MĂClUCĂ s. f. I. 1. Bîtă lungă și groasă, cu măciulie la unul dintre capete, uneori ferecată, folosită în trecut ca armă de luptă ; mai² (I). V. c i o m a g, f u ș t e, g h i o a g ă. O bătu cu ciocane (adaos marginal: măciuci) de plumb, preste tot trupul. DOSOFTEI, V. S. octombrie 85^r/17, cf. MINEIUL (1776), 146^v1/16. Și stocuri și măciuce ș-a lancelor izbire Ș-a cailor năvală le-ntîmpinâ el singur. HELIADE, O. I, 333. Îi zise să dea poruncă la toți ferarii să-i facă o măciucă de fer. ISPIRESCU, L. 318. Afară de aceste două feluri de arme ofensive, dacii mai purtau topoare, ciomege și măciuci. XENOPOL, I. R. I, 81. A început măciuca a da în el. PAMFILE, VĂZD. 38. A doua palmă, ca o măciucă de grea, l-a prăvălit la pămînt. POPA, V. 185. Primi ca o lovitură de măciucă în creștet răspunsul fetei. SADOVEANU, O. VII, 93. Se apropiară de oi și începură să le atingă peste cozi cu măciucile, luîndu-le la goană. PREDA, Î. 145, cf. id. 148. Luasem eu de-acas' O măciucă bătrînească. V. ROM. octombrie 1954,18. Cu măŝuca-l măŝuca. ALEXICI, L. P. 40. Da brînza cine-o făcea? Doi ciobani motîntani Cu măcioacéle mari. VICIU, COL. 184. Cu o măciucă a lovit două capete (= cu o vorbă a lovit doi inși). Cf. ZANNE, P. 217. Dintr-un lemn iese și cruce și măciucă (= dintr-un om bun ies și copii buni și copii răi). Cf. id. ib. I, 203. Ajunge o măciucă la un car de oale (= pentru un om simțit ajunge să i se spună o dată ceva). Cf. CREANGĂ, P. 258, ZANNE, P. IV, 10. ◊ E x p r. A da cu măciuca-n baltă v. b a l t ă. A i se face (sau a i se pune, a i se zburli cuiva) părul (sau chica) măciucă (în sau pe cap) = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimînta. Să fi văzut. . . blesteme, de ți se punea părul măciucă. ZILOT, CRON. 87, cf. GORJAN, H.100/33, PANN, P. V. III, 52/13, BARONZI, L. 67, SLAVICI, N. II, 252. Urlau dobitoacele de ți se făcea părul măciucă pe cap. ISPIRESCU, L. 7, cf. 18, 190, 301, id. U. 30. Cîte a îndurat bietul om, ți se făcea părul măciucă. REBREANU, R. II, 224. Ți s-ar zburli părul măciucă în cap, cînd ți-aș spune ce știu eu și ce se pregătește. C. PETRESCU, A. R. 31, cf. ȘEZ. IV, 172. ♦ (Regional) Mai² (de bătut rufe, pămînt, pari etc.) ; maiul tîmplarului. Cf. ALR I 723, ALR II 3 373/537, ib. 6670/537, 551. ♦ (Regional) Baston (ALR II 3360/157, 682); cîrjă (ALR II/I MN 148, 3926/157, 272); băț cu care se duce o sarcină pe umăr (ALR II/I MN 148,3927/141). ♦ (Regional) Par (Leicești-Pitești). CHEST. II 265/70. 2. P. r e s t r. Partea bulbucată a unei măciuci (I 1), a unui baston etc. ; măciulie. Un băț de rădăcină cu măciuca cît un pumn de copil se înălța în aer lîngă Miron luga. REBREANU, R. II, 197. Își juca degetele pe bastonul de abanos cu măciuca de argint. CAMIL PETRESCU, O. I, 304. La cap măciucă, La coadă măciucă, La mijloc nemică (Furnica). GOROVEI, C. 162, cf. 217. ♦ (Regional) Prîsnel (la fus). ALR I 1 270/770, cf. 1 270/760, 776, 782, 846. 3. Lovitură dată cu măciuca (I 1). Să-ți dau măciuci, să te moi. ALECSANDRI, P. P. 250. 4. (Regional) Partea bulbucată a unor plante. Măciuca macului. ALR SN I h 197. Măciuca cepii. ALR II 6 014/769. ◊ Măciucă cu fulgi = floarea papurei. ALR I 1 907/727, cf. 1 907/178, 746, 764, 768, 776; 780, 803, 825, 839, 850. Măciucă de brad = con de brad. ALR I 974/896, cf. 974/786. ♦ Floarea cînepii. Cf. A III 1, 18. 5. (Regional) Plazul plugului; călcîi (Borșa-Vișeu de Sus). ALR SN I h 22/362. II. (Bot. ; regional) 1. (La pl.) Cîrciumărese (Zinnia élegans). PANȚU, PL. 2. Compus: măciuca-ciobanului = a) rostogol (Echinops sphaerocephalus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. ; b) tătarnică (Echinops commutatus). BRANDZA, FL. 292, GRECESCU, FL. 325, PANȚU, PL. - Pl.: măciuci și (învechit) măciuce. – Și: (regional) măcioácă, mocioácă (LB, PAȘCA GL.), mociúcă (ALR II 4 952/130) s. f. – Lat. *matteuca.