JAPONEZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Japonia. II. adj. referitor la Japonia sau la populația ei. ♦ arta ~ă = artă dezvoltată în Japonia, prezentând influențe chineze și coreene, caracterizată prin construcții arhitecturale religioase (pagode) și civile (palate) din lemn, cu acoperișul curbat, cu sculpturi în lemn, bronz sau piatră și cu picturi de un mare rafinament. ◊ (s. f.) limbă vorbită în Japonia. III. s. f. chiflă împletită. (< fr. japonais)

arjea, -ele, (argea), s.f. – 1. (în Maramureșul istoric) Acoperișul (din lemn) al casei. 2. (în Lăpuș) Ultima cunună din pereții casei (Stoica, Pop 1984). ■ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Cuvânt autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuși) derivat din rad. i.-e. *areg-, „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu).

JAPONÉZ, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a format ca națiune în Japonia. Mai trăiesc în S.U.A., Brazilia, Canada, Perú etc.; de religie șintoistă, budistă și creștină. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Japonia; nipon. 2. Adj. Care aparține Japoniei sau japonezilor, referitor la Japonia sau la japonezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia altaică, vorbită de japonezi. Primele inscripții în japoneză, cu caractere ideografice, împrumutate de la chinezi, datează din sec. 6. J. modernă folosește una dintre cele mai complicate scrieri, constând din trei sisteme de scriere diferite (unul ideografic, de origine chineză și două silabice) care coexistă în mod sincretic; textele se scriu în coloane verticale de la dreapta la stânga. ◊ Arta j. = artă dezvoltată în Japonia încă din perioada Neoliticului și materializată inițial, în perioada Jōmon, prin vase de ceramică al căror decor specific era torsada. În perioada următoare, Yayoi (sec. 3 î. Hr.-2 d. Hr.), apar vasele de bronz în formă de clopot cu motive decorative liniare, subțiri, deosebit de rafinate. Perioada Kufun, se caracterizează printr-o dezvoltare a artei funerare, morminte de tumuli, sarcofage din teracotă și piatră, alături de care pot fi găsite statuete de lemn, podoabe și arme de fier. În arhitectură predomină elementele specifice templelor șintoiste: construcții simple de lemn, cu acoperișul în coamă, ridicate deasupra unei platforme mult înălțate. În perioada Asuka (593-710), arta j. cunoaște o deosebită înflorire sub influența artei chineze și coreene. Construcțiile arhitecturale religioase (pagodele) și civile (palatele), din lemn, se caracterizează prin acoperișul piramidal, format din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv având marginea streșinii ridicată, și prin pereții cu decorații policrome, luxuriante. Cea mai veche mănăstire budistă japoneză este Hōryŭri (607) lângă Nara, care include „Sala de aur” (Kondo), unde se află grupul statuar din bronz denumit „Triada lui Sakyamuni” – mărturie a unei arte figurative, dezvoltată sub influența celei chineze în perioada Tang. În perioada Nara (710-794), sub influența continentală, în arta j. de manifestă gustul pentru grandios și monumentalitate (templul Todaiji), iar arta lăcuitului cunoaște o înflorire deosebită („Tabernacolul lui Tamamushi”). Sculptură în lemn, bronz sau piatră, reprezentând divinități budiste, figuri de împărați și demnitari, animale fantastice cu semnificații simbolice la dimensiuni colosale („Triadele lui Yakushi”, sec. 7; „Budha Roshana”, sec. 8). În pictură încep să fie întrebuințate noi materiale, printre care creta, ruloul de hârtie (emakimono) și ruloul de mătase. În perioada Heian (794-1185), influența chineză își pierde din importanță, statuile, în special din lemn, au trăsături mistice, enigmatice („Amyda Nyorai”, sec. 11, de Jocho). Alături de pictura religioasă se dezvoltă și stilul yamato-e, în culori pastelate, delicate („Istoria lui Genji”). Elementele arhitectonice se armonizează cu peisajul („Engakuji”, lângă Kyōto; Kongobuji, pe muntele Konya), iar grădinile sunt integrate în locuințele aristocraților. Creșterea importanței aristocrației războinice în perioada Kamakura (1185-1333) se traduce pe plan artistic în forme de un auster realism. În statuara de lemn o atenție sporită este acordată trăsăturilor feței. În pictură sunt abordate noi subiecte: hagiografice, anecdotice, povestiri populare. Arta portretistică ia un mare avânt („Minamotono Yoritomo” și „Tairano Shigemori” picturi de Fushiwara no Takanobu, sec. 13). O dată cu răspândirea ritualului servirii ceaiului se dezvoltă arta ceramicii (regiunea Seto). În perioada Muromachi (sau Ashikaga, 1333-1573), caracterizată prin răspândirea ideilor budiste zen, care promovau recuperarea valorilor materiale și spirituale, și în perioadele următoare, un loc important îl ocupă pictura sub formă de kakemono-uri și makimono-uri, de un mare rafinament al liniei și coloritului (Sesshū, sec. 15; Kāno Motonobu, sec. 16; Kāno Masanobu, Kōrin Ogata, sec. 17). Cu toată politica izolaționistă instaurată în perioada Tokugawa (1615-1868), infiltrațiile de tehnică artistică occidentală vor duce la formarea unor curente opuse picturii oficiale Kāno; școala decorativă Rimpa (sec. 17), reprezentată de Sōtatsu („Povestea lui Genji”) și Kōrin Ogata („Prune roșii și albe”), precum și școala Maruyama (sec. 18-19), cu tendințe realiste. De o răspândire rapidă se bucură genul popular ukiyo-e (sec. 18-19) care exaltă viața pământească, manifestându-se cu deosebire în xilogravură și în arta stampelor mono- și policrome de mare rafinament. (Harunobu, Sharaku, Utamaro, Hokusai, Hiroshige). Arhitectura (sanctuare, mausolee) continuă să se dezvolte în forme șintoist-budiste (complexul de la Nikkō). Tot acum, sub influența teatrului, se dezvoltă creația de măști. Ca urmare a preluării contactelor cu Occidentul (perioada Meiji, 1868-1912), se introduc materiale și și stiluri tipic europene. După primul război mondial, iau naștere mișcări de avangardă (grupul Bunriha) și Asociația japoneză pentru designul industrial. După al doilea război mondial, cinematografia j. se impune prin marii regizori A. Kurosawa, M. Kobayashi, M. Kenji, S. Kanetoçare aduc o notă specifică, tradițională, de mare plasticitate. Asupra arhitecturii j. se manifestă în special influența funcționalismului american, adaptat exigențelor locale (K. Tange, J. Sakakura). În anii ’60 se remarcă activitatea grupului Metabolism (K. Kikutake, N. Kurokawa) și așa-numitului New Wave japonez (A. Isozaki, K. Shinohara). În pictură, sfârșitul anilor ’50 este dominat de grupul Gutaj din Osaka (K. Shiraga, S. Murakami), înrudit cu neodadaismul, iar după anii ’60, de mișcarea Mono-ha.

argea, s.f. – v. arjea („scheletul din lemn al acoperișului”).

arjea, arjele, (argea), s.f. – (reg.) 1. (în Maramureșul istoric) Acoperișul (din lemn) al casei. 2. (în Lăpuș) Ultima cunună din pereții casei (Stoica, Pop, 1984). ♦ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Et. nec. (DEX); cf. lat. argilla „argilă, lut” (Scriban); cf. ngr. arghella „casă subterană” (Șăineanu, MDA); cf. tc. arca „cutie” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuș, Vraciu): „unul din puținele cuvinte cu prototip anteroman atestat în antichitate” (Russu, 1970: 133); derivat din rad. i.-e. *areg-, „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu); cf. alb. ragal’, art. ragalá „război de țesut”.

bodeu sn [At: CHEST. II, 326/367 / Pl: ~ei / E: nct] (Reg) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul din afara casei.

hambar sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 382/35 / V: am~, hăm~, hămbariu, hâm~, hom~, hombariu / Pl: ~e / E: tc (h)ambar] 1-2 Magazie pentru păstrarea grânelor sau a uneltelor agricole. 3 (Mor) Magazie mică deasupra morii, cu două despărțituri, una pentru grâu, alta pentru porumb, în care se toarnă, prin coșurelele de deasupra, vama datorată morarului. 4 (Reg) Cămară de alimente. 5 Ladă mare de lemn în care se păstrează făina sau mălaiul. 6 (Trs) Ladă mare cu pereți de sârmă împletită, cu acoperiș de lemn prevăzut cu cârlige, în care se agață carnea. 7 (Înv) Parte a corăbiei unde se depozitează încărcătura.

măgăreață sf [At: LEX. MARS. 229 / Pl: ~ețe, ~eți / E: măgar + -eață] 1 (Îrg) Măgăriță (1). 2 (Reg; îe) A pune pe ~ A se îmbăta. 3 (Dep) Fată sau femeie obraznică, ingrată sau proastă. 4 (Fig) Acuzație sau pedeapsă nedreaptă Si: năpastă, pacoste, (pfm) belea. 5 (Ban; Mun) Tuse convulsivă. 6 (Reg) Claie de grâu Vz măgar (13-14). 7 (Reg) Acoperiș de lemn la cuptorul de pâine construit afară.

perdea sf [At: (a. 1693) ȘIO II₁, 290 / V: (reg) ~uă / Pl: ~ele, (reg) ~eli / E: tc perde] 1 Obiect confecționat din pânză, stofă, dantelă etc. care se atârnă mai ales la ferestrele și la ușile locuințelor, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a opri vederea dinafară, având totodată și scop decorativ. 2-3 (Îljv) (Mai) cu ~ (Care este exprimat, spus, făcut) indirect, prin aluzii, discret, cu rezervă, cu bună-cuviință. 4-5 (îljv) Fără ~ (Care este exprimat, spus, făcut) pe față, fară înconjur, fără sfială, necuviincios, trivial. 6 (Îe) A avea ~ la ochi A nu pricepe clar un lucru. 7 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~ (sau ~ele) la ochi A împiedica pe cineva să vadă lucrurile așa cum sunt. 8 (Îae) A înșela pe cineva. 9 (Îe) A i se lua (sau a i se ridica sau, rar, a-i lua) cuiva o ~ (sau ~ua) de pe ochi A înțelege deodată ceva sau a face pe cineva să vadă clar, să priceapă ceva. 10 (Îe) A se da după ~ A se ascunde, lucrând din umbră. 11 (Îae) A se sustrage de la ceva. 12 (Îe) A ridica ~ua A arăta care este adevărul. 13 (Îae) A da lucrurile pe față. 14 (Îae) A spune fără ocolișuri. 15 (Îe) A nu avea nici o ~ A nu avea nici o rușine. 16 (Îae) A depăși măsura. 17 (Îe) A da cuiva o ~ A certa foarte tare pe cineva Si: a da un perdaf (5). 18 (Îe) A avea ceva după ~ A ține un secret. 19 (Îae) A ascunde ceva. 20 (Pex) Obiect confecționat din șiraguri lungi și dese de mărgele atârnate perpendicular în dreptul unei intrări, în loc de ușă. 21 (Spc; înv) Draperie de la ușa de intrare în camera domnitorului sau a vizirului, unde de obicei stătea un perdegiu. 22 (Pex) Intrare. 23 (Pex; înv) Scenă sau act dintr-o piesă de teatru. 24 (Reg) Plasă deasă împletită în ochiuri care se întinde orizontal în interiorul capcanei și cu ajutorul căreia se prinde peștele în tolbă. 25 (Pan; udp „de”; șfg) Ceea ce are aspectul unei perdele. 26 Ceea ce acoperă vederea ca o perdea Si: (rar) perdeluire (3). 27 Ceea ce împiedică înțelegerea, perceperea etc. unui lucru, a unui fapt etc. 28 (Mil; îs) ~ de fum Nor artificial de ceață sau de fum, creat pentru a împiedica observarea și focul inamicului. 29 (Înv; pop) Adăpost la stână, construit din stuf din nuiele, din scânduri etc., de obicei neacoperit, făcut pentru a proteja oile, rar și alte animale, de intemperii. 30 (Pex) Stână. 31 (Reg) Îngrăditură neacoperită, făcută pentru a separa oile care trebuie să fete sau pe cele care trebuie mulse, de celelalte oi Si: corlată, ocol, staul, strungă, țarc. 32 (Mol) Îngrăditură unde dorm mieii. 33 (Mol; Trs) Î ngrăditură mobilă în care se închid oile noaptea și care se mută din loc în loc pentru a gunoi terenul. 34 (Reg) Perete de scândură de la stână, prin care e făcută strunga. 35 (Mol) Acoperiș peste ocolul oilor. 36 (Reg) Colibă a ciobanilor la stînă. 37 (Olt) Cort din pânză. 38 (Reg) Șopron. 39 Șură. 40 (Reg) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul clădit în curte. 41 (Reg) Parte a pridvorului închisă cu scânduri. 42 (Reg) Adăpost din trestie, făcut ca un gard în jurul răsadnițelor cu zarzavat timpuriu. 43 Perete mobil de lemn la unele instrumente. 44 (Udp „de”) Fâșie de pădure. 45 Șir de copaci. 46 (Spc; șîs ~ de protecție, ~ forestieră de protecție) Șir de copaci sădiți în linie dreaptă, cu scopul de a adăposti culturile împotriva vânturilor, de a opri zăpada pe ogoare etc. 47 (Îs) ~ antierozională Plantație de arbori și de arbuști pe terenurile în pantă supuse eroziunii. 48 (Pan) Desiș. 49 (Pan) Păpuriș. 50 (Pan) Stufăriș. 51 (Mpp; șîs ~ albă) Leucom. 52 (Mpp; îas) Cataractă. 53 (Atm; reg) Placentă. 54 (Reg; îe) A lua (pe cineva) cu o ~ mai sus A lua repede cu vorba pe cineva. 55 (Îae) A i-o lua înainte. 56 (Îae) A-i tăia apa de la moară.

temei sn [At: TETRAEV. (1574), 211 / Pl: ~uri, (îrg) ~e / E: bg темель, srb temeljj] 1 (Îvp) Temelie (1). 2 (Pop; îlav) Din ~ (sau din ~uri) În întregime. 3 (Pop) Loc în care este așezat, montat ceva. 4 (Pop; fig) Gospodărie (1). 5 (Pop; fig) Rost¹. 6 (Reg) Fiecare dintre lemnele groase care se așază la temelia unei construcții. 7 (Olt) Ieșitură a zidului, care servește drept poliță în casă. 8 (Reg) Fiecare din bârnele perpendiculare pe tălpile joagărului. 9 (Mun) Fiecare dintre bucățile de lemn pe care se așază vasele mari. 10 (Reg) Scheletul de lemn al acoperișului. 11 (Reg; lpl) Coardele de viță de vie lăsate pe butuc atunci când se tunde vița. 12 Element care servește drept sprijin, pe care se întemeiază ceva Si: bază, esență, fundament, temelie (13). 13-14 (Pop; îljv) Cu ~ (Care este) trainic Si: solid, temeinic (1). 15-16 (Pop; îal) (Care este) sprijinit pe argumente solide Si: întemeiat. 17-18 (Pop; îal) (Care este) cu socoteală Si: chibzuit, cumpătat. 19-20 (Pop; îal) (Care este) serios. 21 (Înv; îe) A fi cu ~ A fi potrivit. 22 (Pop; îla) De ~ De bază Si: fundamental, principal. 23 (Pop; pex; îal) Greu (33). 24 (Pop; îal) De încredere Si: sigur. 25-26 (Pop; îljv) Fără (de) (nici un) ~ sau lipsit de ~ (Care este) lipsit de argumente solide Si: neîntemeiat. 27 (Pop; îlav) De (sau cu, rar, din) – De-a binelea. 28 (înv; îlav) Mai de – Mai cu seamă. 29 (Pop; îlav) Pe (sau în) -ul Bazat pe... 30 (înv) Principiu științific. 31 (Înv) Explicație (1). 32 (Îvr) Chibzuială (1). 33 (Pop) Motiv. 34 (Pop; îlc) Pe ~ că... Pe motiv că... 35 (Înv) Corpul central al unei formații de luptă Si: (îvp) mijloc, (înv) toi³ (11). 36 (Reg) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp Si: miez, mijloc. 37 (Reg; pex) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. 38 (Mol; îs) ~ul târgului Mijlocul zilei, când târgul e în toi³. 39 (Reg; îlav) Cu ~ În toi³. 40 (Pop) Mijloc al unui lucru, obiect etc. 41 (Olt; udp „de”) Cantitate mare Si: belșug. 42 (Olt; îlav) La ~ În cantitate mare. 43 (Olt; îla) Cu (sau la) ~ Extraordinar (1).

scorțar [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) ~e sf / Pl: ~e și (reg) ~uri sn, ~i sm / E: scoarță + -ar] 1 s (Reg) Scoarță de copac. 2 smp (Reg) Opinci făcute din scoarță de copac pe care le folosesc locuitorii de la munte iarna, ca să nu alunece. 3 sm (Reg) Acoperiș făcut din scoarță de copac. 4 sm (Reg; spc) Acoperiș (făcut din scoarță de copac sau cetină) care apără de ploaie sau de soare strunga stânii Si: comarnic. 5 sm (Reg; spc) Acoperiș de lemn care adăpostește cuptorul, care este în afara casei. 6 sm (Reg) Par la gard. 7 sm (Înv) Meșteșugar care lucrează scoarțe, covoare. 8 sn (Reg) Covor (2). 9 sm (Șîc ~-mare, ~-comun) Pasăre mică, cu gâtul alb, cu spinarea cenușie și pântecele galben, cu ciocul drept, tare și ascuțit și cu coada scurtă și retezată Si: (reg) bocănitoare, cățărătoare, ciocârleț, țiclete, țiclon, țiclău, țoi, ciocănitoare-mică (Sitta europaea). 10 sm (Șîc ~ mic) Pasăre călătoare insectivoră din ordinul paseriformelor, cu partea dorsală de culoare cafenie cu pete albe, partea ventrală albă și cu cioc în formă de sabie Si: scorțărel, scorțăraș (3), (reg) cojoaică, cojar, cojaiță, pasăre-mânuitoare (Certhia familiaris).

MĂGĂREÁȚĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Măgăriță (I). Cf. LEX. MARS. 229, H XI 284, ALR I 1 131, ALR II 5 533, A II 8, III 12. ◊ E x p r. A pune pe măgăreață = a se îmbăta. CHEST. VIII 108/19. ♦ Epitet injurios pentru o fată sau o femeie obraznică, ingrată sau proastă. (Glumeț) Ești măgăreață mare! CIAUȘANU, V. 177. ◊ (Atribuind calitatea ca un adjectiv) Viață măgăreață. . . Altădată dădeam eu în ea cu piciorul; acuma dă ea în mine cu copita. SADOVEANU, P. M. 185. 2. Fig. (Regional) Acuzație sau pedeapsă nedreaptă ; năpastă, pacoste, belea. A omorî un om nu e fleac. E o crimă, Grunz. Așa că o să las să cadă pe dumneata măgăreața. STANCU, R. A. III, 280. 3. (Ban. și prin sudul Munt.) Tuse convulsivă. Cf. H XVIII 161, ALR II/I h 120. 4. (Prin fostul județ Argeș) Claie de grîu. V. m ă g a r (I 1). LEXIC REG. 82. 5. (Regional) Acoperișul de lemn al cuptorului de pîine construit afară (Mangalia), CHEST. 326/136. – Pl.: măgărețe și măgăreți (ALR I 1 131/896). – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. магарец.

arjea, arjele, (argea), s.f. (reg.) 1. Acoperișul (din lemn) al casei (în Maram. Istoric). 2. Ultima cunună din pereții casei. ■ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Cuv. autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuș, Vraciu), der. din rad. i.-e. *areg- „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu), cf. alb. ragal', art. ragala „război de țesut”.

HAIZAȘ, haizașe, s. n. (Reg.) 1. Loc înclinat pe care se dau la vale lemnele din pădure. 2. Acoperișul caselor sau al șurilor. – Magh. hajzás.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de formă cilindrică sau prismatică poligonală, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei. – Din ngr. túrla.

AMNAR² ~e n. 1) Fiecare dintre stâlpii care se pun la colțurile caselor țărănești pentru a susține acoperișul. 2) Mâner de lemn cu care se fixează și se învârtește sulul războiului de țesut. 3) Unealtă cu care se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. /a + mânar[e]

poșoveală, poșoveli, s.f. (reg.) totalitatea elementelor din lemn care fixează acoperișul din paie sau de stuf al casei.

TURLĂ, turle, s. f. 1. Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, de înălțime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înălțându-se deasupra acoperișului. 2. Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei; tura de sondă. – Din ngr. túrla.

GRINDIȘ², grindișuri, s. n. Totalitatea grinzilor de lemn ale unui acoperiș, ale unui tavan etc. Iar cei meșteri mari, Calfe și zidari, Cum sta pe grindiș, Sus pe coperiș, Vesel se mîndrea. ALECSANDRI, P. P. 191.

pițigoaie sf [At: PAMFILE, J. III, 39 / Pl: ~, ~oi / E: pițigoi + -aie] 1 (Trs) Tilincă din scoarță de salcie, din cotorul frunzei de dovleac sau din pană de gâscă. 2 (Reg) Decorațiune din lemn așezată pe acoperișul caselor. 3 (Pex) Sperietoare de păsări care se atârnă prin copaci.

poșoveală sf [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 166 / V: ~vală / Pl: ~eli / E: cf srb pošivalka] (Ban) 1 Totalitate a elementelor din lemn care fixează acoperișul de paie sau de stuf al casei. 2 Fel în care este lucrat acest acoperiș. 3 (Pex) Creștet din paie sau din stuf al casei.

turlă sf [At: (a. 1654) GCR I, 172/33 / V: (înv) trulă / Pl: ~le / E: ngr τοῦρλα] 1 Construcție de forma unui cilindru sau a unei prisme poligonale, care face parte din complexul arhitectural al marilor clădiri (în special al bisericilor), înălțându-se deasupra acoperișului. 2 Construcție de lemn, de metal etc. așezată deasupra gurii unei sonde, care servește ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatării sondei Si: turn (5) de sondă. 3 (Rar; la jocul de șah) Tură².

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

POP¹ ~i m. 1) Stâlp la prispă sau la pridvor care susține streașina acoperișului; parmac. 2) Bucată de lemn în care se fixează batca sau nicovala. 3) Mănunchi de anumite plante (cânepă, in, stuf etc.) puse în picioare la uscat. /<bulg. pop

răscoc, răscocuri, s.n. (reg.) 1. lemn în triunghi la acoperișul casei; căprior. 2. fereastră, ochi în acoperiș.

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amînar s. n.] – Din a³ + mînar[e] (< lat. manuale).

AMNAR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânar s. n.] – A³ + mânar[e] (< lat. manuale).

oboroc, oboroace, (oborog), s.n. – (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. Construcție nelipsită din curțile gospodăriilor din satele de pe Vișeu, Iza, apărând ceva mai rar în bazinul Marei și a Cosăului și aproape deloc în celelalte regiuni (Bănățeanu, 1969: 78). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. oborog. Etnologii au localizat astfel de construcții (șoproane cu acoperiș glisant) în țările din nord: „În Olanda, de pildă, având absolut aceeași structură și înfățișare ca cele maramureșene” (P. Petrescu, 1969). „Io, odată, l-am auzât, că dormeam afară, într-un oboroc” (Bilțiu, 2001: 261). – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” < vsl. uborokǔ (Scriban, Șăineanu).

poartă, porți, s.n. – (brand local) Poarta maramureșeană, construcție monumentală amplasată la intrarea în gospodăria tradițională. În general, este alcătuită din trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având acoperișul șindreluit. În trecut, era un însemn nobiliar (numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vranițe – confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diagonală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte). Cele mai reprezentative porți sunt situate în satele de pe Mara, Cosău și Iza, dar și în unele localități din Țara Lăpușului. – Lat. porta „poartă, ușă; strâmtoare” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

bantinâ sf [At: CHEST. II, 226/151 / Pl: ~ne / E: ns cf bantă] (Reg) 1 Căpriorii încheiați ai casei. 2 Bucată de lemn prinsă de căpriorii acoperișului casei, pentru a le mări rezistența împotriva vântului Si: bande.

burlan sn [At: SANDU-ALDEA, A. M. 56 / Pl: ~e / E: nct] 1 Tub de fontă, ceramică sau beton folosit în canalizare. 2 Țeavă prin care se scurge apa de pe acoperișurile caselor. 3 Jgheab de lemn sau de tablă prin care se scurge apa din izvoare sau din cișmele. 4 Coloană cilindrică din tablă sau ceramică prin care se elimină fumul din sobă Cf coș, horn.

ciuroaie sf [At: CHEST. II, 246/257 / Pl: ~ / E: nct] (Reg) Lemn triunghiular, așezat între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie.

jug sn [At: CORESI, EV. 338/32 / Pl: ~uri / E: ml jugum] 1 Dispozitiv de lemn care se pune pe gâtul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coarnele lor. 2 (Prc) Parte a jugului care se pune pe ceafa animalelor. 3 (Pex) Parte a gâtului pe care se așază jugul (1). 4 Pereche de boi. 5 (Reg; îcs) Un ~ de paie Un car de paie. 6 (Reg; îcs) Un ~ de lemne Un car de lemne. 7 (Îrg) Suprafață de pământ care se poate ara într-o zi cu o pereche de boi. 8 (Fig) Robie. 9 (Fig) Umilință. 10 (Fig) Muncă grea. 11 (Îvp; îe) A pune cuiva ~ul după cap A stăpâni pe cineva cu totul. 12 (Îrg; îe) A trage în ~ de fier A se lupta din greu cu viața. 13 (Îae) A fi la ananghie. 14 (D. animale; îe) A trage la ~ A trage carul, căruța, plugul etc. 15 (Fig; d. oameni; îae) A munci din greu. 16 (Fig; d. oameni; îae) A munci peste puteri. 17 (Îvp; pan) Jujeu (1). 18 (Îrg) Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune la gâtul calului și prin care trec hamurile. 19 (Îvp; îe) Un ~ de cal (bătrân) Cal bătrân, slab și neputincios. 20 (Îrg) Fiecare din cele două sbanțuri de care e prinsă custura ferăstrăului sau a joagărului. 21 (Îvp; la casă) Fiecare dintre cele două bârne groase și lungi profilate în formă de ciubuc din care se compun pereții casei. 22 (Reg) Grinzi din care este făcută prispa sau pridvorul. 23 (Reg) Ramă de la fereastră. 24 (Îvp) Bucată de lemn de la sulul dinainte al războiului de țesut, prin care intră găurarul Si: (Ban) jugăriță. 25 (Mar) Purtător de vătale. 26 (Înv; la pescuit, mpl) Grinzi de stejar pe care se pune coșul de la gardul cu leasă pentru ca acesta să poată fî urcat și coborât. 27 (Îvp; la piuă) Rezemătoare de la spatele maielor. 28 (Îrg; la moară) Parte a morii care ține postava. 29 (Îrg) Grindă de lemn care susține piatra morii. 30 (Trs; înv) Broderie înflorată. 31 (Reg) Dig din tulpini suprapuse făcut pe țărmul unui râu. 32 (Reg) Suport de lemn pe care se așază vasul din care beau vitele. 33 Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. 34-35 Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor. 36 (Teh) Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. corectat(ă)

popic² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ă sf, ~plic^[1] / Pl: ~ice, (reg) ~uri, (îrg, sm) ~ici / E: pop¹ + -ic] 1 Bucată mică de lemn cu diverse utilizări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin. 2 (Reg; spc) Bucată mică de lemn care se pune sub piciorul unei mobile, pentru a o fixa. 3 (Spc) Piesă mică de lemn folosită ca proptea la construcția tunelurilor. 4 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse între ele în formă de triunghi, care susțin acoperișul casei. 5 (Mun; Trs; spc) Piesă de lemn în formă de triunghi fixată între căpriori și acoperișul casei. 6 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate pe căpriorii acoperișului casei, spre a le mări rezistența. 7 (Reg; spc) Mâner perpendicular pe coada coasei. 8 (Reg) Picior la sanie. 9 (Reg; spc) Încuietoare de lemn la ușa casei țărănești. 10 (Reg; spc) Butuc de lemn tăiat circular, folosit ca suport la lucrările de cioplire a lemnului Si: butuc, (reg) boc, bucium, buștean, butură, buturog, catur, cioplitor, scaun, tăietor, tiutiuc, tocător, trunchi, trupină. 11 (Reg; spc) Pop¹ (27). 12 (Reg; spc) Bucată de lemn pe care se toacă părul de capră. 13 (Reg; spc) Bucată de lemn sau bolovan care este sprijin pentru o pârghie de ridicat greutăți. 14 (Ban; Trs) Pop¹ (20). 15 (Reg) Bilă de lemn, teșită într-o parte, de la unele jocuri de copii. 16 (Pop; șîcs de-a cul) Joc de copii cu popicul² (15). 17 (Ban; Trs) Joc de copii asemănător cu popicul² (16), care se joacă cu mingea. 18 (Lpl) Joc distractiv și sportiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine în jurul unuia mai mare și pe care jucătorii încearcă să le doboare de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab Si: (rar) popicărie (1). 19 Fiecare dintre cele nouă piese de lemn lunguiețe, fasonate la strung, cu armătură metalică de bază, de la popice² (18) Si: (rar) popicărie (4). 20 (Lpl) Popicărie (2). 21 (Reg) Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. corectat(ă)

vișeu sn [At: ANON. CAR. / V: jișău, jișlău, ~șlău / Pl: ~eie, ~șauă / E: mg vésö] 1 (Trs; Ban) Daltă (1). 2 (Trs, Ban; șîs ~șău de șorubălit) Șurubelniță. 3 (Reg; prc; îas) Lama șurubelniței. 4 (Trs) Sfredel. 5 (Reg) Coarbă² (1). 6 (Trs; Ban) Priboi¹. 7 (Trs) Gealău². 8 (Trs; Ban) Cuțitoaie (2). 9 (Reg) Ciumpei (1). 10 (Reg) Cuțit întrebuințat de dogari la confecționarea cercurilor. 11 (Reg) Țepușă. 12 (Reg; îf vișlău) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn de la colțurile acoperișului unei case țărănești. 13 (Reg; îaf; csnp) „Loc în formă de șanț”.

oboróc, oboroace, (oborog), s.n. (reg.) Adăpost pentru fân; șopron. ■ Construcție realizată din patru stâlpi de lemn, lungi de circa șapte metri, legați în partea de sus și de jos cu bare de lemn în formă pătrată. Acoperișul are forma unei piramide, care glisează pe stâlpi, în funcție de cantitatea de fân din șopron. – Din ucr. uborok (DEX, MDA); din rus. uborok „măsură de capacitate” (Scriban, Șăineanu).

COAMĂ (pl. -me) sf. 1 Părul stufos și lung de pe grumazul calului sau al leului (🖼 1324): pr. ext. părul omului: pletele lui negre îi cădeau pe umeri întocmai ca o ~ de leu (GN.) ¶ 2 Ⓕ Frunzișul din vîrful copacilor: pete de aur se aprind pe coamele codrilor (VLAH.) ¶ 3 💒 Lațul, lemnul orizontal din vîrful acoperișului unei case, de care sînt prinși căpriorii; dunga orizontală pe care o formează unghiul acoperișului înclinat al unei case ¶ 4 Muche, partea superioară a unui zid de împrejmuit (🖼 1325): se urcă... pe coama zidului și sări în grădină (ISP.) ¶ 5 🌐 Culme prelungită de munte sau de deal: cățărîndu-se cînd pe muchi, cînd pe coame de munți, ajunse la o peșteră (ISP.) [lat. coma].

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Animal rumegător sălbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subțiri și agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.) cu sau fără spetează, pe care poate să șadă o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte (în Statele Unite ale Americii) ◊ Compus: (pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee cu flori purpurii care crește în locuri nisipoase și pietroase (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (sau Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită profesiunea diverși meseriași. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie. p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

ARGEA, argele, s. f. (Pop.) 1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scînduri care unesc în sens transversal extremitățile războiului și pe care stau femeile cînd țes. 2. Mică construcție de scînduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Acoperiș. 4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ține strînse lemnele care o compun.

CĂPRIOR (lat. capriolus) s. m. 1. Mamifer artiodactil, rumegător, răspîndit în toate pădurile de cîmpie și deal, mai mic decît cerbul (c. 1 m și 20-30 kg), cu blana roșcată vara și surie iarna, corp zvelt, picioare subțiri și agile, coarne pline, caduce; longevitate, 10-12 ani. Masculul căprioarei. 2. Fiecare dintre barele de lemn care susțin învelitoarea unui acoperiș și stratul-suport al acesteia (astereală sau șipci).

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Masculul căprioarei, animal mai mare decît aceasta și cu coarnele ramificate. II. 1. Fiecare dintre bîrnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Suport de lemne pe care se așază scîndurile patului, platforma zidarului etc. – Lat. capriolus.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) ori babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă pe care se sprijină un acoperiș sau un planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci¹ (1) în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde o alta, în formă de cârlig (numită moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă (1). 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crengi uscate și putrede. – Din bg., sb., ucr. baba.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă (de lemn, de metal etc.), cu sau fără spetează, pe care poate să stea o singură persoană. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în vechime, era imobilizat cel supus torturii. Scaun electric = (în unele state) instrument de execuție prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Compus: (Pop.) Scaunul-lui-Dumnezeu = constelația Casiopeea. (Bot.) scaunul-cucului = plantă erbacee robustă cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). ♦ Fig. (Mai ales urmat de determinări) Locul, funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări (elective). 2. Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. ♦ Fig. Reședința monarhului sau a cârmuirii; capitala unui stat. ◊ Sfântul Scaun sau Scaunul Apostolic (ori Pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ Circumscripție teritorial-administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. ♦ (Determinat prin „de judecată”) Instanță judecătorească. II. 1. (Pop.; de obicei urmat de determinări) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care își exercită meseria diverși lucrători. ♦ Butuc pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. 2. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. 3. Schelet făcut din grinzi de lemn, care susține învelitoarea unui acoperiș și elementele pe care aceasta se sprijină. 4. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. III. Faptul de a elimina materiile fecale; p. ext. (concr.) materiile fecale eliminate de cineva. – Lat. scamnum.

CĂPRIOR, căpriori, s. m. I. Mamifer rumegător din familia cervidee, mai mic decât cerbul, cu blana roșcată-cafenie, picioare subțiri și agile, coarne mici, pline, caduce (Capreolus capreolus). II. I. Fiecare dintre bârnele încrucișate care fac parte din scheletul acoperișului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formează suportul pe care se așază scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

SCAUN, scaune, s. n. I. 1. Mobilă, cu sau fără spetează,făcută pentru a ședea pe ea o singură persoană. Scamatorul, urcat pe scaunul lui, părea că se clatină. SAHIA, N. 69. Cerceta cu ochii cele trei scaune de paie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 19. ◊ Scaun de tortură (sau de supliciu) = dispozitiv în formă de scaun pe care, în trecut, era așezat cel supus torturii. (Glumeț) Două ore împietrise neclintită pe scaunul de supliciu al coaforului, cu fire și cîrlige electrice în păr. C. PETRESCU, C. V. 169. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. ◊ Expr. Cu scaun la cap v. cap¹ (I 4). ♦ Fig. Locul și funcția deținută de cineva ca membru al unei adunări elective. Scaunul de deputat îi era, așadar, indiferent. Nici nu-l ceruse, nici nu-l aștepta. C. PETRESCU, Î. II 134. Nu mai văd eu scaun în... sinod, cît hăul. CONTEMPORANUL, IV 7. ♦ Bancă, de obicei fără spetează, pe care pot ședea mai multe persoane. Ne aduce un scaun nou și lung, și, după ce-a întrebat de dascăl, care cum ne purtăm, a stat puțin pe gînduri, apoi a pus nume scaunului «Calul Bălan». CREANGĂ, A. 2. 2. Faptul de a elimina materiile fecale; excrementele eliminate. 3. (Învechit și arhaizant) Tron; p. ext. funcția și autoritatea monarhului, a domnitorului; domnie. În curînd scaunul Moldovei e văduv. Piciorul lui Ștefan obrintește. Încheieturile lui sînt prinse. DELAVRANCEA, A. 54. Cu atîta însă nu se mulțumea Chiajna; avînd un fiu pe scaun, ea sîrgui să-i agonisească și celuilalt domnia vecină a Moldovei. ODOBESCU, S. A. 156. De acum să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. A. 94. ◊ Expr. A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în scaun = a aduce (sau a veni) la domnie, a (se) face domn. Să vestești tuturora... că ieri am pus pe Bogdan pe scaunul Moldovei. DELAVRANCEA, A. 141. Tu ai să te urci pe scaunul împărăției mele, fiindcă eu n-am moștenitor pînă acum. ISPIRESCU, L. 31. Fu cel dintîi prinț care veni în scaun însoțit de o mulțime de greci. BĂLCESCU, O. I 69. A se coborî din scaun = a abdica de la tron. 4. Fig. (Învechit și arhaizant) Reședința monarhului sau a cîrmuirii; capitala unui stat. În toamna anului 1869, cam pe la sfîrșitul lui septembrie, Eminescu pornea spre scaunul cesaro-crăiesc. CĂLINESCU, E. 159. Făcea poftire... crailor, voievozilor și boierilor, înștiințîndu-i cu cărți de țeremonia domnească din scaunul Sucevei. SADOVEANU, F. J. 346. Înainte vreme scaunul era la Ieși, bre! numai de la Cuza încoace s-a mutat scaunul la București. SP. POPESCU, M. G. 76. ◊ Sfînlul Scaun sau Scaunul apostolic (sau pontifical) = reședința papei; p. ext. papalitatea. ♦ (Ist.) Circumscripție teritorială, politică și administrativă a sașilor și a secuilor din Transilvania, în cadrul organizației de stat austro-ungare. De pe la Jiu încoace, pînă la scaunele săsești din Sebeș, din Sibiu și din Brașov... strejuiau vestiții moți. ODOBESCU, S. III 524. Secuii... erau împărțiți în scaune și aveau o organizație cu totul democratică. BĂLCESCU, O. II 209. 5. Fig. (Învechit și arhaizant, adesea determinat prin «de judecată», «al judecății») Instanță judecătorească; tribunal. Poate ar fi fost vinovat împăratul... căci ar fi tăiat pe copil fără să facă cercetare și fără să-l aducă la scaun de judecată. SADOVEANU, D. P. 139. II. 1. (Învechit și popular) Butuc sau masă specială pe care se taie carnea la măcelărie; p. ext. măcelărie. La bărbat întins se duse și la scaun îl găsi, Căci casap era cu breasla. CONTEMPORANUL, I 510. Alaiul... trecu și prin piața mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor... erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. 2. (Popular, urmat de determinări care arată felul, scopul) Dispozitiv de lemn în formă de masă sau de bancă, la care-și exercită meseria anumiți meseriași: a) scaun de doage = scăunoaie; b) scaun de cioplit = bedreagul rotarului; c) scaun de spițe = cobilă. 3. Suport, postament la diferite unelte, instrumente, mașini sau organe de mașini. Asaltul începu. Tunurile așezate pe scaune de lemn băteau necontenit cetatea. NEGRUZZI, S. I 173. 4. Schelet alcătuit din bare de lemn, care susțin învelitoarea unui acoperiș. 5. (Popular) Fiecare dintre părțile spicului care susțin cîte un bob. Spicul se alcătuiește din grăunte sau boabe așezate fiecare în rînduri, fiecare grăunte stînd într-un scaun al său. PAMFILE, A. R. 96. ◊ Expr. (Rar, despre cereale) A băga scaun = a lega. Grîul băgase scaun și ajungea la genunchi. SANDU-ALDEA, U. P. 57. 6. Placă de lemn cu două piciorușe și o față curbă, pe care se sprijină coardele instrumentelor muzicale cu arcuș. 7. Mică platformă în vîrful unei scări, de unde e observat și pîndit vînatul de către vînători.

argea sf [At: DOSOFTEI, V. S. 88, ap. DA / V: (reg) harjea / Pl: ~gele / E: ns cf ngr ἄργιλλα, tc arğa] (Îvp) 1 Bordei dreptunghiular, acoperit cu stuf, în care vara se țese, iar iarna se țin stupii. 2 Construcție rudimentară de scânduri în care se așază vara războiul de țesut. 3 (Pex) Război de țesut. 4 (Pex) Fiecare din cele două scânduri transversale care unesc extremitățile războiului de țesut Si: blană, chingă, scândură, spetează, stinghie, 5 Boltă a unei clădiri, mai ales a unei biserici. 6 (Spc; rar) Firidă boltită. 7 Gârliciul pivniței. 8 Scheletul de lemn al unei case, șure. 9 Acoperișul unei case. 10 Fiecare din cele două grinzi legate de marginile opuse ale unei plute pentru a o întări și a împiedica desfacerea ei Si: argică. 11 Trunchi care în exploatările de păduri se așază pe laturile potecilor de alunecare. 12 (Mpl) Butuci (lungi) puși la marginea unei grămezi de lemne pentru a le sprijini și a le împiedica să cadă.

părușel sm [At: ANTIPA, P. 786 / Pl: ~ei / E: păruș + -el] (Reg) 1-12 (Șhp) Păruș (1-12). 13 Par¹ (1) pe care se fixează cârligele la pescuit Vz pripon. 14 (Lpl) Pari pe care se împletesc nuiele, la casele cu pereți din gard de nuiele Si: părușeți (13). 15 Scurtături din lemn care se pun pe acoperișul de paie al caselor fără streașină, pentru a feri pereții de ploaie.

scaun sn [At: PSALT. HUR. 5^v/3 / V: (îrg) scamn, scaon^[1], (reg) ~d, scand, scant, scăuan, scoamn, (îvr) scan, scavn / Pl: ~e, (înv) ~i sm / E: ml scamnum] 1 Mobilă de lemn, de metal etc., cu sau fără spătar, susținută, de obicei, pe patru picioare, pe care poate ședea o singură persoană Si: : (reg) scamnie (1). 2 (Îs) ~ de tortură (sau de supliciu) Dispozitiv în formă de scaun (1) pe care, în vechime, era așezat cel supus torturii. 3 (Îs) ~ electric Dispozitiv folosit în unele țări pentru executarea prin electrocutare a condamnaților la moarte. 4 (Pex) Moarte provocată cu scaunul (3) electric. 5 (Reg; îe) A ședea între două ~e A fi nehotărât. 6 (Reg; d. soare; îe) A fi în ~ A fi la asfințit. 7 (Îrg; urmat de determinări) Bancă fără spătar Si: laviță. 8 (Reg; îs) ~ul diacului Strană (a dascălului). 9 (Pop) Bucată de scândură fixată la căruță, la barcă, la războiul de țesut etc., pentru a ședea pe ea. 10 (Reg) Butuc de lemn sau brazdă de pământ mărginită de (trei) țăruși bătuți în pământ, pe care se așază ciobanii când mulg oile. 11 (Reg) Năsălie. 12 (Arg; în limbajul școlarilor) Nota patru. 13 Loc pe care se stă la closet. 14 (Pex; șîs ieșire la ~) Eliminare a materiilor fecale. 15 (Ccr) Materii fecale eliminate de cineva. 16 (Înv; spc) Tron (pentru monarhi, înalții prelați etc. și, în credințele religioase, pentru divinitate). 17 (Pex) Simbol al puterii, al autorității (supreme) reprezentat de tron. 18 Autoritate sau funcție (supremă) a monarhului, a unui înalt demnitar (ecleziastic), a divinității etc. 19 (Îlv) A (se) pune sau a (se) așeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra etc. în ~ A (se) înscăuna. 20 (Îlv) A scoate (sau a arunca, a izgoni etc.) din ~ A detrona (1). 21-22 (Loc și) funcție deținute de cineva într-un consiliu, într-o adunare constituită într-o instituție etc. în virtutea unui drept, ca urmare a unor alegeri, prin numire, angajare, concurs etc. 23 (Înv; în credințele religioase; lpl) Numele unor cete îngerești (care ocupă un anumit loc în ierarhia îngerilor) Si: tron. 24 (Înv; adesea urmat de determinări care precizează sensul) Reședință (a unui monarh, a unui cleric înalt etc.) Si: capitală (2). 25 (Îs) Sfântul ~ sau ~ul apostolic (ori pontifical) Reședința papei. 26 (Pex; îas) Papalitatea. 27 (D. așezări; Îla) De ~ Care constituia reședința monarhului sau a cârmuirii Si: de reședință. 28 Loc unde se concentra o activitate, un fenomen, o facultate. 29 Explicație a unui fenomen. 30-31 (Îrg; de obicei urmat de determinări care arată felul) (Sediu pentru) consiliu, sfat, divan, instituție cu atribuții (predominant) juridice. 32 (Reg; îs) ~ul cel mare Curtea de casație. 33 (Rar; Îla) Cu ~ la cap Temeinic. 34 (Fam; îe) Cu ~ la cap (sau, rar, la minte, la judecată) Se spune despre un om care judecă temeinic. 35 (Rar; fam) Putere de judecată, de discernământ. 36-37 (Înv) (Sediu pentru autoritățile unor) diviziuni teritorial-administrative. 38-39 (Spc; adesea urmat de determinări) (Diviziune și) organizare teritorial-administrativă a sașilor și secuilor din Transilvania, în Evul Mediu. 40 (Îs) ~ de măcelar Butuc, trunchi sau masă¹ specială pe care măcelarul taie carnea. 41 (Îvr) Tocător (de carne, de zarzavaturi). 42 (Înv) Abator (1). 43 (Înv) Măcelărie. 44 (Înv) Pescărie. 45 (Înv) Tejghea a unui măcelar sau a unui pescar. 46 (Reg) Baracă (la bâlci, la târg). 47 Parte a meliței, de forma unei scânduri scobite, pe care se așază mănunchiul de in sau de cânepă pentru melițat Si: (reg) trup. 48 (Reg; la războiul de țesut) Cordenci (1). 49 (Tip) Un fel de masă mică și înaltă pe care se așază formele mari pentru corectat. 50 (Îs) ~ de cioplit Butuc pe care lucrează rotarul Si: bedreag (1). 51 (Șîs ~ de cuțitoit, ~ de doage, ~ de lemnar, reg, ~ de cuțitoaie, ~ de cioplit, ~ de strujit, ~ de mezdrelit, ~ de mezdrit, ~ cu capră, ~ de lucrat, ~ de tras, ~ de văsărit) Obiect de forma unei bănci pe care se așază rotarul, dulgherul, tâmplarul când lucrează cu cuțitoaia Si: scăunoaie (1), (reg) capră (36) de cuțitoit. 52 (Prc) Parte a scaunului (51) pe care stă călare dogarul, dulgherul sau tâmplarul când lucrează. 53 (Ban) Parte a cuțitului cojocarului, formată dintr-un lemn pătrat, cu care se fățuiesc pieile. 54 (Pop; urmat de determinări care arată felul) Unealtă (rudimentară) alcătuită, de obicei, din scânduri prevăzute cu găuri, pe care se fixează un obiect la care se lucrează. 55 (Îs) ~ de spițe (sau de înspițat) Cobilă (4) (a rotarului). 56 (Reg; îs) ~ de cepi Unealtă a rotarului în care se fixează cepurile obezilor unei roți, când se cuțitoiesc. 57 (Reg) Unealtă a rotarului în care se așază obezile pentru a le găuri sau roata când se înspițează sau se obădează. 58 (Reg; șîs ~ de lumânări) Dispozitiv format din două scânduri orizontale sprijinite pe două scânduri verticale și prevăzute cu numeroase găuri, în care se introduc țevile (de sticlă) în care se toarnă seul pentru facerea lumânărilor. 59 (Pop) Oplean. 60 (Reg; îs) ~u coarnelor Bucată de fier care unește coarnele plugului Si: (reg) punte. 61 Partea de jos, mai masivă, a vârtelniței, a sucalei, a urzitorului, pe care se sprijină întreaga unealtă Si: butuc (22), pat¹, talpă, strat², (55), (reg) pitrucă. 62 (Reg; la car, la căruță) Perinoc. 63 (Reg; la moară) Pârghie cu ajutorul căreia se reglează înălțimea pietrelor morii (de apă sau de vânt), pentru a obține, după voie, o făină mai mare sau mai măruntă Si: (pop) posadă². 64 (Reg; la moară) Bucată de lemn scobit pe care se învârtește cepul grindeiului de la roata morii Si: (reg) broască (27). 65 (Reg; la moară; îs) ~u pietrilor Stâlpii care susțin podul¹ morii. 66 (Reg; la moară; șîs ~ coșului) Scară (32). 67 (Reg; la moară; îas) Suport de lemn care fixează piatra zăcătoare Si: (reg) crivac (3). 68 (Reg; la moară; îas) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 69 (Reg; la moară; îas) Strat de lemn de care este prins scaunul (64). 70 (Buc; Mar) Lemn așezat de-a curmezișul pe capătul din față al fiecărei table, la plută¹ Si: (reg) călădău (1), chingă (35). 71 (Buc; Mar) Lemn lung așezat pe partea din față a primei table, pe care se prinde cârma plutei. 72 (Buc; Mar) Băț înfipt în unul dintre butucii plutei, în care își agață plutașul hainele sau alte obiecte în timpul deplasării pe apă. 73 (Reg) Săgeată (30) pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 74 (Reg) Car al joagărului. 75 (Reg) Fiecare dintre corfele între care se mișcă jugul joagărului. 76 (Reg) Căpătâiul cel mare al joagărului. 77 (La casă; șîs ~ podului) Schelet din bare de lemn care susține învelitoarea unui acoperiș (și suportul acesteia), transmițând greutatea lui elementelor de rezistență ale construcției. 78 (La casă; îas) Lemn care unește câte doi căpriori ai casei Si: cocleț (1), chinga (23) căpriorilor. 79 (Reg; la casă) Căpătâiul crestat al stâlpilor unei case țărănești. 80 (Reg; la casă) Jgheab în care se îmbucă una într-alta șindrilele de pe acoperișul unei case. 81 (Olt; Mar) Vatra casei. 82 Parte a unor sisteme tehnice care servește la susținerea sau la rezemarea unor piese (componente). 83 (Spc) Piesă pe care se reazemă clapeta sau bila unei supape. 84 (Pop) Suport sau sistem de pari pe care se pune o albie, un cazan, o putină, un butoi etc. 85 (Trs; Mun) Capră de tăiat lemne. 86 (Reg) Butuc așezat pe pământ, sub uluc, pentru a-l susține. 87 Mică piesă de lemn așezată perpendicular pe cutia instrumentelor de coarde, susținând corzile și transmițându-le vibrația Si: căluș (10). 88 (Rar) Parte plată a unui inel de podoabă, pe care se incrustează o piatră sau se gravează ceva. 89 (Reg; îs) ~u cumpenelor Taler² (2). 90 (Pop) Fiecare dintre părțile spicului cerealelor care susține câte un bob Si: scară (40). 91 (Pop) Locul grăuntelui în spicul cerealelor Si: scară (41). 92 (D. cereale; îe) A băga (sau a da) ~ A prinde rod Si: a lega. 93 (Reg) Unealtă rudimentară de desfăcut știuleții de porumb, alcătuită dintr-un fel de recipient îngrădit cu nuiele, în care se băgau știuleții și se băteau. 94 (Reg) Pârleaz. 95 (Reg) Pat¹ de scânduri pe care curge apa dintr-un iaz. 96 (Reg) Limbă îngustă de pământ care a rămas nearată între brazde Si: (pop) greș (11). 97 (Reg) Motiv ornamental care se lucrează pe cojoace. 98 (Reg) Joc de copii în care unul dintre copii încearcă să smulgă un alt copil dintr-un șir. 99 (Îrg) Nume dat unor părți de organe sau părți ale corpului omenesc sau animal care au o formă sau o funcție asemănătoare cu un scaun (1). 100 (Îs) ~u gurii Falcă (1). 101 (Reg; spc) Greabăn (1) (la boul de jug). 102 (Ast; pop; șîs ~ul lui Dumnezeu) Constelația Casiopeea. 103 (Bot; îc) ~ ul-cucului Plantă erbacee robustă cu tulpina tetragonală în partea inferioară și cilindrică în partea superioară, cu flori purpurii reunite într-un capitul (Dianthus giganteus). 104 (Bot; reg; îc ~aunu-cucului) Ciuboțica (5)-cucului (Primula veris). 105 (Bot; Trs; îac) Garoafă (Dianthus). 106 (Bot; reg; îac) Neghină (Agrostemma githago). 107 (Bot; reg; îac) Plantă cu cotorul subțire și ramificat și cu flori de culoare vânătă, nedefinită mai îndeaproape. 108 (Bot; reg; îc) ~ul-popii, ~ul-lui-Dumnezeu Cuișoare (4) (Dianthus chinensis). 109 (Bot; reg; îac) Garoafă (11) (Dianthus barbatus). 110 (Bot; reg; îac) Arșinic (1) (Lychnis chalcedonica). 111 (Bot; reg; îac) Steluțe (Erigeron acer). 112 (Bot; reg; îc) ~ul-Domnului Brumărea (3) (Phlox paniculata). 113 (Bot; reg; îc) ~ul-ălor-bune Pătrunjel-de-câmp (Peucedanum oreoselinum). 114 (Bot; reg; îc) ~ul-hălor-din-vânt Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). corectat(ă)

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie în vârstă înaintată; femeie trecută de tinerețe; băbătie, babetă¹. ♦ Spec. Femeie bătrână care vindecă bolile prin mijloace empirice, prin vrăji, prin descântece etc. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, în care vremea este adesea foarte schimbătoare. ♦ (Fam. și glumeț) Soție. ♦ (În sintagmele) (De-a) baba-oarba = joc de copii în care unul dintre ei, legat la ochi, încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc de copii în care unul dintre ei, care face pe cloșca, își apără „puii” înșirați, în linie, în spatele lui, împotriva altuia care face pe „gaia”; de-a puia-gaia. II. 1. Bârnă de sprijinire a unui acoperiș sau a unui planșeu de lemn. 2. Parte a unei copci în formă de toartă (numită și femeiușcă), în care se prinde cealaltă parte a copcii, în formă de cârlig (numită și moș). 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede. – Din bg., scr., ucr. baba.

SCAUN ~e n. 1) Mobilă cu patru picioare, cu sau fără spetează, pe care poate ședea o singură persoană. ◊ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnați la moarte. ~ de tortură dispozitiv care servea, în trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecată (sau al judecății) se spunea în trecut unei instanțe judecătorești. Cu ~ la cap înțelept. A sta între două ~e a ocupa o poziție nesigură. 2) pop. Bancă (cu spetează sau fără) pe care se pot așeza mai multe persoane. 3) înv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ◊ A ridica, a înălța, a pune (sau a se urca, a veni) în ~ a (se) face domn. A se coborî din ~ a abdica. 4) înv. Reședință a unui monarh. ◊ Cetate de ~ capitală. Sfântul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) reședința papei; papalitate. 5) Materiile fecale eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a susține un acoperiș. 7) Parte componentă, menită să susțină ceva. ~ul spicului. 8) Placă mică de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; căluș. /<lat. scamnum

colibă, colibe, s.f. – Adăpost provizoriu pentru oameni. Casă mică și sărăcăcioasă; cocioabă: „La colibă stau bărbații din primăvară până în toamnă, la animale și la făcut fânul” (AER, 2010: 90; Budești). ♦ Coliba păcurarilor era construită din patru pereți cu capetele îmbinate în chetori. „În mijlocul ei se înfigeau patru furci ce susțineau acoperișul în două fețe, din scoarță de molid acoperită cu pietre. Interiorul acesteia cuprinde o singură încăpere, unde dorm păcurarii și se prepară cașul. Vatra, așezată în mijloc, este formată din două lespezi de piatră fixate în pari. În fundul colibei era priciul – o poliță pe care se așezau făina și alte lucruri” (Morariu, 1937: 161-162). ♦ Coliba butinarilor avea formă octogonală, era construită din bârne rotunde cioplite în interior și căptușită cu mușchi, cu pereți înalți de 1-1,20 m. Avea acoperișul din draniță; acesta creștea progresiv spre centru, care era lăsat deschis, pentru aerisire. La mijloc era așezată vatra. Se dormea pe priciuri așezate de jur-împrejur, perpendicular pe vatră (Dăncuș, 1986: 66-67). ♦ (top.) Valea Colibelor, pârâu ce izvorăște din Munții Rodnei și se varsă în Izvorul lui Dragoș (afluent al râului Vișeu); Colibi, mlaștină situată pe râul Colibi, afluent de stânga al Văii Runcului, ce se varsă în râul Săpânța (Timur, 2007: 16; Ardelean, Bereș, 2000: 35); Colib’di, una din vetrele vechi ale localității Gârdani (zona Codru); bordeie semiîngropate sau de suprafață. Erau niște locuințe cu acoperișul sprijinit în două furci de lemn, iar pereții din pari bătuți în pământ, împletiți cu nuiele și lipiți cu lut (Gârdani, 2007:131). ♦ (onom.) Colibășanu, Colibășeanu, Colibașu, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Et. nec. (DER); din sl. koliba, prin intermediul bg. sau srb. (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, Conev, Pușcariu, DA, cf. DER; DEX, MDA); cuv. autohton (TILR).

amnar snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn~, (îrg) ~iu, ~i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapazon^[1], cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare. corectat(ă)

baistruși smp [At: CHEST. II, 230/169 / E: ns cf baistruc] (Reg) Bucăți de lemn care unesc căpriorii de la acoperișul casei, pentru a le mări rezistența împotriva vântului.

cleștar² sn [At: DAMÉ, T. 88 / Pl: ~e / E: clește + -ar] 1 (Înv) Clește special cu care se trag cercurile pe vasele din doage de lemn. 2 (Reg) Prăjini puse cruciș pe acoperiș pentru a-i mări rezistența. 3 (Reg) Unealtă de pescuit asemănătoare cu sacul, dar mai lungă și cu gura mai mare.

hlud sn [At: CHEST. V, 129/35 / Pl: ~uri / E: srb hlud, vsl хлоудъ] (Reg) 1 Par. 2 (Spc) Fiecare dintre lemnele scurte care se pun la acoperișul colibei ca să susțină fânul. 3 Fiecare dintre parii băgați în amnare la strungă.

izmană sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 317/26 / S și: (înv) ism~ / V: ~mea~ / Pl: ~mene / E: vsl измѣна] 1 (Mpl) Obiect de lenjerie bărbătească acoperind corpul de la talie la glezne Si: (reg) braci, gaci, indispensabili, (fam) nădragi. 2 (Rar; lpl) Pantaloni femeiești, purtați pe sub fustă. 3 (Fig) Bărbat. 4 (Pop; îe) A fi cu ~menele pe băț A fi foarte sărac. 5 (Pfm; îlav) ~mene pe călător În mod superficial. 6 (Îal) Cu pretenții neîntemeiate. 7 (Îal) În mod nestatornic. 8 (Pop; îe) A da ~mene pe călător A încredința ceva de preț unei persoane necinstite. 9 (Pop; îls) ~mene acre Om pipernicit. 10 (Imp; prt) Pantaloni. 11 (Pan) Lemn care leagă doi căpriori la acoperiș.

pană¹ sf [At: PSALT. 157 / V: (îrg) pea~ / Pl: pene, (reg) ~ne, (înv) peni / E: ml pinna] 1 Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care, lateral, sunt așezate simetric fire pufoase. 2 (Rar; îe) Ușor în pene Îmbrăcat subțire. 3 (Îae) Prost îmbrăcat. 4 (Rar; îe) Smuls de pene Rușinat. 5 (Rar; îe) A lua (pe cineva) în (sau prin) pene A muștrului. 6 (Îe) A se umfla în pene A se lăuda. 7 (Reg) A umbla cu pălăria (sau cu căciula) ~ A ține pălăria sau căciula pe vârful capului. 8 (Irn; îae) A se fuduli. 9 (Reg; îe) A scăpa ca prin pene A scăpa cu greu dintr-o situație complicată, dintr-o primejdie etc. 10 (Reg; îe) A scăpa din pene rele sau a-i da (cuiva) penele cele bune A ajunge să-și câștige singur existența. 11 (Îae) A se însănătoși. 12 (Reg; îe) A scoate pene A ajunge într-o situație bună. 13 (Îae) A se îmbogăți. 14 (Reg; îc) ~na-zburătorului Plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mari, violete sau albe, fară miros (Lunaria annua). 15 (Bot; îae) Ferigă (Struthiopteris officinale). 16 (Bot; îc) ~na-gâștei Specie de mușchi cu tulpina puternică, dreaptă, cu ramuri dispuse regulat formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). 17 (Reg; îc) ~na-cocoșului Plantă din familia liliaceelor (Aspidistra elatior). 18 (Pex; rar) Aripă. 19 (Spc) Aripă, mai ales de gâscă, folosită la măturatul vetrei, la ștersul prafului etc. 20 Smoc de pene¹ de la aripă sau din coada păsărilor, care servește la uns foile de plăcintă. 21 (Fig) Pasăre. 22 (Lpl) Fulgi și pene¹ (1), de obicei curățate de cotoare, folosite la umplerea pernelor, saltelelor etc. 23 (Pex) Așternut bun de pat, cu perne de puf. 24 (Fig; lpl) Situație bună. 25 (Fig; lpl) Comoditate. 26 Pană¹ din aripă, mai ales de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, folosită altădată ca ustensilă de scris cu cerneală Si: (îvr) penuș¹. 27 (Pgn; lit) Tot ceea ce servește ca ustensilă de scris cu cerneală. 28 (Rar) Penel. 29 (Fig) Scriere. 30 (Rar; îe) A avea ~ (frumoasă) A avea scris frumos. 31 (Fig) Stil de a scrie al unui autor. 32 (Fig) Măiestrie de scriitor. 33 (Fig) Artă de a scrie. 34 (Pex) Scriitor. 35 Plută făcută din cotoml unei pene¹, folosită pentru a ține cârligul undiței la adâncimea voită. 36 (Reg) Nadă artificială. 37 Podoabă, făcută din una sau mai multe pene¹, care se poartă la pălărie, în păr etc. 38 (Prc) Penaj. 39 (Reg) Floare de grădină sau de câmp, nedefinită mai îndeaproape. 40 (Pex) Podoabă pentru pălărie, purtată mai ales de flăcăi, confecționată din flori naturale sau artificiale Vz păun. 41 (Înv; îs) ~ grecească Floare artificială. 42 (Bot; reg; îc) Pene-feciorești(-mierii) sau pene-de-toamnă, pene-de-ale-domnești Ruși-de-toamnă (Callistephus chinensis). 43-44 (Bot; reg; îc) Peană-de-iarnă sau pene-de- iarnă Tufănică (Chrysanthemum indicum și sinense). 45 (Bot; reg; îc) Pene-de-mătase Arșinic (Lychnis chalacedonica). 46 (Bot; reg; îc) Peană-de-hohic Drobiță (Geanisa tinctoria). 47 (Bot; reg; îc) Peană-de-turc (Phyteuma tetramerum Schur). 48 (Bot; reg; îc) ~na-vâzgoiului Păpădie (Taraxacum officinale). 49 (Reg; îc) ~na-leului Plantă nedefinită mai îndeaproape, probabil, gura-leului. 50 (Bot; reg; îc) ~na-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 51 (Bot; reg; îc) ~na-cucului Garoafă (Dianthus caryophyllus). 52 (Bot; reg; îae) Mierea ursului (Pulmonaria mollissima). 53 (Bot; reg; îc) Peană-crudă Floare-grasă (Sedum spurium). 54 (Bot; reg; îc) Pene-domnești Canale (Impatiens balsamina). 55 (Bot; reg; îc) Mușcată¹ (Pelargonium zonale). 56 (Bot; reg; îc) Pene-albe Moșițel-prost (Matricaria inodora). 57 (Bot; reg; îc) Pene-bătucite Cârciumăreasă (Zinnia elegans). 58 (Bot; Mol) Trestie (Phragmites communis). 59 (Bot; reg) Lemnul-vântului (Syringa josikaea). 60 (Reg) Cunună de spice folosită ca podoabă. 61 (Reg) Pămătuf de busuioc cu care se aghesmuiește Si: (reg) peniță. 62 (Reg) Bor al pălăriei. 63 (Trs; Ban) Motiv ornamental în formă de floare pentru broderii, țesături sau pentru imprimat pe piele Si: (reg) păun. 64 (Reg) Pănușă (1). 65 (Rar) Înotătoare de pește. 66 (Spt; îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii având greutatea corpului între 54 și 57 kg. 67 Bucată de lemn sau de metal, de obicei de forma unei prisme triunghiulare, folosită pentru despicarea lemnelor, pentru detașarea unor bucăți dintr-un material etc. Si: (reg) ic, nadă¹, penuș¹. 68 (Tip) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. 69 (Reg) Felioară de slănină pentru împănat carnea, când se gătește. 70 Piesă de lemn sau de metal în formă de prismă, folosită la fixarea sau la înțepenirea unor obiecte sau părți ale lor, la asamblarea demontabilă a unor organe de mașini, a unor elemente de constmcție etc. 71 Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, așezată transversal pentru a susține căpriorii și învelitoarea acoperișului unei construcții. 72 (Pop) Bucată de lemn care ridică sau coboară, fixând piatra morii. 73 (Pop) Schimbătoare la plug. 74 Bețișor cu care se răsucește frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza Si: codar, (reg) încordător, sucitor. 75 (Reg) Lemn crestat care se fixează pieziș în vârtejul din acoperișul strânii și de care se prinde căldarea în care fierbe laptele. 76 (Mol; Buc) Cui de lemn de care se atârnă strecurătoarea cu caș. 77 Scândurică pe care se așază strecurătorile pentru a se scurge cașul. 78 Parte a ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. 79 Lamă metalică a unor instrumente de tăiat. 80 Tăiș. 81 (Rar; la instrumentele muzicale de suflat) Ancie. 82 Parte turtită a undiței, opusă cârligului, de care se leagă sfoara. 83 Parte lată de la capătul vâslei, care intră în apă. 84 Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 85 (Trs; Mar) Fiecare dintre paletele de scândură de la roata morii de apă. 86 (Trs) Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. 87 (Tip) Lopățică pentru frecarea și ungerea literelor cu cerneală. 88 Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale Si: plectru. 89 (Reg) Cordar la cobză. 90 (Îs) ~na căpăstrului sau Ștreang sau curea cu care se priponește calul. 91 (Reg) Șfichi la bici. 92 (Reg) Crestătură făcută la urechea oii, pentru a o recunoaște Si: (reg) furculiță. 93 (Reg) Tăietură în formă de pană¹ care se face la diferite procedee de altoire. 94 (Îe) A tăia-n ~ (ceva) A despica în curmeziș, oblic, ascuțit, în formă de pană¹ (68). 95 (Îs) ~ de somn Bucată de carne de somn de la burtă sau de la coadă, de obicei sărată. 96 (Reg; îla) Plin ~ Umplut până la refuz Si: doldora, ticsit.

papuc¹ sm [At: HERODOT (1645), 117 / V: (îvp) păp~, (reg) păpucă sf, pep~ / Pl: ~uci / E: tc papuç, mg papucs] 1 Încălțăminte ușoară, fără călcâi, care se poartă în casă Si: (reg) pantof (1), paplec (1). 2 (Pgn) Încălțăminte ușoară, de vară Si: pantof (3) Vz cipic. 3 (Îe) A fi sub ~(ul cuiva) A se lăsa condus de cineva. 4 (Îe) A ține (sau a pune pe cineva) sub ~ A ține sau a pune sub ascultare pe cineva. 5 (Îe) A o lua (sau a o șterge) la ~ A pleca repede de undeva. 6-7 (Îe) A-i da (sau a i se da cuiva) ~ucii (A da pe cineva afară sau) a fi dat afară. 8 (Îe) A călca (pe cineva) pe ~ci A supăra pe cineva. 9 (Îe) A-și pierde ~cii A muri. 10 (Îe) A lăsa (pe cineva) la ~ci A sărăci complet pe cineva. 11 (Îe) A fi cu ~ci galbeni A se găsi foarte rar. 12 (Îe) A bate (sau a toca) la ~ A cheltui mulți bani în jocuri și petreceri. 13 (Reg) Gheată. 14-15 (Trs) Bocanc (de armată). 16 (Bot; reg; șîc ~ul-doamnei, ~ul-Maicii-Domnului, păpucul-domnului, păpucul-vinerei) Blabornic (Cypripedium calceolus). 17 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 18 (Bot; îc ~ul-doamnei) Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi, cu flori mari de culoare roz-liliachie Si: (reg) pantofii(5)-doamnei, papucaș (Impatiens roylei). 19 (Bot; reg; îae) Arăriel (Cynoglossum officinale). 20 (Bot; reg; îac) Călțunul-doamnei (Geum rivale). 21 (Bot; reg; îc) ~cul-domnișoarei Planta Impatiens sultani. 22 (Bot; reg; îac; îf păpucii-domnișoarei) Canale (Impatiens balsamina). 23 (Bot; reg; îc) ~cul-cucului Ciuboțica-cucului (Primula offîcinalis). 24 (Bot; reg; îac) Floarea-paștilor (Anemone nemorosa). 25 (Teh) Piesă metalică fixată la capătul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea capătului acestuia când este bătut în pământ. 26 (Min; reg) Capăt de jos, acoperit cu fier, al stâlpilor șteampului. 27 (Teh) Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtător al unui funicular. 28 (Reg) Calup la casele țărănești. 29 (Reg) Bucată de lemn triunghiulară care se așază între acoperiș și căpriori, pentrua ridica streașina casei și pentru a feri pereții de ploaie. 30 (Olt) Bucată de lemn sau de fier care se adaugă unei grinzi ca umplutură sau ca întăritură. 31 (Teh) Piesă de cupru sau de aluminiu care servește la legarea capătului unui conductor electric la bornele unei instalații electrice sau ale unui aparat electric, în vederea stabilirii unui contact demontabil.

saia² sf [At: DOC. EC. 70 / P: sa-ia / V: (reg) ~ie, săia, șa~ / Pl: ~iele, (reg) ~ieli / E: tc saye] 1 Construcție improvizată mai ales din nuiele, stuf, pământ, ori făcută din lemn sau zid, cu sau fără acoperiș, servind ca adăpost pentru oi, vite, unelte, nutreț etc Si: saivan (2). 2 (Reg; prc) Gard improvizat în jurul adăpostului pentru vite. 3 (Reg; prc) Podul grajdului.

CĂTUȘĂ (pl. -și, ‼-se) sf. 1 🐒 ‡ Pisică ¶ 2 🔧 Bucată de lemn încovoiat la capătul proțapului ¶ 3💒 Bucată de lemn bătută între doi căpriori Ia acoperișul unei case, spre a-i împiedeca să se desfacă (👉 🖼 850): cătușele ce împreună căpriorii... măresc rezistența la presiunea vîntului (PĂC.) ¶ 4 🌿 Plantă ierboasă cu flori roșii. cu miros greu (Ballota nigra) (🖼 986) ¶ 5 pl. Legătură de fier, de lemn sau de frînghie cu care se prind una de alta mîinile unui arestat, obezi: Mă luară, mă legară, în cătuși de lemn m’au pus (PANN); Cu picioarele ’n butuci Și cu mînile ’n cătuși (ALECS.); Ⓕ: sînt sublime momentele cînd un popor sfarmă obedele și cătușele tiraniei (CAR.) [lat. catta + suf. -ușă].

SFÂRLEAZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează.

scăluș, scăluși, s.m. și scălușe, scălușuri, s.n. (reg.) 1. specie de lăcustă; cosaș, căluț. 2. gândăcel de culoarea arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; înv.) căluș (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) spetează a jugului; cui care ține polița jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn în formă de triunghi așezat între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a măcină mai mare sau mai mărunt. 7. (s.n.) căluș de vioară. 8. (s.n.) bucată de lemn pusă la capătul unei funii, pentru a putea fi apucată mai bine. 9. (s.n.) cârlig (la coasă). 10. (s.n.) laț pentru prins păsări. 11. s.n. semn la urechile oilor (făcut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecătoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; pârleaz. 13. (s.m.) jocul „călușul”.

FERMĂ² s. f. 1. element de lemn, metal sau beton destinat să susțină acoperișul unei construcții. 2. element de rezistență din eșafodajul unui tunel, al unui pod care transmite terenului presiunile masivului de deasupra. 3. stavilă formată din două panouri articulate de un radier (2). (< fr. ferme)

haĭzáș n., pl. e și urĭ (din heĭzaș [Trans.], d. ung. héjazás, acoperire, d. héjazni, a acoperi). Suc. Acoperiș: după ce a clădit scheletu de lemn pe temelie și după ce s’a așezat haĭzașu... (Sadov. VR. 1911, 3, 385).

hăizaș, -uri, s.n. – Acoperișul de la casă, șură sau grajd. În Maramureș se face acoperiș (hăizaș) chiar și deasupra porților de lemn, de la intrarea în gospodărie. Acesta „este construit, aproape fără excepție, în două ape. (...) Rândul al doilea de draniță, care depășește cu 10 cm. înălțimea acoperișului, formează creasta. De obicei, creasta se termină în coadă de rândunică având un evident rol ornamental” (Nistor 1977: 22). „Pă un hăizaș de casă, ce zine pă apă, ca o șaică, zdera și țâpure Roman Toader șî cu un prunc” (Lenghel 1979: 131). – Din magh. hajzas (MDA).

căprior m. l. mamifer rumegător având oarecare asemănare cu cerbul, numai cu două coarne, talie mică și formă elegantă; vânat căutat; 2. fig. lemn lucrat ce spri-jină lații unui acoperiș. [Lat. CAPREOLUS].

SFÂRLEAZĂ, sfârleze, s. f. 1. Titirez (pentru copii). ♦ Fig. Persoană vioaie și harnică. 2. Capătul de jos al fusului, a cărui formă (conică) face ca acesta să se învârtească mai ușor; prâsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn, care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vântului. – Sfârlă + suf. -ează.

SFÎRLEAZĂ, sfîrleze, s. f. 1. Rotiță de lemn găurită la mijloc, fixată la capătul de jos al fusului, pentru ca acesta să se învîrtească mai ușor; prîsnel, titirez. [Fusul] are un titirez sau sfîrlează... care prin greutatea ei face să se învîrtească mai ușor. PAMFILE, I. C. 11. ◊ (În comparații, în legătură cu verbe de mișcare, sugerînd ideea de iuțeală) Umbla repede în toate părțile, ca o sfîrlează. SADOVEANU, O. VI 245. Fetele alergau și zoreau ca sfîrlezele. REBREANU, R. I 160. Trebuie un băiat iute spirt. Să umble ca sfîrleaza. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 63. 2. Jucărie de copil; titirez, prîsnel. 3. Placă metalică fixată pe o axă de lemn care se așază la țară pe acoperișul caselor, pentru a arăta direcția vîntului; morișcă de vînt.

hăizaș, hăizașuri, s.n. – (reg.) Acoperișul de la casă, șură sau grajd. În Maramureș, se face acoperiș (hăizaș) chiar și deasupra porților de lemn, de la intrarea în gospodărie. Acesta „este construit, aproape fără excepție, în două ape. Rândul al doilea de draniță, care depășește cu 10 cm înălțimea acoperișului, formează creasta. De obicei, creasta se termină în coadă de rândunică având un evident rol ornamental” (Nistor, 1977: 22). „Pă un hăizaș de casă, ce zine pă apă, ca o șaică, zdera și țâpure Roman Toader șî cu un prunc” (Lenghel, 1979: 131). – Din magh. hajzás (DLRM, MDA).

coamă sf [At: LEX. MARS., ap. DA / V: (îvr) ~me sfp / Pl: ~e / E: ml coma] 1 Păr lung (și stufos) care crește pe grumazul sau de-a lungul spinării unor animale. 2 (La cai; îs) ~ dublă Coamă (1) bogată ce cade pe ambele părți ale gâtului. 3 (La cai; șîs ~ma de pe frunte, ~ma frunții, ~ma dinainte) Moț de păr ce atârnă pe fruntea calului. 4 (La cai; șîs -a de la copite) Chișița. 5 Păr des și lung care crește pe capul unei persoane. 6 (Bot; reg; îc) ~ma-calului Coada (96)-calului (Equisetum arvense). 7 (Bot; reg; îc) ~ma-porcului Iarbă cu firul subțire și drept, cu grăunțele spicului alterne și așezate regulat. 8 (Reg; îc) ~ de aur Planta Aster linosyris. 9 (Reg; îc) ~ -de-mare Pește din familia ciprinidelor (Cyprinus Carassius). 10 (Fig) Frunziș des din vârful arborilor. 11 (La comete) Coadă (59). 12 Culme prelungită de munte sau de deal. 13 Partea de deasupra, orizontală, a unui zid. 14 Șaua casei Si: cucumea². 15 Lemn orizontal în care sunt fixați căpriorii acoperișului casei. 16 Vârful unei căpițe. 17 (Pop; îs) ~ încolțată Muche dințată formată din șițe la vârful acoperișului casei. 18 (Rar) Muchie. 19 Țiglă profilată pentru acoperirea coamei (14) casei. 20 (Pop; îs) ~ apei Firul apei. 21 Păr lăsat să crească (excesiv de) lung pe capul unei persoane; mai ales unui bărbat. 22 (Fig) Frunziș des pe vârful coroanei arborilor. 23 Linie de intersecție (orizontală sau oblică) a două versante pe acoperiș.

corn¹ [At: PSALT. 125/2 / Pl: coarne, ~uri sn, ~i sm, (înv) ~ure / E: lat cornu] 1 sn Fiecare dintre cele două excrescențe osoase de pe osul frontal al rumegătoarelor. 2 sn (Pfm; îe) A-și arăta coarnele A se situa în apărare. 3 sn (Pfm; d. minciuni; îla) Cu coarne Mare. 4 sn (Pfm; îal; d. relatări) Exagerat. 5 sn (Îvp; îe) A fi mai cu coarne decât altul A fi mai deosebit decât alții. 6 sn (Pfm; îae) A fi orgolios. 7 sn (Pfm; îe) A(-i) pune coarne bărbatului A înșela. 8 sn (Pfm; d. bărbați; îe) A avea (sau a purta) coarne A fi înșelat de soție. 9 sn (Pex; îe) A pune (cuiva) funia în coarne A supune. 10 sn (Pfm; îe; d. vite) A lua în coarne A împunge cu coarnele. 11 sn (Pfm; îae; fig) A-și pune mintea cu cineva. 12 sn (Pfm; îe) A se lua (cu cineva) în coarne A se lupta cu cineva. 13 sn (Pfm; îe) A-i căuta (cuiva) în coarne (sau a căuta în coarnele cuiva) A face pe voia cuiva. 14 sn (Pfm; îae) A răsfăța. 15 sn (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ de capră A pune pe cineva în mare încurcătură. 16 sn (Reg; îe) A scoate (cuiva) coarne (cu cineva) A bârfi. 17 sn (Pfm; îe) A face (sau a scoate) coarne A deveni impertinent. 18-19 sn (Pfm; îe) A-și arăta coarnele A-și manifesta dușmănia sau răutatea. 20 sn (Reg; îe) A-nfige ~u-n blana patului (sau în pământ) ori a pune ~u(-n pernă) A dormi adânc. 21 sn (Îe) A-i merge ~ul A-i merge bine. 22 sns Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele sau copitele animalelor, folosită la fabricarea unor obiecte. 23 sn (Pan) Fiecare din cele patru organe tactile și vizuale ale melcului. 24 sn (Pan) Fiecare din cele două excrescențe chitinoase de la capul unor cărăbuși. 25 sn (Îc) ~ul-berbecului Înfloritură de pe ștergarele femeilor din Șcheii Brașovului. 26 sn (Bot; reg; îc) ~ul-berbecului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 27 sn (Ast; pop; îc) ~ul sau coarnele-caprei sau -de-capră Capricorn. 28 sn (Îc) ~ul-caprei sau caprii Vânt dinspre nord și est sau de la miazăzi. 29 sn (Ned; îc) ~-de-șarpe Un produs al medicinei populare. 30 sn (Bot; îc) -de-secară (sau ~l secarei) Ciuperca Claviceps purpurea, parazită a ovarului diferitelor graminee, mai cu seamă al florilor de secară Si: clonțul-babii, secară-cornută. 31 sn (Pex; îae) Boală provocată cerealelor de cornul (32) secarei, manifestată prin apariția, în spic, a unor formații tari, negricioase, în formă de corn¹ (1). 32 sn (Pex; îae) Ergotină extrasă din corn (30), folosită în farmece și medicina populară. 33 sn (Bot; reg; îc) ~-ul-dracului Barba-popii (Aruncien vulgaris). 34 sn (Pop; îc) Cel-cu-coarne Dracul. 35 sn (Îvp; îc) Cu-un-~ Inorog. 36 snp (Înv) Bucăți de hârtie sau de carton, tăiate în formă de corn¹ (1), care se puneau unui copil spre a-l pedepsi. 37 sm Instrument de suflat făcut din corn¹ (1) de bou, cu care buciumă vânătorii chemând copoii și ogarii. 38 sm (Șîs ~ de vânătoare) Instrument de suflat, din alamă sau din alt metal, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. 39 sm (Îs) ~ de armonie sau cromatic Instrument muzical de suflat cu tuburi de schimb pentru diverse tonalități. 40 sn (Îs) ~-englez Instrument muzical de suflat din familia oboiului, cu sunet mai grav, cu ancie dublă. 41 sn (Reg; îs) ~ul carabei Parte a cimpoiului. 42 sn (Mit; îe) ~ul abundenței sau (înv) îmbelșugării Cornul¹ (1) caprei Amalthea care a hrănit pe Jupiter, umplut cu fructe și cu flori, care simbolizează belșugul, fiind emblema agriculturii și comerțului. 43 sn (Înv; fig; în Biblie) Simbol al puterii, strălucirii, în formă de corn¹ (1) la capul unor profeți. 44 sn (Înv) Vas pentru păstrarea uleiului. 45 sn (Înv) Vas pentru păstrat sarea sau praful de pușcă, făcut din corn¹ (1) de vită mare, înfundat. 46 sn Instrument al olarului, cu care se fac flori pe vasele de lut, format dintr-un corn¹ (1) subțire de vacă, găurit la vârf, terminat cu o pană sau țeavă și umplut cu smalț. 47 sn (Înv) Obiect făcut dintr-o jumătate de corn¹ (1), care ajută la intrarea piciorului în încălțăminte Cf încălțător. 48 sn (Med; îs) ~ul lui Ammon Una dintre cele două prelungiri ale substanței creierului care pornesc din partea posterioară a capului. 49 sn (Med; îs) ~ uterin Formație anatomică la uter cu aspect de corn¹ (1). 50 snp Cele două mânere ale plugului, pe care se sprijină omul la arat Si: (reg) crăcane (11), iepe. 51 sm (Înv; iuz; fig) Agricultură. 52 sn (Înv; îe) A fi la coarnele plugului sau a duce plugul de coarne A fi la conducerea unei activități. 53 sn (Reg) Cui înfipt în capătul de sus al cornului plugului. 54 sm (Reg) Căprior. 55 sn (Reg) Mâner pe coada coasei. 56 sn (Reg) Fiecare din țepele unei furci. 57 sn (Reg) Furcă din fier cu dinții arcuiți Si: (reg) colță. 58 sn (Reg) Partea mijlocie a furcii de tors, menită să sprijine caierul. 59 sn (Reg) Dinții furculiței. 60 sn (Reg) Fiecare din brațele crucii. 61 sn (Reg) Crucea rășchitorului. 62 sn (Reg; lpl) Capătul rășchitorului Si: crăcană (12). 63 sm (Înv; iuz) Filacter. 64 sn (Înv) Parte a altarului. 65 sn Vârf ascuțit al marginilor unor pălării. 66 sn Aluat de franzelă copt în formă de semilună și servit mai ales la cafea. 67 sn Colț de pâine. 68 sn (Reg) Lamă în formă de seceră. 69 sn Fiecare din cele două extremități ale lunii în pătrar. 70 sn (Pan) Fiecare din triunghiurile sau piramidele de hârtie care reprezintă razele stelei de colindat. 71 sn (Pan) Fiecare din cele cinci părți din care este făcută prescurea. 72 sn (Thn; pop) Fiecare din cele două aripioare ale întrerupătorului de curent electric. 73 sn (Reg) Fiecare din cele două extremități ale nicovalei. 74 sn (Bot; reg; îcs) Coarne-de-mare (sau coarne-mari) Roșcove. 75 sn (Trs) Colț. 76 sn (Trs) Capăt. 77 sn (Trs) Margine. 78 sn (Trs) Fiecare din bucățile de lemn de brad pe care se sprijină acoperișul din țiglă sau din șindrilă al unei clădiri. 79 sn (Îrg; îe) ~ul întâi (sau al doilea) al mesei Locul de onoare. 80 sn (Îrg; îs; d. cârpe) În -uri Cu cele patru colțuri legate spre a putea transporta ceva în ea. 81 sn (Îrg; îe) Întuneric ca în ~ Întuneric beznă. 82 sn (îrg; îs) Coarnele matiței Lemne legate la cele două capete ale fundului sacului de la matiță, pentru ca aceasta să nu se târască prin nămol. 83 sn (Înv; iuz; îs) Coarnele lumii Puncte cardinale. 84 sn (Înv) Aripă de oaste. 85 sn (Înv) Parte a taberei unei oștiri.

maurbanc s [At: CHEST. II, 120/10 / E: ger Mauerbalker] 1 (Ban; Trs) 1 Fiecare dintre grinzile pe care se sprijină podul sau tavanul casei. 2 Fiecare dintre scurtăturile de lemn, peste care se prelungește în afară acoperișul casei, pentru a fi feriți de ploaie pereții.

război² sn [At: POLIZU / S și: răsb~, resb~ / Pl: ~oaie / E: bg развой, srb razboj] 1 Mașină de lucru cu ajutorul căreia se confecționează țesături din fibre textile. 2 Unealtă casnică pentru țesut Si: (reg) stative. 3 (Reg; șîs ~ de cusut) Gherghef (1). 4 (Pan) Carul² (25) joagărului. 5 Jugul joagărului. 6 Stâlpii acoperișului. 7 Parte a morii de vânt, care ține coșul Si: cal (22). 8 (Reg) Parte a pivei, nedefinită mai îndeaproape. 9 (Mun) Schelet de grinzi care susține și întărește acoperișul unei clădiri. 10 (Reg) Totalitatea bucăților de lemn prinse de căpriori cu scopul de a-i ține mai bine încheiați. 11 (Reg) Bucată de lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 12 (Reg) Ghizdul fântânii. 13 (Reg) Cadru (la fereastră, la icoană etc.). 14 (Olt) Chenar de lemn pe care se agață tutunul uscat. 15 (Reg) Ochi de fereastră. 16 (Reg) Suport de lemn al tocilei. 17 (Reg; șîs ~ rotăresc) Dispozitiv folosit de rotari la înspițatul și la obădatul roții. 18 Scaun de spițe.

șlaizin s [At: SĂGHINESCU, V. 69 / A: nct / V: (rar) șil~ (A: nct) / Pl: ? / E: ger Schlageisen „bătător, ciocan de cioplit”] (Rar) Instrument de fier cu care tinichigiul sprijină cantul tablei pe acoperiș când îl bate cu ciocanul de lemn.

MAURBÁNC subst. (Prin Ban. și Transilv.) Fiecare dintre grinzile pe care se sprijină podul sau tavanul casei (CHEST. II 120/10); fiecare dintre scurtăturile de lemn, peste care se prelungește în afară acoperișul casei, pentru a fi feriți de ploaie pereții (ib. 245/266). - Din germ. Mauerbalken.

ȘARPANTĂ ~e f. Schelet (de lemn, de metal sau de beton) care susține acoperișul unei case. /<fr. charpente

povârneală, povârneli, s.f. (reg.) 1. înclinare într-o parte, aplecare cu tendință de prăbușire. 2. înclinare a unei pante. 3. pantă a acoperișului unei case; acoperiș înclinat al unei colibe, al unei stâne etc. 4. tablă mică la acoperișul casei. 5. loc sub acoperișul colibei ciobanului, unde se pun la uscat lemne și surcele pentru foc. 6. adăpost de stână, unde se mulg oile.

ARNEU, arneie s. n. (Reg.) Acoperiș la căruțele țărănești, făcut din cercuri de lemn acoperite cu rogojini sau cu pînză groasă; coviltir. – Magh. ernyö.

PLEOȘTIT, -Ă, pleoștiți, -te, adj. 1. (Despre unele părți ale corpului) Care și-a pierdut forma sau poziția normală, care atîrnă fără vlagă, bleg, aplecat în jos. Din cocîrjat cum era, se aplecase și mai mult; avea umerii pleoștiți, mîinile lipsite de vlagă. MIHALE, O. 526. Avea urechile pleoștite și un mic smoc de barbă. CĂLINESCU, E. O. I 19. Negoiță apuca de urechile pleoștite și trăgea din răsputeri. GALACTION, O. I 295. 2. (Mai ales despre pălării) Lăsat în jos, deformat, lăbărțat, turtit. Și moșneagul rămase așa... cu pălăria pleoștită trasă pînă peste urechi. SADOVEANU, O. III 571. Cînd îl vedea trist și umil, cu șapca pleoștită și cravata strîmbă, îi venea să țipe, să-l zgîlțîie și să-l zgîrie. BART, E. 240. Sub pălăria lui de paie, cu borduri largi și pleoștite... vechilul lui Leonida stă cu mîinile în buzunar. VLAHUȚĂ, O. A. 368. ◊ (Prin analogie, despre acoperișul caselor sau despre clădiri) O biserică de lemn, văruită pe din afară, pleoștită, joasă și cu ochiuri mici de fereastră. CĂLINESCU, E. 31. Casa văduvei vine chiar peste drum de bisericuța bătrînă, pleoștită și dărăpănată. REBREANU, I. 11. Într-un fund de mahala văd o cocioabă veche, pleoștită, îngropată în pămînt pînă la ferești. VLAHUȚĂ, O. AL. I 92. 3. Fig. (Despre persoane) Deprimat, abătut, descurajat. Florica... stătea tot așa de pleoștită ca și dînsul. REBREANU, I. 25. Ion fugi pleoștit ca cînele cărui, în loc de-un os, i se aruncă o piatră. GANE, N. II 215.

hilichi sp [At: CHEST. II, 245 / A: nct / E: nct] (Reg) Scurtături de lemn, lungi de aproximativ un metru, care susțin acoperișul la casele fără streașină.

pârghie sf [At: GCR I, 357/4 / V: ~ghi (Pl: ~uri) sn, ~ghină (Pl: ~ne, ~ni), (reg) pârg (Pl: nct) s, ~gie, ~giu (Pl: nct) s / E: ml pergula] 1 Bară de lemn, fier folosită la ridicarea, mișcarea sau transportarea unei greutăți Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal (1). 2 Bară rigidă cu un punct de reazăm pe care se exercită o forță activă și o forță de rezistență, cu diverse utilizări în industrie, tehnică etc. Si: (reg) mătărângă, parmaclâc, (îvr) mangeal. 3 (Pex) Element al aparatului locomotor la om. 4-5 (Fig) Mijloc (de propulsare a unei activități sau) cu care se realizează o acțiune Si: punct de sprijin, element de susținere. 6 (Pan) Braț de balanță. 7 Parte a leagănului de copii, în care se fixează scăunelul Si: (reg) săgeată. 8 (Pan) Parte a joagărului de tăiat bușteni situată între talpă și acoperiș Si: (reg) pocănea, terteleci. 9 (Pan) Drug de lemn cu care se rotește moara de vânt pentru a aduce aripile în poziția optimă spre a fi acționate de curentul de aer Si: cârmă, oiște¹, proțap. 10 (Pan) Parte a morii pe care se ridică piatra de deasupra spre a o fereca cu ciocanul de fler Si: capră, cumpănă. 11 (Reg; pan) Par mic pe care se fixează în car încărcătura de fân, de lemn etc.

prepeleac [At: NECULCE, L. 105 / V: (reg) perp~, perpeliag, perpelig, ~lac, ~leag^[1], ~leci, ~lic, ~lici, ~lig, ~liț, prip~, pripil~ / Pl: ~ece, (reg) ~ace, ~uri, (rar, sm) ~eci / E: nct] 1 sn Par¹ cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. 2 sn (Pop; pgn) Par¹ (1). 3 av (Reg; îe) A fi gol ~ A fi foarte sărac. 4 a (Reg; d. cozile sau coarnele animalelor) Care este drept și ascuțit ca un par¹. 5 sn (Reg) Scară rudimentară formată dintr-un stâlp în care sunt bătute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. 6 sn (Olt; îf prepeleag) Stâlp din mijlocul ariei, în jurul căruia se învârt caii pentru a treiera grâul. 7 sn (Mun) Prăjină crăpată la vârf, care se folosește la culesul fructelor din pom Si: (reg) pișcătoare. 8 sn (Reg) Stâlp în perete de care se fixează fereastra sau ușa unei case. 9 sn (Pop) Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. 10 sn (Pex) Căpiță clădită pe o prăjină. 11 sn (Buc) Barieră din lemn. 12 sn (Mun) Băț prevăzut la unul dintre capete cu două bețișoare încrucișate, cu care se bat urzicile fierte. 13 sn (Reg) Dispozitiv prevăzut cu cârlige de care se agață carnea la măcelărie. 14 sn (Reg) Bețișor pe care se înșiră fructe sau flori. 15 sn (Trs) Par lung care se pune pe acoperișul caselor. 16 sn (Reg) Foișor sau platformă de lemn înălțată pe stâlpi, care servește drept loc de pază la câmp, la vie etc. 17 sn (Reg; îf prepeleag) Construcție rudimentară care servește ca adăpost ciobanilor și țăranilor la câmp. 18 sn (Reg; pex; îf prepeleag) Casă urâtă. 19 sn (Îrg; îf prepeleag) Roată de plug fără obadă, numai cu spițe. 20 sn (Ent; Mun) Molie-de-casă (Oniscus irarius). 21 sn (Reg; dep) Persoană înaltă. 22 sn (Reg; dep) Tânăr ușuratic. 23 sn (Reg; dep) Om bleg, neputincios. corectat(ă)

slobozitură sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) sclobozât~ / Pl: ~ri / E: slobozi + -itură] 1 Slobozire (1). 2 (Trs; mol) Distanța de la sulul dinainte până la spata războiului de țesut. 3 (Pop) Jgheab foarte lat și lung, construit din mai multe trunchiuri de copac pe întreg cursul unei văi, folosit la coborârea buștenilor dintr-o pădure de munte. 4 (Reg) Bucată de lemn, lungă de un metru, folosită la sprijinirea acoperișului și pentru a feri pereții de ploaie. 5 (Îvp) Slobozire (19). 6 (Ban) Făină pentru plămădeală. 7 (Trs) Popas.

ȘARPANTĂ, șarpante, s.f. Schelet format din grinzi de lemn, de metal sau de beton armat, care susține acoperișul unei clădiri.

amnar (amnare), s. n. – 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scîntei; uneori folosește și pentru a ascuți. – 2. Dispozitiv cu care se urcă sau se coboară fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la războiul de țesut. – 4. Stîlpi de lemn puși la colțurile construcțiilor țărănești spre a sprijini acoperișul. – Mr. mănar, megl. mănar, amnar. Lat. mănuārius (după Pușcariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai puțin probabilă este der. de la *ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), dacă luăm în considerație rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, și GS, II, 317, se gîndește la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mînă.

plesnicar, plesnicare, s.n. (reg.) 1. construcție mică de lemn, ridicată lângă șură; șopron. 2. lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei.

potlec, potlecuri, s.n. (reg.) 1. bucată de lemn, în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei. 2. bucată de lemn care se adaugă la o bârnă mai scurtă sau care umple scobitura unei bârne când se construiește o casă mare.

poțoală², poțoale, s.f. (reg.) bucată de lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei.

BABĂ, babe, s. f. I. Femeie bătrînă. Satul (sau casa) arde și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete cele spuse. A trecut baba cu colacii, se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele = primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. ♦ (Fam., în glumă) Soție. ♦ Femeie bătrînă de la țară care pretinde că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji. ♦ (În nume de jocuri de copii) (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi încearcă să-i prindă pe ceilalți. De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără „puii” împotriva altuia care face pe gaia; de-a puia-gaia. II. 1. Bîrnă de sprijin folosită la poduri, la mori de apă sau ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Copcă în formă de toartă în care se prinde alta în formă de cîrlig. 3. (Iht.) Zglăvoacă. 4. (Reg.) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede. – Slav (v. sl. baba).

BABĂ, babe, s. f. I. (Uneori peiorativ) Femeie bătrînă. La fîntînă, o babă, zbîrcită drob și uscată scîndură, turna apă într-un urcior. DELAVRANCEA, T. 27. Fiul craiului... numai iaca se trezește dinaintea lui cu o babă gîrbovă de bătrînețe. CREANGĂ, P. 189. Văzîndu-se luat în răspăr de babele satului... se apăra în dulcea limbă a poeziei. ODOBESCU, S. III 9. Ducea verde bosioc... Bosiocul fetelor, Maghiran nevestelor, Tămîiță babelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. Satul (sau țara, lumea) arde (sau piere) și baba se piaptănă, se zice despre cineva care e preocupat de lucruri mărunte și neînsemnate cînd în jurul lui se petrec evenimente importante, grave. A trecut baba cu colacii (sau, mai rar, cu colacul), se spune cuiva care a scăpat o ocazie bună, un moment favorabil. Popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă, se zice celui care nu este atent cînd se spune ceva și cere să i se repete, ◊ (Pleonastic) [Mama-pădurilor], o babă bătrînă și urîtă, care îmblă prin împărăția mea de mînă cu furtuna. EMINESCU, N. 7. ◊ Zilele babei (sau babelor) sau babele =(după o legendă populară) primele nouă sau douăsprezece zile ale lunii martie, cu vreme schimbătoare. Cam între sfîrșitul lui făurar și începutul babelor... te pomenești cu Ghira. DELAVRANCEA, T. 152. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, P. A. 117. ♦ (Familiar, în glumă, fără să se țină întotdeauna seamă de vîrsta) Soție. Cînd cu baba m-am luat, Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. ♦ (În trecut) Femeie bătrînă de la țară, care pretindea că vindecă bolile prin diferite leacuri și vrăji, exploatînd astfel ignoranța populației și lipsa de asistență medicală din trecut. Au venit babe doftoroaie din sat. SADOVEANU, N. F. 92. Umbla din babă în babă cu descîntece și cu oblojele. CREANGĂ, P. 111. ♦ (În nume de jocuri de copii) De-a baba-gaia = joc în care un copil, care face pe cloșca, își apără «puii» împotriva altuia, care face pe gaia; de-a puia-gaia, de-a cloșca cu puii. (De-a) baba-oarba = joc în care un copil legat la ochi caută, pe dibuite, să-i prindă pe ceilalți. Dănilă leagă strîns c-un ștergar gros, de cîlți, ochii și urechile dracului, ca la «baba-oarba». CREANGĂ, P. 55. Iată și Nicu, fiul mieu... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba? ALECSANDRI, T. I 43. II. 1. Bîrnă de sprijin: a) grindă de lemn așezată în lungul unui zid, care servește ca reazem pentru acoperiș sau pentru grinzile transversale ale unui planșeu de lemn; b) (la poduri) element de construcție format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților sau direct pe zidărie; c) (la moara de apă) fiecare din cei patru stîlpi care sprijină podul; d) (la moara de vînt) babalîc (2). 2. Zglăvoacă. 3. (Regional) Ciupercă comestibilă, roșie, care crește pe crăci uscate și putrede.

TROIȚĂ, troițe, s. f. 1. Cruce mare de lemn sau de piatră, de obicei cu un mic acoperiș, uneori împodobită cu picturi și cu inscripții, așezată la răspîntii sau pe lîngă fîntîni. La o răspîntie era o troiță, sub o pălărie de șindrilă veche. GALACTION, O. I 60. Cum trecură podul de lemn, Stoica oprește la fîntîna cu șipot, acoperită de o troiță de stejar. CAMIL PETRESCU, O. I 324. ♦ Icoană formată din trei părți, dintre care două sînt prinse cu balamale, de cea din mijloc ca niște obloane. V. triptic. În părete o mică candelă lumina o vechie troiță de lemn. ODOBESCU, S. I 66. 2. Grup de trei oameni sau de trei lucruri; treime. Nu trece tocmai mult și vine vremea de însurat și feciorului celui mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiță nedespărțită de nurori... de aceea și chitise una de mai înainte. CREANGĂ, P. 8. – Accentuat și: troiță.

cotoc [At: LB / V: ~tog / Pl: ~oci sm, -oace sn / E: bg котак] 1 sm (Reg) Cotoi. 2 sm (Dep) Bou mic și slab. 3 sm (Pan) Lemnișoare încovoiate, în care se introduc scândurile, spre a alcătui codârla căruței. 4 sm (Pan) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 5 sm (Pan) Fiecare dintre carâmbii scării Si: drugi, fuștei. 6 sn (Reg; pan) Drug în care se articulează cotorul la grapa de spini. 7 sn (Pan) Mâner de care se apucă o roabă. 8 sm (Pan; țes) Fiecare dintre cele două fofeze găurite ale alergătoarei, în care sunt băgate bețele cu mosoarele. 9-11 sn (Bot; reg) Inflorescența răchitei, salciei, plopului Si: mâțișori, pisicei. 12 sm (Reg) Picior de pasăre fript Si: cotoi.

zăvor sn [At: PSALT. 229 / V: (îrg) zav~, (înv) zov~, (reg) zev~ / E: vsl завор] 1 Încuietoare la uși sau la porți (rar, la ferestre), constând dintr-o bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc Si: ivăr, încuietoare, (pop) rătez¹ (1), (reg) drug (32), (reg) reză, rigle² (1), zar² (1). 2 (Reg; lpl) Poartă la strunga oilor, alcătuită din doi stâlpi găuriți, numiți amnare, în care se introduc mai mulți pari, pentru a închide sau deschide strunga. 3 (Reg) Lemn folosit de ciobani la stână pentru a susține ceaunul la fiert Si: zăvodar¹ (1). 4 (Reg) Lemn folosit de ciobani pentru a pune rufele la uscat Si: (reg) zăvează (11), zăvodar¹ (2). 5 (Îrg; lpl) Gard rudimentar. 6 (Reg; csnp) Trecătoare prin gard sau peste gard. 7 (Reg) Fiecare dintre lemnele care se așază transversal între două garduri, formând o poartă rudimentară. 8 Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putându-l fixa într-o anumită poziție Si: clichet, opritor, piedică, pinten. 9 (Pop) Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un lemn în care intră lopățica, cu ajutorul căruia se fixează sulul pe care se află urzeala Si: (pop) amnar (8), amnăruș, cârceie (7), întindeică, întinzător, întorcător. 10 (Reg; îf zevor) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Răzlog¹ (1). 12 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn care se bat la capătul grindeiului la plug, pentru a face să se țină fierul în linie dreaptă și pentru a stabili adâncimea brazdei. 13 (Reg) Lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriorii casei, pentru a înălța streașina. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; lpl) Cătușă (6). 16 (Spc) Cârlig din oțel călit așezat la țeava puștii. 17 (Reg) Despicătură lungă din trunchiul unui copac. 18 (Reg) Leaț întrebuințat la construirea gardurilor Si: răzlog.

răscoc sn [At: CHEST. II, 246/336 / Pl: ~uri / E: răs- + scoc] 1 (Trs) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașină casei și a feri de ploaie pereții. 2 Parte a podului care se face pe capetele ieșite în afară ale grinzilor. 3 Deschizătură în acoperiș pe unde pătrund lumina și aerul în pod și pe unde iese fumul.

potlec sn [At: CHEST. II, 125/276 / Pl: ~uri / E: mg pótlék] (Reg) 1 Bucată de lemn, în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașină casei și a feri pereții de ploaie. 2 Bucată de lemn care se adaugă la o bârnă mai scurtă sau care umple scobitura unei bârne, când se construiește o casă nouă din lemnăria unei case mai vechi.

poțoală² sf [At: CHEST. II, 246/387 / Pl: ~le / E: cf mg pocok] (Reg) Bucată de lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașină casei și pentru a feri pereții de ploaie.

povârneală sf [At: JAHRESBER., XVI, 227 / Pl: ~eli / E: povârni + -eală] 1 (Reg) Înclinare într-o parte, cu tendință de prăbușire. 2 (Reg) Înclinare a unei pante. 3 (Buc; Mar) Pantă¹ a acoperișului unei case. 4 (Buc; Mar) Acoperiș înclinat al unei colibe, al unei stâne. 5 (Reg) Tablă mai mică la acoperișul casei. 6 (Mar; Trs) Loc sub acoperișul colibei unui cioban, unde se pun la uscat lemne și surcele pentru foc. 7 (Reg) Adăpost la stână, unde se mulg oile.

scăluș [At: VALIAN, V. / V: (reg) ~ă / Pl: ~i sm, ~e, ~uri sn / E: s- + căluș] 1-2 sm (Ent; Ban; Olt) Cosaș (5) (Locusta viridissima și cantans). 3 sm (Ent; Ban; îc) ~-de-apă Calul(18)-dracului (Libellula). 4 sm (Ent; reg) Repede (Cicindela campestris). 5 sn (Îrg) Căluș (8) (de pus în gura omului sau a unor animale). 6 sn (Reg) Bulfeu² (la jug). 7 sn (Reg) Cui care ține polița jugului de sulul grindeiului. 8 s (Reg) Lemn, în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 9 s (Reg) Parte a morii care se poate regla pentru a măcina mai mare sau mai mărunt. 10 sn (Îvr) Căluș (10) (de vioară). 11 sn (Reg) Bucată de lemn care se pune în capătul unei funii pentru a o putea apuca mai bine. 12 s (Reg) Cârlig (la coasă). 13 sn (Reg) Laț (pentru prins păsări). 14 s (Reg) Semn la urechile oilor. 15 s (Reg) Trecătoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul. 16-17 sm (Olt) Căluș (18-20) (dans popular).

ȘARPANTĂ s.f. 1. Schelet format prin îmbinarea unor piese de lemn, de metal etc., destinat să susțină o construcție, un acoperiș etc. 2. Ramură principală a unui arbore. [< fr. charpente].

FERMĂ² s.f. Construcție de lemn, de metal sau de beton destinată să susțină greutatea acoperișului unei construcții. [< fr. ferme].

șcuitură, șcuituri, s.f. (reg.) lemn în formă de prismă triunghiulară, care se așază între acoperiș și căpriori, pentru a ridica streașina casei.

ASTEREALĂ, astereli, s. f. Căptușeală de scînduri așezate pe un schelet de lemn, pentru a susține un strat de material (învelitoarea unui acoperiș, o boltă de beton în timpul turnării etc). – Din astări (ieșit din uz) + suf. -eală.

cosoroábă (vest), costoroábă (est) și (Buc.) costoroávă (oa dift.) f., pl. e (ung. koszorúfa, cosoroabă, d. koszorú, coronă, și fa, lemn). Grinda orizontală (numită și lígăr) pe care se sprijină acoperișu (opt la număr la casa țărănească, cîte doŭă de fie-care parte). Grinda orizontală din josu păreteluĭ: cosoroaba de la prispă (VR. 1911, 4, 6). – În Trans. și cusurăŭ (ung. koszorú, coronă, adică „lemnu care încoronează casa”). V. boĭandroc, samar, intabulament.

LĂCRIMAR, lăcrimare, s. n. Ciubuc așezat la cornișa unui acoperiș, pentru a împiedica prelingerea apelor de ploaie; piesă de lemn ori de metal fixată la cerceveaua ușilor și ferestrelor în același scop.

PUTREZIT, -Ă, putreziți, -te, adj. (Despre materii organice) Descompus, devenit putregai; intrat în putrefacție. Miroase a mucegai, a umezeală, a lemne putrezite. BOGZA, Ț. 61. Putrezit de multă vreme Se scufund-acoperișul. COȘBUC, P. II 98. Față de om necăjit, Coajă de lemn putrezit. BELDICEANU, P. 108. ♦ (Despre metale) Distrus de umezeală, de rugină. Se găsesc ș-acum pe rîpe bucăți de armuri zdrobite; Am văzut înșine pinteni de rugină putreziți. ALEXANDRESCU, M. 22.

fermă² sf [At: LTR / Pl: ~me / E: fr ferme] Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton armat, destinat să susțină acoperișul unei construcții.

marchiză sf [At: CALENDAR BUDA (1818), 21 / V: (înv) ~che~ / Pl: ~ze / E: fr marquise] 1-2 (Soție sau) fiică de marchiz. 3 Acoperiș de sticlă fixată într-o armătură metalică sau de lemn, deasupra intrării principale a unor case. 4 Mică încăpere cu pereții în întregime sau numai în partea lor superioară din sticlă, care protejează de intemperii intrarea principală a unei locuințe. 5 Cabină situată în partea de dinapoi a locomotivelor cu aburi, în care stau mecanicul și ajutoarele lui. 6 (Rar) Inel cu montura de formă ovală.

șcuitură sf [At: CHEST. II, 246/313 / P: șcu-i~ / Pl: ~ri / E: nct] (Reg) Lemn în formă de prismă triunghiulară, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei.

puișor, ~oară [At: MOXA, 386/36 / P: pu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: pui¹ + -ișor] 1-22 sm (Șhp) Pui¹ (1,11,14, 20, 22, 29-30, 43,45, 53, 65) (mic) Si: (reg) puiluț (1-22), (pop) puiuleț (1-32), (Mar) puiț (1-22), (pop) puiuc (1-22), (reg) puiuluc (1-22), puiuluț (1-22), puiuț (1-22). 23 sm (Rar; îe) A fi ~ cu caș la gură A fi copil, încă nematurizat. 24 sm (Pex; îae) A fi lipsit total de experiență. 25 sm (Reg; șip; îcs) De-a ~ii, de-a ~u (De-a) puia-gaia cf pui¹ (8). 26 sm Veche monedă austriacă de argint care a circulat și în țările române. 27 sn Pernă mică, pusă direct sub cap, peste o pernă mare Si: perniță (1), pernuță (1). 28 sn (Mun) Doniță mică. 29 sm (Mol) Mușchi fraged de porc. 30 sm (Pgn) Carne fragedă. 31 smp (Reg) Bucăți de lemn, lungi de circa un metru, care se pun pe acoperișul caselor fără streașină, pentru a feri pereții de ploaie. 32 i (Reg; rep) Cuvânt cu care se strigă puii¹ (11), găinile și alte păsări de curte.

sugar, ~ă [At: (a. 1650-1675) GCR I, 233/15 / V: (reg) ~e sf, a / Pl: ~i, ~e, (reg) ~gări sf / E: suge + -ar 11,cf și țigară] 1-2 sm, a (Copil sau pui de animal) care suge lapte, care se hrănește numai cu lapte sau care nu a depășit vârsta alimnetării cu laptele mamei Si: nou-născut, prunc, sugaci (1), (îvp) sugător (1), (îrg) cocon¹ (3), poroboc¹, (reg) cocă³ (1), (nob) sugastru (1-2), (fam) bebe² (1) V sugaș, sugurel. 3 a (Îvr; îs) Hârtie ~ă Sugativă (2). 4-5 sm, a (Spc; d. oi) (Miel) născut mai târziu sau care a rămas fără mamă și care este dat să sugă la altă oaie. 6-7 sm, a (Persoană) care bea mult. 8-9 sf, a (Reg) (Oaie) care a fătat (mai târziu) și care alăptează (toată vara). 10 sm Om slab, bolnăvicios. 11 sf (Trs) Țigară. 12 sn (Reg) Căpriorul din mijloc (mai mic) al acoperișului casei țărănești. 13 sn (Reg) Fiecare dintre cei patru căpriori de la cele patru cornuri ale acoperișului casei Si: (reg) sugaci (5). 14 sm (Reg; pex) Bucată de lemn prinsă pe căprior pentru a-i mări rezistența împotriva vântului. 15 sn (Bot; reg) Cinsteț² (Salvia glutinosa).

strat¹ sn [At: COD. VOR². 79^r/1 / V: ~ă sf, ~reat sn / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~e / E: ml stratum, fr strate] 1 (Îrg) Așternut (de pat). 2 (Pex) Pat¹ (1). 3 (Înv; cu referire la relațiile sexuale sau la cele conjugale) Pat¹. 4 (Pgn) Culcuș (improvizat). 5 (Reg; îs) ~u bătrân (sau cășii) Vatra casei. 6-7 (Îrg; îe) (A fi, a pune) în (sau la) ~ de moarte (ori, înv, în ~ul morții) (A fi) în agonie. 8 (Reg; îe) A-l lua (pe cineva) din ~ A scula (pe cineva) foarte devreme. 9 (Reg; îae) A-l lua (pe cineva) prin surprindere. 10 (Reg; îe) A-și face ~ A-și încropi gospodărie. 11 (Reg; îe) A avea ~ (bun) A moșteni avere (bună) de la părinți. 12 (Reg; d. femei; îe) A-și schimba ~ul A se recăsători. 13 (Reg; d. femei; îe) A cădea pe ~ A naște. 14 (Pan) Culcuș de animal. 15 (Prc) Așternutul stratului (14). 16 (Reg; pex) Uter. 17 (Reg; pex; șîs ~ de copii) Placentă. 18 (Ban; pgn) Organul genital al vacii. 19 Fâșie (îngustă) de pământ, mărginită de cărări, pe care se seamănă legume sau flori. 20 (Pex) Fâșia împreună cu vegetația respectivă Si: brazdă (11), răzor¹, (îrg) tablă¹, (reg) postată. 21 (Reg; șîs ~ de răsad, ~ de gunoi, ~ cald) Răsadniță. 22 (De obicei udp „de”) Material sau substanță repartizată relativ uniform pe o suprafață de altă natură (pentru a se acoperi, a se proteja etc.) sau între două suprafețe (pentru a le despărți, a le evidenția etc.). 23 (Îs) ~ vegetal Ansamblu natural de specii vegetale care aparțin aceluiași grup de forme biologice și care au exigențe ecologice uniforme. 24 (Îs) ~ arabil (sau, rar, roditor) Strat¹ (21) de pământ care se ară și în care plantele cultivate își răspândesc majoritatea rădăcinilor. 25 (Înv; pan) Depunere (pe fundul unui vas cu lichid). 26-27 (Pan) (Perioadă de) influență externă în dezvoltarea istorică a unui popor, a unei limbi etc. 28 Fâșie distinctă din spațiu cuprinsă între două suprafețe paralele și separate, cu aspect de perdea și caracterizată prin anumite proprietăți fizice, chimice, biologice etc. unitare Vz perdea. 29 (Îlav) ~uri-~uri În straturi (26) succesive. 30 Fâșie compactă dintr-o materie aflată în interiorul sau în apropierea unei mase de natură diferită. 31 (Reg) Cantitate de lapte acru care se amestecă cu laptele dulce pus la prins Si: (reg) covăseală (4), maia. 32 (Glg) Depozit de roci sedimentare care, pe o întindere relativ mare, are grosime și constituție aproximativ constantă și relativ omogenă, care se găsește între alte depozite. 33 (Glg; pex) Orizont. 34 (Îs) ~ productiv Formațiune geologică constituită dintr-o rocă poroasă și permeabilă în care sunt înmagazinate fluide (țiței sau gaze) care pot fi exploatate. 35 (Îs) ~ alunecos Formațiune geologică constând dintr-o alternanță de nisipuri care absorb apă în mare cantitate și de argile care, fiind impermeabile, produc alunecarea nisipurilor de deasupra lor. 36 (Îs) ~ permeabil Formațiune geologică din roci poroase sau cu fisuri, prin care circulă fluidele cu ușurință. 37 (Îs) ~ impermeabil Formațiune geologică din roci compacte nefisurate și care nu permit circulația fluidelor. 38 (Îrg) Albie¹ (4). 39 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Categorie socială Si: pătură. 40 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Oameni care alcătuiesc un strat¹ (39) Si: pătură. 41 (Pan; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Treaptă socială. 42 (Pex; adesea urmat de determinări care arată rolul, calitatea) Clasă socială. 43 (Pan) Mulțime compactă, grup (constituit) dintr-o populație. 44 (Mar; Buc; la casă) Talpă. 45 (Mol; la casă) Cosoroabă (1). 46 (Mol; pgn; la casă) Orice lemn fasonat, cioplit folosit în construirea casei. 47 (Reg; la casă) Acoperiș (4). 48 (Reg; la moară) Postament de bârne din scânduri groase pe care stă podul morii de apă. 49 (Pop) Fruntar (5). 50 (Reg; la moară sau la râșnița de măcinat cereale) Veșcă. 51 (Reg; la moară) Suport de lemn pentru piatra zăcătoare Si: (reg) crivac¹ (3), scaun. 52 (Reg; la moară; îs) ~ul coșului Scară (32). 53 (Reg; la moară) Ansamblul andrelelor pe care se reazemă perna morii. 54 (Reg; la războiul de țesut) Pat¹. 55 (Pop; la războiul de țesut) Scaun (61). 56 (Reg; la meliță) Scaun (47). 57 (Mol; Mar) Fiecare din cei patru stâlpi care susțin foalele de fierărie. 58 (Reg; la teasc) Masă¹. 59 (Trs; Mun) Perinoc. 60 (Reg; la plug; îs) ~ul tilegii Schimbător (14). 61 (Mol; Trs; la fântână) Ghizd (1). 62 (Adesea cu determinări care indică felul armei) Pat¹. 63 (Îvr) Afetul tunului.

cunúnă, cununi, (curună), s.f. 1. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă. 2. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii. 3. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene. 4. Cununa dealului = locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi. 5. (reg.) Obicei practicat în seara dinaintea nunții (în Maram. din dreapta Tisei). – Din lat. corona „coroană” (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); cf. alb. kurorë (Philippide, după DER).

ciolpan (ciolpani), s. m. – Trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului căzut, care rămîne cu rădăcina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. čerpŭ „așchie, bucățică de lemn.” Din aceeași rădăcină derivă ciorpec, s. n. (scîndurică negeluită pentru acoperișuri), cf. Berneker 147 și DAR.

cunună, cununi, s.f. – 1. Coroană: „Într-unele sate s-a păstrat până astăzi vechiul obiceiu ca fetele în duminici și sărbători să umble desvelite și cu cunună de flori pe cap” (Țiplea 1906). 2. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă (Felecan 1983). 3. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii (Bârlea 1924). 4. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene (Nistor 1977). 5. Cununa dealului, locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi (Țiplea 1906). – Lat. corona, cf. alb. kurorë.

cunună, cununi, (curună), s.f. – 1. Coroană: „Într-unele sate s-a păstrat până astăzi vechiul obiceiu ca fetele, în duminici și sărbători, să umble desvelite și cu cunună de flori pe cap” (Țiplea, 1906). ♦ În expr. una li-i cununa = toți sunt la fel. 2. Lemnul care stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor, la morile de apă (Felecan, 1983). 3. Grinzile cu care se închid în partea de sus cei patru pereți și pe care reazămă tot acoperișul casei și cornii (Bârlea, 1924). 4. Pragul de sus al porților de lemn maramureșene (Nistor, 1977). 5. Cununa dealului = locul neted deasupra dealului ce se întinde în forma unei cununi (Țiplea, 1906). 6. (reg.) Obicei practicat în seara dinaintea nunții (în Maramureșul din dreapta Tisei). – Lat. corona „coroană” (Pușcariu, CDDE, Rosetti, DA, cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA); cf. alb. kurorë (Meyer, Philippide, cf. DER).

ȘARPANTĂ, șarpante, s. f. Schelet format din piese de lemn, de metal sau de beton armat, care susține învelitoarea unui acoperiș și permite realizarea formei acestuia; p. ext. scheletul, alcătuit din bare al unei construcții.

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.

mâț [At: ȚICHINDEAL, F. 20/5 / Pl: ~i / E: drr mâță] 1 sm (Pop) Mascul al pisicii Si: cotoi, (rar) mâțan (1), mâtoc (1), mâțoc (1), mâtârlan (1), motan, pisoi. 2 sm (Pgn) Pisică (Felis domestica). 3-4 sm (Prc) Pui (de sex masculin al) pisicii Si: (rar) mâțan (2-3), mâtoc (2-3), mâțoc (2-3), mâtârlan (2-3). 5 sm (D. oameni; îe) Ca un ~ plouat Fără chef, abătut. 6 av (Cu valoare de superlativ absolut; îs) Ud (sau udat) ~ Ud până la piele. 7-8 i (Reg) Strigăt cu care (se cheamă sau) se gonesc pisicile. 9 sm (Reg; dep) Cal slab, pricăjit Si: (reg) mâțoc (4). 10 sm (Reg) Pește cu mustăți, nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Bot; reg; mpl) Mâțișor (4). 12 sm (Bot; Trs; Buc) Răchită Si: (reg) mâțâieș. 13 sm (Reg) Cursă primitivă de șoareci Si: (reg) mâță (59). 14 sm Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului. 15 sm Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie.

MÎȚ s. m., interj. I. 1. S. m. (Popular, mai ales în Mold. și Transilv.) Masculul pisicii, cotoi, motan, pisoi; p. g e n e r. pisică (Felis domestica) ; p. r e s t r. puiul (de sex masculin al) pisicii; (rar) mîțan, (regional) mîtoc (1), mîțoc (1), mîtîrlan. Trecind pre acolo noaptea, văd . . . vreun cîne sau mîț alergînd. ȚICHINDEAL, F. 20/5, cf. LB, COSTINESCU. Smírțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară, și slabi și ogărjiți ca niște mîți de cei leșinați. CREANGĂ, A. 123, cf. DDRF, TDRG, H I 236. Tu bine n-ai văzut, Că nu e nici un drăguț, Ci-i a vecinului mîț, E mîțul vecinului, Șede-n vatra focului. MARIAN, SA. 117. Cum mergea pe cale, nimerește niște copii cari chinuiau un pisic (mîț). RETEGANUL PV, P. V, 3. Mîțul tăcu . . . de ciudă că fata l-a alungat cu bolohani. ȘEZ. I, 185. Cîtu-i fata d'e micuță, Săre-n danț ca o broscuță, Dacă-ș ved'e drăguțu, Dă d'in coadă ca mîțu. ib. VII, 163, cf. V, 91, DOINE, 54. În pod urducăie mîțul ceva. Com. LIUBA, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. Ma hăt dăunăz o ișit un mîț tare rău și s-o tîlnit acolo cu un leu mîțu. CANDREA, Ț. O. 30. Cînd își vede drăguțu, Sare-n sus ca și mîțu. BÎRLEA, C. P. 319, cf. ARH. FOLK. III, 151. Mîț d-ăi mici. ALR I 1 134/24, cf. ib. 1 133/308, 424, 508, 512, 588, 1 134/35, 109, 268, 378, 526, 1 135/93, 752. Te-o umplut apa ca pi-un mîț. ALR SN III h 844/219. Am un mîț fără ochi, Fără picioare, iese pe cahla mare (Fumul). GOROVEI, C. 157. Lungu-i, șerpe nu-i; Unghii are, și mîț nu-i (Rugul), id. ib. 326. ◊ E x p r. (Rar) Ca un mîț plouat = (despre oameni) fără chef, abătut, descurajat. Ia-ți inima în dinți, bre Mirel, ce naiba ?! Nu mai umbla așa, ca un mîț plouat. GALAN, Z. R. 23. ◊ (Adverbial, pe lîngă adjectivele „ud” sau „udat”, imprimă acestora valoare de superlativ absolut) Udat mîț. ZANNE, P. IX, 656, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. 2. Interj. (Regional) Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc pisicile. Com. din CÎMPULUNG-MOLDOVENESC și din SEBEȘ. 3. S. m. (Regional) Epitet depreciativ pentru un cal slab, pricăjit; (regional) mîțoc (2) (Lupeni). Cf. DR. V, 85. 4. S. m. (Regional) Nume dat unui pește „cu mustăți” nedefinit mai îndeaproape (Roșia-Beiuș). ALR II 6 239/310. 5. S. m. (Bot.) 1. (Transilv., Ban., nordul Mold. și Bucov.; mai ales la pl.) Mîțișor (II 1). Încă în ajunul Floriilor, sîmbăta lui Lazar, se taie mîțișorii (mîți) ce au să se distribuie la acest praznic. PĂCALĂ, M. R. 191, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 990/1, 63, 164, 387, 402, 552, 1907/63, 1926/370, 378, ALRM II 2 807/310, A II 12. 2. (Transilv., Bucov.) Nume dat mai multor varietăți de răchită; (regional) mîtîieș. Cf. ALR II 6 269/310, 6 341/130, 386. III. S. m. (Regional) 1. Cursă de șoareci (primitivă); (regional) mîță (III 1) (Nojorid-Oradea). ALR I 690/320. 2. Bucată de lemn, găurită, din patul gaterului (Hangu-Piatra Neamț), GLOSAR REG. 3. Fiecare dintre bucățile de lemn, lungi de circa un metru, care se pun la marginile acoperișului, în afară, la casele care nu au streșini, pentru a feri pereții de ploaie (Dumbrava-Tîrgu Ocna). Cf. CHEST. II 245/194. – Pl.: mîți. – De la mîță.