OM s. m. I. 1. Ființă superioară, care se deosebește de celelalte viețuitoare prin faptul că posedă facultatea de a gîndi și de a vorbi și capacitatea de a crea unelte pe care le folosește în procesul muncii sociale. Nu mă temuiu de unturearec de oameri. psalt. hur. 2^v/2. Nădăiți-vă spr-insu tot zborul oamerilor (năroadelor d). psalt. 117. Deaca sîntem, oameni, iubitori de oameni să fim. coresi, ev. 40. Om amu cheamă-se nu numai bărbat, ce și muiare. id. ib. 251. Noi venim de la oameni botezați în numele tău (a. 1550-1580). cuv. d. bătr. ii, 418/4. Dat-am cartea mea acestor omene (a. 1588). ib. i, 51/4. Și ceastă carte să o cetească... între oamenri (a. 1600). ib. ii, 53/19. Dară tu, ome, cum și cîndu-ți va fi sfîrșeniia? moxa, 360/16. Cu aceastea ne plătești, nemulțămitoare oame? varlaam, c. 373. Fericite oame, ce fugi pururea? herodot (1645), 247. De vor fi mărturiile oameni buni și vestiți de credință, să să creadză și să nu să cearte. prav. 125. Să să părăsască omul de mîndrie. dosoftei, ps. 31/18. Fericit iaste omul care au aflat înțelepciunea. biblia (1688), [prefață] 3/48. Așea și tu, ome, deaca faci omului rău, apoi te căiești și vei să-i faci bine. fl. d. (1693), 45^r/15. Ai pofti, ticăloase oame, să fie pentru binele tău. NECULCE, L. 244, cf. ANON. GAR., LEX. MARS. 213, antim, p. xxv. O, bune oame, .aceasta ție Dumnezeu țe-au dat (a. 1777). cat. man. i, 562. Nice nu mai bagă Samă la oameni, budai-deleanu, Ț. 161. Tiranule, nemulțămitoriule oame! ce mă bați fără de nici o dreptate? țichindeal, f. 198/16. Tot omul după muncă... trebuie să să miște spre însănătoșirea trupului. golescu, î. 42. Eu nu cunosc altă faptă, afară de datoria iubirii de oameni. drăghici, r. 23/24. Omule, în aste versuri află-te și te cunoaște! conachi, p. 259. Robia și proprietatea cea mare trebuiră să producă în noua colonie stricăciunile lor... substituind robi la oamenii cei liberi. bălcescu, m. v. 6. Viforoase erau vremile cele vechi..., dar oamenii se nășteau tari. russo, s. 147. Omul sălbatic... înceta de a mai trăi înainte de a ști că a fost. bolliac, o. 33. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește. alexandrescu, m. 4. Ce fel de om este acela? filimon, o. i, 129. Te-or vide oaminii și m-or face de vorbă-n sat. alecsandri, t. i, 264. În fiecare om sînt cel puțin doi oameni: omul ideilor și omul simțirilor. maiorescu, CR. ii, 159. În orice om o lume își face încercarea, eminescu, o. i, 64. Numai iată ce aude glas de om. creangă, p. 198. E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme. caragiale, o. vi, 64. Omul, cîte limbi știe, de atîteori e om. slavici, o. i, 79. Dîndu-se de trei ori peste cap, [balaurul] se făcu om. ispirescu, l. 18. Vîslașii își dau binețuri cu oamenii de pe mal. vlahuță, o. a. 414. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru. coșbuc, p. i, 75. Din neființă, oame, abea te-ai deșteptat. sbiera, f. s. 356. Iartă-mă dragă; mi-a scăpat o vorbă de om rău. d. zamfirescu, r. 26, Omul nu trebuie să se gîndească numai la ziua de azi. pamfile, j. i, 129. Nu poate fi decît un om bun. delavrancea, o. ii, 179. Grăuntele de speranță... nu părăsește pe om pînă nu-și dă ultima suflare. rebbeanu, i. 117. Omul obișnuit e un tip, pe cînd omul mare este un caz unic. ibrăileanu, s.l. 103, cf. minulescu, v. 18. Eu pînă la Dorna vreau să poposesc la hanuri, ori pe la oameni prin sate, să văd, s-aud. sadoveanu, b. 108, cf. cazimir, p. 58. Mă gîndeam, dacă și eu vreodată voi putea schimba destinul unui om. camil petrescu, u. n. 47. În hainele hărtănite... păreau orice, în afară de oameni. sahia, n. 74. Oameni timizi și modești care surîd ușor și vorbesc moale. teodoreanu, m. ii, 169. Baldassare Castiglione ne-a dat în Il Cortegiano... portretul omului desăvîrșit. oțetea,b. 219. Și se ivi o dată cu omul slobod, munca. arghezi, c. o. 28. La Goethe omul și opera fac unul și același lucru. ralea, s. t. i, 86. Rar se stinge setea de viață a omului, chiar cînd omul este izbit într-una de nenorociri. stancu, r. a. ir, 388. Partidul m-a învățat că sînt om și m-a învățat să-mi prețuiesc mintea. davidoglu, m. 45. Să măiestrim la jocul durerii și-al iubirii Și să-nflorim în oameni ascunsele grădini. deșliu, g. 21. Că nu-i om să nu glumească Și să nu păcătuiască. jarnîk-bîrseanu, d. 363. Trăia o păreche de oameni, un bărbat și-o muiere. RETEGANUL, p. iii, 3. Omul sfințește locul. zanne, p. ii, 372. Omul lucrător De pîne nu duce dor. id. ib. v, 394. ◊ (Învechit și popular, cu sens colectiv) Leșii vădzînd că s-au strînsu atîta om, cădzut-au cu rugăminte la hatmanul, neculce, l. 271. Multă lume de om a mai fost acolo, reteganul, p. v, 67. ◊ (Învechit, astăzi rar, adesea urmat de determinări care indică apartenența la o naționalitate, la o rasă, la un popor etc.) Acesta omu rimleanu iaste! cod. vor. 44/10. A se ceti... spre învățătură creștinilor oameni. coresi, ev. 1. Nu să cade omului grec a nu ști legile grecilor. biblia (1688), [prefață] 8/1. Eu, omul negru, am fost foarte bun, Mai întîi într-o plantație de tutun. deșliu, g. 42. ◊ (Urmat de determinări care arată domeniul de activitate, ocupația, profesia) Oamenii muncii v. muncă. Om politic v. politic. Omul legii v. lege. Omul datoriei v. datorie. Om de știință v. știință. Om de artă v. artă. Om de litere v. literă. Om de afaceri v. afacere. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de” și indicînd o însușire morală sau intelectuală, o stare socială sau materială etc.) Om de jos, om de-a firea, om de rînd, om de ispravă, om de cinste, om de credință, om de încredere, om de treabă, om de inimă, om de spirit, om de cuvînt, om de parolă, om de înțeles, om de bun simț, om de omenie, om de zahăr, om de nimic, om de paie, om de lume, om de război, v. cuv. ◊ (Calc după gr. v. cuv. ◊ (Calc după gr. ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπος, slavon. сынъ чловжчьскъ) Fiul omului = Iisus Cristos. (învechit) Om bun (și bătrîn) = martor (la un proces). În unele cazuri... făceau pe judecătorul și ispravnicii... cari chemau înaintea lor oameni buni (marturi). n. a. bogdan, c. m, 45. La aceste adunări și în alte împrejurări, în care satul trebuie să fie reprezentat, apar oamenii buni și bătrîni. panaitescu, o. Ț. 194. (Învechit, rar; calc după slavon. чловжкооуьиицл Om-ucigătoriu = ucigaș. cf. coresi, ap. dhlr ii, 365. (Regional) Oameni (sau oamenii cei) noi = miri (alrm i/ii h 363); proaspăt căsătoriți, însurăței (alr ii/i h 165/ 334). (În basme și superstiții) Omul de flori = personaj din basme, conceput ca fiind alcătuit din flori, sprijinitor al acțiunilor eroilor pozitivi. Îl scapă și de rîndul ăsta tot omu de flori. rădulescu-codin, î. 240. Poporul povestește despre omul de flori. h rv 58. Oameni de apă = ființe imaginare, cărora li se atribuie însușiri fizice omenești, dar care sînt socotite lipsite de grai. Cf. pamfile, bușm. 303. Omul (cel) alb = ființă imaginară care păzește comorile; înger. Omul ăl alb sau îngerul... cheamă pe cel ce vede flacăra înălțindu-se de trei ori. pamfile, com. 43, cf. 17. Sara în murgit s-a întîlnit cu un om alb. rădulescu-codin, î. 311. Oameni-lupi = vîrcolaci. [Vîrcolacii] ar fi niște oameni-lupi „cari înghit luna și soarele”. pamfile, cer. 99. ◊ loc. adv. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ expr. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Un om ca oamenii trebuie... să fie abonat la un cabinet de lectură (a. 1846). n. a. bogdan, c. m. 142. Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii. creangă, p. 105, cf. 162. Odinioară Giaba-Efendi fusese om ca toți oamenii. delavrancea, o. i, 219. Ca omul sau (rar) ca toți oamenii = cum se întîmplă (sau se poate întîmplă) în mod obișnuit oricui. Moș Nichifor, ca omul cu grija, s-a suit în căruță. creangă, p. 133. Vrun păcat, vro greșeală, ca omul... delavrancea, o. ii, 370. Vream de mult să venim; dar, cu treabă, cu daraveri – ca omu – am tot dat zi peste zi. bassarabescu, v. 226. Ca oamenii = cu manifestări omenești ; cum trebuie, cum se cuvine. Dă și o farfurie de acolo, și niște furculițe, să mîncăm ca oamenii. vlahuță, ap. tdrg. La mintea omului v. minte. De către (sau dinspre, de-a) om = (despre animale de tracțiune, p. ext. despre părți ale uneltelor agricole) care se află în partea stîngă a carului, căruței, plugului etc. cf. damé, t. 29. Cotiuga are o roată mai mică de către om, și alta mai mare, din brazdă. pamfile, a. r. 40, cf. 51, TODORAN, GL., ALR I 334/283, ALR ll/141. Om bun = răspuns dat de către cel care bate la poartă, pentru a-l asigura pe stăpînul casei că vine cu intenții bune. Bătu la poartă. – Cine e acolo? îi zise dinăuntru... – Om bun, răspunse fata. ispirescu, l. 348. Oamenii buni, formulă de adresare. Oameni buni! an iarnă, bordeiu-mi arsese. alecsandri, p. i, 41. ♦ (În texte bisericești; de obicei la pl.) Popor, norod. Pasă cătră oamenrii (cătră norodul biblia 1688) mie aceștia de lă dzi. cod. vor. 104/3, cf. 148/3. Spăseaște oamerii săi. psalt. 48. Lăsat-ai fărădelegile oamerilor tăi. ib. 175. Cînd toarnă zeul prădarea oamenilor săi bucură-se Iacov. coRESi, ps. 139/13. ♦ Persoană care se remarcă prin calități morale, mai ales prin cinste și corectitudine. cf. lb. Să faci pe omul într-o societate unde nu sînt oameni. i. negruzzi, s. îv, 105. Ăla om, nu secătură! delavrancea, o. ii, 357. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Ave și sîială de dînsul căce era mai om decît toți. neculce, l. 110. Eram destul om să-mi țin firea, mai ales cu doamna Rădeanu, pe care de la început n-am putut-o suferi. gane, n. iii, 111. ◊ expr. A face (pe cineva) om = a educa, a instrui pe cineva dezvoltîndu-i însușirile umane caracteristice. Școala pe om, om îl face. pann, p. v. i, 174/22. Om pe sine = stăpîn pe voința și pe acțiunile sale; curajos. (Ironic) Văzîndu-l așa om pe sine, haiducul prinse să rîdă. gane, n. iii, 166. 2. (Adesea însoțit de determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere; cunoscut, prieten, rudă. Am muncit mult și cu oamenii mănăstirii (a. 1573). cuv. d. bătu. i, 23/11. Împăratul, gîndindu-se că Evlavie iaste dirept și al său om, învăță să le dea știre. varlaam, c. 394. [Martorii] să nu fie rudă – sau oamenii muierii. prav. 157. Trimisă la Eghipet la faraon, să-i lase oamenii să vie să facă jărtvă. DOSOFTEi, v. s. septembrie 6^V/18. Craiul... trimis-au pre omul său anume Krasinski, de au tăiat capul Tomșii. n. costin, let.² i, 447. Au și triimis fermanul pe omul inglezului. neculce, l. 145. Triimețind Grigorie Vodă pe Antonie pîrcălabu, omul măriei sale, ...i-au arătat cîte îi sînt trebuitoare (sfîrșitul sec. XVIII). let. iii, 196/31. Această veste veni și la Tomori... și la voevodul din Ardeal, de la oamenii lor. șincai, hr. ii, 152/10. Mi s-au trimis alăturata jalbă a lui Ion Ghimba, omul lui chir Mihale Curte (a. 1823). doc. ec. 276. Se întoarsă... poruncind oamenilor săi a se găti spre călătorie. goiuan, h. i, 3/30. Cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boieriului, și-a pus armele în rînduială. creangă, p. 302. Nu știe și nenea Zaharia... că ești omul nostru? caragiale, o. vi, 78. Iacob de Buczacz, omul cardinalului, n-are să vie. delavrancea, o. ii, 21. Cînd năpădiră în crîșmă, amuțiră de tot pe oamenii lui George. rebreanu, i. 33. Primarul era omul boierului. i. botez, șc. 73. Acolo trebuie să se adune și oamenii stăpînirii, cu domnu subprefect. sadoveanu, b. 273. Acest Turnavitu este omul lui Bibescu. camil petrescu, o. ii, 156. Săraci ochișorii mei, Multă lume văz cu ei, Dar nu văz oameni d-ai mei, Ci lot negri străinei. jarnIk-bîrseanu, d. 200. ◊ Om de casă, om de servici, om de ocină, v. cuv. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = a fi om bun, cinstit. Afară din slujbă era omul cel mai plăcut, sufletul cel mai bun și mai milostiv, omul lui Dumnezeu cum s-ar zice. ghica, s. 529. Ai dat peste niște oameni ai lui Dumnezeu, dar să fi fost cu alții... creangă, p. 254. Știam eu că dumneata ești omul lui Dumnezeu și ai să-i dai. călinescu, e. o. ii, 66, cf. ciaușanu, gl. (Ironic) Dă de știre lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu cu năravul dracului. creangă, p. 48. Sărac bărbățelul meu, Toți oamenii zic că-i rău, Da-i omul lui Dumnezeu. jaunîk-bIrseanu, d. 461. Omul (sau om al) dracului v. drac ♦ Servitor, slugă. Umbla încet și mînca multă fasole cu mămăligă, cum se gătea pentru oameni în postul mare. brăescu, a. 23. Osul lasă-l pentru borșul oamenilor. id. ib. 38. ♦ Adept, partizan al unei idei, teorii, doctrine etc. Conul Mihalache, omul reformelor, progresistul înflăcărat, susține că o lege aspră trebuiește numaidecît. caragiale, o. iii, 43. 3. Persoană de vază, de seamă. Să-i grăiască Radului Vodă pentru dînsul, să nu fie uitat, fiind slugă de atîta vreme, și așteptînd în nărocul stăpînu-său să hie și el între oameni. m. costin, o. 90, cf. ALR ii/157. ◊ (Comparat ca un adjectiv) Am fost om și norocul m-a făcut și mai om. delavrancea, o. ii, 255. Îi mai om ca dumneata, Mai din oameni, mai din viță. mîndrescu, l. p. 151. ◊ Expr. A fi (om, fecior etc.) din (sau de) oameni = a descinde din părinți cu stare sau de neam. Lasă că-s din oameni, lasă că-s cunoscută de toți boierii... puteți întreba și pe kir Costea. alecsandri, t. 101. Și eu sînt ficior de oamini. id. ib. 1415. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. caragiale, o. iii, 1. Fata... să se mărite după un bărbat, care e om din oameni, adică după unul care are neamuri și amici. marian, nu. 45. Eu îs de peste deal, de la Mănăstireni; și noi sîntem din oameni. sadoveanu, o. vii, 280, cf. mîndrescu, L. P. 151, CIAUȘANU, GL., ZANNE, P. II, 382. A se face om sau (rar) a ieși la oameni = a ajunge în rîndul oamenilor înstăriți, a se îmbogăți. cf. CIAUȘANU, GL., ZANNE, P. II, 381. A face (pe cineva) om = a crea cuiva o situație avantajoasă din punct de vedere material și social. Nenorocitule! ți-ai aruncat norocul în gîrlă: te făceam om! caragiale, o. vi, 164.<br /><br />4. (În opoziție cu copil) Persoană matură. Cei doi băieți... crescuseră și se făcuseră oameni. d, zamfirescu, î. 23. Abia de se gîndedu părinții, care te-au dus pînă la marginea satului depărtat, de mînă, și ți-au sărutat ochii de copil, că ai să fii un om într-o bună zi și tu. arghezi, p. t. 15. 5. (În opoziție cu femeie) Bărbat. Omul și muierea-sînt din începutul lor una și aceeași ființă. MAHCOvici, D. 157/17. Mă știam că sînt legată Numai cu prietenie și cu inima curată Cătră omul ce cu cinste m-au iubit și mă iubește. conachi, P. 82. Mulțime de oameni și de femei, sîrbi și turci veniseră pe malul Dunării. bolintineanu, o. 267. Mese erau bașca pentru oameni, bașca pentru muieri și bașca pentru feciori. pitiș, sch. 107, cf pribeagul, p. r. 18, cv 1949, nr. 9, 15, GOROVei, cr. 242. Mult mă uit, mamă, cu dor, Und’e văd om în ocol Că tăte-s la rîndu lor. t. papahagi, m. 14, cf. abh. foliî. iii, 43, alr i 489/75,85, 148, 166,178, alr ii 3 334/105, zanne, p. ii, 2. ♦ (De obicei determinat prin „meu”, „tău” etc.) Soț. Va dzice omul muierii: nu voiu să mai mergi în cutare casă. prav. 106. Omu mieu a plecat la cîmp dinaintea Sîmpietrului. jipescu, o. 34. A-nceput să plîngă și să-l întrebe dacă știe el ceva despre ce s-o fi făcut omul ei. caragiale, o. n, 241. Nu cumva să bage omul ei de seamă, Ce isprăvi îi face fata, c-apoi joc! coșbuc, p. i, 249, cf. pamfile, j. ii, 157. Aruncă spre omul ei o căutătură. CAzimir, gr. 31. Eu, dragă cucoană Mărie, am trăit pe lumea asta, numai pentru omul acela al meu ș-am fost mulțămită și înflorită cu dînsul. sadoveanu, b. 265. Nu m-am plîns omului meu. stancu, d. 25. Vă rog să luați loc, zise ea. Omul meu nu-i acasă. beniuc, m, c. i, 40. Era limpede că omul ei ascundea ceva. pueda, d. 128. Numai eu că mi-am luat Frunză de măr pădureț, Om calic și tot măreț. jarnIk-bîrseanu, D. 168, cf. TOMESCU, GL, ALR I 291, ALR Ii/I h 129. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, persuasiv, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane de sex masculin. v. frate, nene. Măi, omule, da n-auzi că ne-am troienit? alecsandri, t. i, 115, cf. 263. Ia lasă-mă încolo, măi, omule. creangă, p. 160. Măi, omule, ai puțintică răbdare. caragiale, O. vi, 86. Ia ascultă, omule, dracul cel împelițat de dihor o să ne mănînce toate rațele. bujor, s. 30. Da cu cine să te împaci, omule? făcu Baciu trîntind paharul pe masă. rebreanu, i. 301. Omule, le credeam la Islaz... Ce e cu dumneata?... camil petrescu, o. ii, 22. Dar, omule, stai liniștit. preda, î. 165. ◊ Expr. (Învechit) Suflete ome = formulă de adresare utilizată în stilul retoric. Suflete ome, nime de aceia nu-ți pot agiuta. cod. tod. 213, cf. cuv. D. bătr. ii, 451/29. 6. (La sg.) O persoană oarecare; cineva; oricine. Mai rar om, care să poată lua dintr-însele. creangă, p. 211. Spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, cînd îl scormolea ceva la inimă. id. a. 151. După cum le spui dumneata, una și cu una fac două, n-are de unde să te mai apuce omul. caragiale, o. vi, 66, cf. bul. Fil. x, 72, pamfile, j. i, 129. Nu mai poate omul de tine nici să-și zică ocinașele! rebreanu, i. 44. Umblau tot felul de vești, de se încrețea carnea pe om. camil petrescu, o. i, 8. Bate om în poartă, iese tata să-l întîmpine. stancu, d. 143. II. 1. (art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. dm. 2. (Regional; art.) Numele unui joc de copii (nedefinit mai îndeaproape). cf. pamfile, j. i, 5. ♦ Partea bombată a arșicelor. cf. ddrf, ȘĂiNEANU, PAMFILE, J. II, 44. 3. (Regional, în sintagma) Om rău = varietate de struguri (nedefinită mai îndeaproape). cf. BARON ZI, L. 94, h II 165, 207. – pl.: oameni și (învechit) omeni, omene. – gen.-dat.: omului și (regional) omuli (alr i 96/96, 289, ib. 124/780), omulu (alr ii/i mn 39,2 212/531). – voc.: omule și (învechit) ome, (învechit și regional) oame. – lat. homo.