Definiția cu ID-ul 955066:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SMÚLGE, smulg, vb. III. 1. Tranz. A scoate (o plantă, un organ al corpului) din locul unde se află crescut, trăgînd cu putere. Adam și cu Filoftei vîsleau să-și smulgă brațele din umeri. DUMITRIU, P. F. 19. A chitit un stejar care era mai gros, pe care a vrut să-l smulgă din pămînt, dar n-a putut. CREANGĂ, O. A. 271. Floare albă din grădină, Smulge-te-aș din rădăcină, Să te dau la mîndra-n mînă. HODOȘ, P. P. 192. [Băiatul] a smuls două pene din o aripă. ȘEZ. IV 171. ◊ Refl. Fig. Am de gînd să mă smulg din rădăcină și să mă duc pe furtună unde se bat munții în capete. SADOVEANU, N. P. 114. ◊ Expr. A-și smulge barba sau părul (din cap) = a-și manifesta puternic durerea sau desperarea. Profira cu celelalte muieri și cu copiii începuseră să țipe și să-și smulgă părul. GALACTION, O. I 290. Și mă-ta, cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap și a o boci. CREANGĂ, A. 21. Oh! nenorocitul de mine! strigă Moțoc smulgîndu-și barba. NEGRUZZI, S. I 155. ♦ (Cu privire la păsări, prin metonimie) A jumuli de pene. [Femeia] să smulgă puii aceștia, să puie doi în frigare și să ducă degrabă unul fript la călătorul de la nr. 4. NEGRUZZI, S. III 195. ♦ A scoate, a desface ceva din locul unde se află prins, înțepenit; a desprinde. Moșul Careba... începu să smulgă șindrilele acoperișului. DUMITRIU, N. 215. ◊ Fig. Mură... smulgea din scripca lui atîta alean, atîta gingășie și atîta dor... GALACTION, O. I 69. Smulg aceste versuri dintr-a inimii durere. MACEDONSKI, O. I 9. Și ciuturi nouă smulge tu din liră-mi. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Ancora se smulge tîrîndu-se pe fund. BART, S. M. 21. (Fig.) Voinicul... se smulse din legăturile în care îl ținea farmecul Omfalei. ISPIRESCU, U. 71. 2. Tranz. A scoate cu violență ceva din mîna cuiva; fig. a obține ceva cu mari eforturi. Noaptea se iveau cîțiva oameni cu arme și le smulgeau cu sila mîncare. DUMITRIU, N. 189. Toate încercările lui n-au izbutit să-i smulgă măcar o promisiune precisă. REBREANU, R. I 259. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A smulge (pe cineva) din ghearele morții = a salva (pe cineva) de la moarte. 3. Tranz. A da la o parte cu putere, a îndepărta cu o mișcare bruscă. Era să vă calce, vorbi tînărul înalt care-i smulsese de pe linie. C. PETRESCU, C. V. 37. ◊ Fig. Pe luminoasele culmi am rămas. Fruntea și ochii cu rouă mi-i spăl, Negura ruptă mi-o smulg din obraz. TULBURE, V. R. 25. ◊ Expr. A smulge (cuiva) masca v. mască (1). ♦ A retrage cu o mișcare bruscă. Își smulse mîna parcă ar fi atins o piele de șarpe. REBREANU, R. I 228. 4. Refl. A se despărți, a se dezlipi, a se depărta (dintr-o dată, cu putere). Mama se smulge de lîngă noi fugind, cu Iulius în brațe, spre soldatul cu piciorul de lemn. SAHIA, N. 52. ◊ Tranz. Nici moartea nu mă va putea smulge de lîngă tine. ALECSANDRI, T. 981. – Forme gramaticale: perf. s. smulsei, part. smuls și (învechit și regional) smult (SADOVEANU, F. J. 706, EMINESCU, O. I 107, BUDAI-DELEANU, Ț. 243).