arjea, arjele, (argea), s.f. (reg.) 1. Acoperișul (din lemn) al casei (în Maram. Istoric). 2. Ultima cunună din pereții casei. ■ „Orice construcție ridicată prin îmbinarea unor capete de grinzi, însăși încheietura lor. Argea avea să se numească și războiul de țesut (...); și tot argea s-a numit bordeiul îngropat, din zonele de câmpie, unde se instalau, în verile caniculare, argele de țesut, pentru a se păstra umiditatea ce întreținea elasticitatea firelor de țesut, îndeosebi cele vegetale, din cânepă” (C. Bucur, Muzeul Astra, Sibiu). – Cuv. autohton (Hasdeu, Russu, Rosetti, Philippide, Brâncuș, Vraciu), der. din rad. i.-e. *areg- „a închide, zăvor; clădire, casă” (Russu) sau dintr-un dacic *argilla (argella) „locuință sub pământ” (Hasdeu), cf. alb. ragal', art. ragala „război de țesut”.