MĂRĂCINE s. m. 1. Nume dat mai multor plante cu spini sau ghimpi: a) (prin Dobr., și în sintagma mărăcine negru, H II 289) porumbar (Prunus spinosa). GRECESCU, FL. 195, cf. 741, PANȚU PL. b) (prin Transilv si în sintagma mărăcin alb, BRANDZA, FL. 539, PANȚU , PL.) , păducel (Crataegus monogyna). GRECESCU, FL. 220, PANȚU, PL. ; c) (regional) măceș (Rosa canina) (Breaza-Făgăraș). ALR I 1 909/174 ; p. g e n e r. orice plantă cu spini sau ghimpi ; p. r e s t r. ghimpe, țeapă, spin al acestor plante. Încungiurară-mă. . . și aprinserâ-se ca focul în mărăcini. CORESI, PS. 329/4, cf. id. EV. 3. Cine va curăța de spini (mărăcini MUT.) pămînt striin? PRAV. 336. Iară lui Adam zise: . . . mărăcini și ciulini va răsări ție. BIBLIA (1 688), 3¹/37, cf. 54²/54. Pămîntul ni l-au sămănat cu mărăci. MOLNAR, RET. 90/18. Dar măcieșu-i mărăcine, Știți că nu e de vro mană. HELIADE, O. I, 134. Plugarul bun.. . curăță de mărăciuni țearina sa. NEGRUZZI, S. I, 8. Rochia i se prinsese de un mărăcine și o ținu în loc. BOLINTINEANU, O. 331. Ciobanul se făcuse mititel lîngă un mărăcine înflorit. ISPIRESCU, L. 247, cf. 236. Iepurele goni nebun de frică și se pierdu-ntr-un tufiș de mărăcini. SANDU-ALDEA, U. P. 179, cf. CANDREA, F. 380. Tîrnul este de obicei un spine sau un mărăcine tare și crenguros. PAMFILE A. R. 211, cf. id. VĂZD. 22. Sub licăririle de afară descoperii acolo un morman de mărăcini uscați. GALACTION, O. 81. Cel mai înalt rămîne mărăcinul. SIMIONESCU, FL. 176. Nu se așteaptă să găsească călugări care cresc și trăiesc pe-aici ca niște mărăcini. SADOVEANU, O. IV, 145. Se oprește, se uită la mărăcine, își mută căciula de pe o ureche pe alta. STANCU, D. 47. Cunosc un domn revizor care s-a ascuns două săptămîni în mărăcini. DAVIDOGLU, O. 89. Mărăcinii îi îi sfîșies ciorapii și îi jupoaie pielea picioarelor. V. ROM. iunie 1 954, 129. Frunză verde mărăcine, nimic nu se prinde de mine. ALECSANDRI, P. P. 243, HODOȘ, P. P. 68, 189. Și să-l duc colea-n grădină, La tufă de mărăcină. JARNIK-BÎRSEANU, D. 495. Că nădejdea de la mine, Tot ca sîrma de subțire, Cînd o pui pe mărăcine, Bate vîntul, nu se ține. ȘEZ. I, 237. Frunză verde mărăcine, Mărule, mă sui în tine, Din tine mere să fur. ib. VIII 29, cf. MAT. FOLK. 738. Rău-i, Doamni, pin streini, Ca discult pin mărăsuni. GRIUL, I, 307, cf. ALR I 673/125, 160, 170, 837, 840. Focul cînd s-aprinde pîn mărăcini uscați arde și pe cei verzi. ZANNE, P. I, 176. Cine se atinge de mărăcini, nevătămat nu scapă. id. ib. 209. Cu un mărăcine numai, nu poți îngrădi. ib. id. Dintr-un răsur iese și trandafir și mărăcine. PANN, P. V. I, 68/8, cf. ZANNE, P. I, 272. Pe mărăcine struguri nu cresc. MAG. IST. IV 364, cf. ZANNE, P. IX, 487. Ciută mare șade-n cale Și așteaptă carne moale (Mărăcinele). GOROVEI, C. 222. Iarbă de mărăcine v. iarbă. E x p r. A sta (ca dracul) pe mărăcini = a nu-și găsi astîmpăr, a fi foarte nerăbdător (să plece). Cf. COSTINESCU, ZANNE, P. VI, 610. Stăteai pe mărăcini, să se facă ziuă mai repede, ca să ajungi acasă. PAS, Z. I, 234. (Rar) A călca (ca) pe mărăcini = a păși încet, nesigur, sfios. cf. COSTINESCU, ZANNE, P. II, 511. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău, în neînțelegere (cu. . .) Nu poți trăi nici în sat; Nici în sat, nici în vecini, Trăiești ca pe mărăcini. BIBiCESCU, P. P. 177. (Umblă) parcă treieră la mărăcini, se zice despre cel nevolnic sau neajutorat, care nu reușește să ducă un lucru la bun sfîrșit. Cf. PANN, P. V. I, 102/13, ZANNE, P. II, 788. ◊ Fig. (Învechit ; la pl. ; de obicei urmat de determinări în genitiv) Mărăcinii ai iubireei de argint. CORESI, EV. 291, cf. 311. Mărăcinii ceia ce dăriea sfintele icoane, den rădăcină-i smulseră. MOXA, 381/19. Începu. . . a dezrădăcina toți mărăcinii necredinții. MINEIUL I (1 776), 10^vV2, cf. 92^r2/10. Dezrădăcinind din inimile oamenilor mărăcinii rătăcirii, au sădit pomul vieții. MOLNAR, RET. 43/7. ◊ (Ca epitet depreciativ dat unei persoane) Spune-i că m-am măritat. . . Dup-un sec de mărăcine, Ce mă bate-n toate zile. JARNIK-BÎRSEANU, D. 182. Că-s fecior, nu mărăcine, Să mă iubesc cu oricine. id. ib. 372. Spune-i că m-am logodit. De te-o-ntreba după cine? Spune-i: dup-un mărăcine. BIBICESCU, P. P. 178. ♦ (La sg. cu sens colectiv) Mărăciniș. Pustiul vuiește, mărăciunea sună Pe tristul mormînt. C. STAMATI, P. 283. Să are cîmpurile. . . de spin și de mărăciune. HEM 1 626, cf. ALECSANDRI, P. P. 35. Să te duci să umbli. . . prin mărăcine și mătăcine. POP., ap. GCR II, 342. ♦ (Bot.) Compuse: (rar) mărăcine-de-mure = mur (Rubus). Cf. COSTINESCU ; (prin. Dobr.) mărăcinele-ciacîrtichine = (probabil) scai-galben (Centaurea solstitialis). Cf. H ii 289 ; (prin Transilv.) mărăcine-de-istrochie = (probabil) turtă, (Carlina acaulis). PĂCALĂ, M. N. 15. 2. P. a n a l. (Învechit, rar ; la pl., probabil) Numele unui instrument de tortură. V. c i u l i n. Chinuitu-l-au și i-au frecat trupul cu pînză de păr și l-au dat și în foc și i-au rănit tot trupul, tîrîndu-l pre mărăcini fără milă (a. 1 675). GCR I, 222/7. - Pl.: mărăcini. – Și: (regional) mărăcin s. m., mărăcină s. f., (învechit și regional) mărăciúne s. m. și (neobișnuit) f. – Lat. marrucina.