TUFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic pentru orice fel de arbust cu ramuri dese, care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori sau de plante erbacee cu rădăcină comună. Stăteam tolăniți... Pe nisipul arzător Împestrițat cu tufe de arini și răchite. BENIUC, V. 23. Ici-colea tufe de mărăcini jucau înaintea drumeților, la bătaia vîntului și luau în întunericul nopții fel de fel de înfățișări. SANDU-ALDEA, U. P. 85. Lobodele și buruienele crescuse mari, în tufe negre-verzi. EMINESCU, N. 37. Sub tufă cu roșmarin Șede badea și bea vin. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ Fig. (Simbolizînd lipsa totală de lucruri, de oameni, de bani) Au rămas cu buzele umflate și cu tufa-n pungă. SBIERA, P. 282. Ceva țoale ori vrun dichis în casa lui, tufă! ISPIRESCU, L. 207. Să fii nevoit să trăiești cu una beteagă pînă la sfîrșitul vieții, și copii, tufă. CREANGĂ, P. 118. Cînd mă trezesc?... tufă-n pungă, tufă-n buzunar. ALECSANDRI, T. I 215. (Expr.) Tufă de Veneția = nimic, de loc; nimeni. Tufă-n buzunar = om care n-are bani; calic. Ajungi... să dai mîna cu niște tufă-n buzunar. ALECSANDRI, T. I 1661. ◊ Compus: (Bot.) tufă-lemnoasă = arbust din familia leguminoaselor cu flori galbene, cultivat uneori ca plantă decorativă (Caragana frutescens). ♦ Fig. Păr mult și des; claie, smoc. Ochii aveau o viață puternică, li se zbăteau neliniștiți în tufele sprîncenelor. CAMILAR, N. II 230. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. SADOVEANU, O. I 374. Își mîngîia capul gol, acoperit de tufe de păr ca zăpada. id. ib II 336. 2. Ramură, creangă. Pe domnescul tron înălțat Cîrma în labe tare-o luase Și cu verzi tufe sta-ncoronat. ALEXANDRESCU, M. 348. ♦ Bîtă, ciomag. Slugile alerg îndată, Pe jupîn îl ciomăgesc, Că e măgar îi arată, Cu tufele-i mulțămesc. ALEXANDRESCU, M. 287. Scoase... Tufă groasă, noduroasă, Și-i trase vro cinci și șase. TEODORESCU, P. P. 296. 3. (Regional) Alun. Ca să ai mană la vacă... să iei un băț de tufă – alun – și să-l vîri în pămînt. PAMFILE, VĂZD. 89. Fă-mă, doamne, lemn de tufă, Să mă taie mîndra furcă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. ♦ Tufan. Cu gogoși de tufă nu se-nnegresc sprîncene. PANN, P. V. I 51.