bujdei, bujdeie, (bujdă), s.n. – (reg.) 1. Construcție specială pentru uscarea fructelor. Pereții din bârne necioplite sunt lipiți în interior și în exterior și au acoperiș din șindrilă, în două ape. În partea inferioară se află cuptorul, cu o ușă pentru introdus lemnele și cu un orificiu pe unde iese fumul. În bujdei sunt așezate rude etajate pe care se pun lesele cu fructe. După ce lemnele au ars, se înfundă ușa și orificiul pentru fum, astfel încât uscarea se face treptat (Șainelic, 1986: 34); „Gospodăriile cu grădini mai mari și cu mulți pruni mai au și câte un bujdei (uscătoare de prune)” (Meruțiu, 1936: 12). La sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, comerțul cu prune uscate era înfloritor. Aceste produse erau exportate până la Viena și în Germania. 2. Groapă (cuptor) în care se face foc pentru a se usca fructele (ALRRM, 1971: 460). 3. Casă mică, sărăcăcioasă; bordei: „Ieșiți, babe, din bujdei, / Să vedeți afară ce-i” (Bilțiu, 2006: 230). ♦ (top.) În Bujdei, toponim în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2011). – Et. nec. (pentru var. bujdă) (DEX, MDA); „Bordei ar putea fi despărțit cu greu de cuvinte ca burdă, bujdă, bujdei, bujdeucă, care înseamnă toate «colibă» (cf. budă)” (DER). Cuv. rom. > ucr. bordej, bg. bordei, magh. bordej (Candrea).