SCEPTICÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Credință potrivit căreia nu este posibilă obținerea unei cunoașteri sigure despre cum sunt lucrurile în realitate, atitudinea recomandată fiind cea de „suspendare a judecății” mai degrabă decât de încredere în produse îndoielnice ale rațiunii. S. vechi include două mișcări: cea întemeiată de Pyrrhon (sec. 4-3 î. Hr.) și ș. Academiei (sec. 3-1 î. Hr.); în plus Xenophan, Gorgias, Socrate sunt, de obicei, asociați cu s. În epoca modernă, s. este promovat de Montaigne, Bayle, Hume, ultimul formulând un s. moderat care admite credințele cotidiene datorate tradiției. O formă contemporană de s. este failibilismul. 2. Atitudine de îndoială sau de neîncredere cu privire la capacitatea ori la intenția reală a oamenilor de a realiza idealurile pe care le proclamă etc.