Definiția cu ID-ul 1182669:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

TEATRU (< fr. théâtre < lat. theatrum < gr. theatron) 1 Edificiu în care au loc reprezentațiile teatrale. La greci, teatrul, dintru început, se limita la o arie de pămînt bătătorit, o scenă de lemn. Abia în secolul al IV-lea (î.e.n.) apar teatre construite din piatră (ca teatrul lui Dionysos, la Atena, teatrul din Epidaurus, din Argos ș.a.). La romani, multă vreme au dăinuit teatrele construite din lemn. În anul 55 (î.e.n.), Pompei ridică un teatru din piatră. Modelul pentru construcția teatrelor romanii l-au luat de la greci, cu unele modificări (lipsa orchestrei, deoarece piesele de teatru romane nu aveau corul). Băncile (gradus) eran împărțite în secțiuni concentrice (moenia), prin ziduri (ballei) și paliere (praecinetiones). Spectatorii pătrundeau în teatru prin numeroase porți făcute în fațade și ajungeau la locurile lor pe scări, prin culoare sau prin porți denumite vomitoria. În perioada clasică, apar teatrele permanente, iar epoca modernă cunoaște variata evoluție arhitectonică și tehnică a teatrului. 2 Totalitatea operelor literare dramatice ale unui scriitor, ale unei națiuni (teatrul lui I.L. Caragiale; teatrul francez etc.). 3 Reprezentarea pe scenă a scrierilor dramatice. Reprezentațiile teatrale, cu alte cuvinte teatrul în acest sens, implică trei elemente: textul dramatic; concepția regizorală și interpretarea actoricească; publicul spectator, teatrul dovedindu-se a avea o funcție educativă estetico-cetățenească. Teatrul tradițional apare fundamentat pe prezența simultană și diferențiată a personajelor și spectatorilor, îmbinînd elementul fonic cu cel vizual (în pantomime cel fonic e absent). Spectacolul de teatru nu este însă un amalgam de diferite arte, literatură, muzică, arte plastice (decoruri, costume), ci este o artă de sine stătătoare. Componentele artistice ale spectacolului de teatru sînt : unitatea acțiunii scenice, care constă în împletirea elementelor plastice și literare ale spectacolului prin mijlocirea actorului în acțiunea scenică, vorbirea îmbinîndu-se cu mimica și mișcarea actorului, organic închegată; jocul actorilor, a căror măiestrie constă în reîncarnarea personajului, și care reproduce nemijlocit ciocnirile dintre caractere, lupta și activitatea oamenilor, determinind specificul teatrului ca artă aparte. Prin aceste componente se realizează imaginea scenică unitară, concretă și impresionantă, de o deosebită forță sugestivă. În teatrul contemporan, o varietate a acestuia o constituie antiteatrul, care limitează arta dramatică la dialog sau la metafora scenică (ex. teatrul lui Eugène Ionesco). În afară de spectacolul de teatru, în același context de arte ale spectacolului se înscriu și spectacolele teatrului muzical (opera și opereta), teatrul de păpuși, pantomima, teatrul de umbre, chiar și circul, care recurge de multe ori la teatralizarea acțiunii. Mijloacele tehnice ca radioul și televiziunea au făcut posibilă apariția altor manifestări: teatrul la microfon, denumit audio-dramaturgie, spectacolele de televiziune, denumite video-dramaturgie, precum și spectacolele cinematografice (a șaptea artă). Aceste ultime manifestări au dus la o lărgire a artei spectacolului.