4 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî.Pl. și: (1, n.) s-uri]

S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se]

S s. m. invar. A douăzecea literă a alfabetului, numită «se», și sunetul corespunzător; este o consoană spirantă surdă.

S s. m. invar. A douăzecea[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător.[1]

  1. [1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

s1 (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri

s2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. s

S, s s. m. invar. [cit. se; în simb. și es]

S m. a 19-a literă a alfabetului: însoțit de o sedilă, devine sibilant: ședea, și. ║ n. abreviațiune pentru Sud.

1) -s (lat. ex) pref. care corespunde cînd cu de, des, dis, cînd cu ex, e: s-cad (ca de-cad, de-duc), s-pun (ca. ex-pun, e-mit).

s m. A noŭă-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. Sunetu eĭ e acela pe care-l întrebuințezĭ cînd vreĭ să facĭ pe cineva să întoarcă capu spre tine fără să strigĭ cu voce, ca în st saŭ pst. Cînd vrei să impuĭ tăcere, aĭ nevoĭe tot de s ca în st saŭ țst. Tăcerea se impune și pin șt. Între s și ș e aceĭașĭ relațiune ca între z și j. Unele popoare (Fr. It. Germ. Engl.) se folosesc de s pentru a reprezenta pe z între vocale. Această procedură e tot așa de greșită ca și cînd aĭ scrie așa și aĭ ceti aja! Tot așa, înainte de b, d, g, l, m, n și v uniĭ pun s îld. z. Și asta e o procedură greșită care duce la falsificarea pronunțăriĭ, ca în slab, în care s nu se pronunță ca în dezleg, pe care uniĭ scriŭ greșit desleg. Unguriĭ scriŭ sz îld. s și s îld. ș. V. cele zise la ș.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

Ș1, ș, s. m. 1. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și.Pl. și: (1, n.) ș-uri]

Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ◊ Floare de sulf = sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.

Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.

Ș1 s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe]

SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ♦ Compus: floare-de-sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului, numită «șe», și sunetul corespunzător; este o consoană constrictivă prepalatală surdă.

Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.[1]

  1. [1]Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

arată toate definițiile

Intrare: s
  • pronunție: es, se, sî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular s s-ul
plural s-uri s-urile
genitiv-dativ singular s s-ului
plural s-uri s-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: sulf
  • pronunție: es, se, sî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular s s-ul
plural s-uri s-urile
genitiv-dativ singular s s-ului
plural s-uri s-urilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sulf sulful
plural
genitiv-dativ singular sulf sulfului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ș (literă)
  • pronunție: șe, șî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ș ș-ul
plural ș-uri ș-urile
genitiv-dativ singular ș ș-ului
plural ș-uri ș-urilor
vocativ singular
plural
Intrare: ș (interj.)
ș2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
șșș interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR

s

etimologie:

sulf s

  • 1. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN NODEX Șăineanu, ed. VI sinonime: pucioasă țâmpor
    • 1.1. Floare de sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.
      surse: DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.
      surse: Sinonime
  • comentariu simbol S
    surse: DOOM 2

etimologie:

ș (interj.) șșș

  • 1. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere.
    surse: DEX '09

etimologie:

ș (literă)

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române.
    surse: DEX '09 DE
    • diferențiere A douăzeci și una literă a alfabetului.
      surse: DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă).
    surse: DEX '09 DLRLC DE

etimologie: