată înfigându-și adânc capul în pielea de la rădăcina părului din regiunea pubiană, uneori și în regiunea axilară Si: (reg) păducheare (3) (Phthirius pubis sau inguinalis). 4 (La om; șîc) ~-de-piele Insectă mică ce se înmulțește foarte repede, răspândindu-se mult pe întreg corpul Si: (reg) păducheare (4) (Pediculus tabescentium). 5 (Îe) Nu mi-i ciudă că trece ~ pe iarbă, dar mi-i ciudă că face cărare Se spune despre un lucru care e supărător nu atât pentru ceea ce reprezintă el, cât mai ales pentru marea lui frecvență. 6 (Îe) Caută ~i în capul altuia Se preocupă de defectele altuia, fară să-și vadă propriile lipsuri. 7 (Îe) Are ~i în loc de bani Este complet lipsit de mijloace de trai. 8 (Îs) Az, buche și-un ~ Se spune despre cineva care nu știe carte. 9 (Îe) A ieși ca ~le (în frunte sau înainte) A căuta să se pună în evidență. 10 (Îae) A apărea la timpul și la momentul nepotrivit, a stingheri. 11 (Îls) ~ leșinat Om lacom, apucător. 12 (Îal) Om foarte slab și lihnit de foame. 13 Om care parazitează pe alții. 14 (Șîc) ~-de-vită Mică insectă parazită care trăiește mai ales pe vitele rău întreținute Si: (reg) hâră (Pediculus vituli). 15 (Șîc) ~-de-bou Insectă parazită care trăiește pe vitele cornute (Haematopinus eurysternus). 16 (Șîc) ~-de-porc Insectă parazită care trăiește pe porci (Haematopinus suis). 17 (Șîc) ~-de-câine, ~-câinesc Insectă parazită care se prinde de firele de păr din blana câinelui (Haematopinus piliferus). 18 (Șîc) ~-de-găină Parazit din familia arahnidelor, de dimensiuni foarte mici, care trăiește pe găini (Dermanysus avium). 19 (Șîc) ~le-crapului Crustaceu mărunt care trăiește ca parazit pe crap, prinzându-se de solzii acestuia cu ajutoml a două ventuze (Argulus foliaceus). 20 (Șîc) ~le-albineIor Insectă foarte mică, de culoare roșie-întunecată, acoperită de perișori negri, care se lipește de perii albinelor, mai ales ai trântorilor și ai mătcii (Braula coeca). 21 (Zlg; pop) Căpușă la oi (Ixodes ricinus). 22 Insecte parazite pe frunzele pomilor sau ale altor plante, și care se hrănesc cu sucul acestora Vz mușiță. 23 (Îc) ~-țestos Insectă parazită, de formă variată, caracterizată prin însușirea de a secreta o ceară care formează un scut protector solzos unde sunt adăpostite ouăle și, mai târziu, adulții, și care aduce prejudicii arborilor fructiferi, viței-de-vie, plantelor ornamentale de tipul leandrului etc. (Chermes). 24 (Îc) ~le-ulmului Insectă parazită care atacă puieții de ulmi (Chermes ulmi). 25 (Îc) ~-roșu Insectă parazită care atacă mai ales merii, înmulțindu-se repede și pricinuind uscarea pomului (Schizoneura lanigera). 26 (Îs) ~-de- (sau -din) San- (ori St)-José Insectă parazită originară probabil din China, descoperită în California și răspândită pe întreg pământul, de dimensiuni foarte mici, aproape invizibilă, acoperită cu un fel de solzișor protector, și care atacă pomii fructiferi (Aspidiotus perniciosus). 27 (Îc) ~-de-câmp Ploșniță de câmp (Palomena prasina). 28 (Ent; pop; îc) ~-de-lemn sau (Trs) ~-de-perete Ploșniță (Cimexlectularius). 29 (Ent; Trs; îc) ~-de-cal Coropișniță (Gryllotalpa vulgaris). 30 (Bot; pop; îc) ~-le-calului (sau calicului, elefantului) Colțul-babei (Tribulus terrestris). 31 (Bot; pop; îc) ~i-de-țigan Dentiță (Bidens tripartitus). 32 (Bot; reg; îc) ~ii-popii Spânz (Helleborus purpurescens).

MĂCĂU¹ subst. 1. S. n. (Transilvania, Maram.) Băț, ciomag, toroipan (BUDAI-DELEANU, LEX, LB, PONTBRIANT, D., DDRF, BARCIANU, TDRG, ALEXI. W., ALR II/I MN 148, 3 962/284), măciucă (ALEXI, W.) ; toiag, (LB, T. PAPAHAGI, M 224, ȚIPLEA, P. P. 112) ; cîrjă (LB) ; baston (de plimbare) (TDRG, ALR II 3 360/362); vergea (CABA, SĂL. 90). Bate cu măcăul (a. 1 767) IORGA, S. D. XIII, 266. Pentru siguranția și apărarea despre lupi trebuie să poarte măcao. . . ferecate cu fieru și ascuțite. COD. SILV. 37. Cînd i trece peste on-tău, S-o treci, mîndruț, de-on măcău. ȚIPLEA, P. P. 51. Bate-ți gura cu măcău, Să nu bată ca on-capău. BÎRLEA, C. P. 296. ♦ Bătaie, lovitură cu măcăul (1). Cinstit-ai pe tată-tău? Toată dziua c-un macău! MARIAN, SA. 36. 2. S. m. (Regional) Epitet dat unui om foarte înalt (v. p r ă j i n ă, p ă l e a ț ă) voinic și cam prost (v. m ă g ă d ă u). Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, cf. CV 1 951, nr. 5, 26. 3. S. n. (Transilv., în forma măncău) Mîner la toporiștea coasei; picior. ALR I 940/231 cf. ALRM SN I h 40, 41. 4. Subst. (Prin fostul județ Vîlcea) Parte a cozii calului pe care crește părul; rădăcină. Cf. CIAUȘANU, GL. 5. S. n. (Regional, în sintagma) Măcău de vie = butaș (Bocșa-Zălau). ALR II 6 109/ 279. – Pl.: măcauă și (2) măcăi. - Și măcau (PONTBRIANT, D., LM, DDRF), măncău, macău mîncău (ALRM SN I h 40, 41) s. n. – Din magh. mankó.

MĂTREÁȚĂ¹ s. f. I. (Cu sens colectiv) Părticele albicioase de epidermă, care se desprind de pe pielea capului. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM, N. LEON, MED. 137. De mătreațâ sufere multă lume. E un fel de tărîțe ce cade de la rădăcina părului și care produce multă mîncărime capului. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 107, cf. DR. IX, 432. Din cînd in cind, se întorcea spre un domn civil. . . în redingotă neagră, cu ninsoare de mătreațâ pe umeri. C. PETRESCU, Î. II, 72. Un bărbat înalt, uscat, cu fruntea încrețită și umerii fracului mereu murdari de mătreațâ. CAMIL PETRESCU, O. II, 410. În săptămîna brînzei să nu te speli la cap, căci se scutură bordufurile cu brînza în cap (adecă faci mătreațâ) și-ți albește părul curînd. ȘEZ. III, 123, cf. PAMFILE, B. 46, ALR I/I h 11. ◊ F i g. Mi-am ridicat privirile spre cer, Dar nu-mi spune nimic mătreața lui de stele. BENIUC, V. 27. ♦ S p e c. Pitiriază. Cf. CANDREA, F. 223. DER. II. (Bot.) 1. (Și în sintagmele mătreațâ de apă, N. LEON, MED. 137, mătreațâ de baltă. SIMIONESCU, FL. 261, mătreață verde, id. ib.259) Mătasea-broaștei. Lîna broștească, mătreața, e un fel de plantă ce se prăsește în apele stătătoare, mai ales unde bate soarele. ȘEZ. XV, 52. Acum [broaștele] scot din mătreațâ numai ochii ficși și gurile lor rotunde și dezgustătoare, C. PETRESCU, Î. II, 33. Un șanț cu apă stătută, împînzită de mătreațâ. I. BOTEZ, B. I, 118. Nu după mult timp, au dat de-o fîntînâ plină de buruiene și de mătreață. SBIERA, P. 206. La opărituri e bine să mai pui și mătreațâ din belți că-i foarte bună. ȘEZ. III, 176. Să vă duceți, La fîntîna lui Adam, La părîul lui Iordan, Și să-l curățați De mătreațâ, De roșeață, De negreață. PĂSCULESCU, L. P. 143, cf. ALR SN III b 832. 2. Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). Cf. SIMIONESCU, FL. 297. 3. (Regional) Măcriș (Oxalis acetosella) (Zvorîștea-Dorohoi). ALR I 1 916/387. 4. (Regional) Mătasea-iepurelui (Cuscuta arvensis). Cf. ȚOPA, C. 219. 5. (Regional) Mucegai care se face la suprafața vinului (Marginea-Rădăuți). Cf. ALR SN I h 244/386. 6. Compus: (Bucov.) mătreață-de-arbori sau mătreața-bradului = pletele-muíerii (Usnea barbata). Cf. PANȚU, PL. 229, ENC. AGR. III, 735. – Și: (învechit, rar) metreáță (lb), (învechit și regional) metrice (TOMESCU, GL.) s. f. – Etimologia necunoscută. Cf. CDDE, unde se susține lat. *matricia < mater.

broboni vb. IV. tr., refl. 1 tr. (compl. indică fruntea, fața, ext., persoane etc.) A acoperi cu broboane. Sudoarea îi izvora pe la rădăcina perilor și-i brobonea fruntea (VLAH.). 2 refl. (despre frunte, față). Fruntea lui Dan se broboni de sudoare (VLAH.). 3 tr., refl. A (se) bășica. Pielea se broboni. • prez.ind. -esc. și brobonța, borbonța vb. I. /broboană + -i.

* DERMĂ (pl. -me) sf. 🫀 Partea cea mai groasă și mai adâncă a pielei, acoperită de epidermă și în care se află rădăcinile perilor și ale glandelor pielei (🖼 1785) [fr.].

JUMULI, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊ Expr. (Fam.) Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦ P. ext. A smulge părul din rădăcină. 2. Fig. A estorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. – Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.

rad (est) și raz (vest), ras, a ráde v. tr. (lat. rádere, rasum, a rade; it. rádere, sard. raere, pv. vfr. raire, nfr. raser, sp. raer). Taĭ păru din rădăcină cu bricĭu: îmĭ rad obrazu (îl curăț de păr), îmĭ rad barba (o înlătur cu bricĭu). Răzuĭesc, șterg, înlătur cu cuțitu saŭ cu alt-ceva ceĭa ce e pe deasupra: rad solziĭ unuĭ pește, rad un cuvînt de pe o hîrtie, rad vîrfu uneĭ banițe umplute cu vîrf. Fig. Dărîm din temelie ca să nu maĭ rămîĭe urmă: Romaniĭ aŭ ras Cartaginea. (Asta nu e galicizm, cum cred uniĭ). Prelucrez, înfund, înving pin uneltirĭ, pin vorbă, pin știință: la judecată l-a ras din doŭă vorbe. A rade pe cineva fără săpun (Iron.), a-l prelucra răŭ, a-l zdrobi pin uneltirĭ, pin vorbă saŭ pin știință. V. refl. Îmĭ rad barba eŭ singur saŭ mĭ-o rade bărbieru: mă rad singur, mă rad la bărbier. V. tund.

JUMULI, jumulesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge fulgi de pe o pasăre; a curăța de pene, de fulgi o pasăre tăiată. ◊ Expr. (Fam.) Gâscă (bună) de jumulit = om naiv și încrezător, de pe urma căruia se poate profita. ♦ P. ext. A smulge părul din rădăcină. 2. Fig. A extorca pe cineva (de bani); a jefui, a escroca. – Cf. bg. žmulja, magh. gyomlálni.

CYNOGLOSSUM L., TURBAREA CÎINELUI, CINOGLOSUM, fam. Boraginaceae. Gen originar din Asia, America de N, Europa, cca 85 specii, erbacee, vivace, se cultivă și ca anuale sau bienale. înflorește vara. Flori mici, violete-strălucitoare, roșii sau albe. Frunze verzi-albicioase, acoperite cu un puf fin, cele superioare lanceolate, sesile și puțin amplexicaule, cele inferioare eliptice, pe o tulpină dreaptă, ramificată, păroasă (peri cenușii). Rădăcină cărnoasă, fusiformă. Fruct format din nucule ovate.

Phlomis fruticosa L. Specie care înflorește vara. Flori tubuloase, galbene, petale ondulate la vîrfuri, cca 35 flori în verticile terminale. Frunze verzi, păroase, ondulate, ovate sau înguste, pețiolate, slab-crestate, pe partea inferioară alb-pîsloase. Plantă perenă, tufă sau semitufă, 0,60-1,20 m înălțime, ramuri moi, acoperite de peri cenușii, rădăcini tuberoase.

Pueraria lobata (Willd.) Ohwi, [syn. P. thunbergiana (Sieb. et Zucc.) Benth.; Dolichos lobatus Willd.]. Specie cu flori violete, parfumate, cu bractee caduce, în ciorchine lungi, dense, la subsuoara frunzei. Frunze alterne, persistente, cu 3 foliole lat-ovate, aproape rotunde, lobate, pubescente. Plantă volubilă, repede crescătoare, dezvoltă mulți lujeri cu peri asprii, rădăcini cărnoase, bulboase.

jumuli¹ [At: ISPIRESCU, L. 368 / Pzi: ~lesc / E: mg gyomlálni] 1 vt A smulge fulgii de pe o pasăre. 2 vt A curăța o pasăre tăiată de fulgi, de pene Si: (reg) a ciupăra, a ciupeli, a jupeli. 3 vt (Pan; la om și animale) A smulge părul din rădăcină. 4 vt (C. i. un copac) A goli de fructe. 5 vt (Pex) A lăsa gol. 6 vr (Nob; d. păsări) A năpârli. 7 vt A jefui pe cineva. 8 vt A bate pe cineva (smulgându-i părul).

jumulire sf [At: H XII, 225 / Pl: ~ri / E: jumuli] 1 Smulgere a fulgilor de pe o pasăre Si: jumulit¹ (1), jumulitură (1). 2 Curățare a unei păsări tăiate de fulgi, pene Si: jumulit¹ (2) jumulitură (2). 3 Smulgere a părului din rădăcină la om sau la animale Si: jumulit¹ (3) jumulitură (3). 4 Golire de fructe a unui copac Si: jumulit¹ (4) jumulitură (4). 5 (Pex) Golire. 6 Jefuire. 7 (Nob) Năpârlire a unei păsări Si: jumulit¹ (7), jumulitură (7). 8 Batere a cuiva smulgându-i părul Si: jumulit¹ (8) jumulitură (8).

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2. (În sintagmele) Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. Bulb rahidian = segment interior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

SEBACEU, -EE, sebacee, adj. (În sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă de ciorchine, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebaceus.

sebaceu, -ee adj. De natura seului, a corpurilor grase; care conține, produce materii grase. ◊ Glandă ~ee = glandă exocrină de la rădăcina firelor de păr, care secretă sebum; chist ~ = chist, rezultat al dezvoltării unei glande sebacee. ♦ (Despre secreții) Produs de glandele sebacee. (< fr. sébacé, lat. sebaceus)

PERIFOLICULITĂ s.f. (Med.) Inflamație a rădăcinii firului de păr datorită unor ciuperci sau unor microbi piogeni. [Cf. fr. périfolliculite].

PILORIZĂ s.f. (Bot.) Caliptră. [< fr. pilorise, cf. lat. pilus – păr, gr. rhiza – rădăcină].

BULB s.m. 1. Tulpină (subterană) alcătuită dintr-un înveliș membranos, uscat și din mai multe foi cărnoase. 2. (Fig.; rar) Glob, sferă. ◊ Bulb rahidian = prelungire a măduvei spinării, care face legătura între creierul mare, creierul mic, măduva spinării și marele simpatic; bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. bulbe, cf. lat. bulbus].

BULB s. m. 1. tulpină subterană formată dintr-un înveliș membranos, din mai multe foi cărnoase. 2. ~ rahidian = prelungire a măduvei spinării între creierul mare, creierul mic, măduva spinării și marele simpatic; ~ pilos = partea terminală, îngroșată, a rădăcinii firului de păr. 3. partea umflată, în formă de bulb (1), a unui obiect. (< fr. bulbe, lat. bulbus)

PERIFOLICULITĂ s. f. inflamație a rădăcinii firului de păr datorită unor ciuperci sau microbi piogeni. (< fr. périfolliculite)

BULB, bulbi, s. m. 1. Tulpină (subterană) metamorfozată a unor plante, cu axul în formă de disc, de care sunt prinse frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2. (Anat.) Dilatație ovală sau circulară a unui vas, conduct ori a unei formații anatomice compacte. ◊ Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. Bulb rahidian = segment inferior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni. 3. Obiect, umflătură etc. care are forma unui bulb (1). – Din fr. bulbe, lat. bulbus.

SEBACEU, -EE, sebacee, adj. (în sintagmele) Glandă sebacee = glandă în formă exocrină, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează sebumul. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee. – Din fr. sébacé, lat. sebaceus.

SEBACEU, -EE, sebacei, -ee, adj. (În expr.) Glandă sebacee = glandă în formă de ciorchine, care se găsește la rădăcina firelor de păr și care secretează o substanță grasă. Glanda sebacee, sub influența sistemului nervos, secretă sebumul care se varsă pe suprafața pielii. NICOLAU-MAISLER, D. V. 49. Chist sebaceu = umflătură sub piele, produsă prin hipertrofia glandelor sebacee.

ASTRANTIA L., ȘTEVIE, fam. Umbelliferae. Gen originar din Europa și vestul Asiei, cca 10 specii, erbacee, glabre, erecte. Flori albe sau roșietice (5 sepale mari, colorate, radiale, cu vîrf ascuțit, 5 petale cu vîrf lung, îndoit, franjurat, 5 stamine) în umbelă simplă sau compusă, înconjurată de un cerc de bractee albe sau roz cu dungi verzi, cam de lungimea umbelelor. Frunze palmat-sectate sau lobate, dentate, cu peri pe margini. Rădăcini aromate.

SALVINIA Guett., SALVINIA, fam. Salviniaceae. Gen originar din America Centrală, Asia și Europa, are numeroase specii, acvatice, natante. Din nodurile tulpinii orizontale pornesc cîte 3 frunze scurt-pețiolate așezate în verticil, dintre care 2 superioare, eliptice, plutitoare, verzi, păroase și una inferioară, maro-închis, submersă, sectată într-un număr mare de segmente lungi, filiforme, la bază acoperite cu numeroși peri avînd rolul rădăcinilor care lipsesc. Sporocarpii uniloculari, dispuși pînă la 8 la subsuoara frunzelor. Pe partea superioară, frunzele plutitoare poartă papile, fiecare cu 3-4 perișori.

bulb sm [At: N. LEON, MED. 26/10 / Pl: ~i / E: lat bulbus] 1 Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă), cu un înveliș membranos uscat. 2 (Îs) ~ pilos Partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. 3 (Îs) ~ rahidian Segment inferior al creierului, în forma unei umflături, situat între măduva spinării și protuberanța creierului. 4 (Îs) ~ ii ochilor Globii oculari. 5 Obiect de forma unui bulb (1). 5 (Îs) ~ aortic Dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, existentă la pești și la batracieni.

jumulit², ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 190/19 / Pl: ~iți, ~e / E: jumuli] 1 (D. pene, fulgi) Smuls. 2 (D. păsări) Cu penele smulse. 3 (Pex) Năpârlit². 4 (D. om și animale) Cu părul smuls din rădăcină. 5 (Rar; d. un copac) Rămas fără fructe. 6 Golit. 7 (D. oameni) Jefuit de bani. 8 (D. oameni) Bătut (și cu părul smuls).

sebaceu, ~ee a [At: POLIZU, P. 133/7 / Pl: ~ei, ~ee / E: fr sébacé, lat sebaceus] 1 (Atm; îs) Glandă ~ee Glandă exocrină în formă de ciorchine care se află la rădăcina firelor de păr sau la nivelul tegumentelor și care secretă sebum Si: (pop) glandă grăsoasă. 2 (D. secreții) Care este produs de glandele sebacee (1). 3 (D. secreții) De natura seului.

bulb s.m. 1 (bot.) Tulpină (subterană) a unor plante, alcătuită din frunze în formă de tunici sau solzi suprapuși (în care se depun substanțe de rezervă) și un înveliș membranos uscat. 2 (anat.) Structură anatomică de formă rotunjită și dilatată, parte componentă a unui organ. ◊ Bulb rahidian = segment inferior al creierului, în forma unui trunchi de con, situat între măduva spinării și protuberanța creierului; mielencefal. Bulbii ochilor = globii ochilor. Bulb pilos = partea terminală, umflată, a rădăcinii firului de păr. 3 (zool.) Bulb aortic = dilatație a arterei aorte situată la ieșirea din inimă, la pești și la batracieni. 4 Obiect, umflătură etc. care are formă globulară. • pl. -i, (înv.)-uri. /<fr. bulbe, lat. bulbus, -i.

NALBĂ (pl. -be) sf. 🌿 1 Plantă acoperită cu peri aspri, cu flori mari, roșii sau purpurii, rar albe, dispuse în fascicule axilare (Malva silvestris) (🖼 3305) ¶ 2 = CAȘUL-POPII ¶ 3 ~-DE-GRĂDINĂ sau ~-ROȘIE, plantă cu flori mari, simple sau învoalte, roșii, galbene, albe, violete sau pestrițe, dispuse în lungi spice terminale; originară din Orient, cultivată adesea prin grădinile noastre (Althaea rosea) (🖼 3304) ¶ 4 ~-MARE, plantă acoperită cu peri moi, cu rădăcina gălbuie și cărnoasă, cu frunze catifelate; are flori trandafirii sau albe, dispuse în fascicule la supțioara frunzelor; frunzele, florile și mai ales rădăcina plantei sînt întrebuințate în medicină ca emoliente (Althaea officinalis) (🖼 3306) ¶ 5 ~-MĂRUNTĂ sau ~-MICĂ = CAȘUL-POPII [lat. malva].

A JUMULI ~esc tranz. 1) (păsări tăiate) A lipsi de pene și de puf prin smulgere; a peni. 2) (păr) A smulge din rădăcină. 3) (animale moarte) A curăța de piele; a beli; a jupui; a despuia; 4) fig. (persoane) A priva (de bani sau de alte bunuri materiale) prin exploatare sau prin sustragere; a jecmăni; a jefui. /cf. ung. gymbálni

ECBALLIUM A. Rich., PLESNITOARE, fam. Cucurbitaceae. Gen care are o singură specie: Ecballium elaterium (L.) A. Rich (syn. Elaterium cordifolium Moench; Momordica elaterium L.). Originară de la Marea Mediterană pînă în Crimeea, Asia Mică și Siria, plantă erbacee, anuală, cărnoasă, tulpină fără cîrcei, acoperită cu peri scurți, rigizi, spinoși. Rădăcină lungă, albicioasă, frunze alterne, cordiforme, lobate, rugoase, crenat-dentate, verzi-albăstrui, lung-pețiolate (pețiol fără glande), lipsite de stipele. Flori gălbui-palid, monoice (caliciul cu 5 diviziuni dințate, corolă gamopetală cu 5 crestături), cele femele solitare; cu 3 cârpele, stil trifid, stigmat bifid, cele mascule în cime, corolă campanulată cu 5 petale, 5 stamine unite într-o columnă, lipite 2 cîte 2, una rămînînd liberă. Fruct galben-palid, scabru, bacă oblongă, cînd se maturizează se detașează de peduncul și aruncă afară conținutul.

Verbena platensis Spreng. (syn. V. teucrioides Gill. et Hook.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori albe sau aproape roz (caliciul cu o bractee subulată, mai scurtă, corolă cu tubul mai lung decît caliciul, limbul cu lobii ușor crestați la vîrf), așezate în raceme umbeliforme simple, plăcut mirositoare. Frunze opuse, cu pețioli scurți, dentate, păroase, margine revolută. Plante anuale sau perene cu tulpini ramificate, ascendente, pînă la 3,5 cm înălțime, cu rădăcini adventive, acoperite cu peri.

foliculită sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr folliculite] Boală de piele caracterizată prin apariția unor bășicuțe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr.

smuls², ~ă [At: PRAV. 114 / V: zm~, (îvp) ~lt, (înv) zmult / Pl: ~lși, ~e / E: smulge] 1 a (D. plante) Care este tras afară din pământ. 2 a (Pex; d. plante) Care este rupt din tulpină. 3 a (Îvr; csnp) Retezat² (1). 4 a (D. fire de păr) Care a fost tras cu putere (din rădăcină). 5 a (Pex; d. păr) Care este în dezordine Si: ciufulit (1). 6 a (D. persoane; prc, d. capul acestora) Care are părul nepieptănat Si: ciufulit (2). 7 a (Îvr; d. oameni; îf zmult) Care are albeață la ochi. 8 a (Îvp; d. păsări) Jumulit de pene. 9 a (D. pene) Care a fost scos din piele. 10 a (D. părți ale corpului) Care este desprins cu violență din locul în care se află. 11 a (D. obiecte) Desprins cu brutalitate din locul în care se află fixat. 12 a (Pex; d. obiecte) Rupt². 13 a (Îvr; d. arme) Tras afară din teacă. 14 av Brusc.

DROSOPHYLLUM Link, DROSOFILUM, fam. Droseraceae. Gen cu o singură specie: lusitanicum Link. Originară din Maroc, Portugalia, Spania, semitufă bogat ramificată acoperită cu peri glanduloși, înaltă de 0,50 m, rădăcină pivotantă. Frunze liniar-lanceolate (24-26 cm lungime), în tinerețe rulate în formă de melc, alterne, verzi, cu peri glanduloși, care la soare emană un miros de miere. Florile de un galben-pal (caliciu cu 5 sepale, corolă cu 5 petale, 10-20 stamine, 5 stile libere cu stigmate mari, rotunde, ovar cu o singură lojă) așezate în umbelă. Capsulă conică cu multe semințe.

Ranunculus illyricus L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (pînă la 4 cm diametru) galbene-limon (caliciu cu 5 sepale răsfrînte, corolă cu 5 petale, 1-2 cm lungime). Frunzele inferioare trifoliate, lung-pețiolate. Plantă perenă, erbacee, cu peri moi, mătăsoși, lînoși, albi. Rădăcină cu fibre tuberoase. Tulpină dreaptă, pînă la 40 cm înălțime.

RIZO- „rădăcină, rădăciniță, radicular”. ◊ gr. rhiza „rădăcină” > fr. rhizo-, germ. id., engl. id., it. rizo- > rom. rizo-. □ ~bii (v. -bie), s. f. pl., microorganisme care produc nodozitățile de pe rădăcinile unor plante; ~blast (v. -blast), s. n., embrion care emite rădăcini; ~carp (v. -carp), s. n., sporange dispus pe formațiuni în formă de rădăcină; ~cefal (v. -cefal), adj., cu rădăcina în formă de cap; ~cist (v. -cist), s. n., conținut celular retras în perioada de secetă în partea umflată a rizoizilor; ~colezie (~colesie) (v. -colezie), s. f., concreștere prin rădăcinile lor a două plante aparținînd aceleiași specii; ~corm (v. -corm), s. m., rizom cărnos; ~ctonie (v. -ctonie), s. f., ciupercă parazită care distruge rădăcinile diferitelor plante; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al rădăcinii, din care iau naștere perii absorbanți; ~fag (v. -fag), adj., care se hrănește cu rădăcini; ~fil (v. -fil₁), adj., care crește pe rădăcini; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. s. f. pl., Frunze transformate în organe radiciforme, cu funcții de absorbție. 2. s. f., Pigment compus, caracteristic pentru alge; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante rădăcinoase; ~fiză (v. -fiză), s. f., apendice radicular, prezent la plantele nimfeacee; ~for (v. -for), adj., care poartă rădăcini; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. adj., s. n., (Țesut) care generează rădăcinile și rizoizii. 2. s. n., Plantă care produce numai rădăcini și flori. 3. s. n., Baza dilatată a frondei algelor. 4. s. n., Parazit al rădăcinilor; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces morfogenetic de formare și dezvoltare a sistemului radicular al plantelor; ~genic (v. -genic), adj., 1. Care produce rădăcini. 2. Care stimulează formarea de noi rădăcini; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a rădăcinilor; ~id (v. -id), s. m., organ filamentos de fixare și de absorbție la plantele inferioare saprofite; ~lit (v. -lit₁), s. n., rădăcină fosilizată; ~litofite (v. lito-, v. -fit), s. f. pl., plante cu rădăcinile înfipte în crăpăturile stîncilor; ~manie (v. -manie), s. f., proliferare de rădăcini adventive; ~melie (v. -melie), s. f., malformație congenitală caracterizată prin scurtimea segmentelor proximale ale membrelor; ~morf (v. -morf), adj., s. n. pl., 1. adj., De forma unei rădăcini. 2. s. n. pl., Structuri filamentoase asemănătoare cu rădăcinile alcătuite dintr-o împletitură de hife, la unele ciuperci superioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de protozoare unicelulare și acvatice, care se mișcă cu ajutorul unor prelungiri protoplasmatice, numite pseudopode; ~plast (v. -plast), s. n., filament citoplasmatic care unește blefaroplastii cu centrozomul juxtanuclear; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat de pămînt în care se găsesc rădăcinile plantelor; ~sperm (v. -sperm), adj., (despre plante) cu sporii sau cu semințele dispuse lîngă rădăcină; ~taxie (v. -taxie), s. f., mod de dispunere a rădăcinilor și a radiculelor; ~tom (v. -tom), s. n., instrument cu care se taie rădăcinile plantelor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unei rădăcini a măduvei spinării.

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba sau mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

A BĂRBIERI ~esc tranz. 1) (părul, mustățile) A tăia de la rădăcină (cu briciul sau cu o mașină de bărbierit); a rade. 2) (persoane) A lipsi de păr (cu ajutorul briciului); a rade. [Sil. -bi-e-] /Din bărbier

RADE, rad, vb. III. 1. Tranz. și refl. A(-și) tăia cu briciul sau cu mașina de ras părul, barba ori mustățile de la rădăcină; a (se) bărbieri. ◊ Expr. (Tranz.; fam.; ir.) A rade pe cineva fără săpun = a critica aspru pe cineva. (Fam.) Să-mi razi (sau să-mi radeți) mustața, se spune pentru a arăta că ești foarte sigur de cele ce afirmi. ♦ Tranz. A curăța părul de pe pielea unui animal sau solzii de pe un pește. 2. Tranz. A răzui, a înlătura un strat subțire de deasupra unui lucru. ♦ A șterge, a îndepărta, a elimina (cu guma, cu un briceag, cu lama etc.) ceva scris. ♦ A da pe răzătoare pentru a mărunți. 3. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a șterge de pe fața pământului. ◊ Expr. (Fam.) A rade cuiva o palmă = a da cuiva o palmă. [Perf. s. răsei, part. ras] – Lat. radere.

SLOBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Învechit și popular, în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline, care se bucură de independență individuală și cetățenească. Pacea aduce... legea care apără pe cel slobod de nedreptate și nu apasă pe sărman în folosul bogatului. RUSSO, O. 25. ◊ (Substantivat) În slobozi și în robi Același sînge curge; și toți au trup și oase. NEGRUZZI, S. II 188. ♦ (Despre state, popoare) Neatîrnat, independent. Numai în republica democratică poate fi poporul slobod și stăpîn pe sineși. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Despre orașe) Care se guvernează după legi proprii; autonom. De acolo am trecut prin Francfort pe apa Main, tîrg slobod, mare și frumos. KOGĂLNICEANU, S. 73. 2. (Despre oameni) Care nu este supus nici unei constrîngeri venite din afară, nici unei restricții, neîmpiedicat de nimic pentru a acționa; care are posibilitatea de a acționa după propria sa voință sau dorință. Mai stați, mai aveți răbdare, Că apoi veți fi slobode să umblați la tîrg și la horă. DUMITRIU, N. 193. Se gîndi că Grigore ar putea să revie să mai stea de vorbă, își zise apoi că și-au luat noapte bună, și deci pînă mîine dimineață slobod este să facă ce-i place. REBREANU, R. I 91. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. De este slobod aceluia ce umblînd prin casele altora să vază și să gîndească la a sa, slobod au fost și mie, în toată călătoria ce se cuprinde întru această cărticică, să gîndesc nu la casa, ci la patria mea. GOLESCU, Î. 19. Slobod e să beau și eu, Slobod e pe banul meu. BIBICESCU, P. P. 222. (Eliptic) Măria-ta, mă duc să-mi văd neamurile la Orhei. – Slobod! grăi domnul ridicînd mîna. SADOVEANU, O. VII 25. A avea mînă slobodă = a fi darnic, generos. Înălțimei-voastre gînd bun și mînă slobodă ca să ne dați cît se poate mai multă mîncare și băuturică, zise Setilă! CREANGĂ, P. 259. Cu inima slobodă = neapăsat de gînduri, de griji; liniștit, împăcat, p. ext. cu toată inima. Du-te tu în locul meu și slujește pe Tudor pînă la moarte... Mergi cu inima slobodă. GALACTION, O. I 157. Cînd se întoarse... cu inima de tot slobodă ca să-și ceară ea întîi iertare și văzu trandafirii ofiliți și urmă de apă la rădăcină, se luă cu mînile de păr. STĂNOIU, C. I. 205. A rămîne pe voia slobodă (a cuiva sau a ceva) = a rămîne în stăpînirea deplină, a fi la dispoziția (cuiva sau a ceva). Cît despre mine, știu atîta că pierd măsura timpului de îndată ce rămîn pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatec. HOGAȘ, M. N. 63. ♦ (Referitor la situația civilă) Fără obligații față de altcineva; neangajat (prin căsătorie). Se uită prin fereastă înlăuntru și vede pe nevastă-sa cu un fecior mîndru și frumos la masă. El își socoti: Ian caută mișaua ce face!... Ea se socotește acuma slobodă. SBIERA, P. 229. ♦ Neîmpiedicat, nestînjenit, nestingherit. Tiparul la noi nu este încă destul de slobod și de împrăștiat; noi n-avem încă publicată în limba națională măcar o istorie universală. KOGĂLNICEANU, S. A. 53. ◊ (Adverbial) Oștile englezești înaintară slobod pe țărmul Franciei. ODOBESCU, S. I 4. Asupra acestor canaluri sînt 360 poduri de piatră boltite, pe supt care trec slobod luntrile. GOLESCU, Î. 112. 3. (Despre oameni) Care nu e ținut la închisoare, care nu e întemnițat. Frunză verde lobodă, Toată lumea-i slobodă, Numai eu stau la-nchisoare Pentru-n frate-al meu mai mare. SEVASTOS, C. 306. ◊ Fig. Culmile slobode fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. ♦ Care nu e prins, care nu e luat prizonier. Doi-trei să-mi plecați, Drum să-i astupați, Calea să-i tăiați... D-o fi vrun drumeț Prost și nătăfleț, O palmă să-i dați, Drum să-i arătați, Slobod să-l lăsați. TEODORESCU, P. P. 493. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. Cum se văzu [cocoșul] slobod, se repezi spumegînd să se încaiere cu noul său vecin. STĂNOIU, C. I. 201. Mihai descălecă de pe cal, îi scoate frîul din cap și-i zice: Du-te acum, sireapul meu; slobod ești de la mine. ISPIRESCU, M. V. 52. 4. (Despre oameni și despre atitudinile, vorbele lor) Care nu ține seama de regulile bunei-cuviințe, prea familiar, licențios. Cu cît era slobozi și șagalnici cu femeile în adunările lor începute și sfîrșite cu mese mari și lăutari, cu atît sîntem politicoși și rezervați cu damile. RUSSO, S. 20. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, a nu-și măsura cuvintele; a flecări. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate merge, prin care se poate trece fără obstacole. Moșnege, lasă drumul slobod, Să treacă zmeii mei în tropot. BENIUC, V. 15. Drumul era slobod: tîrgul aștepta domn nou. SADOVEANU, O. VII 154. ♦ (Despre locuri, spații, scaune) Care nu e ocupat; gol. Pe băncile de lîngă pereții cîrciumii odihneau cîțiva bătrîni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații. REBREANU, R. I 126. 6. (Despre lucruri care leagă, fixează, strîng, apasă) Care permite mișcările, care nu strînge; larg. Dădea mereu din cap să-și lărgească dîrlogii, pînă ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. GÎRLEANU, L. 29. ◊ Expr. A da (cuiva) frîu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, v. frîu. 7. (Despre unități de timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite, în care nu se muncește. Avînd zi slobodă, a rămas cu copilul. SADOVEANU, D. P. 90. N-am vreme care să-mi fie slobodă decît duminica. KOGĂLNICEANU, S. 55.

rizodermă sf [At: BOTANICĂ, 22 / Pl: ~me / E: fr rhizo + -derme] (Bot) Strat extern de celule la rădăcinile tinere, din care se formează perii absorbanți.

BURUIANĂ, ❍BURIANĂ (pl. -ieni) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă care crește, fără a fi cultivată, pe cîmp, pe locurile semănate, prin grădini, etc., iarbă rea, iarbă sălbatică, bălărie: îngrădirile se părăduesc, pămîntul s’acopere de buruiană VLAH.; buruiana crescuse naltă și abia se mai zărea în fund ODOB.; proverb: buruiana proastă crește și pe piatră sau buruiana rea crește și în drum; buruieni se găsesc și în grădina cea mai bună; se sperie de toate buruienile PANN., despre cineva foarte fricos, care se sperie și de umbra lui ¶ 2 Iarbă de leac, plantă întrebuințată ca mijloc de vindecare: chemă pe împărăteasă și-i dete buruienile să le fiarbă și să le bea ISP. ¶ 3 ~-CÎINEASCĂ¹ – BREIU¹; – ~-CÎINEASCĂ² = TREPĂDĂTOARE¹; – ~-DE-ABUBĂ = PĂPĂLĂU; – ~DE-CEAS-RĂU = VETRICE 1; – ~DE-CEL-PERIT= VENTRILICĂ1 – ~DE-CINCI-DEGETE, plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, cu flori mari, galbene, dispuse într’un corimb la vîrful tulpinei; numită și „găinuță”, „gălbenușe” sau „scrîntitoare” (Potentilla recta) (🖼 679); – ~DE-DALAC-LĂSNICIOR; – ~-DE-FRIGURI¹ TRAISTA-CIOBANULUI; – ~-DE-FRIGURI² = LAPTELE-CUCULUI¹; – ~-DE-FRIGURI³ 👉 FRIG 5, BOGLARI; – ~-DE-IN = LINARIȚĂ; – ~-DE-LUNGOARE, BURUIANA-LINGOAREI = LEUȘTEAN; – ~-DE-NEGEI¹, BURUIANĂ-MĂGĂREASCĂ AIOR² ; – ~-DE-NEGEI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – ~ -DE-NEGEI³ LAPTELE-CUCULUI¹;- ~-DE-TRÎNJI = IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ; – ~-PORCEASCĂ, plantă ierboasă cu rădăcina groasă, cu frunzele acoperite cu peri albi și aspri, cu flori galbene, dispuse în capitule (Ilypochoeris radicala) (🖼 680); – -PUCIOASĂ = IARBĂ-PUTUROASĂ; – BURUIANA-SURPĂTURII, mică plantă ierboasă, de un verde-deschis sau gălbue, cu flori verzui; numită și „boșoroagă” sau „,sincerică” (Scleranthus annuus) (🖼 681); -BURUIANA-VIERMELUI -PUNGULIȚĂ; – BURUIENI-DE-CEL-PERIT = VENTRILICĂ; – BURUIENI- DOMNEȘTI = VÎZDOAGĂ [sl. burjanŭ].

A RADE rad tranz. 1) (păr, barbă, mustați) A tăia de la rădăcină, înlăturând complet (cu briciul sau cu mașina de bărbierit); a bărbieri. 2) (persoane) A lipsi de păr cu ajutorul briciului. ◊ ~ (pe cineva) fără săpun a critica foarte aspru. ~ o mamă de bătaie a bate zdravăn. ~ o palmă a da o palmă (cu putere). 3) (animale sacrificate) A curăța de elementele necomestibile (păr, solzi, murdărie etc.). 4) (unele straturi subțiri) A despărți de unde este prins (cu o unealtă tăioasă). 5) (legume) A curăța de coajă. 6) A da prin răzătoare; a răzui. 7) fig. A face să nu mai existe; a șterge (de pe fața pământului); a distruge; a prăpădi; a nimici. 8) fig. (persoane, de obicei la jocul de cărți) A face să piardă toți banii. 9) rar (despre păsări în zbor, proiectile lansate etc.) A atinge ușor la suprafață (apa, pământul). /<lat. radere

A TAPA ~ez tranz. 1) (butoane, clape, claviaturi) A bate cu degetele (producând zgomot). 2) (părul) A pieptăna de la vârf spre rădăcină (pentru a înfoia, dând o formă anumită). 3) (persoane) A stoarce de bani (sub pretext de împrumut). /<fr. taper

RIZOSFÉRĂ (< fr. {i}; {s} rizo- + gr. sphaira „sferă”) s. f. Strat de pământ din jurul rădăcinilor plantelor în care numărul de microorganisme este foarte ridicat, datorită relațiilor reciproc avantajoase: bacteriile furnizează plantei azotați și substanțe care favorizează creșterea și primesc substanțe organice. Are dimensiuni diferite, în funcție de gradul de dezvoltare a sistemului radicular al plantei; densitatea microorganismelor scade dinspre suprafața rădăcinii (fiind maximă în solul aderent la perii absorbanți) spre exterior.

TULEU ~ie n. mai ales la pl. 1) Rădăcină a penei nedezvoltate sau smulse. 2) Fir de păr care abia mijește pe fața tinerilor. /<sl. tulu

lațe s. f. pl. – 1. Plete, chică. – 2. Smoc, moț. – Var. (lo)loațe. Origine necunoscută. Giuglea, Dacor., II, 394 pornea de la var. loațe pe care o considera reprezentantă din germ. Locke „buclă”. DAR se gîndește la un lat. *lacia „petic”, din aceeași rădăcină cu lacerāre. – Der. lățos, adj. (pletos, cu păr lung; Trans. zdrențăros, murdar); loloți, vb. refl. (a face noduri, a se încurca); loloțată, s. f. (varietate de struguri).

iárbă sf [ At: COD. VOR. 144/15 / Pl: (înv) ierbi, ĕ, (5, 12, 13 colectiv) ierburi / E: ml. herba ] 1 Plante erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. 2 (Îe) Paște murgule, iarbă verde Va trebui să aștepți mult și bine până ți se va întâmpla ceea ce îți dorești. 3 (Îe) Din pământ, din iarbă verde Cu orice preț Si: neapărat. 4 Nutreț verde, proaspăt cosit. 5 (Lpl) Buruieni de tot felul. 6 Pajiște. 7 (Îs) ~bă rea Plantă otrăvitoare nedefinită mai îndeaproape. 8 (Pfm; îas) Om rău, primejdios. 9 (Reg; Îe) A fi de-o iarbă cu cineva A fi de aceeași vârstă sau de același neam cu cineva. 10 (Îe) Când mi-o crește iarba-n barbă Niciodată. 11 (Îe) A crește iarba pe sub cineva A fi leneș. 12 (Îs) Ierburi de leac Plante medicinale. 13 Plante cu care se condimentează mâncărurile. 14 (Arg) Nume dat marihuanei sau hașișului. 15 (Îe) A merge la iarbă verde A merge la picnic. 16 (Îc; șîc iarba-boierului, iarba-canarașului, iarba-cănărașului, iarba-canarului, iarba lui Timofte, iarba-mâței, iarba-popilor, iarba-preoților, iarba-șarpelui, iarba-șerpii, iarba-șiertească, iarbă-bălaie, iarbă-boierească, iarbă-crestată, iarbă-dalbă, iarbă-de-mătase, iarbă-ghilană, iarbă-neagră și mare, iarbă-sură, iarbă-șierțească, iarbă-șerpească, iarbă-tărcată, iarbă-tărcățică, iarbă-vărgată) iarbă-albă Plantă ierboasă din familia gramineelor, cu frunze vărgate cu linii albe – roșiatice, cultivată mai ales prin grădini Si: ierbăluță, panglicuță (Phalaris arundinacea). 17 (Bot; îc) iarba-albinei, iarba-albinelor, iarba-ciutei Dumbravnic (Melittis melisophyllum) 18 (Bot; îc) iarbă -alunecoasă, iarbă-aspră, iarbă-țeapănă Țăpoșică (Nardus stricta). 19 (Mtp; Îc) iarba-apelor Un anumit fel de iarbă (1) care răsare în locurile unde apar la suprafață izvoarele și pe care nu o recunoaște decât cel inițiat. 20 (Bot; îc) iarba-asinului Luminiță (Oenothera biennis). 21 (Îc) iarba-aerului, iarba-fiarelor, iarba-cerii, iarba-ferii, iarba-fierului, iarba-rândunelei Plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynachum vincetoxicum). 22 (În basme; îc) iarba-fiarelor Iarbă (1) cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă. 23 (Pex; fig; îac) Putere supranaturală care poate ajuta la ceva greu de obținut. 24 (Bot; îc) iarba-bolnavului, iarba-balaurului, iarba-roșie, iarba-șarpelui Răculeț (Polygonum bistorta). 25 (Bot; îc) iarba-bălții Coada-vulpii (Alopecurus pratensis). 26 (Bot; îac; șîc iarba-băteață) Păiuș (Descampsia caespitosa). 27 (Bot; îc) iarba-boierilor, iarba-boierului, iarba-boilor Ricin (Ricinus communis). 28 (Bot; îc) iarba-boierului, iarbă-broștească Barba-boierului (Ajuga laxmanni). 29 (Bot; îc) iarba-boierului Brusture (Arctium lappa). 30 (Îc) iarba-broaștelor Mică plantă, din familia hidrocharitaceelor, cu frunze lucioase, rotunde care plutesc la suprafața apei și cu flori albe Si: limba-broaștei, mușcatul-broaștelor (Hydrocharis morus-ranae). 31 (Bot; îc) iarba-bubei, iarba-bubelor Omag (Aconitum callibotryon). 32 (Bot; îc) iarba-cailor, iarbă-dulce Flocoșică (Holcus lanatus). 33 (Bot; îc) iarba-calului Părul-porcului (Festuca sulcata). 34 (Îc) iarba-carelor Plantă medicinală pusă în apa de baie pentru copiii care nu pot să meargă (Senecio erraticus). 35 (Îc) iarba-căprioarei Planta Donoricum hungaricum. 36 (Îc) iarba-cărtițelor, iarba-mătrililor Plantă folosită în medicina populară în tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hedaraceum). 37 (Bot; îc) iarba-cășunatului, iarba-cășunăturii Stupiniță (Platanthera bifolia). 38 (Bot; îc) iarba-cătanelor, iarba-porcului, iarba-sărăciei, iarbă-cătunească Busuioc sălbatic (Galinsoga parviflora). 39 (Bot; îc) iarba-cerbilor, iarba-câinelui Pieptănariță (Cynosurus cristatus). 40 (Bot; îc) iarba-ciobanului, iarbă-voinicească Varga-ciobanului (Dipsacus silvestris). 41 (Bot; îc) iarba-ciumei Ciumărea (Galega officinalis). 42 (Îc) iarba-ciutei Plantă compozită cu flori galbene dispuse în capitule Si: cujdă (Doronicum austriacum). 43 (Bot; îac; șîc iarba-lupului) Turtă (Carlina acaulis). 44 (Îc) iarba-câmpului, iarba-vântului Plantă cu tulpini noduroase și cu flori verzui-alburii sau violete Si: păiuș (Agrostis stolonifera). 45 (Bot; îc) iarba-cocoșului Cocoșei de câmp (Adonis aestivalis). 46 (Bot; îac) Stupitul-cucului (Cardamine pratensis). 47 (Îc) iarba-codrului, iarba-lupului Plantă care induce stări de somnolență, amețeală și dureri de cap Si: mătrăgună (Atropa belladona). 48 (Îc) iarba-coifului, iarba-fierului, iarba-jermilor, iarba-viermilor Plantă otrăvitoare care crește pe piatră de cremene (Aconitum napellus). 49 (Îc) iarba-cristoforului, iarba-fiarelor, iarba lui Hristofor, iarba-orbalțului, iarba Sf. Cristofor, iarbă-de-orbanț Plantă folosită în trecut ca leac împotriva ciumei, a bolilor de piele, a rănilor sau care se dădea vitelor. Si: orbalț (Actaea spicata). 50 (Bot; îc) iarba-crucii Smântânică (Galium cruciata). 51 (Bot; îac; șîc iarba-tăieturii) Gențiană (Gentiana cruciata). 52 (Îac; șîc iarba lui Sf. Ion, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcății, iarbă-sunătoare) Plantă care se folosește împreună cu florile sale atât în farmacie, cât și în medicina populară contra durerilor de stomac, bolilor de ficat, bolilor de rinichi, eczemelor, pojarului Si: sunătoare, pojarniță (Hypericum perforatum). 53 (Bot; îac; șîc iarbă-lăptoasă, iarbă-lipitoare) Amăreală (Polygala comosa). 54 (Bot; îc) iarba-cucului, iarba-iepurelui, iarbă-tremurătoare Tremurătoare (Briza media). 55 (Îac) Planta Orobache alba. 56 (Bot; îac; șîc iarbă-de-lămâioară) Cimbru (Thymus vulgaris). 57 (Îc) iarba-cuforilor, iarbă-neagră Plantă care se folosește ca leac împotriva eczemelor (Filipendula vulgaris). 58 (Îc) iarba-curelei Plantă amintită în cântecele populare Si: năgară (Stipa capillata). 59 (Îc) iarba-datului, iarba-faptului, iarba-fecioarei, iarba-feciorilor, iarba-surpăturii, iarbă-de-surpătură Plantă care se folosește în medicina populară Si: fecioară (Herniaria glabra). 60 (Bot; îc) iarba-degetelor, iarbă-cu-cinci-foi Cinci-degete (Potentilla reptans). 61 (Îc) iarba-degetului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl Plantă care se folosește ca leac pentru bolile de plămâni Si: degetar (Digitalis grandiflora). 62 (Bot; îc) iarba-dintelui Dințură (Odontites rubra). 63 (Bot; îc) iarba-dracului Ciumăfaie (Datura stramonium). 64 (Bot; îc) iarba-dragostei Limba-cucului (Botrychium lunaria). 65 (Îc) iarba-drumurilor Planta Chenopodium murale. 66 (Bot; îc) iarba-eretei, iarba-găinilor Vulturică (Hieracium pilosella). 67 (Îc) iarba-faptului Mică plantă ierboasă din familia crassulaceelor, cu tulpină șerpuitoare, frunze cilindrice și flori albe care crește pe stâncile de calcar (Sedum album). 68 (Bot; îc) iarba-fânului, iarbă-mirositoare Vițelar (Anthoxanthum odoratum). 69 (Îc) iarba-fecioarelor Plantă folosită în medicina populară ca aperitiv și digestiv pentru bolile de ficat și pentru dureri de stomac Si: pelin, pelin-alb (Artemisia absinthum). 70 (Îc) iarba-fetei, iarbă-moale Plantă cu frunze liniare, lanceolate cu flori în corimb (Stellaria holostea). 71 (Îc) iarba-frântului, iarba-sasului Plantă folosită în medicina populară pentru tratarea herniei, durerilor de mijloc și de stomac Si: sănișoară (Sanicula europaea). 72 (Îc) iarba-frigurilor Plantă ale cărei flori se folosesc în medicina populară și în farmacie Si: albăstriță (Centaurea cysnus). 73 (Îac; șîc iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, iarbă-gonitoare-de-friguri, iarbă-începătoare-de-sânge) Plantă care se folosește în medicina populară pentru tratarea frigurilor, ca tonic, stomahic și febrifug (Centaurium umbellatum). 74 (Îc) iarba-fumului, iarbă-de-curcă Plantă întrebuințată în medicina populară contra bolilor de piele, stomac și splină Si: fumăriță (Fumaria officinalis). 75 (Îc) iarba-găii, iarba-găii-amară Plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri asprii, cu flori galbene Si: amăruță (Picris hieracioides). 76 (Bot; îc) iarba-găinii, iarba-găinilor Gălbenuși (Crepis setosa). 77 (Bot; îc) iarba-gâștei, iarba-sclintiturii Plantă folosită în medicina populară împotriva frigurilor și a scrântiturii (Potentilla anserina). 78 (Îc) iarba-gâtului Mică plantă ierboasă din familia scrofulaceelor, cu tulpină păroasă, frunze moi, flori galbene și care crește pe locurile umede de pe coastele munților (Tozzia alpina). 79 (Îc) iarba-gușteriței, iarbă-creață Veche plantă medicinală cultivată în stațiuni de plante medicinale și în grădini țărănești, folosită în farmacie ca dezinfectant și în medicina populară sub formă de ceai contra durerilor de stomac, diaree și pentru poftă de mâncare Si: izmă (Mentha longifolia). 80 (Îc) iarba-iepurelui, iarba-iepurilor Plantă amintită în cântecele populare Si: susai (Sonchus oleracesus). 81 (Îc) iarba-întruielelor Plantă folosită ca leac împotriva reumatismului Si: grozamă (Genista sagittalis). 82 (Îc) iarba-junghiului Plantă folosită în medicina populară, care se pune în scăldătoarea copiilor Si: (Centaurea phrygia). 83 (Îac; șîc iarba-tăieturii) Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și la scăldături Si: ochiul-boului (Chrysanthemum leucanthemum). 84 (Îc) iarba-junghiurilor, iarbă-de-holbură, iarbă-de-junghiuri Plantă folosită în medicina populară contra junghiurilor (Geranium pratense). 85 (Bot; îc) iarba-limbii, iarbă-de-durerea-gâtului Oușor (Sreptopus amplexifolius). 86 (Bot; îc) iarba-limbricilor Unghia-găii (Astragalus glycyphyllus). 87 (Îc) iarba-lingurii, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra rănilor și hepatitei (Inula britannica). 88 (Bot; îc) iarba-lui-Antonie, iarba-lupăriei, iarba-șopârlei, iarbă-neagră Busoioc-sălbatic (Prunella vulgaris). 89 (Bot; îc) iarba-lui-ceas-rău Cervană (Lycopus europaeus). 90 (Îc) iarba-lui-cel-slab, iarba-năpârcii Plantă folosită în medicina populară împotriva surmenajului, anemiei, durerilor de dinți și a brâncii la porci Si: iarba-șarpelui (Echium vulgare). 91 (Bot; îc) iarba-lui-Daraboiv, iarbă-dulce, iarbă-tare Lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata). 92 (Îc) iarba-lui-Dumnezeu Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de stomac Si: lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum). 93 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Gheorghe, iarba-mărgăritarului Plantă ale cărei flori sunt folosite în medicina populară la prepararea unui ceai contra durerilor de piept Si: lăcrămioare (Convallaria majalis). 94 (Bot; îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Sburătoare (Chamaenerion angustifolium). 95 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: măselariță (Hyosciamus niger). 96 (Îc) iarba-lui-Sfântul-Ion, iarba-Sfântului-Ion Plantă care se fierbe împreună cu alte plante folosită contra durerilor de încheieturi și de picioare și în medicina populară veterinară Si: cinsteț (Salvia glutinosa). 97 (Îac) Plantă folosită în medicina populară Si: jale (Salvia pratensis). 98 (Îc) iarba-lui-Tat, iarba-lui-Tate, iarba-lui-Taten, iarba-lui-Tatic, iarba-lui-Tatie, iarba-lui-Tatin, iarba-lui-Tatol, iarba-lutatinului, iarba-tatii, iarbă-băloasă, iarbă-întăritoare, iarbă-neagră Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de piept, astm, gâlci, dureri de mijloc, de dinți, diaree, hernie și ca unguent Si: tătăneasă (Symphytum officinale). 99 (Bot; îc) iarba-lui-Timofte Iarba-iepurelui (Phleum alpinum). 100 (Bot; îac; șîc iarba-lui-Timofteu, iarba-lui-Timoftei, iarba-lui-Timofti Timoftică (Phleum pratense). 101 (Bot; îc) iarba-lupului, iarba-ciutei, iarba-tunului Borșișor (Sempervivum schlechani). 102 (Îac; șîc iarba-urechii, iarbă-de-tun, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă) Plantă cultivată adesea pe case, șuri, grajduri cu credința că apară împotriva trăsnetului, folosită în medicina populară împotriva durerilor de urechi Si: urechelniță (Sempervivum tectorum). 103 (Îc) iarba-măgarului Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de dinți Si: scaiul-dracului (Eryngium campestre). 104 (Bot; îc) iarba-mălcedului, iarbă-potcă Trei-frați-pătați (Viola arvensis). 105 (Îc) iarba-mării, iarbă-de-mare Plantă ierboasă acvatică, din familia potamogetonaceelor, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formând adesea întinse livezi submarine (Zostera marina). 106 (Îc) iarba-mărinului, iarba-cerii, iarbă-băloasă Planta Centaurea austriaca. 107 (Bot; îc) iarba-mărinului, iarba-cerii Albăstriță (Centaurea jacea). 108 (Bot; îc) iarba-mărinului Corobatică (Centaurea nigrescens). 109 (Îc) iarba-mătricilor, iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară la tratarea varicelor Si: silnic (Glechoma hederaceum). 110 (Bot; îc) iarba-mătrișii Râjnică (Cardamine impatiens). 111 (Îc) iarba-mâței, iarbă-vântului, iarbă-flocoasă Plantă folosită în medicina populară contra tusei, frisoanelor, durerilor de cap, ale cărei frunze se așază pe burta copiilor bolnavi de dizenterie și care este mâncată cu plăcere de pisici Si: cătușnică (Nepeta cataria). 112 (Bot; îac) Poala Sfintei Marii (Nepeta pannonica). 113 (Bot; îc) iarba-mâțului, iarba-pisicii, iarba-pisicilor Valeriană (Valeriana officinalis). 114 (Bot; îc) iarba-metricii Floare-de-perină-broștească (Anthemis macrantha). 115 (Îc) iarba-minciunii Plantă folosită în medicina populară contra tusei și ale cărei frunze se pun pe răni și pe tăieturi pentru a opri sângerarea (Plantago cornuti). 116 (Bot; îc) iarba-mlaștinei Pipirig (Juncus conglomeratus). 117 (Bot; îac) Rugină (Juncus effusus). 118 (Bot; îac) Pipirig (Juncus inflexus). 119 (Bot; îac) Mălaiul-cucului (Luzula piosa). 120 (Bot; îc) iarba-muncilor Trifoi-alb (Trifolium repens). 121 (Îc) iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară veterinară care se pune în urechea porcilor bolnavi de brâncă sau contra dalacului la cai Si: spânz (Helleborus niger, Helleborus purpurascens). 122 (Îc) iarba-negeilor Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor (Teucrium montanum). 123 (Bot; îc) iarba-nigeilor Juslen (Sedum hispanicum). 124 (Îc) iarba-nisipului Planta Corynephorus canescens. 125 (Îc) iarba-o-mie-bună Plantă folosită în medicina populară la prepararea diverselor leacuri Si: frăsinel (Dictamnus albus). 126 (Îc) iarba-oilor, iarba-șoarecelui, iarbă-strănutătoare Plantă folosită în medicina populară la prepararea ceaiului contra durerilor de stomac, a febrei, a tuturor bolilor care implică aparatul genital feminin, și contra tăieturilor, a rănilor Si: coada-șoricelului (Achillea millefolium). 127 (Bot; îc) iarba-orbalțului Rotungioare (Homogyne alpia). 128 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-faptului, iarba-rănii, iarbă-de-răni, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură Vătămătoare (Anthyllis vulneraria). 129 (Bot; îc) iarba-osului, iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus sterilis). 130 (Mar; îc) iarba-osului Arbust mic cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene, folosit în medicina populară contra diareei și care se dă la vitele care se umflă Si: mălăoaie (Helianthemum alpestre). 131 (Îc) iarba-osului, iarba-ursului Plantă folosită în medicina populară pentru febră și vătămări (Helianthemum nummularium). 132 (Bot; îc) iarba-osului Mălăoaia-stâncilor (Helianthemum rupifragum). 133 (Bot; îc) iarba-ovăzului, iarba-vântului Obsigă (Bromus japonicus). 134 (Bot; îac) Secărea (Bromus secalinus). 135 (Bot; îc) iarba-păduchelui, iarba-păduchilor Pintenel (Pedicularis paustris). 136 (Bot; îc) iarba-păduchilor, iarbă-de-strănutat Roțoțele-albe (Achillea ptarmica). 137 (Bot; îac) Clocotici (Rhinanthus minor). 138 (Bot; îac) Bălbisă (Stachys silvatica). 139 (Îc) iarba-pălăriei, iarba-părului Plantă folosită în medicina populară, a cărei rădăcină pisată se folosește la dureri de cap, iar ceaiul din frunzele sale, împreună cu alte plante, se folosește contra răcelii Si: brusture (Petasites hybrudus). 140 (Îc) iarba-pământului, iarba-plămânilor, iarba-plumânei, iarba-plumănului Planată folosită în medicina populară pentru tratarea bolilor pulmonare Si: mierea-ursului (Pulmonaria officinalis). 141 (Bot; îc) iarba-părului Perișor (Elymus asper). 142 (Îc) iarba-pârciului, iarba-sângelui, iarbă-de-pârci Plantă folosită în medicina populară contra reumatismului și a rănilor la vite Si: năpraznică (Geranium robertianum). 143 (Bot; îc) iarba-piciorul-găinii Floare-de-leac (Ranunculus repens). 144 (Îc) iarba-porcilor, (reg) iarba-jermilor, iarba-puricelului, iarba-purecilor, iarba-țânțarilor, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-amară, iarbă-creață Plantă folosită în medicina populară care se pune în încălțăminte contra bătăturilor sau pe rănile vitelor ca să nu facă viermi Si: Iarbă-roșie (Polygonum persicaria). 145 (Îc) iarba-porcilor, iarba-tunului, iarbă-de-grădină, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea). 146 (Îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Plantă folosită în medicina populară contra umflăturilor de la mâini și contra afecțiunilor pulmonare Si: brâncă (Lobaria pulmonaria). 147 (Îc) iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-ghiol, iarbă-sărată Brâncă (Salicornia europaea). 148 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Săricică (Salsola kali). 149 (Îac; șîc iarbă-de-trânji, iarbă-neagră) Plantă folosită în medicina populară contra scrofulozei, contra crupului difteric la porci Si: buberic (Scrophularia nodosa). 150 (Bot; îc) iarba-porcului, iarbă-sărată Brâncă (Stereum hirsutum). 151 (Bot; îc) iarba-porcului Plevaiță (Xeranthemum annuum). 152 (Bot; îc) iarba-porumbilor Găinuși (Isopyrum thalictroides). 153 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puriceilor, iarba-puricelui, iarba-viermilor, iarbă-iute, iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară veterinară în tratamentul rănilor de la picioarele vițeilor și pentru colorarea lânei în galben Si: dintele-dracului (Polygonum hydropiper). 154 (Îc) iarba-purecilor, iarba-puricelui, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-de-făcut-copii, iarbă-roșie Planta Polygonum lapathifolium). 155 (Bot; îc) iarba-puricelui Puricică (Pulicaria vulgaris). 156 (Îc) iarba-raiului Plantă folosită în medicina populară la crampe stomacale și diaree Si: vetrice (Chrysanthemum macrophyllum). 157 (Bot; îc) iarba-rațelor, (reg) iarbă-rea Mană-de-apă (Glyceria aquatica). 158 (Îc) iarba-rândunelei, iarba-rândunicii, iarbă-de-negei, iarbă-de-negi Plantă folosită în medicina populară împotriva negilor și a bubelor de piele Si: rostopască (Chelidonium majus). 159 (Bot; Îc) iarba-rândunelei-mici Roșuță (Anagalis caerulea). 160 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bolilor de piele, a scorbutului și a hemoroizilor Si: untișor (Ficaria verna). 161 (Îc) iarba-roilor, iarba-albinelor, iarba-stupilor, iarba-stupului Plantă folosită pentru frecatul coșnițelor cu care se prind stupii roiți sau, în medicina populară, sub formă de ceai contra durerilor de dinți, de urechi și de piept și ca expectorant sau cardiac Si: roiniță (Melissa officinalis). 162 (Bot; îc) iarba-sasului Coada-calului (Hippuris vulgaris). 163 (Bot; îc) iarba-săgeții Săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia). 164 (Îc) iarba-sângelui, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare Plantă folosită în medicina populară contra febrei tifoide, sifilisului, frigurilor, decoctul dându-se la vitele bolnave de sânge Si: gălbinele (Lysimachia vulgaris). 165 (Îc) iarba-Sfintei-Marii Planta Hierochloë australis. 166 (Îc) iarba-Sfintei-Sofia Plantă întrebuințată pentru confecționarea măturilor Si: peliniță (Artemisia pontica). 167 (Îc) iarba-smeului, iarba-urechii, iarbă-de-urechi, iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-urechi, iarbă-groasă Plantă folosită în medicina populară contra urâțeniei și în unele credințe populare (Sedum maximum). 168 (Îc) iarba-smizii, iarbă-smidă, iarbă-smiză Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap, a lipsei poftei de mâncare Si: dumbăț (Teucrium chamaedrys). 169 (Îc) iarba-soarelui Plantă ai cărei rizomi, frunze și flori se folosesc în medicina populară la vindecarea rănilor Si: arnică (Arnica montana). 170 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra dalacului Si: vanilie-sălbatică (Heliotropium europaeum). 171 (Bot; îac; șîc iarbă-dulce) Barba-caprei (Tragopogon orientalis). 172 (Bot; îc) iarba-somnului Urechea-porcului (Salvia verticillata). 173 (Bot; îac) Papanași (Trifolium arvense). 174 (Bot; îc) iarba-spurcului, iarbă-întăritoare Vineriță (Ajuga reptans). 175 (Bot; îac; șîc iarbă-înfărinată, iarbă-piciorul-gâștei) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonus-henricus). 176 (Bot; îc) iarba-stupului Apărătoare (Calamintha clinopodium). 177 (Bot; îc) iarba-surpăturii Feciorică (Herniaria incana). 178 (Îc) iarba-surzilor Mică plantă ierboasă din familia saxifragaceelor, cu tulpina dreaptă și flori albe-gălbui care crește prin regiuni stâncoase (Saxifraga aizoon). 179 (Bot; îc) iarba-șarpelui Coada-zmeului (Calla palustris). 180 (Îac; șîc iarba-șerpilor) Plantă al cărei rizom se folosește ca vermifug Si: ferigă (Dryopteris filix-mas). 181 (Îc) iarba-șarpelui, iarba-vătămăturii Plantă folosită în medicina populară sau care se usucă și se dă la vite pentru a da mai mult lapte Si: muma-pădurii (Lathraea squamaria). 182 (Îc) iarba-șarpelui Plantă care se folosește în medicina populară la spălatul rănilor provocate de mușcătura șerpilor Si: mâna-Maicii-Domnului (Orchis maculata). 183 (Bot; îac) Șopârliță (Veronica chamaedrys, Veronica latifolia, Veronica teucrium). 184 (Bot; îc) iarba-șerii Buruiană-de-ghing (Gentiana praecox). 185 (Bot; îc) iarba-șoarecului Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 186 (Îc) iarba-șopârlei, iarba-șopârlelor, iarbă-roșie Plantă cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum). 187 (Bot; îc) iarba-tainei Lăcrămiță (Catabrosa aquatica). 188 (Bot; îc) iarba-tăieturii, iarba-bubii, iarba-tâlharului, iarba-vântului, iarbă-de-rană, iarbă-de-răni Vindecea (Betonica officinalis). 189 (Îc) iarba-tăieturii Plantă care se folosește în medicina populară ca stimulent (în rachiu), contra durerilor de cap, hepatită, astmului, iar minerii din Munții Apuseni folosesc tulpinile ca fitil pentru explozii Si: lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 190 (Bot; îac; șîc iarba-fierului, iarbă-de-târtil) Încheietoare (Sideritis montana). 191 (Îc) iarba-tâlharului Plantă folosită în medicina populară la tăieturi și răni Si: tâlhărea (Mycelis muralis). 192 (Îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii, iarbă-de-șoldină, iarbă-de-șoaldină, iarbă-de-trânji, iarbă-grasă Plantă cu frunze ovale, cu flori galbene în corimb (Sedum acre). 193 (Bot; îc) iarba-tunului, iarba-ciutei, iarba-urechii Rujă (Sedum rosea). 194 (Bot; îc) iarba-untului, iarba-vântului Verigel (Orobanche caryophzllacea). 195 (Bot; îc) iarba-untului Crăielici (Orobanche lutea). 196 (Bot; îc) iarba-urâciunii Garofiță (Dianthus carthusianorum). 197 (Bot; îac) Garofițe-de-munte (Dianthus compactus). 197 (Îc) iarba-ursului Plantă care se fierbe pentru colorarea lânii în verde Si: pedicuță (Lycopodium clavatum). 198 (Bot; îac) Ciupercă nedefinită mai îndeaproape (Ramaria aurea). 199 (Bot; îc) iarba-vătămăturii, iarbă-ghimpoasă Ghimpariță (Crypsis aculeata). 200 (Bot; îc) iarba-vătămăturii Scrintitoare (Potentilla argentea). 201 (Îc) iarba-vântului Plantă a cărei rădăcină se folosește în medicina populară contra diareei Si: neghină (Agrostemma githago). 202 (Îac) Plantă cu frunze liniare, cu flori violacee sau verzi în spicule (Apera spica-venti). 203 (Bot; Trs; îac) Steliță (Aster amellus). 204 (Bot; îac) Coamă-de-aur (Aster linosyris). 205 (Bot; îac; șîc iarba-câinelui, iarbă-câinească) Pir-gros (Cynodon dactylon). 206 (Bot; îc) iarba-vântului Opaiță (Melandryum album). 207 (Îac) Plantă folosită la vopsitul ouălor Si: dediței (Pulsatilla vulgaris). 208 (Îc) iarba-voinicului Planta care atunci când este tânără se folosește ca salată de primăvară și în medicina populară Si: năsturel (Nasturtium officinale). 209 (Bot; îac) Brâncuță (Sisymbrium officinale). 210 (Bot; îc) iarba-vrăjitoarei Tilișcă (Circaea lutetiana). 211 (Îc) iarba-vulturului Plantă din familia compozitelor cu frunze lanceolate sau liniare, cu flori galbene în capitule (Hieracium umbellatum). 212 (Îc) iarba-zgăibii Plantă utilizată în medicina populară Si: spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 213 (Îac; șîc iarbă de zgăibi, iarbă de zgaibă) Planta Lapsana communis. 214 (Reg; îc) iarba-zgăibii Plantă folosită în medicina populară contra zgăibii Si: căldărușa-popii (Nicandra physaloides). 215 (Îc) iarbă-albastră Plantă din familia gramineelor, cu frunze plane, îngrămădite la baza tulpinii, care crește prin locuri umede (Molinia coerulea). 216 (Îc) iarbă-albă de slatină, iarbă-de-gălbează, iarbă-de-sare, iarbă-de-sărătură Planta Puccinelia distans. 217 (Îc) iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de cap și a durerilor de urechi Si: granat (Chrysanthemum parthenium). 218 (Bot; îc) iarbă-amară, iarbă-creață Schinel (Cnicus bedictus). 219 (Bot; îc) iarbă-băloasă Colacul-babei (Alchemilla acutiloba). 220 (Bot; îc) iarbă-bărboasă Pelin negru (Artemisia vulgaris). 221 (Bot; îac; șîc iarbă-ghimpoasă) Costrei (Echinochloa crus-gali). 222 (Bot; îc) iarbă-căiasă, iarbă-lungă-de-lac, iarbă-lungoare Urda-vacii (Cardaria draba). 223 (Bot; îc) iarbă-ce-moaie-vinele, iarbă-întăritoare-a-vinelor Canale (Impatiens balsamina). 224 (Bot; îc) iarbă-costrei Mohor (Setaria verticillata). 225 (Bot; îc) iarbă-de-apă, iarbă-flocoasă, iarbă-lânoasă Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 226 (Bot; îc) iarbă-de-bahnă Ierboi-de-bahnă (Beckmannia erucaeformis). 227 (Bot; îc) iarbă-de-boale, iarbă-de-lângoare, iarbă-de-lungoare, iarbă-de-rană, iarbă-de-toate-boalele Usturoiță (Alliaria officinalis). 228 (Îc) iarbă-de-bou-sălbatică Planta Anchusa ochroleuca. 229 (Bot; îac) Limba-boului ( Anchusa officinalis). 230 (Îc) iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină Plantă cu numeroase întrebuințări în medicina populară: frunzele se aplică pe răni și se folosesc la boli de ochi, sucul se folosește contra limbricilor și rădăcina este folosită la prepararea unui ceai contra afecțiunilor pulmonare și gastrice Si: pătlagină (Plantago major). 231 (Îac) Plantă folosită în medicina populară în afecțiunile pulmonare Si: patlagină (Plantago media). 232 (Îc) iarbă-de-cositor Plantă folosită frecvent în medicina populară Si: coada-calului (Equisetum arvense). 233 (Bot; îac) Pipirig (Equisetum hiemale). 234 (Bot; îc) iarbă-de-crescut-părul Torțel (Cuscuta epithymum). 235 (Bot; îc) iarbă-de-dat, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă Talpa-gâștii (Leonurus cardiaca). 236 (îc) iarbă-de-dureri Coada-cocoșului (Polygonatum latifolium). 237 (Îac; șîc iarbă-de-durori) Plantă al cărei rizom se folosește în medicina populară contra podagrei (Polygonatum odoratum). 238 (Bot; îc) iarbă-de-friguri Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 239 (Îc) iarbă-de-ghiață Plantă ornamentală, suculentă cu flori viu și variat colorate Si: gheață (Mesembrianthemum crystallinum). 240 (Bot; îc) iarbă-de-greutate Suliman (Ajuga genevensis). 241 (Bot; îc) iarbă-de-inimă-rea, iarba-roșie Punga-babei (Pulicaria dysenterica). 242 (Bot; îc) iarbă-de-întruiele Cânepioară (Eupatorium cannabinum). 243 (Îc) iarbă-de-margină, iarbă-văpsătoare Plantă care se folosește la vopsirea lânii în roșu Si: roibă (Rubita tinctorum). 244 (Bot; îc) iarbă-de-munte Păiuș (Festuca ovina). 245 (Bot; îc) iarbă-de-negei Aior (Euphorbia esula). 246 (Bot; îac; șîc iarbă-de-râie) Alior (Euphorbia helioscopia). 247 (Îc) iarbă-de-om-sărac Plantă folosită în medicina populară Si: avrămească (Gratiola officinalis). 248 (Bot; reg; îc) iarbă-de-păr Buruiană-de-păr (Chara). 249 (Îc) iarbă-de-păsări Plantă folosită în medicina populară veterinară Si: scânteuță (Anagallis arvensis). 250 (Îac) Plantă folosită în medicina populară la scrântituri, cangrene etc Si: rocoină (Stellaria media). 251 (Îc) iarbă-de-perină Plantă folosită la vopsitul în galben Si: floare-de-perină (Anthemis tinctoria). 251 (Îc) iarbă-de-piatră Plantă aromată, meliferă și furajeră folosită în medicina populară contra frisoanelor și leucoreei sau pentru aromatizarea tutunului, iar planta uscată se așază în haine contra moliilor Si: sulfină (Melilotus officinale). 252 (Îc) iarbă-de-plămâni Plantă medicinală folosită contra durerilor de piept (Centaurea micranthos). 253 (Bot; îc) iarbă-de-rovină Bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). 254 (Îc) iarbă-de-sărătură Planta Suaeda maritima. 255 (Îc) iarbă-de-slatină Planta Poa bulbosa vivipara. 256 (Bot; îc) iarbă-de-smidă Struna-cocoșului (Cerastium vulgatum). 257 (Îc) iarbă-de-soponit, iarbă-de-tăietură Plantă al cărei rizom se folosește la prepararea săpunului Si: săpunariță (Saponaria officinalis). 258 (Bot; îc) iarbă-de-Susan Costrei (Sorghum halepense). 259 (Îc) iarbă-de-șoaldină Planta Sedum hillebrandii. 260 (Bot; îc) iarbă-de-talan Ruscuță-primăvăratică (Adonis vernalis). 261 (Îc) iarbă-de-țelină, iarbă-englezească Plantă folosită în medicina populară la băi contra reumatismului Si: zizanie (Lolium perene). 262 (Îc) iarbă-de-urechi Ciupercă din familia pezizaceelor Si: urechea-babei (Peziza aurantia). 263 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra tusei, rănilor și a febrei Si: năvalnic (Phyllitis scolopendrium). 264 (Bot; îac; șîc ~ă-grasă) Gheață (Sedum spectabile). 265 (Îc) iarbă-de-vătăm Plantă folosită în medicina populară contra trânjii și contra unor boli care apar la vite Si: linăriță (Linaria vulgaris). 266 (Îc) iarbă-de-zugrăvit, iarbă-văpsătoare Plantă folosită în medicina populară la dropică și contra gălbezei la oi Si: drobușor (Isatis tinctoria). 267 (Bot; îc) iarbă-deasă, iarbă-dulce-de-baltă Hirușor (Poa annua). 268 (Bot; îc) iarbă-deasă Firișca-șopârlelor (Poa alpina). 269 (Bot; îac) Firicea (Poa bulbosa). 270 (Îac) Plantă cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis). 271 (Îac) Firuță (Poa pratensis). 272 (Bot; îac) Șuvar-de-munte (Poa trivialis). 273 (Bot; îc) iarbă-dulce, iarbă-dulce-de-baltă Rourică (Glyceria fluitans). 274 (Bot; îc) iarbă-dulce Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). 275 (Îac) Planta Nonnea atrata. 276 (Îac) Plantă folosită în credințe populare Si: barba-caprei (Tragopogon pratensis). 278 (Îac; șîc iarbă-dulce-de-munte, iarbă-dulce-de-pădure) Plantă cu frunze lanceolate, cu sporangii pe ambele părți ale nervurii mediane (Polypodium vulgare). 279 (Îc) iarbă-flocoasă Plantă amintită în cântecele populare Si: siminoc (Helichrysum arenarium). 280 (Bot; îac; șîc, reg, iarbă-neagră) Talpa-lupului (Leonurus marrubiastrum). 281 (Îac; șîc iarbă-mambie) Plantă folosită în medicina populară contra durerilor de mijloc Si: voronic (Marrubium vulgare). 282 (Bot; îc) iarbă-frumoasă Bănuți (Bellis perenis). 283 (Îc) iarbă-grasă, iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară contra afecțiunilor pulmonare sau, fiartă în lapte, se folosește pentru cicatrizarea urmelor lăsate de vărsatul de vânt pe față Si: amăreală (Polygala vulgaris). 284 (Bot; îc) iarbă-grasă, iarbă-grasă-de-grădină Agurijoară (Portulaca grandiflora). 285 (Îc) iarbă-grasă Planta Sedum purpureum. 286 (Îc) iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-nodoroasă, iarbă-roșie Plantă care se folosește în medicina populară sub formă de ceai contra diareei și în medicina populară veterinară Si: troscot (Polygonum aviculare). 287 (Îc) iarbă-împușcată, iarba-stârpitului Plantă care se folosește în medicina populară amestecată cu rachiu contra durerilor de stomac (Hypochoeris maculata). 288 (Bot; îc) iarbă-înfă(r)inata Fragă-tătărască Chenopodium foliosum). 289 (Îc) iarbă-lată Planta Carex digita. 290 (Bot; îac) Stânjenei (Iris germanica). 291 (Îc) iarbă-lăptoasă Plantă folosită în medicina populară ca purgativ drastic contra afecțiunilor biliare Si: buruiană-de-venin (Euphorbia lathyris). 292 (Îac) Planta Polygala major. 293 (Bot; îc) iarbă-lipitoare Lipicioasă (Galium aparine). 294 (Bot; îc) iarbă-macriș Măcriș (Rumex acetosa). 295 (Îc) iarbă-mare, iarbă-mare-frumoasă, (Mun) iarbă-neagră Plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene, folosită în medicina populară contra tusei, febrei tifoide, râiei, durerilor de cap și căderii părului Si: oman (Inula helenium). 296 (Îc) iarbă-mare Planta Inula oculus-christi. 297 (Bot; îac) Limba-oii (Leuzea salina). 298 (Îac) Plantă folosită în medicina populară contra bubelor și uneori la vopsitul în negru Si: zârnă (Solanum nigrum). 299 (Bot; îc) iarbă-mucedă Flocoșele (Filago arvernsis). 300 (Îc) iarbă-neagră Plantă din familia ericaceelor cu frunze mici liniare și flori albe sau trandafirii folosită în medicina populară contra tăieturilor (Calluna vulgaris). 301 (Bot; îac) Orăștică (Lathyrus niger). 302 (Bot; îac) Izmă-creață (Mentha crispa). 303 (Bot; Olt; îac) Izmă-bună (Mentha piperita). 304 (Îac) Planta Prunella grandiflora. 305 (Bot; îac) Busuioc-sălbatic (Prunella laciniata). 306 (Îac) Plantă cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii la exterior și galbene-verzui la interior folosită în medicina populară pentru vindecarea rănilor și a sifilisului (Scrophularia alata). 307 (Bot; îc) iarbă-noduroasă Golomăț (Dactylis glomerata). 308 (Bot; îc) iarbă-puturoasă Puciognă (Bifora radians). 309 (Bot; îac) Coriandru (Coriandrum sativum). 310 (Bot; îc) iarbă-rădăcină Angelină-sălbatică (Angelica sylvestris). 311 (Îc) iarbă-rea Planta Aconitum tauricum. 312 (Bot; îc) iarbă-roșie Cârligioare (Bidens cernuus). 313 (Îac) Plantă ale cărei inflorescențe sunt folosite în medicina populară pentru proprietățile lor diuretice și diaforetice Si: dentiță (Bidens tripartitus). 314 (Bot; îac; șîc iarbă-sălbatică) Trestie-de-câmp (Calamagrotis epigeios). 315 (Îc) iarbă-roșie Plantă folosită în medicina populară pentru proprietățile sale diuretice Si: slăbănog (Impatiens noli-tangere). 316 (Bot; îac) Hrișcă-deasă (Polygonum dumetorum). 317 (Bot; îac) Punguliță (Thlaspi arvense). 318 (Bot; îc) iarbă-roșie-broștească Sălcuță (Polygonum amphibitum). 319 (Bot; îc) iarbă-roșie-tătărească Hrișcă-tătărească (Fagopyrum tataricum). 320 (Îc) iarbă-roșioară Planta Silene acaulis. 321 (Îc) iarbă-săracă Planta Onobrychis viciaefolia. 322 (Îc) iarbă-scăioasă Plantă cu tulpini difuze, ramificate, cu frunze plane, rigide, cu cili si cu flori verzui sau violacee în spicule (Tragus racemosus). 323 (Îc) iarbă-sfântă Lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus). 324 (Îc) iarbă-spornică, iarba-fiarelor,iarba-fierului Plantă folosită în medicina populară la răni, abcese, dureri de cap, de ficat splină și rinichi Si: sporici (Verbena officinalis). 325 (Bot; îc) iarbă-stricătoare Cruciuliță (Senecio vulgaris). 326 (Bot; îc) iarbă-șerpească Steregoaie (Veratrum nigrum). 327 (Bot; îc) iarbă-treirăi Trei-răi (Hepatica nobilis). 328 (Bot; îc) iarbă-untoasă Foaie-grasă (Pinguicula vulgaris). 329 (Îc) iarbă-usturoasă Plantă păroasă, cu frunze oblongii, dințate adânc pe margine, cu flori roșii-purpurii în verticile, mirosind slab a usturoi (Teucrium scordium). 330 (Îc) iarbă-vântoasă Planta Kochia prostrata.^[1] corectat(ă)

Filipendula vulgaris Moench. (syn. F. hexapetala Gilib; Spiraea filipendula L.; Ulmaria filipendula Hill.). Specie care înflorește vara. Flori albe-crem sau puțin rozee, mirositoare, acoperite cu peri aspri, sesile, în corimbe grupate în panicule terminale. Fructe, capsule acoperite cu peri scurți. Plantă (cca 70 cm înălțime) cu fibrele rădăcinilor, la capăt, tuberiform-îngroșate, tulpină simplă, erectă. Frunze întrerupt-penate; nu prea mari, foliole oblonge, incis-penat-fidate, pe ambele părți verzi.

Hypochaeris radicata L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, așezate în capitule. Foliolele involucrului glabre, mai scurte decît florile marginale. Fructe achene. Tulpină nefoliată, ramificată, glabră. Frunzele radicale dințate sau penat-fidate, cu peri albi și aspri. Plantă erbacee, perenă, cu rădăcină fuziformă.

smulge [At: COD. VOR.² 12^v/5 / V: zm~ / Pzi: smulg / Par: și: (înv) smult / E: ml exmulgere] 1-2 vtrp (C. i. plante) A (se) trage cu putere afară din pământ Si: a scoate. 3-4 vtrp (Pex; d. plante) A (se) rupe din tulpină prin smucituri. 5 vt (C. i. stâlpi, pari, cuie etc.) A apuca strâns și a smuci cu putere pentru a trage afară din locul în care a fost fixat Si: a scoate. 6-7 vtir (C. i. fire de păr) A (se) trage cu putere (pentru a scoate din rădăcină sau a rupe). 8 vt (Îe) A-și ~ părul (sau perii, barba ori, înv, căruntețele, cosicioara) (din cap) A-și manifesta puternic durerea sau desperarea. 9 vt (Îae) A fi foarte supărat. 10 vt (Reg; îe) A ~ barba cuiva A batjocori pe cineva. 11 vt (Îvp; c. i. pene, fulgi) A jumuli. 12 vt (Îvr; îe) A ~ o pană (cuiva) A da (cuiva) o palmă. 13 vt (Îvp; c. i. păsări) A jumuli. 14 vrp (Îvr; d. pielea capului) A rămâne fără păr. 15-16 vtrp (Îrg; c. i. lâna, inul etc.) A trage din caier sau din fuior. 17 vt (Reg; c. i. cânepa) A culege (1). 18 vt (Reg; c. i. porumbul) A copili (1). 19-20 vtrp (C. i. părți ale corpului) A (se) desprinde cu violență din locul în care se află. 21 vt (Îvr) A zgâria. 22-23 vtrp A smuci (1-2). 24 vr A se îndepărta brusc de lângă cineva sau de undeva. 25 vt (Îvr) A extrage (7). 26-27 vtr A (se) smuci (8-9). 28-29 vtr (Udp „din”) A face să iasă sau a ieși dintr-o anumită stare (sufletească, fizică, fiziologică etc.). 30 vt (Reg; îe) ~-o! Pleacă!. 31-32 vtrp A (se) lua cu forța sau prin vicleșug Si: a jefui, a răpi². 33-34 vtrp (Pex) A-și însuși pe nedrept. 35 vt (Fig; c. i. afirmații, informații, mărturisiri etc.) A obține cu greutate, prin forță, șiretenie etc. Si: a scoate, a stoarce. 36-37 vtrp (Fig) A (se) obține în urma unor eforturi susținute.

ARĂRIEL sm. 🌿 Plantă ierboasă, cu miros greu, cu rădăcina cărnoasă, tulpina dreaptă, ramificată și acoperită cu peri moi de coloare cenușie; frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin; florile roșietice, mai rar albe; crește prin locuri inculte, sterile și pietroase, cu deosebire pe un pămînt calcaros; numită și „a(t)rățel”, „limba-cîinelui” sau „plescaiță-roșie”(Cynoglossum officinale) (🖼 170).

PERIOST s.n. Țesut fibros care acoperă osul. ◊ Periost alveolar = țesutul fibros dintre alveola dentară și rădăcina dintelui. [Pron. -ri-ost. / < fr. périoste, gr. periosteon < peri – în jur, osteon – os].

FITTONIA Cöem., FITONIA, fam. Acanthaceae. Gen originar din Peru, cca 3 specii, erbacee, tulpină scundă, lînoasă, oarecum tîrîtoare, dezvoltă rădăcini foarte; puțin în profunzime. Frunze oblonge, mari, verzi, cu peri pe margine și nervuri colorate. Flori galbene intens (tub floral subțire, puțin lărgit spre vîrf, corolă cu 2 buze, buza superioară erectă sau îndoită spre anterior, uneori cu 2 dinți, cea inferioară de aceeași lungime, îngustă, erect-încovoiată, cu 3 crestături, sepale liniare, aproape la fel, 2 stamine, puțin mai scurte decît buzele), în spic terminal, 2-4 semințe plate.

RHODOHYPOXIS Nel, RODOHIPOXIS, fam. Amaryllidaceae. Gen care are o singură specie: Rhodohypoxis baurii (Bak.) Nel. Specie originară din Africa de S. Plantă perenă, erbacee, mică, scundă, cu rizom scurt, cilindric, ovat, rădăcini cărnoase. Frunze radicale, cca 9 cm lungime, erecte, liniare, cu peri lungi, mătăsoși. înflorește vara. Flori albe sau roz-roșii pînă la ciclam, stelate, în 2 rînduri, cîte 3 petale fiecare, în exterior mai mate, diametrul 2,5-3,5 cm (tub floral scurt, foarte pubescent în exterior, lacinii florale glabre), solitare, pe un peduncul de cca 9 cm, la subsuoara frunzei.

verigel sm [At: BRANDZA, FL. 162 / V: ~ițel / Pl: ~ei / E: verigă + -el] 1 Plantă parazită, lipsită de clorofilă, cu tulpina cărnosă, acoperită de solzi sau peri, fără frunze, cu flori galbene-roșietice, care crește pe rădăcinile unor plante de câmp sau de pădure Si: (reg) bujor, untișor, iarba-untului, săgeata-lui-Dumnezeu (Orobanche caryophylacea). 2 Plantă care parazitează pe rădăcinile leguminoaselor Si: (reg) crăielici, floarea-untului, iarba-untului, săgeata-lui-Dumnezeu (Orobanche gracilis). 3 Plantă parazită cu flori de culoare galbenă, cafenie sau roșie-violetă (Orobanche lucorum). 4 Plantă care parazitează pe rădăcinile de trifoi (Orobanche minor). 5 Plantă care parazitează pe rădăcinile de lucernă Si: (pop) verigea (2) (Orobanche lutea). 6 (Îc) ~ul-găiei Plantă cu tulpina subțire, cu spic multiflor și cu flori de culoare cafeniu-violacee (Orobanche picridis).

vițos, -oasă adj. (pop.) 1 (despre rădăcinile plantelor) Care are ramificații numeroase și lungi. 2 (despre lînă, păr sau obiecte confecționate din acestea) Care este mițos, lățos. • pl. -oși, -oase. /viță + -os.

porumb, ~ă [At: PSALT. HUR. 45^v/6 / V: (îrg) ~romb, (înv) păr~, ~rămb, ~rănb, per~, (reg) ~râmb, ~rânghi sm, ~ă sf, pur~, pur~ a, purung sm / Pl: (1-3, 6-17) ~i, (rar, sn) ~uri, (4-5) ~i, ~e / E: ml palumbus] 1 sm (Orn; pop) Porumbel (1) (Columba). 2 sm (Orn; reg; îc) ~-țigănesc Stăncuță (Coloeus monedula). 3 sm (Orn; reg; îc) ~-râzător Turturică râzătoare (Streptopelia risorius). 4 a (Pop) Porumbiu¹ (1). 5 a (D. animale, păsări) Care are părul, lâna, penele de culoare cenușiu-albăstruie. 6 sm Plantă graminee, cu rădăcina puternică, tulpina înaltă și groasă, frunze lungi și ascuțite la vârf, cu inflorescența masculină în panicul terminal și cu cea femelă în spic cu acul îngroșat, cultivată ca plantă alimentară, industrială și furajeră Si: (reg) călambuc, ciolomadă, cocenaș, colibaș, cucoriță, cucuruz, gârnișor, mălai, păpușă, păpușoi, pitrașcă, tenchi, tengher (Zea mays). 7 sm (Prc; csc) Fruct matur al porumbului (6) cu pănușile care îl învelesc Si: știulete, (reg) cucuruz, drugă, păpușoi, știuleag, tuleu. 8 sm (Csc) Boabe de porumb (7) desprinse de pe știulete. 9 sm (Reg; îe) A-i lua (cuiva) ~ul de pe foc A zădărnici planurile cuiva. 10 sm (Reg; îae) A juca cuiva o festă. 11 sm Recoltă de porumb (6). 12-13 snm Porumbiște (1-2). 14 sm (Bot; reg) Porumbar¹ (Prunus spinosa). 15 sm (Bot; reg) Pana-cocoșului (Aspidistra elatior). 16 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului (sau ~ul-șarpelui) Rodul-pământului (Arum maculatum). 17 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Mama pădurii (Lathraea squamaria). 18 sm (Bot; reg; îae) Porumbei (16) (Muscari botryoides).

URZICĂ (pl. -ici) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă cu rădăcina tîrîtoare, cu tulpina vîrtoasă, acoperită ca și frunzele tinere cu peri care, prin atingere, produc o usturime dureroasă și bășică pielea; florile, verzui, sînt așezate în ciorchini la subțioara frunzelor sau în vîrful tulpinii; frunzele tinere sînt comestibile și se consumă, fierte, ca spanacul; numită și „urzică-mare” sau „urzică-de-pădure” (Urtica dioica) (🖼 5193) ¶ 2 URZICĂ-MICĂ, plantă care se deosebește de cea precedentă prin tulpina-i în formă de fus; numită și „urzică-crăiească”, „urzică-iute”, „urzicea” sau „oieșea” (Urtica urens) (🖼 5194) ¶ 3 URZICĂ-ALBĂ, URZICĂ-CREAȚĂ, URZICĂ-MOARTĂ¹ = SUGEL-ALB; – URZICĂ-MOARTĂ² = SUGEL3; – URZICĂ-MOARTĂ³, plantă din fam. labiatelor, cu frunzele acoperite uneori cu o pată albă pe fața superioară, cu flori mari, roșii-purpurii (Lamium maculatum) (🖼 5195) ¶ 4 URZICĂ-NEAGRĂ = BUBERIC ¶ 5 URZICA-RAȚEI = ȘTEVIE2 [lat. ŭrtīca, cu fonetismul neexplicat].

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTOR, cotoare, s. n., (3) cotari, s. m. 1. Ramură, tulpină, lujer (mai ales la legume și la erbacee) care susține frunzele, fructul, florile. Cotorul verzei. Cotoarele ce au rămas din fin după ce s-au săturat animalele. ȘEZ. III 83. ♦ Partea de jos a unei tulpini. V. cioacă, ciot. Cotorul viței. ♦ (La mătură) Rest nefolositor. În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 144. 2. Parte, loc unde se leagă, unde se cos foile unui registru, ale unui caiet sau ale unei cărți. Pe cotorul cărții e imprimat numele autorului și titlul operei. ♦ Partea legată a unui chitanțier, a unui bonier etc. din care s-au rupt jumătățile detașabile care se dau celor interesați; partea foii care rămîne după predarea chitanței. La cotor rămîne numele celui care a primit chitanța. 3. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei cozi, a unei pene sau a unui fir de păr. Tras la față, cu niște cotori roșiatici de barbă, călărea împietrit. CAMILAR, N. II 74.

RUPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material (trăgîndu-l sau întinzîndu-l în direcții contrare); a despărți (intenționat) un obiect în două sau mai multe bucăți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 124. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță, ba cîteodată rupea leuca. CREANGĂ, P. 115. Din două, una: ori rupem zapisu de vînzare, ori îmi dai pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 327. Amar de zilele mele, Că lanțurile le-am rupt, Dar mătasa n-am putut, C-aia-mi taie mînile. BIBICESCU, P. P. 287. ◊ Refl. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața, căci era putredă. ISPIRESCU, L. 55. Dînd într-un văgaș adînc, înghețat, m-am pomenit cu trăsura într-un peș: se rupsese osia și rămăsese în trei roate. GHICA, S. A. 96. Dar cînd Gruie se-ntindea, Două funii se rupea. ALECSANDRI, P. P. ◊ (În contexte figurate) Romînul cu-a sa mînă rupe lanțul de robie. ALECSANDRI, O. 74. Ah! nu pot eu trăi fără tine; Eu încă a vieții fir mi-oi rupe, Pe amîndoi o groapă să ne astupe. BUDAI-DELEANU, Ț. 167. ◊ Expr. A rupe (sau, refl., a i se rupe cuiva) inima (mai rar sufletul, rărunchii) = a produce cuiva (sau a simți) o mare durere. Începu a se boci de ți se rupea rărunchii de milă. ISPIRESCU, L. 30. Milă mi-e de tine; dar de mine, mi se rupe inima de milă ce-mi este. CREANGĂ, A. 68. Treci, dorule, Murășul, Nu-mi mai rupe sufletul; Treci, dorule, Tîrnava, Nu-mi mai rupe inima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. A rupe inima tîrgului v. inimă (IV). ♦ (Complementul indică o parte a corpului) A fractura. Ei, cum căzui eu, neiculiță!... Să-mi rup nasul și mai mult nu. DELAVRANCEA, O. II 114. Iute se întoarnă înapoi, zburînd neîncetat, de frică să nu-i mai rupă cineva și celalalt picior. CREANGĂ, P. 96. Da dați-mi pace, că mi-ți rupe vro mînă. ALECSANDRI, T. 87. ◊ (Prin exagerare) O să mă bată, o să-mi rupă oasele. AGÎRBICEANU, S. P. 39. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult, a obosi (umblînd fără folos). A-și rupe gîtul (sau grumajii) = a o păți rău de tot, a-și pierde viața, cinstea, averea. Mașina săltă vertiginos peste gropi și pietroaie... viră nebunește și dispăru. – Ce oameni! Ce oameni! se minună cu indignare Onisfor Sachelarie. Au să-și rupă gîtul. C. PETRESCU, Î. II 222. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămînii (vorbind sau cîntînd prea mult). ♦ A întrerupe, a curma. Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea. COȘBUC, P. I 290. Soția... sa era în stare să rupă relațiile cu cei mai buni amici. BOLINTINEANU, O. 416. ◊ Expr. A o rupe cu ceva sau cu cineva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. În chipul acesta credeau autorii că au rupt-o cu metoda tratajelor. CĂLINESCU, I. C. 145. A rupe prețul (sau tîrgul) = a ajunge la învoială (după o tocmeală îndelungată); a cădea de acord asupra condițiilor, prețului. S-a înamorat de domnișoara... și m-a rugat ca să întru în vorbă cu d-ta... să rupem tîrgul, cum se zice. ALECSANDRI, T. 774. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. Au început a țupăi... și a se sfărma jucînd, cît și-au rupt tot cojocul bucățele. SBIERA, P. 9. După tine alergînd, Trei perechi de cizme-am rupt. TEODORESCU, P. P. 324. 3. Tranz. A distruge continuitatea unui obiect (prin sfărîmare, spargere, bătaie, tăiere, frîngere). Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare. VLAHUȚĂ, R. P. 7. ◊ Fig. Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. SADOVEANU, O. VI 48. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. Muscalii rupseră frontul într-un loc ce se cheamă Uman; și prinseră a-i fugări pe nemți. SADOVEANU, M. C. 129. A rupe sau (refl.) a se rupe gheața v. gheață. 4. Tranz. A sfîșia un lucru smulgînd bucăți dintr-însul; a smulge o parte dintr-un obiect. Zări pasărea rupînd cu lăcomie ficații bietului Prometeu. ISPIRESCU, U. 47. Cu toate că rupea din ea, turta rămînea tot întreagă. ȘEZ. I 260. ♦ A sfîșia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacîndu-l, lovindu-l, bătîndu-l). Copiii după ei se țin Și cîinii dau să-i rupă. IOSIF, PATR. 52. Vede că se răped cînii să rupă omul, nu altăceva. CREANGĂ, P. 147. Ici a furat un cîrlan, dincolo o rupt un mînz, la cutare un porc. CONTEMPORANUL, III 700. ♦ A zdrobi. Izbi cu pumnul în masă spre vioară, Și-n murmur carnea pumnului a rupt. COȘBUC, P. I 140. ◊ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldații au fost rupți cu instrucția și cu teoria. PAS, Z. III 281. Dacă nu era cocoana să sară pentru mine... mă rupea, că nu-ș’ ce-avea, era turbat rău de tot. CARAGIALE, O. I 55. 5. Tranz. A desprinde (trăgînd cu putere) din locul unde este fixat; a smulge. Comandantul vostru își răsucea mustața, parcă ar fi vrut s-o rupă. PAS, Z. I 58. Rupse un copaciu din rădăcină. RETEGANUL, P. IV 18. Atunci fata i-au rupt pe nesimțite trei peri de aur din cap. SBIERA, P. 124. Avură grijă să poruncească argatului ca, în minutul ce va auzi ceva zgomot în cămăruța cu baia, să rupă o șindrilă din strașina casei, ca să le dea de știre. ISPIRESCU, L. 149. ◊ Expr. A rupe (cuiva) urechile = a-i aplica cuiva o pedeapsă, trăgîndu-l de urechi. Nu-mi pasă, măcar să-mi și rupă urechile. ALECSANDRI, T. I 38. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. Își rupe pîinea de la gură să-și trimită plodurile la învățătură. C. PETRESCU, R. DR. 352. Abia întors, se urcase în tren, poate călătorise pe un vagon, poate își rupsese de la gură ultimii bani, pentru a-mi aduce mie amintirile pe care le socotea atît de neprețuite. id. S. 160. ♦ (Cu privire la flori, fructe) A desprinde de pe tulpină; a culege. După ce dete cîteva tîrcoale prin grădină cu roabele după dînsa, veni și la stuful de trandafir, să rupă cîteva flori. ISPIRESCU, L. 78. Din cînd în cînd cu mîna argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă. EMINESCU, O. IV 93. Ele că-mi plecau Și pe cîmp umblau, A rupe începură Iederă și mure. ANT. LIT. POP. I 310. ◊ Fig. Chipul tău e rupt din soare. BOLINTINEANU, O. 56. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ți le pun deoparte. La TDRG. Cum a auzit Negoiță toate astea, și-a desfăcut coșurile la precupeți cu ridicata pe ce a putut rupe și s-a dus d-a dreptul să vază și el pe fata apucată. CARAGIALE, O. III 42. ◊ Fig. Cheltuiala e mare și oamenii greu o să-și rupă din sărăcie. REBREANU, R. I 267. 6. Refl. A se desprinde (cu oarecare efort) de lîngă cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Brigadierul se rupse de grup și se îndreptă spre Gheorghe Soare. MIHALE, O. 108. Hăitașii se rupseră din grămadă. SADOVEANU, O. I 60. ◊ Tranz. Și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. STANCU, D. 44. Pe mireasă o înhăță zmeul de mijloc, o rupse dintre ai săi, se înălță în aer și se făcu nevăzut cu fată cu tot. ISPIRESCU, L. 258. ♦ (Despre grupuri, colectivități) A se desface în două (sau în mai multe), a se împrăștia. Se sună de culcare. Mulțimea se rupse zgomotos. VLAHUȚĂ, O. A. 158. În piață ne rupem cîrduri, apoi ne despărțim pe uliți s-apucăm fiecare spre casă. id. ib. 234. ◊ Tranz. (În expr.) A rupe (sau, rar, refl., a se rupe) rîndurile = (despre un grup de oameni) a strica ordinea unui șir aliniat, a se împrăștia; (despre rînduri) a înceta să formeze un șir aliniat. V-ați oprit scurt în fața hingheriei. Ați rupt rîndurile și v-ați împrăștiat primprejur și-ați cules toate pietrele de pe cîmp. PAS, Z. I 58. Soldații și-au lăsat armele jos... Se comandă drepți – și nimeni nu mai mișcă. Se rup rîndurile cu noi – și iar ne comandă drepți. SAHIA, N. 120. A o rupe la (sau de) fugă (mai rar la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. Omul se întoarse și o rupse la fugă, cu capul înainte, printre sălcii. DUMITRIU, N. 248. Lăsînd culionul și toiagul, o rupse la sănătoasa. STĂNOIU, C. I. 158. Calul sări și o rupse la goană. DELAVRANCEA, O. II 99. Case mici, tupilate... parcă stau gata s-o rupă de fugă. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte. ALECSANDRI, T. I 457. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drumul (obținînd un loc de trecere). Și cînd veneau cele două ajunuri, cîte treizeci, patruzeci de băieți fugeam înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta. CREANGĂ, A. 10. ◊ (Complementul indică drumul deschis) Rupînd drumul printre oameni învălmășiți, pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. SADOVEANU, O. I 511. Duruind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. 7. Tranz. (Cu complementul «vorbă» sau în expr. a o rupe (pe)...) A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști numai puține cuvinte. Generalul... o rupea binișor romînește. CAMILAR, N. I 259. Vorbește încai franțuzește?... A fi rupînd și el vro două vorbe ca toată lumea. ALECSANDRI, T. I 36. – Variantă: (învechit) rumpe (EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. II 15, NEGRUZZI, S. I 62) vb. III.

Humulus lupulus L. Specie ce înflorește vara. Flori dioice, verzi-deschis, cele femele așezate în amenți cu pedunculi formînd conuri ovoide, cele mascule în raceme (periant cu 5 diviziuni, 5 stamine, antere drepte). Frunze verzi, opuse, aspre, digitat-lobate (cca 5 lobi), dințate, la bază cordiforme. Plantă erbacee, perenă, volubilă (cu tulpina acoperită cu peri scurți și rigizi), ce se cațără pînă la cca 7 m înălțime. Rădăcini cărnoase, lungi.

Townsendia parryi DC., Eaton. Specie care înflorește în mai. Flori (cele radiale albastre-violete, rar roz sau albe) cu foliolele involucrului ascuțite, pe 4-5 rînduri, dispuse în capitule singulare, 5-7 cm diametrul, pe un peduncul erect, gros, pînă la 35 cm înălțime. Papus cu peri aspri, bifurcați. Frunze dispuse în rozetă, verzi-spatulate. Plantă bienală cu rădăcină pivotantă.

ciompleu, ciompleuri, s.n. (reg.) 1. arbore rupt pe jumătate și rămas cu rădăcina în pământ; cioaftă, ciung, ciolpan. 2. partea cozii unui animal din care crește părul; trupină, butur; ciunt, cotor, tulei.

parigmenon (gr. parigmenon, din para „alături” și igmainon „revenit”), figură pe care o constituie prezența, în propoziție sau vers, a unor părți de vorbire (nominale ori verbale) cu aceeași rădăcină (R): „O sută de ani nu s-a clintit un fir de păr din locul lui, și s-au simțit mai străini străinii, în țară înstrăinată.” (T. Arghezi) P. se mai numește în latinește și „figura per pleonasmon”, ceea ce ar însemna că este vorba despre o figură care poate fi pleonastică. • Ca mai toate figurile, p. poate fi întâlnit și în limba comună: „... când cu gândul nu gândești.” „- tot de-o moarte are să moară.” (I. Creangă) Sin. figură etimologică.

verigel s.m. (bot.) Plantă parazită, lipsită de clorofilă, cu tulpina cărnoasă, cu frunzele reduse la solzi mici sau la peri și cu florile mari galbene-roșietice, dispuse în ciorchini, care crește pe rădăcinile unor plante de cîmp ori de pădure (Orobanche caryophyllacea). • pl. -ei. și verițel s.m. /verigă + -el.

NALBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

MÍJLOC s. n. I. 1. (De obicei precedat de prep. „în”, „din”, „prin”, „la”, „pe la”, învechit, „pre”, și urmat de un genitiv) Punct, linie, parte a unui lucru, a unei suprafețe care se găsește la depărtare egală de punctele periferice, de circumferință, de extremități (v. c e n t r u, j u m ă t a t e, m i e z, b u r i c); p. ext. (în opoziție cu m a r g i n e) parte a unui lucru situată la oarecare distanță de fiecare dintre punctele marginale ale acestuia; (în opoziție cu c a p ă t, e x t r e m i t a t e) interval cuprins între două extremități sau între două elemente de același fel. În mijloc de besearecă cîntu tinre. PSALT. HUR. 17^v/21. În mijlocul raiului răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine și rău. MOXA, ap. GCR I, 57/39. Banii. . . să să facă în loc vestit, cum are fi în mijlocul târgului, să vadză toți. PRAV. 76, cf. 230. În mijlocul teatrului. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19^r/29. Zveazda. . . slujeaște încă, ca să stea pururea în mijlocul discosului cinstita pîine (a. 1680-1700). GCR I, 244/24. Din iezăr cură apă prin mizlocul orașului. N. COSTIN, ap. IORGA, L. I, 94. După ce au aflat Brîncovanul pe Bălâceanul mort în război, trimisu-i-au capul la București, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrâdzîi lui. NECULCE, L. 105. La mijlocul moșiei Brăndușăni au intrat Chirileștii (a. 1759). BUL. COM. IST. IV, 201. Merse în mijlocul bisericii și. . . se înturnă spre norod. NEGRUZZI, S. I, 149. Luni pe la amiazi, pe cina eram m ulița mare, in mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un impiegat cu guler roșu. GHICA, S. 244. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Harap Alb. . . cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul. id. ib. 226. Văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. II, 262. Acel vas. . . se află pe o masă în mijlocul unei bisericuțe. ISPIRESCU, L. 29. Vulturul de pe monumentul independenții ridicat. . . în mijlocul orașului Calafat. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Era o casă albă, veche și simplă, în mijlocul unei curți largi. id. O. A. III, 72. Sării ars în picioare, prin întuneric, drept în mijlocul poieții. HOGAȘ, M. N. 87. Avînd margine sau poale, bolta cerului are și un mijloc sau o inimă, pe sub care. . . se crede că nu-i bine să meargă omul. PAMFILE, CER. 3. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Nu apucă însă să ajungă decît pînă la mijlocul uliței. id. R. I, 152. Din mijlocul chiliei îi privea zîmbind bătrînul Mihu. SADOVEANU O. V, 569. Spune-mi un' mi-i îngropa? În ușa altarului, În mijlocu raiului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 173, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 162, ALR I 965/1, ALR II 6673/47, 235, 362, 6 706/102, 141, 235, 250, 812, 886, 987, A II 6. Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247. (Determinat de termeni care denumesc spații, întinderi mari, include ideea de zonă foarte înaintată, foarte lăuntrică, cu caracteristici excesive) Apele îngroșară-se și undele pre mijloc de mare. PSALT. 311. Corabiia era în mijlocul măriei. CORABIA, EV. 262. Iară corábiia era pre în mijlocul mării învăluită de valuri. CHEIA ÎN. 31^v/21.au trecut pre mijloc de Marea Roșie ca pre uscat. FL. D. (1680), 69^v/7. Au venit împăratul. . . într-un mijloc de cîmpu pustiiu. NECULCE, L. 226. În mijlocul cîmpiei întinsă ce se perde. . . Culcat pe spate șede voinicul bivolar. ALECSANDRI. POEZII, 368. Cînd mă trezii, eram afară de barieră, în mijlocul cîmpului. BOLINTINEANU, O. 387. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi. EMINESCU, O. I, 66, cf. 215. Cînd se pomeni în mijlocul mării, Ileana Simziana se prefăcu că-i pare rău și prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului. JARNIK-BÎRSEANU, D. L-am cătat vara toată. . . în mijlocul codrului, La porțile dorului. MAT. FOLK. 1050, cf. 74, DENSUSIANU, Ț. H. 97, A II 2, 8. ◊ Mijlocul cerului = a) (învechit) zenit. Zenitu și căruia uneori i se mai dă numirea de mijlocul ceriului. CULIANU, C. 9; b) (regional) miazăzi (1). Cf. ALR I 1236/75, 85. L o c, a d j. De mijloc = situat (sau destinat a fi așezat) în centru sau, p. e x t., în spațiul dintre alte lucruri. Plasa de mijloc [a năvodului]. ANTIPA, P. 461. (Indicînd poziția într-o clasificare, o ierarhie) Birnicii sînt 17214 familii din care 4 082 „dă frunte”, 4 961 „dă mijloc” și 8171 „dă coadă” (a. 1819). DOC. RC. 225. Ține treapta cea de mijloc între sublim și simplu. HELIADE O. II, 37. Locuitorii săi din clasa de mijloc . . . vara se adunau la grâdinele Rreslea, Barbălată. FILIMON, O. I, 175. (Expr.) Drum (sau cale, linie, învechit, hotar) de mijloc = soluție intermediară, atitudine de compromis. Povățuiește pre părinți ca să nu se arate cu atîtă neomenire și asprime către fiii lor . . . ci să cuvine să păzească hotarul cel de mijloc. PANN, E. I, [prefață] 7/4. Cînd îi alb, spun alb și la negru, spun negru . . . ori, ori! Că drum de mijloc nu există. DAVIDOGLU, M. 83. (Regional) Degetul de mijloc = degetul mijlociu, v. m i j l o c i u (I 2). Sâ-m trimeatâ inelu Dzîn zezetu hăl dze milzoc. DENSUSIANU, Ț. H. 160. Gegitu dă meljoc. ALR II/I MN 32, 2 186/310. ◊ Din mijloc = a) l o c. a d j. așezat în centru, în zona centrală; central. După catapeteazma din mijloc era cortul ce să chiamă sf[i]nția sf[i]nților. N. TEST. (1 648), 297^r/2; b) l o c. a d j. (Învechit) în devălmășie. La tovărășie, cheltuiala iaste din mijloc, cum și cîștigul și paguba. PRAVILA (1814), 86/10; c) l o c. a d v. din centru; (în opoziție cu d i n d ă r ă t și d i n a i n t e ) din flanc; p. e x t. în plin. Goniră pre Alexandru . . . și deteră în trîmbițe și în tîmpine și-i loviră unii din dărăpt, unii din mijloc, alții dinainte.ALEXANDRIA 37/11. (E x p r.; învechit) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din mijloc = a înlătura, a îndepărta; a exclude (din discuție). Trebuie să se rădice Mihai Vodă den mijloc, ca un amestecător și turburător de prieteșug între domni. N. COSTIN. LET.² I, 494. Pentru cutremur, căutînd pe filosofi, vom găsi unii zicînd una și alții alta, scoțînd la aceasta pre D-zeu din mijloc. ANTIM, ap. TDRG. Acest hrisov prin lămurită sa înțălegere, rădică din mijloc toată îndoiala și toată împotriva punere înainte asupra stăpînirei vrăncenilor (a. 1817). URICARIUL, IV, 341/13. ◊ L o c. a d v. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. R ă s t i g n i r ă . . . și alți doi de încoace și de încolo, e în mijloc I[su]s. CORESI, ap. GCR I, 21/25. Cela ce va ucide pri cela ce va întră la mijloc să-i împartă . . . nu să va certa. PRAV. 116, cf. 91. Cîte 3 alăturea mergînd, craiul la mijloc (a. 1700). GCR I, 334/29. Piața sfintei Troiți. . . are în mijloc un stîlp de marmură. GOLESCU, Î. 25. O frumoasă mînă scapă de pe margine de-altan O mânușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu. EMINESCU, O. I, 166. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere. CARAGIALE, O. II, 268. Casa n-avea nici o podoabă, dară în mijloc era o masă mare. ISPIRESCU, L. 50. Lăutarii trecură la mijloc. REBREANU, R. I, 220. Își așternu și lui un pat, la mijloc, între tovarășii săi de suferință. MIRONESCU, S. A. 129. Îl crepăm așe cu cuțîtu în jumătate ș-avem un ic de lemn și-l băgăm la ńiljoc. ALR SN I h 222/141. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc, se spune despre cei bețivi. ZANNE, P. IV, 92. Sus copaie, jos copaie, La ńiljoc carne de oaie (Scoica). SADOVEANU, P. C. 12. (E x p r.) A sta (sau a se pune) la mijloc = a se interpune, a sta între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere; (învechit și popular) a interveni, a stărui (pentru cineva). Ca să pot isprăvi mai iute, te rog umil pe dumneata, milostivul mieu domn și de bine făcător, să te pui la mijloc . . . ca să stăruie cu trecerea lui crăiască pe lîngă măria sa domnul (a. 1 681). IORGA, S. N. 79. Ș-au stătut banul la mijloc cătră viziriul, de au aședzat să-l puie pre dînsul leșii craiu. NECULCE, L. 59. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu. CREANGĂ, A. 107. Kir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască; dar musafirii s-au pus la mijloc și l-au oprit în piept. CARAGIALE, O. II, 227. Boierii din Țara Românească se puseră la mijloc cu rugăciuni și se făcu pace. ISPIRESCU, ap. CADE. (Învechit) A pune (ceva) la mijloc = a aduce, a oferi în folosința, în fondul comun. Li-au adus toate [prăzile] și li-au pus la mijloc cît au dobîndit. HERODOT (1645), 493. La logodnă au fost pus la mijloc galbini 12000, cine ar strica logodna, acela să peardă acea somă de bani. N. COSTIN, LET². I, 382. Toată averea mea o puiu la mijloc cu voi. GORJAN, H. I, 147/6. (Învechit) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) mijloc = a aduce în fața, la cunoștința, în discuția unei adunări; a convoca pe cineva într-o adunare. Iară Domnul nostru Isus Hristos, aciiaș aduse la mijloc cugetul lor și grăi lor. CORESI, EV. 61. Nici întrebare ca aciasta la mijloc să puie s-au căzut. CANTEMIR, IST. 153. A filului și a inorogului pomenire la mijloc să fie adus de carii aminte mi-am adus, precum nici la adunare dintei chemați să nu fie fost. id. ib. 159. Să aducem în mijloc pe fericitul David carele zice. . . ANTIM, ap. TDRG. Iată ascultai cuvîntul tău și voi scoate din sfat mîniia și pohta și voi aduce la mijloc înțelepciunea și dragostea. VARLAAM-IOASAF, 9^V/17. Ritorul, pentru ca să dovedească după leage și după dreptate lucrul acela. . . aduce la mijloc vreun cap din pravilă. MOLNAR, RET.102/18. (Învechit) A sta la mijloc = a nu fi hotărît, a sta în cumpănă; a rămîne în suspensie. Acealea ce să feaceră pre tine au fost den farmeci, iară nu dentr-adevăr. Și stînd la mijloc voroava, socoti de chemă pre popii idolilor să facă și ei ceva minune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/25. A-și pune capul (sau, rar, gîtul) la mijloc = a garanta (cu viața). Mi-a spus mie cine l-a văzut, că Ion a luat-o, gîtul îmi pun la mijloc. CREANGĂ, A. 56. Despre asta mi-aș pune capul la mijloc. id. P. 170. A fi la mijloc = a) (învechit) a fi prezent într-o adunare, la o consfătuire. Or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijloc să socotească și să judece. NECULCE, L. 248; b) a fi în cauză, în joc. Așadar, a răspuns Făt-Frumos, un om prost, pă cum ai spus măria-ia, ar avea drept să te învinuiască de călcarea făgăduința, iar eu n-am, cînd e la mijloc tot norocul vieții mele. CARAGIALE, O. II, 354; c) se spune pentru a semnala că există un dedesubt al lucrurilor, că desfășurarea faptelor este influențată de un factor suplimentar. Vezi d-ta că-i un „dacă” la mijloc. CONV. LIT. IV, 336. Îți venea parcă să crezi că e vreo șiretenie la mijloc. GANE N. III, 161. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă.CREANGĂ, P. 266. La casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părințească la mijloc, id. ib. 286. Spun unii ș-alții că n-ar fi fost la mijloc puterea ursitoarei, ci că numai vraja dragostii a făcut așa prefaceri minunate. CARAGIALE, O. II, 354. Dăscălița înțelese numaideât că nu poate fi la mijloc lucru curat. REBREANU, I. 262. Era la mijloc o înșelare și o uneltire. SADOVEANU O. XI, 110. Bănuind că e ceva încurcat la mijloc, se duse de-a dreptul la jupîneasa Ralița. CAMIL PETRESCU, O. II, 268. E o confuzie la mijloc. CĂLINESCU, S. 123. Ați trimis după doctor?. . . Crezi că nu e nimic la mijloc, DEMETRIUS, C. 41. Altceva e la mijloc. Ție ți-a plăcut să trăiești comod. BARANGA, I. 154. (Cu parafrazarea expresiei) Bănui că aci la mijloc se joacă vreo drăcovenie. ISPIRESCU, U. 16. Muma zmeului pricepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie, id. L. 19. (Popular) A băga (pe cineva) la mijloc = a înconjura (pe cineva) cu simpatie sau cu afecțiune. Lumea nu-l bagă la mijloc, toți îl ocolesc. JIPESCU, ap. ZANNE, P. IV, 220. ◊ L o c. p r e p. În (sau prin) mijlocul. . . sau (învechit) în mijlocul a . . ., pe mijlocul. . ., în (sau prin pre, întru) mijloc de . . ., la mijloc = (urmat de un pl.) între, printre; (urmat de un nume colectiv) în. În mijloc de mulți lăuda-voiu el. PSALT. HUR. 97^r/11. Atunce stătu Pavelu prin mijlocu de ei și dzise. COD. VOR. 88/27. Tremiseși izvoare în balte, pre mijloc de codri trecu ape. PSALT. 214. Ia socotiți credința ucenicilor lu Hristos și ascultarea ! Că ei în mijloc de lucrure-s fiind, și deaca auziră Hristos zicîndu-le. . . lăsară tot, de mearseră după el. CORESI, EV. 334. [Sămínța] căzu în mijloc de mărăcini. id. ib. 350. Și zice Dumnezeu: fie tărie în mijlocul apelor, să despartă apele de la ape. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/6. În mijlocul celor fărădeleage se numără ca să te ducă pre tine să viețuiești (a. 1642). GCR 1, 102/22. Cînd să va prileji în mijlocul a mulți, de vor fi unii dentrănși mai capete, cumu s-are dzice, ispravnici, atunce la unii ca aceia nu va micșura giudețul certaria aceii greșeale pentru cei mulți. PRAV. 271, cf. 154. Chemă I[su]s un poroboc și-l puse în mijlocul lor (a. 1648).GCR I, 127/8. Văzură pe sv[î]nta în cuptoriu în mijloc de doi îngeri. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21^r/9. Unde sînt doi sau trei adunați întru numele mieu, acolo sînt pre mijlocul lor (a. 1 693). GCR I, 310/7. Iată eu vă trimeț pre voi, ca pre niște oi în mijlocul lupilor (a. 1746). id. ib. II, 38/4. Spînzurat în mijlocul a doi tîlhari. MINEIUL(1 776), 127^r2/10. Se fălesc cei ce se îngrașă în mijlocul societăței făr' de a-i fi de vreun folos. MARCOVICI., C. 18/24, cf. 9/9. Corabia plutea cu mare repejiune prin mijlocul valurilor. DRĂGHICI, R. 24/26. Crede-te în această casă ca în mijlocul unor vechi și intimi amici. BOLINTINEANU, O. 419. Văzînd pe Galben de Soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dînsul. ISPIRESCU, L. 28. D. Sadoveanu, în mijlocul povestirilor sale, are și nuvele veritabile: Păcat boieresc, Haia Sanis etc. IBRĂILEANU, S. L. 58. Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărților frumoase. REBREANU R. I, 55. A crescut ca un dușman în mijlocul nostru. C. PETRESCU, C. V. 229. Cît îi de ticăloasă lumea ! . . . – D-apoi n-o cunosc eu? suspină baba. Că doar în mijlocul ei am îmbătrînit l SADOVEANU, O. VII, 320. Din mijlocul. . . sau (învechit) de mijloc de. . . = (urmat de un sg. cu înțeles colectiv) din; (urmat de un pl.) dintre. Deaci dzise voiniciloru se deștingă și se-lu rapă elu din mijlocul loru. COD. VOR. 50/5. Izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni. PSALT109. Vor ieși îngerii de vor aleage răii den mijlocul drepților. CORESI, ap. GCR I, 18/9. Numai iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal. CREANGĂ, P. 194. Harap Alb iese atunci din mijlocul celorlalți și iar se înfățișează înaintea împăratului, id. ib. 262. Regretíndu-vă foarte mult absența din mijlocul nostru, am avut onoarea să ridicăm primul pahar în sănătatea domniei voastre. CARAGIALE, O. VII, 585. ♦ (Învechit, în opoziție cu m a r g i n e I 2) Teritoriu de centru, zonă de interior. Cîmpul de jos și Bahnița dă jos, ca niște mărginași. . . să să socotească. . . Iar jilțurile dă Sus i Baia, ca niște mijloace ale județului (a. 1819). DOC. EC. 225. 2. Partea corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brîu. Era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă și brîu de curea prespre mijlocul lui. N. TEST. (1648), 41^r/20. Legă cu brîul mijlocile lor. BIBLIA (1688), 368²/2. Încingînd vîrtos mijlocul său, întări brațele sale pre lucru (a. 1 694). GCR I, 313/6. Ș-au legat mijlocul cu brîul de o creangă groasă. DRĂGHICI, R. 49/30. Voinic foarte chipos.. . Din mijlocul delicat, Gîndea cineva că vede un alt Narțis. PANN, E. II, 19/7. Gîndeá că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprins de brațul lui. EMINESCU, N. 74. Atunci, ea deodată s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn, de fier, peste mijloc. CREANGĂ, P. 88, cf. 98. Era încins cu bete cu mărgele mici. . . învîrtite de cinci ori în jurul mijlocului, peste brîul roșu. CAMIL PETRESCU, O. I, 72. Mijlocul [fetelor]. . . e locul din care tot farmecul pleacă, să li se răspîndească în restul ființei. BOGZA, C. O. 282. S-a mișcat încet, a săltat o mînă și s-a îndoit de mijloc pe spate. PREDA, Î. 159. Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele. ALECSANDRI, P. P. 17. O fețișoară Cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). E iubitul, care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I, 76, cf. id. N. 9. Ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așa galeș. CARAGIALE, O. II, 225. Cînd vezi răul lîngă mine – Haide, prinde-mă mai bine De mijloc. COȘBUC, P. I, 238. Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzîndu-i mijlocul. REBREANU, R. I, 245. El de mijloc o ținea, Lîngă peptu-i o strîngea. ALECSANDRI, P. P. 97. A fi moale de mijloc = a fi lingușitor. Cf. ZANNE, P. II, 273. ♦ Șale; crucea șalelor. Nevastă secerătoare, Ce seceri vara la soare Și mijlocu nu te doare? JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. Hai, Ioane, de fă focul! Nu pot. Mă doare mijlocul. ANT. LIT. POP. I, 216, cf. ALRM II/I h 120. ♦ Durere de șale. Cf. LB. Și io-s secerător, De mijloc numai nu mor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. P. a n a l. Parte a corpului albinei situată între torace și abdomen (unde corpul pare a fi sugrumat). Cf.CHEST. VI 65/17, 20. ♦ (Regional) Tulpina unei plante. Vro doi meri Și vro doi peri, Din stupină stupinași, Din mijloace depărtași, La vírfuri apropiași. BIBICESCU, P. P. 253. [Scaiete] rădăcina ți-oi secui, Mijlocul ți-oi mijloci, Vîrful ți-oi vîrfui. DENSUSIANU, Ț. H. 282. 3. (Regional) Nume dat anumitor părți ale unor obiecte, situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv sau care reprezintă corpul principal al acestuia: a) mijlocar (I 4). Cf. CADE; b) (la pl., în forma mijloace) cruce de lemn care desparte fereastra în mai multe cîmpuri ; răscruci, (regional) mijlocar (I 6). Cf. CHEST. II 177/91; c) (la pl., în forma mijloace) broderie, dantelă sau orice alt lucru de mînă care unește două bucăți de țesătură (măi ales la fețele de masă); (regional) mijlocar (I 7). Prostirile. . . fiind late se compun din mai multe foi, cusute de-a lungul sau legate prin împletituri numite mijloace sau mijlocuțe. PAMFILE, I. C. 284, cf. ALR II 5 780/791; d) plasa din mijloc a năvodului cu trei plase. Cf. ANTIPA, P. 461; e) (urmat de determinări) calota pălăriei. Cf. ALR II 3 279/325; f) parte a cobzei nedefinită mai de aproape, probabil bîrdan. Cf. H XII 176. ♦ Partea interioară, lemnoasă a unui fruct, în care stau sîmburii; cocean. Mijlocu mărului. ALR I 890/214, cf. 890/576, 764, 842, 887, 926, 990. 4. (Învechit și popular, în opoziție cu m a r g i n e I 5, a r i p ă) Corp central al unei formații de luptă; (învechit) temei. Tabăra. . . la mijloc era mai cu puțini oameni decît la perși. HERODOT (1645), 347. Așezarea oștilor în „rînduiala bătăliei” era astfel: pedestrimea . . . la mijloc (centru); la cornul din dreapta sau aripa dreaptă se așezau călărașii. BĂLCESCU, M. V. 618. Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine. ALECSANDRI, R. P. 126. 5. (Învechit, calc după fr. milieu) Mediu¹ (înconjurător), ambianță. Plăcerea noastră . . . pentru producerile literare ale d-rei Cugler și ale d-lui Șerbănescu va fi cu atît mai ușor de explicat, cu cît ne vom aminti mai mult mijlocul literar în care le aflăm. MAIORESCU, CR. I, 300. Spiritele ce nu sînt accesibile . . . senzațiunilor ce deșteaptă în noi mijlocul înconjurător. MACEDONSKI, O. IV, 103. Pîn-acum am vorbit despre înrîurirea mijlocului social asupra creațiunei literare și de stabilirea legăturei între mijlocul natural și social. GHEREA, ST. CR. I, 38, cf. 36, II, 70. Din mijlocul social al lui Tudorache, al țigănașilor, al slugilor . . . voia mama să mă scoată. MILLE, V. P. 162. 6. (În opoziție cu început, sfîrșit) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfîrșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp. Începutul iernii va fi cu grindină, mijlocul cald. CALENDARIU (1 814), 64/8. Un străin. . . a călătorit prin părțile noastre pe la mijlocul secolului al XVII-lea. CANDREA, F. 139. Băură ce mai era de băut și mîncară ce mai era de mîncat, neuiúnd să caute după aceea mai cătră mijlocul mesei alte hartane și alte căni, pentru oamenii lor, care așteptau . . . la căruțe. SADOVEANU, O. XI, 36. Cînd la mijloc de cale. . . S-a iscat un vînt. SEVASTOS, N. 136. Mńișlocu postului. ALR II 2 850/325. ◊ L o c. p r e p. În mijlocul sau (învechit) în mijloc de = în timpul, în cursul; (cu nuanță intensivă) în plină desfășurare, în toiul. . . În mijloc de bănat, învie-mă-veri. PSALT. HUR. 117^r/16, cf. 64^r/2. Îmi făgăduiam . . . zile seninoase și liniștite în mijlocul chinurilor vieții. MARCOVICI, C. 15/7. În mijlocul zburdăciunei tinereței ferbăntate. . . De adevărul acesta fii lovit și zi și noapte. CONACHI, P. 289. După o ocară așa de mare care mi s-au făcut, adecă de a mi se opri pașaportul în mijlocul drumului. . . ce-mi mai rămîne mie de nădăjduit ? KOGĂLNICEANU, S. 190. Moș Nichifor era și geambaș de cai și cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Avea amnezii lacunare, uitînd dintr-o dată în mijlocul vorbirii ideile. CĂLINESCU, S. 236. Ne aflăm în mijlocul iernii. STANCU, D. 307. În mijlocul hohotelor, Ilie o luă încet spre ușă. PREDA, D. 122. ◊ E x p r. A trece (sau a fi, rar, a face) la (sau, învechit, în) mijloc, se spune pentru a insista asupra ideii de interval, de răstimp intervenit între două date de referință. Nu multă vreamea în mijloc fu. CORESI, EV. 58. De la așezămîntul romanilor în Dachia pănă la acest Aorelian a trecut la mijloc 167 de ani. CANTEMIR, ap. HEM 1 998. Într-o vreme . . ., sînt mulți ani trecuți la mizloc, o rudenie a bâtrînilor noștri, anume Enache Bîrzu, aflîndu-se la închisoare pentru o blăstâmăție, au mers doi moși ai noștri. . . de l-au scos de la închisoare (a. 1 786). URICARIUL, XIV, 250. Și trecând multă vreme la mijloc . . . ei s-au apucat că vor scrie și niciodată nu contenia ca să scrie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 204/11. Așa scria unul la altu tot cu poșta, făcînd luni la mijloc pănă lua unu de la altul scrisoarea, ib. 256/10. Fiind acun trei săptămîni la mijloc (a. 1825). URICARIUL, XXV, 120. Au trecut cîteva zile la mijloc fără a le istoris ceva. DRĂGHICI, R. 111/12. Trecură trei ani la mijloc de la despărțirea acestor doi frați. GORJAN, H. I, 2/17. Să-ți vorbesc despre aceasta, trebui timp la mijloc. PANN, E. I, 92/3. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în car ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I, 120. Astăzi, că ai trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. GANE, N. III, 28. Nu po ști cît a fi trecut la mijloc, pînă ce am adormit mort. CREANGĂ, A. 16, cf. id. P. 140, 183, 260 305. A trecut după aia o săptămînă la mijloc. CARAGIALE, O. VI, 6. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa. ISPIRESCU, L. 112. ♦ (Astăzi rar) Veacul (sau vîrsta) de mijloc = evul mediu. O pompă solemnă ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrîstei de mijloc. NEGRUZZI S. I, 36. Clasicismul antic și romantismul din veacul de mijloc. GHEREA, ST. CR. II, 106. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 55. ♦ P. e x t. Parte centrală a unei comunicări orale sau scrise Ei! începutul [basmului] nu-i nimica; să vez dumneata mijlocul și sfîrșitul. CARAGIALE, O. II 247. Ți-o trimite, bade, carte Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 135. 7. (Învechit și popular, în opoziție cu frunte, coadă) Ceea ce are dimensiunea, calitatea valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. Scos-au hîrtii frunte de 4 ugh,i mijlocul de trei ughi și de 2, coada de un ughi. NECULCE, L. 322. ◊ (Adjectival) Om mijloc = om de statură mijlocie. Cf. DR. IX, 429, ALRM II/I h 137. ◊ L o c. a d j. De mijloc = a) nic prea mare, nici prea mic (ca dimensiune); potrivit. Alecsandru Vodă era la stat de mijloc. N. COSTIN, LET. II, 98/4. 8 tingiri de mijloc (a.1 738). IORGA, S. D. XIV, 56. Era. . . la mărirea trupului om de mijloc. MINEIUL (1776), 18^r2/27. Cartoflele. . . cele de mijloc să pun întregi. I. IONESCU, C. 58/26. Nu depășea pe un om de mijloc, nici prin înălțime, nici prin grosime. GALAN, B. I, 35. Fărină de mńijlocu. ALR 1 372/357, cf. 1 372/359, 388; b) nici prea bun nici prea rău; obișnuit, banal; mediocru. Care scaune. . . le îmbracă cu postav roș, nici prei bun, nici prea rău, de mijloc. GHEORGACHI, LET. III, 320/25. Frăgarii mai bine cresc în loc de mijloc și cam arinos, decît în loc gras. ECONOMIA, 210/4. Acel om este un autor de mijloc. HELIADE, O. II, 25. Multe [poezii] prea de mijloc. . . ar fi fost mai bine să rămînă nepublicate. MAIORESCU, CR. I, 322. Muntenii, rîdea sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece. . ., ori dușmani căpcăuni. . . la noi nu sînt oameni de mijloc. SADOVEANU, O. X, 587. (Învechit, în construcții negative cu valoare de superlativ) Nădăjduind și alte vrednice cărți a se tipări în limba românească, spre literatura aceștei limbi și spre nu de mijloc folos acestui națion (a. 1814). BV III, 102. Limba latinească cea de obște nu de mijloc schimbare au pătimit. MAIOR, IST. 233/28; c) moderat, temperat. Începutul iernii va fi cu grindină . . . iară sfîrșitul de mijloc. CALENDARIU (1814), 64/8, cf. ib. 72/2, LB. ◊ (Adverbial) Mazerea iubește mai mult un pămînt de mijloc de vîrtos. IONESCU, C. 24/14.1. II. 1. (Învechit) Persoană care se pune în serviciul cuiva pentru a stabili o legătură, pentru a obține o favoare, mediator (1); persoană de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. Deci găsind Racoț și Matei Vodă mijloc pre acest boiar, ș-au așăzat între dînșii să-i trimiță oști den țara Ungurească și den țara Rumânească și el va fi cap lor de va scoate pre Vasilie Vodă den scaun (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 299/14. ◊ L o c. prep. Prin (sau cu) mijlocul. . . sau prin mijloc de . . . = prin intermediul. . . , cu concursul. . ., prin intervenția . . . ; pe calea . . . Grăiaște cu noi. . . pren mijloc de îngeri. CORESI, EV. 282. Au făcut pă Dionisie patriearh Țarigradului cu mijlocu domnului Constantin Vodă Brîncoveanu. IST. Ț. R. 56. I-au văzut osînda perind nevinovat de alți domni, însă tot prin mijlocul Ducăi Vodă și cu îndemnarea lui. N. COSTIN, LET. II, 18/3. Au fost isprăvit Șerban logofătul, cu mijlocul Ducăi Vodă, de au fost mărsu un capegi-bașe de au luat pre toți frații lui Șerban și neamul lui din închisoarea lui Grigorie Vodă din Rucurești. NECULCE, L. 51. Au ieșit. . . de la închisoare, din Vama, cu mijlocul hanului. id. ib. 272. Pren mijlocul ev[an]gh[e]liei biruim pre iudei (a. 1703). GCR I, 348/12. Silia cu mijlocul tergimanului și a capichihaelilor să isprăviască să-i ierte împăratul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 150/27. Sînteți datori să le știți și să le păziți nu numai voi, ce și bieții creștini prin mijlocul vostru. ANTIM, ap. GCR II, 28/16. Venit-au iarăși Constantin Duca Vodă la scaunul țării Moldovei, luînd domniea cum și cea dintăi cu mijlocul socru-său. MUȘTE, LET. III, 31/14. Zic că i s-ar fi dat otravă prin mijlocul unui dohtor. VĂCĂRESCUL, IST. 259, cf. 248. Dumnezău știe. . . că era să să facă mai bun prin mijlocul ticăloșiilor. DRĂGHICI, R. 54/17. 2. P. g e n e r. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (de obicei la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva într-un anume scop; p. e x t.chin, cale, metodă, procedeu de_a acționa; (învechit) mijlocire (3). M-am îndemnat a scrie o adunare istornică a prea puternicilor împărați otomani, pe scurt alcătuită, arătînd de cînd și cu ce mijloc au luat această stăpînire începerea ei. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Vom arăta mijlocul cu care poate fieștecare să să facă de tot putearnic. MOLNAR, RET. [prefață] 8/23. Trebuia ca să-i găsească un mijloc ca să-l dizbrace de averea lui (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/3. Loghica iaste meșteșug ce învață pre mijlocul de a îndrepta mintea din lipse (a. 1826). GCR II, 253/13. Mijloc de ajutor pentru cei mai de treabă și cu familii grele. GOLESCU, Î. 31. Tipărirea în limba rumânească a unei gazete este negreșit între celelalte un mijloc deosebit a lumina pe fieștecare asupra drepturilor și datoriilor sale. CR (1829), 247¹/23. Toată lumea s-a pătruns de adevărul acesta că singurul mijloc al împărtășirii ideilor este limba patriei. ib. (1 833), 35¹/30. Muzica vedem asemenea că este un mijloc prin care artistul de multe ori mai mult și decît cu vorba poate a ne porni lacrămile. HELIADE, O. II, 38, cf. 10, 95, 168, 208. Gîndește la mijloacele cele mai bune ca să te aperi de nenorocire. MARCOVICI, D. 16/25, cf. id. C. 24/4, 35/18. Te faci drag la orcare Cu mijloace-nțelepțești. PANN, E. II, 127/8. Se îngrijea acum de mijloacele scăpărei amantului ei. ASACHI, S. L. II, 12. Numai acest mijloc au spre a-și redobîndi starea lor cea dintîi. BĂLCESCU, M. V. 393. Hrana obștiei de prin târguri să fie sub cea mai de aproape îngrijire a ocărmuirei spre a nu se mai face un mijloc de îmbogățiri particulare (a. 1848). URICARIUL, X, 10. Am recitit toate băgările de seamă ce faci asupra limbii românești și m-am bucurat văzînd în dumneata mijlocul prin care să ne putem înțelege mai bine cu moldovenii. BOLLIAC, O. 50. O supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I, 49, cf. 143, 286, 341. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare. Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Pe dată ce dorința care ne-a aprins imaginațiunea se află împlinită, ne liniștim și mai adesea căutăm mijloace ca să ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. FILIMON, O. I, 114, cf. 126. Baba are Mijloc de răzbunare. BOLINTINEANU, O. 74. Este un mijloc de a scăpa de această greutate. EMINESCU, N. 53. Să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. ISPIRESCU, L. 162. Cînd chelnerița își bătuse joc de sufletul ei. . . Berta găsise mijloc să zîmbească. ZAMFIRESCU, A. 185. E o fericire pentru compilatorul nostru cînd mijloacele sale de a ști devin mai puține în secolul al XVI-lea. IORGA, L. I, 91. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 337, cf.108, 109. Sînt destule mijloace să vă fac să spuneți adevărul. SAHIA, N. 80. Căutau zadarnic un mijloc ca să-și cîștige pîinea. BART, E. 302. Deasupra patului, într-o nișă, o scară de frînghie – mijloc de salvare în caz de incendiu. id. S. M. 41. Cititorul lui Creangă este mai întîi izbit de mulțimea mijloacelor tipice ale prozei sale. VIANU, A. P. 110, cf. GRAUR, I. L. 29 ◊ (Urmat de determinări care arată natura; uneori concretizat) Mijloacele fotografice excelente înlesnesc răspîndirea copiilor. PETICĂ, O. 407. Accentuarea, oricare i-ar fi natura, nu-i un fapt propriu-zis lingvistic, întrucât nu se exprimă prin mijloace lingvistice (sunete, cuvinte, morfeme). IORDAN, STIL. 18. Momente psihologice care cer o reducere pînă la maximum a mijloacelor de expresie. id. ib. 278. Într-o limbă există uneori mai multe mijloace gramaticale pentru a exprima aceeași categorie logică. GRAUR, I. L. 40. Chiar procedeele inversiunii, ale elipsei sau ale repetiției, care trec uneori drept mijloace stilistice specific poetice, sînt prezente în vorbirea comună. VIANU, M. 147. ◊ L o c. a d v. Prin toate mijloacele sau prin orice mijloc, cu orice (sau orișice) mijloace, (rar) cu tot mijlocul, cu multe feluri de mijloace = pe toate căile; p. e x t. cu orice preț, indiferent cum. Nevoea cu tot mijlocul ca să rădice domn de pămînt.IST. Ț. R. 5. Munciea cei mai mari cu multe feliuri de mijloace să-l oprească pre el și numai oștile cu seraschieariu să trimită. ib. 58. Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare. ALECSANDRI, T. I, 444. Cu orișice mijloace a face bani voim, în lux și-n desfătare ne place să trăim. BOLINTINEANU, O. 155. Boierii s-au făcut cu atît mai spoliatori. . . cu cît societatea consideră îmbogățirea prin orice mijloc, chiar dezonorant, ca o dovadă de destoinicie și talent. OȚETEA, T. V. 60. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu fi mijloc (de a . . .) = a nu exista o posibilitate de înfăptuire, de realizare; a fi cu neputință de înfăptuit, a nu fi chip, a nu fi mod. Caută, cum vei ști, a căpăta [bani] de la turci, altminterea nu e mijloc de lucrare. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 454. [Mănăstirea] de lemn s-o facem nu e mijloc, Căci lemnul poate s-ardă de foc. MARIAN, SA. 250. Împărate! nu e mijloc a prinde omul de flori altfel. H IV 59. A nu avea mijloc să. . . = a nu avea posibilitatea, a-i fi imposibil să . . . N-am mijloc să prefac Belele care nu-mi plac. I. VĂCĂRESCUL, P. 251/4. (Învechit) A face toate mijloacele (sau mii de mijloace) = a face tot ce este cu putință, tot ce este posibil. Am făcut mii de mijloace să fug din patria mea. PANN, E. I, 68/3. [Vistieria] au făcut toate mijloacele ca să înduplice pe dumnealui contracciul . . . să plătească banii acestui adaos (a. 1837). DOC. EC. 663. (Cu parafrazarea expresiei) Ca să-i vază înțelepți. . . Părinții. . . mii de mijloace pătimesc și griji nenumărate. PANN, E. IV, 16/19. ♦ Logică, rațiune, temei, motivare (a unui fapt); p. e x t. pretext, (învechit) cale, chip. Va arăta viața împăratului Roamei a lui Marco Avrelie și învățăturile lui carea să cuvin domnilor la cîrma obștii, arătînd de atocma direptatea și mijlocile cu carea va fi domnul întru aleagerea giudecătorilor. N. COSTIN, ap. GCR II, 9/23. Gîndul și gătirea lui Șerban Vodă era să fie el împărat în Țarigrad. Și cu acel mijloc silie să facă pe Cantemir domnu în Moldova. NECULCE, L. 88. Nu aduce mijloc boale mincinoase. ANTIM, ap. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 167. Arătăm cele de mai sus mijloace profundei voastre judicăți, deși sîntem convinși că neasemănata voastră înțelepciune poate să invente alte mai avantagioase (a. 1776). UTICARIUL, I, 180. Tu nu poți vedea, sărace, corzile nenumărate A căror armonie ține lucrurile atîrnate Nici a ști cu ce mijloace . . . Au așezat rînduiala crugurilor. CONACHI, P. 259. Să uita . . . la el. . . Dar prea nebăgat în seamă și cu un tainic mijloc. PANN, E. I, 114/18. Se mai adăuga la toți membrii Comisiei și duhul camaraderiei, amintirea vieții și a petrecerilor împreună, peste care nu aveau mijloace destule ca să treacă. CAMIL PETRESCU, O. II, 580. 3. (La pl., urmat de determinări arătînd natura sau scopul) Unelte, instrumente, utilaj. Omul de azi, mai luminat și mai înțelegător, trebuie să-și cultive pămîntul mai bine, cu mijloace tehnice. SADOVEANU, E. 26. Mijloace de muncă (sau de bază) = lucrurile cu ajutorul cărora omul acționează asupra obiectului muncii și îl modifică. Mijloacele de bază se trec în folosința Comerțului Interior. BO (1953), 10. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a creat un puternic sector socialist în economia națională. CONTEMP. 1 948, nr. 104, 13/1. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 4. (La pl.) Avere, stare, fonduri, resurse materiale (suficiente); spec. (urmat de determinări ca „bănești”, „financiare” etc.) bani; (învechit) mijlocire (4). Mijloacele de monedă ale grecilor de ce merg să împuținează. CR (1829), 4²/3. Multe familii cărora le-au mai rămas ceva mijloace de bani au fugit în ostrovul bălții Ianinii. ib. (1 830), 130²/12. Neavînd mijloace, la școală nu m-a dat. HELIADE, O. II, 110. Avînd lipsă de mijloace trebuincioase spre a susține schitul acesta, au lăsat nesăvîrșit și nefăcut toate ce era de făcut (a. 1856). URICARIUL, IV, 411/1. Pe la anul 1816, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în streinătate. GHICA, S. 698. Ni se cer mijloace finanțiare. MAIORESCU, D. I, 87, cf. id. CR.I, 273. Această instituție culturală.. . dă avînt învățăturilor științei prin nenumăratele burse ce acordă tinerilor fără mijloace. D. ZAMFIRESCU, Î. 55. Mi-a dat 40 de florini, rugîndu-mă . . . să-i înapoiez banii, fondurile consulatului fiind . . . destinate celor lipsiți cu totul de mijloace. BRĂESCU, A. 201. Bătrînul a avut totuși mijloace de a-și susține familia. CĂLINESCU, E. 158, cf. id. S. 375. Mai am puține zile de trăit, Lucica. Puține mijloace. CAMIL PETRESCU, O. I, 410. - Accentuat și: mijloc. - Pl.: mijloace, mijlocuri și (învechit) mijloci. – Și: (regional) míjluc (ALR II 2940/414, 551, 6496/365), míjlic (A V 26, accentuat și míjlic GLOSAR REG.), míjoc (GR. S. VI, 241, ALR II/I H 43, ib. MN 32, 2186/130, ib. MN 34, 2 194/723, 2 940/130), míljoc (PUȘCARIU, ET. WB., DENSUSÍANU, Ț. H. 43, ALR Il/l MN 17, 6 929/769, ib. MN 32, 2 186/141, 872, ib. MN 34, 2 194/157, A III 5, 6, 12, GL. V. J., GLOSAR REG.), míljuc (ALR II 2 940/95, A V 14, accentuat și miljúc GLOSAR REG.), míljluc (A V 14, accentuat și miljlúc GLOSAR REG.), mílgoș (MAT. DIALECT. I, 181), mínjoc (ALR II 2 940/27, 172), mírjoc (L. COSTIN, GR. BĂN. 138), míșloc (BL I, 112, ALR II/I MN 34, 2 194/325, ib. MN 32, 2 186/334, 574, 987), méljoc (ALR II 2 940/102, 310, A I 13), méljuc (ALRT II 52), mióljoc (A I 26, 31), mióljuc (ib. 21), míójuc (ALR II 2 940/605), móljuc (PHILIPPIDE, P. 141), (învechit) mízloc s. n. - Lat. medius locus.

VIȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

Helianthella castanea Greene. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (cele radiale, galbene, cele ale discului, maronii) în capitule singulare, cu un diametru de cca 5 cm, înconjurate de un involucru cu foliole lanceolate, cu vîrf ascuțit, pubescente. Frunze ovat-alungite sau ovat-lanceolate, nedentate, pețiolate, cele de la bază alterne. Plantă zveltă, din rădăcină cu mai multe tulpini, rareori ramificate la bază, înaltă de cca 35 cm, acoperită cu peri aspri.

RIDICHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.

*depilatór n., pl. oare (d. depilez). Substanță care atacă păru pe cale chimică și-l distruge în 10-15 minute (Depilatoarele n’au ajuns încă să distrugă rădăcina păruluĭ).

RIDICHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Lat. radicula.

DOLICHOTHÉLE (K. Schum.), Britt. et Rose, DOLICOTELE, fam. Cactaceae. Gen originar din Mexic și Texas (S.U.A.), cca 10 specii, plante globulare, cărnoase, gălbui, cu rădăcini pivotante, formează multe corpuri cu mamile moi, conice; axile cu țepi roz sau albi și peri. Spini slabi, elastici: cei centrali galbeni, maro, erecți, ascuțiți, iar cei marginali albi-gălbui, foarte subțiri. Flori portocalii, galbene sau albe. de mărimi diferite, cu tub floral lung, stil concrescut la bază cu tubul floral.

Ficus villosa Blume (syn. F. barbata Wall). Specie originară din Malayezia. Frunze oblonge (10 cm lungime, 4-5 cm lățime), cordiforme, ascuțite, cu margini lungi, peri galbeni, mai tîrziu bruni. Tulpini simple, de obicei urcătoare, 3-4 m înălțime, se fixează cu ajutorul rădăcinilor adventive.

Sempervivum tectorum L. Specie care înflorește vara. Flori roz-purpurii, sesile sau cu peduncul scurt (corolă cu 6 sau 12 petale, pînă la 1,2 cm lungime, lanceolate, stamine concrescute la bază cu petalele), pînă la 16, în cime, scorpioide, reunite în corimb terminal, pe tulpină. Frunzele radicale în rozete, pînă la 20 cm diametru, verzi, suculente, alungit-eliptice-obovoidale, acute la vîrf, cu peri pe margini. La baza tulpinii, sub rozetă sau în axa frunzelor de la bază, pornesc rădăcini din care cresc, pe sol, rozete orbiculare compuse din frunze așezate imbricat. Tulpină pînă la 30 cm înălțime, scurt-pubescentă, dreaptă, numai în treimea superioară cu ramuri florifere, acoperită cu frunze nepețiolate, erecte, alterne, cele inferioare glabre.

vițos, ~oasă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~oși, ~oase / E: viță² + -os] (Pop) 1 (D. rădăcinile plantelor) Cu ramificații numeroase și lungi. 2 (Reg; d. părți ale fructelor) Fibros (2). 3 (D. blană, lână, păr sau d. obiecte confecționate din acestea) Cu fire lungi și dese. 4 (D. animale) Care are blana, lâna, părul cu fire lungi și dese Si: flocos (1), lățos, mițos.

Matthiola incana (L.) R. Br. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori (petale invers-ovate, stigmat gros) albe, galbene, roz, roșii-violete, albastre, parfumate, deseori învoite, în raceme terminale. Frunze alterne, pierdute în pețiol, întregi, îngust-lanceolate, mai rar obovate, acoperite cu peri lînoși. Plantă erbacee, suriu-păroasă, lemnoasă la bază (cca 20-75 cm înălțime), tulpini erecte, spre vîrf ramificate. Rădăcină pivotantă și puțin fibroasă.

muscă sf [At: PSALT. SCH. 251/11 / Pl: muște, (rar) muști / E: ml musca] 1 (Șîc ~-năzdrăvană, ~-de-casă) Specie de insectă din familia dipterelor, de culoare cenușie-închisă, cu o singură pereche de aripi, subțiri, și cu aparat bucal pentra supt Si: (reg) bâză, gâză, mușiță (3) (Musca domestica). 2 (Îe) Pentru o ~ își dă palme Se zice despre omul iute, mânios și îndărătnic. 3 (Îe) De n-ar fi ~ pe resteu, ar rămâne pământul nearat Se spune, ironic, despre cei care își dau importanță, dar nu lucrează conștiincios. 4 (Îe) Vulturul după muște nu aleargă Se spune despre oamenii de caracter care disprețuiesc faptele josnice. 5 (Îcs) (De-a) ~ca-n groapă Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 6 (Îe) A se aduna sau a se strânge ori a veni ca muștele la miere A se aduna în număr mare și cu mare plăcere, acolo unde se pot obține anumite avantaje. 7 (Îe) A se lua după ~ A ține cont de sfaturile unor povățuitori răi. 8 (Îlv) A-i veni (cuiva) ~ca la nas A se supăra. 9 (Îlv) A-i lua (cuiva) ~ca de la nas A domoli avântul sau pornirile cuiva. 10 (Îe) A spune sau a scrie ~ pe perete A spune lucruri fantastice, de necrezut. 11 (Îlav) De când se scria ~ca pe perete De demult. 12 (Îal) Niciodată. 13 (Îe) A cădea sau a se băga ca ~ca-n lapte A interveni în discuție într-un mod nepotrivit. 14 (Îae) A veni undeva nepoftit. 15 (Îe) A se vârî ca ~ca în băligar A se vârî pretutindeni, cu insistență, nepoftit. 16 (Îe) A fi sau a se simți ori a se ști cu ~ca pe căciulă A se simți vinovat. 17 (Îe) A se bate de ~ A sta degeaba. 18 (Îe) Are iapa ~ Se spune despre oamenii nervoși, neastâmpărați sau nerăbdători. 19 (Îe) A se bate ca de ~ A nu-și găsi locul. 20 (Îe) A avea gustul muștelor A avea obiceiuri rele. 21 (Îlv) A face ~ cât cămila A exagera. 22-23 (Îls, îla) Rea (sau, rar, rău) de ~ (Persoană) imorală, care are mereu relații sexuale nepermise. 24 (Îe) A-i pieri (cuiva) ~ca A se potoli. 25 (îe) A muri ca muștele A muri în număr foarte mare. 26 (Îe) Să se audă ~ca! Se spune pentru a impune o tăcere totală. 27 (Ent; îc) ~-neagră (sau ~-cenușie, ~-mănânțică) Specie de muscă (1) foarte mică (Musca corvina). 28 (Ent; îs) ~-de- gunoi (sau ~-de-baligă, ~-verde) sau ~ca-țiganului Specie de muscă (1) mare, de culoare de obicei verde (Musca Caesar). 29 (Îc) ~-mare (sau ~-albastră, ~-de-carne, ~-năzdrăvană) sau ~ca-hoiturilor (sau -hanțului) Insectă mai mare decât musca (1), având culoarea albăstrie Si: (reg) boanză, boarnă (Calliphora vomitoria). 30 (Îc) ~-de-cireșe Insectă de culoare neagră, cu pete galbene pe piept și cu brâulețe castanii pe pântece, care își depune ouăle în cireșe Si: musculița- cireșelor (Rhagoletis cerasi). 31 (Îc) ~ca-calului sau ~ca-cailor (sau ~-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~câinească), ~ca-vitelor, ~-rea, ~-veninoasă, -~verde Insectă păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune de obicei ouăle pe genunchii și pe șoldurile cailor Si: (reg) muscoi (4), gâza-calului, strechea-cailor, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 32 (Îae) ~ca-calului, sau ~ca-cailor (sau ~ca-câinelui), ~-de-cal (sau ~-căiască, ~-câinească) Insectă mică, lată, de culoare galbenă-ruginie, care se așază de obicei sub coada cailor, pe vitele cornute și pe câini Si: (reg) bătucel, cerceliță-de-cal, chicheriță-de-cal, goangă-de-câini, goangă-câinească (Hippobosca equina). 33 (Îc) ~-bețivă (sau ~-de struguri, ~-de-poamă, ~-de-vin, ~-de-a-mănuntă) Insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (1) Si: (reg) muștiță (1), bețivă, musculiță (2) (Drososophila funebris). 34 (Ent; îc) ~-de-viermi (sau ~-albastră, ~-verde, ~-vânătă, ~-veninoasă, ~-de-hoit, ~-cu-streaped, ~-răsunătoare) sau ~ca-câinelui Viermănar (Sarcophaga carnaris). 35 (Îc) ~-ca-morților Insectă ceva mai mare decât musca (1), de culoare albăstruie (Sarcophaga mortuarum). 36 (Îc) ~-columbacă (sau ~-rea, ~-veninoasă, ~-năprasnică, ~-otrăvitoare, ~-de-șarpe, ~-de-cea-mică, ~-d-a-mică, ~-mușcătoare sau ~-colombacă) Insectă de culoare albicioasă, care trăiește în roiuri, atacând vitele și inoculându-le un lichid toxic care le poate provoca moartea Si: (reg) goangă-de-marhă (Simulium colombaczeusis). 37 (Ent; reg; îc) ~-de-bâzdărat , ~-de-bâzdărit (sau ~-de-bâzai, ~-de-bâzâit, ~-de-marhă) sau ~-ca-boului Streche (Hypoderma bovis). 38 (Înv; îc) ~-oarbă (sau ~-tăună) Tăun (Tabanus bovinus). 39 (Reg; îc) ~-dălăciță Muscă otrăvitoare care poate provoca moartea vitelor. 40 (Înv; îc) ~ca-fructului-alb Muscă bâzâitoare care face mușiță pe brânzeturi (Cutris). 41 (Îs) ~ artificială Imitație de muscă (1), folosită de pescari în locul celei naturale. 42 (Îs) Muște zburătoare (sau volante) Mici pete sau puncte care ni se pare că se mișcă în câmpul vizual, indicând congestia retinei, o anemie etc. 43 (Îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii cu cea mai mică greutate (între 48 și 51 de kilograme). 44 Boxer care face parte din categoria muscă (43). 45 (Îvp; reg șîc ~ca-grădinii) Albină (Apis mellifica). 46 (Reg; îc) ~-mare Matcă (1) a albinelor. 47 (Pgn) Insectă. 48 (Îc) ~ca-țețe Insectă din Africa ecuatorială, care prin înțepare transmite omului agentul bolii somnului (Glossina palpalis). 49 (Ent; reg; îc) ~-de-pădure Ploșniță-de-câmp. 50 (Reg; îc) ~-de-brad Car-de-pădure {Bostrychus typograpyhus). 51 (Ent; înv; îc) ~-țânțară Țânțar (Culex). 52 (Reg) Fugău (Hydrometra stagnorum). 53 (Pan) Smoc de păr lăsat să crescă sub buza inferioară Si: (rar) buche. 54 (Pan) Mustață mică. 55 (Pop) Vână neagră la rădăcina nasului, sub frunte (evidentă la unele persoane). 56 (Reg) Mursă² (1). 57 (La tir) Punct negru situat în centrul panoului de tragere. 58 (La tir; lpl) Lovituri în centrul țintei. 59 (Reg) Broderie cu floricele sau cu motive naționale cusută cu arnici sau cu ață neagră. 60 (Pop; îe) Nu știe să facă o ~ sau nu știe să facă două muște-ncârligate Se spune despre fata sau femeia care nu știe să coase râuri pe cămăși. 61 (Reg) Altoi. 62 (Reg) Cătare la armele de foc. 63 (Reg; îc) ~-căiască Boală a calului nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) șoarec. 64 (Reg; îc) ~-verde Insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilla caesar). 65 (Îe) A se speria de toate muștele A se speria de orice fleac, de toate nimicurile. 66 (Îc) ~-de-varză Insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chrotophila brassicae).