viță s.f. I (bot.) 1 (adesea determ. prin „de-vie”) Arbust din familia vitaceelor, cu rădăcina puternică, cu tulpina scurtă din care se dezvoltă mlădițe lungi și subțiri care se agață prin cîrcei, cu frunzele mari, crestate adînc, cu inflorescența în racem și cu fructele sub formă de boabe suculente, sferice sau ovale, de culoare verde-gălbuie, roșie etc., dispuse în ciorchine (Vitis vinifera); vie. Era afară sub o boltă de viță, și aștepta trăsura (GAL.). ◊ Viță sălbatică (sau de pădure) = arbust tîrîtor sau agățător, din familia vitaceelor, cu frunzele lobate, cu fructele mici, albastre-violacee, foarte acre (Vitis silvestris). Viță de munte = arbust din familia vitaceelor, de talie mijlocie, cu frunzele late, întregi, cu fructele negre-violacee, folosit și ca portaltoi (Vitis rupestris). Viță de Canada (sau sălbatică) = arbust agățător din familia vitaceelor, originar din America, cu frunzele verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Parthenocissus quinquefolia); vie sălbatică. ◊ expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță = a unelti cu abilitate împotriva cuiva; a face cuiva rău cu multă abilitate. Lucrătură în foi de viță = uneltire abilă (împotriva cuiva); acțiune ostilă, răuvoitoare. ◊ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu florile albe, mirositoare (Clematis vitalba). 2 Fiecare dintre ramurile flexibile și subțiri ale viței; gener. curpen, vrej. Vițele gem, îndoite sub greutatea strugurilor (STANCU). 3 (pop.) Fiecare dintre ramificațiile lungi și subțiri ale unei rădăcini; rădăcină ramificată. II analog. 1 Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. Și-l lega strîns cot la cot... Cu frînghie de mătasă, Vițele-mpletite-n șase (ALECS.). 2 (pop.) Șuviță de păr. De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte (EMIN.). 3 (nav.) Parîmă de sîrmă. III fig. 1 Totalitatea descendenților care se succed în timp; descendență, filiație, genealogie. Tînărul avea viță și o avere uriașă. 2 Descendent, urmaș, vlăstar. Ioan Neculce, viță dinfamiliile cele mari a țîrei (KOGĂL.). 3 Origine nobilă. Această slujnică... era și viță de boier (ISP.). ◊ Loc.adj. De viță = a) nobil prin naștere; b) fig. de calitate superioară. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții, mai de viță decît dînsul? (CR.). 4 Origine etnică; naționalitate. Străinii știu astăzi și recunosc că noi sîntem de viță latină (MAIOR.). 5 Popor, neam, seminție. Cugetam că e din vița lui Arpad (EMIN.). • pl. -e. /lat. *viteam = vītis, -is.