PANTUM (< fr. pantum; patum, cuvînt malaez, comparație) Poezie cu formă fixă, ale cărei strofe sînt de patru versuri. Al doilea vers al fiecărei strofe devine primul vers al strofei următoare, iar al patrulea vers al fiecărei strofe apare ca al treilea al strofei următoare, primul vers repetîndu-se la sfîrșitul poeziei. În tot cuprinsul poeziei alternează două sensuri, două serii de imagini, un sens sau o imagine în primele două versuri ale fiecărei strofe, celălalt sens sau imagine în ultimele două versuri ale strofei. Aceste sensuri și imagini paralele, deși sînt diferite și chiar contrastante, se completează și se întrepătrund prin foarte fine raporturi de sentiment și armonie. Pentru o poezie cu o asemenea structură și desfășurare se cere multă virtuozitate și stăpînire a tehnicii de versificație. De origine malaeză, pantumul a fost semnalat pentru prima oară de Victor Hugo și cultivat apoi de poeții francezi Théodore de Banville, Leconte de Lisle, iar la noi de Cincinat Pavelescu.Vîntul smulge frunza moartă Pe pustiile cărări, Raza gîndului mă poartă În albastre depărtări. Pe pustiile cărări, Toamna zvîntură nisipul, În albastre depărtări Parcă-i văd și astăzi chipul. Toamna zvîntură nisipul Presărat cu frunze de-aur. Parcă-i văd și-acuma chipul, Sub al buclelor tezaur. Presărat cu frunze de-aur, Crîngul plînge-al său noroc. Sub al buclelor tezaur Ochii ei păreau de foc. Crîngul plînge-al său noroc, Plînge crîngu-a pustiire... Ochii ei păreau de foc, Cînd citeau a mea iubire. Plînge cringu-a pustiire, Vînturi aprige-l străpung. Cînd citea a mea iubire, Mă strîngea în brațe lung. Vînturi aprige-1 străpung, Simte crîngul c-o să moară. Mă strîngea în brațe lung Nestatornica fecioară. Simte crîngul c-o să moară, Pe cînd frunza-i plînge-n vînt... Nestatornica fecioară, Mi-a făcut un jurămînt. Pe cînd frunza-i plînge-n vînt, Se-ntristează văi și lunci. Mi-a făcut un jurămînt. Unde-i vremea de atunci? Se-ntristează vai și lunci, Suferind aceeași soartă... Unde-i vremea de atunci? Vîntul smulge frunza moartă.