BARDĂ (pl. -de, ⦿bărzi) sf. 1 🔧 Unealtă a dulgherilor cu care cioplesc lemnul, un fel de secure cu tăișul lat și coada scurtă; altă dată întrebuințată și ca armă de războiu (🖼 374): un pridvor al cărui acoperiș sta răzimat pe stîlpi ciopliți din ~ (ODOB.); încep a asvîrli într’înșii cu săgeți, suliți, barde și lănci (BĂLC.); proverb: svîrle cu barda în Dumnezeu (sau în lună), se zice despre cei nesocotiți, nebuni sau despre aceia cari se răzvrătesc împotriva tuturor ¶ 2 💫 pop. BARDA constelațiunea Perseu, numită de popor și „Căpățîna”, „Toporul” sau „Carul dracului” (🖼 375) [ung. bárd].