MUȘTAR s. n. 1. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor: a) (și în sintagmele muștar alb, BRANDZA, FL, DER, muștar bun, PANȚU PL.) plantă cu tulpina înaltă de 30-60 cm, cu fructul galben acoperit cu peri albi și cu semințele de culoare albă-gălbuie pînă la galbenă închis; (regional) rapiță albă, rapiță de muștar (Brassica alba); b) (și în sintagmele muștar negru, BRANDZA, FL. GRECESCU, FL. 78, muștar de cîmp, GRECESCU, FL. 78) plantă cu tulpina înaltă de 100-150 cm și cu semințe de culoare brună-roșiatică sau aproape neagră; (regional) rapiță de muștar (Brassica nigra); c) (și în sintagmele muștar sălbatic, PANȚU, PL., DS, muștar de cîmp, PANȚU, PL., SIMIONESCU, FL. 163) plantă cu florile galbene, cu fructele silicve; (regional) hrenoasă, rapiță de cîmp, rapiță sălbatică (Brassica sinapis); d) (și în sintagma muștar alb sălbatic, BRANDZA, FL. 129, PANȚU, PL.) plantă cu frunzele verzi-albăstrui pe partea inferioară, cu flori galbene dispuse în racem (Brassica elongata). Podoabă iaste împărăția ceriului grăunțului de muștari ce luo omul și semănă întru agrul lui. CORESI, TETR. 29. Ca grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate. semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1648), 45^v/21, cf. CHEIA ÎN. 14^r/28, COTEANU, PL. 26, LB. Prin grăpare, o sumă de buruieni rădăcinoase precum ar fi holbura . . . , ridichioara (rapița sălbatecă, muștarul) . . . se dezrădăcinează. PAMFILE, A. R. 72. Din rapiță sălbatică . . . se dobîndește un galben alămîi, înmuind muștarul cu o zi înainte în apă rece. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 46. Rădăcina de muștar, fiartă în vin, se bea dimineața și seara . . . contra treapădului. ȘEZ. XV, 89. Sămînța de muștar rîjnită sau pisată chiar atunci este foarte folositoare . . . mai ales la răceli și junghiuri. VOICULESCU, L. 224, cf. H I 168, XII 5, 20, 114,* F i g. Semînța acestor nelegiuiți și îndrăciți, s-ar cădea, ce ar fi parte bărbătească, să se scopească ca să nu mai resară muștar și ardei (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 364. ♦ Sămînța muștarului (1), cu gust și miros înțepător, întrebuințată (sub formă de făină) la prepararea unui condiment picant sau la cataplasme contra durerilor nevralgice; condiment sub formă de pastă moale de culoare galbenă-verzuie, preparat din semințe de muștar (1) cu diferite ingrediente. Și-i turnară și muștariu pe nări (a. 1698). GCR I, 320/32. Muștarul și piperul fierte dăzmeardă trupul. PISCUPESCU, O. 194/18, cf. ALECSANDRI, T. 941. Îi recomandă din nou să-și puie numaidecît un muștar la ceafă. VLAHUȚĂ, D. 271. Făina de muștar amestecată cu puțină făină de grîu . . . se pune la junghiu. N. LEON, MED. 51. Muștar alb pisat mărunt cu lapte dulce. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 23. Muștar preparat. NICA, L. VAM. (Sinapis alba) se cultivă la noi mai puțin, deși din semințe se scoate muștarul de masă, făina de muștar, fiind întrebuințat și în farmacii, iar planta se folosește și ca nutreț verde. SIMIONESCU, FL. 316, cf. H X 420, I. CR. II, 242. Cînd vita turbă, să iei muștar sau herceță, usturoi o căpățină, tisă și oțăt bun 1/2 ocă, să amesteci la un loc toate, să torni în vită. ȘEZ. X, 115. ◊ E x p r. (Familiar) A(-i) veni cuiva muștarul la nas sau a-i ieși muștarul pe nas, a-i sări muștarul = a se supăra, a se enerva, a se înfuria. Cf. ZANNE, P. IV, 2. Să nu-i supărăm, căci, dacă le sare muștarul, e rău. PAS, Z. III, 264. ♦ (Familiar) Sînge. Din cauza unei lovituri primite, lui Nicușor îi curge muștarul. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. 2. C o m p u s e: (regional) muștarul-stîncilor = mirodea (Hesperis alpina). PANȚU, PL.; muștar-de-baltă = rapiță-sălbatică (Sissymbrium palustre). ANTIPA, P. 762. 3. (Regional) Mîncare gătită din usturoi pisat amestecat cu apă, oțet și sare (Ludișor-Făgăraș). CHEST. VIII 80/16. Muștariu este o mîncare de post. ib. – Pl.: (rar) muștaruri (POLIZU, ZANNE, P. IV, 733) și muștare (PONTBRIANT, D.). – Și: (învechit) muștari, muștariu, mușteri (BUDAI-DELEANU, LEX.), (regional) mușitar (I. CR. II, 242), mușdari (PĂCALĂ, M. R. 23), mustar s. n. – Din magh. mustár.