Definiția cu ID-ul 910549:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLILÍE, colilii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, foarte răspîndită în regiunile de stepă, caracterizată prin numeroșii peri lungi, albi, pufoși și moi cu care sînt prelungite semințele (Stipa pennata). Moș Vlad... cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei, mișcînd printre fulgii coliliei. ODOBESCU, S. III 14. Ca colilia de alb. PANN, P. V. III 103. Cerbul... paște Pe-ntinsa cîmpie, Dalbă colilie. TEODORESCU, P. P. 64. ◊ Expr. (Popular) A-i fi (cuiva) calea în colilie = a-i fi calea semănată cu flori, a avea un drum frumos, plăcut. Las’ să vie, leica-l știe, Fi-i-ar calea-n colilie. TEODORESCU, P. P. 341. ◊ (In comparații și metafore, pe lîngă «alb») Zbîrcită, încovoiată... albă colilie, ca un troian de zăpadă. DELAVRANCEA, S. 213. Se dete de trei ori peste cap și, schimbîndu-se într-un bătrîn alb colilie și cu barba pînă la brîu, începu să taie rădăcina unui copac mare. POPESCU, B. II 74. Rumen la față... mustața și sprîncenele albe colilie. GHICA, S. 13. – Variantă: colíe (HODOS, P. P. 50, BIBICESCU, P. P. 64) s. f.