ÎNTÂLNI vb. 1. a (se) vedea, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întâmpina, a (se) tâlni. (Când v-ați ~ ultima oară?) 2. a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. (Echipele se ~ mâine.) *3. v. întâmpina.

ATÂT¹ adv. 1) În asemenea măsură; așa. 2) Pentru ultima oară; mai mult nu. ~ a mai văzut-o! ◊ Tot ~! este totuna! degeaba! Cu ~ mai bine (sau mai rău) se spune când se creează o situație mai favorabilă (sau mai nefavorabilă) pentru cineva. [Var. atâta] /<lat. eccum-tantum

CORNER¹ s.n. Lovitură de colț la fotbal, care se acordă echipei în atac dacă mingea depășește linia de poartă, fiind atinsă ultima oară de un jucător din apărare. [< engl., fr. corner].

CORNER¹ s. n. lovitură de colț la fotbal care se acordă echipei în atac dacă mingea depășește linia de poartă, atinsă ultima oară de un jucător din apărare. (< engl., fr. corner)

Galileea, provincie a Palestinei dincolo de râul Iordan și la vest de lacul Ghenizaret. În Nazaretul Galileii Fecioara Maria a primit vestea că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, aici și-a petrecut Iisus copilăria și a început activitatea Sa mesianică, stabilindu-se la Capernaum, aici a făcut El cele mai multe minuni, începând cu nunta din Cana, aici și-a ales apostolii (singur Iuda fiind din Iudeea) și pe cei 70 de mucenici și tot aici S-a arătat ucenicilor ultima oară după Înviere. Galileea, patria lui Iisus și a apostolilor, a fost leagănul credinței creștine.

HALLEY [hælí], Edmond (1656-1742), astronom și geofizician englez. Prof. univ. la Oxford. Director al Observatorului Greenwich. Cercetări asupra magnetismului terestru și asupra cometelor. A observat (1682) cometa care-i poartă numele și a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani. A întocmit catalogul stelelor din emisfera australă (1679) și a descoperit mișcările proprii ale stelelor (1718). A determinat paralaxa Soarelui. – Cometa H., cometă cu perioada de revoluție circumsolară de 76 de ani. S-au înregistrat până în prezent 30 de apariții. A fost observată prima oară în 239 î. Hr. și ultima oară în 1986, când a fost studiată, sonda spațială „Giotto” executând fotografii ale nucleului său. Apariția ei, în 1066, în timpul cuceririi Angliei de către normanzi, a fost imortalizată pe tapiseria de la Bayeux.

SAN MIGUEL, oraș în ESE Rep. El Salvador, situat pe Rio Grande de San Miguel, la poalele E ale vulcanului San Miguel (2.130 m alt.), la 120 km ESE de San Salvador; centrul ad-tiv al departamentului omonim; 159,7 mii loc. (2000). Expl. de aur și argint. Centru comercial, Piață agricolă (porumb, bumbac, cafea, legume). Ind. chimico-farmaceutică, textilă, de prelucr. a maselor plastice, a bumbacului și a produselor agricole; produse din piele. Catedrală în stil colonial (sec. 18). Fundat în 1530 de spanioli. Distrus de un cutremur în 1917. Vulcanul San Miguel a erupt ultima oară în 1976.

KRAKATAU (KRAKATOA sau RATAKA), insulă vulcanică situată în str. Sunda, între ins. Java și Sumatera, distrusă în proporție de două treimi la 26-28 aug. 1883 de explozia vulcanului cu același nume (c. 40 mii de victime). Supr. rămasă după explozie: 10,5 km². În prezent, vulcanul are 813 m alt. și a erupt ultima oară în 1972-1973.

*soméz v. tr. (fr. sommer, a face suma, adică „a porunci ultima oară, a adresa un ultimat”). Poruncesc în numele legiĭ: a soma un contribuabil să plătească biru. Poruncesc să facă ce zic eŭ, că de unde nu, ucid orĭ pedepsesc aspru: a soma un hoț să se retragă.

Mateiu-Basarab m. cel mai însemnat Domn al Munteniei din sec. XVII; înțelept și viteaz, se învrăjbi însă cu Vasile Lupu, pe care îl bătu în mai multe rânduri (ultima oară la Finta în 1653); răscoala seimenilor îi amărî ultimii ani ai vieții. El introduse limba română în biserică și la Curte în locul celei slavone și înființă tipografii la Govora (1634), Snagov, etc., unde tipări cărți bisericești și un codice (1652) sub titlul de Îndreptarea legii (1632-1654).

DEBANDADĂ s. f. Neorînduială, dezordine, dezorientare, zăpăceală. Cred că este vorba despre acte de debandadă de deosebită gravitate, comise în împrejurări... cu totul obscure. GALAN, Z. R. 155. Fac direct răspunzători pe comandanții de companii, atrăgînd pentru ultima oară atenția... că nu se mai tolerează nici o debandadă. BRĂESCU, V. A. 17. ◊ Loc. adv. În debandadă = în mod dezordonat, în neorînduială. Trupele inamice s-au retras în debandadă.

COROLĂ, corole, s. f. Totalitatea petalelor unei flori, care alcătuiesc învelișul floral intern. Iar din corole albe și fragile Se-nalță somptuosul miros de zambile. CAZIMIR, L. U. 8. Corola cu cinci petale distinse înserate în vîrful potirului. NEGRUZZI, S. I 102. ◊ Fig. Iar cerul, pe corola lui fluidă, Desfășură bizare constelații. CAZIMIR, L. U. 42. Maro a rîs pentru întîia și ultima oară în fața Salomiei, ca un mîrîit, cu capul dat pe spate și dinții strălucitori în corola gurii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 6.

OARĂ ³, ori, s. f. 1. (Mai ales la sg.; precedat de un num. ord., sinonim și în concurență cu «dată») Timpul sau momentul în care are loc un fapt. Cînta cocoșul pentru-ntîia oară Și eu vegheam o stea ca să răsară. TULBURE, V. R. 11. I-ai făcut un serviciu... Chiar îmi spunea ultima oară cînd l-am întîlnit. C. PETRESCU, C. V. 106. Iubesc – și-mi pare căi-i întîia oară! IOSIF, PATR. 14. 2. (Numai lapl.) Folosit la formarea num. adverbial. Mă măsoară așa de vreo două ori din cap pînă-n picioare. C. PETRESCU, S. 145. De două ori...a încercat să se oprească și, de amîndouă orile, flăcăii s-au năpustit la el. REBREANU, I. 12. Alergătorii... într-o fugă, sînt datori a face giurul pieții de patru ori. NEGRUZZI, S. I 36. ◊ (Urmat de un comparativ, are sens de num. multiplicativ) Părul s-a făcut de o mie de ori mai nalt de cum era. CREANGĂ, P. 293. ◊ Loc. conj. Ori de cîte ori... = în toate rîndurile, în toate cazurile cînd... Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de cîte ori! = în repetate rînduri, adeseori. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare. CREANGĂ, P. 141. De cîte ori am așteptat O șoaptă de răspuns. EMINESCU, O. I 191.

RADIO, radiouri, s. n. 1. Sistem de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice; instalație cuprinzînd aparatele de emisiune și pe cele de recepție. ◊ Post de radio = post de emisiune radiofonică. Pe malul stîng [al Oltului] se înalță stîlpii de fier ai postului de radio. BOGZA, C. O. 200. ♦ Aparat de recepție radiofonică. Gospodarii vor găsi la căminul cultural cărți, gazete, radio și cinematograf. SADOVEANU, E. 27. Radioul cînd s-a stricat? Cînd l-ai ascultat dumneata ultima oară? SEBASTIAN, T. 22. 2. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor culturale de muzică, de știri etc. prin radio (1). Radioul e un mijloc de răspîndire a culturii. 3. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio (1, 2). Uite, inginerii ăștia sînt și ei de la radio... Dar eu tot trebuia să le cer legitimația. BARANGA, I. 170. – Accentuat și: (la sg. art. și la pl.) radioul, radiouri.

PODI, podesc, vb. IV. Tranz. A pune o podină, o podea, a pardosi (o încăpere) cu scînduri. Odaia din față era mai mare, podită și mobilată numai cu cîteva mese lungi. REBREANU, I. 32. Schelele se-nfundă în podul grajdului; podul nu-i podit pînă acum. CARAGIALE, O. I 76. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scînduri un șanț sau o săpătură pentru a înlesni trecerea oamenilor și a vehiculelor. După ce mai trecem pe o stradelă podită cu scînduri, deoarece dedesubt se lucrează metroul, cotim pentru ultima oară la dreapta. SAHIA, U.R.S.S. 64.

STRADELĂ, stradele, s. f. Stradă mică și (de obicei) îngustă; străduță. V. pasaj. Pe lîngă strada Plevnei și bulevard e o curte lungă cît o stradelă și acoperită cu etaje adăugate și cîrpite. CAMIL PETRESCU, P. 53. Pe garduri ostenite, pe umede stradele Lumina mohorîtă se-ntunecă. CAZIMIR, L. U. 31. După ce mai trecem pe o stradelă podită cu scînduri, deoarece dedesubt se lucrează metroul, cotim pentru ultima oară la dreapta. SAHIA, U.R.S.S. 64.

ÎNTÎLNI vb. 1. a (se) vedea, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întîmpina, a (se) tîlni. (Cînd v-ați ~ ultima oară?) 2. a se confrunta, a se înfrunta, a se întrece. (Echipele se ~ mîine.) 3.* (fig.) a întîmpina. (~ mari greutăți.)

murătoare, murători M-am ocupat pentru ultima oară de murători în ER, p. 119-120, unde am socotit că am găsit originea exactă a formației, și anume am identificat sufixul -toare, nu -tură, cum înțelesesem mai înainte, (I. D. Ionescu, în BPh., VI, p. 328, văzuse aici un proces fonetic: u accentuat schimbat în o. Constat acum că nici acolo n-am nimerit adevărata explicație. Trebuie să avem în vedere că sufixul -toare nu este nicăieri echivalent cu -tură, acesta formînd derivate care arată rezultatul acțiunii sau, în cel mai bun caz, acțiunea însăși. Din propria mea experiență și din diversele surse care mi-au stat la dispoziție, am cunoscut numai pluralul murători, fără forme articulate, fără adjectiv acordat, ca să-mi pot da seama dacă e masculin sau feminin. Forma de singular am cunoscut-o dintr-o singură atestare (MCD, p. 81, din Vîlcele), cu sensul de „apă sărată”. Am ajuns la altă concepție asupra felului cum trebuie analizat murători cînd l-am întîlnit în lucrarea de licență a studentei Badea Anicuța de la Facultatea de filologie din Bucuresti: expresia pepeni murători, cu sensul de „castraveți”, semnalată din Maramureș. Pentru singular, constat acum că mai există și alte atestări: la CADE, murătoare din Maramureș) „apă sărată, saramură” (la care Candrea adaugă pl. Olten. Trans. „legume conservate în saramură, murături”); Teaha, p. 243 morătoare „apă sărată, oțetită, care se pune pe varză de se murează”. DLR prezintă ca prim sens „apă sărată naturală”, al doilea „saramaură”, al treilea „zeamă de murături”, unde apare și nuanța „murătură”, iar ca etimologie se dă mura + suf. -ătoare. Cred că avem de-a face în realitate cu două cuvinte diferite: unul e murători, la origine adjectiv, format cu sufixul de nume de agent -tor cu valoare pasivă, ca în vînzător „de vinzare”, mulgătoare „de muls” etc. (vezi N. d’ag. p. 108); celălalt, murătoare, cu sensul de „murătură”, ar urma să fie femininul adjectivului, acordat cu un substantiv feminin subînțeles, dar ar putea fi, de asemenea, un nou feminin singular, extras din masculinul plural, mai mult întrebuințat, murători. De fapt, observăm că singularul murătoare înseamnă numai „apa în care se murează”, dacă nu chiar „apa care murează”, deci aici avem într-adevăr sufixul -toare, cu valoarea lui obișnuită, activă. În orice caz, sensul de „apă sărată naturală” nu poate fi decît secundar și figurat.

atât [At: COD. VOR. 123 / V: ~a, (îvr) ~ânt / Pl: ~ați, ~ea / E: ml eccum tantum] 1-2 av, a (Determinând o valoare) (Cu) acest preț. 3-4 av, a (Rep; cu cj și) Mult. 5-6 av, a (Îcr cât, precum) (În) același grad. 7-8 av, a (Îacr) (Cu) același număr. 9-10 a, av (îacr) (Cu) același preț. 11-12 av, a (Îacr) (În) aceeași măsură. 13-14 av, a (Îacr) (în) aceeași cantitate. 15 av (Îe) Cu (sau, înv, de, pre) cât... cu (sau, înv, de, pre) ~ În mod proporțional. 16 av (Îae) în mod gradat. 17 a (Comp; îcs cum, precum, ca) Asemenea. 18 a La fel de mult. 19 av (Înv; îe) ~a... cât (sau precât) și mai ales (sau mai cu seamă ori mai vârtos) Și..., și. 20 av (Îae) Nu numai..., ci și... 21 av (Îe) Tot ~a Același lucru. 22 av (Îae) Egal. 23 av Indiferent. 24-25 av, a (Îe) Încă (sau, înv, mai) pe ~a Dublu. 26 av (Fără comp; îe) Cu ~ mai mult (sau mai vârtos) Mai ales că. 27 av (Îe) Cu ~ mai bine Este convenabil. 28 av (Îe) Cu ~ mai rău Este dezavantajos. 29 av (Îe) Nu ~,... cât (mai ales sau mai vârtos ori mai cu seamă) În mai mare măsură... decât... 30 av (Îcr încât) Așa. 31 av (Îcr până) Un interval de timp egal cu... 32 av (Înv; îe) ~ de... ce Deoarece. 33 av (Updd într-) În așa măsură. 34-35 av, a Mult. 36 a (Îlav) De ~ea ori Adesea. 37 a (Îe) De ~ amar de vreme Vz amar. 38 av, a Neînsemnat. 39 av (Îe) Nici ~a Și mai puțin. 40 av (Îe) ~a tot Nici o șansă de mai mult. 41 av (Îae) Cu asta am încheiat. 42 a (Îe) ~a pagubă! (sau -a rău!) Nu-i nimic. 43 a (Îe) ~a grijă! Nu-mi pasă. 44 av Numai asta. 45 a Numai unul. 46 av Pentru ultima oară. 47 av (Îe) ~a-i trebuie! Atât așteaptă. 48 av (Îae) Nu mai poate răbda. 49 av (Îe) ~ i-a fost! S-a terminat cu... 50 av (Îe) ~a numai Cu condiția ca... 51 av (Îe) ~a (numai) că... Doar că... 52 av (Îe) ~a..., ~a În mod echivalent. 53 a (Înv; după negație) Nu așa de... 54 av (Înv; îe) Numai cât... ~a... îndată. 55 av (Îe) ~a e de mine S-a isprăvit cu mine. 56 av (Îe) Ce mai ~a? Prea multă vorbă pentru nimic. 57 av (Înv; îe) ~a îi e după... Se prăpădește după... 58 anh Un număr neprecizat de... 59 sm O anumită sumă de bani.

VEDEA vb. 1. a observa, a zări, (arg.) a gini. (Ce ~ la orizont?) 2. a (se) zări. (Îl ~ venind spre noi; munții se ~ la orizont.) 3. a cuprinde, a prinde, (fig. ) a îmbrățișa. (Cît ~ cu ochii, cu privirea.) 4. a privi, a se uita, (Olt. și Ban.) a se zăuita. (Vino să ~ ce-am cumpărat.) 5. a privi, a urmări, a viziona. (A ~ un film la televizor.) 6. a apărea, a se arăta, a se ivi, a se zări, (italienism înv.) a spunta. (Nu se ~ cu săptămînile pe stradă.) 7. a (se) întîlni, (pop.) a (se) găsi, (înv. și reg.) a (se) întîmpina, a (se) tîlni. (Cînd v-ați ~ ultima oară?) 8. a se revedea. (Să ne ~ sănătoși.) 9. a observa, a percepe, a remarca, a reține, a sesiza, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 10. a (se) cunoaște, a (se) observa, a (se) remarca. (Se ~ că ai fost tu aici.) 11. a (se) vizita. (Ne ~ în fiecare săptămînă.) 12. a constata, a observa, a remarca, a sesiza, (Mold., Transilv. și Ban.) a zăpsi. (A ~ că e supărată.) 13. a se afla, a se găsi, a se pomeni, a se trezi. (S-a ~ încolțit de creditori.) 14. a apuca, a prinde, a trăi. (Simțea că nu va mai ~ ziua de mîine.) 15. a căuta, a îngriji, (înv. și reg.) a (se) griji, (Transilv.) a (se) cîștiga. (A ~ de toate ale casei.) 16. a se interesa, a se îngriji, a se ocupa, a se preocupa. (~ tu de asta.) 17. a îngriji, (înv. și reg.) a socoti. (~ de orătănii.) 18. a căuta, a încerca. (~ dacă poți să dezlegi problema.) 19. a cerceta, a examina. (Trebuie să ~ cum stau lucrurile.) 20. a cerceta, a se documenta, a se informa, a studia, (înv.) a se pliroforisi. (~ dacă nu s-a mai scris despre asta.) 21. a considera, a crede, a găsi, a socoti. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 22. a se considera, a se crede, a se închipui, a se socoti, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 23. a concepe, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui. (Cum ~ tu realizarea acestui lucru?) 24. a-și imagina, a-și închipui, a-și înfățișa, a-și reprezenta, (înv.) a-și figura. (Cum o ~ tu pe ea?) 25. a (se) visa. (Se și ~ în fruntea unui regiment.) 26. a căpăta, a obține, a primi, a scoate. (Nu mai ~ un ban de la el.) 27. a încasa, a primi. (N-am ~ chiria de la el de un an.)

lovitură sf [At: EUSTRATIE, PRAV. 3 / Pl: ~ri / E: lovi + -tură] 1 Aruncare într-o țintă cu un proiectil, cu o săgeată Si: lovire (1), lovit¹ (1). 2 Izbire a țintei Si: lovire (2), lovit¹ (2). 3 Distanță până la care poate ajunge un proiectil Si: lovit¹ (3). 4 Traiectorie a unui proiectil Si: lovit¹ (4). 5 Descărcare a unei arme de foc Si: lovit¹ (5). 6 Efect produs de descărcarea unei arme Si: lovit¹ (6). 7 Sunet care se propagă din descărcarea unei arme. 8 (Îs) ~ra glonțului Sunet înăbușit al glonțului, care se aude după ce s-a tras focul. 9 (Îas) Loc în care glonțul atinge ținta. 10 Lovire (4). 11 (Ccr) Zgomot puternic cauzat de o lovitură (10). 12 (Fig; îs) ~ de grație sau ~ra din (sau de pe) urmă ori ~ra cea (mai) din urmă Acțiune care distruge pe cineva. 13 (Îs) Ultima ~ ori ~ra decisivă Lovitură (10) care definitivează o acțiune distrugătoare. 14 (Îs) ~ de moarte Lovitură (10) care răpune definitiv pe cineva sau distruge ceva. 15 (Îlav) Dintr-o (singură) ~ Deodată. 16 (Fig) Acțiune fermă, întreprinsă asupra cuiva pentru atingerea unui scop. 17 (Mpl) Bătaie. 18 (Ccr) Loc unde a fost lovit cineva sau ceva Si: contuzie, rană, (îvp) pălitură. 19 (Îs) ~ de topor Scobitură pe care unii cai o au la marginea de sus a gâtului, înainte de a se uni cu greabănul, considerată un defect care micșorează valoarea animalului respectiv. 20 (Fig) Prejudiciu adus intereselor unei persoane. 21 (Fig; pex) Știrbire a onoarei cuiva. 22 (Fig) Mijloc de a scădea valoarea unei păreri, a unei teorii etc. 23 (Îe) A da (cuiva) o ~ A acționa în detrimentul cuiva, producându-i o pagubă, o vătămare. 24 (Îe) A primi o ~ A fi supus unei acțiuni care aduce o pagubă, o vătămare. 25 (Rar) Pedeapsă de la Dumnezeu. 26 Șoc provocat de o nenorocire. 27 Izbire puternică de un obstacol. 28 (Mpl) Izbire repetată a unui obiect de un altul, pentru a-l prelucra sau a-l repara. 29 (Mpl) Bătaie repetată într-un corp tare. 30 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (29). 31 (Mpl) Bătaie repetată a vâslelor în apă. 32 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (31). 33 (Mpl) Bătaie repetată a aripilor în aer. 34 (Mpl) Zgomot produs de o lovitură (33). 35 (Mpl) Bătaie repetată într-un gong. 36 (Mpl) Mișcare de oscilație a unui pendul. 37 (Mpl) Atingere a limbii clopotului de pereții acestuia. 38 (Pex) Sunet ritmic produs de gong, de ceasul cu pendul, de clopot. 39 (Mpl) Bătaie ritmică cu ciocănelul în toacă. 40 (Pex) Sunet produs de bătaia toacei. 41 (Mpl) Lovire (18). 42 (Rar) Ieșire bruscă a aerului inspirat, în momentul expirației. 43 (Fig) Fiecare dintre bătăile inimii sau ale pulsului. 44 Lovire (21). 45 (Înv) Încăierare. 46 (Mil; șîs) ~ militară Atac puternic asupra inamicului în scopul zdrobirii lui și al capturării armamentului său. 47 Atac îndrăzneț venit prin surprindere. 48 (Îs) ~ de stat Act de violare a constituției prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat. 49-50 (Îs) ~ de bursă (Speculație îndrăzneață sau) schimbare bruscă a cursurilor bursei. 51-52 (Îs) ~ de teatru (Acțiune sau) întâmplare bruscă și neașteptată, care șochează sau impresionează profund. 53 (Îe) A da ~ra sau a da (rar, a face) o ~ A obține un succes important și neașteptat. 54 (Fig) Faptă a unui răufăcător Si: crimă, furt, tâlhărie. 55 (Pop) Acces al unei boli. 56 (Pop; șlp) Epilepsie. 57 (Pop) Paralizie. 58 (în credințele populare; îs) ~ de iele Paralizie a unei jumătăți a corpului, atribuită ielelor Si: hemiplegie, (reg) dambla, pocitură. 59 (Fig) Supărare. 60 (Fig) Nenorocire. 61 (Pop) Dezlănțuire a unor fenomene atmosferice Si: (înv) lovire (28). 62 (Fig; îs) ~ de trăsnet Întâmplare neprevăzută. 63 (Fig; îas) Vorbă neașteptată. 64 (La unele jocuri de cărți) Figură la care fiecare jucător dintr-o partidă contribuie cu o carte, una dintre cărțile jucate bătând pe celelalte. 65 (La unele jocuri de cărți; ccr) Carte care asigură jucătomlui ei succesul într-o lovitură (64). 66 (Spt) Ansamblu de mișcări rațional coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obținerii unui maxim de eficacitate. 67 (Spt; îs) ~ de pedeapsă Sancțiune acordată de arbitru pentru o incorectitudine comisă de un jucător al unei echipe, care constă într-o lovitură (66) executată de adversar în condiții avantajoase. 68 (Spt; îs) ~ de colț Lovitură (67) executată dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei de apărare, de către un jucător al echipei de atac Si: corner. 69 (Spt; îs) ~ la poartă Încercare de a înscrie un punct. 70 (Spt; îs) ~ de picior căzută Dropgol. 71 (Thl; îs) ~ de berbec Creștere a presiunii unui lichid dintr-o conductă, produsă prin închiderea bruscă a unei supape.

SRIVIJAYA (SRI VIJAYA), stat asiatic (sec. 7-14) situat în partea de SE a continentului, ai cărui conducători, în perioada de maximă expansiune terit. atinsă în timpul dinastiei Sailendra (Çailendra) (sec. 9-11), își exercitau autoritatea asupra celei mai mari părți din arh. indonezian și Pen. Malacca, stăpânirea lor constituindu-se într-un adevărat imperiu maritim ce-și avea nucleul în ins. Sumatera. Datorita poziției sale geografice deosebit de favorabile – între altele domina str. Malacca care făcea legătura dintre Oc. Indian și Marea Chinei de Sud -, și a relațiilor cu celelalte state din SE asiatic, cu Imperiul Chinez și statele indiene, precum și cu diferite zone din Orientul Apropiat și Mijlociu. Imperiul S. a fost un factor deosebit de activ în comerțul maritim internațional, iar locuitorii lui, adepți ai budismului mahayana, au cunoscut lungi perioade de prosperitate. După ce a reușit să zdrobească (în c. 1006) tentativa statului javanez Mataram de a i se substitui la hegemonie în arh., statul S. a fost invadat în 1025/1026 de trupele marelui dinast Chola Rajendra I (1014 SAU 1016-1044), rivalul in indian cel mai puternic al S. în comerțul maritim internațional, care au cucerit orașul-capitală, luând captiv pe regele Sangrama Vijayattunga Varman, precum și bogate prăzi, punând capăt supremației sale. Treptat , terit. S. s-a fărâmițat; la mijlocul sec. ajunge tributar față de statul Madjapahit, iar în 1376 el apare menționat pentru ultima oară în documentele vremii.

Tudose Foarte puțin folosit astăzi, Tudóse continuă la noi numele personal gr. Theodósios, fem. Theodosia, atestat înaintea epocii creștine și încadrat în aceeași familie a teoforicelor ca și Theódoros (→ Tudor). Mai mult decît atît, cele două nume sînt chiar și sinonime: primul element theós „zeu” este alăturat lui dósis care înseamnă „dar” ca și doron din Theodoros. Dar dacă acesta din urmă a avut șansa de a deveni unul dintre numele de botez frecvente în Europa, Theodosios a fost mult mai puțin folosit și într-o arie mult mai restrînsă. Intrate în onomasticonul creștin prin cultul cîtorva martiri și martire mai puțin cunoscute și devenite calendaristice, numele apar sporadic atît în apusul cît și în răsăritul Europei. Venit la noi prin filieră slavă și atestat sub diverse forme încă din sec. 15 (Todos, Todosie, Todosia, Tudosica, Tudos(e), Dosei, Dosin etc.), numele apare arareori astăzi ca prenume, mai ales sub formele culte Teodosie, Teodosia. ☐ Germ. Theodosius, Theodosia, it. Teodosia, Teodosio, magh. Teodózia, bg. Teodosi(i), Teodosia etc. ☐ Teodosie Rudeanu, boier cărturar din sec. 16-17, cronicar al lui Mihai Viteazul, Theodosiu I sau cel Mare, împărat (Imperiul roman de apus); după ce reunește pentru ultima oară imperiul în 394, peste un an îl împarte între fiii săi Arcadiu (în Orient) și Honoriu (în Occident). ☐ Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie; Hagi Tudose, cunoscut personaj al lui B. Ștefănescu-Delavrancea din povestirea și piesa cu același nume.

What is writ, is writ (engl. „Ce-i scris e scris”) – Byron, Pelerinajul lui Childe Harold (IV, 185). Poetul spune în încheiere: „Sarcina mea s-a terminat, cîntecele mele au încetat, glasul meu stîrnește ecoul pentru ultima oară. Trebuie să întrerup un vis prea mult prelungit, trebuie să sting lampa care mi-a adus lumină în umbrele nopții. Ce-i scris, rămîne scris!” Se citează, spre a confirma gîndurile, hotărîrile, părerile așternute pe hîrtie. Vezi: Quod scripsi… LIT.

HAȚIEGANU 1. Emil H. (1878-1959, n. Tritenii de Sus, jud. Cluj), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1945). Prof. univ. la Cluj. Membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Membru marcant al Partidului Național Țărănesc. În 1940, rămas în partea ocupată a Transilvaniei, este ales în fruntea comunității naționale a românilor; a fost arestat și deținut la Budapesta și Györ (1944-1945). De mai multe ori ministru, ultima dată ca reprezentant al P.N.Ț. (ministru de stat în guvernul Groza, 1946). Deținut politic (1948-1955). 2. Iuliu H. (1885-1959, n. sat Dârja, jud. Cluj), medic român. Frate cu H. (1). Acad. (1955), prof. univ. la Cluj, unde a creat o prestigioasă școală de medicină internă. Cercetări privind formele viscerale ale sifilisului („Sifilisul visceral medical”), diverse afecțiuni ale tubului digestiv, tulburările psihosomatice la femeie („Clinică și patologie medicală”). Împreună cu I. Goia, a condus redactarea unui important tratat de semiotică și patologie medicală.

DATĂ² dăți f. Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repetă; oară. O singură ~. Ultima ~. ◊ De altă ~ din trecut; de cândva. O ~ pentru totdeauna definitiv; categoric. De fiecare ~ de câte ori are loc. De ~a aceasta în cazul de față. /<fr. date

instanță sf [At: (a. 1735) IORGA, S. D. XII, 231/31 / V: (înv) ~ție, inștanție, istanție, îștanție / Pl: ~țe / E: fr instance, lat instantia] 1 (Trs) Cerere. 2 Memoriu înaintat unei autorități judecătorești pentru rezolvarea unui litigiu. 3 (Îvp; îe) A băga ~ție A depune plângere. 4 (Reg; rar) Judecătorie. 5 (Șîs ~ judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. 6 (Îs) Prima ~ Instanță în compentența căreia este judecarea unui proces pentru întâia oară. 7 (Îe) În ultimă ~ În cele din urmă. corectat(ă)

făt, fecior
În locul vechiului puer, cu femininul puella, limba română a păstrat pe făt, feminin fată. În textele vechi, făt avea încă înțelesul de „fecior”. În franțuzește, cuvîntul pentru „fată” a fost schimbat de cîteva ori în decursul ultimelor secole, pentru că rînd pe rînd cuvintele care denumeau această noțiune au fost folosite ca eufemisme și chiar prin aceasta au căpătat sens peiorativ (Kr. Nyrop, Gramm. hist. de la langue française, Copenhague, vol. IV, 1913, p. 302). În romînește, dimpotrivă, cuvintul fată s-a păstrat, iar termenul masculin a fost schimbat de mai multe ori. Bănuiese că făt a fost eliminat din cauza omonimiei cu făt „ceea ce fată un animal” (după părerea mea, nu avem aici cuvîntul vechi, ci un postverbal romînesc al lui făta). Devenind peiorativ, făta a antrenat după el și pe făt, pe cînd fată, nefiind omonim cu abstractul verbal, a putut fi menținut cu sensul vechi. Făt s-a păstrat numai în expresii fixe (făt-frumos, fătul meu etc.), unde sensul era precizat de context. În locul lui s-a putut folosi fecior, care era diminutiv. Toate dicționarele noastre văd în fecior, fecioară reprezentanți ai lat. *fetiolus, *fetiola, care n-au lăsat urme în nici o altă limbă romanică; de aceea cred că pe bună dreptate REW le consideră derivate romînești. Nimic nu împiedica limba romînă să formeze de la făt derivatul diminutiv fecior, așa cum de la vînăt a format pe vinecior. Deoarece fată s-a menținut, femininul fecioară a putut căpăta un sens special, pe cînd fecior a luat locul lui făt. Totuși, deoarece fată avea alături pe fecioară (cu tot sensul special al acestuia din urmă), fecior a putut fi găsit insuficient pentru a face opoziția cu ambele. De aceea, alături de fecior, au apărut, după regiuni, băiat, copil, prunc, indiferent de originea lor.

microelectronic, -ă adj. (electron.) Referitor la microelectronică ◊ „Specialiști din S.U.A., cercetând posibilitățile de ameliorare a condițiilor de fabricare a componentelor microelectronice – extrem de sensibile la impurități în cursul procesului tehnologic – au ajuns la concluzia că fumătorii expiră, chiar și la câteva ore după consumarea ultimei țigări, de 40 de ori mai multe elemente poluante decât cei nefumători.” R.l. 5 VII 84 p. 6 (din engl. microelectronic; DMC 1967; DEX-S)

superior, ~oară [At: (a. 1725) URICARIUL, V. 407/24 / P: ~ri-or / Pl: ~i, ~oare / E: lat superior, fr supérieur] (Îoc inferior) 1 smf Persoană care conducea o mănăstire catolică. 2 smf (Pex) Stareț. 3 sm Cleric cu obligații didactice și de conducere într-un seminar teologic. 4-5 smf, a (Pgn) (Persoană) care are într-o ierarhie, un rang mai mare decât alte persoane. 6 a (D. locuri, d. regiuni, d. teritorii, d. forme de relief etc. sau d. obiecte, d. construcții ori ființe sau părți ale acestora) Care este așezat în spațiu mai sus decât un punct de referință. 7 a (D. locuri, d. regiuni ori ființe sau părți ale acestora) Așezat peste ceva. 8 a (La oameni; îs) Membru ~ Mână¹. 9 a (La animale; îae) Unul dintre cele două membre din față. 10 a (D. părți ale unei țări) Aflat în nord Si: de sus. 11 a (D. cursul apelor curgătoare sau d. bazine hiddrografice ale unei ape curgătoare) Aflat mai aproape de izvor decât de vărsare. 12 a, av (D. oameni sau d. firea, d. însușirile, manifestările, acțiunile, creațiile etc. lor) (Considerat) mai sus pe scara valorilor față de un punct de referință. 13 av În mod superior (12). 14 a (D. oameni sau d. firea, d. însușirile, manifestările, acțiunile, creațiile etc. lor) Care (este considerat că) se distinge net prin trăsături proprii Si: ales (15), deosebit (5), distins (1), excepțional (5), extraordinar (5), neobișnuit, rar, (liv) proeminent. 15 av În mod superior (14). 16 a (D. comunități, grupuri sau sisteme sociale etc.) Care este la un nivel (mai) înalt din punct de vedere economic, politic, cultural, administrativ etc. 17 a (În vechea organizare a învățământului; îs) Curs ~ (sau rar) clase ~oare Ciclu care cuprindea ultimele 3 (sau 4) clase din cursul de 7 (sau 8) ani ai învățământului liceal. 18 a (Îs) Învățământ ~ Treaptă de învățământ care urmează liceului și care cuprindde universități și institute. 19 a (Îs) Studii ~oare Studii de învățământ superior (16) Si: studii universitare. 20 a (Îs) Matematică (sau algebră) ~ Parte a matematicii care folosește metode de cercetare foarte complexe. 21 a (Îs) Registru ~ Registru muzical care cuprinde sunetele cele mai înalte ale vocii sau ale unui instrument. 22 a (D. produse, de obicei, alimentare) Care este de (foarte) bună calitate Si: ales (2), extrafin (2), fin (4), selectat, selecționat Vz sortat², triat. 23 a Care este mai mare (ca număr, dimensiuni etc.). 24 a (D. forțe, legi sau d. principii, interese etc.) Care e mai presus de.... 25 a (D. forțe, legi sau d. principii, interese etc.; pex) Care este (foarte) important.

suprem, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: lat supremus, fr suprčme] 1-2 smf, a (Ceea ce este) cel mai înalt, cel mai bun, cel mai mare etc. 3-4 smf, a (Ceea) ce există în cel mai înalt grad. 5-6 smf, a (Ceea) ce este cel mai de seamă, cel mai important. 7 a Care este mai presus de toate Si: (fam) superlativ Vz absolut (1), necondiționat, suveran. 8 a (Îs) Ființă ~ă (sau judecător, creator ori mire ~) Dumnezeu. 9 a (Pex) Ultim. 10 a (Îs) Moment (sau rar, minut, clipă) ~(ă) Moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. 11 a (D. unități de timp) Care este la sfârșitul vieții. 12 a (Îs) Onoruri ~e Funeralii. 13 a (Îs) Voință ~ă Ultimele dispoziții ale unui muribund. 14 a Care se referă la ultimele clipe ale vieții. 15 a Care are gradul cel mai înalt într-o ierarhie. 16 a (Îs) Tribunal ~ (sau, înv, curte ~ă) Instanță care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară.

TESTAMENT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)

PĂRÍNTE (lat. parens, -ntis) s. m. 1. Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; (la pl.) tata și mama în raport cu copiii. ♦ Strămoși, străbuni. 2. Întemeietor al unui neam; inițiator, fondator al unei științe, al unei mișcări culturale etc. ♦ Părinții Bisericii = învățătorii și scriitorii vechii Biserici creștine, ca martori și reprezentanți cu autoritate ai tradiției doctrinare a Bisericii, care pe baza scripturilor și a tradiției au elaborat ansamblul doctrinelor creștinismului. Ei nu sunt doar episcopi și scriitori, ci se disting prin valoarea doctrinei lor, prin sfințenia vieții lor și aprobarea Bisericii. Epoca P.B. începe în sec. 2 cu părinții apostolici și se încheie în sec. 7 și 8 cu Grigorie cel Mare, în Occident, și Ioan Damaschin, în Răsărit. ◊ Părinții Apostolici = grup de scriitori creștini care au fost ucenici direcți ai sfinților apostoli ori ai ucenicilor acestora au înregistrat ultimele ecouri ale generației apostolice și ale căror scrieri au fost considerate multă vreme egale în rang cu cele canonice din „Noul Testament”, unele fiind chiar introduse temporar în canon (Clement Romanul, Ignatie Teoforul, Policarp, Barnaba ș.a.). Noțiunea și titlul de p. a. au apărut în sec. 17, la savantul francez Jean B. Cotelier, care a editat pentru prima oară împreună acele scrieri. ◊ Părinții Capadocieni (sau Neonicenieni) = părinți ai Bisericii care și-au desfășurat activitatea literară și pastorală în Capadocia (Vasile de Cezarea, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa) și au explicat „dogma de la Niceea”, raportul dintre substanța divină unică și cele trei persoane ale Treimii. Cu ei sunt stabilite definitiv doctrinele de bază ale creștinismului și terminologia trinitariană. V. și patristică. 3. Preot, călugăr.

RESPINGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge; neadmitere, neacceptare, refuz. Respingerea cererii. ♦ (Neobișnuit) Dezgust, repulsie. Zaharia Duhu simți din nou, pentru fostul lui camarad de școală, respingerea și dușmănia care îl încercau de cîte ori dăduse ochii cu el în ultimii ani. C. PETRESCU, R. DR. 177. 2. (Fiz.; în opoziție cu atracție) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. Între două corpuri încărcate cu sarcini electrice de același nume se exercită o respingere.

STRIVIT, -Ă, striviți, -te, adj. 1. Zdrobit, sfărîmat (prin apăsare sau prin lovire). Iordan era cu capul sîngerat și strivit. L-au întins sus pe mal. SADOVEANU, M. C. 12. Era un moșneag... care... așeza picioarele rupte ori mînile strivite. ȘEZ. IV 185. ♦ Turtit. Ultimele flori, cîțiva maci striviți și poate trei sau patru fire de albăstrele le ofer cheferistului cu lampă. SAHIA, N. 26. 2. Fig. (Despre oameni) Apăsat, copleșit, înfrînt, doborît. (Substantivat) Era un învins, un strivit, în marea armată a nefericirii necunoscute. SADOVEANU, O. VIII 156.

spart¹ sns [At: MIRON COSTIN, O. 173 / E: sparge] 1-4 Spargere (3-6) 5 (Îe) La (sau, rar, către, în) ~ul târgului (ori, rar, bâlciului, iarmarocului, oborului) În ultimul moment. 6 (Îae) La sfârșit. 7 (Îae) Prea târziu. 8-32 Spargere (9-14, 17-18, 27-29, 33, 36-47). 33-34 (Rar) Spargere (30-31).

Barbă-Albastră – titlul unei povestiri de Perrault, după numele eroului principal: Barbe-Bleue. Sadic și bestial, el și-a sugrumat cele șase neveste pe care apoi le-a spînzurat în „cabinetul negru”. Căsătorit a șaptea oară, a fost omorît de frații ultimei soții care descoperise îngrozită cadavrele celorlalte femei. Barbă-Albastră a devenit în literatură și publicistică o expresie prin care e desemnat un aventurier fără scrupule, un escroc sentimental. Vezi: Casanova și Don-Juan. LIT.

voință s.f. 1 Facultatea de a determina, de a orienta conștient activitatea proprie spre anumite scopuri; capacitatea de a decide, de a hotărî asupra propriilor acțiuni; voire, vrere. De aici..., greutatea de a descoperi legi pe terenul psihic printr-o libertate oarecare a voinții (PHIL.). ♦ Puterea de a hotărî a divinității, manifestată în legile universului, în determinarea acțiunii oamenilor etc. E vesel și sănătos – un om pe care-l vezi pătruns de cea mai sinceră și mai adîncă încredere în dreptatea și voința lui Dumnezeu (CAR.), ♦ fig. Era o voință crîncenă în cîntecul acesta, altfel prea domol, care-l făcea să aibă tărie de fanfară (CA. PETR.). 2 (Trăsătură de caracter manifestată prin) hotărîre și perseverență în acțiuni, în realizarea scopului propus. Puterea nu-i stă în talent, ci în voință (CAR.). 3 Ceea ce vrea, ceea ce hotărăște cineva; hotărîre, decizie, voie, vrere. Voința jucătorului nu trebuie să se amestece întru nimic: numai de caprițiul oarbei întîmplîri să atîrne cîștigul (CAR.). 4 Intenție, dispoziție de a face, de a întreprinde ceva; scop, țintă; predispoziție. Îți sărut mîna pentru voința ce ai de-a mă face fericit (EMIN.). ♦ Voință politică = disponibilitatea de a pune în practică anumite proiecte pentru a respecta angajamentele politice (electorale), ♦ loc. adv. Cu voință sau după voința ta (sau a sa etc.) = din proprie inițiativă; intenționat, voit. Înaltă, elegantă, cu mersul ușor unduit, oprit parcă cu voință de la mișcări precise (PAPAD.). Fără voință = involuntar, neintenționat; inconștient. Tatăl își lăsă palma în părul bălan al coconului, ca din întîmplare și fără voință (SADOV.). 5 Dorință, poftă, chef de a face sau de a obține ceva. Mi se-mplinea orice dorință, Era o lege-a mea voință (MACED.). ♦ Voința (cea) (mai) de pe (sau din) urmă ori cea de pe urmă voință, ultima voință a cuiva, ultimele voințe ale cuiva = ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. Are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească voința cea mai de pe urmă a moșului vostru (CR.). ♦ Loc.adv. După voință sau după voința cuiva = conform cu dorințele, cu trebuințele sau cu necesitățile cuiva; pe placul sau pe gustul cuiva; la libera alegere a cuiva. Femeia nu-și poate retrage, după voință, partea de suflet pe care a adus-o în contopirea iubirii (VIANU). 6 (mai ales precedat de prep. „împotriva”, „fără”, „cu”) Consimțămînt, permisiune, acord. Regret numai că atunci n-am rămas acasă, chiar împotriva voinței tatii (REBR.). • pl. -e. / voi³ + -ință.

OARĂ¹ (pl. ori) sf. Dată: întîia ~; prima ~; a doua ~; ultima ~; cea din urmă ~; de trei ori; de cinci ori cinci fac douăzeci și cinci; de multe ori; de nenumărate ori; de câte ori; de atîtea ori; 👉 BUNĂOARĂ, ADESE'ORI, ALTE'ORI, ARARE'ORI, UNE'ORI (lat. hora).

diviziune, termen generic aplicat la împărțirea sau fracționarea după reguli specifice a unor elemente ale muzicii: 1. D. normală a valorii* notelor este binară*, dacă nota* întreagă se împarte prin 2, 4, 8 etc., în care caz se determină grafic ritmul* binar (cu accente (II, 7) din 2 în 2 elemente ritmice). 2. D. normală a notei întregi cu punct este ternară*, dacă împărțirea se face cu 3, 6, 12 etc., în care caz se determină grafic ritmul ternar (cu accente din 3 în 3 elemente ritmice). Nu numai nota întreagă (cu sau fără punct) poate fi împărțită ca mai sus, ci și diferitele ei fracțiuni. Există și d. excepționale sau neregulate ale ambelor valori, cu care se obțin diferite efecte expresive-ritmice. Ex.: trioletul*. Alte d. excepționale ale valorii notelor sunt cvartoletul*, cvintoletul*, sextoletul* etc. 3. D. octavei*, v. gamă; mod; tetracord; pentacord. 4. D. intervalelor* se efectuează, în sistemul egal temperat*, în părți egale sau neegale. Ex.: secunda* mare (tonul*) se împarte în două secunde mici (semitonuri*) egale, dar octava se poate împărți fie în intervale egale (12 semitonuri sau 6 tonuri sau 4 terțe* mic sau 3 terțe mari), fie neegale (1 cvartă* + 1 cvintă* sau 1 terță mare + 1 sextă mică). În sistemele netemperale* nici un interval, de orice mărime, nu se poate diviza în părți egale, ceea ce a constituit unul din motivele principale ale părăsirii lor și adoptării sistemului egal temperat. 5. (acustică). În timpul vibrației unei coarde sau a unei coloane de aer dintr-un tub sonor are loc o d. spontană a coardei sau a coloanei de aer, în elemente de 2, 3, 4,... ori mai mici. D. prin 2 produce octava sunetului fundamental; prin 3, cvinta octavei; prin 4, cvarta cvintei octavei etc. În final, această d. dă naștere seriei sunetelor armonice*. 6. (ist.) D. armonică (geometrică) și d. aritmetică, după concepția lui G. Zarlino, bazată pe fenomene acustice, reprezintă cele două moduri opuse în care pot vibra coardele sau aerul dintr-un tub sonor. D. arm. (notată convențional: 1: 1/2: 1/3: 1/4 etc.) pleacă de la fracționarea regulată a unei coarde sau, ceea ce este totuna, de la o serie de coarde de lungimi tot mai mici, corespunzătoare rapoartelor din paranteză. Ultimele trei coarde produc acordajul* perfect major* pe tonica* do. D. aritmetică (notată convențional: 1: 2: 3: 4 etc.) pleacă de la o serie de coarde cu lungimi de 2, 3, 4,... ori mai mari decât cea mai scurtă. Ultimele trei coarde produc acordul perfect minor* pe tonica la. În alcătuirea celor două serii de sunete, unde Zarlino recunoaște existența tuturor intervalelor consonante* pe care le admite, constă din așa-numita dualitate arm. (v. dualism). După evidențierea ca atare a sunetelor arm. în sec. următor și după confirmarea lor științifică de către fizicianul J. Sauveur (1701), s-a văzut că acestea erau tocmai sunetele corespunzătoare d. arm. zarliniene. Ele au fost numite armonice superioare, pentru a le deosebi de cele inferioare, corespunzătoare d. aritmetice. Deși nici un fapt experimental nu a putut demonstra existența obiectivă distinctă a armonicelor inferioare, ele au fost considerate de unii teoreticieni din sec. 18 (J.-Ph. Rameau, G. Tartini ș.a.) ca geneza naturală a acordului și a modului min., datorită paralelismului originii lor cu armonicele superioare.

EPISOD, episoade, s. n. 1. (Într-o operă literară) Acțiune secundară într-o operă narativă ori dramatică sau un fragment din acestea. În ultimul episod al romanului, autorul înfățișează convorbirea dintre Petrescu și meșterul Roman Lupu. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/3. ♦ (În drama veche grecească) Parte a acțiunii delimitată prin intervențiile corului. ♦ Frază muzicală de importanță secundară, intercalată între principalele părți ale unei compoziții, pentru a aduce o variație. 2. Întîmplare din viața cuiva; incident. În neclintirea aceasta leneșă a practicii vechi cu undița, cîte un crap ruginit amesteca un episod dramatic. SADOVEANU, V. F. 64. Sînt două scene, ori două episoade din viața bucureșteană a lui Soleanu, pe care le vom atinge. GHEREA, ST. CR. I 276. Istoria prințului Vasilie înfățoșează niște episoade atît de tragice. NEGRUZZI, S. I 283. – Pl. și: (învechit) episode (ODOBESCU, S. III 78). – Variantă: epizod s. n.

numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.

cambiata (cuv. it., < cambiare, „a schimba”), denumire dată în sec. 18 de teoreticianul J.J. Fux unei formule melodice frecvent întâlnită în muzica Renașterii*. În mod esențial, această formulă conține o disonanță* de pasaj (v. note de pasaj) continuată în mod neregulamentar prin salt*, iar termenul se referă la schimbarea produsă în succesiunea notelor formulei inițiale de pasaj. În stilul palestrinian, c. descrie o mișcare descendent-ascendentă, pornind de la o consonanță* de timp (I, 2) sau fracțiune de timp care, coboară treptat la o pătrime* slabă, de obicei disonantă ( nota c. propriu-zisă) de la care sare apoi o terță* în aceeași direcție la o consonanță, pentru a se reîntoarce treptat în direcție ascendentă. Notele constitutive ale acestei formule pot avea durate* diferite, determinând ritmizări variate, nota c. propriu-zisă este însă întotdeauna o pătrime slabă. De cele mai multe ori, c. este formată din patru note, dar atunci când ultima este o disonanță sau nu are decât durata unei pătrimi, i se mai adaugă o a cincea notă în mers treptat ascendent. Până la cristalizarea în această formă, c. a îmbrăcat diverse aspecte, întâlnite mai ales în stilul polifoniștilor flamanzi (v. neerlandeză, școală) (c. din trei note, c. în mers ascendent), care au ieșit din uz în polif. sec. 16 și în stilul palestrian. V. broderie.

NICHOLSON [níkəlsn], Jack (n. 1937), actor american de film. Unul dintre cei mai talentați actori contemporani, capabil să interpreteze orice partitură, de la comedie la tragedie („Easy Rider”, „Cinci piese ușoare”, „Ultimul detaliu”, „Chinatown”, „Profesiunea: reporter”, „Poștașul sună întotdeauna de două ori”, „Iarba dracului”). Premiul Oscar: 1975 („Zbor deasupra unui cuib de cuci”), 1983 („Vorbe de alint”), 1998 („Mai bine nu se poate”).

ATÂT, ATÂTA, atâți(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, așa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și... Atât..., cât și... = și..., și...; nu numai..., ci (și)... Tot atât = același lucru, totuna, egal; indiferent. Încă pe atât = dublu. 2. (Indică o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost, se spune pentru a arăta ivirea iminentă a unei neplăceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că..., cu singura deosebire că... Cu cât..., cu atât = pe măsură ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în măsura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îți spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuiește un nume sau o propoziție, exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai merele...? -Atâta! ◊ Expr. Nici atâta = și mai puțin. Atâta(-i) tot sau atâta și nimic mai mult = asta e! cu asta am încheiat! să nu aștepți mai mult! 2. (Înlocuiește un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de făcut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este așa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ◊ Loc. adv. De atâtea ori = așa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot să spun. ◊ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor și atâtora] – Lat. eccum-tantum.

Petru (c. 10 d. Hr. – 67 d. Hr.), sfânt, unul dintre cei 12 apostoli, n. în Betsaida Galileii, fiul lui Iona și frate cu Andrei. De meserie pescar, a fost chemat de Iisus să devină „pescar de oameni”, schimbându-i numele din Simon în Petru (Chefa sau Chifa „piatră”). Entuziast și tare în credință, se leapădă de Iisus când este prins, dar la cântatul cocoșilor se căiește amar. Este reabilitat după Înviere și primește din partea apostolilor întâietatea de vârstă. A propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până la Babilon și, în ultima parte a vieții, la Roma, unde a stat de două ori în temniță și unde a fost martirizat o dată cu Pavel la 29 iunie 67, fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări păstrate în Faptele Apostolilor, a mai scris două epistole, care-i poartă numele. ◊ Întâia și a doua epistolă sobornicească a sfântului apostol Petru v. epistolă. Bis. îl sărbătorește la 29 iunie.

FINISÁRE (< finisa) s. f. Ultima fază sau ultimul grup de faze din procesul tehnologic de fabricație, de confecționare ori de execuție a unui obiect, a unei construcții etc., prin care li se dă aspectul, forma și dimensiunile definitive.

ATÂT, ATÂTA, atâți(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. pron. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea măsură, așa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ◊ Expr. Atât..., cât... = în același grad, număr, preț etc. ca și. Atât..., cât și... = și..., și,...; nu numai..., ci (și)... Tot atât = același lucru, totuna, egal; indiferent. Încă pe atât = dublu. 2. (Indică o gradație; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rău) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ți-a etc.) fost, se spune pentru a arăta ivirea iminentă a unei neplăceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) că... = numai că..., doar că..., cu singura deosebire că... Cu cât..., cu atât = pe măsură ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în măsura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îți spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuiește un nume sau o propoziție, exprimând o măsură, o cantitate etc.) Cum dai merele? – Atâta! ◊ Expr. Nici atâta = și mai puțin. Atâta(-i) tot sau atâta și nimic mai mult = asta e! cu asta am încheiat! să nu aștepți mai mult! 2. (Înlocuiește un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de făcut. III. Adj. pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este așa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ◊ Loc. adv. De atâtea ori = așa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot să spun. ◊ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor și atâtora] – Lat. eccum-tantum.

para³ sf [At: NECULCE, L. 382 / V: (reg) păra, părauă / Pl: ~ale, (reg) ~auă / E: tc para] 1 (Înv) Monedă turcească mică, de argint, care a circulat în țările române și a cărei valoare era egală cu a patruzecea parte dintr-un leu (1) nou. 2 (Înv) Unitate divizionară monetară românească egală cu a suta parte dintr-un leu (3) vechi. 3 Ban de valoare mică. 4 (Pop; îs) La o ~ cinci Ruletă. 5 (Îlav) Până într-o ~ sau până la (o) ~ Până la ultimul ban. 6 (Îe) A nu avea (nici o) ~ (chioară sau frântă ori de ac) A nu avea bani. 7 (Îae) A fi sărac. 8 (Îe) A ști câte ~le face (cineva) A ști că cineva nu prețuiește prea mult. 9 (Reg; îe) A nu ști (sau a nu vedea) câte ~le face sfanțul A nu prețui ceva sau pe cineva la timpul potrivit. 10 (Îe) A nu(-i mai) face (pielea nici) două ~le sau a nu plăti două ~le ori a nu face ~le (sau nici o ~ chioară) ori (reg) a fi trei de o ~ A nu avea nici o valoare. 11 (Îe) A lega ~aua cu zece noduri A fi zgârcit. 12 (Fam; îe) A lua (sau, reg, a apuca) la trei -le (pe cineva) A-i cere socoteală cuiva pentru ceea ce a făcut. 13 (Îe) A lua la (sau în ) trei ~le (pe cineva) A-și bate joc de cineva. 14 (Îe) A face (pe cineva) de trei (sau de două) ~le A certa aspru pe cineva. 15 (Fam; îe) Ca o ~ Fără discuție Si: (fam) ca un leu. 16 Monedă. 17 (Reg) Bancnotă. 18 (Fam; mpl; lsg csc) Bani. 19 (Pex) Avere. 20 (Îe) ~le bune Bani mulți. 21 (Fam; îe) A face ~le A fi de preț. 22 (Reg) Model de împletitură de ciorapi, făcută cu andrelele.

sfârșitor, ~oare [At: PSALT. 337 / V: svâ~ / Pl: ~i, ~oare / E: sfârși + -tor] (Înv) 1 sm Înfăptuitor. 2 a Care are drept ultimă consecință sau rezultat final.

BUCLĂ s. f. 1. șuviță de păr răsucită; cârlionț, zuluf. 2. parte a ochiului unui fir în timpul tricotării. 3. curbă la racordarea aliniamentelor unei serpentine. ◊ cotitură a unui curs de apă. 4. parte dintr-un cablu, dintr-o conductă etc. având forma unei porțiuni dintr-o curbă închisă. 4. (inform.) secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori până se satisfac anumite condiții. 6. (cib.) suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintâi. (< fr. boucle)

NÚÑEZ DE ARCE [núñeθ de arθe], Gaspar (1834-1903), scriitor și om politic spaniol. De mai multe ori ministru. Poezie romantică însuflețită de idei politice și civice („Strigătele luptei”, „Ultima lamentare a lordului Byron”, „Viziunea călugărului Martin”). Drame istorice („Un braț de lemn”).

chanson de geste, formă epică medievală, asemănătoare baladei (1). Cel mai celebru exemplu îl reprezintă La Chanson de Roland (sec. 11). Simpla formulă (I) melodică folosită ca suport intonațional se repetă identic la fiecare vers. Doar ultimul vers avea o melodie proprie, cu caracter concluziv. De cele mai multe ori, c. preamărea faptele de vitejie ale unor eroi binecunoscuți.

rimă (fr. rime, din lat. rythmus), figură care face ca unitățile lexicale de la finele versurilor să se asemene, grație omofoniei ultimelor silabe accentuate (A): „Dintre sute de catarge Care lasă malurile Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile.” (Eminescu)

BUN I. adj. 1 Care are însușirile cerute (contr. RĂU, PROST): o stofă ~ă; un școlar ~; proverb: lucrul ~ anevoie se dobîndește ¶ 2 Care-și împlinește bine menirea, care poate sluji bine: o peniță ~ă; haina e încă ~ă; un leac ~ pentru friguri ¶ 3 Potrivit: loc ~ de pășune; e ~ de însurat ¶ 4 Folositor: a da sfaturile ~e ¶ 5 Mulțumitor, satisfăcător: mi-a făcut o primire ~ă; a scoate la capăt ~; iron. mi-ai făcut o treabă ~ă! na-ți-o ~ă! ¶ 6 Favorabil, priincios: un ~ prilej; ce ~ vînt te-a adus pe-aici? ¶ 7 Fericit, norocos: un an~; într’un ceas ~; adesea în urări și salutări: noroc ~! ~ă dimineața! ~ă ziua! ~ă seara! noapte ~ă ¶ 8 Care te umple de bucurie, de mulțumire deplină: o veste ~ă; care prevestește binele: un semn ~; (de-)a ~ă DLVR. DON. ¶ 9 Roditor, îmbelșugat: se anunță un an ~ pentru poame ¶ 10 Frumos, senin, fără turburări atmosferice: vreme ~ă; proverb: ziua ~ă se cunoaște de dimineață ¶ 11 De valoare, plin de merit: o scriere ~ă; o pictură ~ă ¶ 1 Priceput, iscusit, destoinic, îndemînatec, dibaciu: un ~ meșteșugar; nu e ~ de nimic ¶ 13 Plăcut la gust: mîncare ~ă; vin ~ ¶ 14 Valabil: ~ pentru două persoane; ⚖️ ~ și aprobat! formulă ce se pune pe acte sub semnătură privată, ca dovadă de aprobare; ⚚ 👉 APROBAT ¶ 15 Curat, neprefăcut, nealterat, nefalsificat, de calitate superioară: aur ~ ¶ 16 Care au curs, care au valoarea cerută: bani ~i ¶ 17 Adevărat, veritabil, de gradul întîiu (vorb. de rudenii): frate ~; mamă ~ă; văr ~; cîți tot dintr’un același tată și aceeași mamă se nasc sînt ~i LEG. CAR. ¶ 18 Care e conform cu dreapta judecată, cu morala, cu dreptatea: o faptă ~ă; a avea purtare ~ă ¶ 19 a) Îndurător, milostiv (vorb. de Dumnezeu): ~ul Dumnezeu; ~ e Dumnezeu! am nădejde în Dumnezeu! se va îndura Dumnezeu și cu mine și-mi va ajuta: b) omenos, cu frica lui Dumnezeu, milos: un om ~; are inimă ~ă; un suflet ~; proverb: cine e ~ place și lui Dumnezeu ¶ 20 a) Binevoitor, amabil, drăguț: a fost ~ cu mine; fii așa de ~ de-mi citește scrisoarea; b) de neam,de soiu ales, distins: e de familie ~ă; lumea ~ă; societatea ~ă ¶ 21 De seamă, considerabil, care aduce mult cîștig: moșia i-aduce un venit ~; a căpătat o slujbă ~ă ¶ 22 Mare: un ~ număr de oameni; o bucată ~ă de drum ¶ 23 📰 ~ de imprimat, formulă care se scrie pe ultima corectură, dîndu-se aprobarea pentru tipărit ¶ 24 ~ și rău, toată lumea; bun rău, bună rea, ori-cum ar fi: foarte-ți mulțumesc, ...că... mi-ai cinstit masa, așa ~ă rea, cum s’a putut găsi CAR.; una și ~ă, un singur lucru: el știa una și ~ă, să-și vadă țara Iui mare și lăndată ISP. ¶ 25 Atributiv și ca element de compoziție: crezu că ce-i găsit e ~ găsit EMIN.; grădinarul fu bun-bucuros să-l primească ISP.; bun-credinclos, pravoslavnic, ortodox; bună-credință 👉 CREDINȚĂ; bună-cuviintă 👉 CUVIINȚĂ; bun-gust 👉 GUST; bun-plac 👉 PLAC; bună-seamă 👉 SEAMĂ; bun-simț 👉 SIMȚ; ‡ bunăvestire, evanghelie; Buna-vestire, sărbătoare a bisericii creștine, prăznuită la 25 Martie, ca aniversare a vestirii, prin arhanghelul Mihail a nașterii Mîntuitorului, către Sfînta Fecioară, Blagoveștenie; bună-voie 👉 VOIE; bună-voință 👉 BUNĂVOINȚĂ. II. adj. Bine. așa să fie!: bun! ia acuș avem să ne înțelegem cît se poate de bine CRG.. III. sm. 1 Tatăl tatei sau al mamei, bunic: îi răspunseră că ~ii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se asemenea fleacuri ISP... IV. BUNĂ (pl. -ne) sf. 1 Mama tatei sau a mamei, bunică: Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată IK. -BRS. ¶ 2 Trans. Bine, bunătate, vorbă bună. numai în expr. cu buna, cu binele, cu binișorul. domol, cu vorbe bune: dumnea-ei îl va lua cu buna, cum știu muierile RET.; Nu-i înjuga așa cu buna pe vițel COȘB.. v. BUN (pl. -nuri) sn. Avut, bogăție: părăsindu-și casele, se ridicaseră cu tot ~ul lor BĂLC.; împăratul a început să-i făgăduiască toate ~urile din Iume ISP. [lat. bonus, – a, -u m].

vechi¹, veche a [At: COD. VOR². 14^v/13 / S și: (înv) vechie sf / Pl: ~, (înv) veche sf / E: mlp veclus (vetulus)] 1 a (Îvp ; d. ființe; îoc tânăr) Bătrân (8). 2 sm (În textele religioase; îs) Cel ~ de zile Dumnezeu. 3-4 smp (Îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 5 a Care este caracteristic unei ființe bătrâne. 6 a (Înv; d. vârstă¹) Înaintat. 7 a (D. oameni; îoc nou) Care este de mult timp într-o anumită situație. 8 a (D. oameni; îoc nou) Care deține de mult timp o anumită calitate. 9 a (D. oameni; îoc nou)Care se află de mult timp într-o anumită relație cu cineva. 10 a (D. oameni; îoc nou) Care practică de mult timp o anumită meserie. 11 a (D. oameni; îoc nou) Care exercită de mult timp o anumită funcție. 12 a (Pex) Experimentat (1). 13 a (Reg; îs) Fată veche Fată bătrână. 14 a (Rar; în stilul epistolar; în formule de încheiere) Devotat (2). 15 a Inveterat. 16 a (Îoc nou) Care există de mult timp. 17 a (Îoc nou) Care a fost făcut cu mult timp în urmă. 18 a (Îoc nou) Care se menține de mult timp. 19 a (D. rânduieli, obiceiuri, datini etc.) Care este preluat și păstrat prin tradiție Si: bătrânesc (3), strămoșesc, străbun. 20 a (Buc; îs) Ploaie veche Ploaie abundentă care ține timp îndelungat. 21 a (Îs)Vorbă (ori, îvr, zisă) veche sau (îvr) ~ cuvânt Proverb. 22 a (Îas) Maximă. 23 a (Reg; îs) Lună veche Ultima fază a lunii, când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa luminată în forma unei seceri subțiri. 24 a (Reg; îas) Înfățișarea lunii în faza „lună veche (23)”. 25 a (Mol; îas; șîs crai ~) Lună plină. 26 sn (Trs; d. lună; îe) A se întoarce pe ~ A începe să descrească. 27 a (D. argint sau rar, d. aur) Cu strălucirea estompată de timp. 28 a (D. sentimente) Statornic. 29 a (D. idei) Consecvent. 30 a (D. obiecte făcute de oameni) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau din cauza folosirii îndelungate Si: învechit. 31 a (Înv; d. pământ) Cultivat vreme îndelungată, fără întrerupere (până la secătuire). 32 a (D. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a pierdut sau este pe punctul de a-și pierde calitățile inițiale. 33 a (Pex; d. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a modificat proprietățile, devenind impropriu consumului, inutilizabil Si: alterat² (3), stricat. 34 a (D. boli) Care este contractată de mult timp (și are o evoluție lentă) Vz cronic. 35 a (De obicei precedat de art. cel; adesea îoc nou) Care există de mai mult timp (decât ...). 36 a (Îs) ~ul Testament sau Testamentul (cel) ~, Legea (cea) veche, Vechea lege, (înv) Vechea scriptură, Scriptura (cea) veche, Cartea cea veche Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu. 37 a (Îs) Lumea veche Societate dispărută sau pe cale de dispariție. 38 a (Îas) Antichitate. 39 a (Îas) Țările, popoarele din Antichitate. 40 a (Îas) Nume generic dat celor trei continente (Europa, Asia și Africa), cunoscute până la descoperirea Americii. 41 a (D. legume, cereale, furaje etc.) Din recolta anului precedent sau a anilor precedenți. 42 a (D. vin sau, rar, d. coniac) Ale cărui calități inițiale s-au ameliorat o dată cu trecerea timpului. 43 a (Mai ales despre idei, concepții etc.) Care nu mai este actual Si: demodat, depășit, învechit, perimat. 44 sn Ceea ce nu mai corespunde, aparținând unei epoci revolute. 45 a Care a existat în trecut Si: fost (2), trecut. 46 a (D. oameni) Care a avut în trecut o anumită funcție, rang, calitate cu care nu mai este învestit în prezent Si: fost (1). 47 a (D. teorii, metode, legi etc.) Care nu mai este valabil Si: fost, trecut. 48 (Îs) Anul (cel) ~ Anul (calendaristic) care s-a încheiat. 49 a (Îs) Stil ~ sau (înv) calendar (de stilul) ~ Calendarul iulian. 50 a (Îas) Metodă de socotire a timpului după calendarul iulian. 51 sn (Îlav) Pe ~ Conform stilului vechi (49). 52 a (Îvp ) Literă (sau slovă, buche) veche Literă chirilică. 53 (Rar; îs) Crai de Curtea veche Haimana (1). 54 a (D. limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată. 55 a (D. limbi) Care este cunoscut (și studiat) sub aspectul său din trecut (deosebit de cel actual). 56 a Care aparține trecutului (îndepărtat). 57 a Care este caracteristic trecutului (îndepărtat). 58 a (Spc) Care aparține Antichității Si: antic (3). 59 a Caracteristic Antichității Si: antic (4). 60 a Care ține de perioade originare, de început Si: arhaic, primitiv. 61 a (Îs) Istoria veche Parte a istoriei care studiază peristoria și Antichitatea. 62 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din trecut. 63 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din Antichitate.

stoarce [At: MINEIUL (1776), 158^v1/3 / Pzi: storc; Pfs: (înv) storșuiu / E: ml extorquere] 1-2 vtr (Complementul sau subiectul indică fructe, legume etc.) A (se) supune unei presiuni, a (se) strivi etc. cu mâinile, cu o mașină etc. pentru a (se) extrage (o parte din) sucul conținut Si: a pasa (2), a tescui (1), a zdrobi. 3 vt (Îvr; îe) A ~ (cuiva) ceapa (sau lămâia) în nas A înfrunta (pe cineva). 4 vt (C. i. obiecte, lucruri etc. îmbibate cu apă sau cu alt lichid) A răsuci, a strânge etc. manual, cu o mașină etc. pentru a face să iasă (o parte din) apa sau lichidul pe care îl conțin. 5-6 vt (Îe) A-și ~ viața sau a ~ (pe cineva) de puteri (ori de vlagă) A munci sau a face pe cineva să muncească din greu. 7-8 vt (Îae) A depune sau a face pe cineva să depună eforturi deosebite. 9 vr (Fam; îe) A-și ~ creierii (sau creierul, mintea) A se gândi intens pentru a găsi o soluție (pentru a ieși dintr-o dificultate, pentru a rezolva ceva dificil etc.) 10 vt (C. i. apa sau un lichid aflat în obiecte îmbibate) A face să se scurgă prin răsucire, strângere etc. manual sau cu o mașină etc. 11 vt (Olt; Mun; cu complementul „nasul”) A sufla (pentru a elimina mucozitățile). 12 vr (Pop; d. apa de ploaie) A se scurge (1). 13 vt (Rar; c. i. recipiente sau spații închise ori circumscrise care conțin lichide) A goli Si: (înv) a stoci (1). 14 vr (C. i. lichide care se află în circuite închise ori în vase) A lăsa să se scurgă sau a face să se scurgă până la ultima picătură. 15 vr (Ban; Trs) A se scurge (1). 16 vr (Ban; Olt; d. vite) A lepăda. 17 vt (C. i. inflamații, bube etc.) A supune unei apăsări pentru a elimina lichidul, substanța, materia purulentă etc. pe care le conține. 18 vt (C. i. lichidul, substanța, materia purulentă etc. dintr-o inflamație, dintr-o bubă etc.) A face să iasă și să curgă. 19 vr (Îrg) A strecura (1). 20 vt (C. i. substanțe vâscoase, lichide etc.) A separa de fructul, leguma sau de locul în care se află, de corpul din care face parte etc. Si: a extrage (8). 21 vt (Pex) A scoate (1). 22 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (un râu de, câteva) lacrimi (sau, rar, o lacrimă, plâns) A face (pe cineva) să plângă. 23 vt (Îe) A ~ untul (sau măduva) din cineva A scoate untul (sau măduva) din cineva Vz unt. 24 vt (Pal; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), (îrg) a scurge, (înv) a stoci (7) Vz sărăci (2, 3), exploata. 25-26 vtr (Complementul sau subiectul indică mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A (se) consuma (aproape) tot Si: a istovi, a secătui (4), a slei² (1), a vlăgui, (rar) a seca² (1), a scurge, (înv) a stoci (8) Vz sărăci, exploata. 27 vt (C. i. bani, profituri, avantaje, informații etc.) A obține cât mai mult de la cineva fără liberul consimțământ al acestuia și prin orice mijloc (de obicei prin viclenie, prin înșelăciune sau prin forță, prin amenințări etc.) Si: a extorca. 28 vt (De obicei fig sau în contexte figurate; c. i. bani, bunuri, produse etc. sau, pex, afirmații, declarații etc.) A dobândi cu mari eforturi Si: a smulge (27). 29 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor; adesea udp „de”) A face să ajungă la capăt, la limită Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca² (1), a secătui (1), a suge, a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (4) Vz sfârși. 30 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură Si: a epuiza (8), a extenua (1), a istovi, a seca², a secătui, a suge (24), a vlăgui, a zdrobi, (înv) a zămorî, (reg) a dehobi (1), a stoci (5) Vz sfârși.

ÎNCHEIETOR, -OARE, încheietori, subst. 1. S. m. (În sintagma) Încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

cel², cea [At: LET. II, 202/12 / Pl: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / E: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10-11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).

Tudor Theódoros, folosit frecvent de vechii greci cu multe secole înaintea erei noastre și păstrat în onomastica tuturor popoarelor europene, sub diverse forme, care se bucură de aceeași popularitate ca și în antichitate, se încadrează într-o bogată familie de nume teoforice compuse cu tema lui theós „zeu”. Iată o parte dintre acestea, binecunoscute și la noi: Theoklés, fem. Theokléia, rom. Tecla și Teocleia; Theókritos, – Teocrit, numele celebrului poet grec din sec. 3 î.e.n. ale cărui Idile au constituit modelul Bucolicelor lui Vergiliu; Theódoulos - Teodul; Theóktistos – Teoctist; Theóphanes – Theóphilos → Teofil; Theóphrastos – Teofrast, numele naturalistului și filozofului grec din sec. 4-3 î.e.n., autor printre altele, al Caracterelor, operă ce a influențat profund comedia europeană și a servit drept model lui La Bruyère; Theoháres – Teoharie; Theognis – Teognis, numele unui poet elegiac din Megara, sec. 6 î.e.n. etc. Dacă unele dintre acestea aparțin epocii creștine și se referă deci la dumnezeul creștin, cele mai multe aparțin perioadei vechi, păgîne și politeiste; pe lingă formațiile cu theos (întîlnit și în neologismele teocrație, teogonie, teologie, teomahie), deci cu numele divinității în general, erau și altele în care apar numele diferiților zei, ca Atena, Apolo, Hera, Isis etc. (Atenodora, Apolodor, Heracle, → Isidor etc.). Toate numele formate după acest model exprimau inițial sentimentele părinților față de divinitate la nașterea copilului, așa cum ne dovedește clar Theódoros, ai căror purtători erau la început considerați drept „daruri ale zeului” (din aceleași elemente theós și doron „dar”, dar așezate în ordine inversă, adică nominativ-genitiv, este format și Dorotheos, → Doroteia). Theódoros, al cărui corespondent feminin este Theodóra, are sinonime perfecte din punct de vedere al semnificației în antroponimia ebraică (Ionatan, Natanel) și a fost calchiat mai tîrziu în sl. → Bogdan, lat. Deodatus, fr. Dieudonné etc. Datorită semnificației sale, numele se bucură de o mare favoare printre primii creștini, o dovadă sigură fiind și numărul impresionant de martiri și martire numiți Teodor și Teodora (aproape 30) din onomasticonul creștin și din calendare. Prin cultul acestora, numele se răspîndește în toată Europa, Occidentul continuînd forma latină Theodorus, iar răsăritul Europei, forma grecească. Prin intermediar slav (v. sl. Theodor, Thedor), numele ajunge și la noi, devenind de-a lungul timpului unul dintre cele mai frecvente antroponime românești. Formele cele mai vechi atestate în documente probează că numele grecesc a pătruns la noi, fie pe cale cultă din izvoare scrise, fie pe cale orală, de la popoarele slave vecine; adăugînd apoi și alte influențe, dar mai ales diversele și numeroasele derivate sau variante apărute pe teren românesc, ajungem la o bogată familie onomastică a cărei bază este gr. Theódoros. În documentele Țării Românești este atestată forma cultă Teodor (între 1412 și 1500, cinci persoane cu acest nume), iar forma populară Toader (în calendarul popular apar două sărbători cu acest nume: Caii lui Sîn Toader și Sîn Toader, ultima fiind mobilă) apare din 1429; cel mai frecvent este însă Tudor – din 1424, cînd este atestat pentru prima oară în documente și pînă la 1500, apar nouă persoane cu acest nume, la acesta adăugîndu-se Tudoran (din 1417) și fem. Tudora (din 1492). În documentele moldovenești dinaintea și din timpul domniei lui Ștefan cel Mare este atestată o Veche formă Hodor (de aici toponimele Hodora, Hodoreasca, Hodorăști, Hodorăuți, Hodorani sau derivatele personale Hodorac, Hodorici, Hodco etc.); interpretat total nepotrivit ca o formație românească dintr-un pretins cuvînt regional (cu sensurile „odor”, „cadoul miresii” sau „claie de fin”), Hodor este în realitate forma specifică sub care apărea Theódoros la ucrainieni în sec. 14. (în secolul următor, Hodor a fost înlocuit de Fedor, dar urme ale vechii forme s-au păstrat în numele de familie ucrainene). Interesant de semnalat este și fenomenul de „migrație” a numelor de persoană, care circulă odată cu purtătorul; în anul 1483, un grămătic Hodor scrie un act domnesc la Tîrgoviște (tot în Țara Românească, în nordul Gorjului, unde apare și Foma pentru Toma, un sat poartă numele Hodoreasca). În documentele moldovenești din sec. 15, numele este foarte frecvent dar tot sub forme datorate influenței slave răsăritene: Fodor, Fedora, Fedorel, Fădor, Fedca, Fedco etc. Iată acum și alte forme sub care a circulat sau mai circulă numele la noi: Sîntoader (de la numele sărbătorii), Toader, Toadăr, Toadea, Tader, Tador, Toder, Toderaș, Toderașcu, Toderan, Toderică, Toderin, Toderiță, Todor, Todoran, Todorca, Toda, Todan, Todea, Todică, Dică, Dicu, Todilă, Todin, Todiță, Toduță, Tudor – formă veche populară și probabil cea mai frecventă, Tudorache, Tudoran, Tudorel, Tudorică, Tudur, Teder, Tivodar, Tivodor, – de influență maghiară, Toca etc. Cu frecvență apar astăzi ca prenume Tudor, Teodor (uneori cu ortografia savantă Theodor), Dorin, Doru (foarte apreciat datorită apropierii de subst. dor), Dorel, uneori Teo, împrumutat recent din Occident, fem. Teodora, Dorina, Dora etc. Dintre numele formate cu aceeași temă theó-, pe care le-am amintit la început, au circulat la noi în secolele trecute Tecla (gr. Theókleia – kleos „glorie”, răspîndit prin cultul primei martire) și masc. Teclu (astăzi nume de familie), Teodul – foarte rar (gr. Theodoulos – doulos „rob, servitor”), Teoctist, folosit doar în mediile ecleziastice (gr. Theóktistos – ktistos „creat”); Teoharie (gr. Theoháres – haris „grație, milă divină, har”). Uneori sînt apropiate de numele amintite și Teodoric sau Teodolinda; ambele sînt vechi nume germanice, primul corespunde germ. Dietrich – de unde toponimul rom. Dridu (thiud „popor”, riks „stăpîn sau puternic, bogat”), iar al doilea, germ. Dietlinde (thiod și linda „tei” sau „scut din lemn de tei”). ☐ Engl. Theodor, fr. Théodore (hipoc. Doret, Dorot, Dorin), germ. Theodor (hipoc. Theo, Ted, Teddy – ultimele sînt curente și în engleză), Theodora (hipoc. Thea, Dora), it. Teodoro, Teodora, sp. Teodor, magh. Tivadar, Teodora, bg. Todor, Todora, rus. Feodor (hipoc. Fedea), ucr. Fedor etc. ☐ Tudor Vladimirescu, organizatorul și conducătorul mișcării revoluționare de la 1821 din Țara Românească. Pictorii Theodor Aman și Theodor Pallady, scriitorul Teodor D. Speranția, marele poet Tudor Arghezi, omul de cultură Tudor Vianu. Din istoria și cultura universală: Theodoros din Focida, sec. 5 – 4 î.e.n., arhitect grec renumit datorită tholosului (templul circular) din Delfi, Theodoros din Gadara, maestru de retorică din sec. 1 e.n., Teodoric cel Mare, regele ostrogoților, Theodora, împărăteasă bizantină din sec. 6, soția lui Iustinian; inteligentă și cultă, ea a avut o influență considerabilă și decisivă asupra treburilor de stat, dinastia de origine gaelică Tudor, cea prin care se pune capăt „Războiului celor două roze”, conduce Anglia din 1485 pînă la 1603, cînd se stinge regina Elisabeta I; scriitorul Feodor Mihailovici Dostoievski, pictorul șl sculptorul Théodor Gericault, renumitul cîntăreț rus Feodor Ivanovici Șaleapin etc.

cromatism (< gr. χρῶμα [chroma], „suprafața unui corp”, „culoarea acelui corp, carnația”, apoi „culoare” în general; fr. chromatisme; germ. Chromatik; it. cromaticismo), stare a structurii* muzicale, opusă diatoniei*, constând în general din modificarea acesteia din urmă prin intermediul unor intervale* mai mici decât tonul*. A. Tipologia c. ♦ Cea dintâi definire a c. aparține muzicii antice eline (v. greacă, muzică), unde unitatea de bază a structurii, tetracordul*, era modificată, mai ales în muzica instr. a kitharei*, prin chroma = urcarea treptei imediat inferioare pilonului superior al tetracordului și apariția, în consecință, în afara semitonului* diatonic, a unui semiton cromatic și a unei secunde mărite. Tetracordul cromatic utilizează pași mai mici decât aceia ai celui enarmonic (1). Având nu doar un rol de „colorare”, c. elin constituia baza unuia dintre cele trei genuri (II). ♦ Teoria muzicii medievale a preluat c. în accepțiunea elină, mai ales în teoria muzicii bizantine*, care menține ideea unui tetracord cromatic. În Apus, reflexul acestei situații se recunoaște în teoria hexacordului* în care între hexacordum molle și xehacordum durum se vădește un contrast al treptelor diferit „alterate”. ♦ Muzicile monodice*, atât cele folc. cât și cele tradiționale ale Orientului, cunosc efectele cromatizării sub imperiul mai multor factori: modificări ale tetracordurilor diatonice, diviziuni în diverse intervale – între care și unele cromatice – ale octavei* constitutive ale unui mod (ca în muzicile indiană, persană, arabă), contraste ale treptelor la scara întregului sistem (ca în hexacord), oscilații apropiate ale treptelor. Au luat naștere astfel așa-numitele moduri cromatice sau neocromatice. O caracteristică a c. în cadrul monodiei o constituie comportarea sa „diatonică”, în sensul că sunetele alterate nu se manifestă ca niște sensibile (sau, în cel mai bun caz, doar ca microsensibile), evitând de cele mai multe ori juxtapunerea* sunetului alterat cu cel natural*, printr-o „formulă cromatică întoarsă” (Messiaen). ♦ În folclor, c. este rareori direct, fiind despărțit, în consensul structurii modale diatonice, de intervale mai mari. C. treptat de „alunecare”, apare totuși în portamente* și uzează de el mai ales lăutarii*. Sunt frecvente modurile în care alterarea unui sunet este provizorie (mod cu trepte mobile), sau moduri în care c. apare numai în registurl (1) grav. (ex. în mod mixolidic: fa diez-sol-la-si-do-re-mi-fa becar) sau numai în registrul acut (în modul acustic I: mi becar-fa-sol-la-si-do-re-mi bemol). Modurile în care se utilizează una-două secunde* mărite sunt considerate în muzica populară moduri cromatice (Brăiloiu) (v. mod). Treptele cromatizate (în principiu oricare din trepte poate fi cromatizată) dau naștere unor bogat colorate, complexe, adesea unor moduri polivalente: alternare de minor cu major pe aceeași finală*, sau de structuri diatonice și cromatice (ex. mixolidic urmat de eolic, pe aceeași bază, mobilitatea treptei 3; sau eolic continuat cu eolic, ce candențează frigic, sau locric etc.). Mobilitatea pienilor* din sistemul pentatonic dă naștere adesea „metabolei pentatonice” (Brăiloiu), „metabolei strânse” (Fischer) (v. metabolă). Mobilitatea treptelor poate reprezenta o etapă evolutivă de la pentatonic* spre hexa- sau heptatonie*, când sunetul cromatizat se impune prin frecvență, stabilitate și importanță funcțională. ♦ Apariția caracterului de sensibilă al cromatizării, deci al calchierii funcției tensionale a sunetului cromatizat peste sensibila naturală, se manifestă în polifonia* medievală, unde sensibilizările așa-numitei musica ficta (falsa) transformă subtonul* majorității modurilor în subsemitonium modi*, ceea ce a contribuit treptat la unificarea modurilor în unica structură a tonalității (1) major-minore. Tot această structură este aceea care stabilește deosebirea între semitonul diatonic și cel cromatic, între c. pasagere (un lanț de asemenea sunete cromatice dă naștere așa- numitului c. de alunecare [Chailley]) sau modulante, cele din urmă de o extremă importanță în dezvoltarea armoniei (III, 2). Stabilirea definitivă a gamei* cromatice, în care cele 12 sunete au, principial, o importanță egală, se petrece odată cu realizarea teoretică și practică a temperării* egale. Notația (I) europ. în uz apelează la normele alterației (2-3), sunetele cromatice suitoare notându-se, în general, cu diezi* iar cele coborâtoare cu bemoli*, ținându-se seama totuși ca sensibilile apărute să nu vizeze tonalitățile (2) prea îndepărtate (la diez = si bemol; sol bemol = fa diez); becarul* poate avea, în unele situații, o funcție de alterare. ♦ Cu rădăcini profunde în structura modală și necunoscând efectele „stilului alterat” este c. diatonic. O seamă dintre caracteristicile modalului, între care structura tetracordală, fluctuația treptelor în cadrul unor limite fixe (tetracordul însuși, pilonii cvintei perfecte), intervale primare (cvinta, cvarta) sau cele generatoare ale sistemelor primitive (terța mică, secunda mare) sunt preluate în structura c. diatonic. Geneza acestui cromatism a fost văzută în „amestecul sistemelor” modale, inclusiv între stările lor majore și minore (von der Nüll) sau între o scară diatonică și una cromatică, între diverse părți componente ale unui mod, temporar încorporate în tonalitatea de bază (Vincent), între modurile construite pe aceeași finală (Brelet). La configurarea profilului acestui c., profil ce vehiculează intervalica primară amintită, contribuie anumite legi ce rezultă din mutația (1-3) conjunctă și disjunctă a intervalicii de modal, din evitarea semitonurilor imediat alăturate. Intervalele aparent cromatice – cele primare – sunt aceleași ca și în construcțiile diatonice. Principalul element vehiculator al intervalelor primare este „formula cromatică întoarsă” care, înlănțuită prin ea însăși, dă naștere unui mediu parțial sau total cromatic, anulându-se prin aceasta reperele modale tradiționale: pilonii tetracordurilor sau chiar octava (c. diatonic dovedindu-se, asemenea altor structuri cromatice contemporane, ca un sistem neoctaviant). Ca reper al fluxului cromatic se impune în schimb „cvinta fasciculară”, între ai cărei piloni „fascicolul cromatic” urmează un drum șerpuitor printre treptele alterate și cele nealterate. Acest drum nu este întâmplător, ci se ghidează după formula întoarsă. B. Situația stilistică a c. Orice stare cromatică exacerbată sau generalizată este considerată de către esteticile* clasice sau conservatoare ca fiind expresia unei decadențe ( v. ethos). Sigur este că muzicile folclorice, cel puțin cele din spațiul europ., cunosc mai mult accidental c., în schimb epocile de mare înflorire profesională, de avansată tehinicizare, fac apel frecvent la c. Trecerea de la starea monodică la cea polif. a structurii muzicale a cromatizat (prin sensibilizare) vechile moduri, a condus la eșafodaje multiplu cromatice, ca de ex. cadența (1) dublu-cromatică a lui Machault sau amestecul de moduri, cu sensibilele lor caracteristice, în stilul școlii neerlandeze*: cromatizarea madrigalului* (Gesualdo) devine chiar o manieră, conformă tendințelor manierismului *. ♦ În stilul armonic ce se afirmă deja în baroc* și, plenar, în clasicism, alterarea unităților melodice sau armonice este limitată, păstrându-se echilibrul între diatonia dominantă și efectele alterării ce întăresc caracterul dominantic antrenând de regulă și dominante* intermediare. ♦ Romantismul* extinde tot mai mult sfera c., dezechilibrând raportul acestuia cu diatonia, o dublă acțiune de cromatizare manifestându-se pe de o parte în armonie, unde componentele acordului* sunt alterate, fără obligația rezolvării disonanțelor* intervenite, iar pe de alta în melodie, unde sensibilile apar peste tot; stilul „Tristan” al lui Wagner este simptomatic în acest sens. ♦ Atonalismul* a preluat c. wagnerian, absolutizându-l și desființând, deci, diferența funciară dintre c. și diatonie. Reorganizarea spațiului total-cromatic (dodecafonic) temperat* prin serie* confirmă tocmai egalitatea tututor sunetelor gamei cromatice. Serializarea altor parametri* de către Messiaen și post-serialiști reprezintă extinderea c. în toate componentele structurii. ♦ Coexistența c. modal – cu serialismul* și cu alte sisteme (II, 5) actuale îl situează alături de acestea în tendința înfăptuirii unei ordini total-cromatice. Prezent în forme incipiente în limbajul muzical al școlilor naționale ale sec. 19, c. diatonic a devenit o trăsătură caracteristică pentru limbajul școlilor naționale moderne (Janáček, Bartók, Stravinski, Enescu ș.a.) sau a muzicii contemporane orientate spre modal, constituindu-se pentru moment, chiar într-o replică la adresa dodecafoniei. C. diatonic nu este incompatibil, așa cum o dovedește ultima perioadă de creație a lui Stravinski sau vocabularul unora dintre compozitorii români contemporani, cu o organizare serială ori bazată pe moduri (I, 10) complementare sau „sintetice”.

ZECE, zeci, num. card. 1. Numărul care, în numărătoare, are locul între nouă și unsprezece. Plecat-am nouă din Vaslui Și cu sergentul zece. ALECSANDRI, P. III 436. Ce sînt zece? De zece nu mai trece! TEODORESCU, P. P. 256. Tu cu cîți te-ai sărutat?... Cu zece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 403. (Adjectival) Ah, de ce n-am zece vieți, Să te cînt, natură! IOSIF, P. 61. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. Dați la pămînt zece stejari de cei mai groși. ALECSANDRI, T. I 442. (Eliptic, subînțelegîndu-se ora, ziua, anul etc. sau orice altă dată care este reprezentată prin acest număr) E așteptat azi la zece la planificare. BARANGA, I. 186. ◊ Expr. A avea zece vieți, se spune cînd cineva scapă cu viață din situații primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. Am să vă spun un secret, zise necunoscutul. – Vorbiți, i-am zis, ascultînd cu zece urechi. NEGRUZZI, la TDRG. ◊ (Formînd numeralul adverbial corespunzător) În turn ciocanul geme de zece ori în clopot. COȘBUC, P. II 189. ♦ (Familiar, cu valoare de num. ord.) Al zecelea. Etajul zece. ♦ (Substantivat, la pl., uneori în legătură cu «mii», «milioane») Număr mare, nedeterminat. Zeci de perechi de ochi negri... îl priveau în tăcere. DUMITRIU, N. 8. Zecile de perechi bat someșana. REBREANU, I. 12. Manon, Manon? de ce-ai lăsat pe lume Atîtea zeci de mii de strănepoate? TOPÎRCEANU, B. 60. Piereau oamenii cu zecile. CARAGIALE, O. III 195. 2. Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse, de la unsprezece pînă la nouăsprezece. 2. (La pl.) Intră în compunerea numeralelor cardinale compuse de la douăzeci pînă la nouăzeci și nouă. 3. (Substantivat) Monedă valorînd a zecea parte dintr-un leu. Dacă arunci un cinci ori un zece, popa te înjură. STANCU, D. 33. ♦ Carte de joc, zar etc., marcate cu zece puncte. Puse ultima, carte... un zece de pică. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ Număr de puncte (reprezentînd cea mai mare notă) prin care se notează răspunsurile elevilor la școală. Premiantul întîi la toate. Zece la teză, zece la oral. C. PETRESCU, Î. II 127. ♦ Cifră care notează grafic numărul zece. – Pl. și: (rar) zeciuri.

gură^[1] sf [At: COD. VOR. 122/14 / Pl: ~ri, (înv) ~re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanț, donț, (irn) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele și deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea ~ra moale (sau tare) A se supune ușor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mișcarea frâului. 5 (Îe) A da ~ra unui cal A-l lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A țipa (sau a striga) ca din ~ra șarpelui (sau ca din ~ de șarpe) ori cât îl ține (ori îl ia) ~ra A țipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în ~ de șarpe A se zbate cu disperare. 11 (Îc) ~ de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de ușă sau de fereastră Cf lamba. 12 (Îc) ~ de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (Îac) Unealtă care servește la îndoirea tablei groase. 14 (Îac) Defect congenital de conformație a feței omului, constând într-o despicătură la buza și la gingia superioară, care se prelungește în cerul gurii și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale. 15-16 (Îc) ~-cască (sau căscată) Persoană care-și pierde vremea în zadar (sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil). 17-18 (Îac) Persoană care stă absentă (sau care nu înțelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~-dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roșii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă și ramificată, cu frunzele ovale, alungite și florile de culoare violet închis (Scutellaria altissima). 21 (Bot; îc) ~ra-mâței Linariță (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) ~ra-paharului Tufănică (Chrysanthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-țigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrănește o ființă. 26 (Îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simți gust amar în gură (de emoție, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân' la ~ A uita foarte repede. 28 (Îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (Îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în ~ A nu mânca nimic. 31 (Îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puțin). 32 (Pop; îe) A-și trage (sau a-și da bucățica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-și trage ~ra la cale A mânca. 34 (Îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzație neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (Îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (Îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 Îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (Îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrănești Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanță. 45 (Îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect și) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau amenințător; îe) A tăcea (sau a nu blești) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (Îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (Îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (Îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-l să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (Îae) A schimba tonul și conținutul celor spuse. 53 (Îe) A-și bate (sau a-și strica, a-și răci, a-și rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (Îe) A-l lua (sau a-l scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (Îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (Îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 59 (Îe) A avea o ~ cât o șură A vorbi mult și tare. 60 (Îe) A-și pune lacăt (sau gard) la ~ ori a-și păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (Îae) A-și impune tăcere. 62 (Îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliță, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede și fără întrerupere Si: a flecări. 63 (Îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (Îlav) Din ~ în ~ Prin tradiție orală. 65 (Îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înțelegere directă Cf între patru ochi. 66 (Îal) Foarte aproape unul de celălalt^[2]. 67 (Înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (Îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu -ra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreț. 70 (Îae) A ști să pledeze bine cauza cuiva. 71 (Îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (Îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (Îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~-spartă Om care nu poate ține un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declarație, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (Îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmț; îs) ~ra satului Pețitor. 79 (Îe) A intra în ~ra lumii (sau satului, mahalalei) A ajunge să fie vorbit de rău (provocând antipatia comunității). 80 (Îe) A te lua după ~ra cuiva A acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. 81 (Îlav) Din ~ Verbal. 82 (Înv) Cerere insistentă. 83 (Înv; mpl) Pâri repetate. 84 (Îe) A se pune (sau a sta) cu ~ra pe cineva A insista mult pe lângă cineva cu scopul de a-l convinge să facă ceva Si: a cicăli. 85 (Pop) Voce. 86 (Îe) A striga (sau a (se) boci, a vorbi) în ~ra mare A striga (sau a (se) boci, a vorbi) pe un ton ridicat. 87 (Îe) A nu i se auzi ~ra A fi liniștit. 88 (Pop) Gălăgie. 89 (Îe) A face ~ (mare sau largă) A face gălăgie Si: a vocifera. 90 (Pfm; îe) A da o ~ A striga. 91 (Pop) Ceartă. 92 (Îe) A se lua în (sau de) ~ (cu cineva) A se apuca de ceartă. 93 (Îe) A sta (sau a sări, a începe) cu ~ra pe (sau la) cineva ori a-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A certa pe cineva. 94 (Pop; îe) A da ~ la câini A porunci câinilor să nu mai latre. 95 (Îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreț. 96 (Pfm; îe) A-i da (ori a-i trage) o ~ (cuiva) A săruta pe cineva. 97 (Pop) Laudă. 98 (Pop) Putință de a vorbi Si: grai. 99 (Îe) A nu avea ~ (să răspunzi, să spui ceva) A nu avea posibilitatea (sau curajul) de a mai zice ceva. 100 (personificat) Persoană care spune ceva Si: vorbitor. 101 (Îs) ~rile rele Bârfitorii. 102 (Hip; îs) ~ra mea (sau mamei) Drag. 103 (Adesea îoc „fund”) Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. 104 (Îs) ~ra hamului Parte a hamului care se pune peste capul calului când se înhamă Cf pieptul hamului. 105 (Lpl) Panglici cusute cu fir și flori care împodobesc (mai ales) deschizătura de la gât a unei haine. 106 (Îs) ~ra băii Gură (103) a unei mine. 107 (Îs) ~ de vizitare (sau de om) Gaură prin care intră omul care controlează sau curăță interiorul unui rezervor, al unui cazan etc. 108 (Îs) ~ de observare Gaură prevăzută cu sticlă colorată, prin care se poate urmări procesul de topire în interiorul unui cubilou. 109 (Îs) ~ de pod Fereastra podului de casă. 110 (Top) Intrare. 111 (Pop) Gaură în care intră (mai ales) capătul unui obiect. 112 (Pop) Capăt (sau vârf) al unui obiect (mai ales al unei unelte) care intră într-o deschizătură. 113 (Îs) ~ra roții Gaură a căpățânii, prin care intră osia. 114 (Îs) ~ra tejghelei Scobitură în masa dulgherului în care se bagă și se strânge lemnul lucrat. 115 Loc de vărsare al unei ape într-o altă apă. 116 Capătul unui drum. 117 (Îs) ~ra târgului (sau podului) Locul pe unde circulă lumea când vine sau când pleacă de la târg (ori când intră sau când iese de pe un pod). 118 (Pop; îs) ~ra vântului Loc prin care suflă mereu vântul. 119 Deschizătură din capătul unei țevi. 120 (Îs) ~ de foc Nume generic pentru armele de foc (grele). 121 (Îs) ~ de apă Instalație care cuprinde un robinet și unele piese de racord sau de protecție, servind la luarea apei din rețeaua de distribuție pe care e montată Si: hidrant. 122 (Îs) ~ de incendiu Gură (121) la care se montează un furtun sau o țeavă specială servind la distribuirea apei sub presiune în caz de incendiu. 123 (Îs) ~ de stradă Construcție accesorie a unei rețele de canalizare așezată sub rigola străzii pentru a colecta apa de ploaie și a o conduce la rețeaua subterană de canalizare. 124 (Îs) ~ artificială Aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni special alese, astfel încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. 125 (Îs) ~ra oului Spărtură în coaja oului prin care a ieșit puiul. 126 (Țes) Începutul unei țesături Cf rost, piedin. 127 (Îe) A lega ~ra pânzii A înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul. 128 (Îae) A se înstări. 129 (Pop; îe) A prinde pânza ~ A se fi făcut deja începutul. 130 (Îe) A se afla (sau a trimite pe cineva) în ~ra tunului A fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. 131 (Pop; îs) ~ra coasei (sau cuțitului, securei etc.) Tăiș. corectat(ă)

popă¹ sm [At: CORESI, EV. 6 / V: (înv) pop, (reg) poapă (Pl: poape) sf / G-D: ~pii, (înv) ~pei / Vc: ~, ~po / Pl: ~pi / E: slv попъ, slv попа] 1 (Pfm) Preot. 2 (Pfm; îe) A plăti ca ~pa A plăti sigur și până la ultimul ban. 3 (Pop; îlav) Ca fuiorul ~pii Inutil. 4 (Pop; îlv) A da ortul (sau pielea, reg, hâștioaga) -pii ori (reg) a-i zice ~pa pe (sau de) cap sau a-i cânta ~pa (la pat ori aghiosul) A muri. 5 (Pop; îe) A-i ședea ~pa la cap A fi pe moarte. 6-7 (Pfm, îe) A (i) se duce (sau a-i merge cuiva) vestea (reg buhul) ca de ~ tuns (A se face sau) a produce mare zarvă în jurul cuiva sau a ceva. 8 (Pfm; îae) A stârni mare vâlvă cu o faptă neobișnuită. 9 (Pfm; îe) A-i fi (cuiva) ~ A domina pe cineva. 10 (Pfm; îae) A tempera pe cineva. 11 (Pfm; îae) A face pe cineva inofensiv. 12 (Pfm; îae) A învăța minte pe cineva. 13 (Pfm; îae) A rezolva o situație dificilă. 14 (Pfm; îe) A-și găsi ~pa A-și găsi nașul. 15 (Îcn; îe) A călca pe ~ A da semne de seriozitate, ispirând încredere. 16 (Pfm; îae) A face pe grozavul. 17 (Pfm; îe) A se uita (la cineva) ca dracul la ~ A se uita urât la cineva 18 (Pfm; îe) A se ține după cineva ca dracul după (sau de) ~ A se ține pretutindeni după cineva. 19 (Pfm; îe) A fugi ca de ~ tuns A evita pe cineva. 20 (Pfm; îe) A trăi ca dracul cu ~pa A nu se înțelege cu cineva. 21 (Reg; îe) A fi botezat de un ~ beat A fî nebun. 22 (Pfm; îe) A avea burtă de ~ A fi foarte gras. 23 (Pfm; îae) Se spune despre un om care mănâncă foarte mult. 24 (Reg; îe) Vorbă de ~ ostenit Flecăreală. 25 (Îvr) Femeie cu funcție de preot. 26 (Reg; la dansul popular călușarii) Călușar care, în unele regiuni, poartă pe cap un potcap de hârtie și execută singur unele figuri ale jocului. 27 Carte de joc, având imprimată, pe una din părți, o imagine asemănătoare cu a unui preot (1) Si: rege, rigă, (înv) crai. 28 (Îs) ~pa prostul Joc de cărți în care pierde jucătorul care rămâne cu popa¹ (26). 29 (Reg, îcs) Uite ~pa, nu e ~pa Joc de cărți în care jucătorii fac să apară și să dispară popa¹ (26). 30 (Pfm; îe) A umbla cu uite ~pa, nu e ~pa A umbla cu șmecherii. 31 (Pfm; îae) A fi foarte inconsecvent. 32 (Reg; îs) ~pa Ianuș Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape. 33 Cea mai mare și mai valoroasă piesă la jocul de popice, în jurul căreia sunt așezate, într-o anumită ordine, celelalte piese. 34 (Reg) Persoană care servește mingea la oină. 35 (Reg; îcs) De-a ~pa De-a pietricelele. 36 (Mol) Post³. 37 (Mol; d. alimente; îla) De ~ De post³. 38 (Mol; d. zile, săptămâni; perioade; îal) În care se postește. 39 (Iht; reg) Zglăvoacă (Cottus gobio). 40 (Ent; reg) Cosaș (Lacustra cantans). 41 (Ent; reg) Grângoașă (Gymnopleurus pilularius). 42 (Ent; reg) Bărbătuș al unei insecte, pe care copiii îl înfig într-un băț ca să zbârnâie, la jocul zbârnâitoarea. 43 (Ent; reg; îc) ~pa-țiganilor Greier de câmp (Gryllus campestris). 44 (Bot; reg; lpl) Zbârciog (Morchella esculenta). 45 (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).46 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

târziu, ~ie [At: COD. VOR. 132/14 / V: (îrg) tăr~, ~zeu, (îvr) ~zâi / Pl: ~ii, ~ie / E: ml tardivus] 1-2 a, av (Care se întâmplă) după trecerea unui (anumit) timp Si: (pop) târzielnic (1). 3-4 a, av (Care se întâmplă) după ce a trecut momentul potrivit sau timpul așteptat, prevăzut, stabilit Si: întârziat, tardiv (1-2), (pop) târzielnic (2), tomnatic (5). 5 a (Îvp; îe) Nu (după) ~ie vreme Nu după mult timp Si: curând. 6 a (Pop; îe) Într-o (sau în) ~ie vreme sau într-un ~ (sau, înv, în ~, sau, reg, după un ~) După mult timp. 7 a (Îrg; îs) ~ie vreme Vreme multă, îndelungată. 8 a (D. vreme, timp) Care a trecut de momentul potrivit unei anumite activități. 9 a (Înv; precedat de adverbul de comparație „mai”) Care se petrece într-o perioadă mai nouă, mai recentă, în raport cu una mai veche. 10 sn (Îvr) Perioadă de timp care s-a scurs Si: trecut² (16). 11 a (D. anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât normal. 12 a (D. anotimpuri) Care se apropie de sfârșit. 13 a (D. acțiuni) Care se petrece când un interval de timp e pe sfârșite. 14-15 a (D. plante, frunze, fructe etc.) Care se seamănă (sau ajunge la maturitate) după timpul obișnuit sau după alte plante din aceeași specie. 16 a (D. plante, fructe etc.) Care și-a prelungit existența peste termenul obișnuit. 17 a (D. animale, insecte) Care se naște după alte animale, insecte din aceeași specie. 18 a (D. animale, insecte) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. 19 a (D. oameni și facultățile lor) Care acționează cu greutate Si: domol, greoi, încet, întârziat. 20 a (Reg; îe) A fi ~ la frig A fi rezistent la frig. 21 av (Îlav) (Mai) curând (ori mai devreme) sau mai ~ sau ~ ori mai curând La o dată oarecare (dar neîndoielnică). 22 av (Îlav) Cel (mai) ~ Într-un timp socotit ca ultim termen. 23 av (Îlav) Nu ~ după... Nu mult timp după... 24 av (Precedat de adverbul de comparație „mai”) În urma unui alt moment. 25 av (Îla) De mai ~ Care este dintr-o perioadă mai nouă, mai recentă în raport cu una mai veche. 26 av (Îlav) Pentru mai ~ Pentru timpul care va veni. 27 av Când un interval de timp este pe sfârșite.

Castor și Polux – eroi din mitologia greacă, cunoscuți și sub numele de Dioscuri (copiii lui Zeus). Legenda spune că Zeus, îndrăgostit de frumoasa Leda, s-a prelăcut în lebădă, spre a o seduce. Leda a zămislit două ouă: unul, de la bărbatul ei Tyndareus, regele Spartei, a dat viață lui Castor și Clitemnestrei – celălalt, de la Zeus, i-a născut pe Elena și Polux. Cei doi frați gemeni Castor și Polux, unul muritor iar celălalt înzestrat cu darul nemuririi datorită părintelui său divin, s-au iubit nespus. Nedespărțiți în toate acțiunile lor, ei au devenit simbolul frăției și al vitejiei. Castor fiind răpus într-o luptă, Polux rugă pe Zeus, tatăl său, să-l lase să moară împreună cu fratele iubit. Stăpînul zeilor îi propuse: ori să trăiască mai departe singur și veșnic tînăr, ori împreună cu fratele geamăn, o zi în Infern și altă zi în Olimp. Polux acceptă de îndată ultima propunere, spre a nu se despărți de Castor nici după moarte. Astfel ei simbolizează frăția ideală, prietenia desăvirșită. Legenda lui Castor și Polux a fost o bogată sursă de inspirație pentru creatorii de artă [menționăm celebrul tablou de Rubens și opera în cinci acte a compozitorului francez Rameau (1737), purtînd numele celor doi eroi mitologici]. Personajul Vasili Ivanovici, din Părinți și copii de Turgheniev, spune la un moment dat: „Mă uit la voi, tinerii mei prieteni... Cîtă putere, cîtă tinerețe în plină floare, cîte aptitudini, cît talent! Castor și Polux! Nici mai mult, nici mai puțin”. Și apoi adaugă: „Dioscurii! Dioscurii!” (cap. XXI). MIT.

*ULTIMATUM sbst. 1 ⏲ Condițiunile cele din urmă și irevocabile făcute de o putere alteia cu care e în conflict; neacceptarea lor aduce după sine ruperea relațiilor diplomatice și de multe ori războiul ¶ 2 Cele din urmă propuneri pe care le face cineva spre a încheia o afacere ¶ 3 Hotărîre irevocabilă, ultim cuvînt [fr.].

TÂRZIU, -IE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen. ♦ În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

EXECUTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival v. EXECUTIV. ◊ ~ judecătoresc persoană autorizată să execute hotărârile unei instanțe judecătorești. ~ testamentar persoană care asigură executarea ultimei voințe a autorului unui testament. /<fr. exécuteur, lat. executor, ~oris

TÂRZIU, -IE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen. ♦ În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

călcîi, ciuperci M-am ocupat de mai multe ori de cuvinte ca cot, călcîi întrebuințate prin eufemism pentru un cuvînt grosolan care începe cu aceeași consoană (pentru ultima dată în „Buletinul științific al Academiei R.P.R.”, seria C, I, 2, 1949, p. 144 – 146). Explicația a fost contestată (acad. Iorgu Iordan, BPh, IX (1942), p. 219). Cred că am găsit mijlocul de a dovedi că e justă. Cînd eram copil, în raionul Botoșani, am auzit adesea ca răspuns obraznic la întrebarea : unde se găsește un lucru oarecare ?, expresia în c., după ureche, expresie a cărei existență este, pentru mine, bine stabilită. În GN, i, 537, într-un text cules din comuna Cristești, din aceeași regiune, „text plin de expresii voit absurde, citesc : m'o pălit în călcîi, drept dupî urechi, unde mi se pare evident că avem de-a face cu expresia pe care am citat-o mai sus, dar cu modificarea eufemistică, pe care am semnalat-o. În schimb trebuie să recunosc că e greșită interpretarea, în același chip a lui ciuperci în expresia a mînca ciuperci, interpretare prezentată, ce e drept cu multe rezerve, în articolul citat mai sus. Într-adevăr, această expresie este cunoscută și în turcește (mantar atmak ”spun minciuni„, lițeralmente ”mănînc ciuperci„), fără să se pună problema unei ”deraieri".

SĂPTĂMÂNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști. Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor. Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paștilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana.

SAU conj. 1) (exprimă un raport disjunctiv și leagă două părți de propoziție sau două propoziții coordonate) Ori; fie (că). Azi sau mâine. El sau ea. Cântă sau dansează. 2) (exprimă un raport apozitiv și leagă două părți de propoziție ori, mai rar, două propoziții) Altfel zis; adică. Autorul Luceafărului sau M. Eminescu. 3) (exprimă un raport copulativ, integrativ și introduce ultima dintre părțile omogene) Precum și; de asemenea și. Se poate pescui în lacuri, în râuri, în mări sau în oceane. [Monosilabic] /să + au

procesomanie s. f. Mania de a intenta, nejustificat, procese ◊ „Procesomania nu riscă să rămână în urma noutăților vieții. Doar reclamagiii de rând se mai judecă pentru câte un burlan, un coteț, o chiuvetă ori – relativ mai nou – pentru un loc de parcare.” Sc. 7 III 82 p. 2. ◊ „Procesomania vadimistă [a lui C. Vadim Tudor] continuă. Ultimul pârât: Emil Constantinescu” R.l. 24 VII 93 p. 9 (din procesoman + -ie; DEX-S)

SĂPTĂMÂNĂ, săptămâni, s. f. Perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive. ◊ (În cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paște. Săptămâna Luminată (sau Albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștelui. Săptămâna Brânzei = prima săptămână din Postul Paștelui, în care Biserica Ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite. ♦ (Cu determinări în genitiv) Interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități. Săptămâna cărții. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile. – Lat. septimana.

linge [At: CORESI, EV. 361 / Pzi: ling / E: ml lingere] 1 vt (D. animale; pex d. oameni) A trece în mod repetat cu limba peste ceva. 2 vt (Pop; dep; îe) A ~ unde a scuipat A-și schimba în bine atitudinea față de ceva blamat înainte. 3 vt (Îe) A ~ în bot pe cineva A linguși (1). 4 vr (Pop; îe) A se ~ în bot (cu cineva) A se săruta cu cineva. 5 vt (Pop) A linguși (1) pe cineva. 6 vt (Pop; îe) A ~ mâna (sau mâinile, laba) cuiva A manifesta servilism față de cineva, sărutându-i, insistent, mâna. 7 vt (Pop; îe) A ~ picioarele (sau cizma, cizmele) cuiva A se umili în fața cuiva. 8 vt (D. animale; pgn, d. oameni) A se hrăni luând mâncarea prin atingeri repetate cu limba. 9-10 vtr (Pfm; îe) A-și ~ degetele (sau, buzele, botul) ori a se ~ pe degete (sau pe buze) A trece cu limba peste degete sau peste buze, pentru a lua ultimele resturi ale unui aliment care produce o deosebită plăcere celui care l-a mâncat. 11 vt (Pfm; îe) A-și – buzele A-și manifesta o dorință sau o poftă mare pentru ceva de mâncare. 12 vt (Reg; îe) A ~ melesteul A fi foarte sărac. 13 vt (Îae) A fi foarte zgârcit. 14 vt (Îvp; îe) A ~ talerele A fi lipsit de importanță. 15 vt (Înv; îe) A ~ țărână (sau lut) A nu avea nici o scăpare. 16 vt (Îe) A putea ~ mac (sau miere) undeva A fi un loc foarte curat, datorită hărniciei proprietarului. 17 vt (Fam; îc) ~-blide (sau ~-taler, ~-talere, ~-talger, ~-talgere, ~-tipsia) Persoană lipsită de demnitate, care trăiește pe seama altora. 18 vr (Îe) A se ~ pe bot de ceva A fi nevoit să renunțe la ceva. 19 vt A mânca tot ce i s-a oferit cu lăcomie. 20 vt (Reg; d. molii) A roade. 21 vrp (Reg; fig) A fi valorificat. 22 vt (Reg) A fura. 23 vr (Îvr) A se șterge. 24 vi (Reg; pcf) A ninge.

urmă sf [At: PSALT. HUR. 6679 / Pl: ~me / E: lat *orma] 1 Semn lăsat de piciorul unui om sau animal pe locul unde a stat sau pe unde a călcat Si: călcătură. 2 (Îe) A călca de două ori într-o ~ A merge alene. 3 (Îae) A lucra încet, fără spor. 4 (Îe) A-i puți și ~ma A fi foarte leneș. 5 (Îvr; cdp mg nyom; îs) ~ de om Generație (1). 6 (În superstiții; îs) ~ rea (sau slabă) Loc vrăjit despre care se crede că aduce boală, nenorocire. 7 (Îla) Tot pe aceeași (sau aceea) ~ La fel. 8 (Îe) A se lua pe (sau în, după) ~ma (sau după ~mele) (cuiva sau a ceva) sau a lua ~ma (cuiva sau a ceva) A urmări pe cineva sau ceva (pentru a-l prinde, a-l găsi etc.). 9 (Îe) A fi pe ~ma (sau pe ~mele) cuiva A urmări pe cineva. 10 (Îe) A adulmeca din ~ în ~ A căuta peste tot pe cineva. 11 (Îe) A căuta ~ma (cuiva) A se strădui să găsească (pe cineva). 12 (Îe) A goni (sau a lua) (pe cineva) după ~ A urmări fără oprire (pe cineva) Si: a hărțui² (3). 13 (Îe) A se ține pe ~ma (sau pe ~mele) (cuiva) A nu lăsa pe cineva să-i scape din vedere. 14 (Îe) A ține din ~ (pe cineva) A supraveghea pe cineva. 15 (Îe) A călca ~ma sau în, pe ~mele (cuiva) A porni în urmărirea cuiva. 16 (Înv; îe) A-i umbla (cuiva) în ~ A urmări asiduu pe cineva. 17 (Îe) A ști (de) ~ma (cuiva) sau a nu i se ști de ~ (cuiva) A (nu) ști unde se află cineva. 18 (Îe) A (nu) (mai) da de (înv, în) ~ma (cuiva sau a ceva) sau a (nu) găsi (ori a prinde, a afla etc.) ~ma sau a (nu)-i da de ~, a da de o ~ (a cuiva sau a ceva) A (nu) descoperi pe cineva sau ceva. 19 (Îae) A (nu) găsi un indiciu, un semn care să conducă sau să ajute la o descoperire. 20 (Îe) A (i se) pierde (cuiva) ~ma (sau -mele) ori a-și pierde (sau a-și șterge) (cineva) ~ma (sau ~mele) A face să se piardă orice știre despre cineva. 21 (Îe) A(-i) pierde ~ma (cuiva sau la ceva) A nu mai ști unde se află cineva sau ceva Si: a pierde. 22 (Îe) A-și pierde (sau a-și uita) din ~ A se duce departe. 23 (Îae) A nu mai da semn de viață. 24 (Îe) A-i tăia (cuiva) ~ma A înlătura pe cineva. 25 (Îe) A merge (sau a călca, a umbla, a se duce etc.) pe (înv, pre) (sau în, după) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva), (înv) a merge (sau a umbla) după ~ sau după ~ma cuiva ori (ccd) a urma, (înv) a sledi ~melor (cuiva) A semăna cu cineva (în comportare). 26 (Îae) A imita pe cineva. 27 (Îae) A se conduce după... 28 (Îae) A continua activitatea cuiva (în același fel). 29 (Înv; îe) A umbla într-o ~ A urma aceeași învățătură, aceeași credință, cu... 30 (Reg; îe) A călca din ~ în ~ A păși în același fel cu cel din față. 31 (Reg; îae) A imita îndeaproape pe un om de merit. 32 (Îe) A călca într-o ~ A merge unul după altul. 33 (Reg; îe) A-i călca (cuiva) în ~ A asculta întocmai (pe cineva). 34 (Înv; îe) A trage (sau a întoarce) (pe cineva) pre ~ma sa A câștiga pe cineva ca adept la credința sa. 35 (Îe) A nu face ~ A nu se urni din loc. 36 (Îe) A plânge ~ma (sau ~mele, ~mulițele) (cuiva) A simți lipsa cuiva. 37 (Îae) A regreta plecarea sau dispariția cuiva. 38 (Îe) A lua (cuiva) din ~ sau, rar, a lua ~ma (cuiva) A lua cuiva țărână din urma pasului pentru a-l vrăji, a-l fermeca. 39 (Reg; îe) A sări ~ma (cuiva) în ciomag A evita (un om nesuferit, rău). 40 (D. câini; îe) A duce (sau a mâna, a goni) ~ma A adulmeca vânatul și a porni după el. 41 (Înv; îe) A lua ~ma A urma un drum. 42 (În credințele populare) Țărână luată din urma (1) cuiva. 43 (Înv) Talpa piciorului. 44 (Îlav) Din ~ până-n creștet Din talpă în creștet. 45 (Înv) Pas. 46 Măsură de lungime egală cu a șasea parte dintr-un stânjen Si: picior, talpă. 47 Semn lăsat de atingerea, apăsarea, lovirea unor ființe sau obiecte Si: umbră (51). 48 Dungă îngustă și lungă lăsată pe pământ, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau tras ori de curgerea unui lichid, de grăunțe, de cenușă etc. vărsate Si: dâră. 49 (Reg; îc) ~ma-țiganului Calea lactee. 50 (Reg) Cărare făcută în lanul de grâu prin călcarea spicelor pentru a-l împărți în porțiuni ce vor fi date pentru lucrul diferiților secerători. 51 Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe, a unui fenomen al naturii, a unui proces afectiv, spiritual, cultural. 52 Semn rămas din ceva Si: rest, rămășiță. 53 (Îs) ~ cerească Semn lăsat de cerb sau de căprior pe trunchiurile copacilor prin frecarea coarnelor cu piele păroasă în timpul creșterii. 54 (Îlav) Fără ~ (de) Fără nici un pic (de). 55 (Îlav) Fără (de) ~ (sau ~me) Pe de-a-ntregul. 56 (Udp „de” care arată felul) Parte, cantitate etc. (foarte) mică, abia perceptibilă din ceva. 57 (Fig) Impresie lăsată în mintea, în amintirea cuiva. 58 (Înv) Consecință (1). 59 (Îlp) (De) pe (înv, pre) (sau după) ~ma (cuiva sau a ceva) Din cauza cuiva sau a ceva. 60 (îal) Datorită cuiva sau a ceva. 61 (îal) Obținut de la cineva sau după cineva. 62 (Rar) Sfârșit. 63 (Rar) Care se află la sfârșit. 64 (Rar) Suită. 65 (Rar) Ceată¹ (1). 66 (Îvr) Adâncime (2). 67 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Care ocupă ultimul loc într-o serie dintr-o succesiune. 68 (Îs) Ceasul cel (sau orele, minutele cele) (mai) de pe (sau din ori după) ~ Momentul de dinainte de moarte Si: ceas² (41). 69 (În creștinism și islamism; îs) Judecata (cea) din ~ sau (înv) divanul cel după ~ Judecată divină la care se crede că Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică) Si: judecată. 70 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Anterior față de momentul exprimării Si: recent. 71 (Îal) Imediat următor. 72 (Îal) Degradant (2). 73 (Îlav) În ~ În spate. 74 (Îal) După aceea. 75 (Îal) La sfârșit. 76 (Cu determinări care arată o măsură de timp, introduse prin pp „cu”; îal) înainte de momentul prezent cu ... 77 (Îal; Întărit prin adverbul „acum”) De curând. 78 (Îal) În definitiv. 79 (îal) După moartea cuiva. 80 (Îlav) Din ~ Dinapoi (5). 81 (Îal) De la locul unde a rămas. 82 (Îlav) Pe ~ În spate. 83 (Îal) Mai târziu. 84 (Îal) În ultimul moment. 85 (Îal) Ultima dată. 86 (Îal) În ultimul timp. 87 (Îal) În ultimă analiză. 88 (Îal) După cineva. 89 (Îlav) La ~ În spate, la sfârșit. 90 (Îal) Mai târziu. 91 (Îal) În ultimul moment. 92 (Îal) În concluzie. 93 (Îlav) (Până) la (rar, în) ~ma ~mei (sau ~melor) La sfârșit de tot. 94 (Îal) La o adică. 95 (Îlav) Până la (rar în) ~ sau în cele (înv cea) din (sau de pe ori mai de pe) ~ sau (înv) la cea (ori cele) de pe (ori după) ~ După ce s-a terminat tot. 96 (Îal) În definitiv. 97 (Reg; îe) La ~ vreme La sfârșit de tot. 98 (Îlp) În (sau pe, înv, pre) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva) Înapoia cuiva sau a ceva. 99 (Îal) După cineva sau ceva. 100 (Îal) După cineva sau ceva (pentru a-l ajunge, a-l prinde, a-l găsi etc.). 101 (Îal) Mai târziu. 102 (Îal) Ca o consecință a... 103 (În legătură cu verbul „a se întoarce”; îal) La cineva sau ceva. 104 (Îal) Către cineva sau ceva. 105 (Îlav) De pe (sau după) ~ma (cuiva) Îndărătul cuiva. 106 (Îal) Dindărătul cuiva. 107 (Înv; îe) Pe ~ma tuturor În comparație cu toți. 108 (Reg; îlpp) La ~ma (cuiva sau a ceva) După (cineva sau ceva). 109 ~ (Îe) A rămâne (sau a fi) în ~ A se afla la sfârșitul unui șir, al unei succesiuni. 110 (Îae) A fi depășit de cineva sau de ceva. 111 (Îae) A fi întrecut de alții în muncă, în activitate etc. 112 (Îae) A fi dator cu ceva. 113 (D. ceas; îae) A marca timpul cu întârziere. 114 (Îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) în ~ A depăși pe cineva sau ceva. 115 (Înv; îe) A fi mai pe ~ A fi ultimul dintr-o succesiune, dintr-un șir. 116 (Îae) A avea o importanță secundară. 117 (Îe) A trimite (pe cineva) la ~ (sau la ~ma lui) A trimite pe cineva la locul de origine, uneori escortat de forța publică. 118 (Mat) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. 119 (Mat) Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează o altă suprafață dată.

ÎNCHEIETOR, -OARE, încheietori, s. m., s. f. 1. S. m. (Înv.; în sintagma) încheietor de pluton = fruntaș, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S. f. Cheotoare (la îmbrăcăminte). 3. S. f. Plantă erbacee cu florile galbene, pătate cu cafeniu, rău mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturică. – Încheia + suf. -tor.

PEREGRINAJ, peregrinaje, s. n. (Învechit; și în forma peregrinagiu) Pelerinaj. De cîte ori am urcat muntele Arnotei, unde mormîntul lui [Matei Basarab]... stă ascuns într-o modestă capelă, aleasă chiar de dînsul pentru ultimu-i locaș, am simțit în mine cucernica mulțumire ce inspiră credincioșilor un peregrinagiu la locurile sfinte. ODOBESCU, S. I 439. Îmi pare bine că te-ai întors sănătos din peregrinagiile ce ai făcut la munți și peste munți. ALECSANDRI, S. 110. – Variantă: peregrinagiu s. n.

până¹ [At: PSALT. HUR. 48^r/10 / V: (îrg) pănă, pără, păr, pân, (înv) pană, păn, (reg) par, pânî, pâră, pene, pună / E: ml paene-ad] 1 pp Exprimă delimitarea unei întinderi sau a unei deplasări în funcție de un reper spațial mai mult sau mai puțin precis Hai până afară să discutăm. 2 pp (Îlpp) De sus ~ jos, de jos ~ sus Arată extinderea completă pe verticală a unei arii spațiale. 3 pp Planul spațial delimitativ este asociat cu punctul de localizare a unei circumstanțe Du-te până afară, unde te așteaptă el. 4 pp (Îlpp) ~ unde Exprimă un punct de localizare foarte îndepărtat al reperului de atins Mergi ~ până unde vezi cu ochii. 5 pp (Îc) ~ de Arată că delimitarea reperului final al acțiunii coincide cu punctul inițial al unei alte extinderi spațiale Mirosul se simțea ~ de unde veneam. 6 pp (Îc) ~ pe Arată că delimitarea extinderii acțiunii se face în funcție de atingerea unui plan luat ca reper Curge până pe podea. 7 pp (Îc) ~ de pe Exprimă depărtarea reperului spațial ales, care este și punctul inițial al unei extinderi Mirosul se simțea până de pe deal. 8 pp (Îc) ~ la Arată că reperul final este o destinație precisă sau un nivel atins, privit ca posibilitate maximă Au ajuns până la hotare. 9-10 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la capăt (Exprimă faptul că reperul acțiunii sau stării este precizat) de către limita finală. Am stat până la sfârșit. 11 pp (Îcr de, din) Arată că starea, acțiunea este cuprinsă complet între limitele extreme ale unei arii E ud de la cap până la picioare. 12 pp (Îc) ~ de la, ~ de pe la, ~ din Delimitează depărtarea dintre o poziție oarecare și un reper spațial al limitei inițiale a unei extinderi Vin nuntași până de (pe) la Zalău. 13 pp (Îc) ~ pe la Arată că delimitarea întinderii, deplasării este aproximată în funcție de atingerea unui nivel de extindere sau destinație A plouat până pe la Bran. 14 pp (Îc) ~ în, ~ întru Exprimă faptul că delimitarea deplasării este precizată după situarea în cuprinsul unui plan spațial, al unui interior Urcară până în turn. 15 pp (Îlpp) ~ peste, ~ dincolo de Arată că delimitarea deplasării este precizată prin depășirea unui reper spațial Du-te până dincolo de drum. 16 pp (Îlpp) ~ de peste, ~ de dincolo de Exprimă depărtarea dintre o poziție și un plan spațial plasat înaintea începutului unei distanțe precizate Au venit până de dincolo de Olt. 17 pp (Îc) ~ spre, ~ înspre, ~ către Arată că delimitarea întinderii este precizată prin perspectiva unui reper spațial Curtea se întindea până spre marginea pădurii. 18 pp (Îc) ~ dinspre, ~ despre Exprimă depărtarea dintre o poziție și un reper spațial în perspectiva căruia este plasat punctul inițial al unei extinderi Ploaia a înaintat până dinspre Cluj. 19 pp (Îc) ~ prin Arată că delimitarea deplasării se face prin intrarea în cuprinsul unui reper spațial A ajuns până prin părțile noastre. 20 (Îc) ~ de prin Arată că delimitarea se face luând ca repere spațiale mai multe puncte de demarcare a unei extinderi Vin oameni până de prin toate colțurile țării. 21 pp (Îc) ~ după, ~ pe după, ~ deasupra, ~ sub Exprimă faptul că delimitarea este precizată după diferite planuri de orientare la un reper spațial S-a ridicat până deasupra norilor. 22 pp (Îlpp) ~ aproape de, ~ alături de, ~ lângă Exprimă faptul că delimitarea se precizează față de învecinarea cu un reper spațial Veni până lângă el. 23 c (Îcr de, de la, din) Arată că delimitarea întinderii sau deplasării se face prin prezența unei circumstanțiale spațiale De la noi și până se termină lotul experimental. 24 pp (Îcr de, de la, din) Exprimă încetarea duratei acțiunii după un reper temporal de simultaneitate, posterioritate sau anterioritate la un moment oarecare al vorbirii De azi până mâine să termini. 25 pp (Îcr de, de la, din) Arată că delimitarea temporală este un reper final ce indică o zi, o parte a ei, o săptămână, un anotimp Pleacă din oraș de vineri seara și până duminică dimineața. 26 c Exprimă faptul că planul temporal delimitativ este asociat momentului desfășurării unei circumstanțiale A muncit până am venit eu. 27 c (Îlc) ~ când, ~ ce, (înv) ~ unde, (îvr) ~ când ce Exprimă faptul că momentul împlinirii unui fapt este luat ca reper final Așteaptă-mă până când mă întorc. 28 pp (Îc) ~ de Delimitează durata unei stări de fapt gândită prin raportare la contrariul ei, în intervalul dintre un anumit moment și determinarea temporală anterioară Până de curând, trăia. 29 pp (Îc) ~ pe Exprimă momentul încetării acțiunii, stării după un termen care indică o zi, o parte a ei, o săptămână, un anotimp etc. Să lăsăm până la iarnă. 30 pp (Îc) ~ la Exprimă momentul încetării acțiunii după un reper temporal care reprezintă aspectul maxim al delimitării ei A stat la oraș până la 10 ani. 31 pp (Îac) Exprimă reperul temporal al expirării duratei ca punct de orientare pentru desfășurarea unei acțiuni Sunt trei ore până la masă. 32 pp (Îac) Arată că demarcarea temporală a expirării duratei este un termen în care se crede că ar fi posibilă efectuarea unui fapt Așteaptă până la calendele grecești. 33-34 pp (Îlpp; îlav) ~ la (Arată ideea de expirare a unui interval de timp, indicată de o limită neexprimată, dar subînțeleasă ca sigură) Cât se poate de repede Până una alta, pleacă. 35-36 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la urmă, ~ la capăt, ~ la căpătâi, (înv) ~ la cumplit (Exprimă limita absolută de demarcare a expirării duratei acțiunii, stării) În cele din urmă Am stat până la sfârșit. 37 pp (Înv; îlpp) ~ la curând Arată ideea de rapiditate prin indicarea unei limite de expirare într-un viitor apropiat. 38 (Înv; îc) ~ de la Exprimă incidența cu o demarcare temporală anterioară după care se apreciază trecerea la o stare de fapt, prin raportare la contrariul ei Până de la o vreme, văzând că plouă, nu mai așteptă. 39 pp (Îc) ~ pe la Precizează momentul încetării acțiunii sau stării prin aproximarea apropierii de un reper temporal ca ultim termen al expirării Până pe la toamnă se va rezolva. 40 pp (Îc) ~ de pe la Exprimă un reper temporal față de imediata depășire a căruia este aproximată durata petrecerii unei stări de fapt, prin raportare la contrariul ei Până de pe la Crăciun a nins. 41 pp (Îc) ~ în, ~ întru Arată că momentul încetării acțiunii, stării este precizat de o demarcare temporală prin împlinirea unei durate maxime Mă judec până în pânzele albe. 42 pp (Îac) Arată că demarcarea temporală a împlinirii unei durate este privită ca reper de orientare pentru o acțiune, o stare Evoluția omenirii până în viitorul ei cel mai îndepărtat. 43 pp (Îac) Exprimă faptul că demarcarea temporală a duratei este prezentată ca termen în care are loc sau ar fi posibilă efectuarea a ceva E gata până într-o lună. 44 pp (Îlpp) ~ peste, ~ dincolo de Exprimă momentul încetării acțiunii, precizat prin depășirea unei durate Până peste o oră vin. 45 pp (Îlpp) ~ de peste, ~ de dincolo de Delimitează intervalul dintre un moment oarecare și un plan temporal de dinaintea începutului duratei precizate Aducea argumente până de dincolo de anii revoluției. 46 pp (Îc) ~ din Delimitează intervalul dintre un moment și unitatea temporală în care se încadrează momentul sau datarea inițială a ceva Până din cele mai vechi timpuri a fost ocupația lor de bază. 47 pp (Îae) Arată că momentul de datare inițială a unui fapt coincide cu momentul încetării altuia Până din anul începerii războiului, nu cunoscuse foamea. 48 pp (Îc) ~ prin, ~ spre, ~ înspre, ~ către Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este aproximat din perspectiva unui reper de orientare temporală Te aștept până spre ora zece. 49 pp (Înv; îc) ~ despre, ~ de către Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat de acela al demarării inițiale a unui reper de orientare temporală Acolo au stat până despre toamnă. 50 pp (Îc) ~ după Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat prin posterioritate față de o unitate temporală Am așteptat până după ora trei. 51 pp (Îlpp) ~ aproape de Exprimă faptul că momentul încetării acțiunii, stării este delimitat prin anterioritate față de o unitate temporală Timp urât până aproape de Paști. 52 pp (Îc) ~ între Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat prin intercalarea într-o perioadă demarcată de două unități temporale Activitatea sa s-a extins până între cele două războaie. 53 pp (Îc) ~ a Arată că momentul încetării acțiunii, stării, este delimitat de durata unui fapt a cărui încheiere este limita temporală finală Plecăm până a nu răsări soarele. 54 c Arată că încetarea duratei acțiunii, stării, coincide cu momentul încetării unei alte acțiuni, stări, corelate direct Dormi până mai ai timp. 55 c Exprimă faptul că încetarea unui interval inițiat din momentul vorbirii este delimitată în funcție de durata a ceva petrecut în acest răstimp Stai un minut, până îmi iau cartea. 56 c Exprimă faptul că încetarea acțiunii, stării, este raportată la manifestarea reală sau potențială a ceva care o succede A dispărut până să mă uit la el. 57 c Arată că încetarea acțiunii, stării, este marcată prin trecerea la un stadiu, un fapt care justifică întreruperea acestora Au mers împreună până au ajuns acasă. 58 c Arată că încetarea intervalului de timp scurs din momentul vorbirii este delimitată de producerea a ceva Va trece timp până ne vom reîntâlni. 59 c (Îcn) Exprimă faptul că încetarea unei restricții, a lipsei manifestării unui fapt este condiționată de împlinirea altuia, care îl anticipează Până nu faci foc, nu iese fum. 60 pp Arată că evaluarea maximă a intensității unei stări, unei situații, fixează cu o limită locală sau temporală punctul de unde nu mai este posibilă admiterea acesteia Până aici ți-a fost! 61 pp (Îlpp) ~ unde, ~ când Evaluează în interogații retorice, momentul de încheiere a ceva ca pe o limită exagerată, abuzivă Până când te joci așa cu mine? 62 pp (Îlpp) ~ și, ~ chiar așa Evaluarea maximă a aprecierii este făcută prin evidențierea voită a caracterului aparte Până și vara ți-e frig. 63 pp (Îc) ~ de Arată că evaluarea maximă a intensității unui fapt, unei situații reiese din considerarea globală a numărului de repetări la un moment dat Poți repeta până de trei ori. 64 pp (Îc) ~ pe Exprimă faptul că evaluarea maximă a intensității unui fapt, unei stări reiese din tangența cu limita de declanșare a consecinței Iți iert multe, dar nici până pe acolo încât să minți. 65 pp (Îc) ~ la Arată că evaluarea maximă a intensității unui fapt, a unei situații reiese din considerarea modului de actualizare în corelație cu posibilitatea absolută de atins la un moment dat Crește până la cer puterea sa. 66-67 pp (Îlpp; îlav) ~ la sfârșit, ~ la urmă, ~ la urma urmelor (Exprimă atingerea limitei decisive, ce permite trecerea de la o stare la alta) în cele din urmă Vei accepta până la sfârșit. 68 pp (Îc) ~ la Exprimă atingerea sau intenția de a atinge limita de epuizare a modului de manifestare sau săvârșire a ceva A plătit până la ultimul ban. 69 pp (Îlpp) ~ la un punct Arată evaluarea valabilității criteriului pentru aprecierea a ceva Are dreptate până la un anumit punct. 70 pp (Îc) ~ la Evaluează atingerea limitei infime în însușirea unor cunoștințe A învățat carte până la glezne. 71 pp (Îlav) De la mână ~ la gură Într-un timp neobișnuit de scurt. 72 pp (Îcr de la) Exprimă unanimitatea unor elemente dispuse progresiv sau regresiv într-o ierarhie sau între limite antagonice Toți s-au bucurat de la mic până la mare. 73 pp (Îc) ~ la Evaluează, prin generalizare numerică, plafonul maxim până la care se poate aproxima mărimea unei cantități Au fost până la 50 de persoane. 74 pp (Îac) Evaluează nivelul ultim în considerarea progresivă a elementelor de același fel Până la șase rude. 75 pp (Îac) Evaluează nivelul ultim atins în dispunerea prin ordonare a elementelor de același fel A încercat să intre la facultate până la a patra oară. 76 pp (Îc) ~ de Evaluează, prin măsurare, gradația maximă, în sens pozitiv sau negativ, atinsă la un moment dat A accelerat până la 150 km pe oră. 77 pp (Îc) ~ în, ~ întru Evaluează valoarea maximă a intensității de manifestare a unui fapt, a unei situații, prin îndeplinirea lor integrală Sătul până în gât. 78 pp (Îcr din) Exprimă încadrarea totală a elementelor dispuse între limite antinomice, în săvârșirea sau suportarea a ceva I-a spus totul, din fir până în păr. 79 pp (Îlav) ~ într-atât(a), ~ în așa măsură, (înv) ~ cât(ă), ~ în atât(a) (Evaluează gradul ultim al cantității, în corelație cu o consecință reală sau posibilă) În cel mai înalt grad Se enervase până în așa măsură, că nu putea vorbi. 80 pp (Îc) ~ peste Evaluează maximumul intensității unei stări, situații prin depășirea unei limite de suportabilitate sau toleranță L-am suportat până peste orice limită. 81 c Evaluează intensificarea maximă în efectuarea a ceva, prin atigerea unei limite ce nu poate fi depășită Dansează până transpiră. 82 c Evaluează imposibilitatea înfăptuirii unui lucru, prin extinderea locală sau temporală infinită Proști vor fi până e lumea.

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. = (fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

pernă s. f. în sint. s. ♦ pernă de aer Curent de aer aflat între două suprafețe și care servește ca lubrifiant ◊ „Avion pe pernă de aer. Autovehiculul din imagine, care se poate deplasa la fel de bine în aer, pe apă și pe pământ, a fost creat în R.F. Germania [...] În caz de necesitate, avionul devine vehicul terestru sau barcă pe pernă de aer.” Sc. 17 V 78 p. 6. ◊ „În R.F.G. a început construcția unei căi ferate pe pernă magnetică [...] Perna de aer de 10 mm va fi realizată cu ajutorul unui număr de 60 de electromagneți care se fixează sub podeaua fiecărui vagon.” Sc. 7 VII 82 p. 5. ◊ „Uzina de reparații navale din Arhanghelsk a construit pentru prima dată în lume o platformă pe pernă de aer cu o capacitate de 40 de tone. Ea este atașată la un remorcher-amfibie cu două elice.” R.l. 4 XI 86 p. 6; v. și 16 VII 82 p. 6; v. și aeroglisor (1968) ♦ pernă de fluid: ◊ „Timișoara. Specialiștii [...] au realizat un dispozitiv pe pernă de fluid, destinat transporturilor uzinale pentru diferite sarcini [...]” R.l. 16 III 81 p. 5 ♦ Pernă magnetică: ◊ „Autoritățile din R.F. Germania au anunțat că a început construcția unei căi ferate pe pernă magnetică.” R.l. 16 VII 84 p. 6. ◊ „Ultimă realizare japoneză în domeniul transporturilor pe calea ferată, trenul de foarte mare viteză pe pernă magnetică a fost testat, pentru prima oară, cu oameni la bord.” R.l. 25 VIII 84 p. 6; v. și transrapid, pernă de aer (1982) ♦ pernă de zgură: ◊ „(La) Hunedoara s-a aplicat pentru prima dată o tehnologie originală care constă în turnarea fundațiilor pe pernă de zgură de furnal.” R.l. 10 I 83 p. 5 (pernă de aer: după fr. coussin d’air; cf. engl. air-cushion, germ. Luftfederung; DMN 1965; WT; D.Tr., DTP; DEX; pernă magnetică: după fr. coussin magnétique; DTN 1975)

LINGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a șterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ◊ Expr. A-și linge degetele (sau bazele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (pentru a lua și ultimele resturi după ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzații de plăcere etc.). ◊ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s. m. și f. = (pop. și fam.) om care trăiește pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A linguși cu slugărnicie. – Lat. lingere.

tun Dicționarele noastre derivă pe tun din lat. tonus. Singur TDROG, ca de obicei mai prudent, adaugă „sau postverbal de la tonare (rom. a tuna)”. Limbile romanice nu au nici urmă de lat. tonus, decît ca împrumut savant. În latinește, tonus înseamnă „încordare” (< gr. τόνος ), dar apare și cu înțelesul de „tunet” (evident, în acest înțeles e postverbal de la tonare), pentru care se trimite la Seneca, Naturales Quaestiones, II, 56, 1. Dar ce citim acolo ? Că în vechime se zicea tonitrum sau tonus, acest din urmă cuvînt fiind, întîlnit de Seneca la Caecina, scriitor din secolul 1 în.e.n., care și el îl luase poate dintr-o scriere mai veche. Așa fiind, nu văd de ce nu am crede că tun în romînește e postverbal de la tuna (cf. și toană), refăcut deci în același chip ca forma arhaică din latinește. Tun mai are, după dicționarele noastre, și înțelesul de „zdravăn” în expresiile înghețat tun, sănătos tun, doarme tun, beat tun, fără să ni se dea nici o explicație semantică. Singur DU explică înțelesul prin „tare ca tunul”, și probabil aceeași explicație a fost și în mintea celorlalți autori, căci altfel ar fi căutat alta. Dar în primele timpuri tunurile erau de lemn și nu este probabil că puteau trece drept lucrul cel mai solid (piatra, fierul, ar fi putut să o ia înainte din acest punct de vedere). Și pe de altă parte expresiile citate nu pot fi prea recente. Cred că înghețat tun este prima formulă din serie și se referă la o apă peste care se poate trece cu tunurile, lucru întîlnit de multe ori în istoria războaielor din țara noastră. După aceasta, prin imitație, s-a putut trece la formarea celorlalte expresii, dacă nu cumva ultimele două citate subînțeleg „de poți să tragi cu tunul și nu-l trezești”. Suprimarea unei părți din formulă nu e ceva nemaivăzut. Expresia curentă în București nu se știe ca pămîntul se explică desigur nu ca o copie după tace ca pămîntul, ci ca o scurtare din cum nu se știe ce e ascuns în pămînt.

săptămână sf [At: CORESI, EV. 11 / V: (înv) sept~, (reg) stăm~ / Pl: ~ni, (înv) ~ne / E: ml septimana] 1 Perioadă de șapte zile consecutive care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an, constituind o diviziune calendaristică. 2 (Îs) ~na (cea) mare (sau a Paștilor, a patimilor, (pop) a deniilor, (reg) neagră, a chinului) Ultima săptămână înainte de Paști. 3 (Îs) ~na Paștilor (sau (pop) a sărbătorilor, luminată, (reg) a Paștilor mici, a albilor, a negrilor, a vederii, a Tomii, a blajinilor, a mironosițelor) Săptămâna care începe cu duminica Paștilor. 4 (Îs) ~na albă (sau a brânzei) Prima săptămână din postul Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui). 5 (Reg; șîs) ~na nebunilor, a bondrișilor, a ouălor, a peștelui Ultima săptămână înaintea începerii postului Paștilor. 6 (Îs) ~na învârstată (sau, reg, vârstată, a hârții, hârțească, de harți, mistreață, curată, tărcată, a cătărigelor, a clisei, a aicilor) Penultima săptămână înainte de începerea postului Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce carne, în afară de miercurea și vinerea Si: (reg) cârneleagă, harți. 7 (Reg; îs) ~na cu harți (sau hârțească, papistrită, pestriți a fariseului, a moșilor, de carne, învâstrată) A treia săptămână înainte de începerea postului Paștilor (în care biserica ortodoxă permite să se mănânce carne miercurea și vinerea) Si: harți, cârneleagă. 8-9 (Îljv) Cu ~na (Pe) timp de o săptămână. 10-11 (Reg; îal) De ~ (Care este) de serviciu pe timp de o săptămână. 12 (Îlav) Pe ~ În fiecare (sau în interval de o) săptămână Si: săptămânal (1). 13 (Îlav) Din ~ în ~ sau ~de~ Săptămânal (1). 14 (Îlav) Cu ~nile Timp de mai multe săptămâni. 15 (Îal; pex) Timp (relativ) îndelungat. 16 (Pfm; îe) A fi (sau a intra) în ~na oarbă (sau chioară) Se spune despre cineva care nu-și dă seama de realitate, care acționează pe negândite. 17 (Reg; îe) Este în ~ni Se spune despre o femeie lăuză. 18 (Spc; urmat de determinări de obicei în genitiv) Perioadă de 7 zile consecutive dedicată (în mod oficial) unei anumite activități. 19 (Lpl) Timp nedeterminat, care cuprinde un număr de zile considerat (relativ) mare. 20 (Lpl) Perioadă (destul de) îndelungată. 21 sf Perioadă de cinci (șase) zile lucrătoare consecutive, care începe luni și sfârșește vinerea (sâmbăta).

buclă s.f. 1 Șuviță de păr ondulat în formă de spirală; cîrlionț, zuluf. Un cap tînăr de fată încărcat cu bucle (CĂL.). 2 (text.) Bucată de fir textil, îndoită și răsucită în timpul tricotării, în formă ondulată, care formează ochiul tricotului. 3 Curbă foarte strînsă, folosită la racordarea porțiunilor drepte ale unui drum în serpentină. ♦ Curbă a unui curs de apă. 4 (constr., electr.) Obiect care are formă de spirală sau de inel (fir, cablu, conductă etc.). ♦ Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu, a unei conducte etc. 5 (inform.) Secvență din instrucțiunile unui program care se execută de mai multe ori pînă se satisfac anumite condiții. ◊ Buclă digitală = aparat electronic pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. 6 (cib.) Suită de efecte în care ultimul corespunde celui dintîi. 7 (med.) Ansă. • pl. -e. /<fr. boucle.

pîrcăláb m. (ung. porkoláb, de unde și vsl. porkolabŭ, d. vgerm. purkgrăvo, burggrâvo, ngerm. burg-graf, d. burg, cetate, și graf, conte. V. pîrgar, burghez, graf). Mold. Vechĭ. Comandant de cetate (în Munt. căpitan), ĭar maĭ apoĭ, pînă la 1857, ispravnic, prefect de județ: Cuza a fost pîrcălab al Galaților. Trans. Temnicer: măĭ jupîne pîrcălabe, tu din lanțurĭ mă sloboade (P. P.). Trans. Munt. Perceptor. – Și părc-, purc- (vest) și pîrca- (est). – În Moldova, titlu de pîrcălab a apărut întîĭa oară la 1448-49 supt Alexandru II. Supt Ștefan cel Mare, era un pîrcălab saŭ doĭ la Hotin, Neamțu, Novograd (Roman), Orheĭ, Cetatea Albă și Chilia (în ultimele doŭă pînă ce le cuceriră Turciĭ, la 1483-84). De la 1484, în locu pîrcălabuluĭ de Suceava, apăru „portaru” de Suceava. Alțĭ pîrcălabĭ maĭ sînt pomenițĭ la Ĭașĭ, Cotnarĭ, Cîrligătura, Hîrlăŭ, Dorohoĭ, Soroca și Galațĭ; la Cernăuțĭ, Tecucĭ și Putna, se numea staroste, ĭar la Botoșanĭ și Chișinăŭ (după Cost.) vornic (Cdr.). V. boĭer, cetate, nazir, raĭa, castelan, marchiz.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)